Anulare act administrativ. Decizia nr. 8473/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8473/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 10515/95/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 8473/2013
Ședința publică de la 25 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M.
Judecător A. I. A.
Judecător G. C.
Grefier D. F.
x.x.x.
S-a luat în examinare recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ în numele și pentru pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TG-CĂRBUNEȘTI împotriva sentinței nr.6802 din 12 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant I. C. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat R. C. pentru intimatul reclamant I. C., lipsind recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ în numele și pentru pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TG-CĂRBUNEȘTI și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen legal, după care,
La interpelarea instanței, apărătorul intimatului reclamant precizează că nu mai are cereri de formulat.
Constatând că nu mai sunt cereri formulate de către părți, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului de față.
Avocat R. C. pentru intimatul reclamant solicită respingerea recursului și menținerea sentinței ca temeinică și legală, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, depunând concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.6802 din 12 decembrie 2012, Tribunalul Gorj a respins excepțiile.
A admis acțiunea formulată de reclamantul I. C. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Tg.Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu.
A obligat pârâtele la plata către reclamant a sumei de 7.289 lei, reprezentând taxă de poluare precum și la dobânda legală calculată potrivit dispozițiilor art. 124 C.pr.fisc.
A obligat pârâtele la plata către reclamant a sumei de 504 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ în numele și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TG. CĂRBUNEȘTI, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a D.G.F.P. Gorj- a.f.p. Tg. Cărbunești în favoarea A.F.M. București.
A susținut că, așa cum rezultă din dispozițiile art. 1 din OUG nr. 50/2008 și art. 8 alin. 5 din HG nr.668/2008, odată prelevată, taxa de poluare intră în bugetul F. pentru Mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu, rolul administrațiilor financiare reducându-se la încasarea sumelor respective și la transmiterea lor către acest fond.
Date fiind argumentele menționate anterior, a solicitat să se constate lipsa calității procesuale pasive a AFP Tg. Cărbunești și să se dispună respingerea acțiunii în contradictoriu cu această pârâtă..
Referitor la fondul cauzei, a învederat că, în conformitate cu prevederile art.21 alin.3 din Legea nr. 24/2000, autoritățile competente sunt îndreptățite să aibă inițiative legislative, să
Facă propuneri de modificare și completare a actelor normative interne ale căror dispoziții nu sunt concordante cu cele ale actelor internaționale la care România este parte sau nu asigură compatibilitatea cu dreptul comunitar.
A invocat prevederile art. I-33 „Actele juridice ale Uniunii” din Legea nr. 157/2005, potrivit cărora ,, Legea – cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând însă autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor”, precum și dispoz. art. 148 alin.2 din Constituția României, care instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. În raport de dispozițiile legale invocate, a susținut că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Referitor la dispozițiile art. 23 (9) și art. 25 (12) din Tratatul U.E., recurenta a considerat că nu sunt aplicabile în cauză, deoarece taxa de poluare nu este o taxă vamală în înțelesul acestor dispoziții legale, ea aplicându-se și autoturismelor care se produc în România. A precizat că taxa a fost adoptată pentru evitarea importării în România a unor autoturisme vechi, cu grad ridicat de poluare. A mai susținut că existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, neexistând motive temeinice pentru restituirea sumei.
În privința prevederilor art. 90 (1) din Tratatul Comunităților Europene a apreciat că nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare este plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România. A arătat că, pentru un autoturism fabricat în România, care nu a fost înmatriculat o perioada de 8 ani, se va plăti aceeași taxa de înmatriculare ca și în cazul unui autoturism produs din oricare alt stat comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice. Prin urmare, în opinia recurentei, dispozițiile art. 90 alin. (1) din Tratatul Comunităților Europene au în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
S-a mai susținut că dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, deoarece, pe de o parte, nu suntem în prezența unor „impuneri mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”, iar, pe de altă parte, nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminatoriu, deoarece obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, admiterea excepției și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Cu privire la cheltuielile de judecată, a arătat că nu poate fi obligată la plata acestora întrucât nu se află în culpă procesuală.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 3041 C.proc.civ.
Analizând criticile formulate, în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru al UE, iar pentru înmatricularea acestuia în România a achitat o taxă pentru emisii poluante, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamantul a solicitat restituirea integrală a taxei, pârâta comunicându-i refuzul cu motivarea că taxa este prevăzută de legea internă.
Ca urmare, acțiunea este corect soluționată în raport de prevederile art.88 și 205 din Codul de procedură fiscală, dar și ale Legii 554/2004.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004. Conform textului enunțat, se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
În cauză, reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerată nedatorată, procedeul fiind legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă repetițiunii.
Demersul administrativ la care persoana vătămată, în speță intimatul reclamant, era obligat prin dispozițiile Legii nr. 554/2004, a fost asigurat prin cererea de restituire a taxei depusă la organul fiscal.
Întrucât obiectul acțiunii îl constituie refuzul nejustificat de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea unui drept, în lumina art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, refuzul autorității fiscale de restituire a unei taxe, considerată ca fiind nedatorată, deschide accesul direct la instanța de judecată.
Reclamantul nu a atacat decizia de calcul, dar aceasta nu poate conduce la inadmisibilitatea acțiunii. Decizia de calcul a taxei pentru emisii poluante nu este un act administrativ fiscal, în sensul Codului de procedură fiscală, pentru că prin ea nu se stabilește o obligație de plată în sarcina contribuabilului, cu privire la plata taxei pentru emisii poluante, singurul ei rol fiind acela de a determina suma datorată de contribuabil, în conformitate cu criteriile stabilite de Lg. nr.9/2012. Decizia nu stabilește un termen de plată și nici nu generează obligația de plată a unor majorări de întârziere, nefiind susceptibilă de executare silită.
Reclamantul a solicitat restituirea unei taxe pretins percepută nelegal de către organul fiscal. Așadar, se contestă de plano legalitatea taxei de emisii poluante. În ceea ce privește procedura prealabilă, instanța reține că în jurisprudența Curții se statuează că particularii au dreptul la rambursarea impozitelor naționale aplicate cu încălcarea dreptului Uniunii Europene și revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a stabili modalitățile procedurale aplicabile în materie.
Potrivit art. 205 Cod procedură fiscală, este îndreptățit la contestație atât cel care se consideră vătămat printr-un act administrativ fiscal, cât și prin lipsa acestuia. Coroborând această dispoziție legală cu dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d Cod procedură fiscală, în care este prevăzută posibilitatea restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, cum aplicarea taxei reprezintă o aplicare eronată a prevederilor legale comunitare, art. 110 Tratat CE, și având în vedere principiul preeminenței dreptului comunitar, rezultă că refuzul restituirii taxei, asimilat lipsei actului administrativ fiscal, poate fi atacat în baza art. 205 alin. 2 Cod procedură fiscală ultima ipoteză, în atare situație fiind admisibilă acțiunea formulată la instanță după refuzul restituirii taxei.
În consecință, susținerile paratei cu privire la inadmisibilitatea si tardivitatea actiunii sunt total nefondate.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Tg. Cărbunești, Curtea reține că reclamantul a solicitat restituirea sumei încasată cu titlu de taxă pentru emisii poluante, stabilită prin decizia de calcul emisă de A.F.P. Tg. Cărbunești, raportul juridic fiscal născându-se între reclamant și această administrație. Administrația Finanțelor Publice Tg. Cărbunești a calculat taxa pentru emisii poluante, a încasat suma cu acest titlu și a refuzat restituirea sumei, astfel că are calitate procesuală pasivă.
Cum sumele încasate cu titlu pentru emisii poluante pentru autoturism se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în mod corect instanța de fond a obligat și această pârâtă la restituirea sumei.
Cererea reclamantului este grefată pe incompatibilitatea dispozițiilor Legii nr. 9/2012 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei, cerere care a fost analizată corect de către instanța de fond.
Conform art. 4 alin.1 lit. a din Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare.
Prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, a fost abrogată O.U.G. 50/2008 începând cu data de 13.01.2012, iar prin modificările aduse noului act normativ prin O.U.G. 1/2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 79/31.01.2012, s-a prevăzut că aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 ce instituie obligația de plată a taxei cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, se suspendă în perioada 31 ianuarie 2012 - 1 ianuarie 2013.
Ca urmare a suspendării obligației de plată a taxei pe poluare pentru anumite categorii de autovehicule, subzistă caracterul discriminatoriu al regimului fiscal aplicabil la înmatricularea în România a unui autoturism second hand achiziționat dintr-un stat membru al U.E., reglementat prin Legea nr. 9/2012, prin prisma dispozițiilor art. 110 TFUE.
Or, după aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația de a respecta dreptul european.
Compatibilitatea dispozițiilor interne cu prevederile comunitare incidente a fost analizată corect de instanța de fond, criticile recurentelor pe aceste aspecte fiind nefondate.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 110 (fost art. 90) din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 110 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Taxa pe poluare instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza T. din 7 aprilie 2011, cauza N. din 07 iulie 2011), care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
După aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația a respecta dreptul european.
Instanța de recurs constată că instanța de fond a dat o justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Referitor la critica privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata, Curtea reține că în mod corect instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., prin admiterea acțiunii pârâta aflându-se în culpă procesuală.
Față de considerentele expuse și potrivit dispozițiilor art. 3041 și art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
În conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod proc. civilă, fiind în culpă procesuală, recurenta va fi obligată să plătească intimatului-reclamant I. C. 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ în numele și pentru pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TG-CĂRBUNEȘTI împotriva sentinței nr.6802 din 12 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant I. C. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Obligă recurenta să plătească intimatului – reclamant I. C. 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Iunie 2013.
Președinte, C. M. | Judecător, A. I. A. | Judecător, G. C. |
Grefier, D. F. |
Red. jud. A.A.
Jud. fond L.M.
Tehn. D.F.2ex/ 02 Iulie 2013
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 6399/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
