Anulare act administrativ. Decizia nr. 2933/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2933/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 19-03-2013 în dosarul nr. 10438/95/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2933/2013
Ședința publică de la 19 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. M. D.
Judecător Ș. B.
Judecător C. I.
Grefier I. C.
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TG –J. și DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE GORJ, împotriva sentinței nr. 6560 din 07 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă P. V. G. (FOSTĂ N.) și intimata pârâtă ADMINISTRATIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat Măgdoiu S. C., pentru intimata reclamantă P. V. G. (FOSTĂ N.), lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că recursurile au fost declarate și motivate în termenul procedural, recurentele pârâte au solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care:
Constatând că recurentele pârâte au solicitat judecarea cauzei în lipsă și că nu mai sunt cereri din partea părților, Curtea acordă cuvântul asupra recursurilor.
Avocat Măgdoiu S. C., pentru intimata reclamantă P. V. G. (FOSTĂ N.), depune împuternicire avocațială și solicită respingerea recursurilor ca nefondate, menținerea sentinței ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței, reclamanta P. (fostă N.) V. G. a chemat în judecată pârâtele Administrația Finanțelor Publice Tg-J., Direcția G. a Finanțelor Publice Gorj și Administrația F. pentru Mediu București, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligate pârâtele la restituirea taxei de poluare pentru autoturisme și autovehicule în sumă de 1668 lei, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința nr. 6560 din 07 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, s-au respins excepțiile.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanta P. (fostă N.) V. G., cu domiciliul în ., județul Gorj în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Tg-J. cu sediul în municipiul Tg-J., ., județul Gorj, Direcția G. a Finanțelor Publice Gorj cu sediul în municipiul Tg-J., ., județul Gorj și Administrația F. pentru Mediu București cu sediul în București, .. 294 Corp A, sector 6.
Au fost obligate pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 1668 lei, actualizată cu rata dobânzii legale la data plății și la 4,30 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței nr. 6560 din 07 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, au declarat recursuri ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TG –J. și DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE GORJ.
În motivarea recursului, recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Târgu Jiu, în esență, a arătat că :
În cauză s-a invocat excepția tardivității acțiunii motivat de faptul că reclamantul ar fi trebuit să atace decizia de calcul a taxei de poluare și, de asemenea, ar fi trebuit să îndeplinească procedura prealabilă, fiind incidente dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Recurenta a menționat că instanța de fond a asimilat greșit documentele de plată a taxei, cererea de restituire, răspunsul organului fiscal, adresa, ca fiind acte administrative tipice sau asimilate, ce au dus la vătămarea unui drept al reclamantului.
Decizia necontestată de reclamant potrivit art. 205 din O.G. nr. 92/2003 la D.G.F.P., ar fi dus la inadmisibilitatea acțiunii.
Instanța de fond a reținut și a interpretat greșit răspunsul organului fiscal și a admis acțiunea ignorând dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, aplicând legislația comunitară fără a aștepta eliminarea pe cale legislativă.
Mai mult, soluția instanței este nefondată raportat la prevederile Ordinului 986/2008 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei de poluare pentru autovehicule.
Taxa solicitată de reclamant a fi restituită a fost achitată ca urmare a aplicării dreptului intern, reclamantul invocând instanței de fond nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementărilor comunitare, în speță, art. 110 din Tratatul de aderare ce face referire la impozite interne de orice natură și nu la taxe naționale similare.
Recurenta a considerat sentința nelegală întrucât nu există alte prevederi legale în vigoare care să dispună restituirea potrivit O.U.G. nr. 50/2008, sumă ce a fost încasată de A.F.M., A.F.P. fiind doar organul fiscal ce stabilește cuantumul sumei achitate și necontestate conform art. 17 din O.U.G. nr. 196/2008, nefiind beneficiarul sumei potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008.
Pe fond, a considerat că sentința este netemeinică și nelegală, întrucât instanța a considerat încasarea taxei în mod nelegal menționând ca temei al restituirii Tratatul de aderare încheiat de România cu U.E. și nu are în vedere reglementările în materie ale UE, dând dreptul autorităților competente să aibă inițiative legislative.
A menționat că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre, iar Curtea Europeană de Justiție a admis că acest sistem de taxare nu intră sub incidența art. 110 invocat de reclamant, cu condiția efectuării inspecției tehnice în vederea stabilirii emisiei poluante la momentul achitării, astfel că autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Achitarea sumei și ulterior, restituirea raportată la legislația fiscală națională nu poate fi considerat un prejudiciu pe care organul fiscal l-a cauzat reclamantului și, de asemenea, nu poate fi obligată la plata dobânzilor dispuse de instanță raportat la prevederile C.proc.fiscală, întrucât reclamantul nu a solicitat dobânzile potrivit cererii depusă la dosarul cauzei.
Recurenta susține că instanța de fond a admis cu ușurință cererea privind cheltuielile de judecată, deși în cuprinsul sentinței recurate nu a stabilit culpa procesuală a organului fiscal.
În motivarea recursului, DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE GORJ, a susținut că sentința recurată este netemeinică și nelegală, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP în favoarea A.F.P și A.F.M., temeiul acesteia fiind dispozițiile art. 1 din OUG 50/2008, art. 8 alin. 5 HG 668/2008.
Pe fondul cauzei susține că sentința este netemeinică și nelegală, întrucât instanța a considerat încasarea taxei în mod nelegal menționând ca temei al restituirii Tratatul de aderare încheiat de România cu U.E. și nu are în vedere reglementările în materie ale UE, dând dreptul autorităților competente să aibă inițiative legislative.
A menționat că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre, iar Curtea Europeană de Justiție a admis că acest sistem de taxare nu intră sub incidența art. 110 invocat de reclamant, cu condiția efectuării inspecției tehnice în vederea stabilirii emisiei poluante la momentul achitării, astfel că autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește recursul declarat de recurenta pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice Gorj, Curtea reține că este fondat.
Potrivit dispozițiilor art. 2 din OMPF nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și rambursare a sumelor de la buget precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, organul fiscal competent în soluționarea cererilor de restituire este organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare.
Direcția G. a Finanțelor Publice și Administrația Finanțelor Publice sunt structuri administrative de sine stătătoare, care au drepturi și obligații distincte, inclusiv drepturi de natură procesuală proprii, decurgând din calitatea lor de subiecte de drept administrativ diferite, independente de raporturile administrative în care se află una față de cealaltă.
Chiar dacă administrațiile finanțelor publice municipale, ca unități fiscale teritoriale, sunt subordonate direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, ele au atribuții, sarcini și răspunderi diferite, delimitate prin regulamentele de organizare și funcționare, iar fiecare unitate fiscală poartă o răspundere proprie pentru actele îndeplinite sau pentru refuzul de a soluționa cererea care i-a fost adresată.
În speță, autoritatea fiscală competentă este pârâta Administrația Finanțelor Publice care are calitatea de parte în raportul de drept fiscal născut prin plata taxei de poluare, fiind cea care a calculat cuantumul taxei și care a încasat suma cu acest titlu, iar D.G.F.P. nu are calitate procesuală pasivă.
Pentru acest motiv, se va admite recursul pârâtei D.G.F.P. Gorj, va fi admisă excepția lipsei calității procesuale pasive și va fi respinsă acțiunea față de pârâta D.G.F.P. Gorj pentru lipsa calității procesuale pasive.
În raport de această critică care este întemeiată, nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de această pârâtă prin motivele de recurs.
Analizând recursul declarat de AFP Tg- J., Curtea reține următoarele:
Suma achitată de reclamant cu titlu de taxă de poluare și a cărei restituire s-a solicitat este o taxă supusă prevederilor Codului de procedură fiscală, iar tribunalele administrativ-fiscale, respectiv secțiile de contencios administrativ și fiscal, conform art. 10 din Legea nr. 554/2004 au competența de soluționare a litigiilor privind taxe și impozite de până la 500.000 lei, astfel că este neîntemeiată critica recurentei pârâte A.F.P. referitoare la necompetența instanței de fond.
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat o sumă de bani cu titlu de taxă de poluare, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamantul a solicitat pârâtei A.F.P., restituirea integrală a taxei de poluare.
Autoritatea fiscală competentă este pârâta Administrația Finanțelor Publice care are calitatea de parte în raportul de drept fiscal născut prin plata taxei de poluare, fiind cea care a calculat cuantumul taxei, a încasat suma cu acest titlu și căreia i s-a adresat cererea de restituire a taxei, astfel că este neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. invocată prin motivele de recurs.
Cererea reclamantului vizează incompatibilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei pe poluare.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004. Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Demersul administrativ la care intimatul reclamant era obligat prin dispozițiile Legii nr. 554/2004, a fost asigurat prin cererea de restituire a taxei depusă la organul fiscal.
Întrucât obiectul acțiunii îl constituie refuzul nejustificat de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea unui drept, în lumina art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, refuzul autorității fiscale de restituire a unei taxe, considerată ca fiind nedatorată, deschide accesul direct la instanța de judecată.
Procedura prevăzută de dispozițiile art. 10 raportat la art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, de Cap. VI - „Restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite” - din H.G. nr. 686/2008, precum și de Ordinul nr. 986/2008 emis de Ministerul Finanțelor Publice, nu este incidentă în cauză, deoarece reglementează numai posibilitatea contestării modalității de stabilire a cuantumului taxei pe poluare și restituirea diferenței de taxă plătită.
Prin Decizia nr. 24/2011, Î.C.C.J. a statuat că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Decizia de calcul a taxei de poluare nu este un act administrativ fiscal, în sensul Codului de procedură fiscală, pentru că prin ea nu se stabilește o obligație de plată în sarcina contribuabilului, cu privire la plata taxei de poluare, singurul ei rol fiind acela de a determina suma datorată de contribuabil, în conformitate cu criteriile stabilite de art. 6 și următoarele din O.U.G. nr. 50/2008. Decizia nu stabilește un termen de plată și nici nu generează obligația de plată a unor majorări de întârziere, nefiind susceptibilă de executare silită.
Reclamantul a solicitat restituirea unei taxe pretins percepută nelegal de către organul fiscal. Așadar, se contestă de plano legalitatea taxei de poluare.
În ceea ce privește procedura prealabilă, instanța reține că în jurisprudența Curții se statuează că particularii au dreptul la rambursarea impozitelor naționale aplicate cu încălcarea dreptului Uniunii Europene și revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a stabili modalitățile procedurale aplicabile în materie.
Potrivit art. 205 C.proc.fiscală este îndreptățit la contestație atât cel care se consideră vătămat printr-un act administrativ fiscal, cât și prin lipsa acestuia. Coroborând această dispoziție legală cu dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d C.proc.fiscală, în care este prevăzută posibilitatea restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, cum aplicarea taxei reprezintă o aplicare eronată a prevederilor legale comunitare, art. 110 Tratat CE, și având în vedere principiul preeminenței dreptului comunitar, rezultă că refuzul restituirii taxei, asimilată lipsei actului administrativ fiscal, poate fi atacat în baza art. 205 alin. 2 C.proc.fiscală ultima ipoteză, în atare situație fiind admisibilă acțiunea formulată la instanță după refuzul restituirii taxei.
Compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente a fost analizată în mod corect de către instanța de fond.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 90, actual art. 110, din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 90 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția G. a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09 T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Important este și faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N.(ca de altfel și hotărârea T.) se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008 - 31 decembrie 2010.
Taxa pe poluare instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza T. din 7 aprilie 2011, cauza N. din 07 iulie 2011), care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G.. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
După aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația a respecta dreptul european.
Instanța de recurs constată că instanța de fond a dat o justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Pentru a respecta efectele deciziei pronunțate de C.J.U.E., prevederile O.U.G. nr. 50/2008 fiind contrare dreptului U.E. și fiind întrunite condițiile art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2003, Curtea apreciază că sunt neîntemeiate criticile referitoare la inadmisibilitatea acțiunii și la conformitatea taxei cu dreptul comunitar.
Cât privește critica recurentei pârâte referitoare la acordarea dobânzii legale, Curtea reține că este întemeiată.
Dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 Cod procedură fiscală. Pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. „Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
În speță, reclamantul a solicitat acordarea dobânzii prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanței, nefiind formulată o astfel de cerere în cererea de restituire a taxei de poluare adresată organului fiscal. În aceste condiții, reclamantului nu i se poate acorda dobânda legală, fiind necesară formularea anterioară a unei cereri adresată organului fiscal, ori prin cererea adresată pârâtei A.F.P. reclamantul nu a solicitat acordarea dobânzii. Prin urmare, capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale la suma achitată, va fi respins.
Cu privire la critica referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată, se constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat plata cheltuielilor de judecată, astfel că instanța de fond s-a pronunțat în limitele învestirii, contrar celor susținute de recurentă.
La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală
Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul.
Din prevederile art. 274 alin. 1 C.proc.civ., rezultă că fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care a pierdut procesul.
În speță, reclamantului i-a fost admisă acțiunea, astfel că pârâta se află în culpă procesuală și în mod corect instanța de fond a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., Curtea va admite ambele recursuri, va modifica în parte sentința, în sensul că va respinge acțiunea față de DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE GORJ pentru lipsa calității procesuale pasive și va respinge capătul de cerere privind acordarea dobânzii, menținând restul dispozițiilor sentinței.
Având în vedere soluția dată recursurilor, ceea ce face ca intimata reclamantă să cadă în pretenții, Curtea va respinge cererea acesteia privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TG –J. și DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE GORJ, împotriva sentinței nr. 6560 din 07 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă P. V. G. (FOSTĂ N.) și intimata pârâtă ADMINISTRATIA F. PENTRU MEDIU.
Modifică în parte sentința, în sensul că respinge acțiunea față de DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE GORJ pentru lipsa calității procesuale pasive și respinge capătul de cerere privind acordarea dobânzii.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge cererea intimatei reclamante privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Martie 2013
Președinte, L. M. D. | Judecător, Ș. B. | Judecător, C. I. |
Grefier, I. C. |
Red./Tehnored.jud.Șt. B.
2 ex./I.C./11.04.2013
Jud.fond: T. P.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Sentința nr. 1031/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
