Anulare act administrativ. Decizia nr. 3363/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 3363/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 7053/95/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 3363/2013

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 27 MARTIE 2013

COMPLETUL COMPUS DIN:

PREȘEDINTE -A. C.

JUDECĂTOR -L. C. M. Z.

JUDECĂTOR -L. B.

GREFIER -T. A.

x.x.x

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TG-J. - TREZORERIA MUNICIPIULUI GORJ, împotriva sentinței nr. 4793 din 24.10.2012, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. AV. N. L. și intimata pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE GORJ, având ca obiect restituire taxă de primă înmatriculare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul este motivat și declarat în termenul legal; de asemenea arată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Codul de procedură civilă.

Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul de procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.

Deliberând,

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr. 4793 din 24.10.2012, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de Administrația Finanțelor Publice Tg-J..

A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul C. de avocat N. L., cu sediul în Tismana, . în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Tg-J., ., județul Gorj.

A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Tg-J. să restituie reclamantului suma de 5590 lei, taxă de primă înmatriculare cu dobânda legală aferentă.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, cu sediul în Tg-J., ., județul Gorj invocată din oficiu și respinge acțiunea față de pârâtă

Împotriva sentinței a declarat recurs ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TG. J., criticând-o ca netemeinică și nelegală.

În motivarea recursului, recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Târgu Jiu, a susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Au arătat în motivele de recurs că petentul a achitat suma, reprezentând taxa specială de înmatriculare potrivit art.214 ind.1 Cod fiscal, aspect față de care consideră că instanța de fond a dat o soluție greșită in sensul că a apreciat că prin formularea unui cereri de restituire s-ar fi născut un raport juridic fiscal.

A menționat că în cauză s-a invocat excepția inadmisibilității acțiunii motivat de faptul că reclamantul nu a atacat un act administrativ fiscal în procedura prealabilă, conform dispozițiilor legale, în termen de 30 zile, fiind incidente dispozițiile art. 7 alin. l din Legea 554/2004, coroborate cu art. 205 C.proc.fiscală.

Instanța de fond nemotivat a respins excepția inadmisibilității acțiunii și nu a avut în vedere prevederile art. 109 C.proc.civ. corelate cu art. 7 din Legea 554/2004 și art. 205-209 Cod procedură fiscală întrucât reclamantul nu a efectuat procedura prealabilă, nu a avut în vedere termenul în care a fost promovată aceasta acțiune, având în vedere data plății sumei și data formulării cererii de restituire integrală și nu restituirea potrivit legislației fiscale în vigoare.

A susținut că petentul nu a formulat o contestație împotriva răspunsului formulat de organul fiscal, A.F.P Tg-J., potrivit art. 205-209 Cod procedură fiscală, la organul ierarhic superior D.G.F.P Gorj, obligația revenindu-i acestui organ fiscal, și nu A.F.P.

De altfel, taxa a fost achitată de reclamant cu ocazia înmatriculării în România a autoturismului ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului Fiscal, reclamantul invocând instanței de fond nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementarilor comunitare, în speță art. 90 din Tratatul de Aderare, fără îndeplinirea procedurii prealabile de către reclamant. Instanța nu a avut în vedere că reclamantul a beneficiat de prevederile O.U.G. 50/2008.

Pe fond, a considerat sentința recurată ca netemeinică și nelegală întrucât instanța de fond a considerat încasarea taxei în mod nelegal, menționându-se ca temei al restituirii Tratatul de Aderare încheiat de România cu ocazia cu ocazia intrării în Uniunea Europeană, considerând procedura prealabilă îndeplinită.

Din dispozițiile Codului de procedură fiscală și ale OMFP nr. 1899/2004 rezultă că au

fost instituite norme exprese și imperative în materia restituirilor de la bugetul de stat.

Comisia Europeană nu a contestat niciodată instituirea taxei ca atare și a solicitat reașezarea modalității de calcul în sensul armonizării legislației românești cu cea europeană, și nu a considerat vreodată că taxa de poluare este nelegală sau că încalcă tratatele comunitare, solicitând doar modificarea modului de calcul și criteriile la care se raportează nivelul taxării, instanța de fond neapreciind în mod corect restituirea integrală.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii reclamantului ca netemeinică și nelegală și respingerea cererii privind cheltuielile de judecată.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 și următoareleC.proc.civ., art. 7 și 20 din Legea nr. 554/2004 și Codul de procedură fiscală.

Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 C.proc.civ..

Nu s-a depus întâmpinare.

Analizând recursul prin prisma criticilor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Curtea reține următoarele:

Recursul este nefondat si se va respinge pentru următoarele considerente:

Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru al UE, iar pentru înmatricularea acestuia în România a achitat o taxă de primă înmatriculare, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.

Reclamantul a solicitat restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare, pârâta comunicându-i refuzul cu adresa nr. 5767/17.05.2011, cu motivarea că taxa este prevăzută de Codul fiscal român.

Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod pr. fiscală, în prezent art.117 Cod pr. fiscală.

Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.

În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.

Potrivit art.70 alin.1 Cod procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.

De precizat este că reclamantul a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal.

Reclamantul a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.

În speța de față nu sunt aplicabile prevederile art.205 Cod pr. fiscală, deoarece acest text de lege se referă la posibilitatea de contestare a titlului de creanță sau altor acte administrative fiscale, iar reclamanta a solicitat să fie cenzurat refuzul organului fiscal de a-i restitui sumele plătite fără titlu.

Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.

Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art.2 alin.2, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim.

Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.

Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art.7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.

Astfel fiind, critica formulată de recurentă este neîntemeiată, corect prima instanță a apreciat că acțiunea este admisibilă.

Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141 Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii.

Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului. Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.

Astfel, în situația în care un autoturism second-hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.

De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.

În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 90 din Tratat.

Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.

Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141 Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare, motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului .

Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.

Cât privește critica referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată, instanța de recurs reține că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul.

Din prevederile art. 274 alin. 1 C.proc.civ., rezultă că fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care a pierdut procesul.

În speță, reclamantului i-a fost admisă acțiunea, astfel că pârâta se află în culpă procesuală și în mod corect instanța de fond a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.

Referitor la solicitarea privind diminuarea onorariului de avocat, Curtea constată că instanța de fond a făcut aplicarea art. 274 C.proc.civ. și a apreciat motivat cuantumul onorariului de avocat, raportat la activitatea desfășurată de acesta, valoarea și complexitatea cauzei.

Față de considerentele expuse și potrivit dispozițiilor art. 3041 și art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TG-J. - TREZORERIA MUNICIPIULUI GORJ, împotriva sentinței nr. 4793 din 24.10.2012, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. AV. N. L. și intimata pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE GORJ.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 27 Martie 2013 .

Președinte,

A. C.

Judecător,

L. C. M. Z.

Judecător,

L. B.

Grefier,

T. A.

REd.Jud.L.B.

Tehnoredact.TA.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Decizia nr. 3363/2013. Curtea de Apel CRAIOVA