Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 4600/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE APEL C.
SECȚIA C. A. SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința de la 12 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F.
Judecător D. C.
Judecător L. C.
Grefier V. C.
Pe rol rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la data de 05 decembrie 2013, privind judecarea recursului declarat de reclamanta U. A. TERITORIALĂ A COMUNEI DRĂNIC împotriva sentinței nr.7025 din data de 02 iulie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului D., în contradictoriu cu intimata pârâtă C. DE C. A ROMÂNIEI - CAMERA JUDEȚEANĂ DE C. D., având ca obiect anulare act administrativ.
Procedura legal îndeplinită
Dezbaterile din cauza de față au fost consemnate în încheierea de ședință de la data de 05 decembrie 2013, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 7025 din data de 02 iulie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului D. s-a respins cererea formulată de reclamanta U. A. TERITORIALĂ A COMUNEI DRĂNIC în contradictoriu cu pârâta C. DE C. A ROMÂNIEI - CAMERA JUDEȚEANĂ DE C. D..
Pentru a se pronunța această sentință s-au reținut următoarele:
Reclamanta a formulat contestație împotriva actelor emise de C. de C., solicitând desființarea parțială a Încheierii nr.4/9.11.2012 emisă de C. de C. și anularea parțială a Deciziei nr.33/16.09.2011 emisă de Camera de C. D., doar în ceea ce privește măsura dispusă la punctul I.1 litera l1.
În fapt, prin decizia contestată, la punctul I.1 litera l1 s-a dispus ca măsură înregistrarea în evidența contabilă a veniturilor neîncasate pentru terenurile folosite de anumite persoane fizice, stabilite cu ocazia controlului la suma de_,98 lei, și întreprinderea măsurilor legale pentru încasarea acestor sume la bugetul local.
S-a reținut ca stare de fapt că, la data controlului, s-a costata că 29 de persoane fizice foloseau suprafața totală de 78,80 ha proprietatea UATC Drănic fără titlu legal (în lipsa unor contracte de închiriere, concesiune); valoarea estimată a abaterilor a fost stabilită la suma de_,98 lei, fiind calculată în raport de prețul de 81 euro/ha folosit în concesionarea unor suprafețe de teren ce au făcut obiectul contractului de concesiune nr.1097/2011.
Reclamanta a susținut, pe de o parte, că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 123 di legea 215/2001; că, în mod eronat s-a reținut că acele persoane fizice au folosit terenul fără titlu legal, întrucât acestora le sunt aplicabile dispozițiile HCL 15/2007, conform căreia taxa anuală pentru un ha de pășune este de 40 lei; a mai contestat cuantumul estimat de pârâtă ca fiind venit neîncasat, arătând că estimarea nu poate avea în vedere contractul nr. 1097/2011.
Apărările sunt neîntemeiate.
Astfel, starea de fapt reținută în cauză este dovedită cu actele depuse;
Contrar celor susținute de reclamantă, cele reținute în decizia contestată, referitor la faptul că 29 de persoane fizice foloseau suprafața totală de 78,80 ha proprietatea UATC Drănic fără titlu legal, este confirmată atât de actele care au stat la baza emiterii deciziei contestate (procesul verbal de constatare din 16 august 2011-punctul 5.8 precum și raportul de audit financiar din 16 iulie 2011) cât și de anexele la aceste acte (anexa 36 și 42 la procesul verbal de constatare).
La fila 126 (nota de relații dată de Primar), la răspunsul de la întrebarea nr.9, se arată că unitatea administrativ teritorială s-a confruntat cu fenomene de ocupare abuzivă a unor suprafețe de teren dar această situație a fost remediată în timpul controlului Curții de C. în sensul că au fost încheiate contracte de concesiune, contravaloarea unor contracte fiind deja încasată în timpul controlului.
Așadar, este cert că teren aparținând UATC a fost folosit de persoane fizice, fără titlu legal, contrar prevederilor art.123 din legea 215/2001: "(1) Consiliile locale și consiliile județene hotărăsc ca bunurile ce aparțin domeniului public sau privat, de interes local sau județean, după caz, să fie date în administrarea regiilor autonome și instituțiilor publice, să fie concesionate ori să fie închiriate. Acestea hotărăsc cu privire la cumpărarea unor bunuri ori la vânzarea bunurilor ce fac parte din domeniul privat, de interes local sau județean, în condițiile legii. (2) Vânzarea, concesionarea și închirierea se fac prin licitație publică, organizată în condițiile legii".
Apărarea reclamantei, în sensul că dispozițiile art.123 se referă doar la contracte încheiate cu regii autonome, este nefondată, din cele menționate reieșind foarte clar că darea în administrare se face către regii autonome și instituții publice, în privința concesionării ori închirierii nefiind făcută vreo diferență între persoane fizice și juridice.
Art.36 alin.5 lit.b din legea 215/2001 la care se referă reclamanta dispune: (5) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (2) lit. c), consiliul local: b) hotărăște vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a comunei, orașului sau municipiului, după caz, in condițiile legii;
Or, legea aplicabilă contractelor de concesiune este dată de dispozițiile OUG 54/2006 și HG 168/2007.
În consecință, în mod corect s-a dispus înregistrarea în evidența contabilă a veniturilor neîncasate pentru terenurile folosite de anumite persoane fizice și întreprinderea măsurilor legale pentru încasarea acestor sume la bugetul local.
În ceea ce privește cuantumul sumei estimate, în lipsa respectării procedurii instituite de OUG 54/2006, potrivit cu care concesionarea se face de regulă prin aplicarea procedurii licitației, în mod corect stabilirea acestei sume s-a făcut în raport de prețul folosit în concesionarea unor suprafețe de teren ce au făcut obiectul contractului de concesiune nr.1097/2011, întrucât acest contract a fost atribuit prin procedura licitației și are ca obiect aceeași categorie de teren ca cea folosită de persoanele fizice.
Apărarea reclamantei care invocă HCL nr.15/2007 de care ar fi trebuit să se țină seama la stabilirea sumei, este neîntemeiată;
S-a constatat că, pe de o parte, nici chiar cu ocazia soluționării prezentei contestații, reclamanta nu a făcut dovada că această hotărâre a Consiliului Local a primit viza de legalitate a Instituției Prefectului; pe de altă parte, Hotărârea nu este emisă cu respectarea dispozițiilor art.283 din legea 571/2003 potrivit cu care taxele stabilite pentru folosirea locurilor publice sunt taxe zilnice și nu anuale.
De asemenea, constatările pârâtei, în sensul că reclamanta a prezentat, cu ocazia soluționării contestației, doar un proiect de hotărâre și că nu a făcut dovada aducerii la cunoștință publică a acestei hotărâri, nu au fost infirmate de probele administrate de reclamantă, care nu a făcut nici măcar dovada vizei de legalitate acordată de Instituția Prefectului.
Mai mult, față de prevederile Ordinului 541/2009, care impun, chiar și pentru folosirea pajiștilor, încheierea contractelor de concesiune în conformitate cu prevederile OUG 34/2006, rezultă că Consiliul Local nu putea stabili o taxă anuală pentru folosirea acestor terenuri, fiind obligatorie respectarea OUG 34/2006.
Toate acestea, coroborate, conduc la concluzia că această hotărâre nu poate fi avută în vedere la stabilirea veniturilor neîncasate pentru terenul folosit fără titlu de persoane fizice.
Ca atare, singurul preț ce poate fi avut în vedere la estimarea acestei sume, nu pate fi decât cel stabilit prin contractul de concesiune nr. 1097/2007, întrucât acest contract a fost atribuit prin procedura licitației, cu respectarea prevederilor legale, și se referă la aceeași categorie de teren, așa cum demonstrează chiar reclamanta cu actele depuse.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta reclamantă U. A. TERITORIALĂ A COMUNEI DRĂNIC, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, după expunerea situației de fapt și a dispozițiilor legale incidente în cauză, recurenta a susținut în esență următoarele:
Instanța de fond a făcut o aplicabilitate greșită a normelor de drept invocate.
Astfel prima instanță a reținut faptul că în aplicabilitatea dispozițiilor art.123 din Legea nr.215/2001, respectiv în exercitarea atribuțiilor de către Consiliul Local al comunei Drănic, acesta ar i trebuit să încheie cu cele 29 de persoane fizice care foloseau suprafața de 78,80 ha, contracte de concesiune și lega aplicabilă acestor contracte de concesiune este OUG 54/2006 și HG 168/2007.
Recurentul a arătat că prin Hotărârea de Consiliu Local NR.15/27.04.2007 s-au aprobat niște taxe locale care vizau folosința izlazului comunal, atât pășune cât și teren arabil și a depus de asemenea la dosarul cauzei acte din care rezultă că regimul juridic al acestor terenuri este acela de proprietate privată a comunei Drănic.
Conform dispozițiilor art.1 din OUG 54/2006” prezenta ordonanță de urgență reglementează regimul juridic al contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică”, iar dispozițiile art.3 din același act normativ prevăd” fac obiectul contractului de concesiune bunurile care sunt proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ – teritoriale, potrivi Constituției și reglementărilor legale privind proprietatea publică.”
De asemenea la pct.III din Anexa la Legea 213/1998 sunt prevăzute în mod expres care sunt bunurile care fac parte din domeniul public al comunelor, iar dispozițiile art.4 din același act normativ arată clar că domeniul privat al unităților administrativ teritoriale este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea lor și care nu fac parte din domeniul public.
Precizează recurentul că în mod greși instanța de fond a apreciat că în această situație ar fi trebuit încheiate contracte de concesiune în conformitate cu dispozițiile OUG 54/2006, întrucât aceste prevederi legale nu sunt aplicabile în speța de față fiind vorba de un bun proprietate privată și nu publică.
Mai arată că în speța de față nu sunt aplicabile nici dispozițiile OUG 34/2006 întrucât aceasta reglementează procedurile de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractului de concesiune de lucrări publice, precum și a celui de concesiune de servicii, iar în speță este vorba despre dreptul de folosință a izlazului comunal contra unei taxe care reprezintă venit la bugetul local.
În ceea ce privește dispozițiile Ordinului 541/2009, acesta vizează încheierea de contracte de concesiune pentru pajiști, în categoria acestora intrând atât pășuni, cât și fânețe, astfel că izlazul comunal – teren arabil nu intra în categoria bunurilor cărora să le fie aplicabile dispozițiile ordinului. Într-o atare ipoteză ar fi existat obligativitatea de a încheia contracte de concesiune numai pentru o parte din suprafața de 78,80 ha izlaz comunal, și astfel suma totală reținută de către auditorii Camerei de C. D., ca fiind de recuperat ar fi cu totul alta.
Mai mult decât atât, instanța de fond a reținut în ceea ce privește cuantumul sumei estimate, că stabilirea acesteia s-a făcut corect în raport de contractul de concesiune 1097/2011 întrucât acesta ar fi fost atribuit conform legii, prin licitație publică și a avut ca obiect aceiași categorie de terenuri ca acea folosită de persoanele fizice.
În ceea ce privește contractul de concesiune 1097/2011 s-a arătat că acesta nu a fost atribuit prin licitație publică și prin procedura negocierii directe și ca atare prețul prevăzut în acest contract de 81 euro/ha/an nu poate fi luat ca punct de reper și aplicat și celorlalte contracte încheiate cu persoanele fizice.
Apreciază că și din aceasta perspectivă motivarea instanței de fond este lapidară și nefondată pe textul de lege.
La data de 24.10.2014, intimata pârâtă C. DE C. A ROMÂNIEI atât în nume propriu, cât și pentru CAMERA JUDEȚEANĂ DE C. D. a formulat întâmpinare la cererea de recurs, în cuprinsul căreia după expunerea situației de fapt și a dispozițiilor legale aplicabile speței, a arătat că recursul este nefondat și a solicitat respingerea acestuia și menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței atacate.
În apărare, intimata a arătat, în esență, că instanța de fond în mod corect a respins ca neîntemeiată contestația reclamantei, apreciind că singurul preț care poate fi avut în vedere la estimarea sumei care trebuie recuperată la bugetul local de către reclamant nu poate fi decât cel stabilit prin contractul de concesiune nr.1097/09.03.2011, întrucât acesta a fost atribuit în procedura licitației și se referă la aceeași categorie de teren, așa cum a demonstrat chiar recurenta reclamantă prin actele depuse la dosar.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței recurate prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, în raport de dispozițiile art.3041 Cod Procedură Civilă, C. apreciază prezentul recurs, ca fiind fondat pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 261 alin.1 pct. 5 C.p.civ., hotărârea judecătoreasca va cuprinde in mod obligatoriu motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanței, precum si cele pentru care s-au înlăturat cererile parților.
Motivarea înseamnă, in fapt, încadrarea unei situații particulare, de speța, in cadrul prevederilor generale si abstracte ale unei legi.
Lipsa de motivare a unei hotărâri judecătorești nu numai ca nesocotește dispozițiile textului legal menționat, ci poate constitui si o incalcare a prevederilor art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, C. Europeana amintind adesea ca dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenție, include printre altele, dreptul parților de a prezenta observațiile pe care le considera pertinente pentru cauza lor.
Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, i drepturi concrete si efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât daca aceste observații sunt in mod concret examinate de instanța sesizata. Altfel spus, art. 6 implica, mai ales in sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor si elementelor de proba ale parților, cel puțin pentru a le aprecia pertinenta.
Raportat la hotărârea atacată, C. constată că prima instanță a fost investită cu verificarea legalității încheierii nr.4/09.11.2012 emisă de C. de C. a României – Camera de C. D.- Comisia de Soluționare a contestațiilor și a pct.11 al deciziei nr.33/16.09.2011 emisă de Camera de C. D., recurenta reclamantă solicitând anularea acestora.
C. constată, de asemenea că, la pronunțarea sentinței atacate, prima instanță nu a procedat la o analiză efectivă a motivelor și argumentelor invocate de reclamantă și nu a verificat legalitatea actelor contestate prin prisma înscrisurilor existente la dosar, a dispozițiilor legale invocate, reluând în motivare exclusiv apărările organului de control.
Procedeul juridic utilizat de instanța de fond echivalează cu necercetarea fondului cauzei, dar și a dispozițiilor legale care impun judecătorului să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinicie și legale.
Susținerile recurentei reclamante referitoare la regimul juridic al terenurilor în suprafață totală de 78,80 ha cu destinația de izlaz comunal aflate în domeniul privat al comunei Drănic conform HCL nr.15/2007 nu au fost lămurite și analizate de prima instanță.
Tribunalul a reținut că în cauză nu a fost respectată procedura instituită de OUG nr.54/2006 privind regimul de concesiune de bunuri proprietate publică fără a avea în vedere actele existente la dosar(filele nr.142-148), din cuprinsul cărora rezultă fără echivoc că terenurile în litigiu fac parte din domeniul privat al unității administrativ teritoriale.
De asemenea ,Tribunalul nu s-a pronunțat cu privire la apărările reclamantei referitoare la faptul că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile OUG nr.54/2006, întrucât aceste prevederi reglementează regimul juridic al contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică a statului, respectiv a unității administrativ teritoriale, nefiind incidente în cazul bunurilor ce fac parte din domeniul privat al autorităților publice.
Aspectele evidențiate de reclamantă cu consecințe asupra justei soluționări a cauzei și pronunțării unei hotărâri judecătorești legale și temeinice, ca act final al dezbaterii juridice, trebuie clarificate de instanța de fond, neputând fi analizate direct în recurs, pentru că acestea țin de fondul cauzei deduse judecății care nu a fost analizat, nefiind posibilă efectuarea controlului judiciar, motive pentru care hotărârea recurată este casabilă.
În raport de aceste motive, la care se adaugă și necesitatea de a nu priva părțile de un grad de jurisdicție și de a le asigura o protecție reală a dreptului la un proces echitabil așa cum este consacrat de art.6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se impune casarea sentinței și trimiterea spre rejudecare.
În concluzie, C. apreciază că recursul este fondat, astfel că în temeiul art.312 alin.3 și 5 Cod Procedură Civilă, va admite recursul, va casa sentința, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, prilej cu care vor fi analizate toate susținerile și apărările părților.
Instanța de rejudecare urmează să arate în concret motivele de fapt și de drept pe care înțelege să-și fundamenteze soluția la care se va opri, să își însușească sau să înlăture motivat susțineri sau apărări formulate de părți la instanța de fond, cu luarea în considerare și a apărărilor formulate în fața instanței de recurs, în vederea pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E CI D E:
Admite recursul declarat de reclamanta U. A. TERITORIALĂ A COMUNEI DRĂNIC împotriva sentinței nr.7025 din data de 02 iulie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului D., în contradictoriu cu intimata pârâtă C. DE C. A ROMÂNIEI - CAMERA JUDEȚEANĂ DE C. D., având ca obiect anulare act administrativ. .
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Decembrie 2013
Președinte, M. F. | Judecător, D. C. | Judecător, L. C. |
Grefier, V. C. |
Red.M.F.
V.C. /2ex/16Decembrie 2013
J.F.C.E.I.
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 3036/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
