Pretentii. Decizia nr. 7326/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7326/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 06-06-2013 în dosarul nr. 24863/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 7326/2013
Ședința publică de la 06 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: - L. C.
Judecător: - M. F.
Judecător: - T. B.
Grefier: - R. V.
x.x.x.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta D. D. ÎN NUMELE ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BĂILEȘTI împotriva sentinței nr. 1440 din data de 6 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant T. G. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretentii .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței concluziile scrise depuse de intimatul reclamant precum și cererea de judecare a cauzei în lipsă formulată de recurenta pârâtă, după care;
Instanța, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă formulată de recurenta pârâtă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, a apreciat cauza în stare de soluționare și a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față;
La data de 19.12.2012 reclamantul T. G. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice Băilești și Administrația F. pentru Mediu, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la restituirea contravalorii taxei de poluare în cuantum de 2147 lei; la plata dobânzii aferente, calculate de la data punerii în întârziere până la data plății efective, în conformitate cu dispozițiile art. 124 Cod de procedură fiscală și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința nr. 1440 din data de 6 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._ s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul T. G. în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice Băilești și Administrația F. pentru Mediu.
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului suma de 2147 lei, reprezentând taxa pentru emisiile poluante, la care se va aplica dobânda fiscală, calculată potrivit art. 124 C.Pr.Fiscală.
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului suma de 539,5 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta D. D. ÎN NUMELE ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BĂILEȘTI, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta a invocat că pronunțarea hotărârii a fost dată cu aplicarea greșită a legii în contextul în care la data de 10.01.2012, s-a publicat în M.O Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule care abrogă dispozițiile OUG 50/2008, reclamantul plătind o taxă pentru emisii poluante și nu o taxă de poluare, iar motivarea instanței de fond realizându-se în baza OUG nr. 50/2008 și nu pe Legea nr. 9/2012.
Prin Legea 9/2012 s-a instituit o taxă nouă calculată pe baza unor criterii obiective (tipul motorizării, capacitatea cilindrică, emisia de CO2 și norma de poluare) luându-se în considerare și deprecierea autoturismului. Astfel pentru condiții identice taxa pentru emisiile provenite de la autovehicule va avea același cuantum indiferent că este vorba de un autovehicul second hand care se înmatriculează pentru prima dată în România sau un autovehicul second hand înmatriculat în România și pentru care se transcrie dreptul de proprietate dar pentru care nu s-a achitat taxa specială sau taxa de poluare.
Potrivit art.12 alin.3 taxa rezultată ca diferență dintre suma achitată de contribuabil cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea taxei pentru emisiile poluante de la autovehicule se restituie în termenul de prescripție prevăzute de legea fiscală, pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a legii.
Legea nr.9/2012 are ca scop principal protecția mediului și este conformă cu prevederile Tratatului Comunității Europene.
Dispozițiile art.90 din Tratat nu sunt incidente pe de o parte pentru că nu suntem în prezenta unor impozite interne mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, iar pe de altă parte nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminator.
Referitor la aplicabilitatea prevederilor constituționale ale art.148, recurenta a arătat că, potrivit art.1-33 din Legea 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, regatul Suediei, Regatul Unit al marii Britanii și Irlandei de Nord și Republica Bulgaria și România privind aderarea ultimelor două la Uniunea Europeană, legea cadru europeană este un act care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând, în același timp, autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și mijloacelor.
Art. 148 din Constituție obligă la aplicarea tratatelor internaționale atunci când legislația internă este contrară, însă legile cadru obligă statele membre doar în privința rezultatului, mijloacele legale fiind stabilite de acestea.
Incidența în cauză a prevederilor art.110 din Tratat este inexistentă în opinia recurentei întrucât taxa pentru emisiile poluante se aplică tuturor proprietarilor unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Dispozițiile art.110 au în vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de as introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât cele pentru produse interne, atât tratatul cât și actele adoptate de instituții și organe ale Uniunii Europene neinterzicând perceperea unor taxe precum taxa pentru emisii poluante.
În plus restituirea solicitată de reclamant nu se încadrează în situațiile stabilite de art.117 lit a-h din OUG92/2003.
II. Totodată recurenta a arătat că răspunsul AFP nu constituie un refuz de restituire a taxei pentru emisii poluante și în consecință prevederile art.2 coroborate cu art.8 alin1 teza a II a din Lege 554 nu sunt aplicabile.
Răspunsul dat reclamantului nu se circumscrie noțiunii de refuz nejustificat deoarece organul fiscal a comunicat condițiile ce trebuie îndeplinite pentru restituirea taxei pentru emisii poluante.
III. Recurenta a arătat că acțiunea este inadmisibilă în ceea ce privește restituirea sumei actualizată cu dobânda legală, deoarece reclamantul nu a urmat procedura prealabilă nici cu privire la actualizarea sumei.
IV. Recurenta a arătat totodată că hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii, în sensul că a considerat oportună acordarea cheltuielilor de judecată deși u a respectat o condiție imperativă a textului de lege și anume aceea că „ partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere să plătească cheltuielile de judecată”. Prin urmare, instanța de fond putea să oblige organul fiscal la plata cheltuielilor de judecată numai în situația în care reclamantul le solicita.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În drept recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă.
În temeiul art. 242 Cod procedură civilă, recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Intimatul reclamant a depus la dosar concluzii scrise în cuprinsul cărora a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate și a dispozițiilor aplicabile în speță, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat suma de 2147 lei cu titlu de taxă de emisii poluante, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamantul a solicitat restituirea integrală a taxei, cu dobânda legală, pârâta A.F.P. Băilești comunicându-i refuzul.
Cererea reclamantului este grefată pe incompatibilitatea dispozițiilor Legii nr. 9/2012 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei, aspect analizat de către instanța de fond a cărei motivare este grefată pe Legea nr. 9/2012, prin raportare la OUG nr.50/2008.
Conform art. 4 alin.1 lit. a din Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare.
Prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, a fost abrogată O.U.G. 50/2008 începând cu data de 13.01.2012, iar prin modificările aduse noului act normativ prin O.U.G. 1/2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 79/31.01.2012, s-a prevăzut că aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 ce instituie obligația de plată a taxei cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, se suspendă în perioada 31 ianuarie 2012 - 1 ianuarie 2013.
Ca urmare a suspendării obligației de plată a taxei pe poluare pentru anumite categorii de autovehicule, subzistă caracterul discriminatoriu al regimului fiscal aplicabil la înmatricularea în România a unui autoturism second hand achiziționat dintr-un stat membru al U.E., reglementat prin Legea nr. 9/2012, prin prisma dispozițiilor art. 110 TFUE.
Or, după aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația de a respecta dreptul european.
Compatibilitatea dispozițiilor interne cu prevederile comunitare incidente a fost analizată corect de instanța de fond, criticile recurentei pe aceste aspecte fiind nefondate.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 110 (fost art. 90) din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 110 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Taxa pe poluare instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza T. din 7 aprilie 2011, cauza N. din 07 iulie 2011), care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
După aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația a respecta dreptul european.
Judecătorul național are în lumina art. 20 alin. 2 și art. 148 alin. 2 din Constituția României, nu doar dreptul, dar și obligația asigurării preeminenței aplicării reglementărilor și jurisprudenței europene în raport cu cele interne.
Instanța de recurs constată că instanța de fond a dat o justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
În consecință, criticile recurentei privind conformitatea taxei instituite de Legea nr.9/2012 cu dreptul comunitar nu sunt întemeiate.
În ceea ce privește criticile referitoare la inaplicabilitatea prevederilor art. 2 coroborat cu art.8 teza a II a din Legea 554/2004, Curtea apreciază că și acestea sunt neîntemeiate.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat este reglementată în art.117 Cod pr. fiscală.
Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.
În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.
Potrivit art.70 alin.1 Cod procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.
De precizat este că reclamantul a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal.
Reclamantul a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.
Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.
Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art.2 alin.2, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim.
Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.
Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art.7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.
Astfel fiind, critica formulată de recurentă este neîntemeiată, corect prima instanță a apreciat că acțiunea este admisibilă.
Cât privește criticile vizând acordarea dobânzii, Curtea constată că și acestea sunt neîntemeiate.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 C.proc.fiscală. Pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. „Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
În speță, reclamantul a solicitat acordarea dobânzii prin cererea adresată organului fiscal, în cadrul procedurii prealabile, instanța de fond aplicând în mod corect dispozițiile art. 124 coroborat cu art. 70 din Codul de procedură fiscală.
Cât privește critica referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată, instanța de recurs reține că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul.
Din prevederile art. 274 alin. 1 C.proc.civ., rezultă că fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care a pierdut procesul.
În speță, reclamantului i-a fost admisă acțiunea, astfel că pârâtele se află culpă procesuală și în mod corect instanța de fond le-a obligat la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Față de aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 312 C.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtei D. D. ÎN NUMELE ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BĂILEȘTI.
La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală.
Articolul 274 alin. 3 C.proc.civ., care permite instanței să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mari față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită, este menit să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justițiabilului să beneficieze de o asistență judiciară calificată pe parcursul procesului, sens în care recurenta pârâtă D. D. ÎN NUMELE ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BĂILEȘTI va fi obligată la plata către intimatul reclamant a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată efectuate în faza recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta D. D. ÎN NUMELE ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BĂILEȘTI împotriva sentinței nr. 1440 din data de 6 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant T. G. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretentii .
Obligă recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Iunie 2013.
Președinte, L. C. | Judecător, M. F. | Judecător, T. B. |
Grefier, R. V. |
Red. MF
Tehn.red. RV 2ex/18.06.2013
Jud fd. EM
| ← Pretentii. Decizia nr. 4534/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Obligaţia de a face. Decizia nr. 554/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
