Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 03-10-2013 în dosarul nr. 1431/101/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 03 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. P.
Judecător G. D. C.
Judecător C. A. G.
Grefier J. V.
x.x.x
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta D. M. actualmente DGRFP C. pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE DROBETA T. S. actualmente AJFP M., împotriva sentinței civile nr. 2374 de la 06 martie 2013 pronunțată de Tribunalul M., Secția A II -A Civilă, De C. Administrativ Și Fiscal, în Dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant H. A. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242(2) cod proc. civilă ; de asemenea că, intimata recurente a depus concluzii scrise.
În temeiul dispozițiilor art. 159 ind. 1, art. 3 pct.3 C.p.c., Curtea din oficiu, constată că este competentă general, teritorial și material să judece prezenta cauză, după care;
Constatând că nu mai sunt alte cereri din partea părților și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța declară închisă faza probatorie și, apreciind îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul de procedură civilă, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul M. – Secția a II a Civilă, C. Administrativ și Fiscal, la data de 30.01.2013 și înregistrată sub nr._, reclamanta H. A. a chemat în judecată pârâții Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin și Administrația F. Pentru Mediu, solicitând obligarea pârâților la restituirea sumei de 1774,00 lei reprezentând contravaloarea taxei de poluare achitată de către reclamant la achiziționarea autovehiculului marca Volkswagen Golf, precum și a cheltuielilor de judecată.
Prin sentința nr. 2374 de la 06 martie 2013 Tribunalul M., Secția A II -A Civilă, De C. Administrativ Și Fiscal, în Dosar nr._ a admis acțiunea formulată de reclamanta H. A., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE DROBETA T. S. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în municipiul București.
Au fost obligate pârâtele Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin și Administrația F. pentru Mediu să restituie reclamantei taxa pe poluare în cuantum de 1774,00 lei, achitată cu chitanța . nr._/31.05.2010.
Au fost obligate pârâtele Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin și Administrația F. Pentru Mediu să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 539,30 lei.
Împotriva sentinței nr. 2374 de la 06 martie 2013, a declarat recurs pârâta D. M. actualmente DGRFP C. pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE DROBETA T. S. actualmente AJFP M., criticând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, recurenta pârâtă a arătat că:
1. Instanța de fond în mod greșit a reținut că norma de reglementare, la momentul plății, O.U.G. nr. 50/2008 este contrară dispozițiilor dreptului comunitar european, pe motiv că este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse in România.A menționat că, printr-o jurisprudență constantă, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a considerat că prevederile art. 110 alin. 1 TFUE vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de produsele care se află deja pe piața internă și cele de import.
Curtea a statuat că există o încălcare a art. 110 alin. 1 TFUE atunci când impozitul aplicat produsului de import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit și după modele diferite, care conduc, chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului de import (a se vedea Hotărârea Weigel c. Austriei, Hotărârea Nasadi și N. c. Bulgariei și Hotărârea Brezezinski c. Poloniei). Astfel, în temeiul acestei dispoziții comunitare, în concret, impozitele, în speță taxa auto, aplicate asupra produselor provenind din alte state membre nu pot fi superioare celor aplicate produselor naționale similare.
Pentru a garanta neutralitatea impozitelor interne din perspectiva concurenței între autovehiculele care se afla deja pe piața națională și autovehiculele similare importate dintr-un alt stat membru decât România, fie noi, fie second hand, trebuie comparate efectele taxei de poluare asupra autovehiculelor second hand, uzate, importate din alt stat membru, înmatriculate deja în alt stat membru, cu cele ale taxei de poluare, în cazul categoriilor de autovehicule aflate deja pe piața națională, deja supuse acestei taxe de poluare la prima lor înmatriculare în România. În acest sens, intimatul-reclamant ar fi trebuit să producă probe din care să rezulte clar că taxele pe care le aplica statul român sunt superioare celor din statul din care reclamantul și-a achiziționat autoturismul.
În urma argumentelor prezentate, rezultă că nu e incompatibil cu dreptul comunitar un impozit impus autoturismelor second hand, importate din alt stat membru UE, cu prilejul primei înmatriculări în România, dacă acesta se percepe doar o singură dată, la data primei înmatriculări în România, pentru toate autovehiculele înmatriculate în România, fie ele noi ori second hand, fabricate pe teritoriul național ori importate din alte state membre dacă cuantumul acestui impozit impus autoturismelor second hand, importate din alt stat membru, unde au și fost înmatriculate, are un cuantum aproximativ egal cu valoarea reziduală a impozitului, în speță a taxei de poluare, încorporat în valoarea de piață a vehiculelor similare înmatriculate anterior în România, supuse aceluiași tip de impozit la prima lor înmatriculare și, care, potrivit reglementarii interne se restituie la scoaterea autoturismului din parcul național, fie prin export, fie prin distrugere.
2. De asemenea, după . Tratatului de la Lisabona, la 1 decembrie 2009, s-a realizat armonizarea cu prevederile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene a normelor O.U.G. nr. 218/2008 privind modificarea O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, prin intermediul adoptării O.U.G. nr. 117/2009 pentru aplicarea unor măsuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule (publicată în M.O. nr. 926/30.12.2009). Ca urmare, Comisia pentru petiții din cadrul Parlamentului European, prin răspunsul formulat la petiția nr. 1717/2008, adresată de I. Garboan, a constatat faptul că prin adoptarea ordonanței menționate, normele României în materie de taxa pe poluare sunt conforme cu dreptul comunitar, iar motivele care au stat la baza procedurii de încălcare au încetat să existe și cazul a fost închis.
Astfel, ajunși la o armonizare a legislației interne, recurenta pârâtă a considerat că acțiunea privind restituirea taxei plătite cu ocazia înmatriculării unui autovehicul, nu mai poate fi susținută de vreun raționament juridic, ignorând intenția legiuitorului de a reglementa pe calea soluției de mijloc această controversă juridică.
3. Cu privire la cheltuielile de judecată acordate, a solicitat reducerea cuantumului acestora, având în vedere prerogativa instanței de a reduce cuantumul onorariului de avocat potrivit art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă,
Cu privire la cheltuielile de judecată, recurenta a solicitat reducerea cuantumului acestora, având în vedere prerogativa instanței de a reduce cuantumul onorariului de avocat potrivit art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, precizând ca și criterii de apreciere a cuantumului simplitatea și durata cauzei, timpul și volumul de muncă solicitate pentru executarea mandatului. A invocat jurisprudența CEDO, decurgând din hotărârile pronunțate în cauzele Nielsen și Johansen vs Norvegia, Ș. și P. vs România, Almeida și Garet vs Portugalia .
Recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței de fond, în sensul respingerii acțiunii.
Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alin. 2 C.proc.civ.
Legal citat intimata reclamantă, a formulat note scrise la motivele de recurs.
Analizând criticile formulate, în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat o sumă de bani cu titlu de taxă de poluare( f. 15 dosar fond), înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamantul a solicitat A.F.P. restituirea taxei de poluare, iar A.F.P. i-a comunicat refuzul restituirii sumei( f. 25 dosar fond).
Cererea reclamantului vizează incompatibilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei pe poluare.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004. Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
În cauză, reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerată nedatorată. Demersul administrativ la care intimatul reclamant era obligat prin dispozițiile Legii nr. 554/2004, a fost asigurat prin cererea de restituire a taxei depusă la organul fiscal.
Întrucât obiectul acțiunii îl constituie refuzul nejustificat de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea unui drept, în lumina art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, refuzul autorității fiscale de restituire a unei taxe, considerată ca fiind nedatorată, deschide accesul direct la instanța de judecată, criticile recurentei pârâte pe aceste aspecte fiind nefondate.
Procedura prevăzută de dispozițiile art. 10 raportat la art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, de Cap. VI - „Restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite” - din H.G. nr. 686/2008, precum și de Ordinul nr. 986/2008 emis de Ministerul Finanțelor Publice, nu este incidentă în cauză, deoarece reglementează numai posibilitatea contestării modalității de stabilire a cuantumului taxei pe poluare și restituirea diferenței de taxă plătită.
Prin Decizia nr. 24/2011, Î.C.C.J. a statuat că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Necontestarea deciziei de calcul nu poate conduce la inadmisibilitatea acțiunii. Decizia de calcul a taxei de poluare nu este un act administrativ fiscal, în sensul Codului de procedură fiscală, pentru că prin ea nu se stabilește o obligație de plată în sarcina contribuabilului, cu privire la plata taxei de poluare, singurul ei rol fiind acela de a determina suma datorată de contribuabil, în conformitate cu criteriile stabilite de art. 6 și următoarele din O.U.G. nr. 50/2008. Decizia nu stabilește un termen de plată și nici nu generează obligația de plată a unor majorări de întârziere, nefiind susceptibilă de executare silită.
Reclamantul a solicitat restituirea unei taxe pretins percepută nelegal de către organul fiscal. Așadar, se contestă de plano legalitatea taxei de poluare. În ceea ce privește procedura prealabilă, instanța reține că în jurisprudența Curții se statuează că particularii au dreptul la rambursarea impozitelor naționale aplicate cu încălcarea dreptului Uniunii Europene și revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a stabili modalitățile procedurale aplicabile în materie.
Potrivit art. 205 C.proc.fisc. este îndreptățit la contestație atât cel care se consideră vătămat printr-un act administrativ fiscal, cât și prin lipsa acestuia. Coroborând această dispoziție legală cu dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d C.proc.fiscală, în care este prevăzută posibilitatea restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, cum aplicarea taxei reprezintă o aplicare eronată a prevederilor legale comunitare, art. 110 Tratat CE, și având în vedere principiul preeminenței dreptului comunitar, rezultă că refuzul restituirii taxei, asimilată lipsei actului administrativ fiscal, poate fi atacat în baza art. 205 alin. 2 C.proc.fiscală ultima ipoteză, în atare situație fiind admisibilă acțiunea formulată la instanță după refuzul restituirii taxei.
Cererilor de restituire integrală a taxei de poluare, prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 considerată ca fiind contrară normelor comunitare, li se aplică dispozițiile legale cu caracter general prevăzute de art. 117 Cod procedură fiscală și Ordinul 1899/2004.
Reclamantul a solicitat restituirea sumei încasată cu titlu de taxă de poluare, stabilită prin decizia de calcul emisă de A.F.P., raportul juridic fiscal născându-se între reclamant și această administrație.
Cum potrivit art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 sumele încasate cu titlu de taxa de poluare pentru autoturism se constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în mod corect instanța de fond a obligat și această pârâtă la restituirea sumei.
Compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente a fost analizată de instanța de fond, criticile recurentei pe aceste aspecte fiind nefondate.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 90 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 90 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009.
Instanța europeană a înțeles să interpreteze întrebarea Tribunalului Sibiu în sensul că aceasta viza conformitatea O.U.G. nr. 50/2008 în forma inițială cu fostul art. 90 CE, actualul art. 110 TFUE, ținând cont de faptul că în litigiul principal domnul T. achitase taxa de poluare la data de 27 octombrie 2008. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008.
Prin hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 T. contra României, s-a decis că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Important este faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N., ca de altfel și hotărârea T., se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008 - 31 decembrie 2010.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Nu este întemeiată critica referitoare la nelegalitatea modului în care au fost acordate cheltuielile de judecată, recurenta solicitând diminuarea onorariului de avocat invocând în drept dispozițiile art. 274 alin. 3 C.proc.civ., întrucât prin reducerea onorariului plătit avocatului, reclamantul ar fi în imposibilitate de a-și recupera integral cheltuielile de judecată, deși nu se află în culpă procesuală și nici în culpa de a fi convenit cu avocatul un onorariu apreciat ca exagerat de către pârâtă, Curtea constatând că tribunalul a ținut cont de criteriile prevăzute de art. 274 C.proc.civ. La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul. În speță, reclamantului i-a fost admisă acțiunea, astfel că ambele pârâte se află culpă procesuală și în mod corect instanța de fond a obligat pârâtele A.F.P. și A.F.M. la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 C.p.civ., Curtea va respinge recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta D. M. actualmente DGRFP C. pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE DROBETA T. S. actualmente AJFP M., împotriva sentinței civile nr. 2374 de la 06 martie 2013 pronunțată de Tribunalul M., Secția A II -A Civilă, De C. Administrativ Și Fiscal, în Dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant H. A. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, având ca obiect pretenții.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Octombrie 2013
Președinte, S. P. | Judecător, G. D. C. | Judecător, C. A. G. |
Grefier, J. V. |
Red. jud. /S.P.
Tehnored. 2 ex./J.V.
Data red./10.10.2013
Jud. Fond./ A.P.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
