Obligaţia de a face. Sentința nr. 3036/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3036/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 03-10-2013 în dosarul nr. 13486/101/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 03 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F.
Judecător D. C.
Judecător L. C.
Grefier V. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul D. I. împotriva sentinței nr.3036 din data de 25 martie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului M., în contradictoriu cu intimata pârâtă INSTITUȚIA P. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR M., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat avocat L.I., pentru recurentul reclamant D. I., lipsind intimata pârâtă INSTITUȚIA P. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termenul legal.
Avocat L.I., pentru recurentul reclamant D. I., depune dovada achitării taxei de timbru.
Curtea a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul părții prezente.
Avocat L.I., pentru recurentul reclamant D. I., solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii cererii. Precizează că în mod greșit acțiunea fost anulată de către instanță de fond, întrucât la fila nr.7 se află dovada achitării taxei de timbru, iar pe verso –ul acesteia se află timbru judiciar. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față
Prin sentința nr.3036 din data de 25 martie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului M. s-a admis excepția netimbrării acțiunii. S-a anulat acțiunea formulată de reclamantul D. I. în contradictoriu cu pârâtul Instituția P. - Serviciul Public Comunitar Regim Permise De Conducere Și Înmatriculare A Vehiculelor M., ca netimbrată.
Pentru a se pronunța această sentință s-au reținut următoarele:
Potrivit art. 20 alin.2 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța a pus în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată iar potrivit alin.3 neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
În aceste condiții, constatând că, deși reclamantul a fost citat cu mențiunea de a achita timbru judiciar de 0,15 lei, aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul D. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, recurentul a susținut că în mod greșit acțiunea a fost anulată ca insuficient timbrată, cu toate că timbrul judiciar fusese depus la dosar.
Intimatul pârât nu a formulat întâmpinare la cererea de recurs ,deși a fost legal citat cu această mențiune.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței recurate prin prisma motivelor invocate, dar, și din oficiu, în raport de dispozițiile art. 304 indice 1 din Codul de procedură civilă, Curtea apreciază prezentul recurs ca fiind întemeiat.
Prima instanță a anulat ca insuficient timbrată acțiunea reținând că reclamantul nu a achitat timbrul judiciar în cuantum de 0,15 lei, deși la dosarul de fond, la fila nr. 7 există dovada achitării acestuia.
Întrucât tribunalul a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, admițând în mod greșit excepția netimbrării, conform art.312 alin.5 ,se va admite recursul, va fi casată sentința iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceluiași tribunal, aceasta pentru a nu lipsi părțile de un grad de jurisdicție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul reclamantul D. I. împotriva sentinței nr.3036 din data de 25 martie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului M., în contradictoriu cu intimata pârâtă INSTITUȚIA P. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR M..
Casează sentința, trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 03 Octombrie 2013
Președinte, M. F. | Judecător, D. C. | Judecător, L. C. |
Grefier, V. C. |
Red.M.F.
V.C. /2ex/14 Octombrie 2013
J.F. C.D.F
| ← Pretentii. Decizia nr. 9433/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel... → |
|---|








