Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 1736/54/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 26 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: - L. C.
Judecător: - M. F.
Judecător: - D. C.
Grefier: - R. V.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR împotriva sentinței nr. 54 din data de 27 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații reclamanți N. T. și N. T., având ca obiect obligare emitere act administrativ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații reclamanți N. T. și N. T. reprezentați de avocat N. E. lipsind recurenta pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței notele de ședință depuse de recurenta pârâtă, după care;
Instanța, procedează la comunicarea unui exemplar al notelor de ședință formulate de recurenta pârâtă apărătorului intimaților reclamanți, avocat N. E. care nu solicită termen pentru observare.
Apărătorul intimaților reclamanți depune la dosar practică judiciară și concluzii scrise. Arată totodată că nu mai are alte cereri de formulat, împrejurare față de care, instanța, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat N. E. pentru intimații reclamanți N. T. și N. T. solicită respingerea excepției prematurității acțiunii raportat la dispozițiile art. 34 alin. 1 din Lg. nr. 165/2013, care stabilește un termen de 60 de luni în care CNCI va soluționa dosarele înregistrate, invocată de recurenta pârâtă prin notele de ședință, apreciind că acesta este termenul maxim sau intervalul în care există obligația soluționării dosarelor și nu termenul de la care obligația ar deveni efectivă. Pe fond pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel C. la data de 7 septembrie 2011 sub nr._, reclamanții N. T. și N. T. în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR au solicitat obligarea acestuia să emită și să comunice decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilele notificate sub nr. 268/N/2001 și 269/N/2001, situate în C., . și nr. 9B, jud. D..
Prin sentința nr. 54 din data de 27 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ s-a admis cererea formulată de reclamanții N. T. și N. T. în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR.
A fost obligată pârâta să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 268/N/2001 și 269/N/2001, conform dispoziției nr._/16.12.2005 emisă de Primarul Mun. C., în cuprinsul dosarului_/CC înregistrat în 21.07.2006.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut următoarele:
Reclamanții au solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, să li se acorde măsuri reparatorii pentru imobilele situate în C., Z. nr. 9 și 9B, jud.D., imobile expropriat în aplicarea Dec. 450/1979 .
Prin dispoziția nr._/16.12.2005 Primarul Municipiului C. a propus acordarea despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilele notificate sub nr. 268/N/2001 și 269/N/2001, imposibil de restituit în natură, în favoarea reclamanților, în același timp dispunându-se transmiterea dosarului către secretarul Comisiei Centrale din cadrul ANRP.
Dosarul a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de către Primăria Mun. C. fiind înregistrat sub nr._/CC din data de 21.07.2006 .
Instanța de contencios administrativ a constatat că reclamanții au început procedurile de recuperare a unui bun al lor sau a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001, autoritatea locală, cu competențe în materia stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pronunțându-se la 16.12.2005 în sensul recunoașterii dreptului la măsuri reparatorii.
Reclamanții au introdus prezenta acțiune în contencios administrativ, la data de 30.08.2011.
Așadar între data depunerii cererii (notificării) și data introducerii acțiunii au trecut aproximativ 10 ani, fără ca în perioada respectivă autoritățile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii.
Curtea a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.
În consecință, s-a făcut aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului iar autoritatea pârâtă a fost obligată să emită dispoziția pentru stabilirea despăgubirilor pentru imobilul imposibil de restituit în natură conform dispoziției_/16.12.2005 emisă de către Primarul Municipiului C..
Curtea a considerat că în speță s-au încălcat prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Noțiunea de proces echitabil reglementată de acest text implică și respectarea unui termen rezonabil de soluționare a unei cauze.
Termenul rezonabil la care se referă art. 6 paragraful I din CEDO cuprinde și durata procedurilor administrative, deoarece aceasta constituie o premisă indispensabilă prevăzută în dreptul intern pentru sesizarea instanței.
Împrejurarea că autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamanților.
Este de notorietate că în România, după schimbarea regimului social au fost adoptate, în decursul timpului, mai multe legi cu caracter reparatoriu.
Între acestea se înscrie Legea nr. 10/2001 privind restituirea imobilelor preluate în mod abuziv de către stat, lege care a fost modificată prin legea nr. 247/2005.
Punerea în executare a legilor cu caracter reparatoriu revine autorităților executive ale statului care au obligația legală și constituțională de a respecta atât dreptul intern cât și tratatele internaționale.
Astfel în baza art. 11 din Constituția României statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce îi revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte in dreptul intern.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.
În conformitatea cu art. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului părțile contractante ale acestei convenții, deci și statul român, recunosc oricărei persoane aflate sub jurisdicția lor drepturile și libertățile definite în Titlul I al Convenției.
Între aceste drepturi se înscrie și dreptul prevăzut de art. 6, acela privind procesul echitabil, care presupune derularea procedurilor contencioase, compuse atât din faza administrativă cât și din aceea jurisdicțională propriu zisă, într-un termen rezonabil.
Autoritățile unui stat nu pot să invoce chestiuni de organizare a aplicării legii împotriva dreptului la proces rezonabil, pentru ca aceasta înseamnă să invoce propria culpă, încălcarea CEDO.
În afara argumentului decurgând din art. 6 al Convenției, Curtea consideră că prin neîndeplinirea obligației de a se emite titlurile de despăgubire autoritățile pârâte aduc o evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de către România prin Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea a avut în vedere că prin art. 1 al Protocolului Adițional la Convenție statele semnatare, inclusiv România prin ratificarea Convenției s-au obligat să respecte bunurile persoanelor fizice sau juridice.
În speța de față prin comportamentul pârâtei se ajunge la o încălcare atât a art.6 din Convenție cât și a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, motiv pentru care se apreciază că absența totală a despăgubirilor de aproximativ 8 ani creează reclamantului o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor lor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 .
Concluzionând, Curtea a apreciat că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie să se desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui termen de 9 ani de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din CEDO.
Examinând conduita autorității pârâte, instanța de contencios administrativ a constatat că, prin răspunsul înaintat reclamantului N. T. sub nr._/RG/15.07.2010 i s-a adus la cunoștință faptul că dosarul nu a fost repartizat, în vederea analizării și transmiterii către evaluator, urmând ordinea de transmitere reglementată prin Decizia 2815/16.09.2008 .
Ulterior, la solicitarea instanței, prin adresa nr._ din 13.10.2011, autoritatea pârâtă a indicat faptul că dosarul de despăgubire a fost analizat sub aspectul verificării legalității cererii de restituire în natură, constatându-se necesitatea completării dosarului cu înscrisuri care să justifice calitatea de proprietari asupra imobilului notificat .
Prin dispozițiile art. 16 alin. 4 din Titlul VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, din Legea 247/2005 este reglementată atribuția Secretariatului Comisiei Centrale, de a analiza, pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, dosarelor, strict în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură
Față de motivele enunțate în prezenta hotărâre, văzând disp. art. 18 din Titlul VII al Legii 247/2005 raportat la art. 18 alin. 1 LCA, acțiunea a fost admisă, pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor fiind obligată să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 268/N/2001 și 269/N/2001, conform dispoziției nr._/16.12.2005 emisă de Primarul Mun. C., în cuprinsul dosarului_/CC înregistrat în 21.07.2006.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
I. În motivarea recursului, recurenta pârâtă a susținut că instanța de fond în mod greșit a reținut faptul că autoritatea pârâtă a nesocotit termenul rezonabil reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Față de cele reținute de către instanța de fond, recurenta pârâtă a invocat prevederile art. 13 alin. 1 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, precizând că în cuprinsul Titlului VII este reglementat Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Prin urmare, acesta este cadrul normativ în virtutea căruia C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor își exercită atribuțiile.
Procedura administrativă reglementată în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 este derulată îndată ce procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 se finalizează prin emiterea dispoziției ori deciziei motivate, însă nu înainte de transmiterea acestora, însoțite fiind de întreaga documentație ce a constituit dosarul administrativ de la baza emiterii acestora, conform dispozițiilor art. 16 alin. 21 din Titlul VII.
Prin urmare, nu se poate imputa Comisiei Centrale faptul că, în marea majoritate a dosarelor de despăgubire acestea trenează la entitățile investite cu soluționarea notificărilor.
Recurenta a menționat că în cadrul procedurii administrative prevăzută Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, sunt parcurse mai multe etape, iar în cauza supusă judecății, în etapa verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat în condițiile Legii nr. 10/2001 s-a constatat că este necesara completarea dosarului cu înscrisuri care sa ateste calitatea de proprietari a notificatorilor asupra terenului notificat.
A menționat faptul că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie de termen rezonabil stabilește anumite criterii, precum complexitatea cauzei, conduita reclamantului și cea a autorităților competente și importanța litigiului pentru reclamant, criterii ce susțin aprecierile sale conform cărora considerentele reținute de instanța de fond privind nerespectarea termenului rezonabil de către C. Centrală referitor la emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire în favoarea reclamantului sunt neîntemeiate.
II. Instanța de fond a obligat în mod netemeinic direct la emiterea deciziei.
A precizat că a admite că poate fi primită acțiunea în obligare direct de emitere a deciziei cuprinzând cuantumul despăgubirilor, cu trecerea peste etapele administrative, este nu numai nejudicioasă, dar poate conduce și la conjuncturi juridice anormale, și anume, se poate stabili o obligație într-un litigiu de contencios administrativ printr-un titlu executoriu în sensul art. 22 din Legea nr. 554/2004, obligație ce ar trebui să poată fi adusă la îndeplinire de către autoritatea contractantă în mod voluntar, în caz contrar devenind aplicabile dispozițiile art. 24 din Legea contenciosului administrativ.
Nu în ultimul rând a învederat faptul că potrivit articolului unic din O.U.G. nr. 4/13.03.2012 s-a suspendat pe o perioadă de 6 luni emiterea titlurilor de despăgubire.
Considerând că hotărârea pronunțată de prima instanță este lipsită de temei legal, recurenta a solicitat admiterea recursului formulat, modificarea hotărârii recurată în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii promovate de reclamantă.
Recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu art. 242 alin. 2 C.p.civ.
Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 299 și urm., art. 304 alin. 9 și art. 3041 din Codul de Procedură Civilă, Legea nr. 10/2001, republicată, Legea nr. 247/2005, H.G nr. 1095/2005, O.U.G nr. 4/2012.
Prin încheierea nr.1605 din 25 februarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție București în dosarul nr._ 2012, cauza a fost scoasă de pe rol și a fost trimis dosarul la Curtea de Apel C. – Secția contencios administrativ și fiscal, instanță devenită competentă să îl soluționeze, în temeiul dispozițiilor art. XXIII alin.2 și 4 din Legea nr.2/2013.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel C. sub nr._ 2012*.
La data de 25.06.2013 recurenta pârâtă C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus la dosar note de ședință prin care a solicitat introducerea în cauză a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor și a invocat excepția prematurității cererii de chemare în judecată, arătând că dosarul de despăgubiri urmează a fi analizat în conformitate cu procedura prevăzută de Legea nr. 165/2013.
Prin încheierea de ședință din data de 27 iunie 2013, Curtea, în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 4 și art. 18 alin. 3din Legea nr. 165/2013, a dispus introducerea în cauză a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor în calitate de recurentă pârâtă, întrucât aceasta a preluat atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist din România.
La data de 25.09. 2013, recurenta pârâtă a depus note de ședință prin care a învederat instanței de recurs faptul ca isi insuseste recursul formulat de C. Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Analizând criticile formulate, Curtea apreciază că recursul este fondat pentru considerentele ce succed:
În ceea ce privește excepția prematurității cererii de chemare în judecată în raport de dispozițiile Legii nr. 165/2013, invocată de recurentă prin notele de ședință, aceasta nu poate fi reținută față de dispozițiile art. 316 și art. 294 alin. 1 C.p.civ., raportat la temeiul juridic invocat de reclamanți în cererea de chemare în judecată.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilele situate în C., . si nr. 9B, jud. D., conform Dispoziției nr._/16.12.2005 emisă de Primarul Mun. C..
Prin Dispoziția nr._/16.12.2005 s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 către reclamanți, pentru imobilele notificate sub nr. 268/N/2001 si 269/N/2001, imposibil de restituit în natură, situate în C., . si nr. 9B.
În fața instanței de fond, pârâta a susținut că dosarul de despăgubire trebuia completat cu înscrisuri, susțineri care au fost reluate și prin cererea de recurs și care vor fi verificate de către instanța de recurs din perspectiva atribuțiilor legale ale recurentei pârâte.
În etapa verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat în condițiile Legii nr. 10/2001, recurenta pârâtă a constatat că este necesara completarea dosarului cu înscrisuri care sa justifice calitatea de proprietari a notificatorilor asupra terenului notificat.
În acest context, recurenta pârâtă a solicitat entității emitente, prin adresa nr._/CC/14.10.2011 (filele 13-14 din dosarul Curții de Apel C.), să reanalizeze întreaga documentație care a stat la baza emiterii Dispoziției nr._/2005 si completării cu înscrisuri care sa justifice calitatea de proprietari a notificatorilor asupra terenului notificat.
Din analiza dosarului, recurenta pârâtă a reținut că prin Notificarea nr. 269/2001, reclamantul N. T. a solicitat acordarea masurilor reparatorii pentru imobilul fost situat in C., ., compus din construcție demolata si teren in suprafața de 475 mp.
Prin Notificarea nr. 268/2001 N. T. si N. M. au solicitat acordarea masurilor reparatorii pentru imobilul fost situat in C., ., compus din construcție demolata si teren in suprafața de 500 mp.
Prin Dispoziția nr._/16.12.2005 au fost propuse masuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul notificat sub nr. 268/N/2001 si nr.269/N/2001, situat in C., . si 9B.
Din documentația atașata la dosar rezulta ca suprafața de teren de 950 mp, din suprafața de 975 mp notificata, a fost dobândita prin act sub semnătura privata, încheiat la data de 24.06.1966 de către reclamantul N. T..
Având în vedere cele menționate, recurenta pârâtă a semnalat entității emitente lipsa înscrisurilor care sa ateste calitatea de proprietari asupra terenului a notificatorilor, solicitând completarea dosarului in acest sens.
Instanța de recurs apreciază că în mod eronat instanța de fond a admis acțiunea întrucât, în aprecierea termenului rezonabil, trebuia să analizeze refuzul pârâtei de a emite decizia privind titlul de despăgubire și din perspectiva atribuțiilor legale pe care le are pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pârâta are atribuții legale privind verificarea dosarelor, în condițiile în care intervine cu funcție decizională în procedura de restituire a despăgubirilor pentru proprietăți imobiliare imposibil de restituit în natură.
Procedura administrativă instituită prin Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu se pot restitui în natură este o procedură complexă, cuprinzând mai multe etape distincte, a căror parcurgere este obligatorie, anterior emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, finalizată cu emiterea titlului de despăgubire, prevăzută de Titlul VII Capitolul V din Legea nr. 247/2005, se declanșează după transmiterea dosarelor de către entitatea învestită cu soluționarea notificărilor, astfel cum prevăd dispozițiile art. 16 alin. 1 și 2 din actul normativ menționat, modificat și completat prin O.U.G. nr. 81/2007.
Pentru clarificarea problemei deduse judecății prezintă relevanță dispozițiile art. 16 alin. 2 și 21 din Titlul VII, Capitolul V din Legea nr. 247/2005, în vigoare la data soluționării acțiunii, potrivit cărora:
„(2) Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor.
(21) Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta”.
De asemenea, au incidență în speța de față și prevederile pct. 16.5 alin. final din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005. Potrivit pct. 16.5. din H.G. nr. 1095/2005 privitoare la normele metodologice de aplicare a titlului VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale, prevăzute la pct. 16.1-16.3, transmise Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, vor fi însoțite de următoarele înscrisuri:
a) întreaga documentație aferentă acestora, respectiv: acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică; acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana fizică ori juridică îndreptățită sau, după caz, ascendentul acesteia, la data preluării abuzive; acte juridice care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă (în situațiile în care persoana fizică ori juridică îndreptățită sau, după caz, ascendentul acesteia a încasat o despăgubire, dosarul va conține dovada plății acesteia și cuantumul despăgubirii ce trebuie dedusă potrivit procedurii prevăzute la pct. 22.11); acte juridice care atestă calitatea de moștenitor;
b) orice înscrisuri care descriu imobilele, construcții demolate, depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, inclusiv orice expertize judiciare sau extrajudiciare depuse de persoana îndreptățită, împreună cu evaluarea întocmită de comisia de evaluare internă, constituită la nivelul fiecărei entități implicate în soluționarea notificărilor în temeiul pct. 1.1 - 1.2 ale cap. III din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 498/2003, cu modificările și completările ulterioare;
c) orice alte înscrisuri depuse de persoana îndreptățită și orice declarații notariale date de aceasta pe propria răspundere și declarații notariale date de persoana în viață, care atestă anumite situații în legătură cu imobilul notificat și care au contribuit la fundamentarea deciziei/dispoziției sau, după caz, a ordinului;
d) situația juridică actuală a imobilului obiect al notificării;
e) orice alte înscrisuri existente la dosar.”
Pentru a se putea stabili dacă pârâta C. Centrală putea fi obligată să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire, la dosarul cauzei a fost depusă întreaga documentație care a stat la baza emiterii dispoziției.
Întrucât în dosarul de despăgubire nu existau înscrisuri care sa justifice calitatea de proprietari a reclamanților, pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor era îndreptățită să solicite înscrisuri și lămuriri pentru clarificarea inadvertențelor, fiind absolut necesare date pentru întocmirea raportului de evaluare și finalizarea procedurii prin emiterea deciziei privind titlul de despăgubire.
Din actele dosarului, rezultă faptul că nu au fost respectate prevederile legale anterior menționate și, ca atare, nu există un refuz nejustificat al autorității pârâte de a da curs cererii reclamantei și de a emite titlul de despăgubire, având în vedere lipsa dintre înscrisurile depuse la dosar a celor privind calitatea de proprietari a reclamanților, lipsuri care au fost invocate de către pârâtă, dar care nu au fost sesizate de către instanța de fond.
În aceste condiții, C. pârâtă s-a aflat în imposibilitatea îndeplinirii atribuțiilor conferite de lege privind transmiterea dosarului către evaluator și emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, în conformitate cu dispozițiile legale incidente.
Apărarea reclamanților pornește de la faptul că autoritățile administrative nu au luat măsuri eficiente de emitere a deciziei privind titlul de despăgubire într-un termen rezonabil.
Incontestabil este faptul că termenul rezonabil se referă atât la durata procedurilor administrative, cât și la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligația de a organiza funcționarea puterilor sale astfel încât să răspundă acestei cerințe pentru ca persoana îndreptățită să beneficieze efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat în mod constant că aprecierea caracterului rezonabil al duratei unei proceduri trebuie să fie făcută în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale, precum și prin raportare la criteriile consacrate în materie în jurisprudența sa, respectiv complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului, comportamentul autorităților, precum și contextul și implicațiile cauzei pentru situația reclamantului. Nici unul dintre aceste criterii nu este însă privit izolat de către Curte, ci ansamblul concluziilor care rezultă din examinarea criteriilor conduce la decizia instanței europene. De aceea, este dificil de exprimat o cifră de la care să se poată afirma că durata procesului a depășit termenul rezonabil.
Caracterul rezonabil al termenului se analizează în concret, în raport de circumstanțele speciale ale fiecărei cauze. Trebuie însă precizat că, atunci când termenul apare exorbitant, sarcina de a proba este răsturnată, statul fiind chemat să ofere explicații cu privire la motivele care au stat la baza întârzierii.
Recurenta pârâtă a susținut că dosarul trebuia completat cu înscrisuri, precum și că cererile sunt soluționate și transmise la evaluator în ordinea înregistrării lor, în raport de Decizia nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, nu prevede niciun termen limită pentru soluționarea dosarelor privind emiterea titlurilor de despăgubire, termen care nu se regăsește nici în Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, precum nici în Decizia nr. 2815/16.09.2008 emisă de C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În lipsa unei dispoziții exprese referitoare la termenul de soluționare, instanța este datoare să exercite un control asupra dreptului de apreciere al autorității administrative pentru a asigura o protecție reală a drepturilor fundamentale ale cetățenilor garantate de Constituția României și de Convenția europeană a drepturilor omului.
Omisiunea legiuitorului național se poate complini prin raportare la termenul rezonabil consacrat de art. 6 din Convenție, acest termen constituind o componentă esențială a dreptului la un proces echitabil.
O garanție privitoare la procedură prevăzută de articolul 6 paragraful 1 din Convenție o reprezintă judecarea cauzei într-un termen rezonabil, care presupune derularea procedurilor contencioase, compuse atât din faza administrativă, cât și din aceea jurisdicțională propriu-zisă, într-un termen rezonabil. Scopul acestei garanții îl reprezintă protejarea părților împotriva duratei excesive a procedurilor, asigurarea eficienței și credibilității actului de justiție.
Complexitatea etapelor procedurale reglementate de Titlul VII al Legii nr. 274/2005 poate constitui un criteriu de apreciere asupra caracterului rezonabil al termenului de soluționare, dar nu poate justifica o totală pasivitate a autorității publice.
Dosarul a fost înregistrat la pârâtă la 21.07.2006 (fila 53 din dosarul de fond). Termenul scurs anterior înregistrării dosarului la Comisie nu poate fi imputat pârâtei. Pârâta și-a îndeplinit obligația de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, etapă care nu a fost finalizată ca urmare a lipsei înscrisurilor menționate anterior și care nu i-au fost comunicate de către entitatea notificată.
Este adevărat că termenul rezonabil de soluționare a cererilor trebuie analizat și în raport de durata procedurii administrative de soluționare a notificărilor, cât și de durata procedurii reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cele două proceduri fiind succesive, însă, în speță, durata termenului s-a prelungit pentru motivele arătate anterior.
În aceste condiții, recurenta pârâtă s-a aflat în imposibilitatea îndeplinirii atribuțiilor conferite de lege privind transmiterea dosarului către evaluator și emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, în conformitate cu dispozițiile legale incidente, pretinsa vătămare într-un drept legitim nefiind consecința vreunei conduite culpabile sau abuzive a acesteia.
În speță, cum recurenta pârâtă a demonstrat, pe de o parte, circumstanțele care au determinat imposibilitatea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire iar, pe de altă parte, împrejurarea că s-a preocupat de stadiul soluționării dosarului, fără a rămâne în pasivitate în exercitarea atribuțiilor stabilite de lege, Curtea apreciază că în mod eronat instanța de fond a admis acțiunea.
Referitor la dispozițiile din Convenție invocate de intimații reclamanți, instanța nu neagă faptul că aceștia au cel puțin „speranța legitimă” în sensul de „bun” reglementată de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și au dreptul la finalizarea procedurii de acordare a despăgubirilor într-un termen rezonabil.
Aplicarea măsurilor reparatorii implică indemnizarea unor categorii largi de foști proprietari, de natură a avea consecințe economice evidente asupra statului.
Trebuie menționată jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a subliniat că în situațiile care presupun indemnizarea unor categorii largi de persoane prin măsuri legislative care pot avea consecințe economice importante asupra ansamblului unui stat, autoritățile naționale trebuie să dispună de o mare putere discreționară, nu numai în a alege măsurile de natură a garanta drepturile patrimoniale sau a reglementa raporturile de proprietate, dar și pentru a dispune de timpul necesar pentru aplicarea unor asemenea măsuri. (CEDO, 22 iunie 2004, Broniowski c/Polonia).
Pe de altă parte, urmare a publicării Legii nr. 165/2013 în M.Of. nr. 278/17.05.2013, se constată că dosarul intimaților reclamanți nu face parte din categoria celor prevăzute la art. 41, nefiind un dosar aprobat de către Comisie, etapa verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură nefiind finalizată din lipsa înscrisurilor solicitate de către pârâtă.
Pentru aceste considerente, recursul declarat de recurenta pârâtă este întemeiat, astfel că în conformitate cu art. 312 alin. 1 și art. 3041 C.p.civ., Curtea va admite recursul, va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR împotriva sentinței nr. 54 din data de 27 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații reclamanți N. T. și N. T..
Modifică sentința, în sensul că respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Septembrie 2013.
Președinte, L. C. | Judecător, M. F. | Judecător, D. C. |
Grefier, R. V. |
Red.D.C.
Ex.2/10.10.2013
Jud.fond LMZ
| ← Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001.... | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
