Anulare act administrativ. Sentința nr. 78/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA

Sentința nr. 78/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 04-05-2015 în dosarul nr. 517/36/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR.78/CA

Ședința publică din 04 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. N. B.

Grefier M. N.

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanții C. L. C. și P. MUNICIPIULUI C. cu sediul în localitatea C., ., județ C. în contradictoriu cu pârât C. NAȚIONAL P. COMBATEREA DISCRIMINĂRII cu sediul în București, Piața V. M. nr.1-3, sector 1, pârât COALIȚIA P. EGALITATE DE GEN (formată din Fundația Centru Parteneriat pentru Egalitate, S. de A. Feministe A., Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen, Asociația pentru Drepturile Femeilor Rome E-Romnja și Asociația F.) având ca obiect anulare act administrativ.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 27 aprilie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.

Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, prin raportare la dispozițiile art. 396 alin.1 NCPC, a amânat pronunțarea la data de 4 mai 2015, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre:

CURTEA,

Asupra acțiunii contencios administrativ de față, constată următoarele:

La data de 27 iunie 2014 reclamanții C. L. C. și P. Municipiului C., în baza art.20 alin.7 din OG nr. 137R/2000 și art. 10 alin.1 teza 2 din Legea nr. 554/2004, au formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 376/02.07.2014 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) prin intermediul căreia solicită anularea hotărârii atacate ca nelegale și nefondate.

Invocă totodată excepția prematurității și excepția necompetenței materiale a CNCD.

În susținerea contestației se arată că pe data de 1.08.2014 în cadrul Primăriei Municipiului C. a ajuns adresa de înaintare a Hotărârii nr. 376/02.07.2014 prin care Consiliului L. C., P. M.. Constanta și Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Litoral - Delta Dunării au fost sancționați în baza art. 2 alin.1 si art. 15 OG nr. 137/r/2000, precum și art. 19, 37 lit. b) din Legea nr. 202/2002 cu avertisment.

Mai exact, prin intermediul acestei Hotărâri CNCD susține ca este neconformă cu prevederile legale în materie Campania de Promovare a Litoralului R. - MAMAIA STYLE.

CNCD a fost sesizat de către o . ONG-uri cu o petiția privind conținutul și modalitatea de prezentare a Campania de Promovare a Litoralului R. - MAMAIA STYLE.

În ceea ce privește afirmația potrivit căreia layout-urile ar conține imagini degradante sau umilitoare la adresa femeilor, aducând prin aceasta atingere asupra imaginii si demnității femeilor din România, precizează că aceasta este falsă.

Referitor la acest aspect, învederează faptul că layout-urile nu conțin elemente de natură să indice, direct sau indirect, existența unor gesturi insinuante. Mai mult, layout-urile în cauză nu au un caracter pornografic întrucât acestea nu conțin elemente vizuale care ar putea reprezenta forme de exprimare care indica explicit sau care ar putea sugera o activitate ori un comportament sexual. Prezentarea unor persoane, indiferent de sex, îmbrăcate sumar nu poate fi considerată o imagine degradantă, umilitoare sau plasată într-un context de natură sexuală atât timp cât layout-urile promovează o destinație turistică în sezon estival, context în care îmbrăcămintea sumară reprezintă o practica firească.

Pe de altă parte, având în vedere prevederile legale incidente (referindu-se la dispozițiile Legii nr.202/2002 - privind egalitatea de șanse de tratament între femei și bărbați), sub nicio formă nu se poate susține că layout-urile aflate în discuție ar conține elemente de natură să sugereze o discriminare întrucât: (i) pe de o parte, nu se poate susține că persoanele de sex feminin prezentate în layout-uri sunt tratate mai puțin favorabil decât ar putea fi tratată o alta persoană într-o situație comparabilă; și (ii) pe de altă parte, layout-urile nu sugerează existența unei situații sau practici care ar dezavantaja persoane de un anumit sex în raport cu persoane de alt sex.

Mai precizează pârâții că layout-urile nu reprezintă în sine un stereotip de gen întrucât imaginea persoanelor de sex feminin nu poate fi asociată în mod necesar cu o destinație turistică, oricare ar fi aceasta. Mai mult, discutăm de o destinație turistica estivală unde turiști fac plaja și baie în mare, motiv pentru care sunt în costum de baie și îmbrăcați sumar. În măsura în care ar fi fost o campanie de promovare a sporturilor de iarnă atunci modelele ar fi fost îmbrăcate în costume de schi.

În considerarea celor expuse mai sus și ținând cont de întregul context dat, apreciază că layout-urile nu prezintă referințe la sexualitate, nu conțin discriminări ori mesaje instigatoare, nu evocă imagini ori situații degradante la adresa unor persoane și nu reprezintă în sine un stereotip de gen.

Ca atare, consideră că modul în care campania "Mamaia Style" înțelege să promoveze litoralul romanesc este unul adecvat și în asentimentul sezonului și al locului ca destinație turistică.

Cu privire la excepția de necompetență materială a CNCD, susține că potrivit art. 2 alin. 1 din OG 137/R/2000: "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare ., apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice ".

În cazul de față petiția formulată și ulterior Hotărârea nr.376/02.07.2014 atacata vizează un proiect de campanile de promovare (proiect nefinalizat în momentul de față), dar mai mult vizează "afirmațiile" făcute de către o persoana fizică M. R. Ș. (pag 4 petiție ), cu privire la o . imagini care ar putea face parte din cadrul acestei campanii.

Având în vedere că în primul rând petiționarii acuză comentariile unei persoane fizice și nu în mod concret eventualele imagini ale campaniei de promovare consideră că în cazul de față CNCD nu are competența materială în a analiza Campania Mamaia Style.

Cu privire la excepția prematurității învederează că prin intermediul Contractului-cadru de prestări servicii publicitate nr. 6/06.03.2014 se dorește promovarea litoralului romanesc prin intermediul Campaniei MAMAIA STYLE, dar în acest moment contractul nr. 6/2014 nu este finalizat, produsul - Campania Mamaia Style - fiind încă nerecepționat de către beneficiar.

Având in vedere că încă nu s-a lansat această Campanie de Promovare si că în momentul de față nu se cunoaște exact de către mass-media care va fi varianta finală a imaginilor din cadrul acestei campanii consideră că prezenta petiție este prematură.

În susținerea contestației s-au atașat Hotărârea nr. 376/2.07.2014 și documentația care a stat la baza emiterii acesteia.

Pârâtul C. Național pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a Consiliului L. C..

Referitor la aceasta excepție învederează că în conformitate cu prevederile art.21 alin.1 din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale, doar unitatea teritorială are calitatea procesuală, având personalitate juridică, și nu consiliul local, care nu este o entitate cu personalitate juridica, ci organ deliberativ, neavând capacitate de folosință a drepturilor civile pentru a fi parte în judecata.

Mai mult, solicită a se observa că prin actul administrativ-jurisdicțional a cărei anulare se solicită se sancționează doar entitățile cu personalitate juridică, recte Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Litoral-Delta Dunării și Municipiul C. - prin reprezentant legal.

Solicită admiterea excepției invocate și respingerea acțiunii Consiliului L. C., ca fiind formulată de o persoană fără calitate.

II. Cu privire la excepția admisibilității acțiunii judecătorești, circumscris stabilirii cadrului procesual pasiv, învederează faptul că prin cererea de chemare în judecată formulată de actualul reclamant, în contradictoriu cu pârâtul C.N.C.D., acesta a solicitat anularea soluției/hotărârii/actului administrativ-jurisdicționl nr. 376/02.07.2014.

Soluția/hotărârea, contestată a avut la baza petiția nr. 3923/05.06.2014 prin care petenta Coaliția pentru Egalitatea de Gen (formată din: Fundația Centru Parteneriat pentru Egalitate, S. de A. Feministe A., Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen, Asociația pentru Drepturile Femeilor Rome E-Romnja și Asociația F.) a solicitat, în contradictoriu cu reclamatul de discriminare Municipiul C. - prin reprezentant să se constate că aceasta a încălcat dispozițiile O.G. 137/2000R.

Astfel, actul administrativ-jurisdicțional, a cărui anulare se solicită, a fost adoptat de către instituția pârâtă cu privire la o posibilă conduită discriminatorie de care a fost acuzat reclamatul de discriminare, aceasta deținând calitatea procesuală pasivă în cadrul procedurii admistrativ-jurisdicționale prevăzută de O.G. 137/2000R.

În cadrul procedurii, instituția pârâtă a citat atât petenta cât și persoana reclamată, solicitându-le puncte de vedere, iar hotărârea contestată a fost emisă în contradictoriu cu toate părțile vizate, (petenta și reclamat)

Având în vedere că petenta a avut calitate procesuală în cadrul procedurii administrativ-jurisdicționale derulate în față C.N.C.D. este firesc ca aceasta să poată participa și în fața instanței de judecată unde se discută legalitatea hotărârii/soluției pronunțate.

Reține că reclamantul nu s-a conformat rigorilor impuse de conturarea corectă a cadrului procesual, prin cererea de chemarea în judecată și a persoanei împotriva căreia s-ar răsfrânge efectele hotărârii judecătorești, pentru a da acesteia posibilitatea de a-și formula apărări.

Soluționarea pricinii, fără conturarea corectă a cadrului procesual, din voința reclamantului, nu ridică o problemă de eventuală inopozabilitate a hotărârii, ci ar conduce la situația aberantă ca instituția pârâtă să fie obligată să se supună hotărârii judecătorești, în condițiile în care beneficiarul actului nu a fost chemat în judecată, pentru a-și face apărările pe care le consideră de cuviință.

Instituția pârâta nu solicită introducerea în cauză a petentei Coaliția pentru Egalitatea de Gen (formată din: Fundația Centru Parteneriat pentru Egalitate, S. de A. Feministe A., Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen, Asociația pentru Drepturile Femeilor Rome E-Romnja și Asociația F.).

Ca atare opiniile pe care le-a arătat nu au caracterul unei cereri de introducere în cauză, în sensul art.78 alin.2, ci argumentează doar necesitatea respingerii ca inadmisibilă a cererii, în lipsa unei conduite procesuale adecvate a reclamantului.

În lumina celor învederate mai sus, solicită ca instanța să aibă în vedere art. 78 alin. 2 Cod de Procedura Civilă, punând în vedere reclamantului obligația conturării cadrului procesual pasiv, în sens contrar impunându-se calificarea acțiunii ca inadmisibilă și respingerea în consecință, pentru argumentele învederate mai sus.

În ședința publică din 09.02.2015 reclamanții au solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Coaliției pentru Egalitate de Gen.

Dată fiind poziția procesuală manifestată de pârâtă în raport de acest aspect, la același termen de judecată instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Coaliției pentru Egalitate de Gen formată din Fundația C. Parteneriat pentru Egalitate, S. de A. Feministe A., Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen, Asociația pentru Drepturile Femeilor Rome E-Romnja și Asociația F..

La același termen de judecată, instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului P. Municipiului C. în cererea privind discriminarea prin lay-out-uri.

Deliberând cu prioritate asupra exepțiilor invocate, în acord cu dispozitiile art. 248 alin. 1 NCPC, Curteareține următoarele:

Sub aspectul excepției lipsei calității procesuale active a Consiliului L. C., Curtea reține că prin Hotărârea nr.376/02.07.2014 emisă de C. Național pentru Combaterea Discriminării (în continuare CNCD) s-a dispus sancționarea Asociației pentru promovarea și Dezvoltarea Turismului Litoral-Delta Dunării pentru fapta prezentată la primul capăt de cerere referitoare la layout-uri, respectiv a reprezentantului legal al Municipiului C., R. M., pentru fapta referitoare la declarația publică a acestuia.

Cum C. L. C. nu a fost parte în procedura derulată înaintea CNCD, neconstatându-se existența unei situații discriminatorii în raport de conduita Consiliului L. C. și această entitate nefiind sancționată pentru vreun act sau acțiune discriminatorii, Curtea constată că această parte nu are calitate procesuală activă, nefiind menționată în hotărârea contestată.

Împrejurarea că petiția formulată în cauză de Coaliția pentru Egalitate de Gen a privit și C. L. C. nu este de natură a ilustra îndrituirea legală a consiliului local de a forma prezenta contestație, câtă vreme cercetarea petiției nu a privit conduita Consiliului L. C., respectiv acesta nu a fost sancționat.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului P. Municipiului C. în cererea privind discriminarea prin lay-out-uri, Curtea reține că prin Hotărârea nr.376/02.07.2016 a fost sancționat reprezentantul legal al Municipiului C., R. M., pentru fapta prezentată la al doilea capăt de cerere, referitoare la declarația publică a reprezentantului legal al Municipiului C..

Cum pentru fapta prezentată la primul capăt de cerere, referitoare la lay-out-uri, a fost sancționată Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Litoral-Delta Dunării, Curtea apreciază că reclamantul P. Municipiului C. nu justifică calitatea procesuală activă în raport de cererea privind această faptă.

P. aceste argumente, Curtea apreciază întemeiate excepțiile menționate și le va admite, cu consecința respingerii acțiunii promovate de reclamantul C. L. C. ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, respectiv a cererii formulate de reclamantul P. Municipiului C. referitoare la lay-out-uri ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

În ceea ce privește acțiunea formulată de reclamantul P. Municipiului C. în raport de fapta constând în declarația publică a reprezentantului legal al Municipiului C., Curtea reține următoarele:

În raport de această faptă, singurele motive invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată sunt excepția necompetenței materiale a CNCD, respectiv excepția prematurității.

Excepția necompetenței materiale a CNCD este justificată, în raport de fapta în discuție, prin prisma necompetenței pârâtului de a analiza Campania Mamaia Style în raport de comentariile unei persoane fizice.

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000 rep. “(1)Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare ., apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.”

Potrivit prevederilorart. 3 din același act normativ „Dispozițiile prezentei ordonanțe se aplică tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum și instituțiilor publice cu atribuții în ceea ce privește:

a) condițiile de încadrare în muncă, criteriile și condițiile de recrutare, selectare și promovare, accesul la toate formele și nivelurile de orientare, formare și perfecționare profesională;

b) protecția și securitatea socială;

c) serviciile publice sau alte servicii, accesul la bunuri și facilități;

d) sistemul educațional;

e) asigurarea libertății de circulație;

f) asigurarea liniștii și ordinii publice;

g) alte domenii ale vieții sociale.” iar conform art.15 “Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia.”

Totodată, potrivit art.19 din Legea nr.202/2002 “(1) publicitatea care prejudiciază după criteriul de sex respectul pentru demnitatea umană, aducând atingere imaginii unei persoane în viața publică și/sau particulară, precum și a unor grupuri de persoane este interzisă.

(2) Este interzisă utilizarea în publicitate a situațiilor în care persoanele, indiferent de apartenența la un sex, sunt prezentate în atitudini degradante, umilitoare și cu caracter pornografic.”

Iar potrivit art.37 din aceeași lege “(1) Constituie contravenții și se sancționează cu amendă contravențională de la 3.000 lei la 100.000 lei încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. (1), (2), (3) și (4), art. 7 alin. (2), art. 8, art. 9 alin. (1), art. 10 alin. (1), (2), (3), (4), (6) și (8), art. 11, art. 12-22 și art. 29.

(2) Constituie contravenție și se sancționează potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, discriminarea bazată pe două sau mai multe criterii.

(3) Constatarea și sancționarea contravențiilor prevăzute de prezenta lege se fac de către:

a)Inspecția Muncii, inspectorii de muncă din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă, în cazul contravențiilor constând în încălcarea dispozițiilor art. 7 alin. (2), art. 8, art. 9 alin. (1), art. 10 alin. (1), (2), (3), (4), (6) și (8), art. 11-13, precum și art. 29;

b) C. Național pentru Combaterea Discriminării, în cazul contravențiilor constând în încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. (1), (2), (3) și (4), precum și ale art. 14-22.”

Cum în cauză pârâtul CNCD a analizat caracterul discriminatoriu al declarației publice aparținând unei persoane fizice care îndeplinea funcția de Primar al Municipiului C., Curtea apreciază că instituția pârâtă era competentă material să analizeze și să sancționeze fapta imputată, în raport de dispozițiile art. 3 din OG 137/2000 rep. și art. 37alin. 3 lit. b din legea nr. 202/2002, susținerea reclamantului dovedindu-se astfel neîntemeiată.

În ceea ce privește excepția prematurității, reclamantul a susținut că în prezent contractul de prestări servicii publicitate nr. 6/06.03.2014 nu este încă finalizat, produsul Campania Mamaia Style nefiind încă recepționat de beneficiar.

Analizând hotărârea contestată, Curtea reține că CNCD a analizat faptele reclamate prin petiția formulată de Coaliția pentru Egalitate de Gen, în speță

declarația reclamantului P. Municipiului C. R. M. legată de Campania Mamaia Style.

Cum această declarație a fost diseminată în spațiul public, aspect de altfel necontestat în cauză, se constată că împrejurarea nefinalizării contractului de prestări servicii de publicitate nr. 6/06.03.2014 nu are relevanță sub aspectul existenței faptei analizate de CNCD.

Cu alte cuvinte, ceea ce a analizat pârâtul este caracterul intrinsec discriminatoriu al acestei declarații, fără a se raporta la finalizarea sau nu a produsului Compania Mamaia Style, declarația fiind analizată astfel distinct de evoluția campaniei menționate, dat fiind caracterul său public.

Apreciind, pentru argumentele de fapt și drept sus-expuse, caracterul neîntemeiat al acțiunii deduse judecății, Curtea o va respinge.

P. ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului C. L. C., invocată de pârâtul C. Național pentru Combaterea Discriminării.

Admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului P. Municipiului C. în cererea referitoare la lay-out-uri.

Respinge acțiunea promovată de reclamantul C. L. C., cu sediul în C., ., județul C., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Respinge cererea formulată de reclamantul P. MUNICIPIULUI C. referitoare la lay-out-uri, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul P. MUNICIPIULUI C., cu sediul în C., ., județul C., în contradictoriu cu pârâții C. NAȚIONAL P. COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în București, Piața V. M. nr.1-3, sector 1, și COALIȚIA P. EGALITATE DE GEN formată din FUNDAȚIA C. PARTENERIAT P. EGALITATE, cu sediul în București, ..33, sector 1, și cu adresa de corespondență în București, ..4, ., ., S. DE A. FEMINISTE A., cu sediul în București, ., ., ASOCIAȚIA P. LIBERTATE ȘI EGALITATE DE GEN, cu sediul în Sibiu, ., . P. DREPTURILE FEMEILOR ROME E-ROMNJA, cu sediul în București, ., ., și ASOCIAȚIA F., cu sediul în București, ., ., ca nefondată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare, care se va depune la Curtea de Apel C..

Pronunțată în ședința publică, astăzi 4 mai 2015.

Președinte,

R. N. B.

Grefier,

M. N.

Tehnored.jud.R.N.B.

10 ex./12.05.2015

Gref.M.N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 78/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA