Anulare act administrativ. Hotărâre din 26-03-2013, Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 26-03-2013 în dosarul nr. 11407/95/2011*
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE NR. 3239/2013
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 26 MARTIE 2013
PREȘEDINTE A. R.
JUDECĂTOR R. M.
JUDECĂTOR C. P.
GREFIER N. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TG-J., împotriva sentinței nr.4913/2012 din data de 26 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._ , în contradictoriu cu intimatul reclamant C. V. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, iar prin serviciul arhivă s-a depus de către intimatul reclamant și de către AFP Târgu Jiu copia cererii de restituire și răspunsul AFP Târgu Jiu, după care;
Curtea constatând cauza în stare de judecată, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.4913/2012 din data de 26 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._ , s-au respins excepțiile. A fost admisă acțiunea formulată de reclamantul C. V. în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Tg.J. și Administrația F. Pentru Mediu cu sediul în București, .. 294 A, sector 6. Au fost obligate pârâtele la plata către reclamant a sumei de 4802 lei, actualizată cu rata dobânzii legale la data plății. A fost anulată adresa nr._/30.08.2011, emisă de AFP Tg-J..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TÂRGU-J., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, a menționat că în cauză s-a invocat excepția tardivității acțiunii motivat de faptul că reclamantul ar fi trebuit să atace decizia de calcul a taxei de poluare și, de asemenea, ar fi trebuit să îndeplinească procedura prealabilă, fiind incidente dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Recurenta a menționat că instanța de fond a asimilat greșit documentele de plată a taxei, cererea de restituire, răspunsul organului fiscal, adresa, ca fiind acte administrative tipice sau asimilate, ce au dus la vătămarea unui drept al reclamantului.
Decizia necontestată de reclamant potrivit art. 205 din O.G. nr. 92/2003 la D.G.F.P. D., ar fi dus la inadmisibilitatea acțiunii, iar instanța nu a analizat probatoriile având în vedere că suma achitată potrivit O.U.G. nr. 50/2008 reclamantul a achitat-o organului fiscal la cerere. Instanța de fond a reținut și a interpretat greșit răspunsul organului fiscal, răspunsul fiind destul de explicit.
Instanța de fond a obligat A.F.P. la restituire fără a analiza că reclamantul nu a contestat decizia emisă de organul fiscal, A.F.M. fiind organul ce gestionează sumele colectate.
Mai mult, soluția instanței este nefondată raportat la prevederile Ordinului 986/2008 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei de poluare pentru autovehicule. Recurenta a susținut că, mergând pe logica instanței că nu se atacă un act administrativ, înseamnă că natura litigiului este civilă, competența revenind judecătoriei.
A susținut că A.F.P. este doar organul fiscal ce stabilește cuantumul sumei achitate și necontestate conform art. 17 din O.U.G. nr. 196/2008, suma fiind încasată de A.F.M., iar reclamantul nu a contestat decizia de calcul a taxei de poluare, apreciind că reclamantul nu a fost vătămat în vreun fel.
Referitor la fondul cauzei, a susținut că sentința este netemeinică și nelegală întrucât instanța de fond a reținut ca temei al restituirii Tratatul de Aderare încheiat de România cu ocazia intrării în Uniunea Europeană, ca o soluție legislativă adoptată de Parlamentul României și nu a avut în vedere reglementările în materie ale UE, dând dreptul autorităților competente să aibă inițiative legislative în conformitate cu prevederile art. 21 alin. 3 din Legea nr.24/2000.
Recurenta a arătat că nu se află în culpă procesuală, refuzul de a restitui suma achitată la bugetul de stat a fost ca urmare a legislației fiscale puse în executare de către organul fiscal, entitate subordonată Ministerului Finanțelor Publice și DGFP.
Achitarea sumei și ulterior restituirea raportat la legislația fiscală națională nu poate fi considerat un prejudiciu pe care organul fiscal l-a cauzat reclamantului, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzilor dispuse de instanță raportat la prevederile C. proc. fiscală.
Recurenta pârâtă a criticat sentința și pentru faptul că instanța de fond a obligat la pârâta la restituirea sumei, organul fiscal nefiind beneficiarul sumei potrivit actului normativ amintit, precum și la calcularea dobânzilor fără a ține seama de prevederile C. proc. fiscală.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii ca netemeinică și nefondată.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 și urm. C.proc.civ. coroborate cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și OG nr.92/2003.
Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Intimatul reclamant nu a depus întâmpinare.
Analizând criticile formulate în raport de dispozițiile legale incidente, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a solicitat restituirea sumei de 4802 lei, achitată cu chitanța nr._/24.02.2009, cu titlu de taxă pe poluare.
Cererea reclamantului vizează incompatibilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei pe poluare.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004. Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
În cauză, reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerată nedatorată.
Demersul administrativ la care persoana vătămată, în speță intimatul reclamant, era obligată prin dispozițiile Legii nr. 554/2004, a fost asigurat prin cererea de restituire a taxei depusă la organul fiscal.
Întrucât obiectul acțiunii îl constituie refuzul nejustificat de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea unui drept, în lumina art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, refuzul autorității fiscale de restituire a unei taxe, considerată ca fiind nedatorată, deschide accesul direct la instanța de judecată.
Procedura prevăzută de dispozițiile art. 10 raportat la art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, de Cap. VI - „Restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite” - din H.G. nr. 686/2008, precum și de Ordinul nr. 986/2008 emis de Ministerul Finanțelor Publice, nu este incidentă în cauză, deoarece reglementează numai posibilitatea contestării modalității de stabilire a cuantumului taxei pe poluare și restituirea diferenței de taxă plătită.
Reclamantul nu a atacat decizia de calcul, dar acest aspect nu poate conduce la inadmisibilitatea acțiunii. Decizia de calcul a taxei de poluare nu este un act administrativ fiscal, în sensul Codului de procedură fiscală, pentru că prin ea nu se stabilește o obligație de plată în sarcina contribuabilului, cu privire la plata taxei de poluare, singurul ei rol fiind acela de a determina suma datorată de contribuabil, în conformitate cu criteriile stabilite de art. 6 și următoarele din O.U.G. nr. 50/2008. Decizia nu stabilește un termen de plată și nici nu generează obligația de plată a unor majorări de întârziere, nefiind susceptibilă de executare silită.
Reclamantul a solicitat restituirea unei taxe pretins percepută nelegal de către organul fiscal. Așadar, se contestă de plano legalitatea taxei de poluare. În ceea ce privește procedura prealabilă, instanța reține că în jurisprudența Curții se statuează că particularii au dreptul la rambursarea impozitelor naționale aplicate cu încălcarea dreptului Uniunii Europene și revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a stabili modalitățile procedurale aplicabile în materie.
Potrivit art. 205 C.proc.civ. este îndreptățit la contestație atât cel care se consideră vătămat printr-un act administrativ fiscal, cât și prin lipsa acestuia. Coroborând această dispoziție legală cu dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d C.proc.fiscală, în care este prevăzută posibilitatea restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, cum aplicarea taxei reprezintă o aplicare eronată a prevederilor legale comunitare, art. 110 Tratat CE, și având în vedere principiul preeminenței dreptului comunitar, rezultă că refuzul restituirii taxei, asimilată lipsei actului administrativ fiscal, poate fi atacat în baza art. 205 alin. 2 C.proc.fiscală ultima ipoteză, în atare situație fiind admisibilă acțiunea formulată la instanță după refuzul restituirii taxei.
Nu poate fi reținută inadmisibilitatea cererii privind restituirea taxei pe poluare achitată ca urmare a necontestării deciziei de calcul a taxei pe poluare emisă de Administrația Finanțelor Publice, având în vedere că cererilor de restituire integrală a taxei de poluare prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 considerată ca fiind contrară normelor comunitare li se aplică dispozițiile legale cu caracter general prevăzute de art. 117 Cod procedură fiscală și Ordinul 1899/2004.
În conformitate cu prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Administrația F. pentru Mediu are în cauză calitate procesuală pasivă, având în vedere că raportul juridic de drept material fiscal dedus judecății este reglementat de dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, fondul pentru mediu fiind beneficiarul taxei de poluare calculată și plătită de reclamant, taxă pe care reclamantul solicită să-i fie restituită.
Cererilor de restituire integrală a taxei de poluare, prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 considerată ca fiind contrară normelor comunitare, li se aplică dispozițiile legale cu caracter general prevăzute de art. 117 Cod procedură fiscală și Ordinul 1899/2004.
Compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente a fost analizată de instanța de fond.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 90 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 90 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009.
Instanța europeană a înțeles să interpreteze întrebarea Tribunalului Sibiu în sensul că aceasta viza conformitatea O.U.G. nr. 50/2008 în forma inițială cu fostul art. 90 CE, actualul art. 110 TFUE, ținând cont de faptul că în litigiul principal domnul T. achitase taxa de poluare la data de 27 octombrie 2008. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008.
Instanța de fond a avut în vedere la pronunțarea soluției și hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 T. contra României, conform căreia „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Important este faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N., ca de altfel și hotărârea T., se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008 - 31 decembrie 2010.
Conform unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene, interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE (fostul art. 234 CE), o dă unei norme de drept european clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare [Hotărârea din 27 martie 1980, afacerea 61/79, Denkavit italiana, par. 16; Hotărârea din 2 februarie 1988, afacerea 24/86, Blaizot, par. 27; Hotărârea din 15 decembrie 1995, afacerea C-415/93, Bosman, par. 141; Hotărârea din 5 octombrie 2006 în afacerile reunite C-290/05 (Nadasdi) și C-333/05 (N.), par. 62].
Dispozițiile din dreptul comunitar au prioritate față de dreptul național, potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constituționale ale U.E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar alin. 4 al aceluiași articol prevede că între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la U.E., statul nostru asumându-și obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității Europene dinainte de aderare.
Cum dispozițiile din legea internă sunt contrare dispozițiilor din legislația comunitară, în mod corect prima instanță, prin sentința recurată, a dispus restituirea către reclamant a taxei de poluare.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
În privința dobânzii, Curtea reține că procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Astfel, art. 1 alin. 1 și 2 din O.M.F.P. nr. 1899/2004 prevede că „Sumele care se restituie contribuabililor sunt cele prevăzute la art. 112 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată.
Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, potrivit prevederilor art. 33 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, denumit în continuare organul fiscal competent”.
Dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 C.p.fiscală. Pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. „Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
În speță, reclamantul a solicitat acordarea dobânzii doar prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanței, neformulând un astfel de petit în cererea de restituire a taxei de poluare adresată organului fiscal.
Cum reclamantul nu poate solicita direct în instanță plata respectivelor dobânzi, fiind necesară formularea anterioară a unei cereri adresată organului fiscal, va fi respins capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale la suma achitată.
În temeiul art. 312 alin. 1 și art. 304 pct. 9 C.p.civ., va fi admis recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Tg. J., va fi modificată sentința, în sensul că va înlătura obligarea la dobândă, urmând a fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TG-J., împotriva sentinței nr.4913/2012 din data de 26 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._ , în contradictoriu cu intimatul reclamant C. V. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Modifică sentința în sensul că înlătură obligarea la dobândă.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Martie 2013.
PREȘEDINTE, A. R. | JUDECĂTOR, R. M. | JUDECĂTOR, C. P. |
GREFIER, N. B. |
Red. Jud. R.M.
N.B. 03 Aprilie 2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 8420/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
