Anulare act administrativ. Decizia nr. 9365/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9365/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 08-07-2013 în dosarul nr. 8591/95/2010*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 9365/2013
Ședința publică de la 08 Iulie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. R.
Judecător G. V.
Judecător C. N. G.
Grefier A. Coșei
x.x.x.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TG J. împotriva sentinței nr.881 din 22 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant B. A. și intimatele pârâte DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE GORJ și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat C. N. pentru intimatul reclamant B. A., lipsind recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TG J. și intimatele pârâte DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE GORJ și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen legal, după care,
La interpelarea instanței, apărătorul intimatului reclamant învederează că nu e în posesia chitanței de plată ci doar a deciziei de calcul pe care o depune. Apreciază că AFP Tg. Cărbunești era competentă.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului de față.
Avocat C. N. pentru intimatul reclamant solicită admiterea în parte a recursului în sensul obligării a AFP Tg. Cărbunești și a AFM la restituire. Arată că înțelege să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA
Asupra cauzei de față;
Prin sentința nr.3868 din 7 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ s-au respins excepțiile invocate de pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Tg.J., s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată din oficiu pentru Administrația F. pentru Mediu București și DGFP Gorj și s-a respins acțiunea față de aceste pârâte, iar pe fond s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B. A. și a fost obligată pârâta AFP Tg.J. la restituirea sumei de 6572 lei achitată cu titlul de taxă pe poluare cu dobânda legală aferentă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Tg.J. criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin decizia nr.5688 din 28 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel C. s-a admis recursul, s-a casat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Pentru a pronunța această decizie s-a reținut că instanța de fond a soluționat greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a AFM București și în rejudecare instanța de fond se va pronunța asupra obiectului cererii, cu luarea în considerare a apărărilor formulate în fața instanței de recurs.
În al doilea ciclu procesual cauza s-a reînregistrat la data de 28 august 2012, sub nr._ .
Prin sentința nr.881 din 22 ianuarie 2013, Tribunalul Gorj a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B. A. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Tg.J..
A obligat pârâta AFP Tg.J. la plata sumei de 6752 lei cu titlul de taxă de poluare.
A respins excepțiile inadmisibilității și tardivității.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive față de pârâta DGFP Gorj și a respins acțiunea față de aceasta.
A respins acțiunea față de pârâta AFM București.
Împotriva sentinței nr.881 din 22.01.2013 a Tribunalului Gorj a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Tg. J., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și rejudecând cauza, respingerea acțiunii.
În motivarea recursului, recurenta a a arătat că s-a invocat excepția tardivității acțiunii, motivat de faptul că reclamantul ar fi trebuit să atace decizia de calcul a taxei de poluare și, de asemenea, ar fi trebuit să îndeplinească procedura prealabilă, fiind incidente dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
A susținut că instanța de fond greșit s-a pronunțat pe excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de D.G.F.P. în reprezentarea A.F.P. Tg. Cărbunești, având în vedere disp. art. 33 din OG nr.92/2003 și nu a reținut că organul fiscal AFP Tg. J. nu mai are calitate procesuală, întrucât petentul nu figurează cu domiciliul fiscal pe raza teritorială și a obligat nefondat la restituire acest organ fiscal.
A solicitat să se constate că reclamantul nu a fost vătămat în vreun fel, atâta timp cât nu a formulat contestație potrivit art.205-211 din OG nr. 92/2003, R.
Referitor la fondul cauzei, a susținut că sentința este netemeinică și nelegală, întrucât instanța de fond a reținut ca temei al restituirii norme comunitare în favoarea normelor național fiscale și nefondat a obligat la restituire doar organul fiscal, însă OUG nr.50/2008 stabilește că beneficiarul sumei este A.F.M., însă în dispozitiv a fost respinsă nefondat acțiunea față de această pârâtă.
A mai susținut că reclamantul ar fi trebuit să producă probe din care să rezulte că taxele pe care le aplică statul român sunt superioare celor din statul din care reclamantul și-a achiziționat autoturismul, deci că ar fi fost discriminat.
Examinând motivele de recurs, precum și legislația aplicabilă în speță și situația de fapt dovedită cu probele administrate la instanța de fond, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a importat un autoturism second - hand. După introducerea bunului în țară, în vederea înmatriculării, aceasta a achitat taxa pe poluare în sumă de 6752 lei, stabilită prin Decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/14.10.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice a comunei Hurezani.
Reclamantul a solicitat instanței restituirea sumei, apreciind că este contrară art. 90 din Tratatul CE, iar tribunalul a avut în vedere că cererea reclamantului vizează incompatibilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, art. 90, cu consecința nelegalității taxei de poluare.
Potrivit prevederilor art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, „Stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare”. La organul fiscal competent face trimitere și Ordinul nr. 1899/2004 al M.F.P..
Cererilor de restituire integrală a taxei de poluare, prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 considerată ca fiind contrară normelor comunitare, li se aplică dispozițiile legale cu caracter general prevăzute de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004. Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Conform art. 117 Cod procedură fiscală se restituie la cererea debitorului sumele prevăzute în alineatul 1: cele plătite fără existența unui titlu de creanță, cele plătite în plus față de obligația fiscală, ca urmare a unei erori de calcul, cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, procedura de restituire a acestor sume, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor prevăzută de art. 124 aprobându-se prin Ordin al Ministrului Finanțelor Publice (Ordinul nr. 1899/2004 și neconfundându-se cu contestația formulată împotriva actului administrativ fiscal reglementată de dispozițiile art. 207 și urm. Cod procedură fiscală).
În Ordinul nr. 1899/2004 emis de Ministrul Finanțelor Publice se reglementează procedura de restituire a sumelor solicitate conform art. 117 Cod procedură fiscală, sumele ce fac obiectul prezentului act normativ fiind cele stipulate în O.G. nr. 92/2003, art. 117. Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în 45 zile de la depunerea și înregistrarea la organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, conform art. 33 din O.G. nr. 92/2003, denumit organ fiscal competent.
Reclamantul a solicitat restituirea sumei încasată cu titlu de taxă de poluare, stabilită prin decizia de calcul emisă de A.F.P. a comunei Hurezani, raportul juridic fiscal născându-se între reclamant și această administrație.
Potrivit art. 33 din Codul de procedură fiscală, de principiu, organul fiscal competent în administrarea impozitelor și taxelor este cel în a cărui rază teritorială domiciliază contribuabilul sau plătitorul de venit, în speță, Administrația Finanțelor Publice a comunei Hurezani care a calculat taxa de poluare și a încasat suma cu acest titlu.
Prin OMFP 2224/17.06.2011 pentru aprobarea competenței teritoriale de administrare, A.F.P. Hurezani s-a desființat, drepturile și obligațiile acesteia fiind preluate de A.F.P. Tg. Cărbunești, începând cu 01.07.2011.
Potrivit art. 3 din OMFP 2224/17.06.2011 „Pentru litigiile având ca obiect contestațiile la executare silită sau contestațiile împotriva actelor prin care se dispun și/sau se duc la îndeplinire măsuri, în cazul litigiilor ce privesc procedurile de insolvență, precum și orice alte proceduri judiciare și extrajudiciare, organele fiscale competente prevăzute la art. 1 se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale organelor fiscale competente până la 30 iunie 2011 și dobândesc calitatea procesuală a acestora, începând cu data de 1 iulie 2011, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată”.
La instanța de fond, cererea reclamantului s-a judecat în contradictoriu cu pârâtele A.F.P. Tg. J., D.G.F.P. Gorj și A.F.M., iar Administrația Finanțelor Publice Tg. Cărbunești nu a fost conceptată și citată, ori în cauză trebuia stabilit cadrul procesual prin introducerea în cauză a A.F.P. a orașului Tg. Cărbunești, cea care a preluat A.F.P. a comunei Hurezani, care a emis decizia de calcul a taxei de poluare și care încasat suma cu acest titlu.
C. procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată nu a suferit modificări pe parcursul judecării cauzei în primă instanță.
O.U.G. nr. 50/2008 privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule este actul normativ care reglementează acest tip de taxă și care în art. 5 alin. 4 prevede că „taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu”.
Totodată Normele Metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008 aprobate prin H.G. nr. 686/24.06.2008 dispun în art. 3 alin. 6 că, în ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 „Disponibil al fondului pentru mediu” deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu, sumele colectate cu titlu de taxă de poluare.
Așadar, sumele datorate cu titlu de taxa de poluare se calculează de organul fiscal competent din subordinea ANAF (art. 3 alin. 1 lit. a din Normele Metodologice), se achită la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal competent, dar se virează în contul Administrației F. pentru Mediu.
Cum potrivit art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 sumele încasate cu titlu de taxa de poluare pentru autoturism se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în mod greșit instanța de fond a respins cererea în contradcitoriu cu această pârâtă.
Administrația F. pentru Mediu este autoritatea publică care gestionează sumele colectate cu titlu de taxă de poluare, are calitate procesuală pasivă și aceasta pornind și de la faptul că procesul din cauza de față cuprinde și faza de executare a hotărârii instanțelor, iar raportul juridic litigios dedus judecății are ca obiect restituirea taxei de poluare, considerată de reclamant contrară normelor comunitare și plătită în contul fondului de mediu.
Curtea constată că instanța de fond a soluționat greșit cererea formulată în contradictoriu cu A.F.M. București și a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, supusă desființării, aspect care se constituie într-un motiv de casare prevăzut de art. 312 alin. 3 C.proc.civ. în sensul în care instanța nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei în raport cu această pârâtă.
Este adevărat că potrivit principiului disponibilității reclamantul este cel care stabilește cadrul procesual dedus judecății atât sub aspectul obiectului, cât și al părților, totuși instanța, în vederea asigurării unor drepturi procesuale fundamentale, în temeiul art. 129 C.proc.civ. și art. 161 din Legea nr. 554/2004 are obligația de a pune în discuția reclamantului necesitatea lămuririi cadrului procesual, a introducerii în cauză a emitentului actului administrativ, în vederea asigurării respectării drepturilor procesuale și a opozabilității hotărârii pronunțate.
Cu referire la acest motiv de ordine publică ce privește cadrul procesual, se constată că instanța de fond nu putea hotărî asupra cererii până nu dispunea citarea în cauză a Administrației Finanțelor Publice a orașului Tg. Cărbunești, ori, soluționând cauza în lipsa acestei administrații, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, supusă desființării, aspect ce se constituie într-un motiv de casare prevăzut de art. 312 alin. 3 C.proc.civ. în sensul în care instanța nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei în raport cu emitentul actului.
Curtea apreciază că, în cauză, se impune casarea sentinței, însă, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea 554/2004 cauza nu poate fi trimisă spre rejudecare instanței de fond decât o singură dată, instanța va reține cauza spre rejudecare, fixând termen pentru soluționarea fondului cauzei la data de 21 octombrie 2013.
În rejudecare, se va stabili cadrul procesual sub aspectul părților în fața instanței de recurs, în vederea pronunțării unei hotărâri legale și temeinice litigante, va analiza calitatea procesuală pasivă în cauză în raport de competența organului fiscal, precum și în raport de transmisiunea calității procesuale, urmând a introduce în cauză administrația care a preluat drepturile și obligațiile A.F.P. Hurezani, organ fiscal desființat la momentul pronunțării hotărârii casate, va analiza toate excepțiile invocate în cadrul procesual nou configurat, ulterior pronunțându-se asupra obiectului cererii, cu luarea în considerare și a apărărilor formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TG J. împotriva sentinței nr.881 din 22 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant B. A. și intimatele pârâte DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE GORJ și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Casează sentința și reține cauza spre rejudecare.
Fixează termen pentru soluționarea fondului cauzei la data de 21 octombrie 2013.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Iulie 2013.
Președinte, A. R. | Judecător, G. V. | Judecător, C. N. G. |
Grefier, A. Coșei |
Red. jud. A.R.
Jud. fond C.B.
| ← Pretentii. Decizia nr. 4641/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|








