Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001. Hotărâre din 31-10-2013, Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 31-10-2013 în dosarul nr. 12486/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 31 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE- C. A. G.
Judecător -G. D. C.
Judecător -S. P.
Grefier-S. Giurgiteanu
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul D. S., împotriva sentinței numărul 5049 din data de 05 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte A. J. PEMTRU PLĂȚI ȘI INSPECTIE SOCIALĂ și ASOCIAȚIA FOȘTILOR DEȚINUȚI POLITICI DIN ROMÂNIA – FILIALA D..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul reclamant D. S., lipsind intimatele pârâte A. J. PEMTRU PLĂȚI ȘI INSPECTIE SOCIALĂ și ASOCIAȚIA FOȘTILOR DEȚINUȚI POLITICI DIN ROMÂNIA – FILIALA D..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin Serviciul Arhivă recurentul reclamant a depus răspuns la întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului.
Recurentul reclamant D. S. solicită admiterea recursului, modificarea sentinței de fond și admiterea acțiunii, iar în subsidiar casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
CURTEA
Asupra recursului de față,
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului D. la data de 13 iulie 2013 sub numărul_/63/2012, reclamantul D. S. a chemat în judecată pârâta A. J. PEMTRU PLĂȚI ȘI INSPECTIE SOCIALĂ, întrucât aceasta nu i-ar fi răspuns la petiția sa cu numărul de înregistrare nr._/11.06.2012, prin care a cerut instituției respective ca în baza actelor ce le deține și a deciziei nr. 36 din 26.06.2003 prin care i s-a respins o cerere a sa, cât și a sentinței prin care se constata acest lucru, să dispună să beneficieze de prevederile decretului 118/1990.
În fapt, a arătat, în esență, că, depus o cerere la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială D. ca în baza actelor depuse și a celor cerute de instituție, să i se aprobe să beneficieze de Decretul 118/1990. De asemenea că, comisia abilitată cu soluționarea acestor cereri a stabilit prin Decizia nr 36/26.06.2003 că pentru a beneficia de aceste prevederi trebuie să aducă la dosar dovezi privind strămutarea sa în localitatea Scaești, deci trebuie să se adreseze cu contestație în justiție și să aducă aceste dovezi.
Conform legii a depus contestație, contestând astfel inexistența acestor dovezi la dosar, întrucât aceste dovezi pe care le-a depus erau subtilizate din dosar (de autori ce speră să fie descoperiți) în momentul emiterii deciziei. Susține reclamantul că dacă aceste dovezi erau în dosar în momentul emiterii deciziei, aceasta nu putea fi emisă arătând lipsa acestora.
Întrucât până la ajungerea dosarului în instanță au apărut la dosar dovezile respective, aceasta constatând că a depus o contestație fără acoperire, deoarece a susținut că nu sunt la dosar, i-a respins contestația. Totodată instanța a constatat că a fost strămutat în localitatea Scaești și deci cererea sa a fost respinsă nemotivat.
Totuși instanța a spus că nu poate obliga pârâta AJPIS să îl pună în drepturi, întrucât nu a cerut acest lucru în contestație.
Solicită reclamantul ca instanța să constate că în sentința nr 99 se arată că a fost strămutat dar nu obligă AJPIS să îl pună în drepturi.
În finalul cererii de chemare în judecată solicită reclamantul să fie obligată AJPIS să îl pună în drepturi, în speță să beneficieze de prevederile Decretului 118/1990, conform hotărârii instanței de fond care a stabilit că la dosar există dovezile respective și deci i s-a respins cererea nemotivat.
In dovedire, a fost administrată, proba cu inscrisuri.
Pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială D. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În fapt, a arătat că, prin sentința civilă nr 99/16.02.2004, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr 1389/CA/203, irevocabilă prin respingerea recursului în data de 16.06.2004, a fost respinsă contestația formulată de reclamant împotriva Deciziei nr 36/26.06.2003 emisă de Comisia de aplicare a Decretului Lege 118/1990, prin soluțiile instanțelor de judecată fiind confirmată legalitatea deciziei nr 36/26.06.2003 emisă de Comisia de aplicare a Decretului Lege nr 118/1990.
Susține pârâta că reclamantul nu a putut proba cu înscrisuri sau prin alt mijloc de probă ca familia sa a fost strămutată în anul 1951 în localitatea Scaești, pe motive politice, motivul fiind de natură organizatorică a Bisericii Ortodoxe.
Indică pârâta faptul că reclamantul a acționat instituția pârâtă în instanță de nenumărate ori pentru a cere anularea Deciziei nr 36/26.06.2003, acțiunile fiindu-i respinse de fiecare dată.
În drept, și-a întemeiat pârâta întâmpinarea pe dispozițiile Codului civil, Decretului –Lege 118/1990.
A solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art 242 Cod pr civilă.
Reclamantul a depus o . precizări la ale obiectului cererii de chemare in judecată.
Soluția instanței de fond:
Prin sentința civilă nr. 5049/05.04.2013 pronunțată de Tribunalul D. a fost respinsă cererea de chemare in judecată precum și cererea de intervenție accesorie.
Motivarea instanței de fond:
Pentru a pronunța această hotărârea Tribunalul D. a reținut următoarele:
Prin Decizia nr 36/26.06.2003 (fila 15), DGMSS D. a respins cererea reclamantului de acordare a drepturilor prevăzute de Decretul Lege nr 118/1990 iar prin sentința nr 99/16.02.2004, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr 1389/CA/2003, a fost respinsă contestația formulată de reclamant împotriva acesteia.
A reținut tribunalul în considerentele hotărârii, faptul că tatăl reclamantului a fost strămutat în anul 1951 din localitatea Vîrciorova în localitatea Scaești, jud D., însă strămutarea nu a fost de natură politică ci de natură organizatorică a Bisericii Ortodoxe, respectiv Ordinul nr_ al Sfintei Arhiepiscopii și Decizia Ministerului cultelor nr_/1951, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art 1 din Decretul Lege nr 118/1990 cu privire la existența unui motiv politic care să fi determinat strămutarea reclamantului într-o altă localitate și cu privire la faptul că reclamantul, minor în perioada 01.09._55, nu putea fi încadrat în muncă într-o funcție conformă cu pregătirea sa.
În anul 2011 reclamantul s-a adresat cu o nouă cerere pârâtei, care prin adresa nr 2015/25.01.2011 (fila 97-98), comunicată prin scrisoare recomandată în data de 26.01.2011, i-a comunicat acestuia, după enumerarea litigiilor în care pârâta a fost chemată în judecată de reclamant, că, Comisia pentru acordarea drepturilor prevăzute de Decretul Lege nr 118/1990 a soluționat cazul său, iar instanțele au stabilit definitiv și irevocabil legalitatea deciziei nr 36/26.06.2003.
Prin cererea nr_/11.06.2012, reclamantul a solicitat pârâtei să dispună să beneficieze de prevederile Decretului Lege nr 118/1990. (fila 10). Pârâta i-a răspuns reclamantului la această ultimă cerere prin adresa nr_/20.06.2012 (fila 95), comunicată prin scrisoare recomandată la data de 22.06.2012 (fila 96). Prin acest răspuns, pârâta i-a comunicat reclamantului faptul că își menține răspunsul transmis cu adresa nr 2015/25.01.2011.
Datorită modului neclar de formulare a cererilor de către reclamant, cu toate că acesta a beneficiat de asistență juridică, fiind asistat succesiv de doi avocați, instanța a stabilit obiectul cererii de chemare in judecată, astfel:
- să fie obligată pârâta să îi răspundă la cererea înregistrată sub numărul_/11.06.2012.
- să fie obligată AJPIS să îi acorde drepturile prevăzute de Decretul Lege 118/1990, așa cum rezultă din sentința nr 99/2004, pronunțată de Tribunalul D..
Analizând cu prioritate excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă prin întâmpinare, instanța a constatat că excepția nu este întemeiată.
Autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de obiecte, respectiv părți, obiect și cauză.
Ori, reclamantul nu a mai solicitat până în prezent ca pârâta să fie obligată să îi răspundă la cererea înregistrată sub numărul_/11.06.2012 și nici să fie obligată pârâta să îi acorde drepturile prevăzute de Decretul Lege nr 118/1990 așa cum rezultă din sentința numărul 99/2004 pronunțată de Tribunalul D., cererile sale anterioare având ca obiect contestația formulată împotriva Deciziei nr 36/2003 a Direcției Generale de Muncă și Solidaritate Socială a Județului D. prin care s-a constat că nu se încadrează în prevederile Decretului Lege 118/1990.
Prin urmare, nu este îndeplinită condiția identității de cauză, cauza fiind reprezentată de fundamentul juridic al judecății invocat de reclamant, temeiul juridic al cererii, deși este îndeplinită condiția identității de părți și obiect, obiectul fiind reprezentat de scopul final urmărit de reclamant, dorința acestuia ca în urma soluționării favorabile a litigiilor să beneficieze de prevederile Decretului Lege 118/1990, în prezenta cauză prin soluționarea favorabilă a cererii sale adresate pârâtei, înregistrată sub numărul_/11.06.2012.
Nu sunt îndeplinite în consecință prevederile art 1201 cod civil de la 1864 și art 166 Cod pr civilă pentru a se putea constata ca fiind îndeplinite condițiile admiterii excepției autorității de lucru judecat.
În privința fondului cauzei instanța a constată că reclamantul invocă faptul că pârâta nu i-ar fi răspuns la cererea înregistrată sub numărul_/11.06.2012.
Ori, așa cum se observă din adresa nr_/20.06.2012, pârâta i-a răspuns reclamantului la cererea adresată, prin mențiunea că se menține răspunsul din adresa nr 2015/25.01.2011, fiind comunicat în fapt refuzul de a soluționa favorabil cererea reclamantului de a i se acorda drepturile prevăzute de Decretul Lege nr 118/1990.
Este adevărat că răspunsul transmis prin adresa rn_/20.06.2012 este foarte scurt și face trimitere la un răspuns anterior, dar atâta timp cât răspunsul anterior (adresa nr 2015/25.01.2011 –fila 97) este motivat, fiind prezentate litigiile în care a fost respinsă contestația reclamantului împotriva Deciziei nr 36/2003, atât la instanța de fond cât și la instanța superioară, în toate căile de atac ordinare și extraordinare, precum și faptul că potrivit acestor soluții Decizia nr 36/2003 este legală și temeinică, instanța constată că pârâta a soluționat cererea reclamantului.
În privința cererii reclamantului de a fi obligată pârâta să îi acorde drepturile prevăzute de Decretul Lege 118/1990, așa cum rezultă din sentința nr 99/2004 pronunțată de Tribunalul D., instanța constată că reclamantul în mod eronat consideră că prin respectiva sentința i-a fost recunoscută calitatea de persoană strămutată pentru motive politice (prevăzută de art 1 alin 1 lit e din Decretul Lege 118/1990.
În realitate, prin amintita hotărâre a fost statut faptul că reclamantul și tatăl său au fost mutați în localitatea Scaești datorită unor motive organizatorice ale Bisericii Ortodoxe și nu datorită unor motive politice, astfel că nu poate beneficia de prevederile Decretului Lege 118/1990.
Împotriva acestei soluții reclamantul a uzat de mai multe căi de atac, recurs, revizuire, contestație în anulare, soluția primei instanțe fiind menținută, astfel că hotărârea primei instanțe a dobândit putere de lucru judecat.
Prin urmare, instanța nu poate să mai analizeze în prezenta cauză calitatea de persoane strămutate politic a reclamantului sau tatălui acestuia, opunându-se puterea de lucru judecat a sentinței nr 99/2004, prin care s-a statuat că nu are această calitate.
În aceste condiții sunt lipsite de relevanță susținerile reclamantului conform căruia prin sentința civilă nr 238/2012, pronunțată de Tribunalul D., i s-ar fi recunoscut această calitate.
În fapt, acestă sentință nu contrazice cu nimic sentința nr 99/2004, fiindu-i respinsă cererea de a beneficia de prevederile Legii 221/2009, iar pretinsa recunoaștere a calității de strămutat politic reprezintă o reproducere a art 3 lit e teza a I a din Legea 221/2009 și o respingere a cererii de a se constata caracterul politic al măsurilor administrative.
În consecință o nouă cerere adresată de reclamant pârâtei în temeiul Decretului Lege 118/1990 nu mai poate fi soluționată favorabil, dată fiind puterea de lucru judecat a sentinței nr 99/2004.
Nu poate fi obligată în consecință pârâta să soluționeze favorabil cererea reclamantului de a i se acorda drepturile prevăzute de Decretul Lege nr 118/1990.
Pe cale de consecință, cererea de intervenție accesorie în interesul reclamantului formulată de intervenienta Asociația Foștilor Deținuți Politici din România – Filiala D., care trebuie observat că după formularea cererii de intervenție nu a mai formulat apărări în interesul reclamantului, dată fiind respingerea cererii principale, întrucât apărarea terțului intervenient nu l-a ajutat pe reclamant, va fi respinsă ca neîntemeiată.
Motive de recurs:
Împotriva acestei sentințe s-a exercitat calea de atac a recursului de către recurentul reclamant solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii cererii de chemare in judecată iar in subsidiar casarea cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.
Dezvoltarea motivelor de recurs:
Recurentul reclamant a învederat, în esență, că, că deși, a adus toate actele pentru a beneficia de dispozițiile Decretului nr. 118/1990 cererea i-a fost respinsă, in decizia nr. 36/26.06.2003 menționându-se că motivul respingerii este acela că nu a făcu dovada că a fost strămutat in localitatea Scăesti. În mod normal ar fi trebuit să i se pună în vedere să mai depună acest act in copie intrucât i s-a comunicat că a fost sustras din dosar. Astfel, el nu a contestat ce scrie in decizie, ci doar inexistența acelei dovezi.
De asemenea că, în toate de sentințele invocate de instanța de fond se face referire doar la tatăl său iar nu la cererea sa de chemare in judecată. A mi arătat că, judecătorul fondului nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind obligarea AJPIS de a-l pune indrepturi.
Totodată că, judecătorul nu putea stabili in același timp ca, familia sa a fost strămutată și in același timp că motivul strămutării este de natură organizatorică a bisericii.
A mai arătat că, prima instanță nu ținut cont de faptul că cererea a fost făcută în numele său și că nu are nicio legătură cu tatăl său. Că, în sentința recurată s-a pronunțat pe alte aspecte ce nu au legătură cu acțiunea sa, că el a solicitat să oblige AJPIS să-i răspundă de ce nu aplică ce a stabilit instanța de fond.
De asemenea că, nu a solicitat primei instanțe să analizeze calitatea sa de strămutat politic.
Totodată că, la termenul la care trebuia să primească raspuns de la AJPIS, instanța a rămas in pronunțare.
Temeiul de drept: nu a fost indicat.
Probe: a încuviințat proba cu înscrisuri, cele depuse la instanța de fond.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar in temeiul disp. Legii nr. 544/2001
Legal citat intimatul pârât a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului.
În fapt, a învederat, in esență, că, hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, prima instanță, in urma nenumăratelor precizări ale recurentului reclamant stabilind obiectul cererii de chemare in judecată. De asemenea că, în raport de probele administrate în cauză a stabilit că, recurentul reclamant a primit răspuns la cererea inregistrată la instituția intimată și că, sentința nr. 99/2004 pronunțată de Tribunalul D. a dobândit putere de lucru judecat, astfel că, o nouă cerere intemeiată pe dispozițiile Decretului nr. 118/1990 nu mai poate fi soluționată favorabil de instituția intimată.
În drept, au fost invocate disp. C.p.c..
A solicitat judecarea cauzei și in lipsă.
Considerentele instanței de recurs în raport de motivele de recurs invocate și de disp. art. 304 ind. 1 C.p.c:
1. În privința motivului de recurs privind nepronunțarea asupra unui capăt de cerere- Curtea reține că, în situația in care prima instanță a omis să se pronunțe asupra vreunui capăt de cerere cu care a fost investită, parte poate recurge doar la instituția completării hotărârii prevăzută de dispozițiile art. 281 ind.2 C.p.c., neputând uzita de calea de atac a recursului, conform dispozițiilor art. 281 in.2aC.p.c.
În consecință, aspectele invocate de recurentul reclamant privind nesoluționarea unui capăt de cerere nu pot constitui motiv de recurs, partea putând recurge doar la procedura instituită de dispozițiile art. 281 ind.2..
2. Sub aspectul pronunțării asupra a ceea ce nu s-a solicitat, Curtea reține că, prima instanța, în raport de nenumăratele precizări ale obiectului cererii de chemare in judecată facute de recurentul reclamant, beneficiar al asistenței juridice prin apărător, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 84 C.p.c., stabilind că a fost investit cu două capete de cerere, respectiv: a) să fie obligată pârâta să îi răspundă la cererea înregistrată sub numărul_/11.06.2012 și b) să fie obligată AJPIS să îi acorde drepturile prevăzute de Decretul Lege 118/1990, așa cum rezultă din sentința nr 99/2004, pronunțată de Tribunalul D., astfel că nu s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut.
Sub aspectul primului capăt de cerere, in mod corect prima instanță a stabilit că, intimata pârâtă, prin adresa nr._/20.06.2012, cu confirmare de primire, i-a răspuns recurentului reclamant la cererea formulată, menționând in cuprinsul acesteia că-și menține răspunsul dat prin adresa nr. 2015/25.01.2011. Prin această primă adresă i s-a răspuns argumentat că, motivul pentru care i s-a refuzat soluționarea cererii de a soluționa favorabil cererea de acordare a drepturilor prev. de Decretul nr. 118/1990 este acela că, cererea sa a fost soluționată irevocabil prin hotărâri judecătorești.
Așa cum in mod corect a reținut și prima instanță, sentința nr. 99/2004 pron de Tribunalul D. și prin care s-a statuat că recurentul reclamant și tatăl acestuia au fost mutați in localitatea Scăesti datorită unor motive organizatorice ale Bisericii Ortodoxe iar nu datorită unor motive politice a dobândit putere de lucru judecat, astfel că, printr-o hotărâre judecătorească ulterioară nu se poate stabili contrariul.
Faptul că, recurentul reclamant a primit un răspuns nefavorabil la cererea sa nu echivalează cu nesoluționarea acesteia. Mai mult decât atât, eventuale admitere a cererii de către intimata pârâtă ar fi condus la incălcarea puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 99/2004 pron de Tribunalul D..
În mod corect prima instanță a stabilit că, opunându-se puterea de lucru judecat a sentinței anterior menționate, nu se poate stabili ulterior calitatea de persoană strămutată politic a recurentului reclamant. Tot in mod corect a reținut prima instanță că, prin sentința nr. 238/2012 pron de Tribunalul D. i-a fost respinsă cererea de a beneficia de dispozițiile Legii nr. 221/2009.
3. În ceea ce privește contradicția dintre considerentele sentinței, Curtea reține că, obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art.261 cod procedură civilă are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.
Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.
În cauză, motivarea primei instanțe răspunde acestor exigențe legale, prima instanță examinând efectiv apărările și susținerile părților, indica, în concret, pentru care sunt probele care i-au format o astfel de convingere, neputându-se identifica contradicții intre considerentele instanței.
4. Sub aspectul soluționării cauzei fără a se primi răspuns la adresa efectuată de instanță , Curtea reține că prin adresa nr. 7155/15.03.2013( f.94-102) instanța a primit răspunsul solicitat, astfel că, acest motiv este nefundat. Mai mult decât atât, în ședința publică din data de 29.03.2013, recurentul reclamant a invederat că nu mai are alte probe de administrat in cauză, astfel că, în raport de disp. art- 129 alin.5 ind. 1 C.p.c., nu poate invoca in calea de atac a recursului eventuala omisiune a instanței de a ordona din oficiu pe care partea nu le-a propus și administrat in condițiile legii.
În raport de cele reținute anterior, Curtea constată că, prima instanță a făcut corectă interpretare a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, astfel că, în temeiul disp. art. 312 C.p.c., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul D. S., împotriva sentinței numărul 5049 din data de 05 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte A. J. PEMTRU PLĂȚI ȘI INSPECTIE SOCIALĂ și ASOCIAȚIA FOȘTILOR DEȚINUȚI POLITICI DIN ROMÂNIA – FILIALA D., ca nefondat
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 31 Octombrie 2013.
Președinte, C. A. G. | Judecător, G. D. C. | Judecător, S. P. |
Grefier, S. Giurgiteanu |
Red.jud.S.P.
S.G. 2 ex./04 Noiembrie 2013
Jud.fond.M.E.P.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2013/2013.... → |
|---|
