Anulare act administrativ. Hotărâre din 21-01-2013, Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 21-01-2013 în dosarul nr. 559/95/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 299/2013
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. L.
Judecător A. R.
Judecător C. P.
Grefier D. S. O.
x.x.x.x.x.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul F. G., împotriva sentinței nr. 1497/11.04.2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE GORJ - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE NOVACI.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, iar recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispoz. art.242(2) Cod proc. civilă .
Constatând că nu mai sunt alte cereri din partea părților și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța declară închisă faza probatorie și apreciind îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul de procedură civilă, reține cauza spre soluționare și trece la deliberări.
CURTEA
Asupra cauzei de față;
Prin sentința nr. 1497/11.04.2012, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Administrația Finanțelor Publice Novaci.
S-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul F. G. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Novaci.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Direcția G. a Finanțelor Publice Gorj și s-a respins acțiunea față de pârâtă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 19.09.2008, reclamantul a achitat taxa pe poluare, în sumă de 1470 lei, pentru un autoturism marca Volkswagen Golf, așa cum rezultă din înscrisurile de la dosar, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Cu cererea înregistrată la AFP NOVACI sub nr._ din 20 decembrie 2012, reclamantul a solicitat restituirea integrală a taxei de poluare.
Prin acțiunea formulată, reclamantul a solicitat să se dispună restituirea sumei de 1470 lei, cu titlu de taxă de poluare, achitată cu chitanța . nr._ din data de 19.09.2008, așa încât analiza a fost efectuată în raport de dispozițiile OUG nr. 50/2008, intrată în vigoare la data de 1 iulie 2008.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Novaci, invocată de către pârâtă, cu motivarea că, indiferent de modalitatea de gestionare a sumelor încasate cu titlu de taxă pe poluare, restituirea acestora se face urmare a cererii contribuabilului, depusă la organul fiscal, căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare pentru sumele prevăzute în articolul 117 Cod procedură fiscală, în acest sens fiind dispozițiile din Ordinul 1899/2004 și art.33 din OG nr.92/2003.
.
În speță s-a pornit de la noțiunea de act administrativ fiscal, ce este prevăzută în art. 41 Cod pr. fiscală „actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligaților fiscale”.
Aparent, decizia de calcul a taxei pe poluare ar putea fi interpretată ca un act administrativ fiscal, cu condiția să fie adusă la cunoștință contribuabilului conform art. 44 Cod pr. fiscală. Însă, deciziile de calcul reprezintă în același timp ”titluri de creanță și înștiințare conform legii, în acest sens fiind mențiunea din decizia de calcul a taxei pe poluare. Ori, în situația ipotetică, atunci când suma stabilită prin decizie nu se mai achită de către contribuabil ce renunță la înmatricularea autovehiculului, aceasta presupune că titlul de creanță devine titlu executoriu și presupusa creanță bugetară poate fi încasată silit, obligând la plata unui debit pentru o operațiune de înmatriculare ce nu a avut loc niciodată.
Pe de altă parte, esențial în această expunere este că art. 7 din OUG nr. 50/2008 trebuie să fie interpretat doar prin coroborare cu art. 10. Soluționarea contestațiilor privind taxa datorată, ce revine, conform art. 7, în competența autorității fiscale, conform art. 33 din OG nr. 92/2003 privește doar situația reglementată de art. 10 „suma reprezentând taxa poate fi contestată atunci când persoana care urmează să înmatriculeze un autovehicul rulat poate face dovada că acesta s-a depreciat într-o măsură mai mare decât cea indicată de grila fixă prevăzută la anexa 4”.
Este evident că legiuitorul a limitat contestația împotriva deciziei de calcul”ope legis” la modalitatea de calcul sub aspectul gradului de uzură al autovehiculului, orice contestație în afara art. 10 urmând a fi respinsă.
Un argument în plus în sensul că nu este obligat contribuabilul să urmeze procedura prevăzută de art. 207 și urm. din OG nr. 92/2003 (contestație împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare, ce trebuie soluționată de direcția generală a finanțelor publice județeană), conform susținerii pârâtei A.F.P. Tg.J., este acela că în OUG nr. 50/2008 se prevede într-adevăr soluționarea contestațiilor în temeiul OG nr. 92/2003, fără a se stipula expres art. 209 și urm., aceasta fiind doar o adăugare la lege și o interpretare nelegală din partea pârâtei.
Chiar dacă s-ar accepta ideea că OUG nr. 50/2008 impunea promovarea contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare, în speța dedusă judecății cererea de restituire formulată de reclamantă trebuia caracterizată de A.F.P. Rovinari ca și o contestație împotriva acesteia, neavând relevanță denumirea dată de reclamantă ci conținutul cererii, urmând a fi îndreptată spre soluționare . Cum însă nu s-a procedat așa, este evident că pârâta nu poate invoca propria culpă pentru a solicita respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Cererea de restituire a taxei de poluare a fost adresată administrației finanțelor publice municipale, care a făcut cunoscut contribuabilului condițiile în care se poate asigura restituirea sumei solicitate.
Administrațiile finanțelor publice municipale, ca unități fiscale teritoriale, sunt subordonate direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, ele au atribuții, sarcini și răspunderi diferite, delimitate prin regulamentele de organizare și funcționare, aprobate prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 1820/2003.
Conform acestui act normativ, direcțiile generale ale finanțelor publice județene au atributul de a realiza, în mod unitar strategia și programul Guvernului în domeniul finanțelor publice și de a aplica politica fiscală a statului; administrațiile finanțelor publice municipale sunt unitățile fiscale ce asigură în mod nemijlocit activitatea de constatare și stabilire a tuturor categoriilor de impozite și taxe datorate bugetului de stat de persoanele fizice și juridice, organizând activitatea de trezorerie privind încasarea veniturilor și efectuarea plăților din bugetul de stat.
Din nici un act normativ ce a reglementat sau reglementează în prezent organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice nu rezultă că direcțiile generale ale finanțelor publice județene sunt implicate în operațiunile de calculare, evidență, vărsare a impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat de contribuabili persoane fizice sau juridice sau în operațiuni de natura celor reglementate de art. 117 Cod pr. fiscală, raporturile fiscale de acest gen privind exclusiv unitatea fiscală teritorială de la nivel de municipiu și pe contribuabilul plătitor al taxei de poluare.
Nefiind parte în raportul născut din faptul plății taxei de poluare, direcțiile generale ale finanțelor publice județene nu pot răspunde față de contribuabil, de modul în care administrația finanțelor publice municipală a soluționat cererea de restituire, fiecare unitate fiscală purtând o răspundere proprie pentru actele îndeplinite sau pentru refuzul de a soluționa cererea care i-a fost adresată.
Conform art. 1 Cod pr. fiscală, acesta reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetelor locale și bugetului de stat, fiind aplicabil și pentru „administrarea drepturilor vamale, a creanțelor provenite din amenzi, contribuții și orice alte sume ce constituie venit al bugetului general consolidat, conform legii, în măsura în care prin lege nu se prevede altfel”.
Prin administrarea impozitelor și taxelor, a contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat înțelegem: înregistrarea fiscală, stabilirea, verificarea, colectarea acestora, soluționarea contestațiilor împotriva actelor administrativ fiscale.
Stabilirea impozitelor, a taxelor și contribuțiilor, a altor sume datorate bugetului general consolidat se face prin declarație fiscală conform art. 82 al. 2 și 86 al. 4 Cod pr. fiscală, sau prin decizie emisă de organul fiscal în celelalte cazuri, decizia de impunere fiind prevăzută de disp. art. 86 și se emite ca urmare a inspecției fiscale sau ori de câte ori se modifică baza de impunere.
Art. 88 prevede actele administrativ fiscale asimilate deciziilor de impunere: deciziile privind rambursări de TVA și restituiri de impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat; deciziile referitoare la bazele de impunere; deciziile referitoare la obligațiile de plată accesorii; procesele verbale prevăzute de art. 142 al. 6 și art. 168 al. 2; deciziile privind nemodificarea bazei de impunere .
Conform art. 117 Cod pr. fiscală, se restituie la cererea debitorului sumele prevăzute în alineatul 1: cele plătite fără existența unui titlu de creanță, cele plătite în plus față de obligația fiscală, ca urmare a unei erori de calcul, cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, procedura de restituire a acestor sume, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor prevăzută de art. 124 aprobându-se prin Ordin al Ministrului Finanțelor Publice (în concret Ordinul nr. 1899/2004 și neconfundându-se cu contestația formulată împotriva actului administrativ fiscal reglementată de dispozițiile art. 207 și urm. Cod pr. fiscală.
În Ordinul nr. 1899/2004 emis de Ministrul Finanțelor Publice se reglementează procedura de restituire a sumelor solicitate conform art. 117 Cod pr. fiscală, sumele ce fac obiectul prezentului act normativ fiind cele stipulate în OG nr. 92/2003, art. 117. Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în 45 zile de la depunerea și înregistrarea la organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, conform art. 33 din OG nr. 92/2003, denumit organ fiscal competent.
Cererea de restituire trebuie să fie depusă înăuntrul termenului de prescripție de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la restituire, să cuprindă codul de înregistrare fiscală al contribuabilului, suma și natura creanței solicitate a fi restituită, documentația necesară care să confirme că aceasta nu este datorată bugetului.
Cererea va fi însoțită de copii de pe documentele din care rezultă că suma a fost plătită la buget pentru sumele plătite fără existența unui titlu de creanță, obligația organului fiscal competent fiind aceea de a se întocmi decizia de restituire în trei exemplare, pentru sumele nerestituite sau nerambursate în termenul prevăzut de art. 199 al. 1 și 2 sau art. 117 din OG nr. 92/2003, calculându-se și dobânda aferentă, cu ziua imediat următoare expirării termenului.
În anexa la acest ordin este publicată în forma tipizată decizia de restituire, unde se prevede „prezenta se poate contesta conform art. 174 din OUG nr. 92/2003, la organul de soluționare competent, în termenul prevăzut de art. 176”, în prezent înțelegându-se prin aceasta în urma numeroaselor modificări ale Codului de pr. fiscală, contestația invocată de pârâta A.F.P. Tg.J. în condițiile art. 207 și urm. Cod pr. fiscală.
Ori, nefiind emisă o asemenea decizie de restituire în condițiile mai sus expuse, reclamantul nu avea obligația parcurgerii procedurii prevăzute de art. 207 și urm. Cod pr. fiscală.
Nu are relevanță pentru soluționarea cauzei H.G. nr. 686 din 24.06.2008 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, în capitolul 6 reglementându-se „restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite”, la acel moment prin raportare la taxa datorată conform art. 2141 – 2143 din Legea nr. 571/2003, sub aspectul sumei ce ar putea fi restituită (întrucât reclamantul a achitat taxa de poluare și nu de primă înmatriculare ), ci doar sub aspectul procedurii de restituire.
Astfel, și în acest act normativ s-a prevăzut că sumele se restituie la cererea contribuabilului conform art. 117 Cod pr. fiscală, depusă la organul fiscal competent (organul fiscal la care persoana juridică este înregistrată ca plătitor de taxe și impozite și pentru persoana fizică, organul fiscal în a cărei rază teritorială își are domiciliul fiscal) atașându-se documentele de proveniență pentru autoturism și dovada de plată a taxei de poluare, cererea soluționându-se în condițiile art. 70 din OUG nr. 92/2003.
Având în vedere întreaga expunere, tribunalul a concluzionat că reclamantul a investit organul fiscal competent, în speță A.F.P. Rovinari în contul căreia a achitat taxa de poluare, cu o cerere de restituire parcurgând procedura prealabilă.
Evident, dispozițiile art. 207 Cod pr. fiscală nu sunt aplicabile speței întrucât textul se referă la posibilitatea contestării titlului de creanță sau al altor acte administrativ fiscale, însă reclamanta a solicitat să se cenzureze refuzul organului central de a-i restitui sumele plătite fără titlu. În acest caz, al refuzului emiterii unui act, nu se mai impune formularea unei noi cereri, având în vedere că autoritatea fiscală nu a emis un act pe care are ipotetic posibilitatea să îl revoce.
Legiuitorul a asimilat, conform art. 2 al. 2 din Legea nr. 554/2004 R. actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere ce privește un drept sau un interes legitim. Refuzul emiterii actului, implicit de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului contenciosului administrativ, asimilarea având ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea actului, a dreptului la acces la justiție. De altfel, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 procedura prealabilă sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.
Cu privire la fondul cauzei s-a reținut că reclamantul a depus pentru dovedirea proprietății, contractul de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit, certificatul de înmatriculare și cartea de identitate a vehiculului întocmite în România.
Tribunalul a constatat că reclamantul nu a făcut dovada că autoturismul provine dintr-un stat membru al Uniunii Europene și nici data primei înmatriculări, la dosar neexistând cartea auto nr. G_ întocmită în țara de origine, tradusă în limba română (mențiunea acestui document apărând în decizia de calcul al taxei pe poluare, atașată la fila 5, conform căreia AFP Novaci a calculat cuantumul acesteia) doar pentru aceste autoturisme putându-se analiza incompatibilitatea dispozițiilor OUG nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, consecința fiind restituirea taxei pe poluare prelevată prin încălcarea normelor dreptului comunitar, așa încât acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Raportat la dispozițiile art. 16/1 din Legea 554/2004 „instanța de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum și a altor subiecte de drept” s-a luat în examinare excepția invocată de părți - a lipsei calității procesuale pasive a DGFP Gorj și AFP Novaci în favoarea AFM București„ca beneficiar al sumei achitate” reținându-se următoarele;
La o primă vedere articolul 161 din Legea nr. 554/2004 apare ca acordând posibilitatea judecătorului de a dispune din oficiu introducerea în cauză a altor persoane, însă textul menționat se referă la posibilitatea de a pune în discuție din oficiu extinderea cadrului procesual subiectiv și nu la efectiva extindere.
Pentru respectarea întocmai a dispozițiilor citate judecătorul poate să pună în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane însă părțile trebuie să-și complinească cererile întrucât cazul prevăzut de articolul 161 din Legea nr. 554/2004 nu este unul care permite judecătorului introducerea în cauză a unor terți ci unul în care poate să pună în discuția părților introducerea în cauză a terțului.
Este adevărat că actuala redactare a articolului 161 din Legea nr. 554/2004 lasă loc interpretării, spre deosebire de modificările aduse prin noul Cod de procedură civilă, însă chiar și în proiectul acestui act normativ se prevede expres că judecătorul poate dispune introducerea în cauză a altor persoane, pentru determinarea cazurilor și condițiilor în care își poate exercita concret această posibilitate făcându-se trimitere la lege.
În actuala reglementare, pe fondul tăcerii textului din articolul 161 din Legea 554/2004 acesta se coroborează cu articolul 28 alin. 1 „Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Codului de procedură civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte. Compatibilitatea aplicării normelor de procedură civilă se stabilește de instanță, cu prilejul soluționării cauzei”.
Spre deosebire de situația reglementată de articolul 161 din Legea nr. 554/2004, în cazul excepției de nelegalitate invocată raportat la articolul 4, în conformitate cu alin. 2 “Instanța de contencios administrativ se pronunță, după procedura de urgență, în ședință publică, cu citarea părților și a emitentului. În cazul în care excepția de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.
Procedura de judecată a acestei excepții este prevăzută deci în articolul 4 alin. 2, soluționarea ei făcându-se cu citarea părților și a autorității emitente a actului administrativ dedus judecății, chiar dacă aceasta nu este parte în litigiul de fond în care a fost invocată excepția, instituindu-se prin aceasta o procedură specială prevăzută de lege
În prezentul litigiu nici reclamantul și nici pârâta Administrația Finanțelor Publice Novaci nu au uzat de instituția participării terțelor persoane, aceasta fiind reglementată de dispozițiile art. 49-56 c.p.civ.- intervenția ; chemarea în judecată a altor persoane art. 57-79 C.p.civ ; chemarea în garanție art.60-63 c.p.civ; arătarea titularului dreptului art. 64- 66 c.p.civ. și având ca efect lărgirea cadrului procesual cu privire la părți.
„Opozabilitatea” nu este o instituție procesuală reglementată de codul de procedură civilă care să confere terțului posibilitatea de a participa în proces din proprie inițiativă ( intervenția voluntară ) sau la inițiativa uneia din părțile principale ( intervenția forțată ) constituind un efect al hotărârilor judecătorești în raport de părțile din litigiu și de terți.
Prin urmare, calitatea procesuală pasivă se poate stabili în contenciosul administrativ după punerea în discuția părților a necesității introducerii în cauză a organismelor sociale interesate sau a altor subiecte de drept, conform art. 16/1 din Legea 554/2004, însă numai prin raportare la art. 49- 66 C.p.civ.
Raportul juridic obligațional poate să aibă nu numai o pluralitate de obiecte ci și de subiecte, ceea ce interesează pentru speță putând fi în concret existența mai multor debitori. La obligațiile conjuncte sau divizibile, divizibilitatea drepturilor și obligațiilor constituie regula în dreptul civil, aceasta presupunând împărțirea datoriei în atâtea fracțiuni câți debitori există în raportul juridic.
Excepțiile sunt reprezentate de obligațiile solidare sau cele indivizibile, în cazul cărora datoriile nu se mai divid între subiectele pasive ale raportului juridic obligațional.
In cazul indivizibilității pasive debitorul chemat în judecată poate introduce în cauză pe ceilalți debitori pentru a fi obligați împreună la executarea prestației datorate, pe când în cazul solidarității pasive debitorul acționat poate introduce în proces pe ceilalți debitori pentru a se întoarce împotriva lor pentru partea datorată de fiecare dintre ei.
În lipsa formulării unei cereri de către părți în condițiile art. 49-66 C.p.civ. și a justificării interesului soluționării cauzei raportat la terța persoană (AFM București), care nu are calitatea de emitent al actului administrativ contestat, judecătorul nu poate încălca principiul disponibilității ( în sensul disponibilității procesuale), el fiind obligat să soluționeze cauza doar în limitele sesizării, consecința fiind că Agenția pentru Protecția Mediului București nu are în contextul expus calitate procesuală pasivă.
Aceasta întrucât instanța de fond nu a fost investită cu analiza legalității și temeiniciei vreunui act emis de această instituție.Indiferent de modalitatea de gestionare a sumelor încasate cu titlu de taxă pe poluare, restituirea sumelor încasate cu titlu de taxă pe poluare se face urmare cererii contribuabilului depusă la organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, pentru sumele prevăzute în articolul 117 Cod procedură fiscală, în acest sens fiind dispozițiile din Ordinul 1899/2004 și art.33 din OG nr.92/2003. Faptul că această pârâtă gestionează într-adevăr sumele cu titlu de taxă pe poluare, conform art. 1 din OUG nr. 50/2008 nu echivalează însă cu autoritatea competentă să stabilească și să calculeze taxa, atribuție ce revine conform art. 7 din OUG nr. 50/2008 autorităților fiscale, singurele competente în acest sens și raportat la art. 3 lit. b din HG nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008. Reclamantului nu i se poate opune relația dintre Administrația Fondului pentru Mediu București și administrația finanțelor publice, acesta având un raport juridic doar cu instituția care a calculat taxa pe poluare și a refuzat restituirea.
Cu motivarea expusă argumentele fiind identice și în privința pârâtei Direcția G. a Finanțelor Publice Gorj, a fost admisă excepția invocată de DGFP Gorj și din oficiu pentru AFM București și acțiunea a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul F. G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs, reclamantul a precizat că, la instanța de fond, a facut dovada că autoturismul achiziționat dintr-un stat U.E. nu este la prima înmatriculare, depunând toate actele necesare, însă, din eroare, cartea auto nu există la dosarul cauzei, fapt pentru care, acțiunea a fost respinsă.
A solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Nu s-a depus întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză și în conformitate cu dispoz. art. 304 1C. pr.civ, Curtea reține că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 137 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, cu excepția celor pentru dezlegarea cărora este necesară administrarea de dovezi, situația în care vor fi unite cu fondul cauzei.
Întrucât, prin invocarea unei excepții peremptorii de către pârâtă sau de către instanță din oficiu, se tinde la paralizarea acțiunii în justiție, pentru respectarea dreptului la apărare și, implicit, a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art.6 din Convenția europeană a drepturilor omului, instanța de judecată este obligată să pună în discuția părților excepția invocată, independent de fundamentarea soluției pronunțate, putând să încuviințeze, la solicitarea părții interesate, probe în combaterea excepției care i se opune. În caz contrar, partea în proces căreia i se opune o atare excepție va fi surprinsă de o soluție pe care nu a anticipat-o și în legătură cu care nu a avut posibilitate să-și facă apărări, în sensul de a formula cereri și a administra probe.
Examinând actele dosarului, Curtea reține că prima instanță a respins acțiunea ca neîntemeiată, motivându-și însă soluția pe lipsa calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Fondului pentru Mediu București și lipsa de interes, fără a invoca excepțiile corespunzătoare și fără a le pune în discuția părților.
În considerarea faptului că, exceptând acțiunile în nulitate absolută, în care calitatea procesuală activă se raportează la noțiunea de persoană interesată, în toate celelalte cauze calitatea procesuală și interesul nu se confundă, rămânând condiții distincte de exercițiu ale acțiunii civile, instanța de judecată era obligată să analizeze distinct excepțiile invocate din oficiu. Cum prima condiție în promovarea unei acțiuni în justiție este excepția lipsei calității procesuale active, se soluționează prioritar, iar în ipoteza în care se admite, nu mai poate fi cercetată excepția lipsei de interes și nu se mai intră nici în cercetarea pe fond a litigiului.
Calitatea procesuală și interesul reprezintă, alături de capacitatea procesuală, condiții de exercițiu ale acțiunii civile, astfel încât, în ipoteza în care se constata că nu este îndeplinită una dintre cele trei condiții ale acțiunii civile, soluționarea cauzei trebuia să se facă prin admiterea excepției.
Deci, lipsa calității procesuale active sau pasive a părților constituie excepții de fond, absolute, care obligă instanța, în cazul admiterii lor, la respingerea cererii, fără să mai fie posibilă discutarea fondului.
Totodată, omisiunea de a pune o excepție în dezbaterea contradictorie a părților și apoi de a o soluționa motivat, echivalează cu încălcarea de către instanță a dreptului părților la apărare fiindcă, procedând astfel, le-a privat deopotrivă de posibilitatea de a o susține și, respectiv, de a o combate.
Pe de altă parte, se reține că este greșită soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AFM București, date fiind următoarele:
Reclamantul a fost cel care a solicitat calculul taxei de poluare, iar calculul s-a efectuat în baza declarațiilor sale referitoare la baza de taxare corespunzătoare caracteristicilor tehnice ale autovehiculului din proprietatea sa.
Taxa rezultată din calculul efectuat a fost plătită de reclamant în contul fondului de mediu ca urmare a deciziei de calcul a organului administrativ fiscal, având în vedere că taxa de poluare figurează la categoria veniturilor aferente fondului special de mediu, fiind colectată de acest fond special ce este administrat de autoritatea statului instituită în acest scop și reprezentată de Administrația Fondului pentru Mediu.
Administrația Fondului pentru Mediu are în cauza de față calitate procesuală pasivă, având în vedere că raportul juridic de drept material fiscal dedus judecății este reglementat de dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, fondul pentru mediu fiind beneficiarul taxei de poluare, taxă solicitată de reclamant a fi restituită.
O.U.G. nr. 50/2008 privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule este actul normativ care reglementează acest tip de taxă și care în art. 5 alin. 4 prevede că „taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației Fondului pentru Mediu”.
Totodată Normele Metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008 aprobate prin H.G. nr. 686/24.06.2008 dispun în art. 3 alin. 6 că, în ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 „Disponibil al fondului pentru mediu” deschis pe numele Administrației Fondului pentru Mediu, sumele colectate cu titlu de taxă de poluare.
Așadar, sumele datorate cu titlu de taxa de poluare se calculează de organul fiscal competent din subordinea ANAF (art. 3 alin. 1 lit. a din Normele Metodologice), se achită la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal competent, dar se virează în contul Administrației Fondului pentru Mediu.
Cum potrivit art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 sumele încasate cu titlu de taxa de poluare pentru autoturism se constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în mod greșit instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte.
Administrația Fondului pentru Mediu este autoritatea publică care gestionează sumele colectate cu titlu de taxă de poluare, are calitate procesuală pasivă și aceasta pornind și de la faptul că procesul din cauza de față cuprinde și faza de executare a hotărârii instanțelor, iar raportul juridic litigios dedus judecății are ca obiect restituirea taxei de poluare, considerată de reclamantă contrară normelor comunitare și plătită în contul fondului de mediu.
Curtea constată că instanța de fond a soluționat greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.M. București și a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, supusă desființării.
În raport de considerentele expuse anterior, recursul este întemeiat, ceea ce face prisos analiza celorlalte critici formulate, astfel că va fi admis, va fi casată sentința în raport de dispozițiile art. 312 alin. 1, 3 și 5 C.proc.civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 și va fi trimisă cauza spre rejudecare la instanța de fond.
În rejudecare, instanța de fond se va pronunța asupra obiectului cererii, cu luarea în considerare atât a criticilor formulate în recurs, cât și a înscrisurilor depuse de către recurent în fața instanței de recurs, în vederea pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul F. G., împotriva sentinței nr. 1497/11.04.2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE GORJ - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE NOVACI.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Ianuarie 2013.
Președinte, D. L. | Judecător, A. R. | Judecător, C. P. |
Grefier, D. S. O. |
Red.Jud. DL
Jud.fond M.D.
Thn.Red.DO/2ex.
| ← Pretentii. Decizia nr. 8004/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Decizia nr.... → |
|---|
