Anulare act administrativ. Decizia nr. 476/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 476/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 1386/88/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.476/CA
Ședința publică din data de 22 aprilie 2015
Completul compus din:
Președinte - I. M. Ș.
Judecător - E. C. G.
Judecător - N. C.
Grefier - I. P.
S-a luat în examinare recursul în contencios administrativ și fiscal formulat de recurentul reclamant S. V., cu domiciliul în Tulcea, ., ., ., împotriva Sentinței Civile nr.2212/04.12. 2014 pronunțată de Tribunalul Tulcea in dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata pârâtă C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Secția de Drumuri Naționale Tulcea, cu sediul în Tulcea, ., jud. Tulcea, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit art.153 și următoarele din (N) Cod de procedură civilă.
În referatul asupra cauzei grefierul de ședință evidențiază obiectul litigiului, mențiunile referitoare la îndeplinirea procedurii de citare, stadiul procesual.
Învederează că recursul este motivat și timbrat cu taxă judiciară de timbru de 100 lei, conform chitanței depuse la dosar. Mai arată că intimata pârâtă a depus întâmpinare, iar recurentul reclamant a formulat și depus la dosar răspuns la întâmpinare și concluzii scrise. Părțile au solicitat judecata în lipsă.
Curtea constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și, luând act că părțile au solicitat judecata în lipsă, rămâne în pronunțare asupra recursului declarat în cauză.
CURTEA,
Asupra recursului în contencios administrativ de față.
Având în vedere că sesizarea instanței s-a făcut sub imperiul legii noi de procedură, în cauză sunt aplicabile disp. art.499 NCPC, potrivit cu care „Prin derogare de la prevederile art.425 alin.1 lit. b, hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.”
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Tulcea sub nr._ /03.07.2014, reclamantul S. V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Secția de Drumuri Naționale Tulcea, anularea procesului-verbal nr.215/21.01.2014, prin care administratorul drumului E87 a montat indicatoarele de limitare viteză de 50 km/oră, montate pe drumul European 87 la ieșirea din municipiul Tulcea, km 178+400, sens mers Tulcea-Cataloi și de la km 183,250, sensul Cataloi-Tulcea, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâta, în calitate de administrator al drumului European 87, a instalat la ieșirea din municipiul Tulcea km 178+400, indicatorul limitare de viteză 50 km/oră, în mod nejustificat și nelegal, doar cu scopul ca organele de poliție rutieră să aplice sancțiuni pentru depășirea limitei de viteză.
A mai arătat reclamantul că administratorul drumului E87 nu justifică impunerea acestei restricții. Astfel, potrivit art.49 și 50 din OUG nr. 192/2002, viteza de deplasare a autoturismelor pe drumurile europene, în afara localității, este de 100km/oră, pârâta restricționând acest drept de liberă circulație, fără o justificare temeinică și legală și fără solicitarea IPJ Tulcea-Serviciul Rutier.
A precizat că pe sectorul de drum 4,7 km (km 178+400 la 183,200), cât este valabil indicatorul limitare viteză 50 km/oră, sunt porțiuni de drum drept, linie discontinuă, unde se poate circula cu viteza prevăzută de lege, respectiv 100 km/oră. În situația în care pârâta dorea să limiteze viteza de deplasare în unele curbe, nu era necesară montarea de indicatoare pentru limitarea vitezei, deoarece s-a prevăzut prin art. 123 lit. B din OUG 192/2002, limitarea vitezei în curbe deosebit de periculoase la 50 km/oră în afara localității.
În drept, a invocat art. 8, 10, 11 și 18 din Legea nr. 554/2004.
În susținere, a depus, în copie, procesul-verbal nr. 215 din 21.01.2014.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii față de lipsa plângerii prealabile instituită de art.7 din Legea nr.554/2004, precum și față de faptul că procesul-verbal contestat nu face parte din categoria actelor prevăzute la art. 2 alin. 1 lit. c și d din aceeași lege, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată și nefondată. Atașat întâmpinării, s-a depus, în copie, adresa Serviciului Poliției Rutiere din cadrul IPJ Tulcea nr._/ 11.04.2008, procesul-verbal înregistrat sub nr.1040/12.05.2008, adresa nr._/ 06.07.2010 emisă de Serviciul Poliției Rutiere din cadrul IPJ Tulcea, procesul-verbal nr.215/21.01.2014, precum și adresa nr._/29.07.2014.
Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea excepției invocate de pârâtă ca nefondată, iar în susținerea cererii sale, reclamantul s-a folosit de proba cu înscrisuri, depunând în cursul procesului, adresa Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România nr.1293/10.04.2014, adresa nr.02/11.02.2014, precum și adresa nr.15/02.04.2014¸ adresa nr.144/ 15.01.2014, 2 planșe foto.
Prin Sentința civilă nr.2212/04.12.2014, Tribunalul Tulcea a respins acțiunea promovată de reclamant ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâria declarat recurs reclamantul S. V., care a criticat soluția instanței de fond ca fiind nelegală.
În motivarea căii de atac recurentul reclamant susține că hotărârea a fost dată cu interpretarea greșită a probelor administrate în cauză.
În acest sens recurentul reclamant arată că, în întâmpinarea depusă la dosarul de fond, pârâta intimată a menționat că în calitate de administrator al DE 87 a procedat la montarea indicatoarelor de .limitare viteză 50 km/oră, la solicitarea expresă a Serviciului Politie Rutiera din cadrul IPJ, nu a depus dovezi în susținerea celor afirmate, iar adresa invocată de aceasta este una generică.
Astfel, prin adresa despre care face vorbire pârâta, nr._/11.04.2008 – pusă în practică in anul 2014 – IPJ Tulcea solicita SDN Tulcea să ia măsuri de avertizare, iar nu de restricționare a vitezei; nu se menționează ce indicatoare să se instaleze, care este limitarea de viteză solicitată de politie.
Susține recurentul că măsura restricție de circulație este nelegală deoarece nu este avizată de IGPR, așa cum se prevede in art.1 alin.4 din OUG 195/2002.
Un alt aspect de nelegalitate al măsurii instituite de pârâtă, este acela că solicitarea serviciului rutier Tulcea către SND Tulcea nu este legală adresa trebuia comunicată CNANDR Regionala C., unitatea de la Tulcea neavând personalitate juridică, nu avea calitatea de administrator al drumului public E87.
Mai arată recurentul reclamant că, deși prin procesul verbal din 12.05.2008 limitarea de viteză 50 km/ora începea de la km 179+300 E87 direcție mers spre C. și nu există o solicitare a Poliției Rutiere in anul 2014 pentru schimbarea vechii limitări de viteză, SDN Tulcea a schimbat locul indicatorului limitare de viteza 50 km/ora pe K87 la km 178+400 pe o distanta de 4,7 km, reinstalarea acestor indicatoare făcându-se fără avizul I.G.P.R.
Mai arată recurentul că afirmația pârâtei în sensul că limitarea de viteză la 50 km/ora este in zona curbelor succesive este parțial adevărată, de la km 178+490m, până la km 179+300m fiind drum drept fără curbe, iar in afara localității nu se impune limitare de viteză 50 km/oră; solicită o cercetare la fața locului pentru a se constata că cele menționate de administratorul drumului SND Tulcea nu sunt conforme cu realitatea din teren.
Referitor la hotărârea atacată cu prezentul recurs, susține recurentul că a fost dată cu interpretarea greșită a actelor din dosar.
Astfel în considerentele hotărârii se menționează că măsura limitării de viteza dispusă pe o distanță de 4,7 km la ieșirea din mun. Tulcea, la solicitarea IPJ Tulcea adresa_ din 30.07.2014, deși, pe de o parte prin acțiunea dedusă judecății s-a contestat procesul-verbal nr.215/21.01.2014.
In considerarea argumentelor prezentate solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, anularea actului administrativ - proces verbal nr.215/21.04.2014 - emis de administratorul drumului public, cu consecința obligării la ridicarea indicatoarelor limitare de viteza 50 km/oră.
Recurentul nu a indicat temeiul de drept al motivelor de casare, invocând doar disp.art.20 din legea nr.554/2004.
Prin întâmpinare, intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
Analizând cauza sub aspectul motivului de casare invocat, Curtea constată că recursul este nefondat.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat anularea Procesului verbal nr.215/21.01.2014 încheiat de SND Tulcea și IPJ Tulcea prin care s-a consemnat executarea de către salariații SND Tulcea, montării indicatoarelor rutiere propuse și demontarea celor existente.
Așa cum reiese din cuprinsul procesului verbal, această activitate a avut la bază aprobarea de către IPJ Tulcea – Serviciul Rutier a propunerii SDN Tulcea prin adresa nr.144/15.01.2014 pentru reamplasarea indicatoarelor rutiere de instituire a restricțiilor de viteză „ 50 Km/h ” pe DN 22 pe tronsonul de drum cu curbe succesive de la ieșirea din Municipiul Tulcea până la podul pasaj superior CF Cataloi, așa cum a fost solicitat de către IPJ Tulcea – Serviciul Poliției Rutiere prin adresa nr._/11.04.2008.
În primul rând, Curtea constată că nu prin respectivul proces verbal a fost instituită măsura administrativă considerată prejudiciabilă de către reclamant ci se atestă doar punerea în executare a acesteia.
În al doilea rând, instituirea restricției de viteză la „ 50 Km/h ” pe DN 22 s-a realizat încă din luna aprilie 2008, conform adresei nr.862/11.04.2008 emisă de IPJ Tulcea – Serviciul Poliției Rutiere.
La data de 21.01.2014 realizându-se doar reamplasarea indicatoarelor rutiere de instituire a restricției de viteză, situația fiind determinată de realizarea intersecției giratorii de pe DN 22 Km.178+278, pentru acces la stânga, către Complexul Comercial Lidl.
Rezultă astfel că măsura pretinsă ca fiind prejudiciabilă de către reclamant nu s-a realizat prin actul administrativ contestat în speță, motiv pentru care legalitatea instituirii acesteia nu poate fi realizată în speța dedusă judecății.
Pentru toate aceste considerente, constatând că în calea de atac a recursului nu au fost identificate motive care să determine casarea hotărârii Curtea, în aplicarea prevederilor art. 496 alin. (1) NCPC, coroborat cu cele ale art. 488, pct. 8 NCPC, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant S. V., cu domiciliul în Tulcea, ., ., ., împotriva Sentinței Civile nr.2212/04.12.2014 pronunțată de Tribunalul Tulcea in dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Secția de Drumuri Naționale Tulcea, cu sediul în Tulcea, ., jud.Tulcea.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 aprilie 2015.
Președinte, I. M. Ș. | Judecător, E. C. G. | Judecător, N. C. |
Grefier, I. P. |
jud. fond: V.A.
red.dec.jud. M.Ș./4 ex/10.08.2015
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 248/2015. Curtea de Apel... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
