Anulare act administrativ. Decizia nr. 8442/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 8442/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 11703/101/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 8442/2013

Ședința publică de la 25 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE Ș. B.

Judecător C. I.

Judecător L. M. D.

Grefier M. P.

x.x.x.x

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta A. FINANTELOR PUBLICE VÎNJU-M. împotriva sentinței nr. 1332, din data de 11 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant B. G. și intimatele pârâte D.- M. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect anulare act administrativ

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat faptul că recursul este declarat și motivat în termenul legal, iar recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 cod. proc. civ, după care:

Constatând că nu mai sunt cereri din partea părților și că recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Asupra cauzei de față ;

Prin cererea înregistrată la 05.12.2012 și înregistrată sub nr._, reclamantul B. G. a solicitat să fie chemată în judecată pârâtele Administrația Finanțelor Publice Vînju-M., D. - M. și Administrația F. Pentru Mediu București pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată la plata sumei de 2994 lei reprezentând taxă de poluare, anularea deciziei de calcul a taxei de poluare și a adresei nr._/27.11.2012, cu cheltuielilor de judecată .

Prin sentința nr. 1332, din data de 11 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Finanțelor Publice M..

A fost respinsă acțiunea formulată împotriva Direcției Finanțelor Publice M. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B. G. cu domiciliul în . în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Vînju-M., cu sediul în Vînju M., ., jud. M., D. - M. cu sediul în Dr. Tr. S., ., nr. 1, jud. M. și Administrația F. Pentru Mediu București, cu sediul în București, .. 294, corp A, sector 6, având ca obiect anulare act administrativ.

Au fost obligate pârâtele Administrația Finanțelor Publice Vînju M. și Administrația F. pentru Mediu să dispună restituirea către reclamant a sumei de 2994 lei reprezentând taxă de poluare achitată conform chitanței nr._ din 15.12.2011.

S-a resapins capătul de cerere privind anularea adresei nr._ din 27.11.2012 emisă de Administrația Finanțelor Publice Vînju M..

S-a respins capătul de cerere privind anularea deciziei de calcul nr._ din 15.12.2011 emisă de Administrația Finanțelor Publice Vînju M..

A obligat pârâtele Administrația Finanțelor Publice Vînju M. și Administrația F. pentru Mediu la plata sumei de 39,3 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta A. FINANTELOR PUBLICE VÎNJU-M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice Vînju M. a arătat că:

În motivarea recursului, pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE VÎNJU M. a susținut că instanța de fond nu a ținut cont că O.U.G. nr. 50/2008 a fost adoptată în scopul asigurării protecției mediului, prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținându-se cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene. Referitor la art. 90 din tratat, a arătat că trebuie reținut că C.J.C.E a apreciat cu ocazia soluționării acțiunii preliminare în cauzele reunite C-Z90J2005 Nadasdi și C._ N. că o comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație înainte de . legii privind taxele de înmatriculare (în speță, de poluare) nu este relevantă. În scopul de a asigura neutralitatea impozitării interne prin respectarea regulilor de concurență între autoturismele uzate, aflate deja pe piața națională și autoturismele similare importate este necesar să fie comparate efectele taxei pentru vehiculele nou importate dintr-un alt stat membru decât statul în cauză cu efectele valorii reziduale a taxei care afectează vehiculele similar înmatriculate deja în statul respectiv și cărora, pentru acest scop le-a fost deja aplicată această taxa.

Jurisprudența C.J.C.E a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie din import atunci când, în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a autovehiculului de import și, în consecință, i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămasă neamortizată încorporată într-un autovehicul național similar (decizia C.J.C.E. în cauza C-345/93 Nunes Tadeu).

Curtea Europeană de Justiție a arătat, în mod constant, că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că statele membre pot să impună asupra mărfurilor, precum autovehiculele, un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv (deciziile CJCE in cauzele C-112/84 Humblot c/Directorului serviciilor fiscale și C-132/88 Comunităților Europene c. Republicii Elene).

Recurenta a apreciat că nu contravine dreptului comunitar prerogativa statului de a percepe și impune taxe și obligații fiscale. În măsura în care aceste taxe nu favorizează produsele naționale în detrimentul altor produse provenite din Uniune aceste taxe nu contravin dreptului comunitar. Nu rezultă că prin aplicarea taxei de poluare se favorizează producția de pe piața internă ci doar se urmărește restrângerea numărului de autovehicule vechi și protejarea mediului, fără ca această taxă să încalce dreptul comunitar.

Recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

A solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.

Curtea va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond, pentru considerentele ce succed:

Din conținutul acțiunii introductive reiese că instanța de fond a fost investită cu o cerere având ca obiect restituire taxă de poluare, achitată la data de 15.11.2011, în temeiul O.U.G. nr. 50/2008, iar din considerentele hotărârii rezultă că instanța de fond a analizat o cerere de restituire a taxei pentru emisii poluante achitată în temeiul Legii nr. 9/2012.

Soluționarea acțiunii în aceste condiții constituie o încălcare evidentă a principiului disponibilității părților și a prevederilor art. 129 alin. 6 C.proc.civ.

Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă „în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății”. Din cuprinsul acestor dispoziții rezultă că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității părților, potrivit căruia obiectul cererilor formulate de părți este stabilit de acestea, iar instanța este obligată să soluționeze cauza în cadrul juridic determinat de reclamant, nefiindu-i permis să schimbe obiectul acțiunii, natura juridică a cauzei sau părțile din proces.

Instanța de fond trebuia să rețină faptul că intimatul reclamant a achitat taxa de poluare la data de 24.01.2011, așa cum rezultă din chitanța depusă în dosarul de fond la fila 13 și că a investit instanța cu cerere de restituire a taxei de poluare, și nu cu o cerere de restituire a taxei pentru emisii poluante, fiind evident că la data achitării taxei nu erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 9/2012.

Prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, a fost abrogată O.U.G. 50/2008 începând cu data de 13.01.2012.

Instanța de fond a soluționat acțiunea cu încălcarea principiului disponibilității, prin depășirea cadrului procesual, fiind încălcate dispozițiile art. 129 alin. 6 C.proc.civ., instanța necercetând pe fond obiectul cauzei.

În mod evident, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra lucrului cerut, procedeul juridic utilizat de instanța de fond echivalând cu necercetarea fondului cauzei, încălcarea principiului disponibilității, dar și a dispozițiilor legale care dispun judecătorului să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Aspectele semnalate echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, ce face imposibilă efectuarea controlului judiciar, astfel că în cauză se impune admiterea recursului și casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul art. 312 alin. 1, 3 și 5 C.proc.civ..

În rejudecare, instanța de fond va interpreta în mod corect acțiunea în funcție de motivele menționate, va analiza obiectul cererii în cadrul procesual configurat cu respectarea principiului disponibilității, cu luarea în considerare și a apărărilor formulate în fața instanței de recurs, în vederea pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de pârâta A. FINANTELOR PUBLICE VÎNJU-M. împotriva sentinței nr. 1332, din data de 11 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant B. G. și intimatele pârâte D.- M. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU .

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Iunie 2013.

Președinte,

Ș. B.

Judecător,

C. I.

Judecător,

L. M. D.

Grefier,

M. P.

RED:CI

Tehnored M.P. 01 Iulie 2013

JUD.FOND C.D.F.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Decizia nr. 8442/2013. Curtea de Apel CRAIOVA