Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 5592/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Curtea de Apel CRAIOVA - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Decizia nr. 5592/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 14-05-2013 în dosarul nr. 11030/63/2010

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 5592/2013

Ședința publică de la 14 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE Ș. B.

Judecător C. I.

Judecător L. M. D.

Grefier M. P.

x.x.x.x

S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul V. V. și pârâtul P. C., împotriva sentinței nr.920 din data de 21 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâții M. Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr. 188/1999) plata orelor suplimentare.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic V. V. pentru recurentul pârât P. C., lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare iar prin Serviciul arhivă, recurentul reclamant V. V. a depus un înscris prin care arată că este de acord cu calculul efectuat de recurentul pârât P. C., după care,

Consilierul juridic V. V. pentru recurentul pârât P. C. depune la dosar calculul efectuat privind fracțiunile care au fost neglijate pentru orele lucrate în afara programului normal de lucru privind pe recurentul reclamant V. V.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii.

Consilier juridic V. V. pentru recurentul pârât P. C. solicită admiterea recursului formulat. Cu privire la recursul formulat de recurentul reclamant pune concluzii de respingere a acestuia.

CURTEA

Asupra recursurilor de față;

Pe rolul Tribunalului D. – Secția contencios administrativ și fiscal, a fost înregistrată acțiunea formulată de reclamantul V. V., împotriva pârâților M. Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Administrația Națională a Penitenciarelor și P. C. prin care s-a solicitat obligarea în solidar a pârâților la plata orelor suplimentare efectuate începând cu data de 01.10.2005 până în prezent și în continuare, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința numărul 62 din data de 14 ianuarie 2010, pronunțată în dosarul nr._ , Tribunalul D. a respins excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești și Administrației Naționale a Penitenciarelor.

A admis excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Finanțelor Publice și excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile bănești aferente intervalului octombrie-noiembrie 2005.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul V. V. în contradictoriu cu pârâții M. FINANȚELOR PUBLICE, M. JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR CETĂȚENEȘTI, ADMINISTRAȚIA N. A PENITENCIARELOR și P. C. și obligat pârâții M. Justiției și Libertăților Cetățenești, Administrația Națională a Penitenciarelor și P. C. să plătească reclamantului suma de _,38 lei, reprezentând contravaloarea orelor suplimentare și contravaloarea orelor efectuate în zilele de repaus săptămânal și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale, nu se lucrează, în intervalul ianuarie 2007- decembrie 2008, sumă actualizată potrivit indicelui de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.

A respins cererea privind acordarea drepturilor bănești pentru viitor.

A respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

A respins cererea privind plata drepturilor bănești pentru intervalul octombrie-noiembrie 2005 ca fiind prescrisă.

A respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești și Ministerului Finanțelor Publice formulată de Administrația Națională a Penitenciarelor.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul și pârâții P. C., ANP și MJ.

Prin decizia nr. 1374/1 iunie 2010 a fost casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare instanței de fond.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat sub nr._ .

Prin sentința nr. 920 din 21 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._ (rejudecare dosar nr._ ), a fost respinsă excepția referitoare la lipsa semnăturii cererii de chemare în judecată, excepția necompetenței materiale a instanței, a netimbrării cererii și a lipsei procedurii prealabile. și a fost respinsă și excepția prescripției ca rămasă fără obiect.

S-a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților M. Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Finanțelor Publice.

A fost respinsă acțiunea împotriva pârâților M. Justiției, cu sediul în București, ., sector 5, Administrația Națională a Penitenciarelor, București, ..47, sector 2 și Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5, pentru lipsa calității procesual pasive.

S-a admis acțiunea reclamantului V. V., cu domiciliul procedural ales în C., ..89, la P. de Maximă Siguranță, formulată împotriva pârâtului P. C., cu sediul în C., ..89, astfel cum a fost precizată.

Pârâtul a fost obligat la plata către reclamant a sumei de 1124,22 lei, actualizată la data plății efective, reprezentând contravaloarea orelor efectuate suplimentar și necompensate în perioada 1.01.2007 – 31.12.2009.

A fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 30 lei.

S-a respins cererea de chemare în formulată de Administrația Națională a Penitenciarelor, ca inadmisibilă și cererea de chemare în garanție, formulată de pârâtul P. C., ca lipsită de interes.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Excepția necompetenței materiale este neîntemeiată deoarece competența instanței de contencios administrativ se stabilește potrivit art. 10 alin. 1 din Legea 554/2004 și art. 2 pct. 1 lit. d cod procedură civilă în raport de partea ce are legitimare procesuală pasivă și calitate acesteia de instituție locală sau județeană sau instituție centrală; or, în speță P. C. nu are calitatea de autoritate sau instituție centrală, pentru a se putea reține necompetența tribunalului.

Neîntemeiate sunt și excepția netimbrării acțiunii, față de faptul că cererea este scutită de plata taxei de timbru conform art. 15 din Legea nr. 146/1997, precum și a lipsei semnăturii cererii, constatând că cererea este semnată de avocat și are atașată împuternicirea avocațială.

Față de precizarea formulată la data de 18.01.2011, în sensul că este vizată doar perioada 1 ian.2007-31 dec.2009, excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente anului 2005 a rămas fără obiect.

În consecință aceste excepții vor fi respinse.

De altfel, soluțiile date acestor excepții în primul ciclu procesual au fost menținute prin decizia de casare, iar art.315 C.pr.civ stabilește că dezlegările date de instanța de recurs asupra problemelor de drept sunt obligatorii pentru instanța de fond.

În privința excepției lipsei calității procesuale pasive, s-a reținut, prin chiar decizia de casare, că, față de obiectul cauzei, legitimarea procesuală pasivă este justificată doar pentru instituția cu care reclamantul are un raport juridic de drept substanțial.

Prin urmare, dat fiind faptul că despăgubirile solicitate de reclamant sunt derivate din raportul de serviciu în care acesta este parte, calitatea procesuală pasivă aparține unității cu personalitate juridică ce este de asemenea parte a raportului de serviciu, în speță pârâtului P. C..

În consecință, instanța urmează a fi admisă excepția lipsei calității procesuale pasive în privința pârâților ANP, MJ și MFP.

Excepția lipsei procedurii prealabile, de asemenea va fi respinsă dat fiind faptul că reclamantul se plânge de refuzul pârâtei de a-i plăti orele suplimentare, caz în care, potrivit art.7 din legea 554/2004, nu este necesară parcurgerea procedurii plângerii prealabile.

Pe fondul cauzei, se constată că reclamantul este funcționar public cu statut special în cadrul Penitenciarului C. desfășurând un program special de muncă, respectiv ture de 12 ore pe zi cu repaus de 24 de ore și 12 ore pe noapte cu repaus de 48 de ore.

Prin prezenta cerere a solicitat plata orelor prestate peste durata normală a timpului de lucru și în zilele de repaus săptămânal și în celelalte zile în care potrivit dispozițiilor legale nu se lucrează începând cu data de 1.01.2007 până la 31.12.2009, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, cu cheltuieli de judecată (precizarea din 18.01.2011).

Regimul juridic al orelor suplimentare efectuate de categoria funcționarilor publici cu statut special din care face parte reclamantul este reglementat de art.16 din OG nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor cu statut special din Sistemul Administrației Penitenciarelor, care face trimitere expresă la art. 43 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul Funcționarilor Publici din ANP.

Astfel, potrivit art. 45 alin 3 din Legea 293/2004 republicată ( în forma inițială, art.43), "Orele prestate de funcționarii publici din sistemul administrației penitenciare peste durata normală a timpului de lucru se compensează cu timp liber corespunzător. În cazul în care compensarea muncii suplimentare cu timp liber corespunzător nu a fost posibilă în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, orele suplimentare se vor plăti, în luna următoare, cu un spor din salariul de bază, după cum urmează:

a) 75% din salariul de bază pentru primele două ore de depășire a duratei normale a zilei de lucru;

b) 100% din salariul de bază pentru orele următoare. Cu un spor de 100% se plătesc și orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.

Munca peste durata normală a timpului de lucru poate fi prestată și sporurile prevăzute la alin. (4) se pot plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă în scris de șeful ierarhic, fără a se depăși 120 de ore anual, iar în cazuri cu totul deosebite se poate aproba efectuarea orelor suplimentare și peste acest plafon, dar nu mai mult de 360 de ore anual, cu aprobarea ordonatorului de credite și cu încadrarea în fondurile bugetare aprobate".

Iar art. 16 din OG 64/2006 prevede în mod explicit că pentru orele prestate de funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare peste durata normală a timpului de lucru, în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, potrivit legii, nu se lucrează, sunt aplicabile prevederile art. 43 din Legea nr. 293/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Aceste dispoziții se completează însă, conform art. 46 din Statut, cu regulamentele de ordine interioară elaborate de conducerea ANP și de unitățile aflate în subordinea acesteia în ceea ce privește modul de organizare a timpului de lucru, a pauzelor și evidența prezenței funcționarilor publici la serviciu, respectiv Ordinul nr. 399/2007 emis de M. Justiției pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OG nr.64/2006 și Decizia nr.307/25.01.2007 emisă de Directorului General al ANP dar și cu dispozițiile de drept comun, respectiv art.109, 110, 112 ,113 si art. 116,117 din Codul Muncii .

Ordinul nr.399/2007 și Decizia Directorului General ANP nr. 307/25.01.2007 care statuează, în esență aceleași reglementări ca și art. 45 din Statut, stabilind în același timp însă, distincția dintre orele suplimentare efectuate în cazul lucrului în ture și cele efectuate cazul programului normal.

Din interpretarea prevederilor cuprinse la pct. 11 din Ordinul nr.399/2007 și în art.4 alin.2 și 3 din Decizia nr. 307/2007 rezultă că programul în ture presupune și munca în zilele de repaus săptămânal sau în cele în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, astfel încât orele suplimentare se calculează raportat la durata normală a timpului de lucru, conform pontajului.

Așadar, faptul că efectuarea turei de lucru se realizează în zilele de repaus săptămânal sau în cele declarate nelucrătoare, nu justifică plata sporului.

În acest sens, s-a pronunțat și instanța de control în decizia de casare.

Prin urmare, la stabilirea orelor efectuate suplimentar, instanța va avea în vedere doar orele efectuate în plus față de durata normală a timpului de lucru ( 40 ore/săptămânal, respectiv 160, 168, 176 sau 184 ore/lunar).

Potrivit disp. Ordinului 399/2007 plata orelor prestate peste durata normală a timpului de lucru, conform pontajului lunar, se face potrivit disp. art. 11.5: „a) total ore lucrate conform pontaj – total ore lucrate din lună = ore lucrate suplimentar; b) ore lucrate suplimentar /8 ore pe zi = număr de zile lucrate suplimentar; c) primele două ore din fiecare zi lucrată suplimentar se plătesc cu un spor de 75%, iar diferența până la 8 se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază. Fracțiunile rezultate ca lucrate suplimentar se neglijează”. Prin urmare, calculul orelor suplimentare se face avându-se în vedere orele efectiv prestate. Modalitatea de calcul este impusă prin Ordinul amintit, ordin ce nu a fost contestat.

Se mai reține că Decizia nr.307/2007 stabilește că "programul de lucru al personalului din compartimentele a căror activitate impune prezenta la serviciu mai mult de 8 ore, se stabilește la începutul anului, prin Decizie de zi pe unitate de către directori, în raport cu necesitățile operative, asigurându-se respectarea timpului de lucru legal". Se dispune că șefii de direcții sau servicii sau coordonatorii compartimentelor desemnează prin decizie de zi pe unitate, persoana cu atribuții de întocmire a fiselor individuale de evidență a orelor suplimentare, conform anexei 1 la Decizie. Pe baza fișelor individuale se întocmește o situație centralizatoare ce se comunică compartimentului financiar împreună cu fisele de pontaj. Se elaborează, la nivelul fiecărei unități un Raport anual privind orelor suplimentare.

Conform formularului anexa nr.1 la Decizia 307, Fișa individuală de evidențiere a orelor suplimentare și a timpului liber acordat în compensare, trebuie completată anterior efectuării orelor suplimentare, având în vedere obligația șefului ierarhic superior de a emite o dispoziție scrisă pentru efectuarea orelor suplimentare, exceptând categoriile de personal a căror activitate presupune efectuarea de ture și implicit ore suplimentare. Acordul funcționarului public este certificat de semnătura angajatului în ziua respectivă.

Astfel la dosar a fost depus Raportul privind orele suplimentare efectuate la nivelul unității în anul 2008, nr._/PC/27.01.2009, din care rezultă că în cadrul compartimentului pază și supraveghere unde este încadrat reclamantul s-au efectuat în cursul anului 2008 un număr de_ ore suplimentare care însă au fost compensate în totalitate cu timp liber.

De asemenea, pârâtul recunoaște că pentru 2007 nu s-a întocmit un astfel de raport.

În ceea ce privește deciziile de zi, pârâtul s-a apărat în sensul că aceste înscrisuri conțin informații clasificate și nu pot fi depuse la dosar.

A depus însă fișele lunare privind prezența la serviciu a reclamantului precum și situație centralizatoare a pontajelor lunare, pentru perioada_ .

A susținut pârâtul că acele fișe individuale de evidență a orelor suplimentare nu au fost întocmite, întrucât orele suplimentare au fost compensate cu timp liber, iar fișele respective se impunea a fi întocmite doar în cazul în care ar fi fost plătite.

Cu toate acestea, înscrisurile depuse de pârât confirmă existența unor ore lucrate suplimentar care, așa cum a recunoscut în ședință publică, nu au fost plătite până în prezent.

Raportul de expertiză întocmit în cauză, de expert T. C., a concluzionat că reclamantul a efectuat ore suplimentare în anumite luni, situația centralizatoare fiind depusă în anexa 1 la raport; în această anexă expertul a avut în vedere orele suplimentare peste durata normală a timpului de lucru.

Concluziile expertului vor fi în mare parte înlăturate, pentru următoarele motive:

Expertul a stabilit că în luna februarie 2007 reclamantul a efectuat 8 ore suplimentare; din fișa de pontaj depusă reiese efectuarea a 168 ore față de 160 ore lucrătoare ale lunii respective; pârâtul susține că aceste ore au fost compensate cu tură liberă în 25 martie, aspect confirmat de fișa de pontaj depusă la fila 42.

Cele 20 ore efectuate suplimentar în aprilie 2007 au fost compensate în totalitate cu cele 2 ture recuperare acordate în mai 2007,

În iunie 2007, reclamantul a efectuat 24 ore suplimentar recunoscute de pârât (în situația centralizatoare depusă la fila 33); în consecință, pentru despăgubirile aferente, calculate la suma de 367,35 lei (brut), acțiunea urmează a fi admisă.

În august, reclamantul a efectuat 120 ore față 184 ore ale lunii lucrătoare; Cum orele suplimentare se calculează ca diferență între numărul de ore efectiv lucrate, conform pontajului, și numărul de ore lucrătoare ale lunii (conform Ordinului nr.399/2007 și Deciziei nr.307/25.01.2007), rezultă că pe luna august reclamantul nu a efectuat ore suplimentare; zilele de concediu nu se consideră ore lucrate efectiv, astfel că nu pot fi adunate la numărul de ore efectiv prestate și a fi avute în vedere la stabilirea orelor efectuate suplimentar.

Aceleași argumente sunt și pentru luna septembrie 2007, când reclamantul a prestat efectiv 120 ore față de cele 160 ore lucrătoare ale lunii.

În octombrie 2007, din cele 20 ore efectuate suplimentar, pârâtul susține că 8 au fost recuperate și au rămas doar 8 ore necompensate; într-adevăr în noiembrie a lucrat efectiv 156 ore (176 ore lucrătoare) și a beneficiat de o tură recuperare în 4 nov; deci reclamantul este îndreptățit doar la despăgubirea aferentă celor 8 ore necompensate, respectiv 111,91 lei (brut).

În decembrie 2007, cele 16 ore efectuate în plus au fost compensate cu tura recuperare din ianuarie 2008, când reclamantul a prestat 156 ore din 168 ore lucrătoare și a beneficiat de tură de recuperare (deși în pontaj apare tură liberă, aceasta nu se plătește și se acordă atunci când totalul orelor lucrătoare din lună a fost deja efectuat de angajat, ceea ce nu este cazul reclamantului);

Pentru august 2008, reclamantul a efectuat 156 ore față 168 ore ale lunii lucrătoare; Cum orele suplimentare se calculează ca diferență între numărul de ore efectiv lucrate, conform pontajului, și numărul de ore lucrătoare ale lunii (conform Ordinului nr. 399/2007 și Deciziei nr.307/25.01.2007), rezultă că pe luna august reclamantul nu a efectuat ore suplimentare.

În octombrie 2008, reclamantul a prestat 24 ore suplimentar; pârâtul le recunoaște dar susține că au fost recuperate în noiembrie; dovada acestui fapt, contrar concluziilor raportului de expertiză, revenea pârâtului care nu a înțeles să depună fișa de pontaj pentru noiembrie pentru a se putea verifica susținerile sale; în consecință, instanța își va însuși concluziile raportului de expertiză și va acorda despăgubirea aferentă celor 24 ore în cuantum de 365,03 lei (brut).

Cele 23 ore prestate suplimentar în decembrie 2008 nu au fost compensate, deși pârâtul susține contrariul; din pontajul pe ianuarie rezultă că reclamantul a prestat în ianuarie 169 ore față de 160 lucrătoare ale lunii și nu a beneficiat de vreo tură de recuperare; în consecință, reclamantul este îndreptățit la despăgubirea aferentă acestor ore (din care doar 16 se plătesc, întrucât fracțiunile se neglijează), stabilită de expert la suma de 279,93 lei (brut).

În august 2009, reclamantul nu a efectuat ore suplimentare (96 ore lucrate efectiv);

În noiembrie 2009, reclamantul a lucrat 154 ore efectiv față de 142 ore lucrătoare ale lunii; însă cele 12 ore lucrate în plus au fost compensate cu timp liber în decembrie (a beneficiat de tură recuperată pe 24 decembrie);

În decembrie 2009, reclamantul a lucrat efectiv 142 ore față de 142 ore lucrătoare ale lunii; deci nu a prestat ore suplimentar.

În concluzie, acțiunea reclamantului va fi admisă și obligat pârâtul la plata sumei de 1124,22 lei (brut), actualizată la data plății, reprezentând ore efectuate suplimentar și necompensate în perioada 1.01.2007 – 31.12.2009.

În aplicarea art.274 C.pr.civ, va fi obligat pârâtul la pata cheltuielilor de judecată în cuantum de 30 lei onorariu expert; nu s-a depus la dosar dovada achitării onorariului de avocat.

Asupra cererii de chemare în garanție, instanța constată că, potrivit art. 60 C.pr.civ., poate fi chemat în garanție cel împotriva căruia poate să se îndrepte partea căzută în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubiri.

Prin urmare, numai persoana care devine parte într-un litigiu, deci justifică legitimarea procesuală, și mai mult, cade în pretenții, poate chema în garanție o altă persoană.

În speță, față de soluția ce urmează a se pronunța asupra cererii de chemare în judecată a pârâtului ANP, de respingere pentru lipsa calității procesuale pasive, urmează ca cererea de chemare în garanție formulată de acesta să fie respinsă ca inadmisibilă.

Referitor la cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul P. C., instanța o va respinge ca lipsită de interes:

Argumentul este dat de dispozițiile O.G. nr.2.2/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, care înlătură necesitatea pronunțării unei hotărâri în contradictoriu și cu ordonatorii principali sau secundari de credite, pentru opozabilitate, și asta deoarece, legiuitorul, printr-o lege specială de care este ținută orice persoană care cade sub incidența acesteia, deci inclusiv ANP și M. Justiției, reglementează obligativitatea ordonatorilor principali de credite de a alimenta conturile instituțiilor din subordine, în ipoteza existenței unui titlu executoriu: art.4 din OG 22/2001"(1) Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.

(2) Virările de credite bugetare prevăzute la alin. (1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale".

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs recurentul reclamant V. V. și recurentul pârât P. C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea recursului său, reclamantul V. V. a susținut că în mod greșit prima instanță a apreciat ca pârâții M. Justiției si Libertăților Cetățenești, M. Finanțelor si Administrația Naționala a Penitenciarelor nu au calitate procesuală pasivă.

Astfel, a arătat ca M. Finanțelor are calitate procesuală pasivă pentru rolul primordial și singular de alcătuire a bugetului statului, iar întrucât angajatorii s-au apărat de maniera că nu au sumele de bani prinse în buget pentru aceste drepturi salariale este lipsita de temei admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a celorlalți doi parați M. Justiției si Libertăților Cetățenești si Administrația Naționala a Penitenciarelor.

Sentința este nelegala si prin prisma faptului ca obiectul acțiunii îl constituie orele suplimentare lucrate de reclamant peste programul normal de lucru conform art.45 alin 3 din Legea 293/2004 coroborat cu OG 64/2006.

Din lecturarea simplă a cestor dispoziții legale se face distincție între doua categorii de sporuri de la litera a) si de la litera b), la litera a) unde sunt primele două ore se plătesc cu 75% si următoarele cu 100%, iar la litera b) sporul de 100% care se acorda pentru orele suplimentare lucrate in zilele de repaus săptămânal sau considerate libere.

Sunt două modalități de rezolvare a acestui litigiu instanța de fond în mod nelegal interpretând greșit actul dedus judecații a pronunțat o soluție greșita.

Una, în care se identificau orele suplimentare lucrate peste programul normal de lucru, identificarea orelor lucrate in zilele de repaus săptămânal pentru a fi plătite diferit de litera a), conform literei b) din articolul mai sus menționat sau, varianta in care sunt plătite toate orele din zilele de repaus săptămânal si libere legal efectiv lucrate pe lângă orele lucrate peste programul normal de lucru.

Expertul a inteles acest lucru si a făcut calculele, chiar daca numai parțial, însă instanța nu a îmbrățișat nici una dintre modalitățile propuse de expert. Raportul de Expertiza este incomplet.

Programul de lucru al reclamantului este unul atipic iar dreptul la repausul săptămânal trebuie sa ii fie respectat. Acesta este chemat la serviciu si în zilele de repaus săptămânal, iar contrar legii nu este remunerat in consecința, acest lucru datorându-se instanței de fond prin respingerea obiecțiunilor.

Prin acordul colectiv privind raporturile de serviciu încheiate intre M. Justiției, Administrația Naționala a Penitenciarelor si reprezentanții salariaților, în art. 31 se stipulează ca repausul săptămânal este de 2 zile consecutive, de regula sâmbăta si duminica.

Repausul săptămânal de 2 zile consecutive, indiferent ca este sâmbăta si duminica, sau in alte zile din cursul săptămânii trebuie respectat, având dreptul la compensarea cu timp liber corespunzător, sau, după caz, la plata drepturilor bănești, stipulate de lege.

Repausul săptămânal este altul decât timpul liber după tura. Se încearcă o creare a confuziei, potrivit căreia să se suprapună timpul liber după tura cu repausul săptămânal care este tot de 48 de ore consecutiv.

Zilele considerate libere sunt arhicunoscute, cum de altfel si zilele de repaus săptămânal.

Instanța refuza sa judece chiar daca având dispoziții legale privind un drept patrimonial în sensul art. l CEDO, prin aceea ca nu a luat in calcul nici una din cele doua variante in care ar fi putut sa acorde acest spor pentru orele lucrate in zilele de repaus săptămânal si libere legal.

Paratul P. C. a refuzat plata si nu a efectuat plata acestor ore suplimentare oferind un mod de calcul greșit, un expert de specialitate a întocmit calculul drepturilor bănești ce ii se cuvine parțial întrucât instanța de fond a respins obiecțiunile reclamantului in vederea completării raportului de expertiza, instanța de fond făcând calcule, pronunțându-se cu privire la o anumita suma la care nu se știe daca s-au aplicat reținerile legale privind sănătatea, etc, în plus, fiind si eronate.

Instanța de fond a invocat ca mod de calcul decizia 307/2007 a directorului general al ANP in care, de fapt, in anexa 2, unde scrie cum se întocmește evidenta orelor suplimentare, sunt trecute mențiuni stricte si directe că acestea trebuie menționate pe categorii de zile: zile lucrătoare, zile de repaus săptămânal, zile in care conform legii nu se lucrează.

Nu s-a luat in calcul nici aspectul ca reclamantul putea efectua ore suplimentare . daca o perioada din acea luna fusese in concediu medical sau de odihna, după caz. Raționamentul pornește prin prisma faptului ca, cu titlu de exemplu, daca 10 zile a fost in concediu mai rămân alte zile in care pot se face multe ore suplimentare ținând cont chiar si de varianta ca in zilele de concediu reclamantul este pontat si plătit opt ore. În modul de calcul reținut prin sentință, contrar raportului de expertiza, s-a apreciat că, daca o perioada de timp a fost în concediu într-o luna, era imposibil ca reclamantul sa mai fi putut efectua vreodată ore suplimentare.

Regăsindu-se pentru prima data in situația de a face obiecțiuni la o sentință, aceste calcule si obiecțiuni trebuiau clarificate de către expert in baza obiecțiunilor formulate de reclamant si parat si instanța in baza rolului activ putea sa ii pună in vedere expertului de specialitate contabil sa întocmească aceste calcule.

Un alt motiv de recurs vizează aspectul ca la momentul pronunțării, cu privire la cheltuielile de judecata, instanța a uitat de primul ciclu procesual si de cheltuielile efectuate de reclamant acolo, pronunțându-se decât parțial cu privire cheltuielile de judecata.

Dispozițiile Lg. 293/2004 au fost aplicabile si înaintea apariției Legii salarizării, astfel ca respingerea acțiunii pentru zilele de repaus săptămânal ca fiind lipsită de temei legal nu poate subzista, astfel ca sentința pronunțata de instanța de fond sub acest aspect este nelegala.

Potrivit art. 53 din Constituție:

1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

2)Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.

Potrivit Legii 293/2004 s-a născut dreptul la plata orelor suplimentare ca drept subiectiv in virtutea căruia poate pretinde subiectului pasiv o contraprestatie pozitivă, adică de a acorda suma de bani aferenta. Cu alte cuvinte s-a muncit peste programul normal de lucru in zilele considerate libere si de repaus săptămânal, Legea 293/2004 dispune ca se vor plati aceste ore suplimentare, iar pârâții nu s-au achitat de aceasta obligație.

Dreptul la plata orelor suplimentare a fost îngrădit in contradicție cu dispozițiile constituționale. Suspendarea prin acte normative a unui drept câștigat reprezintă o restrângere a dreptului, operand ca o veritabila privare de drepturi subiectiva, arbitrara si abuziva.

Art. 34 din Legea 293/2004 litera a) statuează ca funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare are dreptul la salariu lunar, compus din salariul de bază, indemnizații, sporuri, precum si premii si prime, ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege. Salariul de bază cuprinde salariul corespunzător funcției îndeplinite, gradului profesional deținut, gradațiile, sporurile pentru misiune permanentă si, după caz, indemnizația de conducere si salariul de merit.

Faptul ca cei îndreptățiți nu au primit efectiv sumele de bani corespunzătoare art. 43 din Lg 293/2004, in speța de fata raportat la termenul general de prescripție decembrie 2005, decembrie 2006, ci doar după emiterea legii salarizării nu înseamnă ca dreptul a fost desființat, restrâns, ci doar îngrădit in sensul ca in concret a operat o veritabila lipsire de dreptul subiectiv prin sentința pronunțata instanța de fond pentru respectiva perioada. După apariția legii salarizării, aceasta lipsire de drept subiectiv a încetat astfel ca toți cei care îndeplinesc condițiile instituite prin respectivele acte sunt îndreptățiți sa beneficieze de acest drept de la data nașterii lui. Acordarea in concret a dreptului trebuie făcuta de la momentul apariției acestuia.

În motivarea recursului, recurentul pârât P. C. a susținut că sentința Tribunalului D. a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, motiv de modificare prevăzut de art. 304 punctul 9 din cod procedură civilă, pentru următoarele considerente:

Instanța de fond, în rejudecare, nu a luat în considerare, la pronunțarea sentinței,

cererea de chemare în garanție formulată și depusă în termen legal de P.

C., înlăturând astfel un mijloc de apărare al pârâtului P. C..

Instanța de fond a reținut în mod greșit că cererea de chemare în judecată formulată de către instituția pârâtă este lipsită de interes.

Or, dispozițiile legale invocate de către instanță ( OG nr. 22/2002 ) prevăd la art. 1: Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația h plată respectivă.".

Potrivit art. 6, alin. VII, punctul 3, din HG nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, acesta asigură fondurile necesare, fundamentează și elaborează proiectul bugetului pentru activitatea proprie, a instituțiilor publice din sistemul justiției pentru care ministrul justiției are calitatea de ordonator principal de credite și a unităților subordonate Ministerului; repartizează creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite și urmărește modul de utilizare a acestora.

Administrația Națională a Penitenciarelor, în calitatea sa de ordonator secundar de credite, elaborează și fundamentează proiectul de buget în funcție de solicitările penitenciarelor din subordine, care sunt ordonatori terțiari de credite, potrivit dispozițiilor HG 1849/2004.

Cum repartizarea creditelor bugetare, aprobate de Ministerul Finanțelor Publice, pentru Administrația Națională a Penitenciarelor, se face de către M. Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, către instituțiile din subordinea sa, consideră că în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind lipsită de interes cererea de chemare formulată de P. C..

Mai mult, M. Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, are obligația, potrivit dispozițiilor OG nr. 22/2002 de a face propuneri pentru introducerea în buget a sumelor acordate prin titluri executorii, pentru a fi achitate.

În concluzie, cererea de chemare în garanție are interes în condițiile în care așa cum s-a arătat, prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, aceasta îndeplinește cumulativ condițiile cerute de legea procesuală, prin interes înțelegându-se folosul practic urmărit de cel ce a formulat cererea.

Cu privire la extinderea cadrului procesual și pentru anul 2009, a solicitat respingerea sumelor la care au fost obligați de către instanța de fond deoarece prevederile art.. 315 alin. 1 din codul de procedură civilă sunt categorice și nerespectarea lor atrage nulitatea hotărârii pronunțate în ceea ce privește anul 2009. A solicitat să se observe că decizia de casare stabilește în sarcina instanței de rejudecare, printre altele: "refacerea raportului de expertiză". Or, ținând cont că se află în situația unei casări parțiale unde hotărârea atacată își menține toate celelalte efecte ce au fost soluționate de instanța de fond și care nu au format obiectul recursului, apreciază că refacerea raportului de expertiză se limitează numai la anii 2007 și 2008, așa cum a dispus instanța de fond din primul ciclu procesual. De aceea, consideră că nu se poate lua în calcul contravaloarea orelor suplimentare pentru anul 2009.

În ceea ce privește sumele reprezentând contravaloarea orelor efectuate suplimentar și necompensate în perioada 01.01._09, învederează că instanța de fond nu a ținut întrutotul cont de apărările Penitenciarului C., obligându-l la plata unor ore suplimentare ce au fost compensate cu timp liber corespunzător, conform legislației specifice aplicabile sistemului penitenciar. A solicitat să se observe că pârâtul P. C. a depus toate diligentele în a face dovada compensării corespunzătoare a orelor suplimentare efectuate și în a completa probatoriul din dosar în condițiile în care instanța de control a stabilit că această sarcină revine expertului contabil desemnat în condițiile în care s-a specificat astfel: "Expertiza nu cuprinde documentele pe care le-a avut în vedere referitoare la: programul de lucru specific compartimentului din care face parte reclamantul stabilit prin Decizie, Dispoziție, ori Regulament de Ordine Interioară, solda de baza, foile colective de prezenta ori pontaj, condica de prezenta, fise individuale de evidenta a orelor suplimentare ori in lipsa acestor documente de evidențiere a timpului liber acordat in compensare, daca a fost cazul".

Potrivit HG nr. 1946/2004, concediul de odihnă al funcționarilor publici cu statut special din sistemul penitenciar, se acordă în zile calendaristice. Decizia nr. 307/2007 se referă la orele suplimentare efectuate și coroborată cu Ordinul 399/2007 rezultă că zilele de concediu nu afectează și nu se iau în calcul la stabilirea cuantumului orelor suplimentare. Prin urmare, calculul orelor suplimentare se face avându-se în vedere orele efectiv prestate. Modalitatea de calcul este impusă de Ordinul amintit, ordin ce nu a fost contestat.

În concluzie, în temeiul art. 299, art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă coroborat cu art. 312 Cod procedură civilă, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant.

S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art.242 alin.2 cod.proc.civ.

La termenul din 04 octombrie 2011, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 11 pct. 5 din Ordinul MJ nr. 399/2007 si ale art. 4 alin. 3 si alin. 4 din Decizia nr. 307/2007 a Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor, solicitând sesizarea instanței de contencios administrativ competente cu soluționarea acesteia.

Prin încheierea din 13 decembrie 2011, Curtea de Apel C. a admis cererea formulată de recurentul reclamant, a sesizat Curtea de Apel C. - Secția C. Administrativ și Fiscal cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 11 pct.5 din OMJ 399/2007 și art. 4 din Decizia nr. 307/2007 a Directorului General al ANP și a suspendat judecarea cauzei până la soluționarea irevocabilă a excepției de nelegalitate.

Excepția de nelegalitate a făcut obiectul dosarului nr._ al Curții de Apel C., aceasta fiind respinsă prin sentința nr. 338 din 06 aprilie 2012.

Împotriva sentinței nr. 338 din 06 aprilie 2012 a Curții de Apel C. a formulat recurs reclamantul.

Prin Decizia nr. 5122 din 4 decembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamant, a modificat sentința atacată în sensul că a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamant și a constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 11 pct. 5 din O.M.J. nr. 399/2007 și a art. 4 din Decizia Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 307 din 25.01.2007.

Pentru a se pronunța astfel, instanța suprema a reținut ca dispozițiile cuprinse în Lg nr. 293/2004 reglementează modul de plata a muncii suplimentare necompensate cu timp liber, calculul raportându-se exclusiv ca unitate de timp la orele suplimentare, fără a distinge după cum este vorba de lucru in ture sau nu.

Contrar acestor prevederi legale, prin dispozițiile art. 11 pct. 5 din Ordinul MJ nr. 399/2007 si ale art. 4 alin. 3 si alin. 4 din Decizia nr. 307/2007 a Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor emise in baza si in aplicarea actelor normative cu forța juridica superioara, modalitatea de calcul a orelor lucrate suplimentar se raportează la alta unitate de timp, ziua lucrata suplimentar, transformându-se orele in zile suplimentare, cu neglijarea fracțiunilor de zile.

Aplicând acest mod de calcul se ajunge la situația în care funcționarii publici din sistemul administrației penitenciare sunt privați de drepturile salariale pentru o parte din orele suplimentare efectuate, respectiv cele ce reprezintă o fracțiune mai mica de o zi lucrata suplimentar.

S-a reținut astfel ca excepția invocata este întemeiată, normele cuprinse în art. 11 pct. 5 din Ordinul MJ nr. 399/2007 si art. 4 alin. 3 si alin. 4 din Decizia nr. 307/2007 a Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor adăugând la lege si stabilind un alt regim de calcul al sporurilor cuvenite pentru orele lucrate suplimentar.

Ca urmare a constatării irevocabile a nelegalității dispozițiilor art. 11 pct. 5 din Ordinul MJ nr. 399/2007 si ale art. 4 alin. 3 si alin. 4 din Decizia nr. 307/2007 a Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor, in recurs, paratul P. C. a procedat la recalcularea drepturilor salariale cuvenite reclamantului pentru orele suplimentare efectuate si necompensate prin luarea in calcul si a fracțiunilor mai mici de o zi lucrata, in urma acestui calcul rezultând diferențe salariale fata de cele acordate de instanța fond, acest mod de calcul fiind însușit expres de reclamant conform înscrisului depus la dosar de acesta.

Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor legale incidente, Curtea constata următoarele :

Prin acțiunea precizată la judecata în fond, în al doilea ciclu procesual, după casarea cu rejudecare, reclamantul a solicitat plata orelor suplimentare efectuate și necompensate cu timp liber sau în bani, ore efectuate in perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2009, sume actualizate cu indicele de inflație.

În ceea ce privește critica formulată de reclamantă privind greșita admitere de către instanța de rejudecare în fond a excepției lipsei calității procesual pasive a pârâților M. Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Finanțelor Publice, Curtea constată că aceasta problema de drept a fost dezlegată irevocabil în primul ciclu procesual prin decizia instanței de recurs, care a reținut ca aceste trei pârâte nu au legitimitate procesual pasivă în raportul juridic dedus judecății, astfel încât această dezlegare se opune cu putere de lucru judecat în al doilea ciclu procesual, nemaiputându-se pune în discuție, iar instanța nemaiputându-se pronunța asupra acestui aspect.

În ceea ce privește critica formulată de pârât privind greșita admitere a modificării cadrului procesual sub aspectul măririi perioadei pentru care s-au solicitat și s-au acordat drepturile în litigiu, Curtea constată că soluția de casare cu trimiterea cauzei spre rejudecare a provocat o noua judecată pe fondul litigiului, devenind aplicabile dispozițiile procesual civile de la judecata în prima instanță, inclusiv cele privind modificarea si completarea acțiunii cuprinse în art.132 C.p.civ., dispoziții care însă nu au caracter de ordine publică, astfel încât reclamantul își poate modifica sau întregi acțiunea după prima zi de înfățișare daca pârâtul nu se opune.

Cum la judecata în prima instanță după casare, reclamantul a precizat acțiunea arătând că drepturile salariale le solicita pentru perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2009, iar pârâtul prezent în instanța prin reprezentant nu s-a opus acestei precizări, se constată că în mod legal instanța de rejudecare s-a pronunțat asupra drepturilor solicitate de reclamant prin precizare, respectiv si asupra drepturilor aferente anului 2009, si, în consecință, aceasta critică formulată de pârât este nefondată.

Referitor la critica formulată de pârât privind soluția de respingere ca lipsită de interes a cererii sale de chemare în garanție formulată împotriva MJ si ANP, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă interpretare si aplicare a dispozițiilor legale incidente, respectiv a dispozițiilor art. 4 din O.G. nr.22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002.

Astfel, potrivit art.4 din OG 22/2001 „(1) Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.

(2) Virările de credite bugetare prevăzute la alin. (1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare și ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale”.

Din interpretarea acestor dispoziții legale, rezultă că ordonatorii principali și secundari de credite, cum este cazul MJ si al ANP, în raport de P. C. care este ordonator terțiar de credite, au obligația legală de a alimenta conturile instituțiilor din subordine, în ipoteza existenței unui titlu executoriu, astfel încât pârâtul nu are interes în atragerea în proces a acestor două instituții prin intermediul cererii de chemare în garanție, soluția instanței de fond fiind legală, iar critica formulată de pârât fiind nefondată.

În ceea ce privește critica formulată de pârât pe fondul cauzei, Curtea o constată ca fiind nefondată, în condițiile în care, așa cum a reținut si prima instanță, din înscrisurile cauzei, respectiv din fisele de pontaj lunare, coroborate parțial cu raportul de expertiza efectuat în al doilea ciclu procesual, rezultă că în perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2009 reclamantul a efectuat ore suplimentare ce nu i-au fost compensate, în totalitate, potrivit dispozițiilor legale, cu timp liber corespunzător sau cu bani, astfel încât reclamantul este îndreptățită la despăgubirea aferentă.

În ceea ce privește criticile formulate de reclamant pe fondul cauzei, Curtea constată ca regimul juridic al orelor suplimentare efectuate de funcționarii publici cu statut special din sistemul penitenciar, pentru perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2009, a fost reglementat de art. 16 din OG nr. 64/2006 privind salarizarea si alte drepturi ale funcționarilor cu statut special din Sistemul Administratei Penitenciarelor, care face trimitere expresa la art. 43( art.45 ) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul Funcționarilor Publici din ANP.

Aceste dispoziții se completează, conform art. 46 din Statut, cu regulamentele de ordine interioară elaborate de conducerea ANP și de unitățile aflate în subordinea acesteia în ceea ce privește modul de organizare a timpului de lucru, a pauzelor și evidența prezenței funcționarilor publici la serviciu, respectiv Ordinul nr. 399/2007 emis de M. Justiției pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OG nr.64/2006 și Decizia nr.307/25.01.2007 emisă de Directorului General al ANP dar și cu dispozițiile de drept comun, respectiv art.109 ,110, 112,113 si art. 116,117 din Codul Muncii.

Ordinul nr.399/2007 și Decizia Directorului General ANP nr. 307/25.01.2007 statuează, în esență, aceleași reglementari ca și art. 45 din Statut, stabilind în același timp, distincția dintre orele suplimentare efectuate în cazul lucrului în ture și cele efectuate in cazul programului normal.

Rezultă astfel că efectuarea turei de lucru în zilele de repaus săptămânal sau în cele declarate nelucrătoare, nu justifică plata sporului, cum greșit susține reclamantul, acesta având dreptul doar la plata orelor efectuate in aceste zile peste durata normala a unei ture si necompensate corespunzător.

De altfel, aceasta interpretare a dispozițiilor legale a fost reținută și de instanța de recurs din primul ciclu procesual, astfel încât această problemă de drept a fost dezlegată irevocabil, cu putere de lucru judecat, nemaiputându-se pune în discuție, iar instanța nemaiputându-se pronunța asupra acestui aspect.

De asemenea, se reține ca la pronunțarea soluției instanța de fond a interpretat corect probele cauzei, respectiv înscrisurile si raportul de expertiză și a aplicat corect dispozițiile legale, la stabilirea orelor suplimentare raportându-se corect la numărul de ore lucrătoare ale unei luni, la orele efectiv lucrate de reclamant, la incidenta concediilor medicale si a celor de odihnă, la turele libere (timp liber acordat după programul de lucru) si la turele recuperare (timpul liber acordat in compensare pentru orele suplimentare lucrate peste programul de lucru), criticile formulate de reclamant sub aceste aspecte fiind nefondate.

În ceea ce privește modul de calcul al contravalorii despăgubirii cuvenite pentru orele efectuate suplimentar si necompensate, se constată că instanța de fond, prin raportare la dispozițiile art.11 pct.5 din Ordinul MJ nr.399/2007 si ale art.4 alin.3 si alin.4 din Decizia nr. 307/2007 a Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor, nu a ținut cont de orele suplimentare reprezentând fracțiuni de zile.

Cum prin Decizia irevocabilă pronunțată de ICCJ a fost admisă excepția de nelegalitate și s-a constatat nelegalitatea dispozițiilor art.11 pct.5 din Ordinul MJ nr.399/2007 si ale art.4 alin.3 si alin.4 din Decizia nr. 307/2007 a Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor, Curtea constată că în mod nelegal, la calculul contravalorii despăgubirii cuvenite pentru orele efectuate suplimentar si necompensate, instanța de fond nu a luat în considerare orele suplimentare reprezentând fracțiuni de zile, critica formulată de reclamant sub acest aspect fiind astfel fondată.

Întrucât potrivit calculului efectuat de paratul P. C. în recurs, calcul însușit expres de reclamant, au rezultat diferențe salariale fata de cele acordate de instanța fond ca urmare a existentei unor astfel de fracțiuni în cazul concret al reclamantului, se constată că despăgubirea acordată de instanța de fond nu este în cuantumul echivalent orelor suplimentare efectuate si necompensate corespunzător, rezultând astfel ca este întemeiată critica formulată de reclamant sub acest aspect, acesta fiind îndreptățit la plata sumei de 1.202,65 lei, față de suma de 1.124,22 lei acordată de instanța de fond.

Cu privire la critica referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată, se constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat plata cheltuielilor de judecată.

La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul.

Din prevederile art. 274 alin. 1 C.proc.civ., rezultă că fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care a pierdut procesul, astfel că pârâtul P. C. se află în culpă procesuală și astfel în mod corect instanța de fond l-a obligat la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.

Cu toate acestea, având în vedere că reclamantul a justificat suma de 280 lei, iar instanța de fond a acordat numai suma de 30 lei, se constată că în mod greșit pârâtul nu a fost obligat la plata tuturor acestor cheltuieli de judecată justificate.

Față de toate considerentele expuse mai sus, în raport de dispozițiile art. 304¹ și art. 312 alin. 1 teza a II-a c.pr.civ., Curtea va respinge recursul declarat de paratul P. C., ca nefondat, va admite recursul formulat de reclamant împotriva aceleiași sentințe, va fi modificată sentința în sensul că va obliga pârâtul P. C. către reclamant la plata sumei de 1.202,65 lei brut, actualizată la data plății efectivă, reprezentând contravaloarea orelor efectuate suplimentar și necompensate și la plata sumei de 280 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, urmând a se menține restul dispozițiilor sentinței atacate.

Cu privire la cererea recurentului-reclamant privind acordarea cheltuielilor de judecată din recurs, Curtea constată că aceasta este nedovedită, recurentul nedepunând la dosar nici un act din care să rezulte efectuarea unor astfel de cheltuieli și, prin urmare, va respinge această cerere.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâtul P. C. împotriva sentinței nr.920 din data de 21 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu recurentul reclamant V. V. și intimații pârâții M. Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Finanțelor Publice.

Admite recursul formulat de reclamantul V. V. împotriva aceleiași sentințe.

Modifică în parte sentința atacată, în sensul că obligă pârâtul P. C. către reclamant la plata sumei de 1.202,65 lei brut, actualizată la data plății efectivă, reprezentând contravaloarea orelor efectuate suplimentar și necompensate și la plata sumei de 280 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Respinge cererea recurentului reclamant privind acordarea cheltuielilor de judecată din recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 14 Mai 2013.

Președinte,

Ș. B.

Judecător,

C. I.

Judecător,

L. M. D.

Grefier,

M. P.

Red. jud. Șt. B.

Tehnored. M.P. 2 ex./03.06.2013

JUD.FOND C.I.

← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2013/2013....		Anulare act administrativ. Decizia nr. 5623/2013. Curtea de Apel... →

Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 5592/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 5592/2013. Curtea de Apel CRAIOVA