Anulare act administrativ. Hotărâre din 06-08-2013, Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 06-08-2013 în dosarul nr. 5/95/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 06 August 2013
PREȘEDINTE: - G. C.
Judecător: - E. S.
Judecător: - M. C. B.
Grefier: - M. P.
x.x.x
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta D. G. ÎN NUMELE ȘI PT. AFP TG.CĂRBUNEȘTI împotriva sentinței nr.2722 din 27 martie 2013, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul N. A. și pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TG-CĂRBUNEȘTI și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat C. D. E., pentru intimatul reclamant N. A., lipsind recurenta pârâtă D. G. ÎN NUMELE ȘI PT. AFP TG.CĂRBUNEȘTI și intimatele pârâte ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TG-CĂRBUNEȘTI și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, învederându-se că recursul este declarat și motivat în termenul legal iar recurenta pârâtă, prin motivele de recurs, a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art.242 C.pr.civilă.
Curtea, luând act că recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului de față.
Avocat C. D. E., pentru intimatul reclamant N. A. a depus concluzii scrise și a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței, ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 2722 din 27 martie 2013, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul N. A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Tg-Cărbunești.
A fost obligată Administrația Finanțelor Publice Tg-Cărbunești să restituie reclamantului suma de 6525 lei taxă pentru emisiile poluante cu dobânda legală aferentă.
A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu București.
A fost obligată Administrația Finanțelor Publice Tg-Cărbunești la 500 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta D. G. ÎN NUMELE ȘI PT. AFP TG.CĂRBUNEȘTI, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta pârâtă a susținut că intimatul reclamant nu a contestat modul de stabilire, de calculare al taxei de poluare ci a solicitat doar restituirea acestei taxe în cuantumul deja stabilit de organul fiscal, taxă care nu a intrat în bugetul organului fiscal.
Recurenta pârâtă a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. Tg.Cărbunești în prezenta cauză în favoarea AFM București.
Potrivit art.1 din O.U.G. 50/2008 „prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxa, care constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului”.
Art.8 alin.5 din H.G. nr.668/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a H.G. nr.50/2008 prevede că „restituirea sumelor reprezentând diferența de taxă se face din bugetul F. pentru Mediu”.
A solicitat să se constate lipsa calității procesuale a A.F.P. Tg.Cărbunești în ceea ce privește restituirea taxei de poluare și respingere acțiunii reclamantului ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă”.
Referitor la fondul cauzei, a invocat art. I-33 „Actele juridice ale Uniunii” din Legea nr. 157/2005 și a susținut că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
A precizat că alin.2 al art.148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Referitor la dispozițiile art. 23 (9) și art. 25 (12) din Tratatul U.E., recurenta a considerat că acestea nu sunt aplicabile în cauză, deoarece taxa de poluare nu este o taxă vamală în înțelesul acestor dispoziții legale, ea aplicându-se și autoturismelor care se produc în România. Taxa a fost adoptată pentru evitarea importării în România a unor autoturisme vechi, cu grad ridicat de poluare.
Cu privire la prevederile art. 90 (1) din Tratatul Comunităților Europene, recurenta a considerat că aceste prevederi nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România. Astfel, pentru un autoturism fabricat în România care nu a fost înmatriculat o perioada de 8 ani, se va plăti aceeași taxa de înmatriculare ca și în cazul unui produs din oricare alt stat comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice. Prin urmare, dispozițiile art. 90 alin. (1) din Tratatul Comunităților Europene au în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
Recurenta a susținut că dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, deoarece, pe de o parte nu suntem în prezența unor „impuneri mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”, iar, pe de altă parte, nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminatoriu, deoarece obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor.
Cu privire la obligarea la plata cheltuielilor de judecată, a apreciat că, întrucât nu sunt în culpă procesuală, nu poate fi obligată la o astfel de plată.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.3041 C.pr.civilă și art.20 din legea nr.554/2004.
Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Analizând criticile formulate de recurentă, în raport de dispozițiile legale incidente, Curtea reține următoarele:
Cererea reclamantului este grefată pe incompatibilitatea dispozițiilor Legii nr. 9/2012 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei, cerere care a fost analizată corect de către instanța de fond.
Conform art. 4 alin.1 lit. a din Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare.
Prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, a fost abrogată O.U.G. 50/2008 începând cu data de 13.01.2012, iar prin modificările aduse noului act normativ prin O.U.G. 1/2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 79/31.01.2012, s-a prevăzut că aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 ce instituie obligația de plată a taxei cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, se suspendă în perioada 31 ianuarie 2012 - 1 ianuarie 2013.
Ca urmare a suspendării obligației de plată a taxei pe poluare pentru anumite categorii de autovehicule, subzistă caracterul discriminatoriu al regimului fiscal aplicabil la înmatricularea în România a unui autoturism second hand achiziționat dintr-un stat membru al U.E., reglementat prin Legea nr. 9/2012, prin prisma dispozițiilor art. 110 TFUE.
Or, după aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația de a respecta dreptul european.
Compatibilitatea dispozițiilor interne cu prevederile comunitare incidente a fost analizată corect de instanța de fond, criticile recurentelor pe aceste aspecte fiind nefondate.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 110 (fost art. 90) din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 110 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul G. sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Taxa pe poluare instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza T. din 7 aprilie 2011, cauza N. din 07 iulie 2011), care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
După aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația a respecta dreptul european.
Critica recurentei pârâte referitoare la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, este neîntemeiată. Prin sintagma „depășirea atribuțiilor puterii judecătorești” se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera activității legislative sau executive, așa cum a fost consacrată prin Constituție sau de o lege organică, instanța judecătorească săvârșind acte care au atributele unor acte aparținând altei autorități constituite de stat.
Nu poate fi interpretată însă o încălcare a principiului separației puterilor în stat și o imixtiune a puterii judecătorești în atribuțiile puterii legislative sau executive, examinarea de către judecător a priorității reglementărilor europene și a compatibilității normelor interne cu acestea, judecătorul național având în lumina art. 20 alin. 2 și art. 148 alin. 2 din Constituția României, nu doar dreptul, dar și obligația asigurării preeminenței aplicării reglementărilor și jurisprudenței europene în raport cu cele interne.
Instanța de recurs constată că instanța de fond a dat o justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Reclamanta a solicitat restituirea sumei încasată cu titlu de taxă pe emisii poluante, stabilită prin decizia de calcul emisă de A.F.P. Tg.Cărbunești, raportul juridic fiscal născându-se între reclamantă și această administrație. Administrația Finanțelor Publice Tg.Cărbunești a calculat taxa de poluare, a încasat suma cu acest titlu și a refuzat restituirea sumei, astfel că are calitate procesuală pasivă.
Este întemeiată însă critica referitoare la faptul că pârâta A.F.M. nu a fost obligată la restituirea sumei achitată cu titlu de taxă pe emisii poluante, solicitată de reclamantă prin cererea de chemare în judecată și de la pârâta Administrația F. pentru Mediu.
Administrația F. pentru Mediu este autoritatea publică care gestionează sumele colectate cu titlu de taxă pe emisii poluante și are calitate procesuală pasivă, așa cum a reținut și instanța de fond, și aceasta pornind și de la faptul că procesul din cauza de față cuprinde și faza de executare a hotărârii instanțelor, iar raportul juridic litigios dedus judecății are ca obiect restituirea taxei de poluare, considerată de reclamantă contrară normelor comunitare și plătită în contul fondului de mediu.
Cum potrivit art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 sumele încasate cu titlu de taxa de poluare pentru autoturism se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în mod greșit instanța de fond nu a obligat și această pârâtă la restituirea sumei achitată cu titlu de taxă pe emisii poluante.
Cât privește critica recurentei pârâte referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată, instanța de recurs reține următoarele:
La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul.
Din prevederile art. 274 alin. 1 C.proc.civ., rezultă că fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care a pierdut procesul.
Nu este întemeiată solicitarea recurentei pârâte privind diminuarea onorariului de avocat. Prin reducerea onorariului plătit avocatului, reclamanta ar fi în imposibilitate de a-și recupera integral cheltuielile de judecată, deși nu se află în culpă procesuală și nici în culpa de a fi convenit cu avocatul un onorariu apreciat ca exagerat de către recurenta pârâtă, astfel încât nu se justifică reducerea onorariului achitat de reclamant avocatului său.
În speță, reclamantului i-a fost admisă acțiunea, astfel că pârâta se află culpă procesuală și în mod corect instanța de fond a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 și art. 304 pct. 9 C.proc.civ., va fi admis recursul declarat de pârâta D. G. ÎN NUMELE ȘI PT. AFP TG.CĂRBUNEȘTI, va fi modificată în parte sentința, în sensul că va fi obligată și A.F.M alături de A.F.P. Tg.Cărbunești la plata taxei pentru emisii poluante, urmând a fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
Făcând și aplicarea dispozițiilor art.274 C.pr.civilă, în raport de care „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”, va obliga recurenta la plata către intimatul reclamant a sumei de 600 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta D. G. ÎN NUMELE ȘI PT. AFP TG.CĂRBUNEȘTI împotriva sentinței nr.2722 din 27 martie 2013, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul N. A. și pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TG-CĂRBUNEȘTI și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Modifică în parte sentința în sensul că obligă A.F.M. alături de A.F.P. Tg.Cărbunești la plata taxei pentru emisii poluante.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă recurenta la 600 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 August 2013.
Președinte, G. C. | Judecător, E. S. | Judecător, M. C. B. |
Grefier, M. P. |
Red.jud.G.C.
Jud.fond M.D.
Tehn.R.Ș./2 ex.
08 August 2013
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
