Anulare act administrativ. Decizia nr. 4935/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Curtea de Apel CRAIOVA - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Decizia nr. 4935/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 3211/63/2010

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 4935/2013

Ședința publică de la 25 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: - M. F.

Judecător: - T. B.

Judecător: - L. C.

Grefier: - R. V.

x.x.x.

S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâtul P. C. și reclamantul D. P. O. împotriva sentinței nr. 1221 din data de 2 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, M. E. ȘI FINANȚELOR PUBLICE și M. JUSTIȚIEI, având ca obiect „anulare act administrativ”.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic V. V., pentru recurentul pârât P. C., lipsind recurentul reclamant D. P. O. și intimații pârâți ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, M. E. ȘI FINANȚELOR PUBLICE și M. JUSTIȚIEI.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței depunerea la dosar de către recurentul reclamant a unei note scrise prin care arată că este de acord cu modul de calcul efectuat de către pârâtul P. C. și își însușește rezultatul final al acestuia, după care;

Consilier juridic V. V. pentru recurentul pârât P. C., depune fișa de calcul a fracțiunilor ce au fost neglijate.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantului părții prezente asupra recursurilor de față.

Consilier juridic V. V., pentru recurentul pârât P. C., solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat iar cu privire la recursul formulat de reclamantul D. P. O. pune concluzii de respingere.

CURTEA

Asupra recursurilor de față;

Pe rolul Tribunalului D. – Secția contencios administrativ și fiscal, a fost înregistrată acțiunea formulată de reclamantul D. P. O., împotriva pârâților M. Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Administrația Națională a Penitenciarelor și P. C. prin care s-a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea în solidar a pârâților să plătească orele suplimentare efectuate în perioada 5.03.2007 / 31.12.2008, și în continuare, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii în fapt, a arătat că este funcționar public cu statut special, salariat al Penitenciarului C. și lucrează într-un compartiment care efectuează paza și supravegherea interioară, cu un program de muncă de 12 ore pe zi cu 24 libere și 12 ore pe noapte cu 48 libere astfel că însumează lunar 168 de ore, 180 de ore, 192 de ore, în plus de aceasta lucrează și în zilele considerate libere sau sărbători legale.

Timpul de lucru legal este de 8 ore pe zi, 40 de ore pe săptămână, astfel că trebuie efectuate lunar 168, 176 sau 184 de ore. Mai mult decât atât, repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este de regulă de 8 ore pe zi cu 2 zile de repaus, respectându-se zilele de sâmbătă și duminică ca zile de repaus și sărbătorile legale.

Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă este considerată muncă suplimentară care se compensează cu ore libere plătite, iar când compensarea nu este posibilă în următoarele 30 de zile după expirarea acestui timp orele suplimentare efectuate se plătesc prin adăugarea unui spor la salariu. Acest spor de muncă nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază. Repausul săptămânal este considerat în legislația română că se acorda 2 zile consecutiv, de regula sâmbăta și duminica.

Programul de lucru cuprinde și zilele de sărbătoare legală, în care în raport de dispozițiile art. 134 Codul muncii nu se lucrează și îi sunt încălcate astfel drepturile de a beneficia de un spor la salariu ce nu poate fi mai mic de 100%( art. 137, alin. 1 Codul muncii).

O.G. nr. 64/2006 privind salarizarea în articolul 16 se face trimitere la articolul 43 din Legea 293/2004, ceea ce înseamnă că se recunoaște puterea executorie a prevederilor din statut, chiar în lipsa unui act normativ de salarizare.

Prin Ordinul 399/2007, în art. 1, punctul 11 prevede aceste drepturi și modalități de plată făcând interpretarea art. 16.

Astfel că și înainte de apariția Legii privind salarizarea au existat norme juridice în baza cărora li se puteau acorda drepturile bănești solicitate de reclamanți. Legea 293 este un act normativ de aplicabilitate imediată, continuată de la apariția ei și până la momentul la care va fi abrogată sau modificată. Toate actele normative apărute după Legea 293/2004, se referă la O.G. nr. 64/2006, Ordinul 399/2007 prin care nu s-a abrogat nici unul dintre articolele privind salarizarea astfel încât chiar dacă nu era o lege a salarizării, era în vigoare Legea Privind Statutul -293/2004, care produce efecte juridice la fel ca orice altă lege. De asemenea arată că, în raport de dispozițiile Legii 293, art. 43 și 44 au fost plătiți zeci de mii de salariați din sistem și de altfel sunt plătiți și astăzi, întrucât pe rând celelalte două acte normative ulterioare acesteia fac trimitere la art. 43 și 44 din Legea 293.

Momentul final al unei legi este momentul în care încetează acțiunea legii, iar legea încetează să mai producă efecte juridice prin abrogare, ajungere la termen etc. In cazul de față art.. 43 din Legea 293/2004 nu este abrogat prin apariția celorlalte două acte normative ulterioare. Suntem practic în situația ultraactivității legii în sensul că legea nouă a consacrat situațiile guvernate de Legea 293/2004. A avut dreptul câștigat chiar prin dispozițiile Legii 293/2004 aspect reluat expres de O.G. nr. 64/2006 și Ordinul 399/2007.

S-a evitat să se țină cont de faptul că reclamantul muncește în zilele considerate libere și în zilele reținute de Legiuitor sărbători legale. I se recunoaște faptul că lucrează ore suplimentare între 12 și 48 de ore lunar, dar se uită că lucrează și vineri noaptea, și sâmbătă ziua, și sâmbătă noaptea și duminică ziua, și duminică noaptea. Se face vorbire de o indemnizație de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază care i s-ar acorda astfel că pachetul salarial ar trebui să acopere și eventualele eforturi depuse peste orele de program.

Indemnizația de dispozitiv este acordată tuturor salariaților și celor care lucrează 8 ore și celor care lucrează mai mult sau mai puțin de 8 ore, astfel că nu se face nici un fel de diferențiere între cei care lucrează 40 de ore pe săptămână și în medie 168 de ore pe lună față de cei care lucrează până la 192 de ore pe lună. Motivația potrivit căreia nu le pot fi plătite drepturile bănești solicitate, întrucât este necesară alocarea de fonduri bănești de către coordonatorul de credite nu are temei legal și nu constituie un motiv întemeiat pentru care nu le sunt acordate drepturile bănești pentru orele suplimentare efectuate.

De la 1 ianuarie 2007 s-a acordat parțial și necorespunzător timp liber pentru orele lucrate suplimentar, neținându-se cont de întreg numărul de ore lucrate suplimentar, neținându-se cont de zilele considerate repaus săptămânal și considerate libere.

În dovedirea acțiunii a solicitat încuviințarea probelor cu acte, martori, interogatorii, expertiză și orice alt mijloc de probă necesar.

În drept a invocat dispozițiile Legii 219/2004, OG 64/2006, OG 46/2007, Ordinul 399/2007, Codul Muncii, Legea 188/1999 precum și celelalte texte de lege invocate mai sus.

Prin sentința nr. 1221 din data de 2 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ s-au respins excepția referitoare la lipsa semnăturii cererii de chemare în judecată, excepția necompetenței materiale a instanței, a netimbrării cererii și a lipsei procedurii prealabile .

A fost respinsă excepția prescriptiei ca rămasă fără obiect.

S-a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților M. Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Finanțelor Publice.

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul D. P. O. împotriva pârâților M. Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesual pasive.

S-a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul D. P. O., împotriva pârâtului P. C..

A fost obligat pârâtul P. C. la plata către reclamantul D. P. O. a sumei totale de 1402 lei brut, actualizată la data platii efective cu indicele de inflatie corespunzator in raport de data scadentei fiecarei sume componente a sumei totale, reprezentând contravaloarea orelor efectuate suplimentar și necompensate.

A fost obligat pârâtul P. C. către reclamantul D. P. O. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 450 lei.

S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de Administrația Națională a penitenciarelor, ca inadmisibilă.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut următoarele:

Cu prioritate asupra excepțiilor invocate, Tribunalul a constatat:

Excepția necompetenței materiale a fost neîntemeiată deoarece competența instanței de contencios administrativ se stabilește potrivit art. 10 alin. 1 din Legea 554/2004 și art. 2 pct. 1 lit. d cod procedură civilă în raport de partea ce are legitimare procesuală pasivă și calitate acesteia de instituție locală sau județeană sau instituție centrală; or, în speță P. C. nu are calitatea de autoritate sau instituție centrală, pentru a se putea reține necompetența tribunalului.

Neîntemeiată a fost și excepția netimbrării acțiunii, față de faptul că cererea este scutită de plata taxei de timbru conform art. 15 din Legea nr. 146/1997.

De asemenea a fost neintemeiata si exceptia nesemnarii cererii de chemare in judecata, intrucat aceasta poarta semnatura reclamantului prin avocat cu imputernicire de reprezentare, precum si exceptia vizand neindeplinirea procedurii prealabile, din actele cauzei rezultand parcurgerea acestei proceduri.

Față de precizarea actiunii în sensul că este vizată doar perioada 1 ian.2007-31 dec.2009, excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile anterioare anului 2007 a rămas fără obiect.

În consecință aceste excepții au fost respinse.

În privința excepției lipsei calității procesuale pasive, instanta a retinut ca obiectul prezentului litigiu îl constituie despăgubiri reprezentând drepturi bănești la care reclamantul susține că este îndreptățit. În litigiile în contencios administrativ cu acest obiect, așa cum s-a subliniat în doctrină și practica judiciară, este imperios necesar să figureze unitatea cu personalitate juridică în raport cu care reclamantul poate dobândi repararea prejudiciului invocat prin acțiune.

Această premisă nu conferă însă legitimare procesuală unor instituții cu care reclamantul nu are un raport juridic de drept substanțial ci numai persoanei juridice ce are un astfel de raport juridic cu reclamantul.

Prin urmare, dat fiind faptul că despăgubirile solicitate de reclamant sunt derivate din raportul de serviciu în care acesta este parte, calitatea procesuală pasivă aparține unității cu personalitate juridică ce este de asemenea parte a raportului de serviciu.

În speță, reclamantul este funcționar public cu statut special în cadrul Penitenciarului C., astfel că raportul său de serviciu se derulează cu unitatea mai sus precizată, care, potrivit art. 10 alin. 3 din HG 1849/2004 are personalitate juridică și patrimoniu propriu și astfel poate sta în judecată în nume propriu și poate acoperi prejudiciul invocat de reclamant în situația în care pretențiile acestuia sunt întemeiate.

Relevante sub acest sunt și dispozițiile art. 17 alin. 2 din Legea 293/2004, din care rezultă că decizia de numire a funcționarului public cu statut special definitiv este emisă de directorul unității în care acesta își desfășoară activitatea.

În acest context se impune a se reține ca întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive referitor la pârâții Ministerul Finanțelor Publice, M. Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor, deoarece între acești pârâți și reclamant nu există un raport de drept substanțial, respectiv un raport de serviciu.

A fost lipsit de relevanță, sub aspectul calității procesuale pasive, faptul că pârâții M. Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor au calitatea de ordonatori de credite, principal respectiv secundar, deoarece, așa cum s-a arătat mai sus legitimarea procesuală pasivă nu poate fi dată decât de existența unui raport de serviciu.

De asemenea, reclamantul nu ar justifica nici interesul atragerii în judecată pentru opozabilitatea hotărârii și pe pârâții mai sus precizați în calitate acestora de ordonatori de credite principal și secundar, față de dispozițiile O.G. nr.2.2/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, care înlătură necesitatea pronunțării unei hotărâri în contradictoriu și cu ordonatorii de credite, pentru opozabilitate și asta deoarece, legiuitorul, printr-o lege specială, de care este ținută orice persoană care cade sub incidența acesteia, deci inclusiv pârâții mai sus menționați, reglementează obligativitatea ordonatorilor principali de credite de a alimenta conturile instituțiilor din subordine, in ipoteza existenței unui titlu executoriu.

Față de argumentele expuse, constatând că pentru pârâții Ministerul Finanțelor Publice, M. Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor nu se justifică legitimarea procesuală pasivă, acțiunea formulată împotriva acestora a fost respinsă în consecință.

Pe fondul cauzei, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța a reținut următoarele:

Reclamantul este funcționar public cu statut special în cadrul Penitenciarului C. desfășurând un program special de muncă, respectiv ture de 12 ore pe zi cu repaus de 24 de ore și 12 ore pe noapte cu repaus de 48 de ore.

Prin cererea precizata a solicitat plata orelor prestate peste durata normală a timpului de lucru și în zilele de repaus săptămânal și în celelalte zile în care potrivit dispozițiilor legale nu se lucrează începând cu data de 5.03.2007 până la 31.12.2009, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

Regimul juridic al orelor suplimentare efectuate de categoria funcționarilor publici cu statut special din care face parte reclamantul este reglementat de art.16 din OG nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor cu statut special din Sistemul Administrației Penitenciarelor, care face trimitere expresă la art. 43 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul Funcționarilor Publici din ANP.

Astfel, potrivit art. 45 alin 3 din Legea 293/2004 republicată ( în forma inițială, art.43), "Orele prestate de funcționarii publici din sistemul administrației penitenciare peste durata normală a timpului de lucru se compensează cu timp liber corespunzător. În cazul în care compensarea muncii suplimentare cu timp liber corespunzător nu a fost posibilă în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, orele suplimentare se vor plăti, în luna următoare, cu un spor din salariul de bază, după cum urmează:

a) 75% din salariul de bază pentru primele două ore de depășire a duratei normale a zilei de lucru;

b) 100% din salariul de bază pentru orele următoare. Cu un spor de 100% se plătesc și orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.

Munca peste durata normală a timpului de lucru poate fi prestată și sporurile prevăzute la alin. (4) se pot plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă în scris de șeful ierarhic, fără a se depăși 120 de ore anual, iar în cazuri cu totul deosebite se poate aproba efectuarea orelor suplimentare și peste acest plafon, dar nu mai mult de 360 de ore anual, cu aprobarea ordonatorului de credite și cu încadrarea în fondurile bugetare aprobate".

Iar art. 16 din OG 64/2006 prevede în mod explicit că pentru orele prestate de funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare peste durata normală a timpului de lucru, în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, potrivit legii, nu se lucrează, sunt aplicabile prevederile art. 43 din Legea nr. 293/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Aceste dispoziții se completează însă, conform art. 46 din Statut, cu regulamentele de ordine interioară elaborate de conducerea ANP și de unitățile aflate în subordinea acesteia în ceea ce privește modul de organizare a timpului de lucru, a pauzelor și evidența prezenței funcționarilor publici la serviciu, respectiv Ordinul nr. 399/2007 emis de M. Justiției pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OG nr.64/2006 și Decizia nr.307/25.01.2007 emisă de Directorului General al ANP dar și cu dispozițiile de drept comun, respectiv art.109, 110, 112 ,113 și art. 116,117 din Codul Muncii.

Ordinul nr.399/2007 și Decizia Directorului General ANP nr. 307/25.01.2007 care statuează, în esență, aceleași reglementări ca și art. 45 din Statut, stabilesc în același timp distincția dintre orele suplimentare efectuate în cazul lucrului în ture și cele efectuate cazul programului normal.

Din interpretarea prevederilor cuprinse la pct. 11 din Ordinul nr.399/2007 și în art.4 alin.2 și 3 din Decizia nr. 307/2007 rezultă că programul în ture presupune și munca în zilele de repaus săptămânal sau în cele în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, astfel încât orele suplimentare se calculează raportat la durata normală a timpului de lucru, conform pontajului.

Așadar, faptul că efectuarea turei de lucru se realizează în zilele de repaus săptămânal sau în cele declarate nelucrătoare, nu justifică plata sporului.

Prin urmare, la stabilirea orelor efectuate suplimentar, instanța a avut în vedere doar orele efectuate în plus față de durata normală a timpului de lucru ( 40 ore/săptămânal, respectiv 160, 168, 176 sau 184 ore/lunar).

Potrivit disp. Ordinului 399/2007 plata orelor prestate peste durata normală a timpului de lucru, conform pontajului lunar, se face potrivit disp. art. 11.5: „a) total ore lucrate conform pontaj – total ore lucrate din lună = ore lucrate suplimentar; b) ore lucrate suplimentar /8 ore pe zi = număr de zile lucrate suplimentar; c) primele două ore din fiecare zi lucrată suplimentar se plătesc cu un spor de 75%, iar diferența până la 8 se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază. Fracțiunile rezultate ca lucrate suplimentar se neglijează”. Prin urmare, calculul orelor suplimentare s-a făcut avându-se în vedere orele efectiv prestate. Modalitatea de calcul este impusă prin Ordinul amintit, ordin ce nu a fost contestat.

S-a mai reținut că Decizia nr.307/2007 stabilește că "programul de lucru al personalului din compartimentele a căror activitate impune prezenta la serviciu mai mult de 8 ore, se stabilește la începutul anului, prin Decizie de zi pe unitate de către directori, în raport cu necesitățile operative, asigurându-se respectarea timpului de lucru legal". Se dispune că șefii de direcții sau servicii sau coordonatorii compartimentelor desemnează prin decizie de zi pe unitate, persoana cu atribuții de întocmire a fiselor individuale de evidență a orelor suplimentare, conform anexei 1 la Decizie. Pe baza fișelor individuale se întocmește o situație centralizatoare ce se comunică compartimentului financiar împreună cu fisele de pontaj. Se elaborează, la nivelul fiecărei unități un Raport anual privind orelor suplimentare.

Conform formularului anexa nr.1 la Decizia 307 Fișa individuală de evidențiere a orelor suplimentare și a timpului liber acordat în compensare, trebuie completată anterior efectuării orelor suplimentare, având în vedere obligația șefului ierarhic superior de a emite o dispoziție scrisă pentru efectuarea orelor suplimentare, exceptând categoriile de personal a căror activitate presupune efectuarea de ture și implicit ore suplimentare. Acordul funcționarului public este certificat de semnătura angajatului în ziua respectivă.

Astfel, la dosar au fost depuse Raportul privind orele suplimentare efectuate la nivelul unității în anul 2008, nr._/PC/27.01.2009, din care a rezultat că în cadrul compartimentului pază și supraveghere unde este încadrat reclamantul s-au efectuat în cursul anului 2008 un număr de_ ore suplimentare care însă au fost compensate în totalitate cu timp liber.

De asemenea, pârâtul a recunoscut că pentru 2007 nu s-a întocmit un astfel de raport.

Pentru 2009, a fost depus Raportul privind orele suplimentare efectuate la nivelul unității în anul 2009 nr._/PCDJ/10.02.2010, din care a rezultat că în cadrul compartimentului operativ s-au efectuat în cursul anului 2009 un număr de_ ore suplimentare care însă au fost compensate în totalitate cu timp liber.

În ceea ce privește deciziile de zi, pârâtul s-a apărat în sensul că aceste înscrisuri conțin informații clasificate și nu pot fi depuse la dosar.

A depus însă fișele lunare privind prezența la serviciu a reclamantului precum și situație centralizatoare a pontajelor lunare, pentru perioada_ .

A susținut pârâtul că acele fișe individuale de evidență a orelor suplimentare nu au fost întocmite, întrucât orele suplimentare au fost compensate cu timp liber, iar fișele respective se impunea a fi întocmite doar în cazul în care ar fi fost plătite.

Raportul de expertiză refăcut si suplimentul la acest raport, întocmite în cauză de expert T. C., au concluzionat că reclamantul a efectuat ore suplimentare în anumite luni, situația centralizatoare fiind depusă în anexe, din acestea rezultand ca expertul a avut în vedere orele suplimentare peste durata normală a timpului de lucru.

Concluziile raportului de expertiză refacut si ale suplimentului la raport au fost avute partial in vedere de catre instanta, dupa cum urmeaza:

Pentru luna octombrie 2007, prin raportul de expertiza refacut, expertul a stabilit efectuarea a 8 ore suplimentare, care nu au fost compensate cu timp liber, astfel incat reclamantul este indreptatit la despagubirea aferenta celor 8 ore suplimentare efectuate si necompensate, aspect necontestat de parti, despagubire in cuantum de 101,84 lei brut .

Pentru luna decembrie 2007, prin suplimentul la raportul refacut s-a stabilit efectuarea a 28 ore suplimentar, ce nu au fost compensate cu timp liber,astfel incat reclamantul este indreptatit la despagubirea aferenta celor 28 ore suplimentare efectuate si necompensate, paratul sustinand prin obiectiuni ca cele 28 ore suplimentare au fost compensate in luna urmatoare cu 2 ture recuperare si prin plata in luna iunie 2008.

Din pontajul lunii ianuarie 2008 a rezultat prestarea efectiva a 168 ore fata de 168 ore lucrătoare ale lunii, rezultand ca reclamantul nu a efectuat ore suplimentare si ca cele 28 ore suplimentare efectuate in ianurie 2008 nu au fost compensate, reclamantul nebeneficiind de ture recuperare, ci de tura libera pentru a nu depasi numarul orelor lucratoare ale lunii.

De asemenea, intrucat paratul nu a depus la dosar statul de plata aferent lunii iunie 2008, s-a constatat ca nu s-a facut nici dovada compensarii banesti.

A rezultat astfel ca reclamantul a efectuat in decembrie 2007 un numar de 28 ore suplimentare ce nu au fost compensate, fiind îndreptățit la despăgubirea aferentă în sumă de 316,86lei brut (se plătesc doar 24 ore, întrucât fracțiunile se neglijează; primele 2 ore cu un spor de 75%, iar diferența până la 8 cu un spor de 100% din salariul de bază).

Pentru luna mai 2008, raportul refacut a stabilit efectuarea a 36 ore suplimentar, ce nu au fost compensate, astfel incat reclamantul este indreptatit la despagubirea aferenta celor 36 ore suplimentare efectuate si necompensate, aspect necontestat de parti, despagubire in cuantum de 454,46 lei brut .

Pentru luna iulie 2008, raportul refacut a stabilit efectuarea a 12 ore suplimentar, ce nu au fost compensate, astfel incat reclamantul este indreptatit la despagubirea aferenta celor 36 ore suplimentare efectuate si necompensate, aspect necontestat de parti, despagubire in cuantum de 103,7 lei brut .

Pentru luna august 2008, raportul refacut a stabilit efectuarea a 16 ore suplimentar, ce nu au fost compensate, paratul sustinand ca reclamantul nu a efectuat ore suplimentare.

Din pontajul lunii august 2008, rezulta ca reclamantul a lucrat efectiv 144 ore fata de 168 ore lucrătoare ale lunii; cum orele suplimentare se calculează ca diferență între numărul de ore efectiv lucrate, conform pontajului, și numărul de ore lucrătoare ale lunii (conform Ordinului nr. 399/2007 și Deciziei nr.307/25.01.2007), a rezultat ca in luna august 2008 reclamantul nu a efectuat ore suplimentyare, nefiind indreptatit la despagubire.

Pentru luna octombrie 2008, raportul refacut a stabilit efectuarea a 24 ore suplimentar, ce nu au fost compensate, paratul sustinand ca cele 24 ore suplimentare au fost compensate cu 2 ture recuperare in noiembrie 2008.

Din pontajul lunii noiembrie 2008a rezultat prestarea efectiva a 169 ore fata de 160 ore lucrătoare ale lunii si cum orele suplimentare se calculează ca diferență între numărul de ore efectiv lucrate, conform pontajului, și numărul de ore lucrătoare ale lunii (conform Ordinului nr. 399/2007 și Deciziei nr.307/25.01.2007), a rezultat că reclamantul a efectuat 9 ore suplimentare în noiembrie 2008 si ca in aceasta luna nu i-au fost compensate cele 24 ore suplimentare efectuate in octombrie 2008.

A rezultat astfel ca reclamantul a efectuat in octombrie 2008 un numar de 24 ore suplimentare ce nu au fost compensate, fiind îndreptățit la despăgubirea aferentă în sumă de 317,13 lei brut (se plătesc 24 ore, întrucât fracțiunile se neglijează; primele 2 ore cu un spor de 75%, iar diferența până la 8 cu un spor de 100% din salariul de bază).

Pentru luna noiembrie 2008, raportul refacut a stabilit efectuarea a 9 ore suplimentar, ce nu au fost compensate, paratul sustinand ca cele 9 ore suplimentare au fost compensate cu 1 tura recuperare in decembrie 2008.

Din pontajul lunii decembrie 2008a rezultat prestarea efectiva a 169 ore fata de 160 ore lucrătoare ale lunii si cum orele suplimentare se calculează ca diferență între numărul de ore efectiv lucrate, conform pontajului, și numărul de ore lucrătoare ale lunii (conform Ordinului nr. 399/2007 și Deciziei nr.307/25.01.2007), a rezultat că reclamantul a efectuat 9 ore suplimentare în decembrie 2008 si ca in aceasta luna nu i-au fost compensate cele 9 ore suplimentare efectuate in noiembrie 2008.

A rezultat astfel ca reclamantul a efectuat in noiembrie 2008 un numar de 9 ore suplimentare ce nu au fost compensate, fiind îndreptățit la despăgubirea aferentă în sumă de 108,01 lei brut (se plătesc doar 8 ore, întrucât fracțiunile se neglijează; primele 2 ore cu un spor de 75%, iar diferența până la 8 cu un spor de 100% din salariul de bază).

Pentru luna decembrie 2008, raportul refacut a stabilit efectuarea a 9 ore suplimentar, ce nu au fost compensate, paratul sustinand ca cele 9 ore suplimentare au fost compensate cu 1 tura recuperare in ianuarie 2009.

Din pontajul lunii ianuarie 2009 a rezultat prestarea efectiva a 78 ore fata de 160 ore lucrătoare ale lunii si cum orele suplimentare se calculează ca diferență între numărul de ore efectiv lucrate, conform pontajului, și numărul de ore lucrătoare ale lunii (conform Ordinului nr. 399/2007 și Deciziei nr.307/25.01.2007), a rezultat că reclamantul nu a efectuat ore suplimentare în ianuarie 2009 si ca in aceasta luna i-au fost compensate cele 9 ore suplimentare efectuate indecembrie 2008, nefiind indreptatit la despagubire..

În concluzie, acțiunea reclamantului a fost admisă in parte și a fost obligat pârâtul P. C. la plata sumei de 1402 lei (brut), actualizată la data platii efective cu indicele de inflatie corespunzator in raport de data scadentei fiecarei sume componente a sumei totale, reprezentând contravaloarea orelor efectuate suplimentar și necompensate în perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2009.

În aplicarea art.274 C.pr.civ, a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată dovedite cu actele de la dosar, respectiv suma de 450 lei ( 150 lei onorariu expert si 300 lei onorariu avocat).

Asupra cererii de chemare în garanție, instanța a constatat că, potrivit art. 60 C.pr.civ., poate fi chemat în garanție cel împotriva căruia poate să se îndrepte partea căzută în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubiri.

Prin urmare, numai persoana care devine parte într-un litigiu, deci justifică legitimarea procesuală, și mai mult, cade în pretenții, poate chema în garanție o altă persoană.

În speță, față de soluția ce urmează a se pronunța asupra cererii de chemare în judecată a pârâtului ANP, de respingere pentru lipsa calității procesuale pasive, cererea de chemare în garanție formulată de acesta a fost respinsă ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe au declarat recursuri pârâtul P. C. și reclamantul D. P. O., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

La termenul din data de 3 noiembrie 2011 reclamantul D. P. O. a invocat exceptia de nelegalitate a dispozitiilor art.11 pct.5 din Ordinul MJ nr.399/2007 si ale art.4 alin.3 si alin.4 din Decizia nr. 307/2007 a Directorului General al Administratiei Nationale a Penitenciarelor.

Prin încheierea din data de 12 ianuarie 2012 pronunțată în dosarul nr._, Curtea de Apel C. a admis cererea, a fost sesizată Curtea de Apel C. - Secția C. cu soluționarea excepției de nelegalitate și a suspendat cauza până la soluționarea irevocabilă a excepției de nelegalitate.

Dosarul a fost înregistrat sub nr._ .

Prin sentința nr. 241 din data de 29 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ s-a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamantul D. P. O. în contradictoriu cu pârâții P. C. ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, M. E. ȘI FINANȚELOR PUBLICE și M. JUSTIȚIEI.

S-a constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 11 pct. 5 din O MJ 399/2007 și art. 4 alin. 3 și 4 din Dispoziția nr. 307/25.01.2007 emisă de Directorul General al ANP.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut că dispozițiile art.11 pct.5 din O.M.J nr.399/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OG 64/2006 și art.4 alin.3 și 4 din Decizia nr.307/25.01.2007 emisă de Directorul General al A.N.P sunt nelegale, venind în contradicție și adăugând în mod nepermis la dispozițiile OUG 64/2006 și Legii 293/2004, acte normative cu forță superioară și în aplicarea cărora au fost emise.

Astfel, potrivit art. 16 din OG 64/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, pentru orele prestate de funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare peste durata normală a timpului de lucru, în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, potrivit legii, nu se lucrează, sunt aplicabile prevederile art. 43 din Legea nr. 293/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Dispozițiile art. 43 din Legea 293/2004 ( actual 45 alin 3) în redactarea de la data emiterii actelor normative a căror legalitate este contestată, reglementând durata și modul de determinare a programului de lucru pentru a această categorie de funcționari publici cu statut special, impune respectarea timpului de lucru legal, statuând în alin. 3, într-o manieră similară art. 119 din Legea 53/2003 privind Codul Muncii, că orele prestate peste durata normală a timpului de lucru se compensează cu timp liber corespunzător. Pentru situația în care compensarea cu timp liber corespunzător nu este posibilă în următoarele 30 de zile după efectuarea muncii suplimentare, același alineat impune plata orelor suplimentare cu un spor la salariul de bază de 75% pentru primele două ore de depășire a duratei normale a zilei de lucru, respectiv 100%din salariul de bază pentru orele următoare.

Emise în aplicarea OG 64/2006, Ordinul M.J. nr. 399/2007 și Decizia Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor, după ce reiau la art. 11 pct. 1-4, respectiv art. 4 alin 1 și 2, dispozițiile anterior citate ale art. 34 din Legea 293/2004, la punctul 5 al art. 11 din ordin și alin. 3 și 4 ale art. 4 din decizie, cele două acte normative stabilesc o modalitate sui generis de calcul a sporului cuvenit pentru munca suplimentară prestată în cazul lucrului în ture, modalitate de calcul în care este luat în considerare numărul de zile lucrate suplimentar, cu neglijarea orelor suplimentare efectuate în fiecare lună care nu însumează durata normală a programului de lucru de 8 ore pe zi – "Total ore lucrate conform pontaj-total ore lucrătoare din lună=ore lucrate suplimentar; Ore lucrate suplimentar/8 ore pe zi=număr zile lucrate suplimentar; Primele două ore din fiecare zi lucrată suplimentar se plătesc cu spor de 75% din salariul de bază, iar diferența până la 8 ore se plătește cu spor de 100% din salariul de bază. Fracțiunile de zile rezultate ca lucrate suplimentar se neglijează"

Așa cum se observă însă din dispozițiile legale anterior citate, reglementând modul de plată a muncii suplimentare necompensate cu timp liber în următoarele 30 de zile, art. 43 din Legea 293/2004, fără a distinge după cum este vorba de lucru în ture sau nu, se raportează exclusiv la orele suplimentare, ora fiind singura unitate de timp prevăzută de legiuitor pentru calculul sporului ce trebuie acordat pentru munca suplimentară.

În plus, o astfel de modalitate de calcul nu este prevăzută nici în legislația muncii cu care potrivit art. 81 ( actual art. 89) se completează Legea 293/2004, atât Codul muncii cât dispozițiile comunitare aplicabile ( în speță Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și al Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale timpului de lucru) având în vedere noțiunea de ore suplimentare, a căror compensare cu timp liber ori plată o reglementează, iar nu noțiunea de zile lucrate suplimentar.

Aplicând acest algoritm de calcul se ajunge practic la situația în care dispozițiile art. 43 alin 3 din Legea 293/2004, concepute de legiuitor ca o măsură de protecție pentru personalul ce prestează muncă peste durata normală a timpului de lucru, sunt deturnate de la scopul pentru care au fost edictate în cazul funcționarilor publici care își desfășoară activitatea în ture, funcționari care, din rațiuni lipsite de orice suport legal, sunt privați de drepturile salariale cuvenite pentru o parte din orele suplimentare efectuate pentru simplul motiv că acestea reprezintă o fracțiune mai mică decât durata normală a programului zilnic de 8 ore.

Ori, chiar dacă așa cum a susținut pârâtul M. Justiției și prevede art. 44 ( actual 46) din Legea 293/2004 modul de organizare a timpului de lucru este atributul conducerii Administrației Naționale a Penitenciarelor și a unităților din subordinea acestora, iar organizarea programului de lucru în ture reclamă o modalitate diferită de calcul a drepturilor salariale cuvenite pentru munca prestată peste durata normală a timpului de lucru, aceste împrejurări nu justifică derogarea de la principiul legalității, ca principiu de bază al statului de drept.

Legalitatea actelor administrative supse cenzurii instanței se examinează prin raportare la actele normative cu forță juridică superioară, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative consacrat de art. 1 alin. 5 din Constituție și art. 4 alin. 3 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, iar nu la diversele împrejurări care, în opinia pârâților, din considerente de ordin pur tehnic, contabil, reclamă aplicarea unui tratament diferențiat și fără o justificare obiectivă pentru personalul din cadrul administrației penitenciare ce își desfășoară activitatea în ture, față de ceilalți salariați.

Prin urmare, chiar dacă nu poate fi negat rolul ordinelor, instrucțiunilor și celorlalte acte normative emise de conducătorii ministerelor și ai altor organe ale administrației publice centrale de specialitate, este de necontestat că prin norme metodologice ori decizii ale conducătorilor instituțiilor publice centrale date în aplicarea dispozițiilor unei legi sau ordonanțe nu se poate adăuga la lege prin instituirea unor dispoziții acolo unde textul nu o face, prin completări sau modificări ale acestuia în baza unei interpretări eronate care, in fapt, înlătură chiar și parțial aplicarea normei legale la situațiile pentru a căror reglementare a fost emisă.

Ca atare, constatând că pârâții M. JUSTIȚIEI și ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR au emis în mod nelegal cele două acte administrative care, deși cuprind norme de interpretare, adaugă la lege și stabilesc un alt sistem de calcul al sporului cuvenit personalului din sistemul administrației penitenciare pentru orele suplimentare decât cel prevăzut de ordonanța ce reglementează salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special și Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor, Curtea a constatat nelegalitatea disp. art.11 pct.5 din O.M.J nr.399/2007 și a dispozițiilor art.4 alin.3 și 4 din Decizia nr.307/25.01.2007 emisă de Directorul General al A.N.P. în raport de dispozițiile art. 16 din OG 62/2006 și 45 alin. 3 din Legea 293/2004.

Împotriva acestei sentințe au formulat recursuri pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor, M. Justiției și P. C. .

Prin Decizia nr. 8 din data de 8 ianuarie 2013 pronunțată de ÎCCJ în dosarul nr._ s-au respins recursurile formulate de pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor, M. Justiției și P. C. .

Examinând recursurile formulate de reclamantul D. P. O. și pârâtul P. C. împotriva sentinței nr. 1221 din data de 2 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, Curtea constata următoarele :

Prin acțiunea precizata la judecata in fond, reclamantul a solicitat plata orelor suplimentare efectuate si necompensate cu timp liber sau in bani, ore efectuate in perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2009, sume actualizate cu indicele de inflație.

In ceea ce priveste critica formulata de reclamant privind gresita admitere de catre instanta de fond a exceptiei lipsei calității procesual pasive a pârâților M. Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Finanțelor Publice, Curtea constata ca aceasta problema de drept a fost dezlegata irevocabil in primul ciclu procesual prin decizia instantei de recurs care a retinut ca aceste trei parate nu au legitimitate procesual pasiva in raportul juridic dedus judecatii, astfel incat aceasta dezlegare se opune cu putere de lucru judecat in al doilea ciclu procesual, nemaiputandu-se pune in discutie, iar instanta nemaiputandu-se pronunta asupra acestui aspect.

In ceea ce priveste critica formulata de parat privind gresita admitere a modificarii cadrului procesual sub aspectul maririi perioadei pentru care s-au solicitat si s-au acordat drepturile in litigiu, Curtea constata ca solutia de casare cu trimiterea cauzei spre rejudecare a provocat o noua judecata pe fondul litigiului, devenind aplicabile dispozitiile procesual civile de la judecata in prima instanta, inclusiv cele privind modificarea si completarea actiunii cuprinse in art.132 C.p.civ., dispozitii care insa nu au caracter de ordine publica, astfel incat reclamantul isi poate modifica sau intregi actiunea dupa prima zi de infatisare daca paratul nu se opune.

Cum la judecata in prima instanta, reclamantul a precizat actiunea aratand ca drepturile salariale le solicita pentru perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2009, iar paratul prezent in instanta prin reprezentant nu s-a opus acestei precizari, se constata ca in mod legal instanta de rejudecare s-a pronuntat asupra drepturilor solicitate de reclamant prin precizare, respectiv si asupra drepturilor aferente anului 2009, si, in consecinta, aceasta critica formulata de parat este nefondata.

In ceea ce priveste critica formulata de parat privind solutia de respingere ca inadmisibilă a cererii sale de chemare in garantie formulata impotriva ANP, Curtea constata ca instanta de fond a facut o corecta interpretare si aplicare a dispozitiilor legale incidente, respectiv a dispozițiilor art.4 din O.G. nr.22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002.

Astfel, potrivit art.4 din OG 22/2001"(1) Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.

(2) Virările de credite bugetare prevăzute la alin. (1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale".

Din interpretarea acestor dispozitii legale, rezulta ca ordonatorii principali si secundari de credite, cum este cazul MJ si al ANP, in raport de P. C. care este ordonator tertiar de credite, au obligatia legala de a alimenta conturile instituțiilor din subordine, în ipoteza existenței unui titlu executoriu, astfel incat paratul nu are interes in atragerea in proces a acestor doua institutii prin intermediul cererii de chemare in garantie, solutia instantei de fond fiind legala, iar critica formulata de parat fiind nefondata.

In ceea ce priveste critica formulata de parat pe fondul cauzei, Curtea o constata ca fiind nefondata, in conditiile in care, asa cum a retinut si prima instanta, din inscrisurile cauzei, respectiv din fisele de pontaj lunare, coroborate partial cu raportul de expertiza efectuat in al doilea ciclu procesual, rezulta ca in perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2009 reclamantul a efectuat ore suplimentare ce nu i-au fost compensate, in totalitate, potrivit dispozitiilor legale, cu timp liber corespunzator sau cu bani, astfel incat reclamantul este indreptatit la despagubirea aferenta.

In ceea ce priveste criticile formulate de reclamant pe fondul cauzei, Curtea constata ca regimul juridic al orelor suplimentare efectuate de funcționarii publici cu statut special din sistemul penitenciar, pentru perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2009, a fost reglementat de art. 16 din OG nr. 64/2006 privind salarizarea si alte drepturi ale funcționarilor cu statut special din Sistemul Administratei Penitenciarelor, care face trimitere expresa la art. 43( art.45 ) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul Funcționarilor Publici din ANP.

Aceste dispoziții se completează, conform art. 46 din Statut, cu regulamentele de ordine interioară elaborate de conducerea ANP și de unitățile aflate în subordinea acesteia în ceea ce privește modul de organizare a timpului de lucru, a pauzelor și evidența prezenței funcționarilor publici la serviciu, respectiv Ordinul nr. 399/2007 emis de M. Justiției pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OG nr.64/2006 și Decizia nr.307/25.01.2007 emisă de Directorului General al ANP dar și cu dispozițiile de drept comun, respectiv art.109 ,110, 112 ,113 si art. 116,117 din Codul Muncii .

Ordinul nr.399/2007 și Decizia Directorului General ANP nr. 307/25.01.2007 care statuează, în esență aceleași reglementari ca și art. 45 din Statut, stabilind în același timp, distincția dintre orele suplimentare efectuate în cazul lucrului în ture și cele efectuate cazul programului normal.

Rezulta astfel că efectuarea turei de lucru în zilele de repaus săptămânal sau în cele declarate nelucrătoare, nu justifică plata sporului, cum gresit sustine reclamantul, acesta avand dreptul doar la plata orelor efectuate in aceste zile peste durata normala a unei ture si necompensate corespunzator.

De altfel, aceasta interpretare a dispozitiilor legale a fost retinuta si de instanta de recurs din primul ciclu procesual, astfel incat aceasta problema de drept a fost dezlegata irevocabil, cu putere de lucru judecat, nemaiputandu-se pune in discutie, iar instanta nemaiputandu-se pronunta asupra acestui aspect.

De asemenea, se retine ca la pronuntarea solutiei instanta de fond a interpretat corect probele cauzei, respectiv inscrisurile si raportul de expertiza, si a aplicat corect dispozitiile legale, la stabilirea orelor suplimentare raportandu-se corect la numarul de ore lucratoare ale unei luni, la orele efectiv lucrate de reclamant, la incidenta concediilor medicale si a celor de odihna, la turele libere(timp liber acordat dupa programul de lucru ) si la turele recuperare( timpul liber acordat in compensare pentru orele suplimentare lucrate peste programul de lucru), criticile formulate de reclamant sub aceste aspecte fiind nefondate.

In ceea ce priveste modul de calcul al contravalorii despagubirii cuvenite pentru orele efectuate suplimentar si necompensate, se constata ca instanta de fond, prin raportare la dispozitiile art.11 pct.5 din Ordinul MJ nr.399/2007 si ale art.4 alin.3 si alin.4 din Decizia nr. 307/2007 a Directorului General al Administratiei Nationale a Penitenciarelor, nu a tinut cont de orele suplimentare reprezentand fractiuni de zile.

Cum prin sentința nr. 241/2012 pronuntata de Curtea de Apel C. a fost admisă exceptia de nelegalitate si s-a constatat nelegalitatea dispozitiilor art.11 pct.5 din Ordinul MJ nr.399/2007 si ale art.4 alin.3 si alin.4 din Decizia nr. 307/2007 a Directorului General al Administratiei Nationale a Penitenciarelor, Curtea constata ca in mod nelegal, la calculul contravalorii despagubirii cuvenite pentru orele efectuate suplimentar si necompensate, instanta de fond nu a luat in considerare orele suplimentare reprezentand fractiuni de zile, critica formulata de reclamant sub acest aspect fiind astfel fondata.

Intrucat potrivit calculului efectuat de paratul P. C. in recurs, calcul insusit expres de reclamant, au rezultat diferente salariale fata de cele acordate de instanta fond ca urmare a existentei unor astfel de fractiuni in cazul concret al reclamantului, se constata ca despagubirea acordata de instanta de fond nu este in cuantumul echivalent orelor suplimentare efectuate si necompensate corespunzator, rezultand astfel ca este intemeiata critica formulata de reclamant sub acest aspect.

F. de toate considerentele expuse mai sus, în raport de dispozițiile art. 304¹ și art. 312 alin. 1 teza a II-a c.pr.civ., Curtea va respinge recursul declarat de paratul P. C. împotriva sentinței nr. 1221 din data de 2 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, ca nefondat, va admite recursul formulat de reclamantul D. P. O. împotriva aceleiași sentințe, va fi modificata în parte sentința în sensul că se va admite acțiunea precizată formulată împotriva pârâtului P. C. si va fi obligat pârâtul P. C. la plata către reclamant a sumei de 1.632,63 lei brut, actualizată la data plății, urmând a se menține restul dispozițiilor sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de P. C. împotriva sentinței nr. 1221 din data de 2 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, M. E. ȘI FINANȚELOR PUBLICE și M. JUSTIȚIEI, având ca obiect „anulare act administrativ”.

Admite recursul reclamantului formulat împotriva aceleiași sentințe.

Modifică în parte sentința în sensul că admite acțiunea precizată formulată împotriva pârâtului P. C..

Obligă pârâtul P. C. la plata către reclamant a sumei de 1.632,63 lei brut actualizată la data plății.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Aprilie 2013.

Președinte,

M. F.

Judecător,

T. B.

Judecător,

L. C.

Grefier,

R. V.

Red. MF

Tehn.red. RV 2ex/20.05.2013

Jud fd. CNG

← Anulare act administrativ. Decizia nr. 7104/2013. Curtea de Apel...		Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2013/2013.... →

Anulare act administrativ. Decizia nr. 4935/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Decizia nr. 4935/2013. Curtea de Apel CRAIOVA