Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1649/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1649/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 19-02-2013 în dosarul nr. 4973/104/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 1649/2013
Ședința publică de la 19 Februarie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. I. - judecător
Judecător: L.-M. D.
Judecător: Ș. B.
Grefier: E.-M. O.
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanta S.C. B.-S. S.R.L. împotriva sentinței nr. 1745 din data de 25 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul O., Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ având ca obiect contestație act administrativ, în contradictoriu cu intimatele pârâte DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE O. și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLATINA.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, părțile au lipsit.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, faptul că recurenta reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, la data de 12.02.2013 prin Serviciul Registratură, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care:
Curtea, constatând că nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat și prove de administrat, apreciază cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 1745 din data de 25 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul O., Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâtele AFP Slatina și Direcția G. a Finanțelor Publice O., având ca obiect anularea deciziei nr._/6.07.2012 emisă de AFP Slatina și a deciziei nr. 254/l7.08.2012 emisă de DGFP O..
Pentru a se pronunța astfel Tribunalul a reținut:
Prin decizia nr._/6.07.2012 emisă în dosarul fiscal 2720 –AFP Slatina a calculat în temeiul art. 88 lit. c și art. 119 din OG 92/2003, accesorii aferente impozitului pe profit în sumă de 339 lei.
Instanța a reținut că aceste accesorii s-au calculat avându-se în vedere debitul de 558 lei constând în 550 lei reprezentând impozit pe profit pentru perioada l.04._10 și 8 lei reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe profit calculate pentru perioada 27.07._10 pentru care s-a emis decizia de impunere din oficiu nr._/23.08.2010 de către AFP Slatina, decizie valabilă ca urmare a respingerii contestației prin sentința nr. 530/2011 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ .
Totodată accesoriile au fost calculate și pentru neplata la termen a obligației de 559 lei constând în impozit pe profit pentru perioada l.07._10 și majorări de întârziere aferente perioadei 26.l0.2010 - 3.12.2010 stabilite prin decizia de impunere nr._/3.12.2010, decizie de impunere stabilită ca fiind emisă corect prin sentința nr. 215/2011 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, sentință irevocabilă ca urmare a respingerii recursului prin decizia 2062/2011 a Curții de Apel C..
Împotriva deciziei de impunere nr._/2012 a AFP Slatina s-a formulat contestație de către petentă, iar DGFP O. prin decizia 254/2012 a adoptat soluția de respingere constatând că această decizie a fost emisă corect având în vedere că pentru neplata la termenele scadente a impozitului pe profit se calculează accesorii în conformitate cu art. 119 alin. 1 și 120 alin. 1 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
În aceste condiții, instanța a respins contestația formulată, prin emiterea deciziilor contestate, reclamanta neputându-se considera persoană vătămată în sensul art. 2 pct. 1 lit. a din legea contenciosului administrativ.
Era firesc să se calculeze accesorii pentru neachitarea debitului principal, dispozițiile art. 119 alin. 1 din Cod procedură fiscală, stabilind că pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere, iar art. 120 din actul normativ menționat stabilește că dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate.
Împotriva sentinței nr. 1745 din data de 25 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul O., Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ a declarat recurs reclamanta S.C. B.-S. S.R.L.
În motivarea recursului, reclamanta S.C. B.-S. S.R.L. a învederat că au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, respectiv prevederile art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă, deoarece nu cuprinde motivele pentru care instanța nu a considerat drept titluri executorii declarațiile fiscale nr._/20.07.2010,_/22.10.2010,_/2010, 5761/19.02.2010, 5762/2010 și 5763/2010, care prevăd un impozit minim pe profit de zero lei, așa cum le consideră legea (art. 141 alin. 3 din O.G. 92/2003).
A considerat că este greșită susținerea potrivit căreia deciziile nr._/23.08.2010 și_/03.12.2010, emise de AFP Slatina, reprezintă titluri executorii, întrucât societatea recurentă nu se află în situația prevăzută de art. 83 alin. 4 din O.G. 92/2003 de a nu fi depus declarațiile fiscale ce se află în situațiile prevăzute de art. 86 alin. 4 din ordonanța menționată.
Intimatele pârâte au formulat în prezenta cauză întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.
Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta reclamantă a învederat că indicarea în sentință a perioadei și accesoriilor calculate la presupusul debit nu se substituie motivării omise.
A apreciat că nu orice motiv poate fi admis, ci numai acela care răspunde unei acuzații, iar în cazul de față întâmpinarea formulată nu are nicio legătură cu motivele recursului.
Analizând criticile formulate de recurenta reclamantă S.C. B.-S. S.R.L., în raport de dispozițiile legale incidente, Curtea reține următoarele:
Prin decizia nr._/6.07.2012 emisă în dosarul fiscal 2720 –AFP Slatina a calculat în temeiul art 88 lit c și art 119 din OG 92/2003, accesorii aferente impozitului pe profit in sumă de 339 lei.
Aceste accesorii s-au calculat avându-se în vedere debitul de 558 lei constând în 550 lei reprezentând impozit pe profit pentru perioada 01.04._10 și 8 lei reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe profit calculate pentru perioada 27.07._10, pentru care s-a emis decizia de impunere din oficiu nr._/23.08.2010 de către AFP Slatina, decizie menținută, ca urmare a respingerii contestației prin sentința nr. 530/2011 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ .
De asemenea, accesoriile au fost calculate și pentru neplata la termen a obligației de 559 lei constând în impozit pe profit pentru perioada 01.07._10 și majorări de întârziere aferente perioadei 26.10.2010 – 03.12.2010 stabilite prin decizia de impunere nr._/03.12.2010, decizia de impunere fiind emisă corect așa cum s-a constatat prin sentința nr. 215/2011 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, sentință irevocabilă ca urmare a respingerii recursului prin decizia 2062/2011 a Curții de Apel C..
Împotriva deciziei de impunere nr._/2012 a AFP Slatina s-a formulat contestație de către petentă, iar DGFP O. prin decizia 254/2012 a adoptat soluția de respingere, constatând că această decizie a fost emisă corect având în vedere că pentru neplata la termenele scadente a impozitului pe profit se calculează accesorii în conformitate cu art. 119 alin 1 și 120 alin 1 din OG 92/2003 privind C. Pr fiscală.
În aceste condiții, Curtea reține că în mod corect instanța de fond a respins acțiunea, deoarece potrivit dispozițiilor art. 119 alin 1 din C. Pr fiscală, pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează, după acest termen, dobânzi și penalități de întârziere, iar art. 120 din actul normativ menționat stabilește că dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate.
Ca atare, Curtea reține că instanța de fond a adoptat o soluție corectă, situația de fapt fiind confirmată prin hotărâri judecătorești irevocabile.
Având în vedere aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1 teza a II-a C.Proc.Civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004 modificată, urmează a fi respins recursul formulat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta reclamantă S.C. B.-S. S.R.L. împotriva sentinței nr. 1745 din data de 25 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul O., Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ având ca obiect contestație act administrativ, în contradictoriu cu intimatele pârâte DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE O. și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLATINA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 februarie 2013.
Președinte, C. I. | Judecător, L. M. D. | Judecător, Ș. B. |
Grefier, E. M. O. |
Red. C. I.
Tehnored. M.O.2 ex.
Jud.fond: M. P.
| ← Pretentii. Decizia nr. 7936/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Obligaţia de a face. Sentința nr. 210/2013. Curtea de Apel... → |
|---|








