Anulare act administrativ. Decizia nr. 4086/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4086/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-04-2013 în dosarul nr. 6112/95/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Decizie Nr. 4086/2013
Ședința publică de la 10 Aprilie 2013
Președinte E. M.
Judecător L. G.
Judecător N. O.
Grefier M. C.
Pe rol, judecarea recursului declarat de D. G. - în numele si pentru pârâta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE TG.CARBUNESTI împotriva sentinței nr.4468 din 12 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul G. – Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă D. G. și intimata reclamantă ..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata reclamantă, reprezentată de avocat N. C., lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, nemaifiind formulate alte cereri, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Intimata reclamantă, prin avocat N. C., solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței ca legală și temeinică, cu acordarea cheltuielilor de judecată în recurs. Depune concluzii scrise și chitanța nr.197/10.04.2013.
CURTEA
Asupra recursului constată următoarele:
P. sentința nr.4468 din 12 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul G. – Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, au fost respinse excepțiile inadmisibilității și tardivității invocate de Direcției Generale a Finanțelor Publice G.. S-a admis acțiunea formulată de reclamanta .., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Tg-Cărbunești, fiind obligată pârâta A.F.P. Tg-Cărbunești la restituirea către reclamant a sumei de 10.187 lei, reprezentând diferență de taxă de primă înmatriculare, ce va fi actualizată cu rata dobânzii legale la data plății efective și 804,3 lei cheltuieli de judecată, din care 800 lei reprezentând onorariu avocat.
Împotriva sentinței a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice G., în numele și pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice Tg. Cărbunești, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Recurenta a arătat că în mod nejustificat instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Tg.Cărbunești, cu motivarea că AFP Tg.Cărbunești este organul fiscal care a emis actul de calcul al taxei de poluare. În acest sens, a învederat că obiectul acțiunii îl reprezintă restituirea taxei de poluare, iar nu contestarea deciziei de calcul al taxei de poluare, acțiuni distincte, care nu pot fi confundate.
A susținut că taxa de poluare a intrat în bugetul fondului pentru mediu și este gestionată de către Administrația Fondului pentru Mediu, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008.
Recurenta a criticat sentința pe fond, susținând că în mod greșit instanța a admis acțiunea și a invocat art. I-33 „Actele juridice ale Uniunii” din Legea nr. 157/2005, susținând că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Referitor la dispozițiile art. 23 (9) și art. 25 (12) din Tratatul U.E., recurenta a considerat că acestea nu sunt aplicabile în cauză, deoarece taxa de poluare nu este o taxă vamală în înțelesul acestor dispoziții legale, ea aplicându-se și autoturismelor care se produc în România. Taxa a fost adoptată pentru evitarea importării în România a unor autoturisme vechi, cu grad ridicat de poluare.
Recurenta a susținut că existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind motive temeinice pentru restituirea sumei. Cu privire la prevederile art. 90 (1) din Tratatul Comunităților Europene, a considerat că aceste prevederi nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Recurenta a susținut că dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, deoarece, pe de o parte nu suntem în prezența unor „impuneri mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”, iar, pe de altă parte, nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminatoriu, deoarece obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor.
Totodată, recurenta a criticat obligarea la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere lipsa culpei procesuale.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 3041 C.proc.civ..
Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 C.proc.civ.
Analizând recursul prin prisma motivelor formulate și dispozițiilor legale invocate, Curtea reține următoarele:.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Tg.Cărbunești, Curtea reține că este neîntemeiată, soluția de obligare a acesteia la restituirea diferenței de taxă de primă înmatriculare fiind corectă.
Potrivit dispozițiilor art. 2 din OMPF nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și rambursare a sumelor de la buget precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, organul fiscal competent în soluționarea cererilor de restituire este organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare.
Direcția Generală a Finanțelor Publice și Administrația Finanțelor Publice sunt structuri administrative de sine stătătoare, care au drepturi și obligații distincte, inclusiv drepturi de natură procesuală proprii, decurgând din calitatea lor de subiecte de drept administrativ diferite, independente de raporturile administrative în care se află una față de cealaltă.
Chiar dacă administrațiile finanțelor publice municipale, ca unități fiscale teritoriale, sunt subordonate direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, ele au atribuții, sarcini și răspunderi diferite, delimitate prin regulamentele de organizare și funcționare, iar fiecare unitate fiscală poartă o răspundere proprie pentru actele îndeplinite sau pentru refuzul de a soluționa cererea care i-a fost adresată.
În speță, autoritatea fiscală competentă este pârâta A.F.P. Tg.Cărbunești, care are calitatea de parte în raportul de drept fiscal născut prin plata taxei de primă înmatriculare.
Analizând pe fond criticile formulate de recurentă, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat o taxă de primă înmatriculare, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamantul a solicitat restituirea unei diferențe de taxă de primă înmatriculare, pârâta A.F.P. Tg. Cărbunești comunicându-i refuzul restituirii.
În raport de situația de fapt expusă, rezultă că prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii, cu respectarea prevederilor cuprinse în art.88 și 205 din Codul de procedură fiscală, dar și ale Legii 554/2004.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod pr. fiscală, în prezent art.117 Cod pr. fiscală.
Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.
În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.
Potrivit art.70 alin.1 Cod procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.
De precizat este că reclamantul a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal.
Reclamantul a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.
În speța de față nu sunt aplicabile prevederile art.205 Cod pr. fiscală, deoarece acest text de lege se referă la posibilitatea de contestare a titlului de creanță sau altor acte administrative fiscale, iar reclamanta a solicitat să fie cenzurat refuzul organului fiscal de a-i restitui sumele plătite fără titlu.
Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.
Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art.2 alin.2, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim.
Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.
Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art.7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.
Astfel fiind, critica formulată de recurentă este neîntemeiată, corect prima instanță a apreciat că acțiunea este admisibilă.
Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141 Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului. Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Astfel, în situația în care un autoturism second-hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 90 din Tratat.
Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141 Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare, motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului .
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Față de considerentele expuse și potrivit dispozițiilor art. 3041 și art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Critica recurentei pârâte referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată, este neîntemeiată.
La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul.
În speță, reclamantului i-a fost admisă acțiunea, astfel că pârâta se află în culpă procesuală și în mod corect instanța de fond a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
În raport de aceste considerente, potrivit art. 312 alin.1 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul art. 274 alin.1 C.pr.civ., recurenta, în culpă procesuală, va fi obligată la 600 lei, cheltuieli de judecată în recurs (onorariu avocat).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de D. G. - în numele si pentru pârâta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE TG.CARBUNESTI împotriva sentinței nr.4468 din 12 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul G. – Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă D. G. și intimata reclamantă ..
Obligă recurenta la 600 lei, cheltuieli de judecată, către intimata reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Aprilie 2013.
Președinte, E. M. | Judecător, L. G. | Judecător, N. O. |
Grefier, M. C. |
red.jud.LG/ex.2
tehnored.M.C. 17 Aprilie 2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 6804/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
