Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 01-10-2013 în dosarul nr. 22583/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR._/2013
Ședința publică de la 01 Octombrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. I. - judecător
Judecător: L.-M. D.
Judecător: Ș. B.
Grefier: E.-M. O.
Pe rol, judecarea recursului declarat de recurentul reclamant D. D. R. în contradictoriu cu intimatul pârât M. A. ȘI DEZVOLTĂRII RURALE - AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ, împotriva sentinței nr. 6048 din data de 25 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, ce are ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns avocat V. M. pentru recurentul reclamant D. D. R., lipsind intimatul pârât M. A. și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că intimatul pârât a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care:
Avocat V. M., depune împuternicire avocațială și, la interpelarea instanței, învederează că nu mai are cereri de formulat.
Curtea, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă formulată de intimatul pârât și constatând că nu mai sunt alte cereri din partea părților, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente, prin reprezentant, pentru a pune concluzii asupra recursului.
Avocat V. M., pentru recurentul reclamant D. D. R., solicită admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii contestației, fără cheltuieli de judecată.
Apreciază că hotărârea instanței de fond este nelegală, întrucât recurentul este titularul dreptului de proprietate și nu există nereguli între suprafața de teren declarată și cea constatată.
Apărătorul recurentului reclamant a susținut că instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea ca inadmisibilă, deoarece la dosarul cauzei au fost depuse dovezile îndeplinirii procedurii prealabile.
În temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului D., reclamantul D. R. a solicitat instanței să dispună anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare întocmit de M. A. si Dezvoltării Rurale - Agenția de Plați si Intervenție pentru Agricultura - Centrul Județean D. cu numărul 634/08 05 2012.
De asemenea, a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea actului administrativ contestat, apreciindu-l ca fiind nelegal.
Prin sentința nr. 6048 din data de 25 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ s-a respins cererea de suspendare.
S-a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul D. R. în contradictoriu cu pârâtul M. A. și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond analizând cauza dedusă judecății și întregul material probator administrat în cauză, a reținut că prin procesul verbal de constatare nr.634/08.05.2012 întocmit de pârâtă, a fost obligat reclamantul la restituirea sumei de_,39 lei, reprezentând sume plătite necuvenit din fonduri comunitare și din cofinanțarea aferentă.
Potrivit 46 din OUG 66/2011 "Împotriva titlului de creanță se poate formula contestație în condițiile prezentei ordonanțe de urgență. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătura dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ, în condițiile legii", iar potrivit alin. 5 "Contestația administrativă se depune la autoritatea publică emitentă a titlului de creanță care este contestat și nu este supusă taxelor de timbru".
Potrivit art. 51 "Decizia de soluționare a contestației este definitivă în sistemul căilor administrative de atac. Deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare".
S-a constatat ca reclamantul a formulat contestatie administrativa impotriva procesului verbal de constatare nr. 634/08.05.2012, in conditiile impuse de lege, contestatie ce a fost inregistrata la institutia parata, dar nesolutionata de aceasta pana in prezent.
Acest fapt a fost confirmat de pârâtă care a arătat că reclamantul a depus contestație împotriva procesului verbal de constatare la data de 29.06.2012, dar ca acestea nu se mai gasesc in evidenta institutiei si nu au fost solutionate.
În drept, potrivit art. 51 din OUG 66/2011 reclamantul are posibilitatea contestarii la instanta a deciziei pronunțate în soluționarea contestației administrative, aceasta nefiind pronuntata in cauza.
Desi a formulat critici si cu privire la legalitatea si temeinicia procesul verbal de constatare nr. 634/08.05.2012, instanța a apreciat că nu se putea pronunța asupra motivelor de nulitate invocate, în condițiile în care în procedura administrativă contestația formulată de contribuabil nu a fost solutionata.
Astfel, în raport de prevederile normative cu caracter special din OUG 66/2011 în ceea ce privește calea administrativă de atac a unui act emis in baza ordonantei, a rezultat că în situația unei contestații nesoluționate pe fond de autoritatea administrativa, instanța de contencios administrativ nu are competența de a analiza direct pe fond actul administrativ contestat în procedura administrativă, ci doar după soluționarea pe fond a contestației împotriva acestuia act.
Acest aspect a rezultat cu claritate din dispozițiile art. 51 din OUG 66/2011 care arată că obiectul acțiunii în contencios administrativ în situația actelor emise in baza ordonantei îl constituie decizia emisă în soluționarea contestației, iar nu în mod direct actul administrativ contestat.
Altfel spus, în aceasta materie controlul judecătoresc al actului administrativ nu se poate face omisso medio, ci numai după ce autoritatea administrativă competentă în soluționarea contestației a analizat pe fond contestația formulată în procedura administrativă.
Față de cele retinute, instanta a respins ca inadmisibila contestatia formulata impotriva procesul verbal de constatare nr.634/08.05.2012, urmand ca aceste apărări să fie analizate de pârât, cu ocazia soluționării pe fond a contestației formulate, pentru ca soluția ce se va da să poată fi contestată în fața instanței.
In ceea ce priveste capatul de cerere in suspendarea executarii actului administrativ, instanta l-a apreciat neintemeiat, pentru urmatoarele motive.
Suspendarea executarii actului administrativ este o operatiune de intrerupere temporara a efectelor unui act administrativ, fiind o masura de exceptie care se justifica numai daca actul contine dispozitii a caror indeplinire ar produce consecinte greu sau imposibil de inlaturat in ipoteza in care actul ar fi ulterior anulat prin hotarare judecatoreasca.
Suspendarea executarii actului administrativ, intemeiata pe dispozitiile art. 15 din Legea 554/2004, poate fi dispusa numai cu indeplinirea cumulativa a conditiilor prev. de art. 14 din Legea 554/2004: existenta unui caz bine justificat si necesitatea prevenirii unei pagube iminente. La acestea se adauga si conditia ca reclamantul sa faca dovada indeplinirii procedurii prealabile administrative.
In ceea ce priveste notiunea de paguba iminenta, art. 2 lit.s din Legea 554/2004 o defineste ca fiind prejudiciul material viitor si previzibil sau, dupa caz, perturbarea previzibila grava a functionarii unei autoritati publice sau a unui serviciu public.
Suspendarea actului administrativ se circumscrie notiunii de protectie provizorie a drepturilor si intereselor particularilor pana la momentul in care instanta competenta va cenzura legalitatea actului, consacrata prin mai multe instrumente juridice internationale, atat in sistemul Consiliului Europei, cat si in ordinea juridica a Uniunii Europene.
Din acest punct de vedere legea romana raspunde recomandarilor Comitetului de Ministri din cadrul Consiliului Europei, întrucat prevede atributia instantei de contencios administrativ de a ordona masuri provizorii de protectie a drepturilor si intereselor particularilor, atunci cand acestea sunt supuse unui risc iminent de vatamare, pentru a se evita exercitarea abuziva a prerogativelor de care dispun autoritatile publice.
Insa, simpla invocare dispozitiilor legale nu poate fundamenta, prin ea insasi, luarea unei masuri provizorii, pentru ca suspendarea nu intervine de drept. Conditiile impuse de disp. art. 14 trebuie sa fie dovedite, petentul trebuie sa ofere indicii suficiente de rasturnare a prezumtiei de legalitate si sa faca verosimila iminenta producerii unei pagube.
In cauza nu s-a facut dovada indeplinirii conditiei necesitatii suspendarii executarii actului administrativ pentru prevenirea unei pagube iminente.
Pe de alta parte, potrivit disp. art. 1169 din Codicele civil, reclamantului ii revine sarcina de a face dovada indeplinirii conditiilor prev. de art. 14 din Legea 554/2004.
In analizarea celei de-a doua conditii s-a pornit de la definitia data de Legea 554/2004 prin art. 2 lit. t “cazuri bine justificate - împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”.
Conditia existentei unui caz bine justificat nu a fost dovedita in cauza, simpla sustinere a formularii contestatiei administrative, in care a fost invocata nelegalitatea si netemeinicia actelor administrative fiscale, nefiind de natura sa ofere indicii suficiente de rasturnare a prezumtiei de legalitate a actului administrativ.
Motivele de nelegalitate invocate de petenta nu puteau fi examinate decat in litigiul de fond, iar nu in cadrul cererii de suspendare a executarii actului.
S-a retinut, de altfel, ca reclamantul nu a adus vreo motivare in fapt a cererii de suspendarea si a indeplinirii celor doua conditii impuse de art. 14.
Pentru considerentele expuse, instanta a respins cererea de suspendare a executarii actelor administrativ fiscale ca neintemeiata.
Împotriva sentinței nr. 6048 din data de 25 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ a declarat recurs reclamantul D. D. R., considerând-o nelegală.
În motivarea recursului, recurentul reclamant D. D. R. a susținut că soluția instanței de fond este nelegala in condițiile in care s-a apreciat ca prezenta contestație este una inadmisibila, dat fiind faptul ca autoritatea emitenta a actului nu a dat inca un răspuns contestației administrative formulate.
A menționat că titlul de creanța emis de intimata este un act administrativ, respectiv un act unilateral cu caracter individual emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea executării în concret a legii, care dă naștere unor raporturi juridice, iar apartenența actului contestat in categoria actelor administrative face ca acestuia sa îi fie aplicabile pe deplin dispozițiile Legii nr. 554/2004.
Legea nr. 554/2004 la art. 7 prevede obligativitatea parcurgerii de către contestator a procedurii prealabile, în sensul sesizării autorității emitente cu cererea in revocarea actului, cerință îndeplinită de reclamant prin cererile înregistrate sub nr._/29.06.2012 și nr._ din 29.06.2012.
De altfel, același text normativ prevede la alin. 2 ca procedura de la punct 1 este aplicabila inclusiv in ipoteza in care, prin legi speciale, este reglementata o procedura speciala de atacare a actului incriminat.
Recurentul a susținut că, indiferent de procedura aleasa - calea plângerii prealabile reglementata de art. 7 din Legea nr. 554/2004 sau calea administrativ jurisdicționala speciala (prevăzuta de art. 46 din OUG 66/2011), in ipoteza in care autoritatea competenta sa soluționeze plângerea prealabila sau contestația nu răspunde in termenul reglementat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. h, petentul se poate adresa instanței judecătorești competente.
Aceasta posibilitate si drept al contestatorului de a se adresa instanței judecătorești este unul clar exprimat in dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 :"Persoana vătămata . de lege sau . printr-un act administrativ unilateral, nemulțumita de răspunsul primit la plângerea prealabila sau care nu a primit niciun răspuns in termenul prevăzut la art, 2 alin. (1) Ut. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competenta, pentru a solicita anularea in tot sau in parte a actului, repararea pagubei cauzate si, eventual, reparații pentru daune morale", dar si in Constituția României și in art. 6 din CEDO.
Recurentul a apreciat că soluția instanței de fond limitează si condiționează accesul la justiție de emiterea actului administrativ intitulat "decizie de soluționare a contestației ", fiind in contradicție cu textele legale mai sus invocate, dar și ilogica.
Astfel, pe raționamentul instanței de fond s-ar ajunge la ipoteza inadmisibila in care, in măsura in care autoritatea investita cu soluționarea contestației nu ar răspunde, contestatorul păgubit si prejudiciat prin actul administrativ nu s-ar putea adresa niciodată instanței de judecata. Procedând in aceasta maniera autoritatea emitenta a actului ar avea posibilitatea de a exercita in mod abuziv aceasta procedura, refuzând a răspunde la contestație si protejandu-si in mod nepermis actul emis.
A învederat că dacă OUG 66/2011 ar conține norme ce intra in contradicție cu legea contenciosului administrativ, eficienta juridica ar trebui data acesteia din urma dat fiind forța superioara a unei legi in raport cu o ordonanța de guvern.
Mai mult, dacă norma interna cum ar fi cea din OUG 66/2011 ar paraliza accesul la justiție ar intra in contradicție si cu dispozițiile art. 6 din CEDO, fapt ce impune in mod indiscutabil obligativitatea aplicării normei europene.
Recurentul reclamant a solicitat admiterea recursului si casarea soluției pronunțata de instanța de fond.
In privința modului de soluționare a cererii de suspendare a actului contestat, recurentul a apreciat hotărârea instanței de fond ca fiind nelegala, întrucât soluționarea cauzei pe excepția inadmisibilitatii a dus la paralizarea dreptului procesual al reclamantului de a face probe si a dovedi astfel indeplinirea condițiilor de temeinicie a cererii de suspendare.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 punctele 7, 8 și 9 Cod procedura civilă.
Intimatul pârât M. A. și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agriculturăa depus la data de 29.07.2013 întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.
Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor invocate în recurs, a apărărilor formulate, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 din C. Pr. Civ., constată că recursul este fondat și urmează a fi admis în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Potrivit art. 312 alin. 5 cod procedură civilă în cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată sau altei instanțe de același grad.
În speță, aceste dispoziții legale sunt pe deplin aplicabile, în condițiile în care instanța de fond a pronunțat hotărârea supusă recursului realizând o analiză incompletă a susținerilor și apărărilor formulate de recurenții reclamanți
Curtea reține că, în procesul civil, părțile au posibilitatea legală de a participa în mod activ la desfășurarea judecății, atât prin susținerea și dovedirea drepturilor proprii, cât și prin dreptul de a combate susținerile părții potrivnice și de a-și exprima poziția față de măsurile pe care instanța le poate dispune.
Aceste drepturi legale ale participanților la judecată sunt asigurate prin respectarea unui principiu fundamental al procesului civil, principiul contradictorialității. Pentru asigurarea contradictorialității în procesul civil, instanța are obligația de a pune în discuția părților toate aspectele de fapt și de drept pe baza cărora va soluționa litigiul. Nerespectarea acestui principiu, care asigură implicit și respectarea dreptului la apărare, este sancționată cu nulitatea hotărârii.
Noțiunea de proces echitabil presupune respectarea și aplicarea principiului contradictorialității, cât și a dreptului la apărare, iar potrivit art. 129 alin. 5 C.proc.civ., judecătorul are îndatorirea să facă respectate și să respecte el însuși principiul contradictorialității și celelalte principii ale procesului civil.
În ședința publică de la 25.04.2013, după administrarea unor probatorii referitoare la excepția inadmisibilității, instanța de fond a soluționat cauza prin admiterea acestei excepții, în lipsa reclamantului.
Din conținutul adresei transmise de către pârât a reieșit faptul că reclamantul formulase contestații împotriva actelor administrative, însă pârâta nu le-a soluționat, deoarece acestea nu se mai aflau în posesia instituției pârâte.
Întro atare situație, în care instituția pârâtă își invoca propria culpă în nesoluționarea contestațiilor, era necesar ca împrejurările respective să fie aduse la cunoștința reclamantului, pentru ca acesta în cunoștință de cauză să poată dispune asupra acțiunii formulate.
Instanța de fond trebuia să pună în discuția părților aceste împrejurări, și să stabilească dacă în raport de noile împrejurări recurentul înțelegea să-și modifice acțiunea sau nu, ori soluționând cauza fără discutarea cadrului procesual configurat prin depunerea unor înscrisuri noi, instanța de fond a pus pe recurentul reclamant în imposibilitatea de a-și formula apărarea corespunzătoare, fapt care evident i-a cauzat o vătămare, ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii pronunțate în aceste condiții.
Neprocedând în acest mod și analizând în mod parțial, acțiunea cu care a fost investită instanța, nu s-a stabilit în mod clar cadrul procesual în care se desfășoară litigiul în raport de obiectul acestuia, instanța de fond, deși a făcut în cuprinsul hotărârii recurate referiri la nesoluționarea deciziile contestate, nu a analizat toate aspectele legate de această împrejurare și a pus părțile în situația de a nu-și putea arăta toate susținerile și apărările formulate în raport de obiectul cauzei, încălcând astfel dreptul părților la dublul grad de jurisdicție.
În raport de aceste motive, care fac de prisos analizarea celorlalte critici, în temeiul art. 312 alin. 1 și 3 C.proc.civ., Curtea va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
În rejudecare, prima instanță va pune în discuția părților și problema obiectului acțiunii și în raport de susținerile acestora și mai ales ale reclamantului ce are obligația de a determina exact cadrul procesual prin acțiunea formulată, va cerceta toate susținerile și apărările formulate de părți, în raport de obiectul litigiului, de excepțiile invocate la fond în raport de toate împrejurările de drept și de fapt invocate prin cererea de recurs, va avea în vedere susținerile reclamantului, apărările pârâtei, precum și apărările formulate de părți în fața instanței de recurs, pentru pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice și în concordanță cu probatoriul administrat în cauză sau care se va mai reține ca necesar a se administra față de obiectul cererii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul reclamant D. D. R. în contradictoriu cu intimatul pârât M. A. ȘI DEZVOLTĂRII RURALE - AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ, împotriva sentinței nr. 6048 din data de 25 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, ce are ca obiect anulare act administrativ.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 octombrie 2013.
Președinte, C. I. | Judecător, L. M. D. | Judecător, Ș. B. |
Grefier, E. M. O. |
Red. jud: C.I.
Tehnored. M.O./ 2 ex. / 30.10.2013
Jud. fond: A. S.
| ← Pretentii. Decizia nr. 3591/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Hotărâre din 06-03-2013, Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
