Pretentii. Sentința nr. 6747/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6747/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 24252/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA NR._/2013
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 20 NOIEMBRIE 2013
PREȘEDINTE E. M.
JUDECĂTOR L. G.
JUDECĂTOR N. O.
GREFIER M. C. BULICA
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul M. N., împotriva sentinței nr.6747 din data de 30.05.2013 pronunțată de Tribunalul D. – Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatele pârâte A. D. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentul – reclamant M. N., avocat C. D. G., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat C. D. G., pentru recurentul – reclamant, solicită admiterea recursului și restituirea taxei de poluare cu dobânzile legale de către A. C. și AFM, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința nr. 6747 din data de 30.05.2013, Tribunalul D. – Secția C. Administrativ și Fiscal a respins acțiunea formulată de către reclamantul M. N. în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C., ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE Filiași și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul M. N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs, recurentul reclamant M. N. a arătat că în mod greșit tribunalul a respins acțiunea, întrucât nu a îndeplinit procedura prealabilă.
A arătat recurentul reclamant că a formulat cerere de restituire a taxei la A. C., iar A. C. i-a comunicat că cererea a fost trimisă la A. Filiași în vederea soluționării ca urmare a reorganizării DGFP D., cerere la care a primit ca răspuns cele două referate depuse la dosar și în care este menționat faptul că a plătit suma de 3347 lei și că nu are de recuperat nici o sumă.
Totodată recurentul reclamant a precizat că, așa cum reiese din adresa atașată la dosarul cauzei, a îndeplinit procedura prealabilă în sensul că a solicitat restituirea taxei de poluare pe care a plătit-o și nu i s-a restituit, fiind astfel prejudiciat.
Nu s-a depus întâmpinare.
Curtea analizând recursul prin prisma criticilor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Reclamantul a solicitat, pe calea prezentului demers judiciar, restituirea taxei de poluare, în cuantum de 3347 lei, achitată, în temeiul OUG 50/2008, la trezoreria C., așa cum rezultă din chitanța depusă și aflată la fila 14 dosar fond, invocând incompatibilitatea dreptului național cu dispozițiile dreptului comunitar, respectiv cu art. 90 alin. 1 TCE.
În acest sens a formulat cerere de restituire a taxei, adresată organului fiscal competent, în speță Administrația Finanțelor Publice C., cerere înregistrată sub nr._/12.12.2012, așa cum rezultă din adresa A. C. aflată la fila 28 dosar fond, dar care a trimis-o spre soluționare la A. FILIAȘI .la data de 3.01.2013. Față de înscrisurile menționate, în mod greșit instanța de fond a reținut că reclamantul nu s-a adresat cu cerere prealabilă organului fiscal competent. Cum taxa de emisii poluante a fost achitată către Administrația Finanțelor Publice C., căreia i s-a adresat și cererea de restituire, aceasta, împreună cu AFM București, are calitatea procesuală pasivă.
Pe fond cererea este întemeiată din următoarele considerente:
Reclamantul, care a achiziționat un autoturism second hand a fost obligat, cu ocazia înmatriculării, să achite taxa de poluare în cuantum de3347 lei; taxa fiind calculată în baza OUG 50/2008.
Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene (actual art.110) " (1) Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. (2) De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție"
Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea intre produsele importate și cele autohtone de natură similar
Scopul acestui articol este acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 23-25 TCE, respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice.
Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anumit regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Se recunoaște în mod constant în jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art.90 al. 1 TCE, în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri sunt compatibile cu dreptul comunitar dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (hot. Outokumpu, C-213/96, hot. Nadasdi și N. C-290/05).
Un sistem de impozitare este compatibil cu art.90 TCE dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nicio situație, efecte discriminatorii (hot.Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/G., C-375/1995).
Art.90 TCE interzice discriminarea directă, respectiv tratarea inegală a autoturismelor naționale și a celor care provin dintr-un alt stat membru.
Din acest punct de vedere, se constată că dreptul intern nu face vreo deosebire între vehicule nici în funcție de proveniența lor, nici raportat la proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor.
Astfel, taxa este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața naționala sau importat.
Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Importanța distincției dintre discriminarea directă și cea indirectă este dată de faptul că discriminarea directă nu poate fi justificată în vreme ce discriminarea indirectă poate fi permisă dacă există o justificare obiectivă.
Pentru a verifica dacă aceasta taxa creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, trebuie stabilit în primul rând dacă aceasta taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză.
În ceea ce privește acest aspect al neutralității taxei, Curtea amintește că există o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
În această privință, Curtea a constatat (cauza T. contra României) că reglementarea națională este conformă cu dreptul Uniunii întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului și asigură astfel că aceasta taxă nu depășește valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.
În al doilea rând, trebuie examinată neutralitatea acestei taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național înainte de . taxei, respectiv la 1 iulie 2008.
Și aceasta întrucât vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național, fără a fi supuse taxei, trebuie considerate produse similare;
Noțiunea de produse similare a fost interpretată de Curte în cauza 168/78 Comisia contra Franței, statuând că trebuie considerate produse similare produsele care prezintă, din perspectiva consumatorilor, proprietăți analoage sau care răspund acelorași necesități.
"În această privință, trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul art. 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente" (cauza T. contra României).
Stabilirea faptului că între cele 2 categorii de produse există un raport de concurență atrage incidența alineatului 2 al art.110 TCE (fost 90), a cărui funcție este de a include orice formă de protecționism fiscal indirect în cazul produselor care se află într-o relație de concurență, chiar parțială, indirectă sau potențială, cu anumite produse din țara de import.
În privința acestui al doilea aspect al neutralității taxei, se constată că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație in România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor si să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În consecință, Curtea apreciază că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Având în vedere cele expuse, constatând incompatibilitatea dreptului național cu dispozițiile art.90 TCE, și față de art.148 din Constituție (autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar), instanța apreciază că reclamantul este îndreptățit la restituirea integrală a taxei de poluare, achitată în temeiul OUG 50/2008, motiv pentru care va admite acțiunea obligând pârâții în solidar să achite reclamantului suma de 1911 lei.
În privința dobânzii, se reține că procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil care urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin.1 lit. d din codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 cod procedură fiscală.
Textul menționat prevede că pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin.2, sau la art. 70 după caz. „Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
Art. 70 alin.1 din codul de procedură fiscală reglementează termenul de soluționare a cererilor contribuabililor, termen care este de 45 de zile de la înregistrare.
Așadar coroborând prevederile art. 124 alin.1 și art. 70 din codul fiscal, se reține că organul fiscal trebuie să achite contribuabilului dobândă din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile prevăzut pentru organul fiscal să soluționeze cererea de restituire.
În ceea ce privește nivelul dobânzii, se constată că acesta este reglementat în mod expres în cuprinsul art. 124 alin.2 Cod procedură fiscală, în sensul că dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute în codul de procedură fiscală și se suportă din același buget din care se restituie sumele solicitate de plătitori.
Aceste dispoziții au fost însă declarate ca fiind contrare normelor europene, numai în ceea ce privește data de la care trebuie acordată dobânda.
Astfel, CJUE s-a pronunțat, la data de 18.04.2013, în cauza C-565/11, I. contra României;
După ce a precizat că "atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătura directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei" a stabilit că "principiul efectivitatii impune, într-o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei (a se vedea Hotărârea Littlewoods Retail și altii, citată anterior, punctul 29)".
În concluzie, CJUE a statuat că "dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe".
În raport de aceste concluzii, având în vedere și dispozițiile art.148 din Constituție (autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma europeană, textul din dreptul uniunii);
Totodată Curtea constată că CJUE a pronunțat la data de 18.04.2013 o decizie preliminară prin care a statuat că dreptul uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (OUG nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Astfel, decizia dată desființează cu efect ex tunc prevederea internă și statuează că în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie atât cuantumul acestei taxe cât și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil.
Pentru considerentele expuse, având în vedere dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul, va modifica sentința nr. 6747 din data de 30.05.2013 în sensull că va admite cererea reclamantului M. N..
Va obliga pârâtele AFM și A. C. la plata sumei de 3347 lei taxă de poluare cu dobânda legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul M. N., împotriva sentinței nr.6747 din data de 30.05.2013 pronunțată de Tribunalul D. – Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatele pârâte A. D. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Modifică sentința nr. 6747 din data de 30.05.2013 în sensul că admite cererea reclamantului M. N..
Obligă pârâtele AFM și A. C. la plata sumei de 3347 lei taxă de poluare cu dobânda legală.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 noiembrie 2013.
Președinte, E. M. | Judecător, L. G. | Judecător, N. O. |
Grefier, M. C. Bulica |
Red jud – EM/2/ex/28.11.2013
Jud fond -AEG
M.B. 22 Noiembrie 2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 6804/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Anulare act administrativ. Decizia nr. 3363/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
