Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 12-09-2013 în dosarul nr. 14006/95/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 12 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE- C. A. G.
Judecător- G. D. C.
Judecător- R. E. C.
Grefier- S. Giurgiteanu
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ împotriva sentinței nr.1071 din 28 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant B. I. I. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat P. R. pentru intimatul reclamant B. I. I., lipsind recurenta pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în cadrul termenului prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă, după care,
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri din partea părților, acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat P. R., pentru intimatul reclamant B. I. I., solicită respingere a recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată, depune note scrise.
CURTEA
Asupra recursului de față;
P. sentința nr.1071 din 28 ianuarie 2013 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Gorj a respins excepția inadmisibilității.
A admis acțiunea formulată de reclamantul B. I. I. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Tg.J. și Administrația F. pentru Mediu.
A obligat pe pârâte să restituie reclamantului suma de 1552 lei reprezentând taxă pentru emisii poluante, cu dobânda legală aferentă acestei sume și la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Târgu Jiu, a menționat că în cauză s-a invocat excepția tardivității acțiunii motivat de faptul că reclamantul ar fi trebuit să atace decizia de calcul a taxei de poluare și de asemenea ar fi trebui să îndeplinească procedura prealabilă, fiind incidente dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Recurenta a menționat că instanța de fond a asimilat documentele de plată a taxei, cererea de restituire, răspunsul organului fiscal, adresa, ca fiind acte administrative tipice sau asimilate, ce au dus la vătămarea unui drept al reclamantului, și nu decizia necontestată de reclamant potrivit art. 205 din O.G. nr. 92/2003 la D.G.F.P. Gorj, ce ar fi dus la inadmisibilitatea acțiunii și nu a analizat probatorii având în vedere suma rămasă nerestituită potrivit O.U.G. nr. 50/2008.
Instanța de fond a reținut și a interpretat greșit răspunsul organului fiscal, răspunsul fiind destul de explicit și soluționând cererea reclamantului în termen legal și nemotivat a obligat A.F.P. la restituire, A.F.M. fiind organul ce gestionează sumele colectate. Mai mult, soluția instanței este nefondată raportat la prevederile Ordinului 986/2008 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei de poluare pentru autovehicule.
Pe fond, a considerat că sentința este netemeinică și nelegală, întrucât instanța a considerat încasarea taxei în mod nelegal menționând ca temei al restituirii Tratatul de aderare încheiat de România cu U.E. și nu are în vedere reglementările în materie ale UE.
Legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre, iar Curtea Europeană de Justiție a admis că acest sistem de taxare nu intră sub incidența art. 90 invocat de reclamant, cu condiția efectuării inspecției tehnice în vederea stabilirii emisiei poluante la momentul achitării, astfel că autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
A criticat sentința instanței de fond și pentru admiterea cererii privind cheltuielile de judecată motivat de faptul că AFP nu se află în culpă procesuală, refuzul de a restitui integral suma achitată bugetului de stat a fost ca urmare a legislației fiscale puse în executare de către organul fiscal.. Achitarea sumei și ulterior restituirea raportat la legislația fiscală națională nu poate fi considerat un prejudiciu pe care organul fiscal l-a cauzat reclamantului, precum și obligarea la plata dobânzilor dispuse de instanță raportat la Codul de procedură fiscală.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, respingerea acțiunii reclamantului, iar, în subsidiar, respingerea cererii privind cheltuielile de judecată dispuse.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 și urm. C.proc.civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 și OG 92/2003.
Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Analizând prin considerente comune criticile formulate, în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
Cererea reclamantului vizează incompatibilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei pe poluare.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004. Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
În cauză, reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerată nedatorată, procedeul fiind legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă repetițiunii.
Demersul administrativ la care persoana vătămată, în speță intimatul reclamant, era obligat prin dispozițiile Legii nr. 554/2004, a fost asigurat prin cererea de restituire a taxei depusă la organul fiscal.
Întrucât obiectul acțiunii îl constituie refuzul nejustificat de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea unui drept, în lumina art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, refuzul autorității fiscale de restituire a unei taxe, considerată ca fiind nedatorată, deschide accesul direct la instanța de judecată.
Procedura prevăzută de dispozițiile art. 10 raportat la art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, de Cap. VI - „Restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite” - din H.G. nr. 686/2008, precum și de Ordinul nr. 986/2008 emis de Ministerul Finanțelor Publice, nu este incidentă în cauză, deoarece reglementează numai posibilitatea contestării modalității de stabilire a cuantumului taxei pe poluare și restituirea diferenței de taxă plătită, criticile pe aceste aspecte fiind nefondate.
Decizia de calcul a taxei de poluare nu este un act administrativ fiscal, în sensul Codului de procedură fiscală, pentru că prin ea nu se stabilește o obligație de plată în sarcina contribuabilului, cu privire la plata taxei de poluare, singurul ei rol fiind acela de a determina suma datorată de contribuabil, în conformitate cu criteriile stabilite de art. 6 și următoarele din O.U.G. nr. 50/2008. Decizia nu stabilește un termen de plată și nici nu generează obligația de plată a unor majorări de întârziere, nefiind susceptibilă de executare silită.
Reclamantul a solicitat restituirea unei taxe pretins percepută nelegal de către organul fiscal. Așadar, se contestă de plano legalitatea taxei de poluare. În ceea ce privește procedura prealabilă, instanța reține că în jurisprudența Curții se statuează că particularii au dreptul la rambursarea impozitelor naționale aplicate cu încălcarea dreptului Uniunii Europene și revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a stabili modalitățile procedurale aplicabile în materie.
Potrivit art. 205 C.proc.fisc. este îndreptățit la contestație atât cel care se consideră vătămat printr-un act administrativ fiscal, cât și prin lipsa acestuia. Coroborând această dispoziție legală cu dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d C.proc.fiscală, în care este prevăzută posibilitatea restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, cum aplicarea taxei reprezintă o aplicare eronată a prevederilor legale comunitare, art. 110 Tratat CE, și având în vedere principiul preeminenței dreptului comunitar, rezultă că refuzul restituirii taxei, asimilată lipsei actului administrativ fiscal, poate fi atacat în baza art. 205 alin. 2 C.proc.fiscală ultima ipoteză, în atare situație fiind admisibilă acțiunea formulată la instanță după refuzul restituirii taxei.
Nu poate fi reținută inadmisibilitatea cererii privind restituirea taxei pe poluare achitată ca urmare a necontestării deciziei de calcul a taxei pe poluare emisă de Administrația Finanțelor Publice, având în vedere că cererilor de restituire integrală a taxei de poluare prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 considerată ca fiind contrară normelor comunitare li se aplică dispozițiile legale cu caracter general prevăzute de art. 117 Cod procedură fiscală și Ordinul 1899/2004.
În consecintă, susținerile recurentei privind tardivitatea acțiunii ca urmare a necontestării deciziei de calcul a taxei de poluare sunt nefondate.
De asemenea, Curtea reține că instanța de fond a analizat corect compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente, criticile recurentei pârâte pe aceste aspecte fiind nefondate.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 90 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 90 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009.
Instanța europeană a înțeles să interpreteze întrebarea Tribunalului Sibiu în sensul că aceasta viza conformitatea O.U.G. nr. 50/2008 în forma inițială cu fostul art. 90 CE, actualul art. 110 TFUE, ținând cont de faptul că în litigiul principal domnul T. achitase taxa de poluare la data de 27 octombrie 2008. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 T. contra României, a decis că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
P. această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Important este faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N., ca de altfel și hotărârea T., se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008 - 31 decembrie 2010.
Conform unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene, interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE (fostul art. 234 CE), o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare [Hotărârea din 27 martie 1980, afacerea 61/79, Denkavit italiana, par. 16; Hotărârea din 2 februarie 1988, afacerea 24/86, Blaizot, par. 27; Hotărârea din 15 decembrie 1995, afacerea C-415/93, Bosman, par. 141; Hotărârea din 5 octombrie 2006 în afacerile reunite C-290/05 (Nadasdi) și C-333/05 (N.), par. 62].
Dispozițiile din dreptul comunitar au prioritate față de dreptul național, potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constituționale ale U.E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar alin. 4 al aceluiași articol prevede că între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la U.E., statul nostru asumându-și obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității Europene dinainte de aderare.
Cum dispozițiile din legea internă sunt contrare dispozițiilor din legislația comunitară, în mod corect prima instanță, prin sentința recurată, a dispus restituirea către reclamant a taxei de poluare.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Pentru a respecta efectele deciziei pronunțate de C.J.U.E., prevederile O.U.G. nr. 50/2008 fiind contrare dreptului U.E. și fiind întrunite condițiile art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2003, Curtea apreciază că sunt neîntemeiate criticile recurentelor pârâte referitoare la inadmisibilitatea acțiunii și la conformitatea taxei cu dreptul comunitar.
Cât privește critica recurentei referitoare la acordarea dobânzii legale, această critică este nefondată. Recurenta pârâtă este titulara unei obligații legale de restituire a taxei de poluare încasată în mod nelegal, fiind totodată și debitoarea accesoriilor sumei datorate, respectiv dobânda legală aferentă, prin aceasta înțelegându-se cea prevăzută de art. 124 din O.G. nr. 92/2003.
Pentru aceste considerente, criticile recurentei pârâte sunt nefondate, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ., recursul declarat de aceasta va fi respins ca nefondat.
Potrivit art. 274 alin. 1 C.proc.civ., fiind în culpă procesuală, recurenta pârâtă va fi obligată la plata către intimatul reclamant a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată efectuate în recurs, reprezentând onorariu de avocat, dovedit cu chitanța depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ împotriva sentinței nr.1071 din 28 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant B. I. I. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Obligă recurenta pârâtă la plata către intimatul reclamant a sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Septembrie 2013.
Președinte, C. A. G. | Judecător, G. D. C. | Judecător, R. E. C. |
Grefier, S. Giurgiteanu |
Red.G.D.C.
S.G.2 ex./ 03.10. 2013
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 4187/2013. Curtea de... | Obligaţia de a face. Hotărâre din 29-10-2013, Curtea de Apel... → |
|---|
