Alte cereri. Decizia nr. 6612/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6612/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 28-05-2013 în dosarul nr. 8760/95/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 6612/2013
Ședința publică de la 28 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. M. D.
Judecător Ș. B.
Judecător C. I.
Grefier I. C.
Pe rol, judecarea recursului declarat de S. Administrației Publice „Forța Legii” în calitate de reprezentant legal al reclamanților C. J.-A., I. Victorica, C. I., Brebenică I.-S., Ș. S., S. A., C. C., C. I.-S., D. D., C. I.-A., F. Ș.-Boris, L. C., V. G.-A., în contradictoriu cu intimații pârâți P. Orașului Tg Cărbunești și C. L. Tg-Cărbunești, împotriva sentinței nr. 7524 din 21 Decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, părțile au lipsit.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că recursul a fost declarat și motivat în termenul procedural, intimații pârâți nu au formulat întâmpinare, iar recurenții au solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 C.proc.civ., după care;
Constatând că recurenții reclamanți au solicitat judecarea cauzei în lipsă și că nu mai sunt cereri din partea părților, Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 7524 din 21 Decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de S. Administrației Publice „Forța Legii” în calitate de reprezentant legal al reclamanților C. J. A., I. Victorica, C. I., Brebenică I. S., Ș. S., S. A., C. C., C. I. S., D. D., C. I. A., F. Ș. Boris, L. C., V. G. A., în contradictoriu cu pârâții P. Orașului Tg Cărbunești și C. L. Tg-Cărbunești.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că a fost investit de reclamanți, prin reprezentantul acestora S. Administrației Publice „Forța Legii”, cu soluționarea raportului juridic litigios ce a apărut între părți, cu privire la faptul că reclamanților nu li s-au plătit de către pârâți premiul anual egal cu media salariilor realizate în anul 2010.
Reclamanții, pentru anul 2010, nu au primit de la pârâți premiul anual prevăzut art. 25 alin. (4) teza finală din Legea cadru nr. 330/2009. Art. 25 alin. (4) teza finală din Legea cadru nr. 330/2009, prevedea acordarea acestui premiu „începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acorda premiul”.
Prin dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 s-a dispus încetarea acordării premiului anual începând cu luna ianuarie 2011 și că aceste sume vor fi incluse în creșterile salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
Dispozițiile legale aplicabile în cauză: Art. 25 alin. (4), teza finală din Legea cadru nr. 330/2009, prevedeau acordarea premiului anual „începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acorda premiul”. Art. 8 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, ce are următorul cuprins: „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi”.
În legătură cu dispozițiile art. 25 alin. (4) teza finală din Legea cadru nr. 330/2009, ce prevedeau acordarea acestui premiu "începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acorda premiul", dispoziții ce nu mai sunt în vigoare, se reține că raportul juridic litigios născut între reclamanți și pârâți nu s-a stins în privința acordării premiului anual pe 2010.
Dispozițiile art. 25 alin. (4) teza finală din Legea cadru nr. 330/2009, nu mai sunt în vigoare, dar reclamanții, prin reprezentantul lor, contestă, potrivit legii, neexecutarea de către pârâți a obligației privind plata premiului anual pe 2010.
Situația în care se află reclamanții, cu referire la premiul anual pe 2010, poate fi calificată ca fiind o facta pendentia, având în vedere că Legea-cadru nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, a prevăzut un atare drept legal pentru anul 2010, iar legiuitorul nu l-a eliminat în cursul anului 2010.
Prin art. 8 din Legea nr. 285/2010, s-a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul de bază a fiecărui reclamant, potrivit reglementărilor din aceeași lege.
Prevederile art. 8 din Legea nr. 285/2010 se aplică în egală măsură întregului personal din sectorul bugetar și nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, așa încât nu este incident art. 41 din Constituție, care garantează salariaților dreptul la salariu.
Premiul anual pentru anul 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care reclamanții o au asupra angajatorului public și constituie un „bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, dar textul de lege (art. 8 din Legea nr. 285/2010) prevede, în același timp, modalitatea prin care statul urmează să își execute întru totul această obligație financiară, fără a fi afectate în nici un fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe, acestui bun ce se cuvine fiecărui reclamant.
Dreptul bănesc la care se referă art. 8 din Legea nr. 285/2010 nu a fost acordat în considerarea unei categorii socio-profesionale speciale, ci întregului personal din sectorul bugetar, dar statul a stabilit modalitatea prin care urmează să își execute întru totul această obligație.
Majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul de bază, este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde nici un premiu anual pe anul 2011, astfel că a operat în mod cert compensarea resurselor financiare la nivelul premiului anual pe 2010, la care fac referire reclamanții prin reprezentantul lor legal în motivarea acțiunii.
Prevederile art. 8 din Legea nr. 285/2010 au fost examinate de Curtea Constituțională din perspectiva unor critici de neconstituționalitate, prin raportare și la aceleași dispoziții constituționale și internaționale invocate de reclamanți prin reprezentantul acestora în motivarea acțiunii .
În acest sens sunt: Decizia nr. 549 din 24 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 2 iulie 2012, Decizia nr. 670 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2012 și Decizia nr. 686 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2012.
Prin aceste decizii, Curtea Constituțională a constatat că Legea nr. 285/2010 reglementează, după cum indică însuși titlul, salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, având deci aplicabilitate limitată doar în anul 2011.
Prevederile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi (art. 25 alin. (4) teza finală din Legea cadru nr. 330/2009), pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivități legii.
Împotriva sentinței nr. 7524 din 21 Decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, a declarat recurs S. Administrației Publice „Forța Legii” pentru reclamanții membri de sindicat C. J.-A., I. Victorica, C. I., Brebenică I.-S., Ș. S., S. A., C. C., C. I.-S., D. D., C. I.-A., F. Ș.-Boris, L. C., V. G.-A..
În motivarea recursului, s-a susținut că sentința recurată este netemeinică și nelegală, instanța de fond respingând cererea fără a ține seama de situația de fapt și de drept, anume că recurenții reclamanți erau titularii dreptului de a primi premiul anual la sfârșitul anului 2010, drept prevăzut într-un act normativ aplicabil în perioada pentru care se solicita dreptul, fiind un drept de natură salarială ce se acorda pentru activitatea desfășurată, proporțional cu perioada lucrată în cursul anului 2010.
Temeiul legal din care izvora dreptul recurenților reclamanți de a beneficia de premiul anual aferent anului 2010 a fost reprezentat de art. 25 din Legea nr. 330/2009. Eroarea majoră care a stat la baza emiterii sentinței contestate a fost de natură să conducă instanța de judecată către o concluzie greșită, respingând acțiunea.
Argumentând că dispozițiile sus arătate au fost abrogate de art. 39 pct. w din Legea 84/2010, instanța invocă prev. art. 8 din Legea nr. 285 din 28 decembrie 2010 în care s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
Astfel, deși arată că premiul anual pentru anul 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care reclamanții o au asupra angajatorului public și constituie un „bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, textul de lege (art. 8 din Legea nr. 285 / 2010) ar prevede, în același timp, modalitatea prin care statul urmează să își execute întru totul această obligație financiară, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe, acestui bun ce se cuvine fiecărui reclamant. Interpretarea instanței este eronată, în dezacord total cu realitatea faptică existentă în speță.
Prevederea finală a normei legale în discuție, reiterată de instanța de fond, conform căreia prima anuală a fost avută în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar este inexactă, deoarece în timp ce premiul anual se acordă doar persoanelor care nu au fost sancționate disciplinar și într-un cuantum proporțional cu perioada lucrată, majorările salariale s-au acordat în anul 2011 în mod egal tuturor angajaților bugetari care ocupau aceeași funcție, nediferențiat față de perioada lucrată în anul anterior și de eventualele sancțiuni disciplinare primite.
Argumentarea instanței potrivit căreia „majorarea salarială în anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul de bază, este acordată și în continuare (...), astfel că a operat în mod cert compensarea resurselor financiare la nivelul premiului anual pe 2010”, este netemeinică si nelegală, deoarece majorările salariale acordate în anul 2011 au o cu totul altă natură și regim de acordare, neputându-se pune semnul egalității între acestea și prima anuală, prevăzută doar pentru activitatea satisfăcătoare din punct de vedere profesional desfășurată în anul 2010 și proporțional cu perioada în care a fost prestată aceasta.
Diferențele sunt sugestiv reliefate inclusiv de denumirile specifice adoptate de către legiuitor, majorările salariale fiind, prin natura lor, creșteri salariale acordate în considerarea unei anumite categorii de personal salariat, iar prima anuală un premiu, o recompensă pecuniară acordată în considerarea unei anumite activități, desfășurată într-o anumită perioadă de timp, în anumite condiții.
În acest context, prin înlăturarea retroactivă la data de 01.01.2011 a posibilității recurenților reclamanți de a-și realiza un drept deja câștigat, prevăzut de legislația în vigoare la data de 31.12.2010, pentru o activitate deja prestată s-au încălcat, pe lângă dispozițiile din legislația internă anterior menționate, care consacră principiile de aplicare a legii civile în timp și dispoziții din dreptul internațional, respectiv art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Dreptul recurenților reclamanți la plata primei anuale pentru munca prestată în anul 2010 este de necontestat că se circumscrie noțiunii de bun în accepțiunea Convenției. Venitul pretins a fost câștigat de către reclamanți prin activitatea prestată sub imperiul actului normativ menționat și constituie o posesie în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr.1, deoarece în perioada de referință era prevăzut de lege.
În concluzie, dreptul invocat în speță este unul care are o bază clară și suficientă în dreptul intern, obligația corelativă de plată revenindu-i intimatului pârât. Posibilitatea înlăturării în fapt a unui act normativ, în ceea ce privește acordarea unor drepturi născute în perioada în care acesta își producea efectele, fiind în vigoare, pentru motive de natură economică nu există într-un stat de drept și este contrară ordinii constituționale. La fel se prezintă situația abrogării sale retroactive.
În mod eronat instanța motivează că prevederile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin
conținut lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub
imperiul legii vechi (art. 25 alin. (4) teza finala din Legea cadru nr. 330/2009), și astfel nu ar
fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivității legii.
Dreptul reclamanților de a beneficia de acest premiu este un drept câștigat atât timp cât prevederile legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acorda premiul.
În legătură cu acest principiu, este de observat că prin art. 1 din Codul civil este consacrat, în concordanță cu prevederea înscrisă la art. 15 alin. (2) din Constituție, principiul neretroactivității legilor. Ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.
De aceea, în determinarea câmpului de aplicare a legilor în timp trebuie să se țină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea nouă față de cea veche, ci și de siguranța raporturilor sociale, care impune să nu fie desființate sau modificate, fără un motiv deosebit de ordine socială, drepturile care, în momentul intrării în vigoare a legii noi, erau deja concretizate în acte de voință sau în raporturi definitiv încheiate valabil după legea existentă în momentul încheierii lor.
Norma neretroactivității, înscrisă în art. 1 din Codul civil, se referă la toate raporturile născute sub legea veche care nu și-au epuizat toate efectele. Principiul aplicării imediate presupune . noilor dispoziții pentru toate situațiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi. Or, în cazul reclamanților, dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010 era deja câștigat, legile sus menționate ce au abrogat posibilitatea acordării lui intrând în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.
Privarea reclamanților de dreptul salarial invocat încalcă art. 1 al Protocolului 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În această privință Curtea CEDO face o distincție între dreptul angajatului de a continua să primească în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată. (Cauza Lelas c. Croatiei din 20.05.2010, par. 58). De asemenea în Cauza Kchko c. Ucrainei din 8.11.2005 Curtea a statuat că, „dacă printr-o dispoziție legală în vigoare se stabilește plata unor sporuri și condițiile pentru aceasta au îndeplinite, autoritățile nu pot în mod deliberat, să amâne plata lor, atâta vreme cât dispozițiile legale sunt în vigoare”.(par. 23). În concluzie, dreptul pretins de către reclamanți nu este unul negociat de aceștia, ci unul impus prin lege, de către una dintre autoritățile Statului Român, respectiv Parlamentul României, în numele statului.
Pretențiile reclamanților se întemeiază pe acte normative interne care instituie obligații în sarcina Statului Român, precum și pe reglementări internațional ratificate de către acesta și anume pe Primul Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului, a cărei obligație de respectare îi revine, de asemenea, Statului Român ca parte semnatară.
Raportat la prevederile art. 25 din Legea nr. 330/2009, se constată cu ușurință că dreptul invocat de către reclamanți este unul prevăzut de legislația internă, adică are o bază legală. Astfel, la finele anului 2010, respectiv la data de 31.12.2010, dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009 erau în vigoare și le erau aplicabile recurenților reclamanți raportat la calitatea acestora, necontestată, de salariați bugetari, ale căror drepturi salariale sunt expres stabilite prin acest act normativ. Dispozițiile în discuție statuează în favoarea lor dreptul reclamat în speță, respectiv acela de a beneficia de un premiu anual, proporțional cu perioada în care și-au desfășurat activitatea.
Dreptul reclamanților la încasarea premiului anual s-a născut cel mai târziu la data de 31.12.2010, adică la sfârșitul anului pentru care era instituit. Pentru plata sa, la momentul respectiv nu exista niciun impediment legal sau de fapt. Activitatea care îndrituia pe recurenții reclamanți la beneficiul sau era prestată, nu s-a invocat ori dovedit faptul că această activitate ar fi fost nesatisfăcătoare sau că reclamanții ar fi săvârșit abateri disciplinare și nici că ar fi fost suspendați ori înlăturați din funcție pentru fapte imputabile lor. Acordarea primei anuale nu era condiționată de lege de îndeplinirea altor condiții.
Prevederile art. 8 din Legea nr. 285/28.12.2010, au avut efect retroactiv, întrucât au impus neacordarea premiului anual recurenților reclamanți pentru anul 2010, adică pentru o perioadă anterioară intrării lor în vigoare, în condițiile în care reclamanții îndeplineau toate condițiile legale anterioare pentru a beneficia de respectivul drept și acesta era deja născut la data intrării în vigoare a noii reglementări. Cu alte cuvinte, prin aceasta din urmă normă legală s-a abolit un drept salarial deja câștigat de către reclamanți, exigibil la momentul apariției sale, încălcând astfel principiul neretroactivității.
Pentru motivele expuse pe larg, au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii acțiunii și obligarea instituției pârâte să plătească reclamanților drepturile bănești solicitate.
Recurenții reclamanți au solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 C.proc.civ.
Intimații pârâți nu au formulat întâmpinare.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Acțiunea reclamanților vizează refuzul pârâților de a acorda reclamanților premiul anual cuvenit pentru anul 2010.
Așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, dreptul bănesc solicitat de reclamanți este reglementat de dispozițiile art. 25 alin. 1 din Legea nr. 330/2009, potrivit cărora „(1) Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea”.
Dispozițiile alin. 4 ale aceluiași articol, prevăd „(4) Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul”.
Prin urmare, dreptul la plata premiului pentru anul 2010 se naște în anul următor celui pentru care se acordă, adică începând cu luna ianuarie 2011.
Legea-cadru nr. 330/2009 a fost abrogată prin art. 39 lit. w din Cap. IV din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care prevede că Legea 330/2009 se abrogă la data intrării în vigoare a Legii nr. 284/2010, astfel că Legea nr. 330/2009 nu mai poate produce efecte după abrogarea sa.
Ulterior, prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial la 28.12.2010 și intrată în vigoare la 31.12.2010, s-a prevăzut expres că „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi”
În consecință, prin dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 se dispune expres cu privire la sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010, în sensul că, pe de o parte, se reglementează încetarea acordării lor începând cu luna ianuarie 2011, iar pe de altă parte, prevede că aceste sume vor fi incluse în creșterile salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, în acord cu dispozițiile legii.
Legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula, motiv pentru care nu se poate vorbi de drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării lor
De altfel, nici art. 25 alin. 4 teza finală din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 762/09 noiembrie 2009, în prezent abrogată, care prevedea acordarea acestui premiu „începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acorda premiul” nu impunea o modalitate de executare uno ictu a obligației de plată, astfel că legiuitorul poate să reglementeze o modalitate de plată eșalonată care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil, pe de o parte, între interesele angajaților în cauză, iar pe de altă parte, interesul public sub aspectul gestionarii resurselor bugetare, în contextul actualei crize economice.
Legea nr. 284/28.12.2010 a fost supusă controlului de constituționalitate, iar prin decizia nr. 1658/28.12.2010 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial Nr. 44 din 18 ianuarie 2011, s-a constatat că dispozițiile Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în ansamblul său, precum și, în special, ale art. 1 alin. (2), art. 4, art. 10 alin. (1), art. 14, art. 22 alin. (1) și (2), art. 33 alin. (1) și art. 37 alin. (1) și (3) din lege sunt constituționale.
Criticile recurenților referitoare la încălcarea prevederile imperative ale Constituției și ale normelor de drept comunitar și internațional pe care România le-a ratificat nu pot fi reținute.
Singura situație permisă de ordinea de drept ca o dispoziție legală internă să nu fie aplicată este atunci când acea dispoziție intră în contradicție cu norma constituțională sau nu este în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte, situație în care au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile (art. 20 din Constituție).
Recurenții au susținut că prin faptul că premiul anual aferent anului 2010 nu le-a mai fost acordat au fost încălcate prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului.
Este adevărat că potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O., orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale, nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. La alin. 2 al aceluiași articol se prevede că dispozițiile alin. 1 nu aduc atingere drepturilor statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor și altor contribuții, sau a amenzilor.
Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu se poate plânge de o încălcare a articolului 1 al Protocolului nr. 1 decât în măsura în care procedura pe care o incriminează s-ar raporta la „bunuri” al căror titular ar fi, în sensul acestei dispoziții. Noțiunea de „bunuri” poate acoperi atât „bunurile actuale” cât și valorile patrimoniale, inclusiv creanțele, în virtutea cărora reclamantul poate pretinde să aibă cel puțin o „speranță legitimă” de a obține beneficierea de un drept de proprietate (Kopecky contra Slovaciei [GC], nr._/98, § 35, 28 septembrie 2004).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că politica salarială a personalului bugetar este atributul exclusiv al statului, cuantumul drepturilor de natură salarială fiind indisolubil legat de nivelul resurselor bugetului din care acestea se achită, iar statul, prin legislativul său, dispune de o largă latitudine, prin prisma Convenției, de a stabili politica economică și socială a țării (Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunțată în Cauza James și alții împotriva Marii Britanii).
În recunoașterea suveranității statelor membre, jurisprudența CEDO consacră o marjă largă de apreciere a statului, asupra oportunității și intensității politicilor sale în domeniul salarizării (cauza Wieczorek vs Polonia, hotărârea din 8 decembrie 2009), cu consecința imposibilității reținerii unei ingerințe de tipul privării de proprietate, reglementată în teza a doua din art. 1 Protocolul Adițional nr. 1 CEDO, rezultată din scăderea cuantumului salariului.
Curtea reține că prin prevederile Legilor nr. 284 și 285/2010 nu se aduce atingere principiilor fundamentale consacrate prin Convenție întrucât dispozițiile legale privind premiul anual sunt aplicate în mod nediscriminatoriu, fiind incidente tuturor categoriilor de personal bugetar.
Competența de stabilire a concordanței unei norme legale interne, fie că emană de la legiuitorul ordinar sau cel delegat cu norma constituțională aparține Curții Constituționale, potrivit art. 146 din Constituție, iar deciziile astfel pronunțate sunt general obligatorii de la data publicării lor în Monitorul Oficial și au putere numai pentru viitor.
Instanța de recurs menționează și Decizia nr. 113 din 5 martie 2013 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial Nr. 258 din 9 mai 2013, prin s-a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
În considerentele deciziei, Curtea Constituțională a reținut următoarele: „Astfel, prin Decizia nr. 257 din 20 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 16 mai 2012, Curtea a statuat că dispozițiile de lege criticate se aplică în egală măsură întregului personal din sectorul bugetar și că nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, așa încât nu este incident art. 41 din Constituție, care garantează salariaților dreptul la salariu.
Totodată, prin aceeași decizie, s-a arătat că legiuitorul, prin art. 8 din Legea nr. 285/2010, a prevăzut că sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege. Premiul anual pe anul 2010, având în vedere faptul că Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, a prevăzut un atare drept legal pentru anul 2010, iar legiuitorul nu l-a eliminat în cursul anului 2010, reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public și constituie un „bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar dispozițiile de lege criticate prevăd în același timp doar modalitatea prin care statul urmează să își execute întru totul această obligație financiară, în forma arătată mai sus, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe.
Curtea a mai reținut că dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivității legii.
Curtea a mai constatat că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011”.
Pentru aceste considerente, instanța de recurs va înlătura criticile vizând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii atacate și va respinge recursul ca nefondat, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 C.proc.civ. și art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S. Administrației Publice „Forța Legii” în calitate de reprezentant legal al reclamanților C. J.-A., I. Victorica, C. I., Brebenică I.-S., Ș. S., S. A., C. C., C. I.-S., D. D., C. I.-A., F. Ș.-Boris, L. C., V. G.-A., în contradictoriu cu intimații pârâți P. Orașului Tg Cărbunești și C. L. Tg-Cărbunești, împotriva sentinței nr. 7524 din 21 Decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Mai 2013.
Președinte, L. M. D. | Judecător, Ș. B. | Judecător, C. I. |
Grefier, I. C. |
Red./Tehnored.jud.L.M.D.
2 ex./I.C./30.05.2013
Jud.fond: T.P.
| ← Pretentii. Decizia nr. 4530/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 7621/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
