Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-10-2013 în dosarul nr. 17369/3/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr._/2013

Ședința publică de la 10 Octombrie 2013

PREȘEDINTE: - D. C.

Judecător: - L. C.

Judecător: - M. F.

Grefier: - R. Ștomlega

x.x.x

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul C. C. împotriva sentinței nr.1610 din 11 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ în contradictoriu cu pârâtul C. JUDEȚEAN APIA D., având ca obiect „anulare act administrativ_ /CA/2011”.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat S.S., pentru recurentul reclamant C. C., lipsind intimatul pârât C. JUDEȚEAN APIA D..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, învederându-se că recursul este declarat și motivat în termenul legal; a fost depusă întâmpinare, de către intimatul pârât C. JUDEȚEAN APIA D..

Curtea a comunicat, apărătorului recurentului reclamant, un exemplar al întâmpinării depuse de intimatul pârât, care a învederat că nu solicită amânarea cauzei pentru a o observa.

Avocat S.S., pentru recurentul reclamant C. C., a depus, în completarea probei cu înscrisuri, solicitată prin motivele de recurs, respectiv decizia nr._ din 27.07.2009 și decizia nr._ din 03.11.2009, ambele eliberate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – C. Local Calafat, înscrisuri care se mai află depuse la dosarul cauzei

Curtea, în temeiul art.305 C.pr.civilă, încuviințează administrarea probei cu înscrisuri doar în ceea ce privește adeverința nr.1673 din 04.04.2013, emisă de . două planșe topometrice nr._-10 și nr._-44, mai puțin articolele din ziare, considerându-le ca nefiind utile cauzei.

Constatând că nu mai sunt cereri de formulat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului de față.

Avocat S.S., pentru recurentul reclamant C. C., a depus concluzii scrise și a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul admiterii, în totalitate, a acțiunii; cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Prin sentința nr.1610 din 11 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul C. C. în contradictoriu cu pârâtul C. JUDEȚEAN APIA D..

A fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut următoarele:

În fapt, în baza O.U.G. nr. 125/2006, reclamantul a depus cererea de sprijin nr.7980/04.06.2008 pentru accesarea plății directe și plăți naționale directe complementare pentru suprafața de 9,50 ha, suprafață al cărei amplasament a fost stabilit prin chiar cererea inițială.

Pentru a beneficia de acordarea de plăți, solicitanții trebuie să îndeplinească o . condiții generale enumerate de art. 7 aliniat 1 din ordonanță. Îndeplinirea acestor condiții este esențială pentru statul roman în vederea folosirii fondurilor pentru plățile directe, acesta trebuind să instituie un sistem pentru a asigura administrarea și controlul riguros a cererilor de plată a fermierilor, procedând astfel la construirea infrastructurii logistice care include: înregistrarea fermelor, identificarea blocurilor fizice și preidentificarea parcelelor agricole.

Astfel, fermierilor înregistrați în registrul fermelor li s-au pus la dispoziție materiale grafice și au trebuit să localizeze pe aceste materiale suprafețele de teren declarate, conform dispozițiilor art. 12 aliniat 3 din Regulamentul C.E. nr. 796/2004. Respectând aceeași procedură, reclamantul a solicitat accesarea de fonduri comunitare și naționale pentru suprafața de 9,5 ha repartizate în 2 parcele existente pe raza comunei.

Odată cu depunerea cererii de solicitare a sprijinului, solicitantul are obligația de a face o schiță a parcelelor pe materialul grafic A.P.I.A., după care cererea este verificată formal - sens în care se completează un proces verbal pentru control vizual - etapă ce a fost parcursă și de către reclamant.

La încheierea perioadei de depunere a cererilor, după introducerea acestora în baza de date IACS, a avut loc un control administrativ, care se realizează automat în software.

Acest control administrativ presupune verificarea corectitudinii și completitudinii datelor din cereri și în principal o verificare încrucișată cu baza de date LPIS.

O altă etapă esențială în acordarea schemelor de sprijin a constituit-o controlul la fața locului sau controlul prin teledetecție, prevăzut de art. 23 din Regulamentul CE nr. 1782/2003 și art. 32 din Regulamentul CE nr. 796/2004.

Reclamantul a fost selectat în eșantionul de control realizat prin teledetecție, realizată de către . Timișoara, în vederea stabilirii realității datelor înscrise de către reclamantă în cererea de acordare a sprijinului.

În luna februarie a anului 2009, au fost tipărite rezultatele acestui control, materializate m/ planșe foto.

Astfel, în urma fotointerpretării imaginilor aeriene ale parcelelor agricole declarate de către reclamant în cererea de acordare a schemelor de sprijin pe suprafață, fotointerpretare concretizată în rapoartele de teledetecție „document rezultat în urma Controlului prin teledetecție 2008", a rezultat o neconcordanță în ceea ce privește parcelele declarate.

Reclamantului i s-a transmis astfel solicitarea de clarificare nr.9614/04.03.2009, emisă de către APIA - C. Local Calafat, solicitându-i-se să clarifice situația parcelelor declarate în cerere și identificate grafic pe hărțile anexate cererii de plată.

În aceste condiții, la data de 24.04.2009, reclamantul a formulat o declarație pe propria răspundere prin care a arătat că a luat la cunoștință de faptul că parcelele din cerere fac obiectul controlului prin teledetecție; că a primit solicitarea de clarificări și a înțeles consecințele modificării amplasamentului.

Ca tare, s-a întocmit decizia de plată nr._/03.11.2009 prin care reclamantului i s-a acordat sprijin financiar pentru anul 2008 în cuantum de 1829,05 lei pentru componenta SAPS (plata unică directă pe suprafață).

Ulterior, s-a concluzionat că a fost confirmată prin măsurători telefotometrice numai suprafața de 1,46 ha din suprafața de 8,60 ha. teren necultivat situată în BF 10, .> În consecință, s-a concluzionat că pentru componenta SAPS (plata unică directă pe suprafață), diferența procentuală dintre suprafața declarată (SD) de 9,50 ha și suprafața determinată (sd) de 2,36 ha este de 302,54% (deci mai mare 50%) astfel încât în mod corect reclamantul a fost sancționat în conformitate cu prevederile art.138 alin.1 din Regulamentul CE nr.1973/2004.

Așadar, constatând că prin decizia sus menționată i s-a acordat suma de 1829,05 lei, aceasta a fost considerată cheltuială neeligibilă și cu care reclamantul a fost înregistrată în Registrul debitorilor și pentru care a fost emis titlul de creanță nr._ din 02.06.2010.

Totodată, reclamantul a fost sancționat și pentru depunerea cu întârziere a cererii de plată în cadrul schemelor de plată pe suprafață, campania 2008, în conformitate cu art.11 alin.2 coroborat cu art.21 alin.1 din Regulamentul CE nr.796/2004, dat fiind faptul că reclamantul a depus cererea la data de 04.06.2008 înregistrată sub nr.7980.

Potrivit art. 1 alin. 2 din HG nr. 1306/2007, prin cheltuială neeligibilă, în sensul OG nr. 2003, se înțelege orice sumă plătită din bugetul general al Comunităților Europene, bugetele administrate de acestea ori în numele lor sau din bugetele din care provine cofinanțarea aferentă, care a fost obținută sau utilizată cu nerespectarea prevederilor legale ori contractuale, indiferent de natura sau destinația acestora".

Instituțiile publice cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare și a cofinanțării aferente au obligația de a efectua verificări asupra modului de soluționare al cererilor de acordare a sprijinului pe suprafață în vederea stabilirii, individualizării obligațiilor de plată și, totodată, au competența emiterii titlului de creanță, toate acestea fiind indisolubil legate de obligația recuperării prejudiciilor cauzate fondurilor comunitare și fondurilor de cofinanțare aferente.

Contestația formulată împotriva acestui proces verbal de constatare a fost respinsă prin decizia nr.43/31.08.2010, prin care s-a menținut în sarcina reclamantului un debit de 1829,05 lei.

Chiar dacă este dificil de înțeles modul de expunere al aspectelor constatate, actele au fost întocmite conform legislației comunitare iar concluziile procesului verbal sunt susținute de actele premergătoare, care au stat la baza întocmirii acestuia.

Atât cererea nr.7980/04.06.2008 semnată de reclamant, dar mai ales declarația de completare a formularului de cerere, depusă la aceeași dată, prin care reclamantul a arătat că "datele înscrise în formularul cerere de plată directă pe suprafață și în documentele anexate, inclusiv lista suprafețelor, sunt reale, corecte, complete și perfect valabile și am luat la cunoștință despre consecințele legale rezultate în urma furnizării de date false", angajează numai răspunderea reclamantului.

Aceasta fiind situația de fapt, instanța a constatat că dimensionarea blocurilor fizice revine în sarcina fermierului, că acesta nu poate invoca propria culpă - constând în faptul că s-a aflat în eroare privind individualizarea terenurilor - și că răspunderea sa este antrenată în baza celor declarate în cererea de plată întocmită pe propria răspundere.

Deși s-a apărat în sensul că terenurile din cererea de sprijin au îndeplinit condițiile de eligibilitate și au fost corect identificate, nu a propus și administrat probe în acest sens, cu toate că, potrivit art.1169 C.civil, sarcina probei în revenea.

Astfel, întrucât reclamantul nu a administrat probe prin care să dovedească o altă situație decât cea reținută prin procesul verbal de constatare și actele premergătoare, instanța a constatat aplicabile disp. Regulamentului C.E. nr. 796/2004, cu caracter obligatoriu, atât pentru statele membre cât si pentru persoanele individuale cărora li se adresează, având prioritate față de legislația națională, conform dispozițiilor art. 148 aliniat 2 din Constituția României.

Așa fiind, constatând că nu sunt motive de nelegalitate și netemeinicie a actelor contestate, acțiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Față de dispozițiile art.274 C.p.civ., a fost respinsă cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor.

Împotriva sentinței nr.1610 din 11 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, a declarat recurs reclamantul C. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

In fapt, recurentul reclamant a arătat ca, după ce intimata parata i-a aprobat cererea prin Decizia nr._/3.11.2009, comunicata la data de 5.11.2009, nu mai putea reveni prin procesul verbal de constatare nr._/31.05.2010 si Decizia nr. 43/31.08.2010, aceste din urma acte administrative fiind nelegale, in opinia sa.

Sub un prim aspect, a apreciat ca acestea nu sunt motivate, nefiind descrisa nici starea de fapt si nici motivarea in drept.

Pe de alta parte, prima instanța a acceptat de plano, fara o cercetare judecătoreasca reala, apărarea paratei, pronunțând o hotărâre nelegala, reținând, spre exemplu, ca in urma controlului prin teledetecție 2008 a rezultat o neconcordanta in ceea ce privește suprafețele declarate, fara a preciza in ce consta aceasta, ca i-ar fi fost comunicata solicitarea de clarificare nr. 9614/04.03.2009, deși aceasta nu este nici măcar semnata de recurent, astfel ca nu a participat la nicio procedura de clarificare.

Tot astfel, din declarația din data de 24.04.2009, care de asemenea nu a fost semnata, nu poate rezulta ca ar fi modificat amplasamentul parcelelor in alt .> In orice caz, modificările amplasamentelor nu au nicio consecința sub aspectul regularității cererii de sprijin a recurentului, care a identificat de la bun început parcelele ca fiind amplasate in cele doua blocuri fizice, respectiv 10 si 44, iar instanța nu a indicat temeiul legal incalcat pentru ipoteza delimitării greșite a parcelelor.

In ceea ce privește raportul de teledetecție si clarificare cu fermierul a arătat ca semnătura de pe acest înscris nu ii aparține, aspect care putea fi reținut de instanța prin compararea semnăturii cu cea de pe pașaportul depus in copie la dosar.

O alta eroare a primei instanța consta in argumentarea ca dimensionarea blocurilor fizice revine in sarcina fermierului, ceea ce denota, in opinia recurentului, ca instanța nu a inteles cu claritate obiectul acțiunii, după cum greșit a reținut, de asemenea, ca nu a propus si administrat probe in sprijinul susținerilor ca a identificat corect terenurile din cererea de sprijin.

A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței in sensul admiterii acțiunii si obligarea intimatei parate la plata cheltuielilor de judecata.

In drept, cererea de recurs a fost întemeiata pe dispozițiile art. 3041 si art. 20 din Legea nr. 554/2004.

In probațiune, recurentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând la dosarul cauzei adeverința nr.1673 din 04.04.2013, emisă de . nr._-10 și nr._-44, mai multe articole de presa, proba încuviințata de Curte in ședința publica de la 10 octombrie 2013 doar in ceea ce privește adeverința nr.1673 din 04.04.2013, emisă de . doua planșe topometrice nr._-10 și nr._-44.

In cauza a fost formulata întâmpinare de către intimata parata Agenția de Plăti si Intervenție pentru Agricultura C. Județean D., care a solicitat, in esența, respingerea recursului ca nefondat, in fapt fiind reiterate apararile formulate la prima instanța.

Examinând sentința atacata prin prisma criticilor formulate si a probatoriului administrat in cauza, luând in considerare caracterul devolutiv al caii de atac declarate împotriva unei hotărâri nesusceptibile de apel, in condițiile art. 304/1, Curtea urmează sa retina următoarele:

Instanța de fond a fost investita cu verificarea legalității deciziei nr.43/31.08.2010 emisa de C. Județean Apia D. in soluționarea contestației formulate împotriva procesului verbal de constatare nr._/31.05.2010 întocmit de C. Județean Apia D., prin care s-a stabilit in sarcina reclamantului obligația la plata a sumei de 1829,05 lei, reprezentând cheltuiala neeligibila.

In ceea ce privește starea de fapt, Curtea constata ca succesiunea evenimentelor este neclara si de natura a pune sub semnul îndoielii realitatea operațiunilor care au stat la baza emiterii actelor administrative contestate.

Se retine, astfel, ca recurentul reclamant a depus cererea de sprijin nr. 7980/04.06.2008 (fila 71 din dosarul tribunalului) pentru suprafața de 9,50 ha, cerere întemeiata pe dispozițiile OUG nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plați directe si plați naționale directe complementare.

., APIA Calafat a emis Decizia nr._/27.07.2009 (filele 52-54), prin care s-a refuzat acordarea subvenției, refuz motivat de faptul ca terenurile s-ar regăsi doar parțial in blocurile lor fizice pentru ca ulterior, prin Decizia nr._/03.11.2009 (filele55-57), intimata parata sa revină si sa dispună acordarea către reclamant a sprijinului financiar pentru anul 2008 in suma de 1829,05 lei.

Conform apararilor intimatei parate, in cauza a fost realizat un control prin teledetecție, in conformitate cu prevederile art. 32 alin.5 din Regulamentul CE nr. 796/2004, reclamantul fiind selectat in eșantionul realizat in acest fel, rezultând in urma fotointerpretarii imaginilor aeriene ale parcelelor agricole declarate de reclamant o neconcordanta in ceea ce privește parcelele 1 si 2 din cererea de sprijin, parcele care însumează suprafața de 9,50 ha. Rezultatele acestui control au fost tipărite in luna februarie 2009, materializate in planșe ortofoto.

Acest control a fost realizat insa la data de 15 mai 2008 (fila 83), deci anterior formulării de către reclamant a cererii de acordare a sprijinului (04.06.2008), aspect care este de natura sa pună sub semnul îndoielii realitatea constatărilor privitoare la poziționarea fizica a terenului.

Reclamantului i s-a transmis solicitarea de clarificare nr. 9614/04.03.2009 emisa de APIA C. Local Calafat, cerându-i-se sa clarifice situația parcelelor declarate in cerere si identificate grafic pe hartile anexate cererii de plata (fila 64 din dosarul Tribunalului D.).

Privitor la aceasta solicitare de clarificare, intimata parata a susținut ca recurentul reclamant a răspuns la data de 24.09.2009 prin declarația pe proprie răspundere de modificare a amplasamentului parcelelor in cadrul altor blocuri fizice, având numărul 1401, apărare care a fost preluata si de prima instanța.

Observând înscrisul menționat aflat la fila nr. 65 din dosarul tribunalului, Curtea constata ca acesta poarta numele si . de identitate ale recurentului, doua semnături, aparent a reclamantului si cea a funcționarului APIA, insa la rubrica „parcelele modificate sunt” nu exista nicio mențiune in sensul celor arătate de intimata parata.

In orice caz, se pare ca acest din urma înscris a determinat emiterea Deciziei de plata nr._/03.11.2009, prin care reclamantului i-a fost acordat sprijin financiar de 1829,05 lei pentru cererea de plata pentru schemele de sprijin pe suprafața pentru anul 2008 nr. 7980/04.06.2008.

Ulterior, prin procesul verbal nr._/31.05.2010 (filele 47-49) parata a revenit asupra concluziilor controlului prin teledetecție, stabilind in sarcina reclamantului un debit in valoare de 1829,05 lei reprezentând cheltuiala neeligibila.

Curtea constata ca acest proces verbal nu este motivat in fapt si in drept, de exemplu, la rubrica „Prezentarea aspectelor verificate” se arata „Verificarea efectuării plaților in cadrul schemelor de sprijin pentru suprafața aferenta anului 2008” si „P. la data verificării, către fermierul C. C. s-au efectuat plăti in valoare de 488.88 euro x 3.7413 – 1829.05 lei”, iar la rubrica concluziile verificării se arata ca „Suma datorata este de 488.88 euro x 3.7413 – 1829.05 lei”, iar in ceea ce privește motivarea in drept, acesta este data de o înșiruire de acte normative, fara a se indica, in concret, dispozițiile legale aplicabile.

La rândul sau, prima instanța s-a limitat la a arata ca „ulterior s-a concluzionat ca a fost confirmata prin măsurători telefotometrice numai suprafața de 1,46 ha din totalul de 8,60 ha teren necultivat situat in BF 10, .> Așa cum rezulta din actele dosarului, in cauza nu a avut loc un alt control prin teledetecție si nici un control pe teren, ci s-a procedat la reinterpretarea concluziilor raportului de control nr. RO/08/F1/_/2009, de aceasta data specialiștii intimatei parate apreciind ca fiind eronate primele concluzii in baza cărora a fost emisa decizia nr._/03.11.2009, întrucât „nu poate fi confirmata in administrativ o suprafața care are in raportul de control codul de neconformitate C3p”, după cum se arata in Decizia nr. 43 de soluționare a contestației reclamantului, aspect in raport de care i s-a determinat pentru plata o suprafața de 2,36 ha - SAPS- teren necultivat, din totalul de 9,5 ha.

In condițiile in care rezultatul aceleiași măsurători telefotometrice a fost interpretat in mod diferit de intimata parata, se impunea ca prima instanța, in aplicarea prevederilor art. 129 C.p.civ., sa clarifice acest aspect, eventual prin efectuarea unei expertize judiciare de specialitate, care să identifice suprafața și amplasamentul parcelelor in blocurile fizice menționate, cu atât mai mult cu cat la dosarul cauzei reclamantul a depus si acte de proprietate ale terenului in discuție.

Conchizând, Curtea constata ca judecătorul fondului nu a administrat un probatoriu suficient, pe baza căruia să lămurească situația de fapt și să dea o soluție legală acțiunii deduse judecății, motivarea fiind, de asemenea, neconvingătoare.

Pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 5 teza I C.p.civ., Curtea va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmând, așadar, să valorifice toate apărările și susținerile părților, și, totodată, să lămurească pe deplin starea de fapt, prin administrarea de probatorii (expertiză tehnică de specialitate), iar nu doar primind apărările pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamantul C. C. împotriva sentinței nr.1610 din 11 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ în contradictoriu cu pârâtul C. JUDEȚEAN APIA D..

Casează sentința și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 10 Octombrie 2013.

Președinte,

D. C.

Judecător,

L. C.

Judecător,

M. F.

Grefier,

R. Ștomlega

Red.jud.D.C.

Ex.2/28.10.2013

Jud.fond A.G.V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA