Anulare act administrativ. Decizia nr. 2769/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2769/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 18-03-2013 în dosarul nr. 14883/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2769/2013
Ședința publică de la 18 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. C.
Judecător: C. N. G.
Judecător: A. R.
Grefier: M. F.
x.x.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta P. (M.) E., împotriva sentinței nr.6794/2012 din 17 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât P. M. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta reclamantă P. (M.) E., lipsă fiind intimatul pârât P. M. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, iar recurenta reclamantă a depus concluzii scrise.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Recurenta reclamantă P. (M.) E. solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat, modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 6794/2012 din 17 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, s-a respins contestația formulată de reclamanta P. (M.) E., în contradictoriu cu pârâtul P. M. C..
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, urmare a raportului de inspecție fiscală nr._/07.05.2012 întocmit de Direcția Impozite și Taxe din cadrul Primăriei mun. C., jud. D., a fost emisă decizia de impunere nr._/09.05.2012 prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 921,45 lei reprezentând impozit pe clădiri și teren împreună cu accesoriile aferente pentru perioada 2007-2011.
Împotriva acestor acte administrativ-fiscale reclamanta a formulat contestație administrativă, fiind respinsă ca neîntemeiată prin dispoziția nr.1207/13.08.2012 emisă de P. mun. C., jud. D..
Instanța a apreciat ca fiind neîntemeiată contestația formulată, pentru următoarele considerente:
Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 19.10.1990 reclamanta a cumpărat un teren în suprafață de 280 m.p. și o casă din cărămidă acoperită cu carton compusă din 2 camere și dependințe în suprafață de 64 m.p., iar prin sentința civilă nr._/04.10.1994 a Judecătoriei C. a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantă și s-a constatat dreptul de proprietate al acesteia pentru suprafața de 309,28 m.p.
Prin autorizația de construire nr.171/08.06.1991 au fost autorizate lucrările de extindere a imobilului existent cu o baie și un culoar în fața camerelor existente și mărirea unei camere prin demolarea și refacerea a doi pereți, precum și lucrări de reparații planșee, șarpantă și învelitoare, potrivit memoriului tehnic având fundație din beton și zidărie din BCA. Conform autorizației de construire nr.252/24.05.2004, reclamanta a mai construit ulterior un garaj și o cămară de 3x5 m., respectiv 4x5m. din beton armat cu plasă de fier beton, racordarea instalației electrice făcându-se de la construcția existentă; această lucrare a fost finalizată în anul 2009.
În conformitate cu documentația cadastrală, din data de 21.07.2010 s-a modificat suprafața desfășurată a clădirii la 69 m.p.
Potrivit art.251 alin.2 C. fiscal, "În cazul unei clădiri care are pereții exteriori din materiale diferite, pentru stabilirea valorii impozabile a clădirii se identifică valoarea impozabilă cea mai mare corespunzătoare tipului clădirii respectiv", iar potrivit art.251 alin.8 ind.1 din C. fiscal, "În cazul clădirii la care au fost executate lucrări de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere, din punct de vedere fiscal, anul terminării se actualizează, astfel că acesta se consideră ca fiind cel în care au fost terminate aceste ultime lucrări".
De asemenea, conform art.91 C.p.fiscală, "Dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel. (2) Termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel".
În raport de aceste dispoziții legale, se constată că în mod corect organul fiscal a procedat la recalcularea impozitului pentru clădiri pentru perioada 2007-2011, având în vedere materialele din care au fost construiți pereții exteriori, întrucât conform documentației cadastrale, construcția veche și extinderea executată în baza autorizației din anul 1991 formează un singur corp de clădire cu pereții exteriori din cărămidă arsă și nearsă la construcția veche și din BCA la extindere, dar și având în vedere ca an al terminării construcției anul în care au fost finalizate lucrările de extindere executate în baza autorizației nr.171/1991. Totodată, în mod corect organul fiscal a avut în vedere suprafața modificată a imobilului începând cu luna iulie 2010, fiind evident că toate aceste elemente au condus la calculul unui impozit în cuantum mai mare, conform dispozițiilor legale aplicabile în cauză.
Nu poate fi reținută apărarea reclamantei că în cauză ar opera excepția autorității de lucru judecat pe considerentul că organul a mai emis o dată acte fiscale privind impozitul calculat pentru aceleași imobile și care au fost anulate de către instanța judecătorească, deoarece actele au fost anulate de către instanța judecătorească pentru că nu erau motivate, iar nu pentru că s-a constatat că actele au fost emise în mod nelegal, reclamanta nedatorând impozit.
Nu poate fi reținută nici apărarea că H.G. nr.1861/21.12.2006 care modifică H.G. nr.44/2004 (normele de aplicare a Legii nr.571/_) s-a aplicat în mod retroactiv la lucrările executate în urmă 10-12 ani, deoarece organul fiscal a avut în vedere dispozițiile art. 251 alin.2 și 8 ind.1 din Legea nr.571/2003 la emiterea actelor contestate, lege care bineînțeles că se aplică în cauză; altfel, ar însemna ca în cazul construcțiilor edificate anterior intrării în vigoare a Codului fiscal impozitul să nu se calculeze potrivit dispozițiilor cuprinse în acesta.
Față de considerentele expuse, instanța a apreciat ca fiind temeinice și legale actele fiscale contestate, astfel că a fost respinsă contestația formulată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta P. (M.) E., considerând-o nelegală și netemeinică.
In esenta, reclamanta a aratat ca sentinta civila irevocabila nr. 931/2011 pronuntata in dosarul nr. 791/2011 se opune cu autoritate de lucru judecat in prezenta cauza, prin aceasta sentinta fiind anulata dispozitia nr._ emisa de parat, precum si deciziile de impunere fiscala nr._ si_, emise in septembrie 2009.
Arata ca paratul nu a tinut cont de aceasta sentinta si a emis o noua decizie nr._/07.05.2012 cu impozitul pentru anii 2010-2012, precum si dispozitia nr. 1207/2012.
A mai aratat ca in speta sunt aplicabile dispozitiile art. 251 alin.3(2), respectiv aplicarea impozitului pentru cladirea cu pereti din caramida arsa si nearsa, si nu dispozitiile art.251 alin.3(1), respectiv aplicarea impozitului pentru cladirea cu pereti din cadre de beton armat .
A mai susținut ca prin actele fiscale in litigiu s-a modificat practic anul contruirii imobilului, respectiv din anul 1911 in anul 1994, ori in cauza este vorba doar de repararea unei cladiri edificate in anul 1911.
De asemenea, reclamanta a aratat că instanța de fond nu a examinat nici notele de constatare depuse prin care specialistul cadastrului și expertul tehnic a prezentat situația clădirii cu o vechime de peste 100 ani, fără fundație, construită din cărămidă arsă și nearsă, zidită cu pământ,în loc de mortar, var ciment.
Totodată, a arătat ca starea tehnică și alcătuirea construcției nu se încadrează în prevederile normativelor în vigoare privind construcțiile pentru locuințe, iar pentru asigurarea condițiilor normale de utilizare la tronsonul vechi al clădirii trebuie executate lucrări ample, de consolidare a pereților, refacerea fundației, reabilitarea termică și refacerea finisajelor.
Pentru aceasta, expertul, în concluzie, a arătat că anul construcției nu poate fi luat anul 1994.
A mai arătat că instanța de fond nu a analizat și motivat faptul că acțiunea este lovită de nulitate privind încălcarea dispozițiilor art.1201 cod civil și art.163 din Codul de procedură civilă, ca autoritate de lucru judecat.
Analizând legalitatea și temeinici sentinței recurate, prin prisma motivelor de recurs formulate și având în vedere dispozițiile art. 304 pct.9 și 3041 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
In ceea ce priveste critica vizand gresita respingere de catre instanta de fond a exceptiei puterii de lucru judecat a sentintei civile irevocabile nr. 931/2011 pronuntata in dosarul nr._ de Tribunalul D., Curtea constata ca prin aceasta sentinta au fost anulate dispozitia nr._/2010 si Deciziile de impunere nr._/2009 si nr._/2009 prin care s-a stabilit impozitul pe teren si cladiri aferent anului 2009 datorat de catre reclamanta.
Considerentele pentru care instanta a pronuntat aceasta sentinta irevocabila prin care a anulat aceste acte vizeaza nemotivarea acestor acte administrativ fiscale, iar nu nelegalitatea acestora ca urmare a aplicarii gresite a dispozotiilor legale ce reglementeaza impozitul local pe terenuri si cladiri, instanta nepronuntandu-se astfel asupra modului in care reclamanta datoreaza legal impozitul pe imobilul in litigiu.
Rezulta astfel ca in speta nu sunt intrunite cumulativ conditiile impuse de art.1201 C.civ. pentru a opera puterea de lucru judecat, prima instanta in mod legal apreciind ca nu poate fi retinuta incidenta acestei exceptii., critica formulata de reclamanta fiind astfel nefondata.
Nu pot fi retinute ca fondate nici criticile ce vizeaza fondul cauzei, din actele cauzei rezultand ca imobilul constructie edificat in anul 1911 a fost supus unor lucrari de reparatii si extindere, in anii 1994 si 2009, s-au efectuat lucrari de extindere, reparatii si reconstruire partiala.
Potrivit art.251 alin.8 ind.1 din C. fiscal, "În cazul clădirii la care au fost executate lucrări de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere, din punct de vedere fiscal, anul terminării se actualizează, astfel că acesta se consideră ca fiind cel în care au fost terminate aceste ultime lucrări".
Raportat la aceste dispozitii legale, avand in vedere lucrarile efectuate la acest imobil, in mod legal atat organul fiscal, cat si prima instanta, au retinut ca in speta, din punct de vedere fiscal, anul terminării constructiei nu mai este 1911, ci cel al terminarii acestor lucrari.
De asemenea, potrivit art.251 alin.2 C. fiscal, "În cazul unei clădiri care are pereții exteriori din materiale diferite, pentru stabilirea valorii impozabile a clădirii se identifică valoarea impozabilă cea mai mare corespunzătoare tipului clădirii respectiv".
In speta, cladirea in litigiu are pereti din caramida arsa si nearsa( cladirea veche) si din BCA( extinderea la cladire), astfel incat devin aplicabile dispozitiile legale sus mentionate, prin calcularea impozitului pe cladiri prin raportare la valoarea impozabila cea mai mare in functie de materialul de construire.
Nu poate fi reținută ca fondata nici critica vizand aplicarea retroactiva a H.G. nr.1861/21.12.2006 care modifică H.G. nr.44/2004 (normele de aplicare a Legii nr.571/_), dispozitiile cuprinse in Lg nr. 571/2003 si in HG nr. 44/2004 fiind aplicate, in speta, situatiei existente la data intrarii in vigoare a acestor acte normative.
F. de cele aratate mai sus, se constata ca a instanta de fond a interpretat corect probatoriul administrat in cauza si a interpretat si aplicat corect dispozitiile legale incidente, criticile formulate de recurenta reclamanta in recurs fiind nefondate .
Din considerentele expuse, retinand temeinicia si legalitatea hotararii pronuntate de prima instanta, în raport de dispozițiile art. art.304 pct.9, art. 3041 și art. 312 alin. 1 teza a II-a c.pr.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanta P. (M.) E., împotriva sentinței nr.6794/2012 din 17 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât P. M. C..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Martie 2013.
Președinte, A. C. | Judecător, C. N. G. | Judecător, A. R. |
Grefier, M. F. |
RED. CNG/M.F. 20 Martie 2013
| ← Anulare act administrativ. Hotărâre din 12-02-2013, Curtea de... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 2770/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
