Anulare act administrativ. Sentința nr. 672/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Sentința nr. 672/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 1405/54/2011*

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 8505/2013

Ședința publică de la 25 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. I. A.

Judecător G. C.

Judecător A. R.

Grefier D. F.

x.x.x.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta D. R. împotriva sentinței nr.672 din 16 decembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR-DIRECȚIA PENTRU ACORDAREA DESPĂGUBIRILOR ÎN NUMERAR.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen legal, intimata pârâtă a depus întâmpinare, iar recurenta reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care,

Constatând că nu mai sunt cereri formulate de către părți, iar recurenta reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod proc. civilă, instanța a reținut cauza spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr.672 din 16 decembrie 2011, Curtea de Apel C. a respins cererea formulată de reclamanta D. R., în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR-DIRECȚIA PENTRU ACORDAREA DESPĂGUBIRILOR ÎN NUMERAR.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că Decizia-Titlu de Conversie nr. 400/18.05.2011, emisă de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, s-a stabilit că se emite, în completare, titlul de conversie în cuantum de 500.000 lei, reprezentând număr total de 809.585 acțiuni, calculate la prețul mediu ponderat de 0,6176 lei/acțiune, în favoarea doamnei D. R., posesoare ai B.I. ..R. nr._, CNP_, domiciliată în C., .. 3, apt. 8, jud. D..

S-a apreciat că susținerile reclamantei privind faptul că prețul mediu ponderat calculat pentru acțiunile reclamantei nu respectă dispozițiile art.18 ind 8 din din legea 247/2005 sunt nefondate. Potrivit textului legal menționat, „(1)Începând cu cea de-a șaizecișiuna ședință de tranzacționare, zilnic, după închiderea ședinței de tranzacționare, B. de Valori București S.A. va publica pe pagina sa de internet și va comunica Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților prețul mediu ponderat de tranzacționare a acțiunilor Fondului "Proprietatea" aferent ultimelor 60 de ședințe de tranzacționare.

(2) Titlurile de despăgubire, respectiv titlurile de conversie depuse la A. Națională pentru Restituirea Proprietăților începând cu ziua de luni a celei de-a treia săptămâni calendaristice ulterioare expirării termenului de 60 de ședințe de tranzacționare se vor converti în acțiuni emise de Fondul "Proprietatea" prin utilizarea prețului mediu ponderat de tranzacționare aferent ultimelor 60 de ședințe de tranzacționare, anterioare depunerii titlurilor de despăgubire, respectiv a titlurilor de conversie.

(3) Titlurile de despăgubire, respectiv titlurile de conversie depuse la A. Națională pentru Restituirea Proprietăților în a doua săptămână calendaristică ulterioară expirării termenului de 60 de ședințe de tranzacționare se vor converti în acțiuni emise de Fondul "Proprietatea", prin utilizarea prețului mediu ponderat de tranzacționare aferent primelor 60 de ședințe de tranzacționare.

(4) A. Națională pentru Restituirea Proprietăților va dispune realizarea conversiei titlurilor de despăgubire, respectiv a titlurilor de conversie în acțiuni emise de Fondul "Proprietatea" și va instructa depozitarul central al acțiunilor emise de Fondul "Proprietatea" să înregistreze persoana despăgubită în registrul acționarilor Fondului "Proprietatea", astfel încât persoana respectivă să fie înregistrată în registrul acționarilor Fondului "Proprietatea" în cel mult 10 zile lucrătoare de la data depunerii documentației complete la A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.

(5) A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și depozitarul central vor stabili modul și condițiile de implementare a prevederilor prezentului capitol din prezentul titlu, prin convenții legal încheiate.”

În situația reclamantei, data schimbarii opțiunii din despăgubiri în numerar este relevantă, cererea fiind înregistrată sub nr.2923/DN/06.05.2011.Pentru solicitările depuse în perioada 2-6 mai 2011, respectiv în a doua săptămână calendaristică ulterioară expirării termenului de 60 de ședințe de tranzacționare, se utilizează prețul mediu ponderat de tranzacționare aferent primelor 60 de ședințe de tranzacționare.

Prețul mediu ponderat al acțiunilor reclamantei a fost stabilit conform adresei 2412/DN/19.04.2011 a Bursei de Valori București(fila 22), potrivit căreia prețul mediu ponderat calculat în conformitate cu reglementările BVB pentru primele 60 de ședințe de tranzacționare(25.01._11) ale acțiunilor emise de . este de 0,6176 RON/acțiune. Acest preț a fost folosit conform prevederilor legale incidente, pentru conversiile realizate în a doua săptămână calendaristică ulterioară expirării termenului de 60 de ședințe de tranzacționare, respectiv perioada 2-6 mai 2011.

Prin urmare, la emiterea titlului de conversie contestat s-a utilizat corect valoarea prețului mediu ponderat de tranzacționare aferent primelor 60 de ședințe de tranzacționare, pentru determinarea acestuia fiind relevantă data depunerii solicitării de schimbare a opțiunii, și nu data emiterii titlului de conversie. Din considerentele expuse, instanța a respins cererea ca nefondată.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta D. R., ce a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta arată că hotărârea este pronunțată cu aplicarea greșită a legii, întrucât s-a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 187 din Legea nr.247/2005, modificată.

Se mai arată că instanța a omis să analizeze dacă ceea ce a susținut pârâta în cauză prin întâmpinare este corect sau susținut de dispozițiile legale citate mai sus și că în mod greșit, instanța de fond a reținut că a depus cererea de opțiune la 06 mai 2011 la ANRP, în a doua săptămână calendaristică ulterioară expirării termenului de 60 de ședințe tranzacționare, iar titlul său trebuie convertit în acțiuni prin utilizarea prețului mediu ponderat de tranzacționare aferent primelor 60 de ședințe de tranzacționare.

Susține recurenta că data de 06 mai 2011 nu este în a doua săptămână calendaristică, așa cum susține pârâta și preia greșit instanța de fond, ci este în prima săptămână ulterioară suspendării tranzacționării, astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 187 alin. 3 lit. d din legea nr.247/2005, modificată.

La 28.02.2013, intimata pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca temeinică și legală.

Prin încheierea nr.2708/05.03.2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. XXII alin. 2 și 4 din legea nr.2/2013, scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea dosarului, pe cale administrativă, la Curtea de Apel C. – Secția C. Administrativ și Fiscal, instanța devenită competentă să soluționeze cauza.

Litigiul a fost înregistrat la nr._ pe rolul Curții de Apel C. și s-a dispus citarea legală a părților.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, dar și potrivit art. 3041 C. pr. civ., Curtea reține:

Prin cererea introductivă reclamanta D. R. a chemat în judecată A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei-Titlu de conversie nr. 400/18.05.2011 emisă de Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea proprietăților și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii-Titlu de conversie,cu respectarea prevederilor OUG nr.81/2007, pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Decizia-Titlu de Conversie stabileste că se emite, în completare, titlul de conversie în cuantum de 500.000 lei, reprezentând număr total de 809.585 acțiuni, calculate la prețul mediu ponderat de 0,6176 lei/acțiune, în favoarea doamnei D. R., posesoare ai B.I. ..R. nr._, CNP_, domiciliată în C., .. 3, apt. 8, jud. D..

Este nefondata susținerea reclamantei ca instanta de fond face o aplicare gresita a dispozitiilor art. 18 7 si art. 18 8 privind utilizarea prețului mediu ponderat de tranzactionare calculat pentru acțiunile sale.

În situația reclamantei, data schimbarii opțiunii din despăgubiri în numerar este relevantă, cererea fiind înregistrată sub nr.2923/DN/06.05.2011 iar pentru solicitările depuse în perioada 2-6 mai 2011, respectiv în a doua săptămână calendaristică ulterioară expirării termenului de 60 de ședințe de trazacționare, se utilizează prețul mediu ponderat de tranzacționare aferent primelor 60 de ședințe de tranzacționare,cum corect a retinut prima instanta.

Conform adresei 2412/DN/19.04.2011 a Bursei de Valori București(fila 22), prețul mediu ponderat calculat în conformitate cu reglementările BVB pentru primele 60 de ședințe de tranzacționare(25.01._11) ale acțiunilor emise de . este de 0,6176 RON/acțiune. Acest preț a fost folosit conform prevederilor legale incidente, pentru conversiile realizate în a doua săptămână calendaristică ulterioară expirării termenului de 60 de ședințe de tranzacționare, respectiv perioada 2-6 mai 2011.

Astfel,cum temeinic si legal a stabilit instanta de fond, la emiterea titlului de conversie contestat s-a utilizat corect valoarea prețului mediu ponderat de tranzacționare aferent primelor 60 de ședințe de tranzacționare, pentru determinarea acestuia fiind relevantă data depunerii solicitării de schimbare a opțiunii, și nu data emiterii titlului de conversie.

In consecinta, avand in vedere aceste considerente ,Curtea in temeiul art.312 Cod procedura civila,va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta D. R. împotriva sentinței nr.672 din 16 decembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR-DIRECȚIA PENTRU ACORDAREA DESPĂGUBIRILOR ÎN NUMERAR.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Iunie 2013.

Președinte,

A. I. A.

Judecător,

G. C.

Judecător,

A. R.

Grefier,

D. F.

Red. jud. G.C.

Jud. fond C.M.

2ex/

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 672/2013. Curtea de Apel CRAIOVA