Litigiu privind domeniul public. Decizia nr. 773/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 773/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 1097/88/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.773/CA
Ședința publică din data de 17 Iunie 2015
Completul compus din:
Președinte - E. C. G.
Judecător - N. C.
Judecător - I. M. Ș.
Grefier - I. P.
S-a luat în examinare recursul în contencios administrativ promovat de recurentul reclamant B. I., domiciliat în localitatea C. V. nr.1, județul Tulcea și cu domiciliul procesual ales în C., ., ., județul C., împotriva Sentinței civile nr.231/12.02.2015pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul pârât C. JUDEȚEAN TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea, având ca obiect - litigiu privind domeniul public.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde recurentul reclamant B. I., asistat de av. I. Ghiulser Aisun, în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar și intimatul pârât prin consilierul juridic O. L., în baza delegației nr.IV.1.1/5186 pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit dispozițiilor art.153 și următoarele din (n) Codul de procedură civilă.
Recursul este motivat și timbrat cu taxa judiciară de timbru de 200 lei.
În referatul asupra cauzei grefierul de ședință evidențiază obiectul cauzei, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare, stadiul procesual.
Învederează că recurentul reclamant a depus două cereri de recurs (îndreptate împotriva aceleiași sentințe), redactate și semnate de doi avocați.
Mai arată că recursul este timbrat cu taxă judiciară de timbru de 200 lei, la intimatul pârât a formulat și depus la dosar întâmpinare iar recurentul reclamat a depus răspuns la întâmpinare.
Întrebate fiind, părțile prin reprezentant legal sau convențional, după caz, precizează că nu au cereri de formulat, probe de administrat.
Curtea, luând act de precizările părților și constatând că nu sunt incidente de soluționat, declară cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbatere asupra recursului.
Avocatul recurentului reclamant solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
Critică hotărârea recurată ca fiind nelegală și netemeinică, arătând că în mod eronat instanța de fond a analizat actul adițional la contractul de concesiune nr.115/12.08.2004 ca fiind un act administrativ și a respins acțiunea ca fiind tardiv introdusă, în considerarea dispozițiilor OUG 54/2006, care făcea trimitere la Legea nr.554/2004, deși legea specială în materia concesiunilor nu exista la momentul semnării contractului.
Consideră că actul adițional, fiind subsecvent a contractului încheiat în anul 2004, trebuia aplicată legea de la momentul încheierii contractului.
Pentru cele expuse solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la judecare la Tribunalul Tulcea, având în vedere că aceasta a respins acțiunea doar pe excepție, iar nu pe fondul cauzei. .
Întrebată fiind care dintre instanțe a fost investită cu soluționarea acțiunii, de contencios administrativ ori instanța civilă, avocatul recurentului reclamant învederează că partea a înțeles să introducă acțiunea la secția de contencios administrativ a tribunalului având în vedere că se judecă cu o autoritate teritorială, iar nu pentru că pentru că ar fi interpretat contractul de concesiune ca fiind un act administrativ.
Mai arată că, așa cum rezultă din cuprinsul hotărârii recurate, la momentul dezbaterilor și pronunțării sentinței atacate, a fost prezent numai reclamantul recurent, nu și avocatul acestuia, iar reclamantul nu are pregătire necesară pentru a pentru a pune concluzii calificate asupra speței.
Reprezentantul legal al intimatului pârât solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică, motivat de faptul că potrivit art.2 lit.c) din legea nr.554/2004 actelor administrative le sunt asimilate inclusiv contractele administrative și prin urmare și actele adiționale care modifică aceste contracte.
De aceea legea aplicabilă în speță este cea a contenciosului administrativ de la data încheierii contractului de concesiune, în anul 2004. De altfel, chiar în acțiunea introductivă se face trimitere la această lege, arătându-se în mod clar că acțiunea în constatarea nulității contractului de concesiune este un litigiu care în baza art.8 alin.2 din Legea nr.554/2004 atrage competența de soluționare a instanțelor de contencios administrativ.
Avocatul recurentului reclamant subliniază că, în condițiile în care contractul de concesiune a fost semnat în luna august 2004, astfel că legea nr.554/2004 care a intrat în vigoare în luna decembrie 2004 nu își găsește aplicabilitate în cauză, conform principiului neretroactivității legii civile.
Curtea declară dezbaterile încheiate și reține cauza pentru deliberare.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față.
Având în vedere că sesizarea instanței s-a făcut sub imperiul legii noi de procedură, în cauză sunt aplicabile disp. art.499 NCPC, potrivit cu care „Prin derogare de la prevederile art.425 alin.1 lit. b, hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.”
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Tulcea sub nr._, reclamantul B. I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C. Județean Tulcea, să se constate nulitatea absolută a contractului de concesiune nr. 115/12.08.2004 încheiat între reclamant și pârâtă, să se dispună radierea dreptului de proprietate privind suprafața de 1.113 m.p din Cartea Funciară nr._ C. V., număr cadastral_, respectiv radierea dreptului de proprietate de pe numele pârâtei de la Fila B partea a II-a a CF nr._/C. V. nr. top._ asupra terenului cu suprafața de 1113 m.p., și intabularea dreptului de proprietate pe numele reclamantului în baza contractului de vânzare-cumpărare din 09.08.2002, procesul-verbal de licitație nr. II 9637/2002 și Factura nr._/09.08.2002 încheiat între reclamant și S.C. Delta Sistem S.A. Tulcea, privind suprafața de 4125 m.p.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepțiile tardivității și inadmisibilității acțiunii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Prin Sentința civilă nr.231/12.02.2015 Tribunalul Tulcea a admis excepția de tardivitate a introducerii acțiunii și a respins acțiunea promovată de reclamant, ca fiind tardiv introdusă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul B. I.care a criticat soluția instanței de fond pentru nelegalitate, în două cereri de recurs, arătând în acest sens că:
- Recurentul a criticat (în cererea formulată prin av. F. C.), hotărârea atacată, invocând art.488 pct. 5 și 8 NCPC, sub următoarele aspecte:
a) Admițând excepția tardivității cererii de chemare în judecată, instanța s-a pronunțat pe actul subsecvent, dar nu s-a pronunțat pe actul principal.
În acest sens reclamantul arată că prin cererea de chemare în judecată a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de concesiune nr.115/12.08.2004 pe care l-a încheiat cu C. Județean Tulcea, iar prin precizări la acțiune a solicitat anularea și a Actului adițional nr.1 din 29.09.2010, acesta fiind actul subsecvent contractului de concesiune.
Însă, instanța, deși a rămas în pronunțare privind excepția tardivității depunerii cererii de chemare în judecată, a admis excepția numai raportat la Actul Adițional nr.1/29.09.2010, acesta fiind actul subsecvent contractului de concesiune nr.115/2004. Prin urmare, instanța nu a judecat și nu s-a pronunțat pe cererea principală - anularea contractului de concesiune nr. 115/2004.
Consideră că soluția instanței de fond este greșită și în raport de regulile juridice aplicabile actului principal și actului accesoriu, potrivit cu care soarta actului juridic accesoriu urmează soarta actului juridic principal, nu invers, și exemplificând, arată că nulitatea actului juridic accesoriu nu produce nici un efect cu privire la valabilitatea actului juridic principal.
b) Soluția de admitere a excepției tardivității acțiunii pentru nerespectarea procedurii prealabile administrative si a termenelor legale de conciliere prevăzute la art.7 alin.6 și 7 din legea nr.554/2004, este neîntemeiată.
În acest sens recurentul învederează că a solicitat să se constate nulitatea absolută a unui contract de concesiune încheiat in baza legii nr.219/1998, cu nerespectarea dispozițiilor legale, cerere care poate fi introdusă oricând, fără a fi afectată de vreun termen sau de conciliere prealabilă ca în cazul litigiilor comerciale întemeiate pe contracte administrative, ce au ca obiect aplicarea și executarea acestora potrivit dispozițiilor art.8 din legea nr.554/2004.
c) În ceea ce privește acțiunea, recurentul reclamant învederează că aceasta se mai justifică prin aceea că potrivit art. 104 lit. g din Legea 215/2001 Consiliile Județene nu încheie contracte de concesiune, ci, hotărăsc concesionarea bunurilor proprietate publică a Județului C. Județean nu are patrimoniu propriu.
Conform încheierii de CF nr._/04.08.2011 s-a intabulat dreptul de proprietate în favoarea Județului Tulcea - domeniu public.
Contractul de concesiune (dacă județul era proprietar) trebuia încheiat de Județul Tulcea și nu de concesionarul C. Județean.
Prin urmare, numai Județul Tulcea ar fi putut încheia contractul de concesiune în urma unei HCJ care trebuia menționată în contractul de concesiune.
Potrivit art. 125 alin 1 din Legea 215/2001 C. Județean hotărăște ce bunuri aparțin domeniului public sau privat a statului, care pot fi concesionate ori închiriate. C. Județean nu încheie direct contract de concesiune,
Prin încheierea nr._/04.08.2011 OCPI Tulcea a admis cerere formulă de Județul Tulcea și a dispus intabularea acestui în cartea fundară în baza actului administrativ nr. 115/12.08.2004 emis de C. Județului Tulcea.
Cu alte cuvinte, C. Județean a încheiat Contractul de concesiune nr. 115/12.08.2004 prin intermediul căreia a concesionat lui Botas I. terenul în suprafața de 1113 mp asupra căruia acesta nu este proprietar.
În baza acestui contract s-a intabulat ca proprietar Județul Tulcea, după 7 ani (încheierea nr._/2011 a OCPI Tulcea) timp în care, arată recurentul, acesta a plătit chirie/redevență unei entității care nu era proprietar.
2. Recurentul a criticat (în cererea formulată prin av. I. Ghiulfer Aisun) aceeași hotărâre susținând că a fost pronunțată ci interpretarea greșită a legii.
Astfel, arată recurentul că în mod eronat instanța de fond a analizat actul adițional nr.1/29.09.2010 la contractul nr.115/12.08.2004 ca fiind un act administrativ și a respins acțiunea ca fiind tardiv introdusă, analiză ce a fost făcută sub imperiul OUG 54/2006, care făcea trimitere la Legea nr. 554/2004, deși legea specială în materia concesiunilor nu exista la momentul semnării contractului.
Învederează că, fiind vorba despre un act adițional la un contract de concesiune semnat in anul 2004, legea sub care ar fi trebuit judecată cauza este legea de la momentul încheierii contractului, potrivit principiului tempus regit actum, dar și prevederilor exprese în materie, O.U.G. nr.54/2006, la care face trimitere instanța de fond în considerentele hotărârii, fiind inaplicabilă în cazul contractelor încheiate înainte de ., inaplicabilitatea vizând inclusiv actele adiționale.
Daca am admite că în prezenta speță sunt aplicabile prevederile OUG 54/2006 atunci am discuta despre o retroactivitate a legii civile.
. a noțiunii de neretroactivitate, aceasta este chiar o soluție necesară, întrucât s-ar putea interpreta că există retroactivitate ori de câte ori legea nouă atașează in fapt (act)trecut o altă consecință juridică decât cea prevăzută de legea veche, fie și numai pentru viitor, și aceasta indiferent dacă legea nouă: adaugă un efect juridic nou, (o sancțiune nouă), neprevăzut de legea în vigoare la data ivirii situației juridice; modifică un efect juridic al respectivului act (fapt) juridice diferite de cele instituite de legea veche; suprimă, în tot sau în parte, efectele juridice ale actului (faptului) - fie și numai pentru viitor - atașând consecințe diferite decât cele instituite de legea nouă.
În măsura în care este vorba despre un act juridic modificator al unui act trecut, acesta (actul modificator din prezenta speță) nu modifică elementele juridice ale contractului (drepturile, obligațiile părților) ci vine și face modificări doar de natură cantitativă, economice (preț, suprafață), astfel că nefiind elemente noi definitorii de modificare a contractului, legea aplicabilă este cea de la momentul semnării contractului.
Susține recurentul că norma de drept sub care ar fi trebuit judecată pricina este Codul civil, legea în vigoare la momentul semnării contractului, iar actul adițional fiind un act subsecvent acestuia, urmează regimul juridic al contractului, mai ales că acesta nu face modificări asupra contractului decât în privința suprafeței de teren și a redevenței.
Prin întâmpinare, intimatul pârâtsolicită respingerea recursului ca nefondat, susținând că pretenției dedusă judecății îi sunt incidente dispozițiile OG nr.54/2006, potrivit cu care, soluționarea litigiilor apărute în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractului de concesiune, precum și a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor Legii nr.554/2004. Chiar și actul normativ anterior, respectiv Legea 219/1998, în art.272 alin.(3), prevedea că "acțiunea în justiție se introduce la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul autorității contractante." Cererea de constatare a nulității absolute a contractului de concesiune, trebuie deci judecată în considerarea regimului aplicabil contractului de concesiune, ca veritabil act administrativ.
Ca atare, introducerea unei acțiuni având ca obiect constatarea nulității absolute a unui contract de concesiune, trebuie să se circumscrie procedurilor și momentelor precizate de art.11 alin.1 și 2 din Legea 554/2004. Or, invocarea la un interval de 10 ani de la perfectarea concesiunii a lipsei consimțământului concesionarului, este tardivă.
Analizând cauza sub aspectul motivului de casare invocat, Curtea constată că recursul este nefondat.
1: În referire la motivul de casare prevăzut de art.488 pct.5 Cod de procedură civilă „când prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectarea atrage sancțiunea nulității” Curtea reține că nu este incident în cauză, fiind indicat formal, fără a fi dezvoltat de recurent.
2. În referire la motivul de casare prevăzut de art.488 pct.8 Cod de procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Potrivit art. 21 din Constituție "Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.” Liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește.
Curtea observă că, potrivit dispozițiilor art. 52 alin. (1) și (2) din Constituția României revizuită:
(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei.
(2) Condițiile și limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică.
Art.73 alin. (3) lit. k) din Constituția României prevede ca lege organică Legea contenciosului administrativ.
În conformitate cu dispozițiile art.1 din Legea nr. 554/2004 „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.
Art.8 alin.1 din Legea nr.554/2004 modificată prevede că - „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”.
Rezultă din textele legale citate că acțiunea în contencios administrativ se circumscrie de principiu uneia din următoarele situații:
- a fost emis de către o autoritate publică un act administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care îl vatămă pe reclamant într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, iar obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea acelui act administrativ;
- reclamantul a adresat o cerere unei autorități publice care nu a soluționat-o nesoluționare in termenul legal sau și-a exprimat explicit, cu exces de putere, voința de a nu rezolva cererea iar obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea autorității administrative sa emită un act administrativ, sa elibereze un alt înscris sau sa efectueze o anumita operațiune administrativa.
În conformitate cu dispozițiile art.2 lit c. din Legea nr. 554/2004 actul administrativ este definit ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ ;
Așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată, reclamantul a investit instanța de contencios solicitând, în principal, să se constate nulitatea absolută a contractului de concesiune nr. 115/12.08.2004 încheiat între reclamant și pârâtă, să se dispună radierea dreptului de proprietate privind suprafața de 1.113 m.p din Cartea Funciară nr._ C. V., număr cadastral_, respectiv radierea dreptului de proprietate de pe numele pârâtei de la Fila B partea a II-a a CF nr._/C. V. nr. top._ asupra terenului cu suprafața de 1113 m.p., și intabularea dreptului de proprietate pe numele reclamantului în baza contractului de vânzare-cumpărare din 09.08.2002, procesul-verbal de licitație nr. II 9637/2002 și Factura nr._/09.08.2002 încheiat între reclamant și S.C. Delta Sistem S.A. Tulcea, privind suprafața de 4125 m.p.
Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.8 alin.2 din Legea nr.554/2004 afirmând că dat fiind vorba de un contract de concesiune a unui teren din domeniul public de interes județean, competența aparține instanței de contencios-administrativ.
Prin hotărârea recurată instanța a admis excepția invocată de pârât și a respins acțiunea reclamantului, având ca obiect anulare act, ca fiind tardiv introdusă, pentru lipsa procedurii prealabile, reținând totodată că invocarea la 4 ani de la perfectarea actului adițional a lipsei consimțământului concesionarului este tardivă.
Recurentul critică hotărârea din perspectiva nepronunțării instanței de fond cu privire la anularea contractului de concesiune nr.115/12.08.2004 despre care afirmă că nu îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.554/2004, deoarece a fost încheiat sub imperiul Legii nr.219/1998.
Prin cele două cereri de recurs, depuse la dosar, redactate de avocați diferiți, este criticată hotărârea tribunalului prin prisma faptului că a calificat greșit contractul de concesiune ca fiind un act administrativ și pe cale de consecință nu-i sunt aplicabile dispozițiile referitoare la procedura prealabilă obligatorie prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004.
Ori, în raport de cererea de chemare în judecată și precizările făcute ulterior, reclamantul a fost cel care și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr.554/2004, afirmând competența instanței de contencios administrativ.
A veni în calea de atac a recursului să critici hotărârea, imputând instanței că a soluționat litigiul după regulile de drept comun din materia contenciosului administrativ, după ce potrivit principiului disponibilității părților prevăzut de art.9 NCPC, ai apelat la această procedură echivalează cu invocarea propriei turpitudini în triumful demersului său procedural.
Curtea constată că soluția de respingerea a acțiunii reclamantului este corectă, dar nu în raport de excepția tardivității, ci în raport de cea de a doua excepție invocată de pârât prin întâmpinare, respectiv excepția inadmisibilității tuturor capetelor din acțiune motivat de faptul că nu este vorba de nulitatea unui act administrativ care să fie circumscris definiției din art.2 lit.c din Legea nr.554/2004.
Curtea constată că actul a cărui nulitate se invocă nu este reglementat nici de dispozițiile O.U.G. nr.54/2006 și nici de Legea nr.554/2004, acte normative ulterioare momentului încheierii contractului de concesiune nr.115/12.08.2004, astfel că reclamantul nu avea deschisă calea contenciosului administrativ, motiv pentru care acțiunea sa trebuia respinsă ca fiind inadmisibilă.
Întrucât soluția de respingere pe excepție a acțiunii reclamantului este corectă, Curtea constată că nu sunt motive de casare a acesteia, motiv pentru care în sensul art.496 din (N) Cod de procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant B. I., domiciliat în localitatea C. V. nr.1, județul Tulcea și cu domiciliul procesual ales în C., ., ., județul C., împotriva Sentinței civile nr.231/12.02.2015pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul pârât C. JUDEȚEAN TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 17 iunie 2015.
Președinte, E. C. G. | Judecător, N. C. | Judecător, I. M. Ș. |
Grefier, I. P. |
Jud. fond:C.N.
Red.dec. jud.NC/09.07.2015
4 ex/
Emis 2 .>
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 273/2015. Curtea de Apel... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 113/2015. Curtea de... → |
|---|
