Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 07-11-2013 în dosarul nr. 15850/95/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr._/2013

Ședința publică de la 07 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. C.

Judecător M. F.

Judecător D. C.

Grefier R. V.

x.x.x.

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ împotriva sentinței nr. 1860 din data de 22 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant T. P. și intimatele pârâte DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, având ca obiect anulare act administrativ .

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termenul legal, recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;

Instanța, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 C.proc.civ., formulată de recurenta pârâtă și constatând că nu mai sunt alte cereri din partea părților, reține recursul spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secția C. Administrativ și Fiscal la data de 06.11.2012, sub nr._, reclamantul T. P. a chemat în judecată pe pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice Gorj, Administrația Finanțelor Publice Tg J. și Administrația F. pentru Mediu, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună obligarea acestora la restituirea sumei de 3732 lei, achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante pentru autovehicule, actualizarea acesteia cu rata dobânzii legale, învederând că această taxă este contrară dispozițiilor Tratatului CEE și jurisprudenței CJUE și anularea deciziei nr. 212/28.09.2012.

Prin sentința nr. 1860 din data de 22 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția G. a Finanțelor Publice Gorj.

S-a respins acțiunea formulată de reclamantul T. P. în contradictoriu cu pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice Gorj ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Tg-J..

S-a admis în parte acțiunea promovată de reclamantul T. P. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Tg-J. și Administrația F. pentru Mediu București.

Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 3732 lei reprezentând taxă pentru emisii poluante provenite de la autovehicule.

S-au respins capetele de cerere prin care s-a solicitat actualizarea sumei cu dobânda legală și anularea adresei nr. 212/28.09.2012 emisă de Direcția G. a Finanțelor Publice Gorj.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, recurenta pârâtă a arătat că, în speță s-a invocat excepția tardivității acțiunii motivat de faptul că reclamantul ar fi trebuit să atace decizia de calcul a taxei de poluare și, de asemenea, ar fi trebuit să îndeplinească procedura prealabilă, fiind incidente dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Recurenta a menționat că instanța de fond a asimilat documentele de plată a taxei, cererea de restituire, răspunsul organului fiscal, adresa a cărei anulare se solicită ca „ fiind acte administrative tipice sau asimilate,” ce nu au dus la vătămarea unui drept al reclamantului.

A mai arătat recurenta că decizia necontestată de către reclamant potrivit art. 205 din OG 92/2003 la DGFP Gorj și potrivit deciziei de calcul a taxei de poluare, nu l-a vătămat pe reclamant.

Recurenta a susținut că în mod greșit instanța de fond a obligat pârâta la restituirea sumei, organul fiscal nefiind beneficiarul sumei.

Pe fond, a considerat că sentința este netemeinică și nelegală, întrucât instanța a considerat încasarea taxei în mod nelegal menționând ca temei al restituirii Tratatul de aderare încheiat de România cu ocazia intrării în U.E. ca o soluție legislativă adoptată de Parlamentul României.

Recurenta a susținut că reclamantul ar fi trebuit să producă probe din care să rezulte fără dubiu că taxele pe care le aplică statul român sunt superioare celor din statul din care acesta și-a achiziționat autoturismul că ar fi fost discriminat.

Achitarea sumei și ulterior restituirea acesteia cu dobânzi nefondat dispusă de instanță nu poate fi considerat un prejudiciu pe care organul fiscal l-a cauzat reclamantului motivat fiind de prevederile art. 1082-1084 cod civil coroborat cu prevederile Codului de Procedură Fiscală.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea acțiunii reclamantului.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 și urm.C.proc.civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 și OG 92/2003 C.P. Fisc.

Recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 C.proc.civ.

Intimatul reclamant nu a formulat întâmpinare la cererea de recurs.

Analizând criticile formulate, în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține următoarele:

Deși criticile formulate de recurentă vizează prevederile OUG 50/2008, legea aplicabilă la data la care a fost achitată taxa este Legea nr. 9/2012, având în vedere că reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat taxă de emisii poluante la data de 04.09.2012, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.

Reclamantul a solicitat restituirea integrală a taxei de emisii poluante, pârâta A.F.P. comunicându-i refuzul .

Cererea reclamantului este grefată pe incompatibilitatea dispozițiilor Legii nr. 9/2012 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei.

Conform art. 4 alin.1 lit. a din Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare.

Prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, a fost abrogată O.U.G. 50/2008 începând cu data de 13.01.2012, iar prin modificările aduse noului act normativ prin O.U.G. 1/2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 79/31.01.2012, s-a prevăzut că aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 ce instituie obligația de plată a taxei cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, se suspendă în perioada 31 ianuarie 2012 - 1 ianuarie 2013.

Ca urmare a suspendării obligației de plată a taxei pe poluare pentru anumite categorii de autovehicule, subzistă caracterul discriminatoriu al regimului fiscal aplicabil la înmatricularea în România a unui autoturism second hand achiziționat dintr-un stat membru al U.E., reglementat prin Legea nr. 9/2012, prin prisma dispozițiilor art. 110 TFUE.

Or, după aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația de a respecta dreptul european.

Compatibilitatea dispozițiilor interne cu prevederile comunitare incidente a fost analizată corect de instanța de fond, criticile recurentei pe aceste aspecte fiind nefondate.

Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 110 (fost art. 90) din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.

Textul art. 110 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.

La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția G. a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008.

La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.

Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.

În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.

Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.

Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.

Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.

Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”

Taxa pe poluare instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.

În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza T. din 7 aprilie 2011, cauza N. din 07 iulie 2011), care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.

După aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația a respecta dreptul european.

Judecătorul național are în lumina art. 20 alin. 2 și art. 148 alin. 2 din Constituția României, nu doar dreptul, dar și obligația asigurării preeminenței aplicării reglementărilor și jurisprudenței europene în raport cu cele interne.

Instanța de recurs constată că prima instanță a dat o justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.

Cât privește critica recurentei referitoare la acordarea dobânzii legale, această critică este nefondată, instanța de fond neobligând pârâta la plata acesteia dat fiind faptul că a respins capătul de cerere privind actualizarea sumei.

Pentru aceste considerente, criticile formulate sunt neîntemeiate, astfel că în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., recursul declarat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ împotriva sentinței nr. 1860 din data de 22 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant T. P. și intimatele pârâte DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, având ca obiect anulare act administrativ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 07 Noiembrie 2013.

Președinte,

L. C.

Judecător,

M. F.

Judecător,

D. C.

Grefier,

R. V.

Red. LC

Tehn.red. RV 2ex/26.11.2013

Jud fd. MS

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA