Anulare act administrativ. Decizia nr. 8437/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8437/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 12489/95/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 8437/2013
Ședința publică de la 25 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE Ș. B.
Judecător C. I.
Judecător L. M. D.
Grefier M. P.
x.x.x.x
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ROVINARI PRIN DGFP GORJ împotriva sentinței nr. 6981 din data de 14 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant D. N. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect anulare act administrativ .
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat faptul că recursul este declarat și motivat în termenul legal, iar recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 cod. proc. civ, după care:
Constatând că nu mai sunt cereri din partea părților și că recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului de față ;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secția C. Administrativ și Fiscal la data de 14.09.2012, sub nr._, reclamantul D. N. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice Rovinari și Administrația F. pentru Mediu, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună obligarea acestora la restituirea sumei de 5506 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule și actualizarea acesteia cu rata dobânzii legale, învederând că această taxă este contrară dispozițiilor Tratatului CEE și jurisprudenței CJUE, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința nr. 6981 din data de 14 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Pârâtei Administrația Finanțelor Publice Rovinari invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj.
S-a admis acțiunea promovată de reclamantul D. N. domiciliat în oraș Rovinari, ., scara 3, etaj 3, apartament 52 județul Gorj, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Rovinari cu sediul în oraș Rovinari, ., județul Gorj și Administrația F. pentru Mediu București cu sediul în București, .. 294, corp A, sector 6,
A obligat pârâtele Administrația Finanțelor Publice Rovinari și Administrația F. pentru Mediu București să restituie reclamantului suma de 5506 lei reprezentând taxă de poluare pentru autoturisme împreună cu dobânda legală aferentă calculată potrivit art. 124 Cod de procedură fiscală, de la data expirării termenului de 45 de zile de la data formulării cererii de restituire înregistrată la data de 18.06.2012 până la data plății efective.
A obligat pârâtele la plata către reclamant a sumei de 404,03 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ROVINARI PRIN DGFP GORJ, criticând-o pentru nelegalitate .
În motivarea recursului, a invocat, în principal, excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Rovinari în favoarea A.F.M. București.
A susținut că, așa cum rezultă din dispozițiile art. 1 din OUG nr. 50/2008 și art. 8 alin. 5 din HG nr. 668/2008, odată prelevată, taxa de poluare intră în bugetul F. pentru Mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu, rolul administrațiilor financiare reducându-se la încasarea sumelor respective și la transmiterea lor către acest fond.
Date fiind argumentele menționate anterior, a solicitat să se constate lipsa calității procesuale pasive a DGFP GORJ și AFP Rovinari
Referitor la fondul cauzei, a învederat că, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. 3 din Legea nr. 24/2000, autoritățile competente sunt îndreptățite să aibă inițiative legislative, să
Facă propuneri de modificare și completare a actelor normative interne ale căror dispoziții nu sunt concordante cu cele ale actelor internaționale la care România este parte sau nu asigură compatibilitatea cu dreptul comunitar.
A invocat prevederile art. I-33 „Actele juridice ale Uniunii” din Legea nr. 157/2005, potrivit cărora ,, Legea – cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând însă autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor”, precum și dispoz. art. 148 alin.2 din Constituția României, care instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. În raport de dispozițiile legale invocate, a susținut că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Referitor la dispozițiile art. 23 (9) și art. 25 (12) din Tratatul U.E., recurenta a considerat că nu sunt aplicabile în cauză, deoarece taxa de poluare nu este o taxă vamală în înțelesul acestor dispoziții legale, ea aplicându-se și autoturismelor care se produc în România. A precizat că taxa a fost adoptată pentru evitarea importării în România a unor autoturisme vechi, cu grad ridicat de poluare. A mai susținut că existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, neexistând motive temeinice pentru restituirea sumei.
În privința prevederilor art. 90 (1) din Tratatul Comunităților Europene a apreciat că nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare este plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România. A arătat că, pentru un autoturism fabricat în România, care nu a fost înmatriculat o perioada de 8 ani, se va plăti aceeași taxa de înmatriculare ca și în cazul unui autoturism produs din oricare alt stat comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice. Prin urmare, în opinia recurentei, dispozițiile art. 90 alin. (1) din Tratatul Comunităților Europene au în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
S-a mai susținut că dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, deoarece, pe de o parte, nu suntem în prezența unor „impuneri mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”, iar, pe de altă parte, nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminatoriu, deoarece obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, admiterea excepției și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 3041 C.proc.civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004.
Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 C.proc.civ.
Intimata reclamantă nu a formulat întâmpinare..
Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:
Suma achitată de reclamant cu titlu de taxă de poluare și a cărei restituire s-a solicitat este o taxă supusă prevederilor Codului de procedură fiscală, iar tribunalele administrativ-fiscale, respectiv secțiile de contencios administrativ și fiscal, conform art. 10 din Legea nr. 554/2004 au competența de soluționare a litigiilor privind taxe și impozite de până la 500.000 lei, astfel că este neîntemeiată critica recurentei pârâte A.F.P. referitoare la necompetența instanței de fond.
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat o sumă de bani cu titlu de taxă de poluare, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamantul a solicitat pârâtei A.F.P., restituirea integrală a taxei de poluare.
Autoritatea fiscală competentă este pârâta Administrația Finanțelor Publice care are calitatea de parte în raportul de drept fiscal născut prin plata taxei de poluare, fiind cea care a calculat cuantumul taxei, a încasat suma cu acest titlu și căreia i s-a adresat cererea de restituire a taxei, astfel că este neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. invocată prin motivele de recurs.
Cererea reclamantului vizează incompatibilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei pe poluare.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004. Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Demersul administrativ la care intimatul reclamant era obligat prin dispozițiile Legii nr. 554/2004, a fost asigurat prin cererea de restituire a taxei depusă la organul fiscal.
Întrucât obiectul acțiunii îl constituie refuzul nejustificat de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea unui drept, în lumina art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, refuzul autorității fiscale de restituire a unei taxe, considerată ca fiind nedatorată, deschide accesul direct la instanța de judecată.
Procedura prevăzută de dispozițiile art. 10 raportat la art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, de Cap. VI - „Restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite” - din H.G. nr. 686/2008, precum și de Ordinul nr. 986/2008 emis de Ministerul Finanțelor Publice, nu este incidentă în cauză, deoarece reglementează numai posibilitatea contestării modalității de stabilire a cuantumului taxei pe poluare și restituirea diferenței de taxă plătită.
Prin Decizia nr. 24/2011, Î.C.C.J. a statuat că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Decizia de calcul a taxei de poluare nu este un act administrativ fiscal, în sensul Codului de procedură fiscală, pentru că prin ea nu se stabilește o obligație de plată în sarcina contribuabilului, cu privire la plata taxei de poluare, singurul ei rol fiind acela de a determina suma datorată de contribuabil, în conformitate cu criteriile stabilite de art. 6 și următoarele din O.U.G. nr. 50/2008. Decizia nu stabilește un termen de plată și nici nu generează obligația de plată a unor majorări de întârziere, nefiind susceptibilă de executare silită.
Reclamantul a solicitat restituirea unei taxe pretins percepută nelegal de către organul fiscal. Așadar, se contestă de plano legalitatea taxei de poluare.
În ceea ce privește procedura prealabilă, instanța reține că în jurisprudența Curții se statuează că particularii au dreptul la rambursarea impozitelor naționale aplicate cu încălcarea dreptului Uniunii Europene și revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a stabili modalitățile procedurale aplicabile în materie.
Potrivit art. 205 C.proc.fiscală este îndreptățit la contestație atât cel care se consideră vătămat printr-un act administrativ fiscal, cât și prin lipsa acestuia. Coroborând această dispoziție legală cu dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d C.proc.fiscală, în care este prevăzută posibilitatea restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, cum aplicarea taxei reprezintă o aplicare eronată a prevederilor legale comunitare, art. 110 Tratat CE, și având în vedere principiul preeminenței dreptului comunitar, rezultă că refuzul restituirii taxei, asimilată lipsei actului administrativ fiscal, poate fi atacat în baza art. 205 alin. 2 C.proc.fiscală ultima ipoteză, în atare situație fiind admisibilă acțiunea formulată la instanță după refuzul restituirii taxei.
Compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente a fost analizată în mod corect de către instanța de fond.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 90, actual art. 110, din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 90 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09 T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Important este și faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N.(ca de altfel și hotărârea T.) se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008 - 31 decembrie 2010.
Taxa pe poluare instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza T. din 7 aprilie 2011, cauza N. din 07 iulie 2011), care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G.. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
După aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația a respecta dreptul european.
Instanța de recurs constată că instanța de fond a dat o justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Pentru a respecta efectele deciziei pronunțate de C.J.U.E., prevederile O.U.G. nr. 50/2008 fiind contrare dreptului U.E. și fiind întrunite condițiile art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2003, Curtea apreciază că sunt neîntemeiate criticile referitoare la inadmisibilitatea acțiunii și la conformitatea taxei cu dreptul comunitar.
Cu privire la critica referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată, se constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, dar și odată cu cuvântul pe fond, reclamantul a solicitat plata cheltuielilor de judecată, astfel că instanța de fond s-a pronunțat în limitele învestirii, contrar celor susținute de recurentă.
La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală
Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul.
Din prevederile art. 274 alin. 1 C.proc.civ., rezultă că fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care a pierdut procesul.
În speță, reclamantului i-a fost admisă acțiunea, astfel că pârâta se află în culpă procesuală și în mod corect instanța de fond a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Faptul că sumele încasate de organul fiscal s-au virat în fondul administrat de AFM nu justifică obligarea numai a fondului la restituirea taxei de poluare și la plata cheltuielilor de judecată deoarece parte în raportul juridic este și AFP, care a calculat și încasat taxa, astfel încât cele două autorități administrative răspund solidar.
Astfel fiind, în baza dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ROVINARI PRIN DGFP GORJ împotriva sentinței nr. 6981 din data de 14 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant D. N. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Iunie 2013.
Președinte, Ș. B. | Judecător, C. I. | Judecător, L. M. D. |
Grefier, M. P. |
Red. jud. Șt. B.
Tehnored.M.P. 12 Iulie 2013
JUD.FOND M.S.
| ← Pretentii. Decizia nr. 5188/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 3014/2013.... → |
|---|
