Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 24-09-2013 în dosarul nr. 18939/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 24 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE Ș. B.
Judecător C. I.
Judecător L. M. D.
Grefier M. P.
Pe rol, judecarea recursului declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice D. actualmente Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. în numele și pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice C. actualmente Administrația Județeană a Finanțelor Publice D., în contradictoriu cu intimatul reclamant G. F., împotriva sentinței nr. 2471 din data de 22 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat L. M. pentru intimatul reclamant G. F., lipsind recurenta pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, faptul că recursul a fost declarat și motivat în termenul procedural, recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 242 alin. 2 C.proc.civ., iar intimatul reclamant nu a formulat întâmpinare, după care:
Avocat L. M. pentru intimatul reclamant G. F., depune împuternicire avocațială, chitanța nr. 0016 din data de 23.09.2013, în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu de avocat și învederează că nu mai are cereri de formulat.
Curtea, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă formulată de recurenta pârâtă și constatând că nu mai sunt alte cereri din partea părților, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente, prin reprezentant, pentru a pune concluzii asupra recursului.
Avocat L. M. pentru intimatul reclamant G. F., solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 2471 din data de 22 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ s-a admis acțiunea formulată de reclamantul G. F. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice C., având ca obiect pretenții.
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice C. la plata, către reclamant a sumei de 2.894 lei, diferență nerestituită taxa de prima înmatriculare, achitata cu chitanța . nr._/30.10.2007, sumă la care se va aplica dobânda fiscală, calculată potrivit art. 124 Cod pr. fiscală, de la expirarea termenului de 45 zile de la data solicitării, respectiv 26.10.2012, până la data plății efective
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice C. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 539,3 lei.
Împotriva sentinței nr. 2471 din data de 22 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ a formulat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice D. actualmente Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. în numele și pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice C. actualmente Administrația Județeană a Finanțelor Publice D..
În motivarea recursului, recurenta pârâtă a susținut că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Recurenta a învederat că prin O.U.G. nr. 50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule și au fost abrogate dispozițiile art. 2141-2146 din Codul fiscal care reglementau taxa specială pentru autovehicule.
În baza acestei ordonanțe a fost emisă H.G. nr. 686/2008 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008 care reglementează la Cap. VI, Secțiunea 1, art. 6 din Anexă procedura de restituire a sumelor reprezentând diferența dintre taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa de poluare pentru autovehicule.
Prin abrogarea art. 2141 din Codul de procedură fiscală de către O.U.G. nr. 50/2008 s-a armonizat legislația în materie cu principiile europene referitoare la poluare.
Recurenta a susținut că acțiunea este inadmisibilă în ceea ce privește obligarea sa la plata dobânzii legale, deoarece reclamantul nu a urmat procedura prealabilă cu privire la actualizarea sumei de restituit. Având în vedere că este vorba de restituirea unor sume de la bugetul de stat, în materie sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură fiscală și ale OMFP nr. 1899/2004, iar pentru sumele nerestituite la termen contribuabilii au dreptul la dobândă numai cu condiția solicitării ei, în prealabil, la organul fiscal competent. A susținut că nu poate fi obligată la plata dobânzii, motivat de faptul că față de această cerere nu s-a îndeplinit procedura prealabilă.
În ceea ce privește fondul cauzei, a susținut că nici reclamantul în acțiune, nici instanța de fond nu au precizat în mod expres dispozițiile din Codul de procedură fiscale încălcate prin refuzul organului fiscal de a restitui taxa. După cum se poate observa din dispozițiile art. 113 (art. 117) din Cod procedură fiscală, cererea de restituire nu se încadrează în aceste dispoziții legale.
Recurenta a precizat că nu există o decizie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării care să constate și să combată vreo discriminare în domeniul impozitelor și taxelor la care sunt supuși cetățenii statului român, iar C.E.J, în exercitarea autorității conferite de TCE, nu a condamnat statul român pentru aplicarea acestei taxe. A susținut că în cuprinsul hotărârii se reține în mod eronat că Statul român a creat premisele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale C.E. și produsele de pe piața internă.
Dispozițiile art. 2141 din Codul de procedură fiscală au fost abrogate prin O.U.G. nr. 50/2008, iar dispozițiile acestei ordonanțe se aplică fără nici o discriminare și autoturismelor second hand importate din state nemembre ale Comunității Europene.
Recurenta a arătat că, potrivit art. I-33 din Legea 157/2005, legea cadru europeană este un act care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând, în același timp, autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și mijloacelor. A mai arătat că alin. 2 al art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene față de dispozițiile contrare din legile interne cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Dispozițiile art. 23 (9) și art. 25 (12) din tratat nu sunt aplicabile în cauză, deoarece taxa de poluare nu este o taxă vamală în înțelesul acestor dispoziții legale, ea aplicându-se și autoturismelor care se produc în România. Principiul „poluatorul plătește” este un principiu general acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Cu privire la prevederile art. 90 (1) din Tratatul Comunităților Europene, recurenta a considerat că aceste prevederi nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Astfel, pentru un autoturism fabricat în România care nu a fost înmatriculat o perioada de 8 ani, se va plăti aceeași taxa de înmatriculare ca și în cazul unui produs din oricare alt stat comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice.
Recurenta a susținut că instanța de fond consideră oportună acordarea cheltuielilor de judecată în temeiul art. 274 Cod procedură civilă deși nu este respectată o condiție imperativă a textului de lege și anume aceea că „partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.” Prin urmare, instanța de fond putea să oblige organul fiscal la plata cheltuielilor de judecată, numai în situația în care reclamantul le solicita.
Recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 Cod procedură civilă.
Recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 Cod procedură civilă.
Intimatul reclamant nu a formulat întâmpinare în prezenta cauză.
Analizând criticile formulate de recurenta pârâtă, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand, iar în vederea înmatriculării a achitat suma de 5918 lei taxa de primă înmatriculare la data de 30.10.2007 (fila 6 dosar fond).
Reclamantului i-a fost restituită suma de 3024 lei reprezentând diferență de taxă specială la prima înmatriculare în data de 26.08.2008 (fila 28 dosar fond).
Reclamantul s-a adresat pârâtei, cu cererea înregistrată la nr._/26.10.2012 (fila 4 dosar fond) solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare, cu dobânda legală, apreciind că este contrară dreptului comunitar, iar pârâta a refuzat restituirea sumei, așa cum rezultă din adresa aflată la fila 23 din dosarul de fond, cu nr._/30.10.2012.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat este reglementată de dispozițiile art. 117 Cod proc.fiscală, conform cărora sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere. Demersul administrativ la care intimatul reclamant era obligat prin dispozițiile Legii nr. 554/2004, a fost asigurat prin cererea de restituire a taxei depusă la recurenta pârâtă.
Taxa specială de primă înmatriculare a fost achitată de către intimatul reclamant în temeiul dispozițiilor art. 2141- 2143 Codul fiscal și punctul 311- 312 din Normele metodologice de aplicare a codului fiscal, dispoziții care sunt contrare art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratatul Constitutiv al U.E., care prevăd că niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare, aceste dispoziții interzicând discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară, limitând libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste.
Dispozițiile din dreptul comunitar au prioritate față de dreptul național, potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constituționale ale U.E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar alin. 4 al aceluiași articol prevede că între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la U.E., statul nostru asumându-și obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității Europene dinainte de aderare.
Dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratat, au efect direct pentru ordinea juridică a României, ele fiind obligatorii pentru statele membre ale U.E. și în acest context dispozițiile art. 2141- 2143 din Codul fiscal sunt reglementări contrare dispozițiilor comunitare și nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în ceea ce privește achitarea taxei speciale de primă înmatriculare, întrucât se încalcă principiul libertății circulației mărfurilor, adică se dezavantajează direct sau indirect autovehiculele și autoturismele din celelalte țări membre U.E. în competiție cu produsele similare autohtone.
Cum dispozițiile din legea internă sunt contrare dispozițiilor din legislația comunitară, corect și legal prima instanță, prin sentința recurată, a dispus restituirea către intimatul reclamant a diferenței taxei speciale de primă înmatriculare.
Curtea reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art. 2141 Cod fiscal care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art. 110 (fost art. 90) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului. Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Adoptarea O.U.G. 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară. Taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art. 2141 Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art. 110 din Tratat, caracter pe care îl menține în continuare, motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului.
Cât privește critica recurentei pârâte referitoare la acordarea dobânzii legale, aceasta este nefondată, întrucât reclamantul a solicitat prin cererea de restituire a taxei adresată A.F.P. C. și dobânda legală (fila 4 dosar fond), instanța de fond făcând aplicarea dispozițiilor legale incidente în materia acordării dobânzii.
Referitor la critica privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, Curtea reține că în mod corect instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 C.proc.civ., prin admiterea acțiunii pârâta aflându-se în culpă.La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul.
Reclamantul a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată prin cererea de chemare în judecată, aspect menționat și în practicaua sentinței recurate, astfel că instanța de fond s-a pronunțat în limitele învestirii.
Pentru aceste considerente, criticile formulate de recurenta pârâtă sunt nefondate, astfel că în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., recursul declarat va fi respins ca nefondat.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.civ. va fi obligată recurenta la plata către intimatul reclamant a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată efectuate în faza recursului, constând în onorariu de avocat, dovedite cu chitanța nr. 0016/23.09.2013, aflată la dosar la fila 8.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice D. actualmente Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. în numele și pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice C. actualmente Administrația Județeană a Finanțelor Publice D., în contradictoriu cu intimatul reclamant G. F. și intimata pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu, împotriva sentinței nr. 2471 din data de 22 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ .
Obligă recurenta către intimatul reclamant la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 24 Septembrie 2013
Președinte, Ș. B. | Judecător, C. I. | Judecător, L. M. D. |
Grefier, M. P. |
Red./Tehnored. jud. L.M.D.
2ex./M.P./02.10.2013
jud. fond M.E.P.
| ← Pretentii. Decizia nr. 3192/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3191/2013.... → |
|---|
