Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 12-11-2013 în dosarul nr. 80/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 12 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. M. D.
Judecător Ș. B.
Judecător C. I.
Grefier I. C.
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 29.10.2013, privind recursul formulat de recurenta reclamantă ., împotriva sentinței nr. 7099/2013 din 10 Iulie 2013, pronunțată de Tribunalul D. - Secția de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata pârâtă A.N.A.F. - D.G.R. F.P. D. - A.J.F.P. D., având ca obiect anulare act administrativ.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 29.10.2013, care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu prevederile art. 260 C.pr.civ., a amânat pronunțarea cauzei la data de 12.11.2013.
În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 7099/2013 din 10 Iulie 2013, pronunțată de Tribunalul D. - Secția de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, s-a respins contestația formulată de reclamanta ., cu sediul în C., ., nr. 13, jud. D., în contradictoriu cu pârât D.G.F.P. D., cu sediul în C., .. 2, jud. D., având ca obiect anulare act administrativ.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului D. la data de 28.12.2012, reclamanta . în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - D.G.F.P. D. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. 155/02.07.2012 emisa de A. DGFP D., deciziei de impunere F-DJ-345/25.03.2011 si a raportului de inspecție fiscala cu nr. F-DJ-197/25.03.2011, întocmite de către A. DGFP D..
In fapt, arată că, a formulat contestație in procedura prealabila impotriva deciziei de impunere F-DJ-345/25.03.2011 si a raportului de inspecție fiscala cu nr. F-DJ-197/25.03.2011, intocmite de către A. DGFP D., contestație care a fost soluționata prin decizia 159/04.07.2011. Prin aceasta decizie a fost respinsa contestația ca fiind formulata de o persoana lipsita de calitatea de a contesta.
Împotriva acestei decizii a formulat plingere la Tribunalul D. in dosar_/63/2011. Cauza a fost soluționata favorabil societății noastre prin sentința 2846/2011 irevocabila, instanța obligind parata la a ne soluționa pe fond plingerea in procedura prealabila. Urmare a dispozițiilor instanței de judecata parata a soluționat pe fond plingerea noastră emițând decizia nr. 155/02.07.2012, decizie prin care se inlatura toate apărările si se mențin ca legale actele organului de control.
Apreciază ca soluția data in procedura prealabila si cele dispuse prin actele de control urmeza a fi anulate, cu consecința inlaturarii din sarcina sa a obligațiilor de plata impuse pentru impozit pe profit in suma de 2.891 lei. Majorări de intarziere in suma de 2.547 lei.
Pârâta A.N.A.F. - D.G.F.P. D. a formulat întâmpinare, prin care s-a solicitat respingerea acțiunii.
În scop probatoriu reclamanta a solicitat și instanța a încuviințat efectuarea unei xpertize contabile. Pentru efectuarea expertizei a fost desemnat în cauză expert, expert, P. M. L., care a efectuat expertiza și a depus raportul de expertiză la dosar la 27.06.2013, raport la care părțile nu au formulat obiecțiuni.
Analizând actele și lucrările dosarului, cu prioritate asupra exceptiei inadmisibilității contestării, direct prin acțiunea introductivă, a deciziei de impunere referitoare la achizitionarea obiectelor de inventar „canapea si fotolii", TVA în sumă de 2.427 lei aferentă unor facturi de achiziție materiale consumabile și obiecte de inventar, precum si CAS angajator și salarii, aspecte neinvocate si neanalizate și în procedura prealabilă, instanța apreciază că exceptia este întemeiată, astfel ca o va admite pentru următoarele considerente:
Procedura de control a actelor fiscale este o procedură specială –Codul de Procedură Fiscală-derogatorie de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ-legea 554/2004.
Codul de Procedură Fiscală stabilește în titlul IX intitulat "Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrativ fiscale "- procedura contestației, iar conform dispozițiilor din acest titlu, în soluționarea contestației, organul competent se pronunță prin decizie, care se comunică contestatorului, putând fi atacată de acesta la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.
Rezultă de aici că obiectul acțiunii în contenciosul administrativ îl poate constitui numai decizia pronunțată în soluționarea contestației formulate împotriva actului administrativ fiscal, iar nu actul fiscal însuși în mod direct, astfel încât parcurgerea procedurii administrative reglementate în titlul IX este obligatorie.
Cum reclamanta nu a formulat critici privind anularea deciziei de impunere si cu privire la constatarile organului fiscal referitoare la achiziționarea obiectelor de inventar „canapea si fotolii", TVA în sumă de 2.427 lei aferentă unor facturi de achiziție materiale consumabile și obiecte de inventar, precum si CAS angajator și salarii, ci au solicitat numai anularea acesteia cu privire la impozitul pe dividende și cheltuielile cu amortizarea și combustibil pentru mijloace de transport auto (filele 60 -62), soluționată prin decizia nr. 155/02.07.2012, emisă de către DGFP D., ele nu pot fi analizate direct de instanța de judecată câtă vreme nu au făcut obiectul analizei intimatei DGFP în pronunțarea deciziei nr.155.
Instanța consideră întemeiată excepția inadmisibilității invocată, întrucât în raport de obiectul contestației administrative (decizia pronunțată în soluționarea contestației formulate împotriva actului administrativ fiscal) nu se poate pronunța asupra unor critici care nu au fost invocate și analizate în cadrul contestației adresate intimatei soluționate prin decizia - obiect al contestației administrative.
Față de aceste considerente instanța va admite excepția inadmisibilității cererii privind anularea în totalitate a deciziei de impunere solicitată direct prin acțiunea introductivă, fără a fi invocată și analizată și în procedura prealabilă și pe cale de consecință nu va mai analiza susținerea reclamantei cu privire la anularea deciziei și cu privire la suma necontestată.
Prin contestația formulată, contestatoarea a contestat decizia de impunere cu privire la impozitul pe dividende și cheltuielile cu amortizarea și combustibil pentru mijloace de transport auto .
Prin Decizia nr. 155/02.07.2012 emisa de DGFP D. a fost respinsă contestația formulată de contestatoare împotriva deciziei de impunere nr. F-DJ-345/25.03.2011.
Prin decizia de impunere contestata, organele fiscale au constatat ca, pentru anii fiscali 2007-2008, reclamanta calculat ca deductibile fiscal sume ce reprezintă cheltuieli efectuate cu mijloacele de transport auto (cheltuieli cu amortizarea si combustibilul) folosite de persoane care nu au funcție de conducere sau administrate,si anume: cheltuieli cu amortizarea și cu combustibilul pentru autoturismul marca Audi și Nissan, care au fost folosite de către persoane care nu avea funcție de conducere sau administrare.
Organele de inspecție fiscala au stabilit ca potrivit prevederilor art.21,alin.3 lit.n) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cheltuielile de funcționare,intretinere si reparații aferente autoturismelor folosite de angajații cu funcții de conducere si de administrare ai persoanei juridice, sunt deductibile limitat la cel mult un singur autoturism aferent fiecărei persoane fizice cu astfel de atribuții si potrivit prevederilor art.24 alin.11 ,lit.h) din același act normativ amortizarea fiscala se calculează « numai pentru autoturismele folosite in condițiile prevăzute la art.21 alin.(3) lit.n) » si prin urmare, sumele reprezintă cheltuieli nedeductibile fiscal.
Reclamanta critica retinerile organului fiscal aratand ca cheltuielile cu amortizarea și combustibilul din anii 2007 si 2008, tratate de organele de control ca nedeductibile nu au acoperire juridica deoarece pentru cheltuielile cu combustibilul aferent autoturismelor marca Audi si Nissan au fost intocmite documente justificative (foi de parcurs si delegații, verificate de către organele de control) din care rezulta ca autoturismele au fost utilizate de mai mulți salariați ai societății.
Critica reclamantei este neintemaiata.
Se retine ca pentru anii fiscali 2007 și 2008, reclamanta a calculat cheltuieli cu amortizarea cheltuieli cu combustibilul pentru autoturismele marca Audi si Nissan.
Potrivit dispozitiilor art. 24. alin.11 lit. h din Legea 571/2003, amortizarea fiscală se calculează numai pentru autoturismele folosite în condițiile prevăzute la art. 21 alin. (3) lit. n), adica pentru autoturismele folosite de angajații cu funcții de conducere și de administrare ai persoanei juridice, deductibile limitat la cel mult un singur autoturism aferent fiecărei persoane fizice cu astfel de atribuții.
Cum autoturismul marca Audi pentru care a fost calculata amortizarea nu a fost folosit, astfel cum recunoaste si reclamanta, de catre angajati cu functii de conducere, in mod corect, organul fiscal a apreciat ca cheltuielile cu amortizarea pentru autoturismul marca Audi, pentru perioada 28.03._07, nu sunt deductibile fiscal.
În acest sens sunt și concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză de expert, P. M. L., conform cărora organele fiscale au stabilit în mod corect debitele suplimentare.
Prin decizia de impunere contestata, organele fiscale au constatat ca, în perioada 17.01._08 a fost ridicata din casieria unității pe baza de dispoziții de plata suma de 484.252 lei inregistrata in evidenta contabila in rulajul debitor al contului 40", furnizori debitori-analitic P. Mihaita ca fiind beneficiarul sumei.
S-a reținut că suma de 484.252 lei, restituita integral de către P. Mihaita, neinregistrata in evidenta contabila a . reprezintă in condițiile date, dividend, suma neta incasata si nejustificata de către asociatul respectiv administratorul Ciausu A..
Reclamanta apreciază că parata a interpretat eronat dispozitiile art. 7 pct. 12 din Legea nr. 571/2003 deoarece pentru ca suma de 484.252 lei sa fie apreciata ca dividend era necesara o distribuție a unei sume de bani de la societate către asociați sub forma unui virament sau plați in numerar, in baza existentei a unui profit net anterior anilor fiscali tratați, profit ce s-ar fi repartizat sub forma de dividende asociaților in baza hotărârii adunării generale a asociaților de repartizare a profitului sub forma de dividente, ori in speta, nu exista o asemena hotărâre a adunării generale, nu exista o repartizare prealabila a profitului si nici o dispoziție a asociaților in baza hotărârii A. de plata a dividendelor si repartizarea profitului sub forma de dividente.
Apararea reclamantei este neintemeiata.
Astfel, se retine ca in perioda 17.01._08 reclamanta a încheiat cu P. Mihaita doua antecontrcate de vinzare cumpărare, pentru care acesta a fi ridicat din casieria societății suma de 484.252 lei.
Ulterior, pentru imobilele ce au făcut obiectul celor doua antecontracte, nu au mai fost incheiate contracte de vanzare cumparare, imobillele neintrand in patrimoniul reclamantei dar nici suma de bani nu a fost restituita societatiiii reclamante, ci aceasta suma a fost restituita numitei Ciausu A., care are calitatea de asociat la societatea reclamanta. In acest sens este declaratia asociatului CiausuAdriana nr. 153/15.08.2008 (fila 144)..
Prin urmare,suma de 484.252 lei, a fost restituita de către P. Mihaita asociatului reclamantei, Ciausu A., însa nu a fost inregistrata în evidenta contabila a reclamantei, astfel ca, în mod corect, organul fiscal a apreciat ca suma încasata de aceasta din urma reprezinta reprezintă suma neta cu titlu de dividend si a calculat impozit datorat.
Potrivit prevederilor art. 7 pct.12 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare,dividend reprezintă « o distribuție in bani sau in natura,efectuata de o persoana juridica unui participant la persoana juridica,drept consecința a deținerii unor titluri de participare la acea persoana juridica,exceptând următoarele: o distribuire de titluri de participare suplimentare care nu modifica procentul de deținere a titlurilor de participare ale oricărui participant la persoana juridica; o distribuire in bani sau in natura,efectuata in legătura cu răscumpărarea titlurilor de participare la persoana juridica,alta decât răscumpărarea care face parte dintr-un plan de răscumpărare,ce nu modifica procentul de deținere a titlurilor de participare al nici unui participant la persoana juridica; o distribuire in bani sau in natura,efectuata in legătura cu lichidarea unei persoane juridice; o distribuire in bani sau in natura,efectuata cu ocazia reducerii capitalului social constituit efectiv de către participanți.
Daca suma plătită de o persoana juridica pentru bunurile sau serviciile furnizate către un participant la persoana juridica depășește prețul pieței pentru astfel de bunuri sau servicii,atunci diferența se tratează drept dividend.
De asemenea, daca suma plătită de o persoana juridica pentru bunurile sau serviciile furnizate in favoarea unui acționar sau asociat al persoanei juridice este efectuata in scopul personal al acestuia,atunci suma respectiva este tratata dividend.
In speță, sunt aplicabile dispozitiile art. 7 pct. 12 alineat ultim din Legea 571/2003, potrivit carora, se consideră dividende din punct de vedere fiscal și se supun aceluiași regim fiscal ca veniturile din dividende, sumele plătite de o persoană juridică pentru bunurile sau serviciile furnizate în favoarea unui participant la persoana juridică, dacă plata este făcută de către persoana juridică în folosul personal al acestuia .
Această modalitate de definire al regimului fiscal impune o distincție între plățile realizate ca un echivalent al unei contraprestații și plățile prezumate a fi realizate în folosul personal al participantului la persoana juridică, distincție ce nu se bazează pe existența unor criterii reglementate de legiuitor, urmând a fi realizată în raport de criteriile concrete, decurgând din raportul juridic existent.
Cum, in speta, sumele ridicate din casieria reclamantei de catre numitul P. Mihaita, au fost restituite asociatului Ciausu A., astfel cum reiese din declaratia acestui asociat dată la data de 15.08.2008 iar aceasta suma de bani nu a fost restituita societatii reclamante, instanta constata ca, in mod corect, organele de inspectie fiscala au considerat
aceste sume ca fiind incasate in folosul personal al asociatului, incadrandu-le astfel in categoria dividendelor, conform art. 7 pct. 12 alin ultim.
În acest sunt și concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză de expert, P. M. L., prin care s-a menționat că dacă se dovedește că există un act prin care C. A. – în calitate de asociat al ., ar fi primit avansul plătit lui P. M., ca urmare a renunțării la cele două antecontracte de vânzare cumpărare, atunci se poate interpreta că aceste sume de bani, ar fi putut fi folosite în favoarea asociatului – participant al persoanei juridice și astfel, poate îmbrăca forma de dividend.
Reținând că sumele ridicate din casieria reclamantei de catre numitul P. Mihaita, au fost restituite asociatului Ciausu A., instanța constată că această sumă nu mai putea face obiectul cesiunii de creanță, contractul fiind încheiat pro cauza.
În consecință, constatând că Decizia nr. 155/02.07.2012, Decizia de impunere nr. F – DJ – 345/25.03.2011 și raportul de inspecție fiscală nr. F – DJ – 197/25.03.2011, emise de DGFP D. sunt legale și temeinice, instanța urmează să respingă contestația reclamantei ca nefondată.
Împotriva sentinței nr. 7099/2013 din 10 Iulie 2013, pronunțată de Tribunalul D. - Secția de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ a declarat recurs recurenta reclamantă ..
În susținerea motivelor de recurs s-au arătat următoarele: „In fapt, subscrisa a formulat contestație in procedura prealabila împotriva deciziei de impunere F-DJ-345/25.03.2011 si a raportului de inspecție fiscala cu nr. F-DJ-197/25.03.2011, intocmite de către A. DGFP D., contestație care a fost soluționata prin decizia 159/04.07.2011.
Prin aceasta decizie ne-a fost respinsa contestația ca fiind formulata de o persoana lipsita de calitatea de a contesta.
Împotriva acestei decizii am formulat plingere la Tribunalul D. in dosar_ iar prin sentința recurata instnta de fond ne-a respins plingerea, omologind
raportul de expertiza admnistrat in cauza si dind eficienta declarațiilor asociatei Ciausu A., declarații date cu ocazia controlului fiscal.
Sentința este criticabilă iar soluția data in procedura prealabila si cele dispuse prin actele de control urmeza a fi anulate, cu consecința înlăturării din sarcina noastră a obligațiilor de plata impuse deoarece:
Impozit pe profit in suma de 2.891 lei. Majorări de intarziere in suma de 2.547 lei.
Nu putem fi de acord cu tratamentul fiscal al cheltuielilor cu amortizarea si cheltuielilor cu combustibilul pentru autoturismele marca Audi si Nissan aferente anilor fiscali 2007 si 2008 ca nedeductibile fiscal pentru următoarele motive:
- in perioada menționata (2007 - 2008) societatea a deținut in patrimoniu mai multe autoturisme inclusiv cele la care se face referire (Audi si Nissan). Nu exista nici un document întocmit de societate din care sa rezulte ca vreun autoturism din cele deținute de societatea (inclusiv cele la care se face referire Audi si Nissan) a fost acordat in folosința exclusiva a administratorilor asa cum se face trimitere in Decizia de impunere F-DJ 345/25.03.2011.
- toate mijloacele fixe (autoturisme) aparținând societății au fost utilizate de către salariații societății (cu funcții si atribuții in acest sens) in funcție de ce autoturism era disponibil la momentul respectiv (Foile de parcurs intocmite dovedesc acest fapt si au fost verificate de către organele de control).
-faptul ca organele de control considera (si nu constata) ca amortizarea mijloaceor fixe (autoturismele marca Audi si Nissan) se încadrează in prevederile art.21, alin.(3), lit. n) din Legea nr.571/2003, nu are nicio acoperire juridica deoarece prevederile acestui articol se refera la cheltuielile de funcționare, intretinere si reparații numai pentru autoturismele folosite exclusiv de persoane cu funcții de conducere (ceea ce nu este cazul in situația de fata).
-cheltuielile cu combustibilul din anii 2007 si 2008, tratate de organele de control ca nedeductibile nu au acoperire juridica deoarece asa cum s-a arătat anterior, pentru cheltuielile cu combustibilul aferent autoturismelor marca Audi si Nissan au fost intocmite documente justificative (foi de parcurs si delegații, verificate de către organele de control) din care rezulta ca autoturismele au fost utilizate de mai mulți salariați ai societății.
Ori in speța de fata este evident ca mijloacele auto au fost folosite si de alti salariați si bineînțeles folosința lor a fost in interesul activitaii societății, producătoare de venituri, astfel incit amortismentul si consumul de combustibil au fost corect evidențiate de noi.
In anul 2008, organele de control au constatat ca obiectele de inventar achiziționate „canapea si fotolii" si înregistrate in contabilitate in contul 603 „cheltuieli privind obiectele de inventar" in baza facturi_/18.12.2008, nu au fost folosite in interesul activității desfășurate de societate.
Faptul ca nu au fost contestate in procedura prealabila, excepția inadmisibilitatii acțiunii cu privire la acest aspect nu constituie critica de recurs.
TVA in suma de 2.427 lei Majorări de întârziere in suma de 1.263 lei.
Organele de control au stabilit ca societatea a dedus TVA in suma de 1.070 lei aferenta unor facturi de achiziție materiale consumabile si obiecte de inventar care nu au fost utilizate in folosul unor operațiuni taxabile.
Contestam constatarea organelor de control pentru simplu motiv ca nu face nicio precizare cu privire la documentele sau materialele ce sunt considerate de aceștia ca nu sunt utilizate in folosul unor operațiuni taxabile.
In raportul de inspecție fiscala la pagina 10 se face referire la anexa nr.4 iar in capitolul VII anexe la nr.4 figurează nota explicativa P. Mihaita. Precizam ca la raportul de inspecție fiscala primit nu figurează nicio anexa cu nr.4.
Pentru faptul ca materialele constatate de organele de inspecție nu sunt prezentate, nu se face nicio precizare daca pentru acestea s-a dedus TVA (poziția din jurnalul de cumpărări) nu intelegem cum s-a ajuns la aceasta suma si la concluzia ca s-a dedus TVA aferente acestora.
Contestam suma de 862 lei, stabilita de control ca TVA dedusa nejustificat, aferenta unor bonuri fiscale pentru achiziția de combustibil utilizat de autoturismele societății.
In cuprinsul deciziei de impunere si a raportului încheiat nu se face nicio referire la documentele incriminate sau se faca dovada ca dupa aceste documente s-ar fi dedus TVA.
Nu putem sa exemplificam deoarece nu ni s-au adus la cunostiinta despre ce documente se face referire.
Se face precizarea ca societatea deține mijloace de intervenție dotate corespunzător (ex. Renaul Kangoo dotat corespunzător)
Contestam suma de 495 lei, stabilita de control ca TVA dedusa nejustificat, aferenta unor bonuri fiscale pentru achiziția de combustibil utilizat de autoturismele folosite de un angajat care nu avea funcție de conducere sau administrare.
Asa cum s-a arătat si la impozitul pe profit societatea nu a acordat in folosința exclusiva nici un mijloc de transport administratorilor sau altor persoane cu funcții de conducere.
Practic organele de control se contrazic singure odată afirmând ca autoturismele au fost acordate administratorilor spre folosința (desi nu exista nici un document in acest sens) iar pe de alta parte ca au fost utilizate de alte persoane.
Referitor la majorările calculate intelegem sa le contestam deoarece nu a fost prezentata nicio modalitate de calcul a acestora in condițiile in care societatea a înregistrat TVA de recuperat (atat in balanța cat si fisa sintetica totala) si nu stim cum s-a ajuns la sumele calculate.
Aceste aspecte nu au fost lămurite de instanța de fond ci numai motivata respingerealor prin trimitere la raportul de expertiza contabila fora insa ca sa se argumneteze de ce sunt înlăturate apărările noastre.
CAS angajator in suma de 71 lei; Majorări de întârziere in suma de 45 lei.
Organele de control au constatat in mod eronat ca societatea nu a achitat obligația constituita aceasta fiind achitata in totalitate si in termen in acest sens facem precizarea ca atat la finele anului 2009 cat si 2010 societatea figura cu obligațiile achitate integral in fisa rol si cu sume nedistribuite la bugetul asigurărilor de stat.
Organele de control aveau obligația corectării evidentei fiscale si nu stabilirea in sarcina societății a unei obligații de plata.
Precizam ca la CAS angajat se precizează in Decizia de impunere ca suma stabilita nu este datorata de societate si nu se v-a înregistra in contabilitate dar la CAS angajator nu se face aceasta precizare.
Nu putem înțelege cum in cuprinsul unei Decizii de impunere (pentru care avem obligativitatea înregistrării in contabilitate ) este prezentata o precizare cum ca nu trebuie sa ne înregistram in contabilitate cu sumele stabilite.
Pe cale de consecința este o contradicție in ceea ce afirma si susțin organele de control.
Nu intelegem de ce pentru suma stabilita (pentru care se face precizarea expresa sa nu ne înregistram cu ea in contabilitate) au fost calculate majorări de întârziere, in condițiile in care aceste sume au fost achitate integral.
Salarii in suma de 973 lei Majorări de intarziere in suma de 958 lei.
Organele de control au constatat in mod eronat ca societatea nu a achitat obligația constituita aceasta fiind achitata in totalitate si in termen in acest sens facem precizarea ca atat la finele anului 2009 cat si 2010 societatea figura cu obligațiile achitate integral in fisa rol si cu sume nedistribuite la bugetul de stat.
Organele de control aveau obligația corectării evidentei fiscale si nu stabilirea in sarcina societății a unei obligații de plata.
Impozit pe dividende in suma de 92.238 lei Majorări de intirziere in suma de 83.734 lei
Organele de control au constatat ca in perioda 17.01._08 societatea ar fi incheiat cu P. Mihaita doua antecontrcate de vinzare cumpărare, pentru care acesta ar fi ridicat din casieria societății suma de 484.252 lei.
Ulterior, imobilele ce făceau obiectul celor doua antecontracte nu ar mai fi intrat in proprietatea societii, sumele nefiind restituite, insa, printr-o declarație a asociatei Ciausu A. s-ar fi spus ca sumele respective i-ar fi fost restituite ei personal de către P. Mihaita si ca cele doua imobile ar fi făcut obiectul a doua vânzări către persoana fizica C. A.. In baza acestei declarații in actele contestate organele fiscale au interpretat faptul ca banii in sine ar reprezenta dividente încasate de către asociata C. A. si ca acest lucru s-ar datora incidentelor dispozițiilor art. 7 pct. 12 din Legea nr. 571/2003 insa spunem noi ca este vorba de o interpretare eronata a textului de lege din următoarele considerente:
Textul de lege la care face referire organul de control in justificarea impozitării sumelor respective face referire la o distribuție in bani sau in natura efectuata de către o persoana juridica unui participant la persona juridica respectiv unui asociat. Ori in speța noastră nu exista o asemenea distribuție efectuata de către persoana juridica.
Starea de fapt si starea fiscala incidența spetei noastre trebuie tratata astfel: Este fara putința de tăgada ca suma de 484.252 lei a fost ridicata din casieria societății de către persoana fizica P. Mihaita sub forma de avans pentru cumpărarea a doua imobile.
Fiscal si contabil suma a fost inregistrata in contabilitate sub forma de avans in numele si pe seama persoanei fizice P. Mihaita iar singurul mod de inlaturare a acestei înregistrări contabile il reprezintă forma avansului.
Mențiunea ca restituirea s-ar fi făcut către persoana fizica C. A. si ca nu a fost operata in contabilitate nu are suport in realitate deoarece chiar daca suma s-ar fi restituit asociatului nu reprezintă un mod de descărcare a obligației de restituire din sarcina lui P. Mihaita, acesta având si in acest moment calitatea de persoana îndatorata fata de societate deoarece el ramane obligat fata de societate pana la momentul in care fie se realizează vânzarea, fie se restituie suma incasata cu titlu de avans.
Nu poate fi primita constatarea organului fiscal in sensul ca singura modalitate pe care o avea P. Mihaita de a face dovada restituirii avansului fata de societate ar fi declarația asociatului societății deoarece la momentul restituirii din punct de vedere legal si fiscal dovada încasării banilor de către societate de la persona fizica P. Mihaita era chitanța de încasare, al cărei regim juridic este reglementat atat de legea contabilității cat si de legislația fiscala.
Prin urmare organul fiscal putea sa impună societății demararea de acțiuni de recuperare a sumei de la P. Mihaita si nu aplicarea unui tratament fiscal de divident deoarece nu a avut loc nicio distribuție de sume de bani de la societate către asociata C. A..
Chiar si existenta celor doua contracte de vânzare cumpărare încheiate pe numele celor doua pesoane fizice nu pot constitui temei de apreciere a sumei de_ lei ca fiind divident deoarece ele fac dovada numai ca perosna fizica P. Mihaita ar fi primit de la alte doua pesoane fizice o suma de bani in contrapartida vânzării a doua imobile si care nu au niciun fel de legătura cu societatea verificata fiscal.
Pentru ca suma de 484.252 lei sa fie apreciata ca divident era necesara o distribuție a unei sume de bani de la societate către asociați sub forma unui virament sau plați in numerar, in baza existentei a unui profit net anterior anilor fiscali tratați, profit ce s-ar fi repartizat sub forma de dividente asociaților in baza hotărârii adunării generale a asociaților de repartizare a profitului sub forma de dividente.
Ori in cazul nostru nu exista o asemena hotărâre a adunării generale, nu exista o repartizare prealabila a profitului si nici o dispoziție a asociaților in baza hotărârii A. de plata a dividentelor si repartizarea profitului sub forma de dividente.
Având in vedere dispozițiile art. 7 pct. 12 din legea nr. 571/2003 este clar ca tratamentul fiscal aplicat sumei respective nu este incident textului de lege indicat, suma de 484.252 lei neputand sa aiba un alt regim decât cel al unor sume incasate sub forma de avans, sume ce urmează a fi restituite de persoana care le-a ridicat sau care trebuie sa le justifice, textul de lege nefacand trimitere la niciun fel de termen in care partea ce a primit avansul sa faca dovada justificării lui.
Mai mult, societatea are la indemana acțiune in pretenții împotriva lui P. Mihaita, acțiune pe care o poate exercita potrivit reglementarilor legale in materie, urmând ca in urma unui proces civil, fiecare parte sa se folosească de apărările pe care le va considera de cuviința, sumele in cauza neputand imbraca caracterul si forma fiscala a dividentelor.
Simpla declarație verbala a unei persoane fizice referitoare la anumite sume de bani nu poate constitui temei de impozitare sub forma dividentelor.
De altfel chiar si expertul contabil face precizarea ca aceste sume nu sunt datorate iar tratamentul fiscal aplicat de control este greșit.
Instnta de fond cind înlătura apărarea noastră cu privire la acest aspect invoca concluzia raportului de expertiza administrat in cauza care ar concluziona ca daca se dovedește existenta vreunui act din care rezulta ca aceste sume ar fi fost folosite in favoarea asociatului atunci pot fi interpretate ca si dividente.
In realitate, expertul contabil arata ca daca se dovdeste existenta unui contract de cesiune de creanța tratamentul fiscal ar fi cel al dividendelor, ori in speța noastră nu exista asemenea act de cesiune de creanța.
Inca o data singurul act juridic si contabil ce ar permite o asemenea operațiune ar fi un contractde cesiune de creanța care insa nu exista.
Mai mult declarația data in fata organului fiscal, sub presiune nu poate produce consecințe juridice in fata instanței de judecata, sigura declarație cu consecințe juridice este ea data nemijlocit in fata instanței de judecata.
Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor invocate în recurs, a apărărilor formulate, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 3041 din C. Pr. Civ., constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
În prealabil, Curtea arată că instanța de fond a reținut în mod corect excepția inadmisibilității parțiale a contestației, motivată de faptul că recurenta reclamantă nu a formulat critici privind anularea deciziei de impunere și cu privire la constatările organului fiscal referitoare la achiziționarea obiectelor de inventar „canapea și fotolii”, TVA în sumă de 2.427 lei aferentă unor facturi de achiziție materiale consumabile și obiecte de inventar, precum și CAS angajator și salarii, ci a solicitat numai anularea acesteia cu privire la impozitul pe dividende și cheltuielile cu amortizarea și combustibil pentru mijloace de transport auto, soluționată prin decizia nr. 155/02.07.2012, emisă de către DGFP D., arătând că aceste critici nu pot fi analizate direct de instanța de judecată, câtă vreme nu au făcut obiectul analizei organului de soluționare a contestației.
Acest aspect rezultă cu claritate din dispozițiile art. 218 alin. 2 cod procedură fiscală, care arată că obiectul acțiunii în contencios administrativ, în situația actelor administrative fiscale îl constituie decizia emisă în soluționarea contestației, iar nu în mod direct actul administrativ fiscal contestat.
Cu alte cuvinte, se poate afirma că în materia actului administrativ fiscal, controlul judecătoresc al acestuia nu se poate face omisso medio, ci numai după ce autoritatea administrativă fiscală competentă în soluționarea contestației contribuabilului, a analizat pe fond contestația formulată în procedura administrativă.
Ca atare, Curtea nu va analiza criticile ce vizează aceste aspecte, ci numai pe cele referitoare la impozitul pe dividende și cheltuielile cu amortizarea și combustibil pentru mijloace de transport auto.
În ceea ce privește deductibilitatea sumei de 7.622 lei ce reprezintă cheltuieli efectuate cu mijloacele de transport auto - cheltuieli cu amortizarea si combustibilul - Curtea reține că instanța de fond a stabilit o situație de fapt corectă, confirmată prin raportul de expertiză, și în concordanță cu dispozițiile legale aplicabile.
Astfel, potrivit prevederilor art. 21 alin. 3 lit. n din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, „cheltuielile de funcționare, întreținere și reparații aferente autoturismelor folosite de angajații cu funcții de conducere și de administrare ai persoanei juridice, sunt deductibile limitat la cel mult un singur autoturism aferent fiecărei persoane fizice cu astfel de atribuții” iar potrivit prevederilor art. 24 alin.11 lit. h din același act normativ „amortizarea fiscală se calculează numai pentru autoturismele folosite în condițiile prevăzute la art. 21 alin.3 lit. n”.
Din raportul de control, expertiza efectuată în cauză dar și prin întâmpinarea pârâtei, s-a stabilit în mod corect de către instanța de fond faptul că pentru anul fiscal 2007 recurenta reclamantă a luat în calcul în mod eronat, ca deductibilă fiscal suma de 7.622 lei, ce reprezintă cheltuieli efectuate cu mijloacele de transport auto - cheltuieli cu amortizarea si combustibilul - deoarece au fost folosite de persoane care nu aveau funcție de conducere sau administrate, și anume: cheltuieli cu amortizarea pentru autoturismul marca Audi pentru perioada 28.03._07 - 6.477 lei, și cheltuieli cu combustibilul în sumă de 1.145 lei pentru autoturisme marca Audi și Nissan, care au fost folosite de către un angajat care nu avea funcție de conducere sau administrare.
Prin urmare, suma de 7.622 lei este cheltuială nedeductibilă fiscal, sumă cu care societatea a diminuat profitul impozabil pe anul 2007 și implicit impozitul pe profit cu suma de 1.219 lei stabilit suplimentar și 1305 lei accesorii.
Referitor la suma de 484.252 lei apreciată ca dividend, Curtea arată următoarele:
În perioada 17.01._08 recurenta reclamantă a încheiat cu P. Mihaita două antecontracte de vânzare cumpărare pentru cumpărarea a două imobile, pentru care acesta a ridicat din casieria societății suma de 484.252 lei.
Ulterior, nu au mai fost încheiate contracte de vânzare cumpărare, iar în patrimoniul societății recurente nu au intrat nici imobilele și nici suma de bani aceasta fiind restituită numitei Ciausu A., care avea calitatea de asociat la societatea recurentă.
Potrivit prevederilor art.7 pct.12 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, dividend reprezintă „ o distribuție în bani sau în natură, efectuată de o persoană juridică unui participant la persoana juridică, drept consecință a deținerii unor titluri de participare la acea persoana juridică, exceptând următoarele:
- o distribuire de titluri de participare suplimentare care nu modifică procentul de deținere a titlurilor de participare ale oricărui participant la persoana juridică ;
- o distribuire în bani sau în natură, efectuată în legătură cu răscumpărarea titlurilor de participare la persoana juridică, alta decât răscumpărarea care face parte dintr-un plan de răscumpărare, ce nu modifică procentul de deținere a titlurilor de participare al nici unui participant la persoana juridică ;
- o distribuire în bani sau în natură, efectuată în legătură cu lichidarea unei persoane juridice;
- o distribuire în bani sau în natura, efectuată cu ocazia reducerii capitalului social constituit efectiv de către participanți.
Dacă suma plătită de o persoană juridică pentru bunurile sau serviciile furnizate către un participant la persoana juridică depășește prețul pieței pentru astfel de bunuri sau servicii, atunci diferența se tratează drept dividend.
De asemenea, dacă suma plătită de o persoana juridică pentru bunurile sau serviciile furnizate în favoarea unui acționar sau asociat al persoanei juridice este efectuată în scopul personal al acestuia, atunci suma respectivă este tratată ca dividend.”
Astfel, sumele ridicate din casieria societății recurente de către numitul P. Mihaita, au fost restituite asociatului Ciausu A., fapt ce rezultă atât din declarația acesteia din data de 15.08.2008, precum și din raportul de expertiză, iar aceasta suma de bani nu a fost restituita societății recurente, în mod corect a stabilit instanța de fond faptul că organele de inspecție fiscala au considerat aceste sume ca fiind încasate în folosul personal al asociatului.
Curtea reține că, această situație de fapt stabilită prin probele administrate este corectă și că în cauză au fost reținute, de asemenea în mod corect, dispozițiile art. 7 pct. 12 alin. ultim din Legea nr. 571/2003 potrivit cărora „dacă suma plătită de o persoana juridică pentru bunurile sau serviciile furnizate în favoarea unui acționar sau asociat al persoanei juridice este efectuată în scopul personal al acestuia, atunci suma respectivă este tratată ca dividend”, astfel că sentința pronunțată apare ca fiind temeinică și legală.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că motivele de recurs sunt neîntemeiate și în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. și art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta reclamantă ., împotriva sentinței nr. 7099/2013 din 10 Iulie 2013, pronunțată de Tribunalul D. - Secția de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata pârâtă A.N.A.F. - D.G.R. F.P. D. - A.J.F.P. D., având ca obiect anulare act administrativ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Noiembrie 2013
Președinte, L. M. D. | Judecător, Ș. B. | Judecător, C. I. |
Grefier, I. C. |
Red./Tehnored.jud. C. I.
2 ex./10.12.2013
Jud.fond: E. S.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
