Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 3014/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3014/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 4957/95/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3014/2013
Ședința publică de la 20 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. B.
Judecător A. C.
Judecător L. C. M. Z.
Grefier S. I.
_
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU împotriva sentinței nr. 4933 din 26 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă ., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile au lipsit.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termenul legal, intimata reclamantă ., în termen legal a depus la dosar întâmpinare și dovada comunicării acesteia către recurentă iar recurenta a depus concluzii scrise la care a atașat înscrisuri, respectiv fișa firmei - declarații și încasări la Fondul pentru Mediu(anexa nr.1) și fișa contribuabilului la data de 31.10.2011(anexa nr.3), înscrisuri datat 10.11.2011- AFM- Direcția Venituri.
S-a arătat că recurenta, prin cererea de recurs, a solicitat conform art.242 (2) cod procedură civilă, judecarea cauzei în lipsă.
Constatând că nu mai sunt alte cereri din partea părților și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 4933 din 26 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ a fost respinsă excepția prescripției ca neîntemeiată.
A fost admisă contestația formulată de reclamanta .. Motru în contradictoriu cu pârâta Administrația F. pentru Mediu (AFM), având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
A fost anulată decizia nr. 109/14.10.2010 și înștiințarea de plată nr._/8.06.2010, emise de A.F.M. București și obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 lei.
Pentru a se pronunța tribunalul a reținut că prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 27 decembrie 2010 și înregistrată pe rolul Curții de Apel C. sub nr._ reclamanta . a chemat în judecată pârâta Administrația F. pentru Mediu pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. 109/19.10.2010 și a înștiințării de plată nr._/08.06.2010 emise de A.F.M. precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin decizia nr. 96/01.03.2011 pronunțată de către Curtea de Apel C. – Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ a fost declinată competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S. SRL în contradictoriu cu pârâta Administrația F. pentru Mediu, în favoarea Tribunalului Gorj – Secția C. Administrativ și Fiscal.
Prin sentința nr. 1351/17.06._, Tribunalul Gorj a hotărât respingerea excepției prescripției, ca neîntemeiată și respingerea contestația formulată de către reclamanta S. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta A.F.M. București.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta . criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia nr. 3671/21.11.2011, Curtea de Apel C. a admis recursul formulat de reclamanta . împotriva sentinței nr. 1351 din 17 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă Administrația F. pentru Mediu, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Cu ocazia rejudecării cauzei, dosarul a fost înregistrat sub nr._ .
În cauză, avându-se în vedere și aspectele sesizate de instanța de control judiciar referitoare la faptul că în cauză s-a reținut cuantumul creanței doar în baza susținerilor pârâtei, fără a fi administrate probe în raport de înscrisurile depuse, s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză tehnică, specialitatea contabilitate, având ca obiective: să se stabilească dacă există un proces-verbal de inspecție fiscală sau de verificare a obligațiilor de plăti și a plăților efectuate, privind fondul de mediu, pentru perioada ce face obiectul cauzei; să se stabilească care sunt sumele ce reprezintă obligații de plată, rezultate din declarațiile lunare depuse la Administrația F. pentru Mediu și care sunt sumele plătite de către .. către Administrația F. de Mediu; să se stabilească care sunt sumele pentru care operează prescripția; în situația în care ar exista sume neprescrise - restante la plată, să se stabilească care sunt aceste sume și care este suma ce reprezintă penalități de întârziere, calculate prin aplicarea coeficienților stabiliți prin actele normative aplicabile cauzei, pentru perioada de la data nașterii obligației până la data notificării emisă de pârâtă și primită de reclamantă.
Din raportul de expertiză contabilă judiciară efectuată în cauză, a rezultat că A.F.M. nu a încheiat la sediul .. Motru un proces-verbal de inspecție fiscală sau verificarea obligațiilor de plată, sumele comunicate ca obligații de plată prin înștiințarea nr._/08.06.2012, fiind stabilite pe baza declarațiilor de mediu depuse de reclamantă, acestea fiind în sumă de 1._ lei, iar sumele virate de reclamantă fiind de 1._ lei (deci în plus cu 133.861 lei).
Din această cauză, obligațiile de plată fiind achitate în termen, în cauză nu operează prescripția.
Totodată, nu au fost constatate întârzieri în ultimii 5 ani de plată, întrucât pârâta nu a efectuat nici un fel de inspecție fiscală în contabilitatea .., sumele imputate acesteia neavând temei legal.
În concluzie, întrucât din materialul evidențiat în cuprinsul raportului de expertiză a rezultat că .. Motru a achitat integral obligația de plată către Fondul de Mediu, sumele stabilite de această entitate ca fiind datorate (24.174 lei), nu se justifică.
Având în vedere aceste aspecte, tribunalul a respins ca neîntemeiată excepția prescripției, a admis contestația formulată de reclamantă și a anulat decizia nr. 109/14.10.2010 și înștiințarea de plată nr._/8.06.2010, emise de A.F.M. București.
Totodată, în baza art. 274 C.pr.civ., pârâta a fost obligată la cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU
Prin motivele recursului declarat, recurenta invocă aplicarea art. 304 pct. 7, pct. 5 și pct. 9 C.pr.civ.
În susținerea primului motiv de recurs se arată că instanța de fond, prin considerentele sentinței preia concluziile raportului de expertiză judiciară, fără a emite considerații proprii și fără ca hotărârea să cuprindă vreun element care să ilustreze procesele logice de interpretare a legii . Indică exigențele teroretice și jurisprudențiale pe care trebuie să le îndeplinească motivarea instanței .
Arată că, potrivit art. 261 alin. 1 pct. 5 C.pr.civ, instanța este datoare să arate, în cuprinsul hotărîrii, motivele în fapt și în drept în temeiul cărora și-a format convingerea, precum și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților .
În susținerea celui de al doilea motiv de recurs, invocă în temeiul art. 209 raportat la art. 105 alin. 2 C.pr.civ., nerespectarea termenului de depunere a raportului de expertiză judiciară, cu efectul vătămării sale, atât timp cât instanța trebuia să dispună comunicarea raportului de expertiză judiciară pentru a permite părții interesate să formuleze obiecțiuni cu privire la concluziile raportului de expertiză .
Menționând că, urmare a necomunicării raportului de expertiză, recurenta nu a fost în măsură să își exprime punctul de vedere asupra concluziilor raportului de expertiză, recurenta indică și conținutul principiului contradictorialității în cadrul procesului civil, conținut ce include și dreptul de a pune concluzii asupra oricui aspect în legătură cu pretenția dedusă judecății .
În susținerea celui de al treilea motiv de recurs și invocând lipsa temeiului legal al soluției adoptate, recurenta precizează că debitul principal și debitul accesoriu, au fost constatate în baza declarațiilor privind veniturile la Fondul De Mediu și a plăților efectuate .
Menționează că debitul principal a fost determinat prin raportare la declarațiile depuse pentru perioada decembrie 2002-aprilie 2010 și luându-se în calcul toate documentele de plată efectuate .
Invocă regimul juridic de titlu de creanță, titlu executoriu și respectiv înștințare de plată, al declarațiilor întocmite potrivit OMAPM nr. 1043/2002, Ordinului 334/2004, precum și Ordinului 549/2006 și arată că declarația privind veniturile la fondul de mediu se întocmește pe propria răspundere și sub sancțiunea art. 292 C.pen .
Indică natura juridică de titlu de creanță a declarației fiscale, reglementată potrivit pct. 107.1 din Normele Metodologice de aplicare a OG 92/2003, aprobate prin HG 1050/2004, precum și efectele stabilirii sarcinilor fiscale, potrivit art. 85 din OG 92/2003, precizând că, din calculul transmis intimatei reclamante împreună cu înștiințarea de plată rezultă că au fost luate în considerare toate sumele completate de către aceasta la rubrica „contribuție datorată” și evidențiază că toate rubricile existente în „fișa firmei :declarații la fondul pentru mediu” conțin exact aceleași valori pe care intimata reclamantă le-a completat în declarațiile depuse la recurentă .
Arată că obligațiile datorate de intimată nu au fost determinate printr-o simplă operațiune de scădere a încasărilor din totalul obligațiilor asumate de intimată prin declarațiile depuse lunar, în situația în care s-au constatat întârzieri la plată calculându-se accesorii cu respectarea legislației aplicabile .
Menționează că majorările de întârziere au fost calculate pentru perioada 07.06._02, în temeiul OG 26/2001, pentru perioada 01.01._03 fiind aplicabile dispozițiile OG 61/2002, iar începând cu 01.01.2004 fiind aplicabilă OG 92/2003, fără ca legislația în domeniu să limiteze aplicarea și calcularea de accesorii, fie dobânzi fie penalități, de către organul de control .
Menționează ca fiind aplicabile și disp. art. 12 alin. 2 din OUG 196/2005 prinvind fondul pentru mediu și indică cotele dobânzilor (majorărilor de întârziere) pentru neplata la termen a obligației principale, în raport de actele normative aplicabile .
Indicând legalitatea modului de determinare a obligațiilor restante, recurenta arată că nici unul dintre motivele invocate de către intimata reclamantă nu este în măsură să conducă la anularea actelor emise de către recurentă și invocă validitatea înștiințării de plată nr._/08.06.2010 .
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata reclamantă . a solicitat respingerea recursului declarat, ca nefondat .
În apărare, intimata reclamantă arată că recurenta își întemeiază recursul pe aspecte de fapt nereale .
Menționează că instanța de fond și-a fundamentat soluția confirmând concluziile raportului de expertiză judiciară, probă dispusă în primul ciclu procesual, de către Curtea de Apel .
Arată, de asemenea, faptul că expertiza judiciară a fost administrată ca urmare a acordului părților, recurenta fiind corect citată de către expertul judiciar iar instanța de fond a acordat termen la 26.10.2012 în vederea studierii raportului de expertiză judiciară depus, precum și în vederea formulării eventualelor obiecțiuni .
Menționează că obligația de a administra probele revine părților, iar recurenta a beneficiat de suficient imp pentru a lua la cunoștință de raportul de expertiză și pentru a formula obiecțiuni, iar faptul că nu a formulat obiecțiuni conduce la concluzia că și-a însușit concluziile raportului de expertiză, fără obiecțiuni .
Susține lipsa de realitate a criticilor privind lipsa considerentelor în drept, în condițiile în care instanța a prezentat considerentele atât prin comparație cu documentele de plată a oblgațiilor fiscale, iar din acestea a rezultat că recurenta nu a ținut o evidență corectă, în conformitate cu normele de procedură fiscală, a obligațiilor și încasărilor .
Menționează că recurenta avea obligația, înainte de emiterea deciziilor de impunere, de a efectua o inspecție fiscală, în vederea verificării corespondenței obligațiilor declarate, cu plățile efectuate .
Menționând faptul că recurenta nu a efectuat verificarea fiscală, intimata arată și faptul că aceasta a emis decizie de impunere fără a stabili separat baza de impunere, ceea ce duce la nulitatea absolută a tuturor formelor de impunere și de executare a creanțelor bugetare, conform disp. art. 41-45 din OG 92/2003 .
Indicând conformitatea concluziilor raportului de expertiză judiciară, față de normele de procedură fiscală și criticând modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu de către funcționarii publici din cadrul recurentei, intimata arată și faptul că simpla citare a dispozițiilor legale aplicabile, în motivele de recurs, fără a demonstra o încălcare a acestora de către intimata reclamantă, este menită să inducă în eroare instanța de recurs .
În drept, invocă aplicarea art. 115-118 C.pr.civ.
Analizând criticile formulate prin prisma motivelor de recurs invocate și cu aplicarea disp. art. 304 pct. 5, pct. 7 și pct. 9 C.pr.civ., Curtea constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente:
Recurenta critică, în primul motiv de recurs invocat, inexistența motivelor pe care se sprijină hotărîrea recurată, motiv de recurs fundamentat în raport de disp. art. 304 pct. 7, teza I C.pr.civ.
Examinând considerentele în fapt și în drept ale sentinței 4933 din 26.10.2012, Curtea constată că instanța de fond a omologat concluziile raportului judiciar de expertiză, reținând ca și considerente asupra stării de fapt, că reclamanta a achitat o diferență în plus, față de sumele ce fac obiectul declarațiilor de mediu, sumele fiind achitate în termen .
Deși argumentele instanței de fond prezintă un caracter sumar, instanța de fond a făcut mai mult decât să preia fără motivare concluziile raportului de expertiză judiciară, stabilind considerentele stării de fapt asupra plății sarcinilor fiscale, respectării termenului de plată (aceste aspecte fiind analizat de către instanța de fond, nu numai din concluziile raportului de expertiză judiciară ci și din cuprinsul declarațiilor de impunere și al ordinelor de plată depuse în vol. I din dosar) și a prezentat concluzia (insuficient fundamentată în drept), privind plata integrală a obligațiilor fiscale și caracterul nejustificat al impunerii sumei de 24.174 lei .
Ca atare, existând o motivare sumară (de natură să excludă aplicarea primei teze a disp. art. 304 pct. 7 C.pr.civ., ce privește lipsa totală a considerentelor pe care se întemeiază soluția, sau existența unor considerente deopotrivă sumare și confuze, de natură să facă imposibil de urmărit raționamentul logico-juridic utilizat de către instanța de judecată), Curtea apreciază ca nefiind îndeplinit „de plano”, acest motiv de modificare a sentinței, caracterul just și concludent al considerentelor sentinței atacate urmând a fi analizat în examinarea motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
În ceea ce privește aplicarea art. 304 pct. 5, cu trimitere la art. 105 alin. 2 C.pr.civ., Curtea constată că, în procedura de judecată în primă instanță, a fost administrat, ca mijloc de pr4obă, raportul de expertiză judiciară în specialitate contabilitate, proba fiind depusă la dosarul instanței de fond în data de 17.09.2012 (fila 263, vol. I) .
Ulterior, la data de 25.09.2012, recurenta pârâtă a formulat o cerere de amânare, în vederea studierii raportului de expertiză judiciară și formulării eventualelor obiecțiuni, solicitând totodată comunicarea acestui mijloc de probă ; cererea a fost încviințată de către instanța de fond, la termenul de judecată din 28.09.2012, fiind citată recurenta pârâtă cu mențiunea înaintării unei copii a raportului de expertiză judiciară, precum și cu mențiunea stabiliri unui nou termen de judecată în 26.10.2012 .
Potrivit art. 209 C.pr.civ., citat în motivele de recurs, expertul este dator să depună lucrarea cu cel puțin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată ; în speță, astfel cum s-a reținut mai sus, raportul a fost depus la dosar în 17.09.2012, termenul de judecată fiind stabilit în 28.09.2012, cu respectarea termenului fixat de norma de procedură .
Ca atare, având în vedere și faptul că, între momentul depunerii raportului de expertiză judiciară și momentul începerii dezbaterilor pe fond asupra cauzei, recurentei i-a fost admisă cererea de amânare, precum și cererea de comunicare a raportului de expertiză, Curtea apreciază că, în speță, au fost respectate garanțiile procesului civil, de către instanța de fond, fiind create premisele de exercițiu ale principiului contradictorialității, cu respectarea dispozițiilor art. 129 alin. 1 C.pr.civ.
Urmează a fi reținut, de asemenea și faptul că recurenta invocă o cauză de nulitate a raportului de expertiză judiciară și implicit a hotărârii subsecvente, fundamentată pe o încălcare a normelor de procedură în condițiile art. 105 alin. 2 C.pr.civ., fără a exista o încălcare a disp. art. 209 C.pr.civ. ; o asemenea cauză de nulitate se invocă potrivit art. 108 alin. 2 și 3 C.pr.civ., având ca termen limită începerea dezbaterilor asupra fondului cauzei .
Ori, în speță, recurenta nu a invocat neregularitatea actului de procedură la cele două termene de judecată, ulterioare depunerii raportului de expertiză, înțelegând să invoce acest aspect direct prin motivele de recurs .
În ceea ce privește aplicarea disp. art. 304 pct. 9 C.pr.civ., recurenta critică lipsa temeiului legal al soluției adoptate .
Observând faptul că instanța de fond nu a indicat în mod expres temeiul în drept aplicabil, precum și faptul că, potrivit art. 312 alin. 3, prima teză, motivul reglementat de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. conduce la modificarea hotărârii, Curtea urmează să analizeze temeiul în drept aplicabil, în urma reaprecierii stării de fapt, cu următoarele considerente substituite celor prezentate de către instanța de fond:
Reclamanta a formulat contestație împotriva deciziei nr. 109/14.10.2010 și a înștiințării de plată nr._/08.06.2010, invocând pe de o parte, prescripția dreptului la stabilirea obligației fiscale, motivele greșite în fapt în condițiile în care obligația a fost achitată integral (ca efect al unui calcul greșit realizat de către recurentă), precum și nelegalitatea stabilirii obligației accesorii .
Prin decizia nr. 109/14.10.2010 (fila 3 din dosarul_ ), în sprijinul soluției de respingere a contestației administrativ fiscale, se constată existența unei creanțe, în sarcina intimatei, în cuantum de 24.774 lei din care 9115 lei reprezintă contribuție restantă, 14.577 lei majorări de întârziere și 1082 lei penalități de întârziere, creanța fiind determinată prin analiza declarațiilor de mediu depuse de către intimată pentru perioada decembrie 2002- aprilie 2010 și luând act de toate documentele de plată .
Soluția administrativă este dată în contestația împotriva Înștiințării de plată nr._/08.06.2010 (fila 7 același dosar), având anexat modul de calcul al diferențelor de contribuție, respectiv al majorărilor și penalităților de întârziere .
Calculul obligațiilor fiscale principale,, acoperă perioada iunie 2002 –august 2007 (anexa nr. 1), iar al celor accesorii acoperă perioada iunie 2002 – iunie 2010 ; în cuprinsul extrasului contabil privind obligațiile de plată se face mențiunea depunerii ultimei declarații de mediu în cursul lunii aprilie 2010 .
În anexa nr. 2, se indică situația încasărilor realizate la fondul de mediu (fila 9 același dosar).
În anexa nr. 3 se indică regimul juridic al accesoriilor fiscale, caracterizat prin regimul de calcul, temeiul în drept aplicabil, perioada de aplicare a accesoriilor fiscale .
Urmărind criticile contestatoarei, formulate prin cererea de chemare în judecată, critici ce privesc erorile de calcul în anexe decurgând din omisiunea înscrierii sumelor virate, prin prisma concluziilor raportului de expertiză, Curtea urmează să rețină anumite inadvertențe privind evidența plăților contribuției la mediu, în anexele 1 și 2 ale înștiințării de plată ; ori aceste inadvertențe se încadrează în categoria erorilor de calcul susținute prin cererea de chemare în judecată și sunt în măsură să afecteze temeinicia actului administrativ fiscal contestat, precum și legalitatea acestuia (prin prisma insuficientei motivări în fapt și în drept).
Astfel, în anexa 1 a Înștiințării de plată, cuprinzând situația cumulată a declarațiilor la fondul de mediu depuse de către intimată, incluzând situația sumelor datorate și a celor virate, se indică suma rezultantă de 251.137,45 lei reprezentând contribuție declarată și datorată pentru întreaga perioadă (06._) .
În cuprinsul anexei nr. 2 cuprinzând situația încasărilor la fondul de mediu, se indică suma rezultantă de 247.514,43 lei, prima plată înscrisă fiind realizată de către intimată în 01.01.2002 (O.P.265), iar ultima plată înscrisă în 23.07.2007 (O.P. 138) .
Scăzând suma achitată, din cea datorată, rezultatul este de 3623.02 lei și nu 9115 lei, astfel cum se indică cuantumul obligației principale, în cuprinsul înștiințării de plată .
Pe de altă parte, Curtea urmează să rețină existența unor inadvertențe între anexa 2 la rubrica Total – Virat, față de anexa nr. 3 privind încasările, în sensul existenței unor sume virate și consemnate ca atare în anexa nr. 3, dar care nu se regăsesc în partea și la rubrica corespondentă din anexa 2 .
Pe de altă parte, urmează a fi reținut că, prin contestația administrativ fiscală (depusă la fila 19 din dosarul_ ) a fost invocată existența unor erori de calcul, iar prin decizia de soluționare a contestației administrativ fiscale cu nr. 109/14.10.2010 nu sunt analizate aceste aspecte .
În drept, urmează a fi reținut că, potrivit pct. 5.2 din Instrucțiunile anexă la OMFP 519/2005, act administrativ normativ aplicabil față de data emiterii înștiințării de plată, acest act administrativ este susceptibil de control prealabil, pe calea contestației administrativ fiscale, în procedura reglementată de art. 205 din OG 92/2003 .
Sunt aplicabile art. 213 alin. 1 din OG 92/2003, potrivit cărora, în soluționarea contestației organul competent va verifica motivele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal. Analiza contestației se face în raport de susținerile părților, de dispozițiile legale invocate de acestea și de documentele existente la dosarul cauzei. Soluționarea contestației se face în limitele sesizării.
Urmează a fi reținută încălcarea acestei norme de procedură, în condițiile în care recurenta, prin decizia nr. 109/2010 argumentează legalitatea și temeinicia obligațiilor fiscale accesorii, precum și efectul de întrerupere a prescripției extinctive, al titlului executoriu nr. 70/5274/23.05.2006, fără a verifica existența sau inexistența erorilor de calcul pentru obligația fiscală principală .
De asemenea, în ceea ce privește Înștiințarea de plată, Curtea urmează să rețină nerespectarea disp. art. 43 alin. 1 lit. e și f din OG 92/2003, privind indicarea motivelor în fapt și în drept care au condus la stabilirea creanței fiscale, cu aplicarea art. 47 alin. 1 și 2 din același act normativ .
În condițiile în care, prin același act administrativ fiscal, recurenta a stabilit și cuantumul obligațiilor fiscale accesorii, cu reținerea eronată a cuantumului sarcinii fiscale principale și omisiunea reținerii unor sume încasate prin ordin de plată, aceste erori sunt în măsură să afecteze și legalitatea stabilirii dobânzii fiscale și a majorărilor de întârziere .
Pentru considerentele mai sus expuse, văzând disp. art. 218 din OG 92/2003 și art. 20 LCA, Curtea urmează să respingă recursul declarat, apreciind că este nefondat .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU împotriva sentinței nr. 4933 din 26 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă ., ca nefondat.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Martie 2013
Președinte, L. B. | Judecător, A. C. | Judecător, L. C. M. Z. |
Grefier, S. I. |
Red.jud.LC M. Z./2ex./
Tehnored.S.I. 15.04.2013
Jud fond L.M.S.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 8437/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
