Obligaţia de a face. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 11-12-2013 în dosarul nr. 8179/101/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. A. SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 11 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. B.
Judecător C. P.
Judecător L. C. M. Z.
Grefier S. I.
S-au luat în examinare recursurile formulate de intervenienții U. A. Teritorială a Municipiului D. T. S. și P. D. T. S. și de pârâta C. N. DE CAI FERATE CFR SA - Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații C. în contradictoriu cu intimata reclamantă . SA împotriva sentinței nr. 3222/01.04.2013 și a încheierii din 11.03.2013 pronunțate de Tribunalul M. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat avocat F. R. pentru recurenții intervenienți U. A. Teritorială a Municipiului D. T. S. și P. D. T. S., consilier juridic N. C. pentru pârâta C. N. DE CAI FERATE CFR SA - Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații C. și avocat M.D. pentru intimata reclamantă . SA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței notele scrise depuse la dosar de către intimata reclamantă.
Avocat M.D. pentru intimata reclamantă depune autorizația de construire nr.250/30.05.2011, în copie xerox, referitor la noul sediu al Biroului Vamal Dr Tr S.. Comunică și părților adverse câte un exemplar iar consilier juridic N. C. arată că înscrisul depus de reclamanta intimată nu are legătură cu cauza.
Părțile arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Avocat F. R., apărătorul recurenților intervenienți solicită admiterea recursului, casarea sentinței și a încheierii din 11.03.2013 în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca înscrisurile depuse în dovedirea cererii de intervenție să fie cercetate de instanță și pentru a se motiva respingerea cererii de intervenție iar în subsidiar, rejudecând cauza, admiterea în principal a cererii de intervenție în interes propriu pentru a fi administrate probatorii și admiterea pe fond a cererii de intervenție în sensul obligării . SA la desființarea construcției realizată nelegal, fără autorizație de construcție.
Mai susține că in mod eronat instanța a considerat că art 28 și 32 din Lg.50/91, invocat în apărare nu se încadrează în noțiunea de drept subiectiv cerută de art.49 din codul de proc.civilă.
Consilier juridic N. C. pentru recurenta pârâtă, pune concluzii de admiterea recursului astfel cum a fost formulat. Susține în principal că prima instanță a pronunțat o hotărâre greșită întrucât s-a plecat de la o măsurătoare greșită făcută de expert cu privire la zona de siguranță, distanța trebuia măsurată în mod direct și nu în zig zag. Greșeala din sentință pornește de la expertiza efectuată.
Față de cele inserate în cererea de recurs, alături de cele susținute oral, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca netemeinică și nelegală.
Avocat M D. pentru intimata reclamantă, pune concluzii de respingere a recursurilor declarate ca nefondate și menținerea hotărârii pronunțate ca fiind legală și temeinică.
Cu privire la recursul pârâtei arată că la fila 113 se află planșa de cartografie unde în paragraful 2 se precizează în privința tehnicii de măsurare, mai mult la efectuarea acestora au fost prezenți și reprezentanți ai pârâtei care nu au formulat vreo obiecție.
Cu privire la recursul intervenienților arată că dreptul Primăriei în raportul juridic dedus judecății nu există, astfel că solicită respingerea.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului M. la data de 01.10.2012 sub nr._ reclamanta . SA a chemat în judecată pârâta C. Națională de Căi Ferate CFR SA - Sucursala Regionala Căi Ferate C. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la eliberarea avizului pentru realizarea construcției cu destinație de locuințe de înălțime S+P+2E+M în .. 10A, D. T. S. .
În data de 04.03.2013 U. A. Teritorială a Municipiului D. T. S. și P. D. T. S. au formulat cerere de intervenție în interes propriu solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la desființarea construcției realizată nelegal, fără autorizație de construcție, respectiv imobilul S+P+2E+M realizat pe terenul situat în Municipiul D. T. S., .. 10A sau autorizarea sa de a o aduce la îndeplinire pe cheltuiala pârâtei, în caz de refuz al acesteia, cu cheltuieli de judecată.
Prin Încheierea de ședință din 11.03.2013 Tribunalul M. a admis excepția inadmisibilității cererii de intervenție, pe care a respins-o ca inadmisibilă.
Prin sentința nr. 3222/01.04.2013 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta . SA, în contradictoriu cu pârâta C. Națională de Căi Ferate CFR SA - Sucursala Regionala Căi Ferate C..
A fost obligată pârâtă la eliberarea avizului pentru realizarea construcției cu destinație de locuințe de înălțime S+P+2E+M în .. 10A, D. T. S. .
Pentru a se pronunța astfel Tribunalul a reținut că reclamanta, în baza Certificatului de Urbanism nr. 1169/09.10.2008, dar și a avizului favorabil al CFR SA - Sucursala Regionala Căi Ferate C. nr. 52/4/247/08.10.2008, a solicitat edificarea unei construcții în Dr Tr S., . A, filele 3-7.
Prin certificatul de urbanism nr.600 din 08 iunie 2010 s-a prelungit valabilitatea până la 08 iunie 2012, o nouă prelungire nemaifiind posibilă.
Din raportul de expertiză întocmit în cauză s-a concluzionat că în zona de siguranță Ordonanța 12/1998 nu prevede expres că nu se pot edifica alte construcții în afară de instalațiile de semnalizare și de siguranță circulației și a celorlalte instalații de conducere operativă a circulației terenurilor precum și a instalațiilor și lucrărilor de protecție a mediului.
Expertul constată că imobilul-clădirea care face obiectul cauzei S+P+2E+M nu este amplasat în zona de siguranță, ci în zona de protecție a infrastructurii feroviare.
În zona de siguranță, în apropierea liniei CF la o distanță mai mică de 20 m s-au identificat pe porțiunea din intervalul municipiului D. T. S. și alte construcții în afara celor menționate de Ord. 12/1988
Stabilitatea solului și problemele legate de eventuale alunecări de teren sau surpări au fost analizate de expert ing. P. D I. împreună cu proiectantul C. Nicușor care certifică că, clădirea cu pricina nu afectează stabilitatea taluzului și nici infrastructura feroviară. Expertul constată că zidul de sprijin construit de Regionala CF aduce un aport suplimentar în stabilitatea taluzului de pământ și că nu există influență a clădirii asupra acestuia.
Noul amplasament al clădirii S+P+2E+M din .. 10 A din D. T. S. se găsește în zona de protecție a infrastructurii CF, nu împiedică vizibilitatea liniei și a semnalelor feroviare, nu provoacă alunecări de teren, surpări, nu afectează stabilitatea solului, rezistența și stabilitatea zidului de sprijin care protejează taluzul și nu modifică echilibrul freatic. Astfel au fost respectate condițiile legale stabilite de art. 29 și 30 din OUG 12/1998, republicat .
Potrivit art. 29 din OUG nr.12/98 republicată zona de siguranță, așa cum este definită în alineatul 2, prin interpretarea coroborată cu alineatul 3 „ în cazurile în care limitele astfel stabilite cuprind terenuri aflate în proprietate privată, se poate proceda la expropriere pentru cauză de utilitate publică, în condițiile legii” nu exclude, în mod absolut existența unor terenuri proprietatea privată, pentru care se reglementează facultatea, iar nu obligativitatea expropierii. În absența unei interdicții absolute, proprietatea privată include cele trei prerogative usus, fructus și abusus ce pot presupune și dreptul de a construi.
Din concluziile raportului de expertiză coroborate cu art. 30 construcția este în zona de protecție.
O problemă care a făcut obiectul unor acțiuni în contencios administrativ în materia autorizării executării construcțiilor a fost aceea dacă în situațiile în care emiterea unei autorizații de construcție este condiționată de un aviz conform sau un alt tip de aviz al altei instituții decât emitentul autorizației de construire, avizul conform sau avizul cerut poate fi contestat pe calea unei acțiuni directe în contencios administrativ producător de efecte juridice.
Sub acest aspect, ICCJ, printr-o decizie referitoare la emiterea unei autorizații de construire pentru a cărei legalitate se cerea avizul conform,a statuat că avizele necesar a fi obținute anterior emiterii actului administrativ sunt operațiuni procedurale prealabile emiterii actului și reprezintă manifestări unilaterale de voință care conțin opinia unei alte autorități decât autoritatea publică care urmează să emită actul și care condiționează sau, după caz, fundamentează manifestarea de voință a organului administrativ abilitat să emită actul administrativ. Indiferent de categoria din care face parte, se arată în decizia cit.supra, avizul nu este susceptibil să producă prin el însuși efecte juridice. În ipoteza în care autoritatea publică a făcut toate diligențele necesare pentru obținerea avizului și acesta a fost emis, ea este obligată să se conformeze conținutului acestui aviz, cu precizare că, în ipoteza în care autoritatea publică nu se conformează conținutului acestui aviz,verificarea legalității acestui aviz nu poate face obiectul unei acțiuni directe în contencios administrativ, ci doar cu acțiunea în verificarea legalității actului administrativ producător de efecte juridice.
per a contrario, daca emiterea avizului poate fi suspusa controlului instantei de contencios impreuna cu actul producator de efecte juridice, refuzul emiterii avizului cu consecinta neintocmirii autorizatiei nu poate fi inlaturat de la controlul jurisdictional. A imbratisa punctul de vedere al inadmisibilitatii atacarii refuzului de a emite un aviz inseamna a considera ca un aviz urmat de autorizatie poate fi cenzurat, in schimb refuzul autoritatii nu, ducand astfel al incalcarea art. 13 din Conventia Europeana .
În practică s-a pus problema dacă edificarea construcției incepute îndeplinește condițiile pentru autorizarea executării construcției.
Sub acest aspect,Curtea Supremă de Justiție a statuat faptul că într-o atare ipoteză sunt satisfăcute condițiile tehnice (proiectare,protecția mediului etc) pentru edificarea construcției,ceea ce inseamnă că respectiva construcție nu încalcă nicio normă de natură să pericliteze securitatea acesteia ,a persoanelor ce o deservesc sau a utilizatorilor și nici mediul ambiant.
Eliberarea unei autorizații de construire nu constituie, prin ea însăși ,un act de oportunitate administrativă ce este menit să protejeze preventiv valorile și relațiile tehnice, economice și de mediu. Or de vreme ce această rațiune a fost satisfăcută, nu există niciun impediment de a corecta, post factum, absența actului administrativ care confirmă exista condițiilor necesare, tot astfel cum o nulitate de protecție poate fi asanată și posterior.
Într-o atare ipoteză,cum a motivat Curtea Supremă de justiție prin decizia cit.supra, autoritatea competentă este obligată să elibereze autorizația de construire.
În acord cu această decizie a instanței supreme sunt și prevederile de excepție ale art.59 alin.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.50/1991, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale și locuinței nr.839/2009,care stipulează că: în situația în care construcția realizată fără autorizație de construire întrunește condițiile urbanistice de integrare în cadrul construit preexistent, autoritatea administrației publice locale competente poate proceda la emiterea unei autorizației de construire în vederea intrării în legalitate,în coroborare cu luarea măsurilor legale care se impun.
Față de motivele expuse, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta . SA în contradictoriu cu pârâta C. Națională de Căi Ferate CFR SA - Sucursala Regionala Căi Ferate C. și obligată pârâtă la eliberarea avizului pentru realizarea construcției cu destinație de locuințe de înălțime S+P+2E+M în .. 10A, D. T. S. .
S - a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva Sent. nr. 3222/01.04.2013 și a Încheierii din 11.03.2013 au formulat recurs P. Municipiului D. T. S. și U. A. Teritorială Municipiul D. T. S. iar împotriva Sent. nr. 3222/01.04.2013 a formulat recurs pârâta C. Națională de Căi Ferate CFR SA – Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații C..
În motivare, P. Municipiului D. T. S. și U. A. Teritorială Municipiul D. T. S. au arătat în sinteză următoarele: Dreptul propriu pe care a înțeles să îl valorifice în cauză este dreptul lor de a solicita desființarea construcției realizată nelegal, fără autorizație de construcție situație în care devin incidente prevederile art. 28 și 32 din Legea nr. 50/1991. Instanța de fond a respins în principiu cererea de intervenție prin Încheierea din 11.03.2013 situație în care nu au mai avut posibilitatea să administreze alte probatorii, decât înscrisurile depuse la dosarul cauzei.În ceea ce privește Sentința nr. 3222/2013 a arătat că aceasta este netemeinică și nelegală deoarece nu au fost observate înscrisurile pe care le-a depus la dosarul cauzei și nu au fost menționate în considerentele sentinței sau ale încheierii motivele pentru care a fost respinsă cererea de intervenție. A arătat că cererea intervenienților se subscria textului de lege respectiv art. 49 C.proc.civ. iar instanța a nesocotit înscrisurile alăturate cererii de inetrvenție cu care a făcut dovada faptului că construcția în cauză este edificată fără autorizație și însăși reclamanta a recunoscut acest fapt prin cererea de chemare în judecată din dosarul nr._ .
În drept au fost invocate disp. art. 304 ind 1, 312 și 304 pct.9 C.proc.civ.
În recursul său pârâta C. Națională de Căi Ferate CFR SA – Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații C. a arătat următoarele: În anul 2007 reclamanta a înaintat pârâtei documentația privind amplasarea unui imobil S+P+2E+M ( locuințe) în vederea obținerii avizului pentru realizarea imobilului, aviz ce a fost emis respectiv nr. 52/4/08.10.2008. În anul 2011 reclamanta a solicitat aviz pentru lucrarea PUD – Construire imobil S+P+2E+M dar în urma verificărilor în teren s-a constatat că lucrarea pentru care a fost emis avizul susmenționat și pentru care s-a solicitat prelungirea valabilității, nu a respectat în execuție nici una din documentațiile tehnice întocmite de către proiectant și nici avizul inițial, astfel că s-a emis actul nr._ /2012. A arătat că reclamanta nu a respectat obligațiile asumate prin documentația tehnică întocmită și aprobată iar în prezent construcția încalcă zona de siguranță a infrastructurii feroviare prevăzută de OUG nr. 12/1998, art. 25 alin 2. Sentința pronunțată de către instanța de fond nu a ținut cont de obiecțiunile formulate de pârâtă la raportul de expertiză. Astfel, în expertiză s-a arătat că amplasamentul imobilului are o distanță orizontală de 15 m față de axul liniei de cale ferată, adică se află amplasat în zona de siguranță feroviară și încalcă prevederile OUG nr. 12/1998, art. 25 alin 2. Ulterior expertul a efectuat o altă măsurătoare a distanțelor imobilului, măsurătoare pro causa, prin care a scos imobilul din zona de siguranță, făcând referire la prevederile OG nr. 43/1997 privind regimul drumurilor pe motiv că cele ale OUG nr. 12/1998 nu sunt clare. Prin urmare instanța de fond nu a ținut cont de faptul că inițial expertul a precizat în mod clar și concis faptul că amplasamentul pentru care se cere avizul are 15,10 m și 16,60 m distanță față de calea ferată. Ulterior expertul a efectuat o altă măsurătoare, după reguli știute numai de el, rezultând o altă distanță până la calea ferată respectiv 23,30 m și 24,30 m. A criticat acceptarea de către instanța de fond a răspunsului la obiectivul nr. 3 al expertizei tehnice ( presiunea exercitată de clădire asupra terenului și zidului de sprijin) la care expertul tehnic Cuguț M. nu a răspuns ci doar a depus a altă expertiză tehnică efectuată de un alt expert tehnic și anume P. I.. A lipsit cu desăvârșire rolul activ al instanței iar sentința pronunțată se bazează pe o expertiză tehnică ce nu are legătură cu realitatea, imobilul fiind construit în zona de siguranță feroviară, la 15 m de calea ferată, cu încălcarea flagrantă a prevederilor OUG nr. 12/1998 și cu 5 m mai aproape de zidul de sprijin decât a fost stabilit inițial în proiect. Apreciază că în cauză se impunea efectuarea unei expertize tehnice de specialitate CFR pentru a se preciza dacă imobilul edificat în zona de siguranță CFR afectează elementele de infrastructură feroviară, probă pe care a solicitat-o dar instanța a respins-o. A solicitat admiterea recursului, schimbarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată. În subsidiar a solicitat casarea sentinței și trimiterea dosarului la rejudecare pentru efectuarea unei noi expertize.
În drept au fost invocate disp. art. 304 C.proc.civ.
Intimata – reclamantă . SA a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului pârâtei. În motivare a arătat că în anul 2008 a realizat documentația necesară edificării unui imobil cu destinație de locuințe S+P+2E+M în .. 10A, D. T. S.. Documentația a stat la baza obținerii PUD, certificatului de urbanism și a avizului favorabil al pârâtei nr. 52/_ . Construcția pentru care se solicita avizul este în afara zonei CFR, în afara zonei de siguranță a infrastructurii feroviare publice și se află în zona de protecție a infrastructurii feroviare publice. Construcția a respectat dispozițiile legale privind limita de 20 m de o parte și de alta față de axul liniei de cale ferată publică unde este construită zona de siguranță a infrastructurii feroviare, în speță s-au respectat prevederile art. 29 alin 2 din OUG nr. 12/1998 aprobată prin Legea nr. 89/1999. A arătat că susținerile recurentei sunt neîntemeiate, la termenul din 11.02.2013 aceasta depunând obiecțiuni la raportul de expertiză pe care instanța le-a încuviințat și a acordat termen pentru ca expertul să răspundă la acestea. Expertul a arătat explicit că construcția a fost realizată pe un amplasament diferit față de cel inițial, astfel cel inițial poziționa construcția la următoarele distanțe orizontale față de axul liniei CF: la km 361-630 distanța 20,45 m; la km 361-734 distanța 23,00 m, iar în prezent construcția are următoarele distanțe totale față de linia CF: la km 361-630 distanța 15,10 m; la km 361-734 distanța 16,60 m. Expertul a luat în considerare lungimea taluzului și a constatat că clădirea este situată dincolo de zona de siguranță de 20 m respectiv în zona de protecție: la km 361-630 distanța este de 15,10 – 1,80 m +10m = 23 ,30 m; la km 361-734 distanța este 16,60 -1,80 +10 m = 24,80 m. Expertul a aplicat corect art. 29 din OUG nr. 12/1998 pe care le-a corelat cu prevederile OG nr. 43/1997. Din punct de vedere tehnic în zona imobilului nici măcar nu poate exista fizic această distanță de 20 m, având în vedere atât relieful din zonă cât și distanța de 6,85 m respectiv 7,80 m măsurată dintre axul căii ferate și baza taluzului în dreptul capetelor clădirii. Rațiunea reglementării de către legiuitor a zonei de siguranță constă în faptul că în limita distanței de maxim 20 m de la axul căii ferate trebuie să funcționeze toate instalațiile și aparatele care deservesc buna funcționare a căii ferate. Este de observat faptul că toate aceste instalații și aparate ale CFR-ului din zona imobilului se încadrează în suprafața de 6,85 m și respectiv 7,80 m cât s-a măsurat dintre axul liniei căii ferate și baza taluzului, în raport menționându-se că pe marginea de sus a taluzului și până la clădirea cu pricina nu se găsește nicio astfel de instalație. Concluzia exeprtului este fermă, construcția nu se găsește amplasată pe o zonă de siguranță a infrastructurii feroviare, ea aflându-se în zona de protecție care are o lățime de maximum 100 m. Critica privind răspunsul nr. 3 din expertiză este neîntemeiată, numitul P. I. fiind expert tehnic atestat de către ISC. Critica privind respingerea solicitării de a se efectua o expetiză tehnică de specialitate CFR este nefondată, instanța în mod corect apreciind că nu ar putea fi utilă cauzei. Mai mult, la termenul de încuviințare a probelor recurenta nu a formulat o astfel de cerere și nu a criticat răspunsul nr. 3 la raportul de expertiză prin obiecțiuni. A mai arătat că în zona de siguranță a căii ferate se află poziționate o . de alte lucrări de construcții pentru care nici nu s-a pus problema avizării și a indicat respectivele amplasamente. Susținerea recurentei că doar construcțiile din domeniul privat trebuie să întrunească condițiile speciale prevăzute de lege sunt neîntemeiate, OUG nr. 12/1998 nefăcând vreo distincție cu privire la aceste aspecte între imobilele din domeniul public sau privat.
În drept au fost invocate disp. art. 115 C.proc.civ.
De asemenea intimata reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului formulat de P. Municipiului D. T. S. și U. A. Teritorială Municipiul D. T. S.. În motivare a reluat susținerile din întâmpinarea la recursul pârâtelor privitor la starea de fapt și a arătat că la data de 04.03.2013 recurentele au formulat cerere de intervenție în interes propriu fără a putea însă să invoce un drept propriu, astfel încât prin Încheierea din 11.03.2013 instanța de fond în mod legal și temeinic le-a respins cererea. Obiectul cererii de chemare în judecată este acela de eliberare aviz, iar intervenientele prin cererea de intervenție în interes propriu au solicitat desființarea construcției, iar textele de lege invocate respectiv art. 28 și art. 32 din Legea nr. 50/1991 nu se încadrează în noțiunea de drept subiectiv cerută de art. 49 C.proc.civ.. Susținerile potrivit cărora instanța de fond nu a menționat motivele pentru care a fost respinsă cererea de intervenție nu sunt fondate, Încheierea din 11.03.2013 expunând pe larg motivele care stau la baza respingerii acestei cereri. În ceea ce privește cheltuielile de judecată, a solicitat respingerea acestul capăt de cerere deoarece conform art. 274 C.proc.civ. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, la plata acestora.
Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.
Analizând actele și lucrările cauzei Curtea reține următoarele:
Recursul formulat de P. Municipiului D. T. S. și U. A. Teritorială Municipiul D. T. S. împotriva Încheierii din 11.03.2013 și Sent. nr. 3222/01.04.2013 nu este fondat.
Conform disp. art. 49 C.proc.civ. „(1)Oricine are interes poate interveni într-o pricină ce se urmează între alte persoane. (2) Intervenția este în interes propriu cînd cel care intervine invocă un drept al său”.
Intervenția principală la care se referă art. 49 alin 2 C.proc.civ. are ca scop invocarea de către un terț a unui drept ce urmează a fi valorificat în cadrul unui proces civil declanșat între alte persoane care, dacă nu ar fi apărat pe această cale, ar cauza intervenientului un prejudiciu. Deci intervenția voluntară principală presupune invocarea de către un terț a unui drept propriu, fără însă a fi necesar să existe identitate între dreptul pretins de terț și dreptul ce formează obiectul cererii de chemare în judecată. Totuși, între cele două drepturi subiective trebuie să existe o legătură suficientă care să justifice rezolvarea împreună a celor două cereri. Dacă între pretenția terțului și pretenția supusă judecății de către reclamant ( sau de către pârât, în cazul în care s-a formulat o cerere reconvențională) nu există o conexiune, atunci intervenția voluntară principală este inadmisibilă, deoarece nu ar face altceva decât să întârzie soluționarea cererii de chemare în judecată. Într-un asemenea caz, neexistând nici un risc să se ajungă la pronunțarea a două hotărâri contradictorii, terțul va trebui să declanșeze un proces separat.
În cauză, obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie refuzul pârâtei de eliberare a avizului pentru realizarea construcției de către reclamantă, iar obiectul cererii de intervenție îl reprezintă obligarea reclamantei la desființarea construcției, între cele două drepturi pretinse neexistând conexiunea necesară soluționării împreună a cererilor și implicit riscul de a se pronunța două hotărâri contradictorii.
Obiectul celor două cereri a fost avut în vedere de prima instanță, care le-a analizat în considerentele Încheierii din 11.03.2013, chiar dacă în sinteză, concluzia fiind corectă respectiv în sensul inadmisibilității cererii de intervenție în interes propriu.
Prin urmare, Curtea constată că motivele invocate de recurente, întemeiate pe dispozițiile art. 304 ind 1, 304 pct. 7 și 9 sunt neîntemeiate, Încheierea de ședință din 11.03.2013 fiind legală, cu motivarea substituită de mai sus.
În ceea ce privește criticile aduse Sent. nr.3222/01.04.2013, intervenientul căruia prima instanță nu i-a admis în principiu cererea de intervenție, nu poate formula în recurs alte motive decât cele referitoare la modalitatea de soluționare a cererii sale, respectiv nu poate critica pe fond soluția dată cu privire la cererea principală.
În raport de considerentele de mai sus și în temeiul disp. art. 312 alin 1 C.proc.civ. recursul formulat de P. Municipiului D. T. S. și U. A. Teritorială Municipiul D. T. S. împotriva Încheierii din 11.03.2013 și Sent. nr. 3222/01.04.2013 va fi respins ca nefondat.
Recursul formulat de C. Națională de Căi Ferate CFR SA – Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații C. este fondat.
Conform disp. art.1 pct.1 din Legea nr.554/2004 „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică printr-un act administrativ, sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, se poate adresa instanței competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce a fost cauzată” iar conform art. 2 alin. 2 din aceeași lege:“ Se asimilează actelor administrativeunilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal”.
În speță, cererea reclamantei se întemeiază pe refuzul pârâtei de emitere a avizului pentru lucrarea PUD – Construire imobil S+P+2E+M, refuz exprimat prin adresa nr. _ /2012 f. 28 d.f.
Prin refuz nejustificat de a soluționa o cerere – în sensul art.2 pct.i din Legea nr. 554/2004 M - se înțelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane.Prin urmare nu orice refuz de a rezolva favorabil o cerere este un refuz nejustificat, ci doar atunci când se întemeiază pe depășirea limitelor dreptului de apreciere de către autoritatea publică.
În cauză, contrar reținerilor primei instanțe, Curtea constată că refuzul pârâtei este justificat.
Astfel, potrivit art. 29 alin. 1 din O.U.G. 12/1998 R privind transportul pe căile ferate române și reorganizarea SNCFR "in scopul desfasurarii in bune conditii a circulatiei feroviare si al prevenirii evenimentelor de cale ferata, se instituie zona de siguranta si zona de protectie a infrastructurii feroviare publice".Potrivit alin. 2 al art. 29, "zona de siguranta a infrastructurii feroviare publice cuprinde fâsiile de teren, in limita de 20 m fiecare, situate de o parte si de alta a axei caii ferate, necesare pentru amplasarea instalatiilor de semnalizare si de siguranta circulatiei si a celorlalte instalatii de conducere operativa a circulatiei trenurilor, precum si a instalatiilor si lucrarilor de protectie a mediului", iar potrivit alin. 4 din acelasi articol, " zona de protectie a infrastructurii feroviare publice cuprinde terenurile limitrofe, situate de o parte si de alta a axei caii ferate, indiferent de proprietar, in limita a maximum 100 m de la axa caii ferate, precum si terenurile destinate sau care servesc, sub orice forma, la asigurarea functionarii acesteia". De asemenea, potrivit art. 30 din acelasi act normativ, "in zona de protectie a infrastructurii feroviare se interzice amplasarea oricaror constructii, fie si cu caracter temporar, depozitarea de materiale sau infiintarea de plantatii care impiedica vizibilitatea liniei si a semnalelor feroviare". Ratiunea dispozitiilor legale citate anterior, preluate și de H.G.525/1996, este data de necesitatea asigurarii unui perimetru de protectie si siguranta in zona cailor ferate care sa permita desfasurarea in conditii de vizibilitate normala a traficului feroviar dar si remedierea eventualelor defectiuni ce pot surveni in ce priveste infrastructura feroviara ori inlaturarea consecintelor unor evenimente neprevazute intervenite in derularea traficului feroviar, fiind evident ca amplasarea unor constructii in zona de protectie a infrastructurii feroviare si cu atat mai mult in zona de siguranta, este de natura a afecta normala desfasurare a traficului feroviar.
În speta de fata, intimata reclamantă a obținut inițial avizul nr. 52/4/247/08.10.2008 f.5 d.f. în care s-au înscris coordonatele lucrării ce urma a fi executată ca fiind: y 1= 20,45 m la km 361 + 630 și respectiv y2 = 23,00 m la km 361+734, conform procesului verbal nr._ f.8 d.f.
În urma solicitării de reactualizare a avizului, o comisie mixtă s-a deplasat la fața locului și a constatat că construcția executată de reclamantă ( aflată în faza structură de rezistență) are un amplasament diferit de cel avizat inițial, respectiv y 1 = 15,10 m la km 361 + 630 și respectiv y2 = 16,60 m la km 361+734, construcția afectând zona de siguranță a infrastructurii feroviare publice cu o suprafață de aproximativ 415 mp, astfel că prin adresa nr._ /2012 f.28 d.f. a încunoștiințat reclamanta de refuzul reînnoirii avizului.
În raportul de expertiză f. 51 Cap. B Constatări alin 2 expertul a consemnat „ Inițial reclamanta a obținut Avizul favorabil al CFR SA – Sucursala de Căi Ferate C. nr. 52/4/247/08.10.2008 dar pentru un amplasament diferit de cel prezent, care poziționa construcția la următoarele distanțe orizontale față de axul liniei CF: la km 361 + 630 distanța era de 20,45 m; la km 361+734 distanța era de 23,00 m. În prezent amplasamentul pentru care se cere avizul are următoarele distanțe orizontale față de linia CF: la km 361+630 distanța este de 15,10 m; la km 361+734 distanța este de 16,60 m„ ceea ce conduce la concluzia că constatările comisiei mixte - și care au stat la baza refuzului de reînnoire a avizului - sunt reale.
Expertul a prezentat și o variantă de calcul în care a luat în considerare lungimea taluzului și a concluzionat că clădirea este situată dincolo de zona de siguranță de 20 m respectiv în zona de protecție: la km 361-630 distanța este de 15,10 – 1,80 m +10m = 23 ,30 m; la km 361-734 distanța este 16,60 -1,80 +10 m = 24,80 m, instanța de fond reținând respectiva concluzie fără a o analiza în ceea ce privește relevanța acesteia.
Curtea constată că în avizul inițial s-a avut în vedere distanța pe orizontală, iar la efectuarea controlului de către comisia mixtă s-a procedat în același mod, respectându-se dispozițiile art. 29 din OUG nr. 12/1998 M, care exclud varianta luată în calcul de expert deoarece ar conduce la lipsirea de eficiență a disp. art. art. 29 alin. 1 din O.U.G. 12/1998 R din moment ce ar putea conduce la micșorarea fîșiei de teren, de la 20 m- prevăzută de lege- la o lungime variabilă în funcție de înălțimea și lungimea taluzului, circumstanțe neavute în vedere de legiutor.
Prin urmare, concluzionând în sensul că construcția efectuată se află în zona de protecție, prima instanță a aplicat greșit legea, atât timp cât din probele administrate rezultă fără dubii că o parte din aceasta este situată în zona de siguranță a infrastructurii feroviare publice, prin nerespectarea avizului inițial.
În apărările sale intimata reclamantă invocă și faptul că ar mai exista construcții în zona de siguranță, sau că recurenta – pârâtă ar mai fi acordat avize pentru astfel de construcții unor alte persoane, dar susținerile sunt lipsite de relevanță, instanța nefiind investită cu analiza unor astfel de situații, iar o pretinsă încălcare a legii de către alte persoane nu poate legitima încălcarea acesteia de către petentă.
Curtea constată că refuzul pârâtei de reînnoire a avizului nu reprezintă o depășire a limitelor dreptului de apreciere ci dimpotrivă este exercitat în temeiul și în limitele disp. art. 36 lit k din Legea nr. 12/1998 M, fiind neîndoielnic faptul că prin edificarea constructiei pe amplasamentul indicat, altul decât cel avizat inițial și în parte în zona de siguranță a infrastructurii feroviare publice, este afectată siguranta traficului feroviar, astfel că refuzul paratei de a emite avizul este absolut justificat, nefiind posibilă obligarea acesteia la emiterea unui aviz prin care ar fi nesocotite dispozitii imperative ale legislatiei in vigoare.
În raport de considerentele de fapt și de drept de mai sus și în temeiul disp. art. 312 alin 3 coroborat cu art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea va admite recursul pârâtei C. N. DE CAI FERATE CFR SA - Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații C. împotriva Sentinței nr. 3222/01.04.2013 pe care o va modifica în sensul că va respinge acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta C. N. DE CAI FERATE CFR SA - Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații C. împotriva Sentinței nr. 3222/01.04.2013 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă . SA și intervenienții U. A. Teritorială a Municipiului D. T. S. și P. D. T. S..
Modifică sentința susmenționată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta . SA.
Respinge recursul formulat de intervenienții P. D. T. S. și U. A. Teritorială a Municipiului D. T. S. împotriva încheierii din 11.03.2013 și a Sentinței nr. 3222/01.04.2013.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Decembrie 2013
Președinte, L. B. | Judecător, C. P. | Judecător, L. C. M. Z. |
Grefier, S. I. |
Red. jud.PC
S.I. 16 Decembrie 2013
Jud fond NSD
| ← Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Anulare act administrativ. Sentința nr. 672/2013. Curtea de... → |
|---|
