Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 24-09-2013 în dosarul nr. 1584/54/2010**
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 24 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE Ș. B.
Judecător C. I.
Judecător L. M. D.
Grefier M. P.
x.x.x.x
S-au luat în examinare recursurile formulate de reclamanții N. D., G. S. și reclamantele moștenitoare B. LAURENȚIA și B. V. M. împotriva sentinței nr. 697 din data de 22 iunie 2012, pronunțată de Curtea de Apel C. - Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ și de pârâta C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR împotriva sentinței nr. 3 din 05 noiembrie 2012, pronunțată în același dosar, recursuri trimise de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția C. Administrativ și Fiscal spre competentă soluționare prin Încheierea nr. 2682 din 04 martie 2013, pronunțată în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul reclamant G. S., lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, faptul că recursurile au fost declarate și motivate în termenul procedural, recurentul reclamant G. S. a formulat întâmpinare, iar recurenta pârâtă C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus note de ședință prin care a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care:
S-a comunicat recurentului reclamant G. S., un exemplar al notelor de ședință depuse de recurenta pârâtă, care nu a solicitat termen pentru a le observa.
Curtea, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă formulată de recurenta pârâtă și constatând că nu mai sunt alte cereri din partea părților, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii asupra recursurilor, cu luarea în considerare a excepției inadmisibilității recursului formulat de recurenții-reclamanți.
Recurentul reclamant G. S. a arătat că lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța cu privire la recursul formulat de reclamanți și a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta pârâtă, ca neîntemeiat.
CURTEA
Asupra recursurilor de față ;
Prin acțiunea formulată la data de 25.05.2010 și înregistrată pe rolul Curții de Apel C. sub nr._, reclamanții B. V., N. D. și G. S. au chemat în judecată pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună modificarea deciziei nr.7289/29.01.2010 emisă de pârâtă în sensul recalculării valorii despăgubirii și emiterii titlului de despăgubire real.
Prin sentința nr. 697 din data de 22 iunie 2012, pronunțată de Curtea de Apel C. - Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții B. V., N. D. și G. S. în contradictoriu cu pârâta C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR ca urmare a casării sentinței nr. 448 din data de 19 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._ prin decizia nr. 4714 din data de 13 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr._, așa cum a fost precizată.
S-a anulat Decizia nr. 7289/29.01.2010 emisă de C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
S-a dispus emiterea unei noi decizii privind emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamanților pentru suma stabilită în raportul de evaluare întocmit în dosarul_/CC/22.06.2006 pentru imobilul ce face obiectul Dispoziției nr. 28/10.02.2006 a Primarului comunei Gogoșu, fără deducerea despăgubirilor acordate în temeiul Legii 112/1996, actualizate cu indicele de inflație.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Hotărârea nr. 235/1996 a Primăriei . Hotărârea nr. 335/1997, în temeiul Legii nr. 112/1996 s-au acordat petenților N. D., G. E., G. M. V. B. V. și G. C. despăgubiri pentru imobilul situat în . proprietatea statului prin Decretul nr. 83/1949 de la G. I., bunicul și respectiv socrul petenților. Acest imobil, potrivit hotărârii menționate, este compus din casă cu 5 camere și antreu, precum și terenul aferent în suprafață de 4896 mp. Despăgubirile pentru acest imobil au fost plătite cu ordinele de plată menționate în adresa nr. 8520/05.06.2009 emisă de DGFP M. și depuse la dosarul cauzei ( filele 77-83).
Potrivit adresei nr. 2385/16.05.2008, emisă de Primăria .), în fapt proprietatea defunctului G. I. a cuprins două clădiri, respectiv, una care există în prezent și care este în proprietatea Primăriei Gogoșu, fiind cumpărată de la proprietari, iar cealaltă, în suprafață de 217,50 mp, a fost demolată, fiind cea pentru care se solicită despăgubiri.
Din această adresă, instanța a reținut că imobilul care a făcut obiectul Hotărârii nr. 335/1997 și pentru care s-au acordat despăgubiri în anul 1997 cu ordinele de plată menționate, există și se află în prezent în proprietatea Primăriei Gogoșu.
Cu privire la cel de-al doilea imobil, compus din construcții în suprafață de 217,50 mp și teren aferent în suprafață de 5100 mp este cel care a făcut obiectul Notificărilor 740/E/2001 și 717/E/2001, pentru care s-a emis Dispoziția nr. 28/10.02.2006 de Primăria Gogoșu (fila 25) și care face obiectul litigiului de față.
În aceste condiții, deducerea din suma stabilită prin raportul de evaluare întocmit de către . în cadrul etapei de evaluare parcursă în procedura derulată în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2001 a sumei reprezentând despoăgubirile acordate pentru imobilul ce a făcut obiectul Hotărârii nr. 335/1997 a fost eronat efectuată prin Decizia nr. 7289/29.01.2010 emisă de C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Așa cum a stabilit instanța de recurs, neatacarea acestui raport de evaluare în condițiile art. 16.13 alin. 4 din Normele Metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005 nu împiedică atacarea Deciziei emise de CCSD (fila 120), prin care au fost deduse eronat despăgubirile acordate anterior, actualizate cu indicele de inflație, din duma stabilită prin raportul de evaluare.
Pentru aceste considerente, instanța a admis acțiunea, a anulat Decizia nr. 7289/29.01.2010 emisă de C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor si a dispus emiterea unei noi decizii privind emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamanților pentru suma stabilită în raportul de evaluare întocmit în dosarul_/CC/22.06.2006 pentru imobilul ce face obiectul Dispoziției nr. 28/10.02.2006 a Primarului comunei Gogoșu, fără deducerea despăgubirilor acordate în temeiul Legii 112/1996, actualizate cu indicele de inflație.
La data de 03 august 2012, reclamanții au formulat cerere de completare a dispozitivului sentinței sus menționate, în sensul obligării pârâtei C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat în cuantum de 2000 lei, conform chitanței nr. 29/19.10.2010.
Prin sentința nr. 3 din 05 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel C. - Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , a fost admisă cererea de completare a dispozitivului sentinței nr. 697 din data de 22 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ formulată de reclamanții N. D., G. S. și reclamanta moștenitoare B. Laurenția în contradictoriu cu pârâta C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR.
S-a dispus completarea dispozitivului hotărârii nr. 697/22.06.2012 cu mențiunea „Obligă pârâta C. Centrală pt. Stabilirea Despăgubirilor la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată către reclamanți „.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În preambulul sentinței nr. 448/19.10.2010 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ s-a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, la fila 139 a dosarului, aflându-se chitanța nr. 29 din 19 octombrie 2010 reprezentând onorariul de avocat în sumă de 2000 lei.
Față de cele arătate, Curtea reține că sunt îndeplinite cerințele art. 2812 C.p. civ., astfel că va admite cererea formulată de reclamanți, apreciind că este întemeiată în raport de dispozițiile art. 274 alin 1 cod procedură civilă, întrucât pârâta a căzut în pretenții.
Motiv pentru care va dispune completarea dispozitivului sentinței nr. 697 din data de 22 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, în sensul că va admite cererea privind plata cheltuielilor de judecată și va obliga pârâta C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.
Împotriva sentinței nr. 697 din data de 22 iunie 2012, pronunțată de Curtea de Apel C. - Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, au formulat recurs reclamanții N. D., G. S. și reclamanta moștenitoare B. LAURENȚIA pentru reclamantul B. V., decedat.
Împotriva sentinței nr. 3 din 05 noiembrie 2012 a Curții de Apel C. - Secția de C. Administrativ și Fiscal, pronunțată în același dosar, a formulat recurs pârâta C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR (actual C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR).
Prin motivele de recurs formulate de reclamanți, s-a arătat că, prin acțiunea promovată la data de 25.05.2010 au chemat în judecată C. Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor întrucât prin decizia nr. 7289 din 29.01.2010 au fost despăgubiți conform legii 10/2001 pe suprafața de 5100 mp., suprafață ce au moștenit-o de la autorul G. I. și un corp de casă, acțiune ce a format obiectul dosarului nr._ .
Acțiunea a fost respinsă prin sentința nr. 448 din 19.10.2010 a Curții de Apel C., sentință ce a fost atacată cu recurs, iar prin decizia 4714 din 13.10. 2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție a fost admis recursul și trimisă cauza spre rejudecare întrucât instanța de fond a omis să se pronunțe asupra celui de al doilea capăt al acțiunii promovate, acțiune ce a fost admisă prin sentința nr. 697 din 22.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr. 1584/_*.
Însă, în această sentință, instanța a omis să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecată pe care le-au efectuat în dosar, instanța admițând acțiunea fără a se pronunța asupra cheltuielilor de judecată.
Învederează faptul că aceste cheltuieli reprezintă onorariu apărător și sunt depuse în dosarul nr._ cu chitanța nr. 29 din 19.10.2010 capăt de cerere care a fost reținut și în partea introductivă a deciziei nr. 4714 din 13.10.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Față de acestea, au solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței nr. 697/22.06.2012 și, pe fond, acordarea cheltuielilor de judecata reprezentând onorariu apărător conform chitanței nr 29 din 19.10.2010, aflată în dosar nr._, cu cheltuieli de judecată.
Recurenta pârâta C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR (actual C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR), în motivarea recursului, a arătat că prin Sentința civilă nr. 3/2012 pronunțată de către Curtea de Apel C. în ședința publică din 05.11.2012, în dosarul nr._, instanța a obligat pârâta C. Centrală la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.
În temeiul art. 299 și urm., art. 304 pct. 9. art. 3041 din Codul de procedură civilă, consideră sentința ca fiind netemeinică si nelegală pentru următoarele considerente:
Instanța ce a soluționat cererea privind dispozitivul sentinței nr. 697/22.06.2012, nu a reținut și nu a analizat aspectele invocate de către C. Centrală referitoare la puterea lucrului judecat cu privire la solicitarea cheltuielilor de judecată.
S-a susținut de către reclamanți că acest capăt de cerere ce vizează cheltuielile de judecată a fost reținut în partea introductivă a Deciziei nr. 4714 a ÎCCJ București.
Recurenta pârâtă a apreciat că susținerile reclamanților sunt neîntemeiate iar soluția privind obligarea Comisiei Centrale la plata cheltuielilor de judecată ca fiind greșită și neîntemeiată. Menționează că reclamanții nu au solicitat în nicio cerere acordarea cheltuielilor de judecată. De altfel, a învederat instanței că nici în recursul formulat împotriva acestei sentințe reclamanții nu au solicitat obligarea Comisiei Centrale la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței nr. 29/19.10.2010, menționată în prezenta completare de dispozitiv.
Prin Decizia nr. 4714/13.10.2011, ÎCCJ a admis recursul promovat de către reclamanți și a casat sentința nr. 448/19.10.2010 pronunțată de către Curtea de Apel C., trimițând cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Menționează, în acest context, că indicațiile instanței de control au fost în sensul: „ de a se compara Anexa la Dispoziția nr. 28/2006 emisă de Primăria comunei Gogoșu, cu cele menționate în Hotărârea nr. 335/1997 a Comisiei Județene de aplicare a Legii nr. 112/1995,precum și să se verifice dacă sumele plătite cu titlu de despăgubire prin ordinele de plată atașate adresei DGFP M. nr. 8520/2009 au vreo legătură cu imobilele pentru care s-au calculat despăgubiri în dosarul nr,_/CC al Comisiei Centrale”. Aceste aspecte au fost reținute și în sentința civilă nr. 697/2012 a Curții de Apel C., Secția C. Administrativ și Fiscal, pronunțată în dosarul nr._ 019*, în rejudecare.
Prin urmare, solicitarea cheltuielilor de judecată a intrat în puterea lucrului judecat.
De asemenea, recurenta pârâtă a solicitat Curții de Apel C. comunicarea chitanței nr. 29/19.10.2010 la care au făcut referire reclamanții în cererea ce a vizat completarea de dispozitiv. Instanța nu a comunicat înscrisul solicitat, încălcându-i astfel, dreptul la apărare precum și principiul contradictorialității.
Instanța ce a soluționat cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 697/22.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel C. nu a redus cheltuielile de judecată solicitate de către reclamanți.
Astfel, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, a solicitat instanței, ca în cazul în care va aprecia că se nu se impune respingerea acestui capăt de cerere, să reducă cuantumul acestora în temeiul art. 274 alin. 3 cod. proc. civ. potrivit cărora se instituie o limitare în ceea ce privește onorariul de avocat, tocmai pentru a se asigura o echivalență între munca prestată și onorariu.
În acest context, învederează instanței prevederile Deciziei Curții Constituționale nr. 492/2006. publicată în Monitorul Oficial nr. 583/05.07.2006, conform căruia Curtea Constituțională a reținut că prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertiți în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să îi fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească, prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.
In sensul celor expuse este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor de rambursare a cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, care au fost făcute în mod real, în limita unui cuantum rezonabil.
Mai mult decât atât, C. Centrală reprezintă Statul Român în litigiile ce vizează aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și astfel această comisie, nu poate fi obligată să plătească în nume propriu cheltuielile de judecată. Aceste aspecte vizează faptul că nu există un buget pentru plata cheltuielilor de judecată.
Prin urmare, față de obiectul pricinii, solicită reducerea cheltuielilor de judecata corespunzător.
De asemenea, învederează că eventualele cheltuieli de judecată, ce s-ar acorda reclamanților, s-ar constitui într-o sarcină mult prea oneroasă, care ar greva asupra bugetului ANRP, prin care este finanțată și activitatea Comisiei Centrale, buget care este parte integrantă a bugetului de stat, care asigură și resursele financiare funcționării instanțelor de judecată.
Astfel, atrage atenția asupra faptului că, pe spezele Comisiei Centrale, s-a creat un sistem de obținere a unor profituri financiare însemnate în beneficiul unor categorii restrânse de persoane, respectiv cesionari, avocați, executori judecătorești, sistem la creația căruia au contribuit ș instanțele de judecată, care au stabilit în sarcina Comisiei Centrale cheltuieli de judecată, penalități, daune, amenzi, într-un mod superficial și de multe ori la limita legalității.
Recurenta pârâtă este de părere că instanțele de judecată trebuie să își asume rolul, pe care îl au în cadrul procesului de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și să exercite atribuțiile de control nu numai asupra instituțiilor executive ale statului, cu atribuții în acest proces, ci și asupra diferitelor categorii de particulari, implicați, în diferite moduri, așa cum a arătat mai sus.
Având în vedere aspectele prezentate, a solicitat admiterea recursului formulat împotriva sentinței nr. 3 noiembrie 2012 a Curții de Apel C. - Secția de contencios administrativ și fiscal și pe cale de consecință să se respingă cererea de completare a dispozitivului sentinței nr. 697/22.06.2012 a Curții de Apel C. ca fiind neîntemeiată.
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin .2 cod. proc. civ.
Recursurile au fost înregistrate pe rolul ÎCCJ – Secția C. Administrativ și Fiscal la data de 08.12.2012 sub nr._ .
Prin încheiere nr. 2682 pronunțată în ședința din Camera de Consiliu de la data de 04 martie 2013, în temeiul art. XXIII alin. 2 și 4 din LG nr. 2/2013, ÎCCJ a scos cauza de pe rol și a trimis dosarul la Curtea de Apel C. – Secția contencios administrativ și fiscal, instanță devenită competentă să îl soluționeze.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel C. la data de 26 martie 2013 sub nr._ .
La data de 20 iunie 2013, B. V. M. a formulat o cerere de introducere în cauză în calitate de fiică moștenitoare a defunctului B. V. la care a anexat declarația de acceptare succesiune, certificatul de deces al lui B. V., certificat de naștere al său și copie a CI., iar recurenta pârâtă C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus la dosarul cauzei o cerere prin care a solicitat acordarea unui nou termen de judecată pentru a se introduce în cauză în calitate de recurentă pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, întrucât a preluat atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor .
Prin încheierea de ședință de la data de 25 iunie 203, instanța a dispus introducerea în cauză a numitei B. V. M. în calitate de moștenitoare a reclamantului defunct B. V..
De asemenea, având în vedere cererea de judecare a cauzei în lipsă și dispozițiile art. 4 din Legea 165/2013, potrivit cărora această lege se aplică și cauzelor aflate pe rolul instanței, precum și dispozițiile art. 17 din aceeași lege prin care se înființează C. Națională pentru Compensarea Imobilelor ce preia atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (art. 18 alin. 3 din Legea 165/2013), a dispus conceptarea și citarea în cauză a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, în calitate de recurentă pârâtă.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Referitor la recursul formulat de reclamanți, se constată următoarele:
Aspectul invocat de recurenții-reclamanți, cum că instanța de fond nu a dispus obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, nu constituie motiv de recurs, așa cum sunt reglementate de art. 304 C.p.civ.
Aceasta, deoarece, instanța de fond, prin sentința atacată, nu s-a pronunțat în nici un fel asupra acestei cereri, deși a fost formulată de către reclamanți și, în această situație, sunt incidente disp. art. 2812 C.p.civ., în care se arată că „dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare”.
Această pretenție a reclamanților nu poate fi valorificată prin intermediul căii de atac a recursului, în acest sens fiind și dispozițiile art. 2812a C.p.civ, în care se arată că „îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 281 - 2812”.
Pe cale de consecință, se constată că recursul formulat de recurenții reclamanți este inadmisibil.
Mai mult, reclamanții au formulat și cerere de completare a hotărârii, în sensul obligării pârâtei C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat în cuantum de 2.000 lei, conform chitanței nr. 29/19.10.2010, iar prin sentința nr. 3 din 05 noiembrie 2012, s-a admis cererea de completare și s-a dispus completarea dispozitivului hotărârii nr. 697/22.06.2012 cu mențiunea „Obligă pârâta C. Centrală pt. Stabilirea Despăgubirilor la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanți”.
Cu privire la recursul formulat de recurenta-pârâtă C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR(actual C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR), instanța constată următoarele:
La data de 19.10.2010, cu ocazia acordării cuvântului asupra acțiunii (fila 140), apărătorul reclamanților a solicitat admiterea acțiunii, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința nr. 448, pronunțată la acea dată (19.10.2010), a fost respinsă acțiunea reclamanților, deci implicit și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Ca urmare a admiterii recursului declarat de reclamanți împotriva acestei sentințe, prin Decizia nr. 4714/13.10.2011, ICCJ a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, ceea ce înseamnă că instanța de trimitere urma în rejudecare să se pronunțe atât asupra cererii principale, cât și asupra cererilor accesorii.
Cum însă prin noua sentință, pronunțată în rejudecare, cu nr. 697/22.06.2012, instanța a omis a se pronunța asupra capătului de cerere accesoriu privind cheltuielile de judecată, în mod corect s-a pronunțat asupra acestora prin intermediul instituției completării hotărârii prev. de art. 2812 alin. 1 C.p.civ.
Chiar dacă prin Decizia nr. 4714/13.10.2011 a ICCJ, s-a stabilit că motivul casării este unul legat de cererea principală, nu înseamnă că sentința a rămas irevocabilă cu privire la cheltuielile de judecată, așa cum susține recurenta, pentru a se considera că ar exista puterea de lucru judecat întrucât numai odată cu soluționarea fondului cererii principale, se poate dispune și asupra cheltuielilor de judecată.
Faptul că pârâtei nu i s-a comunicat chitanța nr. 29/19.10.2010 la care au făcut referire reclamanții în cererea ce a vizat completarea de dispozitiv, nu poate fi primit întrucât nu există obligația comunicării unei copii de pe actele care atestă cheltuielile de judecată efectuate.
La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții, în sensul art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, înseamnă a pierde procesul.
În speță, reclamanților le-a fost admisă acțiunea prin sentința nr. 697/22.06.2012, astfel că pârâta se află culpă procesuală și în mod corect instanța de fond a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți.
Nu este întemeiată nici solicitarea recurentei pârâte privind diminuarea onorariului de avocat. Prin reducerea onorariului plătit avocatului, reclamanții ar fi în imposibilitate de a-și recupera integral cheltuielile de judecată, deși nu se află în culpă procesuală și nici, față de actele de procedură îndeplinite de avocat în cauză în 2 cicluri procesuale și de complexitatea ridicată a cauzei, în culpa de a fi convenit cu avocatul un onorariu apreciat ca exagerat de către recurenta pârâtă, astfel încât nu se justifică reducerea onorariului achitat de reclamanți avocatului lor.
Astfel, se constată că recursul formulat de pârâtă este nefondat.
Ca urmare a tuturor celor arătate mai sus, Curtea, în baza art. 312 C.p.civ., va respinge recursurile formulate de reclamanți și pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanții N. D., G. S. și reclamantele moștenitoare B. LAURENȚIA și B. V. M. împotriva sentinței nr. 697 din data de 22 iunie 2012, pronunțată de Curtea de Apel C. - Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ și recursul formulat de pârâta C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR (actual C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR) împotriva sentinței nr. 3 din data de 05 noiembrie 2012 a Curții de Apel C. - Secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în același dosar.
Irevocabilă .
Pronunțată în ședința publică de la 24 Septembrie 2013.
Președinte, Ș. B. | Judecător, C. I. | Judecător, L. M. D. |
Grefier, M. P. |
Red. jud. Șt. B.
2 ex./24.10.2013
Jud. Fond .L.C.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
