Pretentii. Decizia nr. 4641/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4641/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 22-04-2013 în dosarul nr. 17219/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA Nr. 4641/2013
Ședința publică de la 22 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. R.
Judecător A. C.
Judecător C. N. G.
Grefier A. Coșei
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta pârâtă D. D. în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice C. împotriva sentinței nr. 94 din 15 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant C. F. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat M. C. pentru intimatul reclamant C. F., lipsind recurenta pârâtă D. D. în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice C. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în cadrul termenului prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă, după care,
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii asupra recursului.
Apărătorul intimatului reclamant solicită, în principal, respingerea recursului ca tardiv, motivat de faptul că ștampila de pe dovada de comunicare indică data de 5 februarie 2013 iar recursul este declarat pe data de 22 februarie 2013 iar, în subsidiar, ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală. Solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față, deliberând, constată următoarele:
Prin sentința nr. 94 din 15 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ s-a admis acțiunea formulată de reclamantul C. F. în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice C. și Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect pretenții.
Au fost obligați pârâții, în solidar, să achite reclamantului suma de 6.981 lei - reprezentând taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și dobânda legală prevăzută de art. 124 alin. 2 C.pr.fiscală, până la momentul plății efective.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta D. D. în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice C..
În motivarea recursului, recurenta pârâta a susținut că hotărârea pronunțată este dată cu aplicarea greșită a legii, arătând că prin O.U.G. nr. 50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule și au fost abrogate dispozițiile art. 214 ind.1-214 ind. 6 Cod fiscal care reglementau taxa specială pentru autovehicule. În baza acestei ordonanțe a fost emisă H.G. nr. 686/2008 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008 care reglementează la Cap. VI, Secțiunea 1, art. 6 din Anexă procedura de restituire a sumelor reprezentând diferența dintre taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa de poluare pentru autovehicule.
Prin abrogarea art. 214 ind.1 din Codul de procedură fiscală de către O.U.G. nr. 50/2008 s-a armonizat legislația în materie cu principiile europene referitoare la poluare.
În acest context a precizat că Infograma nr. 5899/26.06.2008 transmisă de Reprezentanța Permanentă a României de pe lângă U.E.-Bruxelles, se arată că expertul D.G.TAXUD a menționat că prevederile proiectului de norme metodologice privind taxa de poluare, transmis Comisiei la data de 25 iunie 2008, formă care de altfel a și fost aprobată de Guvernul României, sunt conforme cu criteriile europene.
În ce privește fondul cauzei, recurenta a considerat că acțiunea este nefondată, întrucât taxa de poluare a fost achitată în vederea înmatriculării în România a unui autovehicul. Reclamantul a contestat legalitatea aplicării taxei și nu cuantumul taxei stabilit prin decizia de calcul. Taxa a fost stabilită cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale referitoare la modul de calcul al acesteia, reglementat prin art. 3 alin. 1, art. 5 alin. 1, 2 și 3 și art. 6 din O.U.G. nr. 50/2008.
Recurenta a menționat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca scop principal protecția mediului, cuantumul taxei de poluare se face venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația fondului pentru mediu, sumele încasate fiind utilizate pentru finanțarea unor proiecte și programe pentru protecția mediului. Măsurile stabilite prin O.U.G. nr. 50/2008 sunt compatibile cu prevederile art. 90 din Tratatul de instituire a comunității europene, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal.
A menționat că susținerile reclamantului sunt neîntemeiate deoarece prin dispozițiile art. 90 ale Tratatului rezultă în mod clar că nu se interzice instituirea unei taxe, ci doar se stipulează că nivelul acesteia nu trebuie să fie mai mare decât al taxelor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Ori, prin O.U.G. nr. 50/2008 nu sunt încălcate aceste prevederi întrucât taxa pentru autovehiculele second-hand provenite din achiziții din alte state membre s-a redus, fiind mai mică decât cea în cazul autoturismelor noi, care este aceeași indiferent de proveniența lor, respectiv din producția internă, import sau din achiziții extracomunitare.
Referitor la Hotărârea C.J.U.E. din 07.04.2011 în cauza T., recurenta a menționat că are ca obiect prevederile O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 01.07._08, iar Curtea nu se pronunță asupra legalității actului normativ, ci dă o interpretare prevederilor referitoare la art. 110 din Tratat, în sensul că un stat membru nu trebuie să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări dacă acea taxă descurajează punere în circulație în statul membru respectiv a unor autovehicule de ocazie cumpărate de aceste state.
A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii și admiterii cererii de chemare în garanție.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 ind.1 C.proc.civ.. Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Analizând cu prioritate, în raport de dispozițiile art. 137 alin. 1 C.proc.civ., excepția tardivității invocată de apărătorul intimatului reclamant, Curtea constată că recursul declarat de către recurenta pârâtă este declarat în termen, pentru considerentele ce succed:
În cauză, potrivit dovezii de comunicare a hotărârii, aflată la fila 28 din dosarul de fond, sentința atacată a fost comunicată recurentei pârâte la data de 5 februarie 2013, iar recursul a fost declarat la data de 21 februarie 2013, potrivit ștampilei de pe plic.
Potrivit art. 301 C.proc.civ. „Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel”. Termenele pentru exercitarea căilor de atac au caracter imperativ și sunt sancționate cu decăderea, astfel că excepția tardivității declarării recursului este întemeiată. Partea care a fost decăzută din dreptul de a exercita o cale de atac sau de a îndeplini vreun act de procedură va trebui să solicite instanței repunerea în termen, dovedind că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voința sa, în condițiile prevăzute de art. 103 alin. 2 C.proc.civ..
Constatând că sentința a fost comunicată recurentei pârâte la data de 5 februarie 2013, iar cererea de recurs a fost depusă în interiorul termenului prevăzut de art. 301 C.proc.civ., termen calculat de la comunicarea hotărârii, Curtea va respinge excepția tardivității declarării recursului.
Analizând criticile formulate, în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat taxă de emisii poluante la data de 20.09.2012, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamantul a solicitat A.F.P. C. restituirea integrală a taxei de emisii poluante cu dobânda legală, apreciind că taxa este contrară dreptului comunitar, iar A.F.P. C. a comunicat refuzul restituirii sumei.
În raport de situația de fapt expusă, rezultă că hotărârea primei instanțe este corectă, cu următoarea motivare:
Conform art. 4 alin.1 lit. a din Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare.
Prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, a fost abrogată O.U.G. 50/2008 începând cu data de 13.01.2012, iar prin modificările aduse noului act normativ prin O.U.G. 1/2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 79/31.01.2012, s-a prevăzut că aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 ce instituie obligația de plată a taxei cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, se suspendă în perioada 31 ianuarie 2012 - 1 ianuarie 2013.
Potrivit prevederilor art. 2 alin.1 din OUG nr.1/2012, contribuabilii care au achitat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi și data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență, pot solicita restituirea acesteia. Conform art.2 alin.2, sumele prevăzute la alin. (1) se restituie la cererea contribuabilului, adresată organului fiscal competent, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător.
Ca urmare a dispoziției de restituire a taxelor achitate în temeiul prevederilor art. 4 alin. 2 din Legea nr.9/2012, subzistă și pentru perioada 13-31 ianuarie 2012 caracterul discriminatoriu al regimului fiscal aplicabil la înmatricularea în România a unui autoturism second hand achiziționat dintr-un stat membru al U.E., reglementat prin Legea nr. 9/2012, prin prisma dispozițiilor art. 110 TFUE.
Or, după aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația de a respecta dreptul european.
Compatibilitatea dispozițiilor interne cu prevederile comunitare incidente a fost analizată corect de instanța de fond, criticile recurentelor pe aceste aspecte fiind nefondate.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 110 (fost art. 90) din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 110 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Taxa pe poluare instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza T. din 7 aprilie 2011, cauza N. din 07 iulie 2011), care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
După aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația a respecta dreptul european.
Judecătorul național are în lumina art. 20 alin. 2 și art. 148 alin. 2 din Constituția României, nu doar dreptul, dar și obligația asigurării preeminenței aplicării reglementărilor și jurisprudenței europene în raport cu cele interne.
Instanța de recurs constată că instanța de fond a dat o justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Față de aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtei D. D. pentru AFP C..
În baza art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată să plătească intimatului reclamant suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, sumă reprezentând onorariu avocat conform chitanței nr. 14/17.07.2012 emisă de C. Av. C. M..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția tardivității recursului.
Respinge recursul formulat de pârâta D.G.F.P. D. în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice C. împotriva sentinței nr. 94 din 15 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant C. F. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Obligă recurenta la plata către intimatul reclamant a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22 Aprilie 2013.
Președinte, A. R. | Judecător, A. C. | Judecător, C. N. G. |
Grefier, A. Coșei |
Red. jud. A.C.
2ex./A.C./ 09 mai 2013
Jud. fond C.M.G.
| ← Obligaţia de a face. Hotărâre din 25-11-2013, Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 9365/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
