Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 27-08-2013 în dosarul nr. 21100/95/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 27 August 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. C. M. Z.
Judecător: T. D.
Judecător: R. M.
Grefier: R. V.
x.x
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TG J., împotriva sentinței nr.2605 din 22.03.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. I..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TG J. și intimatul reclamant M. I..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul a fost declarat în termenul legal; de asemenea se învederează că recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Codul de procedură civilă.
Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul de procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.
Deliberând,
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 2605 din 22.03.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr._, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Tg-J. invocate de pârâta Administrația Finanțelor Publice Tg J..
S-a admis acțiunea promovată de reclamantul M. I., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Tg-J..
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Tg-J. să restituie reclamantului suma de 3341 lei reprezentând diferență taxă de primă înmatriculare pentru autovehicule împreună cu dobânda legală aferentă calculată potrivit art. 124 Cod de procedură fiscală, de la data expirării termenului de 45 de zile de la data formulării cererii de restituire înregistrată la 12.12.2012 până la data plății efective.
A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 504,03 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Tg-J., susținând că reclamantul nu a atacat în termen legal Decizia de restituire, act administrativ fiscal în procedura prealabilă, conform dispozițiilor legale, în termen de 30 de zile, fiind incidente dispozițiile art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004.
A arătat recurenta pârâtă că în mod greșit prima instanță a considerat răspunsul formulat de drept act administrativ fiscal ce l-ar fi discriminat pe reclamant în vreun fel, apreciind suma ca fiind taxa specială, dispunând restituirea sumei, fără a analiza ca sub aceste considerente a fost admisă excepția invocată de DGFP, motivat ca petentul nu a contestat decizia de restituire.
Pe fond a considerat că sentința este netemeinică și nelegală, întrucât instanța de fond a considerat încasarea taxei în mod nelegal, menționându-se ca temei al restituirii Tratatul de Aderare încheiat de România cu ocazia intrării în Uniunea Europeană și a considerat îndeplinirea procedurii prealabile, fără respectarea art.109 Cod pr.civilă, corelat cu art.7 din Legea nr.554/2004 și 205 din Codul de procedură fiscală și nu a avut în vedere reglementările în materie ale UE, reglementări ce dau dreptul autorităților competente să aibă inițiative legislative în conformitate cu prevederile art.21 alin.3 din Legea nr.24/2000.
Că taxa specială de înmatriculare nu poate fi asimilată cu o taxă vamală sau un impozit, astfel că motivația reclamantului că „a achitat-o ilegal” este nefondată, potrivit art.214 Cod fiscal, iar restituirea întregii sume, precum și suma reactualizate ar duce la o îmbogățire fără just temei a reclamantului, potrivit normelor de drept național, pe care organul fiscal în teritoriu le execută.
Analizând criticile formulate, în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat taxă de primă înmatriculare, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamantul a solicitat restituirea diferenței de taxă de primă înmatriculare, în sumă de 3341 lei, pârâta A.F.P. Tg.J. comunicându-i refuzul.
În raport de situația de fapt expusă, rezultă că prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii, cu respectarea prevederilor cuprinse în art.88 și 205 din Codul de procedură fiscală, dar și ale Legii 554/2004.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod pr. fiscală, în prezent art.117 Cod pr. fiscală.
Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.
În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.
Potrivit art.70 alin.1 Cod procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.
De precizat este că reclamantul a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal.
Reclamantul a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.
În speța de față nu sunt aplicabile prevederile art.205 Cod pr. fiscală, deoarece acest text de lege se referă la posibilitatea de contestare a titlului de creanță sau altor acte administrative fiscale, iar reclamanta a solicitat să fie cenzurat refuzul organului fiscal de a-i restitui sumele plătite fără titlu.
Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.
Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art.2 alin.2, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim.
Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.
Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art.7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.
Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141 Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului. Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Astfel, în situația în care un autoturism second-hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 90 din Tratat.
Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141 Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare, motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Susținerile recurentei potrivit cărora sunt aplicabile dispozițiile OUG 50/2008 și normele metodologice de aplicare a OUG 50/2008 în conformitate cu art.11 din acest act normativ nu pot fi reținute, deoarece prevederile nu pot fi aplicate retroactiv ; chiar în ipoteza în care s-ar constata corecta aplicare în timp a actului normativ, instanța constată că aplicarea normelor juridice ulterioare nu poate confirma un viciu de conformitate față de normele europene, viciu constatat ca atare chiar și în expunerea de motive a OUG 50/2008 .
Având în vedere dispozițiile art.304, 3041 și 312 C.pr.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TG J., împotriva sentinței nr.2605 din 22.03.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. I..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 August 2013.
Președinte, L. C. M. Z. | Judecător, T. D. | Judecător, R. M. |
Grefier, R. V. |
Red.jud.LMZ
M.F. 23.09.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 7446/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|








