Alte cereri. Decizia nr. 3035/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3035/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 21-03-2013 în dosarul nr. 10876/95/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3035/2013
Ședința publică de la 21 Martie 2013
PREȘEDINTE: - T. B.
Judecător: - L. C.
Judecător: - M. F.
Grefier: - R. Ștomlega
x.x.x
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TG-J. împotriva sentinței nr. 6576 din data de 07 Decembrie 2012, pronunțată de TRIBUNALUL GORJ - SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă M. M. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect alte cereri .
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns avocat R. A. D., pentru intimata reclamantă M. M., lipsind recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TG-J. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că recursul a fost declarat și motivat în termenul procedural iar recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 C.proc.civ.
Constatând că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă și că nu mai sunt cereri din partea părților, Curtea, a acordat cuvântul asupra recursului.
A. R. A. D., pentru intimata reclamantă M. M., a susținut că hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față.
P. sentința nr. 6576 din data de 07 Decembrie 2012, pronunțată de TRIBUNALUL GORJ - SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL, în dosarul nr._, au fost respinse excepțiile.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanta M. M. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Tg-J. și Administrația F. pentru Mediu București.
Au fost obligate pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 971 lei, actualizată cu indicele de inflație la data plății și la 304,30 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva aceste sentințe, a formulat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TG-J., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta pârâta Administrația Finanțelor Publice Tg. J., în ceea ce privește excepția tardivității a învederat că reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă și nu a contestat decizia de calcul a taxei de poluare, invocând art. 7 din Legea nr. 554/2004, art. 205-209 din O.G. nr. 92/2003, art. 7 și prevederile 50/2008, apreciind că acțiunea este inadmisibilă.
A menționat că instanța de fond a asimilat greșit documentele de plată a taxei, cererea de restituire, răspunsul organului fiscal, adresa, ca fiind acte administrative tipice sau asimilate, ce au dus la vătămarea unui drept al reclamantului.
Decizia necontestată de reclamant potrivit art. 205 din O.G. nr. 92/2003 la D.G.F.P. D., ar fi dus la inadmisibilitatea acțiunii, iar instanța nu a analizat probatorii având în vedere că suma achitată potrivit O.U.G. nr. 50/2008 reclamantul a achitat-o organului fiscal la cerere. Instanța de fond a reținut și a interpretat greșit răspunsul organului fiscal, răspunsul fiind destul de explicit.
Instanța de fond a obligat A.F.P. la restituire fără a analiza că reclamantul nu a contestat decizia emisă de organul fiscal, A.F.M. fiind organul ce gestionează sumele colectate.
Mai mult, soluția instanței este nefondată raportat la prevederile Ordinului 986/2008 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei de poluare pentru autovehicule. Recurenta a susținut că, mergând pe logica instanței că nu se atacă un act administrativ, înseamnă că natura litigiului este civilă, competența revenind judecătoriei.
A susținut că A.F.P. este doar organul fiscal ce stabilește cuantumul sumei achitate și necontestate conform art. 17 din O.U.G. nr. 196/2008, suma fiind încasată de A.F.M., iar reclamantul nu a contestat decizia de calcul a taxei de poluare, apreciind că reclamantul nu a fost vătămat în vreun fel.
Mai mult decât atât soluția instanței este nefondată, raportat la prevederile Ordinului nr. 986/2008 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei pe poluare pentru autovehicule, anexele nr. 1-3, unde este detaliată procedura emiterii Deciziei de calcul (pct. 2.7-2.12), coroborat cu art. 205 C.pr.fiscală, greșit a admis lipsa calității procesuale pasive a DGFP Gorj, organ fiscal competent potrivit art. 209 C.pr.fisc.
Referitor la fondul cauzei, a susținut că sentința este netemeinică și nelegală întrucât instanța de fond a reținut ca temei al restituirii Tratatul de Aderare încheiat de România cu ocazia intrării în Uniunea Europeană, ca o soluție legislativă adoptată de Parlamentul României și nu a avut în vedere reglementările în materie ale UE, dând dreptul autorităților competente să aibă inițiative legislative în conformitate cu prevederile art. 21 alin. 3 din Legea nr.24/2000, precum și faptul că nu s-a respectat în termenul legal prev. de art. 205 din OUG 92/2003 procedura prealabilă.
A mai arătat recurenta că prin Decizia 802/19.05.2009 a Curții Constituționale a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor OUG nr.50/2008, astfel că această ordonanță nu poate fi caracterizată ca fiind contrară art. 110 din Tratatul CE.
Cu privire la admiterea cererii privind cheltuielile de judecată, recurenta a arătat nu se află în culpă procesuală. Instanța de fond nu a stabilit în cuprinsul sentinței recurate culpa procesuală a organului fiscal astfel cheltuielile de judecată dispuse în cuprinsul sentinței nu au fost stabilite potrivit art.276 C.pr.civilă, în funcție de culpa procesuală a fiecărei părți fiind doar încuviințată cererea reclamantului fără a fi stabilită cota datorată de fiecare pârâtă.
A arătat că, în mod greșit instanța de fond nu a instituit probatorii din care să reiese că petentul a atacat actele administrativ fiscale, emise potrivit art.205-211 C.pr.fiscală.
A arătat că instanța de fond a obligat doar organul fiscal la restituirea sumei, organul fiscal nefiind beneficiarul sumei, precum și la calcularea dobânzilor de la data solicitării restituirii nicidecum de la data plătii sumei fără a avea în vedere prevederile art.21-22 C.pr.fiscală.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea acțiunii reclamantului iar în subsidiar respingerea cererii privind cheltuielile de judecată dispuse.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 și urm.C.proc.civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004.
Recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Examinând recursul prin prisma motivelor formulate și dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată următoarele:
Cererea reclamantului este grefată pe incompatibilitatea dispozițiilor Legii nr. 9/2012 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei, cerere care a fost analizată corect de către instanța de fond.
Conform art. 4 alin.1 lit. a din Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare.
P. Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, a fost abrogată O.U.G. 50/2008 începând cu data de 13.01.2012, iar prin modificările aduse noului act normativ prin O.U.G. 1/2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 79/31.01.2012, s-a prevăzut că aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 ce instituie obligația de plată a taxei cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, se suspendă în perioada 31 ianuarie 2012 - 1 ianuarie 2013.
Ca urmare a suspendării obligației de plată a taxei pe poluare pentru anumite categorii de autovehicule, subzistă caracterul discriminatoriu al regimului fiscal aplicabil la înmatricularea în România a unui autoturism second hand achiziționat dintr-un stat membru al U.E., reglementat prin Legea nr. 9/2012, prin prisma dispozițiilor art. 110 TFUE.
Or, după aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale, inclusiv instituția prefectului, au obligația a respecta dreptul european.
Compatibilitatea dispozițiilor interne cu prevederile comunitare incidente a fost analizată corect de instanța de fond, criticile recurentei pe aceste aspecte fiind nefondate.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
P. această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie. Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza T. din 7 aprilie 2011, cauza N. din 07 iulie 2011), care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
Și forma Legii 9/2012 în vigoare la data achitării taxei de către reclamant este contrară art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România.
Așa fiind, se constată că statul român a creat premizele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, ceea ce este de natură a încălca principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața națională și produsele importate, încălcând în acest mod art. 90 din Tratatul Uniunii Europene (art. 110 TFUE).
Instanța de recurs constată că instanța de fond a dat o justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Nu poate fi interpretată însă o încălcare a principiului separației puterilor în stat și o imixtiune a puterii judecătorești în atribuțiile puterii legislative sau executive, examinarea de către judecător a priorității reglementărilor europene și a compatibilității normelor interne cu acestea, judecătorul național având în lumina art. 20 alin. 2 și art. 148 alin. 2 din Constituția României, nu doar dreptul, dar și obligația asigurării preeminenței aplicării reglementărilor și jurisprudenței europene în raport cu cele interne.
Nu este întemeiată nici critica referitoare la nelegalitatea modului în care au fost acordate cheltuielile de judecată, recurenta solicitând diminuarea onorariului de avocat invocând în drept dispozițiile art. 274 alin. 3 C.proc.civ., întrucât prin reducerea onorariului plătit avocatului, reclamantul ar fi în imposibilitate de a-și recupera integral cheltuielile de judecată, deși nu se află în culpă procesuală și nici în culpa de a fi convenit cu avocatul un onorariu apreciat ca exagerat de către pârâtă, Curtea constatând că tribunalul a ținut cont de criteriile prevăzute de art. 274 C.proc.civ. La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul.
Nu este întemeiată critica referitoare la nelegalitatea modului în care au fost acordate cheltuielile de judecată, Curtea constatând că tribunalul a ținut cont de criteriile prevăzute de art. 274 C.proc.civ.
La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul.
În speță, reclamanta a solicitat plata cheltuielilor de judecată, aspect menționat și în practicaua sentinței, astfel că instanța de fond nu a acordat mai mult decât s-a cerut. Reclamantei i-a fost admisă acțiunea, astfel că ambele pârâte se află culpă procesuală și în mod corect instanța de fond a obligat pârâtele A.F.P. și A.F.M. la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă.
Pentru aceste considerente, criticile formulate de recurenta pârâtă sunt nefondate, astfel că în temeiul art. 312 alin. 1 și art. 3041 C.proc.civ., recursul va fi respins ca nefondat.
Făcând și aplicarea dispozițiilor art.274 C.pr.civilă, în raport de care „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”, va obliga recurenta la plata către intimatul reclamant a sumei de 250 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TG-J. împotriva sentinței nr. 6576 din data de 07 Decembrie 2012, pronunțată de TRIBUNALUL GORJ - SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă M. M. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU .
Obligă recurenta la plata către intimatul reclamant a sumei de 250 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Martie 2013.
Președinte, T. B. | Judecător, L. C. | Judecător, M. F. |
Grefier, R. Ștomlega |
Red.jud.L.C.
Jud.fond T.P.
Tehn.R.Ș./2 ex.
03.04.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 939/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
