Anulare act administrativ. Decizia nr. 2574/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2574/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 12-03-2013 în dosarul nr. 6849/101/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 2574/2013
Ședința publică de la 12 Martie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. I. - judecător
Judecător: L.-M. D.
Judecător: Ș. B.
Grefier: E.-M. O.
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice V. M., împotriva sentinței nr. 5529 din data de 07 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul M., Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant R. C. și intimatele pârâte Direcția Generală a Finanțelor Publice M. și Administrația F. pentru Mediu.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, părțile au lipsit.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, faptul că recursul a fost declarat și motivat în termenul procedural, intimații nu au formulat întâmpinare, iar recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care:
Curtea, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă formulată de recurenta pârâtă potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 codul de procedură civilă și constatând că nu mai sunt alte cereri din partea părților, apreciază cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea adresată Tribunalului M. la data de 02.08.2012 și înregistrată sub nr._, reclamantul R. C. a chemat în judecată pârâtele Administrația F. pentru Mediu, Direcția Generală a Finanțelor Publice M. și Administrația Finanțelor Publice Vânju M. pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la anularea deciziei de calcul al taxei de poluare și la restituirea sumei de 2342 lei reprezentând diferență taxă de poluare, cu cheltuieli de judecată pentru autoturismul second-hand achiziționat, cu dobânda prevăzută de art. 124 C.p.fiscală .
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a cumpărat un autoturism second-hand marca Ford Tranzit și pentru a-l înmatricula în România a fost obligat să plătească o taxă de înmatriculare la data de 11.01.2011 în valoare de 5323 lei, iar la data de 28.05.2012 i s-a restituit suma de 2981 lei, prin referatul nr._, mai având de încasat diferența în cuantum de 2342 lei.
Reclamantul a precizat că plata acestei taxe este o obligație derivată din reglementările Codului Fiscal, capitolul „Taxa de poluare pentru autoturisme și autovehicule”, reglementare în vigoare de la 1 ianuarie 2007 și care contravine Tratatului Comunității Europene care în art. 90 interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului.
A arătat că prin încasarea acestei taxe nu a fost respectat principiul nediscriminării produselor importate cu produsele interne, iar din analiza dispozițiilor legale rezultă că taxa este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, în cazul unei noi înmatriculări, taxa nu este percepută.
Prin sentința nr. 5529 din data de 07 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul M., Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice M., invocată din oficiu.
S-a respins acțiunea formulată de reclamant față de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a admis în parte acțiunea reclamantului R. C. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice V. M. și Administrația F. pentru Mediu.
Au fost obligate pârâtele Administrația Finanțelor Publice V. M., Administrația F. pentru Mediu să restituie suma de 2342 lei reprezentând diferență taxă de poluare pentru autovehicule achitată prin chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții . nr._/11.01.2011 emisă de Administrația Finanțelor Publice Cujmir.
Au fost obligate pârâtele să plătească suma de 58,8 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Împotriva sentinței nr. 5529 din data de 07 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul M., Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice V. M..
În motivarea recursului, recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice V. M., a susținut că instanța de fond nu a ținut cont că O.U.G. nr. 50/2008 a fost adoptată în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținându-se cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Nu trebuia omis de către instanța de fond să aprecieze faptul că instituirea acestei taxe a fost rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană, astfel că nu se poate aprecia că ar contraveni legislației comunitare.
Recurenta a învederat că nu sunt încălcate în cauză prevederile art. 90 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene și, totodată, că obiectul taxei de poluare este protejarea mediului, atât prin modul de utilizare cât și prin modul de impunere, ținându-se cont că elementele care stau la baza acesteia sunt emisiile de dioxid de carbon, capacitatea cilindrică etc.
Referitor la art. 90 din tratat, a arătat că trebuie reținut că C.J.C.E a apreciat cu ocazia soluționării acțiunii preliminare în cauzele reunite C-Z90J2005 Nadasdi și C._ N. că o comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație înainte de . legii privind taxele de înmatriculare (în speță, de poluare) nu este relevantă. În scopul de a asigura neutralitatea impozitării interne prin respectarea regulilor de concurență între autoturismele uzate, aflate deja pe piața națională și autoturismele similare importate este necesar să fie comparate efectele taxei pentru vehiculele nou importate dintr-un alt stat membru decât statul în cauză cu efectele valorii reziduale a taxei care afectează vehiculele similar înmatriculate deja în statul respectiv și cărora, pentru acest scop le-a fost deja aplicată această taxă.
Jurisprudența C.J.C.E a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie din import atunci când, în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a autovehiculului de import și, în consecință, i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămasă neamortizată încorporată într-un autovehicul național similar (decizia C.J.C.E. în cauza C-345/93 Nunes Tadeu).
Curtea Europeană de Justiție a arătat, în mod constant, că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că statele membre pot să impună asupra mărfurilor, precum autovehiculele, un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv (deciziile CJCE în cauzele C-112/84 Humblot c/Directorului serviciilor fiscale și C-132/88 Comunităților Europene c. Republicii Elene).
De asemenea, nu contravine dreptului comunitar prerogativa statului de a percepe și impune taxe și obligații fiscale. În măsura în care aceste taxe nu favorizează produsele naționale în detrimentul altor produse provenite din Uniune aceste taxe nu contravin dreptului comunitar. Nu rezultă că prin aplicarea taxei de poluare se favorizează producția de pe piața internă ci doar se urmărește restrângerea numărului de autovehicule vechi și protejarea mediului, fără ca această taxă să încalce dreptul comunitar.
Referitor la cheltuielile de judecată acordate, a solicitat reducerea cuantumului acestora, având în vedere simplitatea și durata cauzei, timpul și volumul de muncă solicitat pentru executarea mandatului.
Recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 C.proc.civ.
Intimatul reclamant și intimata pârâtă nu au formulat întâmpinare.
Analizând criticile formulate, în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat suma de 5323 lei cu titlu de taxă de poluare la data de 11.01.2011 (fila 6 dosar fond), înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații. La data de 28.05.2012 i s-a restituit suma de 2981 lei, mai având de încasat diferența de 2342 lei, pe care a solicitat-o cu cererea înregistrată la nr._/09.07.2012 la A.F.P. V. M..
Cererea reclamantului vizează incompatibilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei pe poluare.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Prin Decizia nr. 24/2011, Î.C.C.J. a statuat că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Reclamantul a solicitat restituirea unei taxe pretins percepută nelegal de către organul fiscal. Așadar, se contestă de plano legalitatea taxei de poluare. În ceea ce privește procedura prealabilă, instanța reține că în jurisprudența Curții se statuează că particularii au dreptul la rambursarea impozitelor naționale aplicate cu încălcarea dreptului Uniunii Europene și revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a stabili modalitățile procedurale aplicabile în materie.
Curtea reține că instanța de fond a analizat corect compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente, criticile recurentei pe aceste aspecte fiind nefondate.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 110, fost 90, din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 110, fost 90, din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009.
Prin hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 T. contra României, s-a decis că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Taxa pe poluare instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
Și în reglementarea în vigoare la data achitării taxei de către reclamant, textul art. 4 lit. a din O.U.G. nr. 50/2008 nu face distincția nici între autovehiculele produse în România și cele produse în afara acesteia, nici între autovehiculele noi și cele second-hand.
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza T. din 7 aprilie 2011, cauza N. din 07 iulie 2011), care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
După aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația a respecta dreptul european.
Instanța de recurs constată că instanța de fond a dat o justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Nu este întemeiată critica referitoare la nelegalitatea modului în care au fost acordate cheltuielile de judecată, recurenta solicitând diminuarea onorariului de avocat invocând dispozițiile art. 274 alin. 3 C.proc.civ., întrucât instanța de fond a obligat pârâtele doar la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul. În speță, reclamantului i-a fost admisă acțiunea, astfel că ambele pârâte se află culpă procesuală și în mod corect instanța de fond a obligat pârâtele A.F.P. și A.F.M. la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Pentru aceste considerente, criticile formulate de recurenta pârâtă sunt nefondate, astfel că în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., recursul declarat va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice V. M., împotriva sentinței nr. 5529 din data de 07 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul M., Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant R. C. și intimatele pârâte Direcția Generală a Finanțelor Publice M. și Administrația F. pentru Mediu.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 martie 2013.
Președinte, C. I. | Judecător, L. M. D. | Judecător, Ș. B. |
Grefier, E. M. O. |
Red./Tehnored. jud. L.M.D.
2 ex./ M.O./ 15.03.2013
Jud.fond: M.L. B.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
