Anulare act administrativ. Decizia nr. 9879/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9879/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 11-07-2013 în dosarul nr. 13126/95/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 9879/2013
Ședința publică de la 11 Iulie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. D. C.
Judecător C. G.
Judecător L. C. M. Z.
Grefier J. V.
x.x.x
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE NOVACI împotriva sentinței nr. 84 din 11 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul G., în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant M. P. reprezentată prin M. STAREȚĂ EVGHENIA V. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU având ca obiect anulare act administrativ
La apelul nominal făcut în ședința publică a au lipsit părțile
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cererea scrisă de la dosar prin care se solicită judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.242 C., după care, apreciindu-se dosarul în stare de soluționare, instanța a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. – Secția C. Administrativ și Fiscal la data de 01 noiembrie 2011, sub nr._, reclamanta M. P. a chemat în judecată pârâtele Administrația Finanțelor Publice Novaci, Direcția G. a Finanțelor Publice G. și Administrația F. pentru Mediu, solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să dispună anularea taxei de poluare achitată cu chitanța nr._ din 05.11.2007 în cuantum de 3165 lei, obligarea pârâtelor la restituirea acestei sume, actualizată cu rata dobânzii legale calculată până la efectuarea plății efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 06.09.2006 a fost achiziționat din Comunitatea Europeană, Germania, autoturismul Volkswagen 2K/ABCSXDICADDY Life, înmatriculat în Germania în 18.01.2006.
Prin sentința nr. 84 din 11 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul G., în dosar nr._, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Direcția G. a Finanțelor Publice G. cu sediul în municipiul Tg-J., și Administrația F. pentru Mediu București, cu sediul în București.
A respins acțiunea promovată de reclamanta M. P. în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice G. și Administrația F. pentru Mediu București ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
A admis în parte acțiunea promovată de reclamanta M. P., cu sediul în . în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Novaci, cu sediul în oraș Novaci, ., județul G..
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Novaci să restituie reclamantei suma de 1629 lei reprezentând diferență taxă de primă înmatriculare.
A respins capătul de cerere privind actualizarea sumei cu dobânda legală.
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Novaci să plătească reclamantei suma de 4,03 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta D. G. în numele și pentru ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE NOVACI.
În motivarea recursului, recurenta a susținut că sentința recurată este netemeinică și nelegală, instanța de fond respingând greșit excepția lipsei calității procesual pasive a A.F.P., temeinicia excepției rezultând din dispozițiile art. 1 din OUG 50/2008, art. 8 alin. 5 HG 668/2008.
Pe fondul cauzei susține că odată cu reașezarea metodologiei de calcul a taxei de poluare s-au eliminat reglementările referitoare la interzicerea înmatriculării în România a autoturismelor mai vechi de 8 ani și cele care aveau o normă de poluare inferioară normei EURO3.
A invocat art. I-33 „Actele juridice ale Uniunii” din Legea nr. 157/2005 și a susținut că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
A mai arătat că alin.2)al art.148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene față de dispozițiile contrare din legile interne cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Referitor la dispozițiile art.23(9) și art.25(12) din Tratatul Uniunii Europene consideră că acestea nu sunt aplicabile în cauză, deoarece taxa de poluare nu este o taxă vamală în înțelesul acestor dispoziții legale, ea aplicându-se și autoturismelor care se produc în România.
Recurenta a susținut că existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind motive temeinice pentru restituirea sumei.
Cu privire la prevederile art. 90 (1) din Tratatul Comunităților Europene, recurenta a considerat că aceste prevederi nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România. Astfel, pentru un autoturism fabricat în România care nu a fost înmatriculat o perioada de 8 ani, se va plăti aceeași taxa de înmatriculare ca și în cazul unui produs din oricare alt stat comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice. Prin urmare, dispozițiile art. 90 alin. (1) din Tratatul Comunităților Europene au în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
Recurenta a susținut că dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, deoarece, pe de o parte nu suntem în prezența unor „impuneri mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”, iar, pe de altă parte, nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminatoriu, deoarece obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor.
De asemenea a arătat ca nu poate fi obligata la plata cheltuielilor de judecata întrucât nu se afla in culpa procesuala.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 ind.1 C.proc.civ .
Recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Intimata reclamanta nu a depus întâmpinare
Examinând motivele de recurs, precum și legislația aplicabilă în speță și situația de fapt dovedită cu probele administrate la instanța de fond, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a importat un autoturism second - hand. După introducerea bunului în țară, în vederea înmatriculării, aceasta a achitat taxa de primă înmatriculare în sumă de 4200 lei cu chitanța . nr._ din 05.07.2007.
Cu cererea înregistrată sub nr._ din 31.10.2011, reclamantul s-a adresat Administrației Finanțelor Publice Tg. J., solicitând restituirea sumei, motivând că aceasta contravine art.90 din Tratatul Comunității Europene.
Cu adresa nr._ din 01.11.2011 A.F.P. Tg. Novaci, a răspuns reclamantului, în sensul că cererea nu poate fi soluționată favorabil, întrucât suma a fost stabilită în baza art.214 ind.1 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal și a fost achitată voluntar, iar prin Decizia de restituire nr._/19.09.2008, necontestată, reclamantului i-a fost restituită suma de 1629 lei.
În raport de situația de fapt expusă, rezultă că prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii, cu respectarea prevederilor cuprinse în art.88 și 205 din Codul de procedură fiscală, dar și ale Legii 554/2004.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod pr. fiscală, în prezent art.117 Cod pr. fiscală. Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere. În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.
Potrivit art.70 alin.1 Cod procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.
În speță, organul fiscal s-a pronunțat asupra cererii de restituire prin respingerea acesteia.
De precizat este că reclamantul a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal. Reclamantul a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.
În speța de față nu sunt aplicabile prevederile art.205 Cod pr. fiscală, deoarece acest text de lege se referă la posibilitatea de contestare a titlului de creanță sau altor acte administrative fiscale, iar reclamantul a solicitat să fie cenzurat refuzul organului fiscal de a-i restitui sumele plătite fără titlu.
Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.
Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art.2 alin.2, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim. Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.
Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art.7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.
Astfel fiind, critica formulată de recurentă este neîntemeiată, corect prima instanță a apreciat că acțiunea este admisibilă.
Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141 Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.
Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Astfel, în situația în care un autoturism second-hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 90 din Tratat.
Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141 Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare; motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului .
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.
În mod corect instanța de fond a apreciat că nu există temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior și o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ, adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială. Totodată, dacă s-ar pune problema restituirii parțiale s-ar ajunge la aplicarea retroactivă a unui act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art.15 alin.1 din Constituția României.
Cât privește critica referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată, instanța de recurs reține că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul.
Din prevederile art. 274 alin. 1 C.proc.civ., rezultă că fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care a pierdut procesul.
În speță, reclamantului i-a fost admisă acțiunea, astfel că pârâta se află culpă procesuală și în mod corect instanța de fond a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza art. 312 Cod pr. civilă, recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE NOVACI împotriva sentinței nr. 84 din 11 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul G., în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant M. P. reprezentată prin M. STAREȚĂ EVGHENIA V. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU având ca obiect anulare act administrativ
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Iulie 2013
Președinte, G. D. C. | Judecător, C. G. | Judecător, L. C. M. Z. |
Grefier, J. V. |
Red.jud.G.D.C.
Tehnored.J.V.
17 Iulie 2013
Jud.fond.M. S.
| ← Pretentii. Decizia nr. 6217/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 9737/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
