Conflict de competenţă. Sentința nr. 9/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA

Sentința nr. 9/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 27560/212/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR.9/CA

Ședința din Camera de Consiliu din 12 februarie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE R. N. B.

Grefier L. B.

Pe rol soluționarea conflictului negativ de competență intervenit în cauza privind pe reclamant S. C. DE RECUPERARE MEDICINA SI BALNEOLOGIE EFORIE NORD, cu sediul în localitatea Eforie Norf, aleaa Specială nr. 1, județul C. și sediul procesual ales la Cabinet de Avocat Cotruta A., cu sediul în mun.C., ., județ C., în contradictoriu cu pârât A. C. L., cu domiciliul în mun. C., .. 76, ..

Cauza a fost apelată în Camera de Consiliu în ședința din data de 9 februarie 2015.

Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 12 februarie 2015, când a pronunțat următoarea hotărâre.

CURTEA,

Asupra conflictului negativ de competență constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 11.10.2013 sub nr._ reclamantul S. C. de Recuperare Medicină și Balneologie Eforie Nord a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A. C. L. că acesta din urmă să fie obligat la plata sumei de_ lei reprezentând prejudiciul cauzat prin efectuarea nelegală din bugetul public a plății prețului în contractele nr.80/15.10.2008, nr.81/15.10.2008 și 89/11.11.2008 încheiate cu .. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 28.114 lei reprezentând beneficiul nerealizat calculat pentru 4 ani cu o dobândă anuală de 5,25%.

Prin sentința civilă nr.1232 din 06.02.2014, Judecătoria C. a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C. și a declinat cauza în favoarea Tribunalului C. - Secția de C. Administrativ și Fiscal.

Tribunalul C. prin sentința civilă nr.2902/CA/11.12.2014 a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei C..

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea cauzei la Curtea de Apel C. - Secția a II-a Civilă în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

La data de 19.01.2015 Curtea de Apel C. a fost învestită cu soluționarea prezentului conflict de competență, asupra căruia reține următoarele:

Litigiul dedus judecății este declanșat de S. C. de Recuperare Medicină și Balneologie Eforie Nord și are ca obiect obligarea pârâtului A. C.-L. la plata unei sume de bani cu titlu de prejudiciu cauzat reclamantului prin efectuarea nelegală din bugetul public a plății prețului în trei contracte încheiate cu .. Cogealac și a beneficiului nerealizat.

Reclamantul a arătat în motivarea acțiunii că plățile menționate au fost efectuate de pârât în perioada în care acesta îndeplinea funcția de manager al unității spitalicești reclamante, conform contractului de management nr. 446/17.11.2008.

De asemenea, acțiunea introductivă este fundamentată pe dispozițiile răspunderii civile contractuale în raport de existența contractului de management nr. 446/17.11.2008, reclamantul susținând că prejudiciul s-a produs după semnarea contractului de management.

În acest sens, se observă argumentarea petitului cererii introductive în sensul că suma solicitată reprezintă prejudiciul cauzat reclamantului prin efectuarea nelegală din bugetul public a plății prețului în contractele enumerate, iar în motivarea acțiunii s-a arătat (fila 8 dosar judecătorie) că plățile s-au făcut la data de 24.12.2008, moment la care contractul de management era în vigoare.

Pentru stabilirea competenței materiale în soluționarea cauzei trebuie decelat cu prioritate izvorul obligațiilor pârâtului.

Analiza cererii introductive relevă că acesta constă în contractul de management menționat, partea reclamantă solicitând obligarea pârâtului la repararea prejudiciului produs ca urmare a îndeplinirii defectuoase a unor atribuții ce derivau din menționatul contract.

Rezultă prin urmare că litigiul de față izvorăște din executarea contractului de management încheiat între părți.

Potrivit art. 10 din HG nr. 527/2009 privind aprobarea modelului-cadru al contractului de management “Litigiile izvorâte din încheierea, executarea, modificarea, încetarea și interpretarea clauzelor prezentului contract de management se soluționează conform prevederilor care reglementează contenciosul administrativ.”

Prin urmare, în raport de aceste dispoziții legale, Curtea apreciază că revine secției de contencios administrativ a tribunalului competența materială în soluționarea prezentei cauze.

În ceea ce privește aplicabilitatea în cauză a Deciziei ÎCCJ nr. 1026/2012, instanța reține că această decizie de speță privește o situație diferită, și anume aceea în care fapta pretins generatoare de prejudiciu imputate părții-pârâte datează din perioada în care aceasta se afla în raport de serviciu cu o autoritate publică/de interes public iar la data constatării pagubei și apoi a sesizării instanței, funcționarul public nu se mai află în raport de serviciu cu autoritatea sau instituția publică prejudiciată.

În acest context, în care prevederile art. 85 alin. 1 corelat cu art. 84 lit. a nu mai puteau fi aplicate, a decis Înalta Curte că angajarea răspunderii patrimoniale, calificate generic în art. 75 și 84 din Legea nr. 188/1999 ca fiind o răspundere civilă, nu poate fi făcută decât pe calea de drept comun, a antrenării răspunderii civile delictuale, conform prevederilor cuprinse în C. civ.

În cauza de față însă partea pârâtă nu deține și nu a deținut calitatea de funcționar public, nefiind astfel incidentă procedura specială privind antrenarea răspunderii patrimoniale a funcționarului public pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituții publice în care funcționează și care implică emiterea, de către conducătorul autorității sau instituției publice, a unui ordin sau dispoziții de imputare ori, după caz, prin asumarea unui angajament de plată.

Cu alte cuvinte, la momentul în care era în vigoare contractul de management sus-menționat nu exista o procedură legală specială de antrenare a răspunderii patrimoniale a managerului aplicabilă doar atât timp cât subzista această calitate, ipoteză valabilă în situația funcționarilor publici.

Astfel, independent de deținerea sau nu la momentul constatării pagubei/sesizării instanței a calității de manager al unității spitalicești, răspunderea managerului pentru neexecutarea corespunzătoare a atribuțiilor ce-i reveneau în temeiul contractului de management este una civilă contractuală.

Cu norma legală redată mai sus stabilește în favoarea instanțelor de contencios administrativ competența de soluționare a litigiilor născute din executarea contractului de management, va fi stabilită competența în soluționarea prezentei cauze în favoarea Tribunalului C.-Secția C. Administrativ și Fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul S. C. DE RECUPERARE MEDICINA SI BALNEOLOGIE EFORIE NORD, cu sediul în localitatea Eforie Nord, ., județul C. și sediul procesual ales la Cabinet de Avocat Cotruta A., cu sediul în mun.C., ., județ C. în contradictoriu cu pârâtul A. C. L., cu domiciliul în mun. C., .. 76, ., ., în favoarea Tribunalului C. - Secția C. administrativ.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 12 februarie 2015.

Președinte,

R. N. B.

Grefier,

L. B.

L.B. 12 februarie 2015

red.hot.jud. R.N.B.

2ex/13.02.2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

C ă t r e,

Tribunalul C.

Secția contencios administrative și fiscal

Vă înaintăm alăturat dosarul nr._, privind pe reclamant S. C. DE RECUPERARE MEDICINA SI BALNEOLOGIE EFORIE NORD, cu sediul în localitatea Eforie Nord, ., județul C. și sediul procesual ales la Cabinet de Avocat Cotruta A., cu sediul în mun.C., ., județ C., în contradictoriu cu pârât A. C. L., cu domiciliul în mun. C., .. 76, ., ., întrucât prin sentința civilă nr.9/CA din 12.02.2015, Curtea a stabilit competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului C. - Secția C. administrativ.

Dosarul conține . file, iar la acesta se află atașate dosarele: dosarul Tribunalului C. nr._ (24 file) și dosarul Judecătoriei C. nr._ (152 file).

PREȘEDINTE DE COMPLET,

R. N. B.

Grefier,

B. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de competenţă. Sentința nr. 9/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA