Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 01-10-2013 în dosarul nr. 4653/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 01 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M.
Judecător A. I. A.
Judecător G. C.
Grefier D. F.
x.x.x.
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 24 septembrie 2013 privind recursul declarat de reclamantul P. M. împotriva sentinței nr. 5367 din 11 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C..
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din 24 septembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când Curtea a amânat pronunțarea, în temeiul art. 260 C. proc. civ., pentru data de 01 octombrie 2013.
INSTANȚA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.5367 din 11 aprilie 2013, Tribunalul D. a respins acțiunea formulată de reclamantul P. M., în contradictoriu cu pe pârâtul D.G.F.P. D..
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin raportul de inspecție fiscală nr._/23.12.2011, încheiat de inspectori din cadrul D.G.F.P. D., ce a vizat obligațiile fiscale ale reclamantului, s-au stabilit în sarcina reclamantului, obligații fiscale suplimentare, după cum urmează.
Prin Decizia de impunere_/1 din 23.12.2011- suma de_ lei reprezentând obligații de plată TVA și accesorii în cuantum de_ lei-din care majorări 6408 lei și penalități de 8471 lei.
Perioada supusă controlului a fost 01.01._10 pentru impozitul de venit și 01.10._11, pentru taxa pe valoare adăugată.
Reclamantul a desfășurat în perioada supusă controlului fiscal, activitatea de mediator, formator, evaluator și examinator în domeniul formării profesionale a mediatorilor .
Reclamantul a dobândit în această perioadă calitatea de formator principal, examinator și expert evaluator în vederea susținerii de cursuri având ca obiect formarea profesională a adulților în domeniul medierii.
În această calitate de formator autorizat în domeniul medierii, în perioada 01.04._11 aceasta a derulat mai multe contracte de colaborare încheiate cu Asociația Centrul de Mediere C., Asociația Mediatorilor Ultrasilvam, . SRL, ., CFRN Iași, FDC București, obiectul acestora fiind prestarea de către colaborator (reclamantul) in folosul beneficiarului, a activităților de formare profesionala inițiala si continua a mediatorilor constând in cursuri organizate de către beneficiar precum si a activităților de examinare,consultare si expertiza in domeniul medierii
Sumele pe care le-a încasat în această perioadă au depășit în anul 2010 plafonul de 35.000 Euro, echivalent în lei, prevăzut de art 152 Cod fiscal, plafon de la care o persoană impozabilă este considerată ca fiind plătitoare de taxă pe valoarea adăugată, realizând un venit în anul 2010 de 119 027 lei, ce depășea echivalentul a 35.000 Euro, calculat conform cursului de schimb leu-euro de la data aderării României la Uniunea Europeană.
Codul fiscal prevedea în anul 2010, ca regulă generală, plata taxei pe valoare adăugată de toate persoanele impozabile stabilite în România, ce depășeau un nivel anual al veniturilor de 35.000 Euro, excepțiile de la obligativitatea plății taxei și scutirile de la plata aceleiași taxe fiind de strictă interpretare.
Reclamantul susține că nu datorează taxă pe valoarea adăugată pentru veniturile realizate începând cu anul 2010, întrucât sunt incidente în cauză dispozițiile art. 141 alin. 1 lit. f Cod fiscal, respectiv faptul că veniturile realizate în calitate de formator acreditat de CNFPA se încadrează în veniturile prevăzute de acest text de lege.
Prin adresa nr._/09.11.2011 organele fiscale au solicitat înregistrarea din oficiu a reclamantului ca plătitor de TVA.
Reclamantul nu contestă în schimb faptul că începând luna iulie 2010 a înregistrat venituri anuale mai mari decât echivalentul a 35.000 Euro.
Conform art 141 alin 1 lit f) Cod fiscal, este scutită de taxă (pe valoarea adăugată) „formarea profesională a adulților, precum și prestările de servicii și livrările de bunuri strâns legate de aceste activități, efectuate de instituțiile publice sau de alte entități autorizate”;
Din analiza acestui text de lege s-a observat că scutirea de plată a taxei este aplicabilă instituțiilor publice și altor entități autorizate.
Problema în discuție în prezenta cauză este dacă reclamantul face parte din categoria ”alte entități autorizate”, prevăzută de art 141 alin 1 lit f) Cod fiscal, fiind evident că nu face parte din cealaltă categorie scutită de plata taxei conform acestei norme legale cea de ”instituție publică”.
Pentru aceasta trebuie avute în vedere și celelalte prevederi ale art 141 Cod fiscal, precum și normele metodologice de aplicare ale art 141 Cod fiscal, cuprinse în HG 44/2004.
Totodată este necesar a fi examinate și prevederile Legii 192/2006, privind activitatea de mediere precum și dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților.
Pct 25 ind 1 din capitolul ”Taxa pe valoare adăugată” din Normele metodologice ale Codului fiscal, ce privește modul de aplicare a art. 141 lit. f) Cod fiscal, în forma în vigoare în anul 2010, a prevăzut că "scutirea prevăzută la art. 141 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal pentru formarea profesională a adulților se aplică de persoanele autorizate în acest scop conform Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, republicată, cu modificările și completările ulterioare".
S-a reținut că din analiza acestui din urmă text rezultă că pentru a beneficia de scutire persoana ce se ocupă de formarea profesionala a adulților trebuie să fie persoană autorizată conform OG 129/2000.
Noțiunea de persoană autorizată în domeniul formării profesionale rezultă din dispozițiile OG 129/2000.
Astfel, conform art 6 alin 1 din OG 129/2000, "Formarea profesională a adulților se poate realiza, în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță, de către persoane juridice de drept public sau privat, iar în cazul uceniciei, și de către persoane fizice, denumite în continuare furnizori de formare profesională.", iar potrivit art 6 alin 3 din OG 129/2000, "Furnizori de formare profesională pot fi și centrele de formare profesională, cu sau fără personalitate juridică, înființate, potrivit legii, de persoane juridice de drept public sau privat."
În consecință doar persoanele juridice, de drept public sau privat, pot realiza formarea profesională a adulților și pot avea calitatea de furnizori de formare profesională, acestea putând desfășura această activitate direct sau în cadrul unui centru de formare profesională.
Persoanele fizice nu pot avea calitatea de furnizor de formare profesională decât în cazul ucenicei, ceea ce nu este cazul în prezenta speță.
În concluzie, reclamantul nu poate avea calitatea de furnizor de formare profesională în activitatea pe care a desfășurat-o ca formator în domeniul medierii, reclamantul doar prestând o activitate în folosul unui astfel de furnizor de formare profesională, respectiv Centrul de Mediere C. șialții.
Faptul că reclamantul ar fi fost acreditată ca formator în condițiile OG 129/2000 de către C.N.F.P.A., nu o transformă în furnizor de formare profesională.
În același timp, potrivit art 23 alin 2 din OG 129/2000, pentru a fi autorizați, furnizorii de formare profesională trebuie să realizeze programele de formare profesională cu formatori care au profiluri sau specialitatea corespunzătoare programei de pregătire, iar potrivit art. 14 alin 1 lit. d) persoanele cu atribuții de instruire teoretică și practică, ce participă la programul de formare profesională, denumite formatori, trebuie să aibă calificarea corespunzătoare acestei activități.
S-a observat că în aceste prevederi ale OG 129/2000 se face o distincție clară între furnizorii de formare profesională și formatorii calificați, doar furnizorii de formare profesională (persoane juridice sau instituții) fiind autorizați conform capitolului III din OG 129/2000 pentru organizarea de programe de formare profesională.
Persoana autorizata în domeniul formarii profesionale poate fi prin urmare doar un furnizor de formare profesionala, deci o persoana juridica sau instituție.
În consecință calificarea reclamantului și acreditarea sa de Centrul Național de Formare Profesională a Adulților nu o transformă într-un furnizor de formare profesională, ci doar îi dă dreptul de a participa ca formator la programele de formare profesională organizate de o persoana autorizata in domeniul formarii profesionale, așa cum aceasta este definita prin OG 129/2000.
În același sens Legea 192/2006 prevede la art 9 alin 1 că "formarea profesională a mediatorilor se asigură prin cursuri de formare profesională organizate de către furnizorii de formare și de către instituțiile de învățământ superior acreditate.", iar la art 10 că "instituțiile și celelalte persoane juridice care desfășoară, conform art. 9, programe de formare profesională a mediatorilor se înscriu de către Consiliul de mediere pe o listă.
În consecință nici Legea 192/2006 nu conferă calitatea de furnizor de formare profesională persoanelor fizice, doar instituțiile publice și instituțiile putând avea această calitate și în domeniul medierii.
În concluzie, conform atât dispozițiilor Legii 192/2006 cât și dispozițiilor OG 129/2000, reclamantul nu poate avea calitatea de furnizor de formare profesională, ci doar pe cea de formator (colaborator) ce participă la un program de formare profesională, program organizat de un furnizor autorizat conform cap. III din OG 129/2000.
Activitatea prestată de reclamant în folosul furnizorilor de formare profesională, constituie o prestare de servicii.
Chiar și în adeverințele eliberate de beneficiari (filele 101-102), se observă că este menționat faptul că reclamantul a avut contract de colaborare cu aceste asociații ce au ca obiect de activitate formarea profesională în domeniul medierii, respectivele asociații reținând impozitul datorat și contribuția de la fondul național de asigurări de sănătate, reclamanta nedesfăsurand in consecinta o activitate independenta de furnizor de formare profesionala ci doar a prestat servicii in folosul unei astfel de persoane.
În privința acestor activități alin (4) din pct 25 ind 1 al Normelor metodologice de aplicare a art 141 lit f) din Codul fiscal, arată că "scutirea prevăzută la art. 141 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal nu este aplicabilă pentru achizițiile de bunuri sau servicii efectuate de instituțiile publice sau de alte entități autorizate pentru activitățile de învățământ sau pentru formare profesională a adulților, destinate activității scutite de taxă prevăzute la art. 141 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal."
Cum activitatea desfășurată de reclamant nu face parte din activitățile prevăzute de pct 25 ind 1 alin 1 și în schimb face parte dintre activitățile prevăzute de pct 25 ind 1 pct 4 HG 44/2004, privind normele metodologice ale Codului fiscal, instanța constată că activitatea desfășurată de reclamantă în calitatea sa de formator, nu este o activitate scutită de plata taxei pe valoarea adăugată.
Scutite de plata taxei pe valoare adăugată sunt doar activitățile furnizorilor de formare profesională nu și activitățile prestate de colaboratorii furnizorilor de formare profesională, reclamanta făcând parte din această a doua categorie, neexistând nici un temei pentru extinderea scutirii de plată a taxei și asupra colaboratorilor sau membrilor asociațiilor ce se ocupă de formare profesională, atâta timp cât HG 44 /2004 prevede în mod expres la pct 25 ind 1 alin 4, anterior menționat, că nu aceste servicii achiziționate de furnizorul de formare profesională, nu sunt scutite de plata taxei.
S-a reținut că nu sunt întemeiate prin urmare susținerile reclamantului privind scutirea de plata taxei pe valoare adăugată a activității pe care a desfășurat-o.
În privința celui de-al doilea motiv al contestației, instanța de asemenea a reținut că nu sunt întemeiate susținerile reclamantului .
A susținut reclamantul că este membru fondator iar relația dintre Asociația Centru de Mediere C. și fiecare dintre membrii fondatori și formatori autorizați în mediere este aceea de întreg – parte. Încheierea unor contracte de colaborare între reclamant și Asociația Centru de Mediere C. a fost determinată de organizarea activității de formare, de asigurarea calității acestei activități de așa natură încât fiecare formator să respecte regulile stabilite la nivelul asociației și să susțină financiar Asociația. Un astfel de contract de colaborare nu poate fi asimilat unui simplu contract de prestări servicii în raport de care să se susțină că a stat la baza achiziționării de către Asociația Centru de Mediere C., a serviciilor noastre de formatori. Invocarea calității reclamantului de membru fondator al uneia dintre beneficiari nu atrage modificarea caracterului contractelor de colaborare încheiate cu toți beneficiarii cu atât mai mult cu cât în chiar contractele cadru de colaborare este definit obiectul contractului ca fiind prestarea de către colaborator în favoarea beneficiarului a activităților de formare profesională inițială a mediatorilor precum și a activităților de examinare a persoanelor ce participă pentru fiecare tip de activitate prestată de către colaborator, onorariul fiind stabilit prin act adițional, astfel încât nu se va reține aceasta susținere a reclamantului, contractele încheiate de reclamant fiind contracte de prestări servicii.
Având în vedere aceste considerente, instanța a respins acțiunea având ca obiect anularea Deciziei nr. 72/12.03.2012 emisă de D. D. prin care s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată împotriva Raportului de Inspecție Fiscală și a Deciziei nr._/1 din 23.10.2011, anularea Deciziei nr. nr._/1 din 23.10.2011,precum și a Raportului de Inspecție Fiscală ce a stat la baza emiterii Deciziei de impunere mai sus menționată, ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței a declarat recurs P. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare a arătat, în esență, că hotărârea este nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea legii, prin aplicarea greșită a legii și nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinzând totodată motive străine de natura pricinii.
Susține că hotărârea este dată cu încălcarea legii, respectiv art 125 din Legea nr 571/2003. Onorariile încasate de la Asociația Centrului de Mediere C. nu includ TVA deoarece asociația nu a avut temei de încasare a TVA în cadrul prețului cursului. Susține că este scutit conform art 141 alin 1 lit f Cod fiscal de plata TVA, iar instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile pct 25 alin 4 din Normele Metodologice. De asemenea dreptul de deducere prevăzut de art 17 alin 2 din a șasea Directivă a CEE face parte integrantă din mecanismul TVA și în principiu nu poate fi limitat. Susține că prima instanță a încălcat aceste dispoziții legale care definesc TVA ca fiind un impozit indirect.
Arată că instanța a făcut și o greșită aplicare a legii, reținând că recurentului nu îi sunt aplicabile art 141 alin 1 lit f din Legea nr 571/2003 și ale art 25 alin 1 din Normele Metodologice, ci dimpotrivă i-ar fi aplicabile dispozițiile art 25 alin 4 din Normele Metodologice. În mod greșit s-a considerat că reclamantul nu face parte din categoria „entități autorizate” prevăzută de art 141 alin 1 lit f din Legea nr 571/2003. Arată că este autorizat ca formator de mediatori atât de către MMFS cât și de către MECT cât și de către Consiliul Național de Mediere cât și ca formator principal în mediere-Hotărârea nr 659/06.04.2008 a Consiliului de Mediere. Susține că prin art 43 din OG 129/2000 s-a prevăzut scutirea de plată TVA doar a furnizorilor de formare profesională adulți pentru aceasta categorie nu era scutită prin actul normativ fiscal, respectiv OUG 17/2000. Arată că între Asociația Centru de Mediere C. și formatorii-membrii săi fondatori sunt menținute Contractele de Colaborare, care reglementează raporturile dintre asociație și membrii sai fondatori-formatori în mediere, scutiți de plata TVA ca furnizor de formare, conform OG 129/2000, care reglementează raporturile dintre Asociație și membrii săi fondatori-formatori în mediere, scutiți de plata TVA, pentru ca Asociația ar primi doar prețul muncii formatorului fără TVA, ea fiind scutită de plata TVA ca furnizor de formare, conform OG 129/2000. Instanța de fond nu a luat în considerare nici apărarera subsidiară conform căreia este scutit de plata TVA și pentru că este membru fondator al Asociației Centru de Mediere C..
Precizează că hotărârea este nelegală față de faptul că nu cuprinde motivele pe care se sprijină și cuprinde și motive contradictorii și străine de natura pricinii, nu a răspuns la toate argumentele recurentului, a împărtășit fără justificare punctul de vedere al organului fiscal.
Analizând criticile formulate, în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
În primul rând recurentul invocă dispozițiile art 304 pct 9 C.pr.civ., susținând că hotărârea este dată cu încălcarea și greșita aplicare a legii.
Astfel, acesta susține că a fost autorizat în calitate de formator de mediatori atât de către MMFES și MECTS cât și de către Consiliul Național de Mediere - Hotărârea 659/06.04.2008
Recurentul a depus certificatul de absolvire . nr._ eliberat în 18.03.2009 privind participarea la programul de perfecționare pentru ocupația Formator – cod C._ (fila 43 dosar de fond).De asemenea a depus autorizație . nr 240 emisă pentru Asociația Centrul de Mediere C. (fila 54) de a organiza programul de perfecționare pentru calificarea formator și Hotărârea Consiliului de Mediere nr 659/06.04.2008 ( fila 117 verso).
Având în vedere înscrisurile depuse, Curtea urmează să rețină faptul că dispozițiile art. 9 și art. 10 din Legea 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, indicau faptul că formarea profesională a mediatorilor se asigură prin organizarea cursurilor de specialitate de către furnizorii de formare care au fost autorizați conform legislației în materia formării profesionale a adulților și de către instituțiile de învățământ superior acreditate. Instituțiile și celelalte persoane juridice care desfășoară, conform art. 9, programe de formare a mediatorilor erau supuse înscrierii, de către Consiliul de mediere pe o listă, supusă la rândul său cerinței afișării la sediul unor instituții publice și publicării pe paginile de internet ale acestora .
Ca atare, autorizarea furnizorilor de formare opera numai pentru instituții publice sau persoane juridice .
O ipoteză similară se regăsește și în art. 6 alin. 1 din OG 129/2000 privind formarea profesională a adulților, normă potrivit căreia formarea profesională a adulților se poate realiza, în condițiile prevăzute de ordonanță, de către persoane juridice de drept public sau privat, iar în cazul uceniciei, și de către persoane fizice, denumite în continuare furnizori de formare profesională (ucenicia fiind definită prin prisma actului juridic care îi guvernează efectele în cuprinsul Cap. III, art. 208 și următoarele din Codul Muncii în vigoare în perioada supusă inspecției fiscale). De asemenea alin 3 prevede că furnizori de formare profesională pot fi și centrele de formare profesională, cu sau fără personalitate juridică, înființate potrivit legii, persoane juridice de drept public sau privat
Este de menționat și faptul că, în planul dreptului material fiscal, dispozițiile art. 141 alin. 1 lit. f) din Legea 571/2003, cu aplicarea pct. 25 indice 1 din HG 44/2004, reglementează caracterul de operațiuni scutite de taxă, în considerarea interesului general al prestării acestora, pentru activitățile de formare profesională a adulților, precum și prestările de servicii și livrările de bunuri strâns legate de aceste activități, efectuate de instituțiile publice sau de alte entități autorizate .
Acest text, inclus în sistematizarea Codului Fiscal în Titlul VI privind TVA, Capitolul IX, reia practic dispozițiile art. 132 lit. i) din Directiva 2006/112/CE A CONSILIULUI din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, în ceea ce privește natura furnizorilor de formare și reconversie profesională, precum și legătura de dependență necesară pentru operațiunile conexe, indicând faptul că sunt scutite de la taxă formarea și reconversia profesională, respectiv prestarea de servicii și livrarea de bunuri strâns legate de acestea, dacă sunt realizate de către organisme de drept public care au acest scop sau de alte organizații recunoscute de statul membru în cauză, ca având scopuri similare .
Întrucât în cuprinsul pct. 25 indice 1 din normele aprobate prin HG 44/2004, se face mențiunea că scutirea reglementată de art. 141 lit. f) operează pentru persoanele autorizate în acest scop, potrivit OG 129/2000, Curtea apreciază că, în speță nu apare a fi îndeplinită, în persoana recurentului, calitatea de furnizor de formare profesională, conform reglementărilor mai sus menționate.
Așadar în mod corect în cauză s-a reținut că activitatea reclamantului nu face parte din activitățile prevăzute de pct 25 ind 1 alin 1 din Normele metodologice de aplicare a art 141 lit f Cod fiscal, reclamantul prestând doar servicii în favoarea unor asociații ce au ca obiect de activitate formarea profesională în domeniul adulților astfel cum rezultă din adeverințele eliberate de beneficiari. În privința acestor activități în mod corect s-a reținut incidența dispozițiilor pct 25 ind 1 alin 4 din Normele metodologice de aplicare a art 141 lit f din Codul Fiscal, conform cărora"scutirea prevăzută la art. 141 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal nu este aplicabilă pentru achizițiile de bunuri sau servicii efectuate de instituțiile publice sau de alte entități autorizate pentru activitățile de învățământ sau pentru formare profesională a adulților, destinate activității scutite de taxă prevăzute la art. 141 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal."
În consecință nu sunt încălcate nici dispozițiile art 125 din Legea nr 571/2003 care definește TVA ca impozit indirect întrucât activitatea desfășurată de recurent reprezintă servicii cu plata achiziționate de asociațiile și societățile cu care a încheiat contractele, în vederea realizării formării profesionale a mediatorilor.
Nici calitatea recurentului de membru fondator al Asociației Centru de Mediere C. nu modifică caracterul contractelor de colaborare încheiate cu toți beneficiarii, acestea fiind contracte de prestări servicii cu regimul fiscal mai sus menționat, normele juridice de drept fiscal fiind norme de ordine publică.
Având în vedere aceste considerente asupra aplicării legii, Curtea urmează să rețină și faptul că susținerile recurentului privind încadrarea formatorului în nomenclator cu codul C._ ca și Centrul de Mediere, constituie aspecte ce nu prezintă relevanță în cauză .
Așadar, nu este întemeiat nici motivul de recurs prevăzut de art 304 pct 8, instanța interpretând corect actele deduse judecății care atestă calitatea recurentului de formator, de examinator și evaluator și de membru al Asociației Centru de Mediere C..
În ceea ce privește dreptul de deducere se reține că recurentul, persoană obligată să se înregistreze în scopuri de TVA nu a solicitat înregistrarea potrivit art 153 din Legea nr 571/2003, organele de inspecție fiscală solicitând AFP C., înregistrarea din oficiu a contribuabilului ca plătitor de taxă pe valoare adăugată Or, potrivit art. 147 ind 1, orice persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA, are dreptul să scadă din valoarea totală a taxei colectate, pentru o perioadă fiscală, valoarea totală a taxei pentru care, în aceeași perioadă, a luat naștere și poate fi exercitat dreptul de deducere. Așadar în acord cu Dircetiva TVA invocată de recurent și Codul fiscal român prevede dreptul de deducere, însă recurentul nu a îndeplinit condițiile prevăzute pentru aceasta, după cum s-a menționat anterior.
Nici motivul prevăzut de art 304 pct 7 nu este întemeiat. Astfel instanța de fond a analizat toate criticile recurentului indicate în cererea de chemare în judecată, privind dispozițiile legale aplicabile ( art 141 lit f Cod fiscal), împrejurarea că este membru fondator al Centrului de Mediere C. (filele 1-4 dosar de fond). Faptul că instanța de fond a apreciat întemeiată apărarea pârâtei-intimate și nefondată cererea de chemare în judecată nu conduce la concluzia că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, motivarea vizând aspectele invocate de ambele părți în legătura cu obiectul cererii, după cum s-a arătat mai sus.
În ceea ce privește criticile recurentului și cererea privind interpretarea dispozițiilor art 132 lit i din Directiva 2006/112/CE Curtea constată că acesta a fost solicitată abia prin concluziile scrise, așadar ulterior încheierii dezbaterilor, astfel că nu vor fi analizate.
În ceea ce privește jurisprudența invocată, Curtea reține în primul rând că sentința depusă nu este definitivă și irevocabilă, iar pe de altă parte în sistemul de drept românesc jurisprudența nu constituie izvor de drept.
Pentru considerentele mai sus expuse, văzând dispozițiile art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea urmează să respingă recursul declarat, apreciind că este nefondat .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul P. M. împotriva sentinței nr. 5367 din 11 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Octombrie 2013.
Președinte, C. M. | Judecător, A. I. A. | Judecător, G. C. |
Grefier, D. F. |
Red. jud. AA
Jud. fond MDI
2ex/01.11.2013
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Hotărâre din 06-08-2013, Curtea de... → |
|---|
