Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-10-2013 în dosarul nr. 7845/101/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 10 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. D. C.
Judecător C. A. G.
Judecător S. P.
Grefier D. F.
x.x.x.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. P. AGRICULTURĂ MEHEDINTI împotriva sentinței nr. 4064 din 05 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. I. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic S. M. pentru recurenta pârâtă D. P. AGRICULTURĂ M., lipsind intimata pârâtă C. I. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen legal, iar intimata reclamantă a depus întâmpinare, după care,
Reprezentantul recurentei pârâte învederează că a observat întâmpinarea formulată de intimata reclamantă și nu mai are cereri de formulat.
Având în vedere că părțile nu mai au cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic S. M. pentru recurenta pârâtă solicită admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul respingerii cererii privind cheltuielile de judecată constând în onorariu expert, susținând că instituția pârâtă și-a îndeplinit obligațiile impuse de dispozițiile art.86 alin. 3 din Legea nr. 188/1999, reclamanta fiind repusă în funcție, cu plata drepturilor salariale cuvenite pentru cei 10 ani.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 4064 din 05 iunie 2013, Tribunalul M. a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanta C. I. M., împotriva pârâtei Direcția Agricolă M., cu sediul în Dr. Tr.S., ., județul M..
A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 160.261 lei, reprezentând drepturi salariale (sumă netă) aferentă perioadei de suspendare, acordată prin decizia nr.53/2012, așa cum a fost stabilită prin raportul de expertiză contabilă efectuată în cauză.
A respins celelalte capete de cerere.
A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.600 lei cheltuieli de judecată.
P. a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin dispoziția nr.40/02.08.2002 a directorului general al D.G.A.I.A. M., s-a dispus ca începând cu data de 15.08.2002, „se suspendă din funcția de consilier A.1.3. d-na inginer C. M. de la CENTRUL AGRICOL DÎRVARI, jud. M., până la finalizarea cercetărilor de către organele de cercetare penale, urmând ca în funcție de rezultatul acestora să se dispună măsurile în consecință”.
Ulterior, prin decizia penală nr.3/A/25.07.2012 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ * au fost admise apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria Vînju M., de inculpata C. M. și alți inculpați, împotriva s.p.nr.21/28.01.2009 pronunțată de Judecătoria Vînju M. în dosarul nr._ și în ceea ce privește pe apelanta C. M. s/a dispus achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune și încetarea procesului penal pentru infracțiunea de abuz în serviciu.
Având în vedere aceste hotărâri judecătorești, prin decizia nr.53/13.10.2012 a pârâtei, s-a decis „Art.1 Începând cu data de 15 octombrie 2012 se anulează decizia nr.40/2002 prin care s-a dispus suspendarea din funcție a d-nei C. M..
Începând cu data de 15 octombrie 2012, d-na C. M. se reintegrează în funcția și pe postul de consilier I, gr. profesional superior, gradația 5, cu un salariu de bază de 1.671 lei și un spor condiții vătămătoare în cuantum de 146 lei.
Drepturile salariale sunt stabilite, prin luarea în considerare a tuturor elementelor salariale avute de d-na C. M., anterior suspendării și la data emiterii prezentei decizii.
La data reintegrării efective, respectiv 15 octombrie 2012, se vor calcula toate drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate, de care d-na C. M. ar fi beneficiat de la data suspendării raportului de serviciu, până la data reîncadrării efective, din care se vor reține și achita contribuțiile salariale către bugetul de stat”.
Deoarece reclamanta a fost nemulțumită de calculația drepturilor salariale efectuată de pârâtă, instanța a încuviințat efectuarea unei expertize judiciare contabile, efectuată de către expertul contabil B. F., care prin raportul de expertiză întocmit (filele 115-132 dosar) a concluzionat că din verificarea modului de calcul efectuat de pârâtă prin anexa nr.1 la adresa nr.266/07.12.2012, „a rezultat faptul că nu au fost respectate în totalitate prevederile legale, deficiențele fiind prezentate detaliat în capitolul II – Desfășurarea expertizei contabile.”, iar „suma netă actualizată cuvenită reclamantei C. M., în perioada de suspendare, este de 160.261 lei. La această sumă, contribuțiile cu reținere la sursă, pe care instituția trebuie să le vireze la bugetul de stat, sunt în cuantum de 65.539 lei”
Potrivit art.86 alin.3 din Legea nr.188/1999, „dacă instanța judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal, suspendarea din funcția publică încetează, iar funcționarul public respectiv își va relua activitatea în funcția publică deținută anterior și îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare”.
În baza acestei dispoziții legale, este evident că după pronunțarea d.p. nr.3/A/25.07.2012 a Tribunalului M., reclamanta era îndrituită la reîncadrarea sa pe funcția deținută anterior și la plata drepturilor salariale pe perioada de suspendare, actualizate și majorate conform normelor care reglementează drepturile salariale ale funcționarului public.
Cum prin decizia nr.53/13.10.2012, emisă de pârâtă, s-a decis anularea deciziei nr.40/2002, prin care dispusese suspendarea din funcție a reclamantei, reintegrarea acesteia în funcția și pe postul de consilier I, gr. profesional superior, gradația 5, cu un salariu de bază de 1.671 lei și un spor condiții vătămătoare în cuantum de 146 lei, începând cu 15 octombrie 2012 și s-a dispus calcularea tuturor drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate, de care d-na C. M. ar fi beneficiat de la data suspendării raportului de serviciu, până la data reîncadrării efective, din care se vor reține și achita contribuțiile salariale către bugetul de stat, instanța apreciază ca rămase fără obiect capătul doi și trei din cererea de chemare în judecată privind reîncadrarea reclamantei și consemnarea ca vechime în carnetul de muncă a întregii perioade cât a fost suspendată.
În condițiile în care prin această decizie s-a dispus calcularea tuturor drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate, de care d-na C. M. ar fi beneficiat de la data suspendării raportului de serviciu, până la data reîncadrării efective, iar potrivit concluziilor din raportul de expertiză efectuat de expert contabil B. F., suma netă actualizată cuvenită reclamantei, pe perioada de suspendare, este de 160.261 lei, instanța apreciază ca întemeiat capătul de cerere privind plata drepturilor salariale, pe perioada de suspendare a raporturilor de serviciu ale reclamantei, așa cum au fost calculate de către expertul contabil.
În concluzie, pentru motivele expuse anterior, instanța a apreciat ca întemeiat primul capăt de cerere privind plata drepturilor salariale aferente perioadei de suspendare și rămase fără obiect celelalte capete de cerere, astfel că în baza art.86 alin.3 din Legea nr.188/1999 a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 160.261 lei, reprezentând drepturi salariale (sumă netă) aferentă perioadei de suspendare, acordată prin decizia nr.53/2012, așa cum a fost stabilită prin raportul de expertiză contabilă efectuată în cauză și a respins celelalte capete de cerere.
Văzând și dispozițiile art.274 C.proc.civ. a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1.600 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta D. P. AGRICULTURĂ MEHEDINTI, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta a susținut că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a pronunțat o sentință cu aplicarea greșită a legii, obligând Direcția pentru Agricultură M., în temeiul art. 274 Cod proc. civilă, să plătească reclamantei suma de 1600 lei cheltuieli de judecată.
A arătat că prin actele depuse la dosar a făcut dovada că instituția pârâtă și-a îndeplinit obligațiile impuse prin art.86 alin. 3 din Legea nr.188/1999 (R), cu modificările și completările ulterioare, în sensul că reclamanta a fost reintegrată în funcția și pe postul de consilier prin decizia nr.53/13.10.2012, iar serviciul Resurse Umane din cadrul Direcției pentru Agricultură M. a calculat drepturile salariale aferente perioadei de suspendare, acordate prin decizia menționată.
Mai mult, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale care este ordonatorul principal de credite al Direcțiilor Agricole, a alocat suma necesară, actualizată, reprezentând salariul aferent anilor 2002-2012, ce a fost virată în contul instituției, iar reclamantei i s-a adus la cunoștință să se prezinte pentru a ridica suma respectivă, însă a refuzat.
A mai susținut recurenta că instanța de fond trebuia să se sesizeze cu privire la cuantumul neobișnuit de ridicat al cheltuielilor de judecată, reprezentate de onorariul de avocat, în raport de complexitatea și întinderea cauzei dedusă judecății, precum și de lipsa culpei instituției, având în vedere achitarea obligațiilor față de reclamantă.
La data de 01.10.2013, intimata reclamantă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, susținând că suma menționată în sentința recurată, nu reprezintă onorariu avocat, ci onorariu expert.
Analizând sentința formulată prin prisma motivelor de recurs formulate și din oficiu potrivit art. 304/1 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul formulat de recurentă ce vizează exclusiv soluția pronunțată de instanța de fond în ce privește cheltuielile de judecată, nu este fondat.
Astfel, potrivit art. 274 alin. 1 din Cidul de procedură civilă, „ partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată „
Așa cum rezultă din dispozițiile citate, la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părții care, fiind responsabilă de declanșarea și derularea procesului, a generat avansarea acestor cheltuieli și care, în mod firesc, va trebui să le suporte. Ori, în speța de față, în raport de soluția pronunțată de instanța de fond prin care pârâta a fost obligată la plata drepturilor salariale de care a fost lipsită reclamanta pe perioada suspendării sale din funcție, este neîndoielnic că pârâtei îi aparține culpa procesuală.
Împrejurarea că ulterior declanșării litigiului, prin decizia nr. 53/13.10.2012 pârâta a dispus reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior și calcularea drepturilor salariale de care a fost lipsită, nu poate fi asimilată unei recunoașteri a pretențiilor reclamantei în sensul art. 275 Cod procedură civilă, iar aceasta cu atât mai mult cu cât, așa cum s-a stabilit la instanța de fond, drepturile bănești cuvenite reclamantei au fost eronat calculate de către pârâtă.
Ca atare, chiar dacă pârâta și-a executat o parte din obligații pe parcursul procesului, cu consecința respingerii unora din capetele de cerere formulate de reclamantă ca rămase fără obiect, culpa procesuală îi aparține pârâtei, declanșarea procesului fiind determinată de atitudinea sa de a nu-și executa la timp și în mod corect obligațiile.
De altfel, din analiza sentinței recurate, Curtea constată că pârâta a fost obligată exclusiv la cheltuielile de judecată avansate în legătură cu soluționarea capătului de cerere privind plata drepturilor salariale cuvenite reclamantei.
Pe de altă parte, contrar susținerilor recurentei, cheltuielile de judecată la care a fost obligată nu reprezintă onorariul de avocat, ci onorariul achitat expertului pentru expertiza judiciară efectuată în cauză, cheltuieli în privința cărora dispozițiile art. 274 alin. 2 din codul de procedură civilă prevăd expres că, în măsura în care se face dovada avansării lor, nu pot fi micșorate.
În raport de cele reținute anterior, constatând că sentința primei instanțe este legală și temeinică, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta D. P. AGRICULTURĂ MEHEDINTI împotriva sentinței nr. 4064 din 05 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. I. M..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Octombrie 2013.
Președinte, G. D. C. | Judecător, C. A. G. | Judecător, S. P. |
Grefier, D. F. |
Red. jud. GDC
Jud. fond CP
2ex/
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2013/2013.... | Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Sentința nr.... → |
|---|
