Pretentii. Decizia nr. 275/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 275/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 09-03-2015 în dosarul nr. 4798/118/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 275/CA
Ședința publică din 09 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. G.
Judecător M. C.
Judecător G. P.
Grefier M. N.
Pe rol judecarea recursului contencios administrativ și fiscal formulat de recurenta pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, sector 1, Calea Floreasca nr.202, împotriva sentinței civile nr.2232 din 30.09.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata reclamantă T. M., cu domiciliul în localitatea Eforie Nord (oraș Eforie), ..23, județul C., având ca obiect pretenții Legea 9/1998.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata reclamantă prin avocat D. A. în substituire pentru avocat D. A., conform delegației de substituire și a împuternicirii avocațiale aflată la fila 14 dosar, lipsind recurenta pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit dispozițiilor art. 153 și urm. din NCPC.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului și stadiul procesual.
Recursul este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Partea prezentă arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză.
Instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra dezbaterilor, atât asupra excepției lipsei calității procesual pasive a recurentei, invocată prin notele de ședință aflate la filele 16-17, asupra excepției prematurității cererii cât și asupra fondului.
Avocat D. A., având cuvântul pentru intimata reclamantă T. M., susține că nu se poate reține excepția și nu poate fi admisă, deoarece atât la fond cât și în calea de recurs recurenta se ascunde în spatele unor legi noi, care în esență ar avea un caracter retroactiv. De asemenea, atât cu privire la excepția lipsei procesuale pasive cât și cu privire la prematuritate, trebuie menționat critica făcută de instanța de fond la apărările de fond, la fila 3 din sentință, conform căreia instanțele de contencios au reținut, și există o practică unitară în acest sens, privind . unor norme legislative care vin să modifice situația de fapt anterioare, o astfel de stare de fapt nu poate fi reținută deoarece ar încălca un principiu – cel al neretroactivității legii. Criticile formulate de ANRP nu pot fi reținute de instanță, drept pentru care solicită respingerea recursului. Solicită cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C., sub nr._ /2013, reclamanta T. M. a chemat în judecată A. Națională pentru Restituirea Proprietăților solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata despăgubirilor bănești ce i se cuvin din suma totală de 282.836,09 lei – acordate prin Hotărârea nr.3298/22.11.2006 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr.9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Județului C., validată prin Decizia nr.2534/2.11.2009, respectiv 28.283,61 lei –prima tranșă și 42.425,41 lei - cea de a doua tranșă, actualizate cu indicele de inflație.
Prin sentința civilă nr.2232 din 30.09.2014 pronunțată de Tribunalul C. s-a respins excepția prematurității cererii, invocată de pârâtă, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta T. M. în contradictoriu cu pârâta A. Națională Pentru Restituirea Propietăților, și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei ce i se cuvine din despăgubirea de 282.836,06 lei – actualizată cu indicele de creștere a prețurilor, conform art. 8 alin. 2 teza finală din Legea nr. 9/1998.
Împotriva acestei hotărârii a formulat recurs pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților care a criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate, sub aspectele:
Plata sumelor acordate cu titlu de compensație se realizează în conformitate cu art.38 alin.5 lit.a) din H.G nr.753/1998, modificată și completată prin H.G. nr. 1277/2007.
Modalitatea de plată a despăgubirilor stabilite prin deciziile emise de câtre Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților este prevăzută ele art.38 alin.(5) și (6) din H.G 753/1998, modificată șl completată prin H.G. nr.1277/2007 privind Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998.
Aceste prevederi se coroborează cu cele ale art.5 din Hotărârea Guvernului nr.286/2004 conform cărora achitarea acestor compensații este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație.
Prin folosirea sintagmelor „în funcție de disponibilitățile bănești" sau „în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat", legiuitorul a prevăzut tocmai acea situație în care sumele alocate prin bugetul de stat nu sunt suficiente pentru acoperirea despăgubirilor acordate potrivii legii.
Această interpretare este singura în măsură a da valoare prevederilor legale stipulate la art.22 alin.1 din legea nr.500/2002 privind finanțele publice, potrivit căreia „ordonatorii de credite au obligația de a angaja cheltuieli în limita creditelor de angajament și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiile aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale”.
Ignorarea acestor prevederi legale poate duce la crearea unor angajamente de plată fără acoperirea bugetară și are drept efect acordarea despăgubirilor cu prioritate anumitor persoane, în detrimentul celor aflați la ordine, fiind astfel nerespectarea principiului nediscriminării și egalității de tratament.
Totodată, se impune a menționa că din rațiuni financiare creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condiții de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența CEDO. Sumele alocate ca despăgubiri sunt stabilite prin Legea bugetului de stat, iar sumele plătite de ANRP ca despăgubiri în temeiul Legii nr.9/1998 sunt publice, fiind publicate pe site-ul anrp.gov.
II. În ceea ce privește plata sumelor stabilite prin Decizia nr.2534/02.12.2009 emisă de ANRP inclusiv actualizarea cu indicele de creștere a prețurilor recurenta susține că la data de 12.03.2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, OUG nr.10/2014 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din Legea nr. 9/1993 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar in urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat Ia C. la 7 septembrie 1940, precum și din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.
Potrivit dispozițiilor art.2 din actul normativ anterior amintit „începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, plata voluntară a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr.290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului Ministru în temeiul Legii nr.9/1998, și respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr.9/1998, Legii nr.290/2003 și Legii nr.393/2006”.
Prin întâmpinare intimata reclamantă T. M. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
La data de 21.01.2014 recurenta pârâtă a formulate note de ședință prin care a invocat excepția calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și a prematurității cererii, susținând că în data de 15 decembrie 2014, a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr.164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, precum și al Legii nr.290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative.
Prin legea nr.164/2014 a fost reglementată o nouă procedură cu privire la soluționarea dosarelor constituite în temeiul Legii nr.9/1998, precum și de plată a despăgubirilor.
Referitor la plata despăgubirilor stabilite în dosarele constituite în baza Legii nr.9/1998, potrivit dispozițiilor art.10 alin.1 „plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art.9 lit.b se efectuează în ordine cronologică a emiterii acestora, în tranșe anuale egale, eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015”.
Conform art.10 alin.6 și 7 din lege, pentru fiecare transă anuală, ANRP emite un titlu de plată, care se comunică, în cel mult 5 zile de la emitere, Ministerului Finanțelor Publice și persoanelor îndreptățite.
Având în vedere textele de lege menționate, în anul 2015 devine exigibilă doar plata cotei de 1/5 din creanța stabilită prin Decizia nr.2534/02.12.2009,
Prin urmare, plata întregii creanțe stabilită ca despăgubiri prin Decizia nr. 2534/02.12.2009 emisă de ANRP nu este exigibilă în momentul de fața.
Mai mult, având în vedere că pentru fiecare tranșă anuala, A.N.R.P. emite un titlu de piață, ce se va comunica reclamanților și în baza căruia se va face plata efectivă, prezenta cerere este prematur introdusă.
Având în vedere cele expuse mai sus, solicită a se constata că plata despăgubirilor stabilite prin Decizia nr. 2534/02.12.2009 emisă de ANRP, este prematură.
In ceea ce privește plata sumelor stabilite prin titlurile de plată, conform art.11 alin. (1) aceasta se efectuează de către Ministerul Finanțelor Publice, în termen de 180 de zile de la data emiterii titlurilor.
Prin urmare, faptul că sub imperiul noii legislații aplicabile în prezenta cauză, sarcina plății revine în mod exclusiv Ministerului Finanțelor Publice, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților neavând obligații privind plata despăgubirilor. Solicită a se constatat că ANRP nu mai are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
Solicită admiterea excepțiilor invocate și pe fondul cauzei respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulată de reclamanta T. M..
Curtea apreciază nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Reclamanta, beneficiari ai compensațiilor prevăzute de Legea nr.9/1998, sunt titularii unui drept de creanță asupra Statului, în temeiul Deciziei nr. 391/09.02.2009.
Potrivit art.8 din Legea nr.9/1998, compensațiile acordate cetățenilor români îndreptățiți se suportă din bugetul de stat, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație. Totodată, HG nr.753/1998 (art.38 alin.5 lit.c) prevede că sumele de bani aprobate persoanelor îndreptățite se achită beneficiarilor eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi: 40 % în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei, cea de a doua tranșă urmând a fi actualizată potrivit prevederilor art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 286/2004. Plata despăgubirilor solicitate în baza Legii nr. 9/1998 se face de către A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, prin Direcția economică.
Potrivit art.8 din Legea 9/1998,în forma în vigoare la data introducerii acțiunii:
(1) Compensațiile acordate cetățenilor români îndreptățiți se suportă din bugetul de stat, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, iar plățile către persoanele fizice se asigură de către direcțiile generale ale finanțelor publice în raza cărora își au domiciliul beneficiarii.
(2) În termen de 60 de zile de la împlinirea termenului prevăzut la art. 4 alin.(1), în funcție de volumul compensațiilor ce urmează să se acorde, prin hotărâre a Guvernului se va stabili modalitatea de eșalonare a acordării compensațiilor. În cazul în care compensațiile se plătesc în anul în care au fost stabilite, acestea se acordă la nivelul la care au fost validate de comisia centrală, iar în situația în care se achită în anul următor, direcțiile generale ale finanțelor publice le actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care a fost publicat de către Institutul Național de S. înaintea plății, față de luna decembrie a anului anterior. Eșalonarea plăților nu poate depăși 2 ani consecutivi.”
Mai mult, art.38 alin.5 lit.c din HG nr.753/1998 nu stabilește decât o singură scadență, aceea a tranșei a doua ce nu va putea fi solicitată decât după primul an ce succede datei rămânerii definitive a Deciziei ANRP.
Curtea retine că, din actele dosarului rezulta ca intimata reclamantă au făcut dovada unei creanțe certe, lichide si exigibile la momentul formulării acțiunii dedusă judecății, iar recurenta nu a făcut dovada plății. Prin urmare, în mod legal și temeinic instanța de fond, nu a primit apărările pârâtei în sensul „imposibilității de plată din cauza fondurilor”, atât timp cât, aceasta și-ar invoca propria culpă în neexecutare și, mai mult, a avea în vedere o astfel de apărare, ar presupune că, executarea ar fi lăsată la latitudinea debitorului obligației de plată, aspect ce nu poate fi reținut nici de către instanța de recurs.
Or, Statul Român, prin legiuitorul său, după ce a recunoscut în patrimoniul unei categorii de persoane, în general, și în patrimoniul reclamanților, în special (prin Decizia Vicepreședintelui ANRP), a prevăzut concomitent o ingerință în dreptul de proprietate asupra acestei creanțe. În cazul reclamantei, având în vedere valoarea compensațiilor, singura ingerință permisă constă în impunerea unei plăți eșalonate a creanței. Aceasta este singura condiționare conformă cu dreptul de proprietate al reclamanților. Cealaltă condiționare a efectuării plății („în limita sumelor aprobate anual cu această destinație”) este constatată de judecătorul național ca neconformă cu dreptul de proprietate al reclamanților și, prin urmare, neconvențională (neconformă cu prevederile Convenției europene pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale și cu jurisprudența născută de Curte din aceste prevederi), motiv pentru care instanța înlătură ca neîntemeiată această apărare.
Această condiționare reprezintă o condiție pur potestativă ce afectează obligația Statului (condiție a cărei realizare depinde exclusiv de voința Statului în condițiile în care Statul nu poate fi cenzurat de reclamanți la alocarea sumelor în procedura adoptării bugetului de stat) și constituie prin aceasta o ingerință disproporționată în dreptul de proprietate al reclamanților ce impune cenzurarea judecătorului național, pentru împiedicarea constatării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a unei noi încălcări de către Statul Român a art.1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție.
Cum cuantumul despăgubirilor la care intimații-reclamanți aveau dreptul a fost stabilit printr-o decizie irevocabilă a Comisiei Județene C. de aplicare a Legii nr. 9/1998 și cum până la data formulării acțiunii nu i s-a achitat intimatei niciuna din cele două tranșe, deși au trecut 2 ani de la data stabilirii compensațiilor bănești, în mod corect și legal prima instanță a admis acțiunea.
Obligația de plată a recurentei pârâte, fiind o obligație de rezultat și nu una de diligențe, prin nealocarea de fonduri suficiente, statul își invocă propria culpă, ceea ce nu este legal.
De asemenea, față de principiul reparării integrale a prejudiciului, în spiritul căruia au fost elaborate normele prin care sunt reglementate compensațiile cuvenite persoanelor care au avut pierderi patrimoniale în urma aplicării prevederilor Tratatului de la C. din 7 septembrie 1940, care impune ca sumele stabilite să corespundă valorii reale a bunurilor ce fac obiectul acestora nu numai la momentul validării compensațiilor dar și la momentul plății efective, mai ales când această plată se face la mai mult de doi ani de la stabilirea compensațiilor.
Va fi înlăturată critica referitoare la prematuritatea acțiunii în raport de dispozițiile OUG 10/2014.Reclamanta este titulara unei creanțe din anul 2009 iar eșalonarea plății la 5 ani de la data emiterii titlului reprezintă o ingerință în dreptul de proprietate al reclamantei. Mai mult, suspendarea plăților prin noul act normativ reprezintă o aplicare retroactivă asupra unei situații create anterior adoptării ordonanței. Despăgubirile nu au fost achitate până la data sesizării instanței din culpa ANRP iar dacă s-ar considera prematură acțiunea, din prisma suspendării plății până în luna decembrie 2014, instanța ar aplica o nouă sancțiune reclamantei deși aceasta este titulara unei creanțe neachitată datorită refuzului nejustificat al ANRP.
Pe cale de consecință, Curtea, apreciind că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, va respinge recursul ca nefundat menținând dispozițiile instanței de fond.
Reținând culpa procesuală a recurentei pârâte instanța, în temeiul art.453 Cod proc.civilă, va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimata reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul contencios administrativ și fiscal formulat de recurenta pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, sector 1, Calea Floreasca nr.202, împotriva sentinței civile nr.2232 din 30.09.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata reclamantă T. M., cu domiciliul în localitatea Eforie Nord (oraș Eforie), ..23, județul C., având ca obiect pretenții Legea 9/1998, ca nefondat.
Obligă recurenta la 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatei.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 9 martie 2015.
Președinte, A. G. | Judecător, M. C. | Judecător, G. P. |
Grefier, M. N. |
Jud.fond:A.J.N.
Red.dec.jud.M.C.
4 ex./23.04.2015
Gref.M.N.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 466/2015. Curtea de Apel... |
|---|
