Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 2780/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2780/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 18-03-2013 în dosarul nr. 8794/101/2012/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2780/2013
Ședința publică de la 18 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. C.
Judecător: C. N. G.
Judecător: A. R.
Grefier: M. F.
x.x
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul C. I., împotriva sentinței nr.483/2013 din 21 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI M..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul reclamant C. I. și consilier juridic C. I., pentru intimatul pârât INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care;
Recurentul reclamant C. I. solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv: Raport de evaluare psihologică clinică, adeverința nr.1549/07.02.2013, emisă de AJOFM M., adeverința de venit pe anul 2013, emisă de AFP Vânju M. pe numele soției recurentului, extras bancar cu situația creditului pe numele recurentului și Comunicarea de plată cu debitul datorat de recurent.
Avand cuvantul, consilier juridic C. I., pentru intimatul pârât INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI M. arata ca nu se opune la incuviintarea probei cu inscrisuri.
Potrivit art.167 Cod pr.civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de recurentul reclamant.
Consilier juridic C. I., pentru intimatul pârât INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI M., arată că nu solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru observarea înscrisurilor depuse de recurentul reclamant.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra recursului.
Recurentul reclamant C. I. solicită admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul admiterii cererii de suspendare.
Arată că în cauză sunt îndeplinite condițiile cazului bine justificat, în sensul că nu are venit nici soția, fiul acestuia urmează forma de învățământ liceal și are un credit la CEC.
Consilier juridic C. I., pentru intimatul pârât INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI M., pune concluzii de respingere a recursului.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 483/2013 din 21 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr._, s-a respins cererea de suspendarea executării dispoziției nr._/21.11.2011, formulată de reclamantul C. I., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului M..
S-a dispus întocmirea unei adrese către Inspectoratul de Poliție al Județului M. pentru a se comunica în copie certificată documentația care a stat la baza emiterii dispoziției nr._/21.11.2011, să se precizeze data comunicării dispoziției reclamantului și modalitatea de comunicare a acestei dispoziții.
S-a prorogat pronunțarea asupra cererii reprezentantului pârâtului de a pune în vedere reclamantului să facă dovada contestării deciziei medicale conform Legii nr. 263 și asupra cererii reclamantului privind depunerea la dosar de către pârât organigrama și Ordinul MAI care a stat la baza pensionării, după depunerea documentației.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin dispoziția șefului Inspectoratului de Poliție Județean M. nr._/21.11.2011 s-a dispus că, începând cu data de 16.11.2011, reclamantului îi încetează raporturile de serviciu cu unitatea, cu drept la pensie de invaliditate
Reclamantul a solicitat anularea acestei dispoziții prin petiția înregistrată sub nr._/8927/2012 la IPJ M..
Prin cererea adresată Tribunalului Mehedinti sub nr._ 12 la data de 15.10.2012 reclamantul a solicitat intre altele și suspendarea executării dispoziției șefului Inspectoratului de Poliție Județean M. nr._/21.11.2011 până la soluționarea irevocabilă a cauzei pe fond.
Potrivit art.15 din Legea nr.554/2004, „suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond”.
Conform art.14 alin.1 „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art.7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate”.
Cele două condiții (existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube care, astfel ar fi prevenite), necesar a fi îndeplinite cumulativ, denotă caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, care să fie de natură a argumenta existența unui „caz bine justificat” și a „iminenței producerii pagubei”.
Legea nr.554/2004 definește „cazul bine justificat”, în art.2 lit.t ,ca fiind existența unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar „paguba iminentă”, în art.2 lit.ș, din același act normativ, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Față de dispozițiile legale invocate anterior, s-a apreciat că suspendarea executării actului administrativ este o operațiune de întrerupere temporară a efectelor unui act administrativ, care intervine la cererea părții interesate. Aceasta este o măsură de excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire ar produce consecințe greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul ar fi ulterior anulat prin hotărâre judecătorească.
Suspendarea executării actelor administrative constituie, o situație de excepție care intervine când legea o prevede, în limitele și condițiile anume reglementate. Având caracterul unei măsuri procesuale facultative și nu obligatorii pentru instanță, suspendarea poate fi dispusă numai după verificarea condițiilor impuse de art. 14 și dovedirea faptului că este oportună suspendarea temporară și provizorie a actului administrativ, decât executarea acestuia.
Îndeplinirea condițiilor se analizează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care ar trebui să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.
În speță, s-a apreciat că nu este întrunită niciuna din condițiile prevăzute de dispozițiile legale citate anterior.
Referitor la condiția cazului bine justificat, instanța a constatat că motivele invocate de reclamant, reprezintă motive care vizează de fapt fondul cauzei și nu pot fi analizate în cadrul unei cereri de suspendare, întrucât aplicarea dispozițiilor art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004 nu trebuie să conducă la o examinare pe fond a legalității actului administrativ a cărui suspendare se solicită.
Nu poate fi reținut argumentul că nu ar fi echitabil ca actul să-și producă efectele cât timp instanța de judecată este în curs de verificare a legalității acestuia. Această afirmație nu este susținută de textul legal care conține definiția „ cazului bine justificat” și ar însemna și ca, de fiecare dată când un act administrativ este contestat, să se procedeze, automat, la suspendarea efectelor actului, ceea ce nu este însă în acord cu prevederile art. 14, respectiv art. 15 din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce privește paguba iminentă, instanța a constatat că reclamantul nu a făcut dovada producerii unei astfel de pagube, așa cum este aceasta definită de art.2 lit.ș din Legea nr.554/2004.
S-a apreciat că aspectele invocate de reclamant nu sunt de natură să ducă la suspendarea executării actului administrativ întrucât, în situația în care se constată, în cadrul acțiunii de fond, că actul este nelegal, reclamantul are dreptul la reparații constând în toate drepturile de care a fost lipsit.
În raport de cele reținute anterior, având în vedere că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004, instanța a respins cererea de suspendare.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul C. I..
A susținut că instanța a interpretat greșit prevederile art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004, modificată, fapt ce a dus la respingerea cererii de suspendare, că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea 554/2004 modificată.
A mai susținut recurentul reclamant că Inspectoratul de Poliție al Județului M. nu a respectat acordurile privind raporturile de serviciu, acesta nebeneficiind conform prevederilor legii – Codul Muncii – de o perioadă de preaviz, de concediu de odihnă legal și, începând cu luna noiembrie 2012, nu mai are nici un venit, loc de muncă, fiindu-i încălcat dreptul la condiții rezonabile de viață, care să îi asigure acestuia și familiei un trai civilizat, decent.
A arătat că unitatea s-a comportat abuziv, discriminatoriu, încălcând politica de resurse umane, mai mult au ignorat faptul că a fost titularul unei funcții publice, în speță Șeful Postului de Poliție Pătulele, Județul M., funcție ce a generat un precedent instituțional în sistemul de ordine publică, constând în aceea că, în urma reorganizării activității și a unităților de poliție, IPJ M. a încetat raporturile de serviciu cu absolut toți cei trei agenți de poliție din organigrama Postului de Poliție Pătulele, Județul M., din motive de invaliditate (pensii medicale), cu încălcarea criteriilor clinice și de diagnostic în ceea ce-l privește, dovedind că este apt serviciu polițienesc.
Că, în reducerea unui post, legea impune anumite condiții, de natură a elimina abuzurile care au fost sesizate în practica administrativă, adeseori când, în mod fictiv, se dispuneau eliberări din funcție prin reducerea unor posturi pentru ca în realitate să fie vorba despre o formulă mascată, urmată de reîncadrarea altor persoane agreate de conducerea instituției.
A mai arătat recurentul că au fost încălcate flagrant prevederile art.87 și următoarele din Cap.IX privind modificarea, suspendarea, încetarea raporturilor de serviciu din Legea 188/1999, nefiind respectată noțiunea de funcționar public, care este investit cu prerogative de putere publică și fiind încălcat principiul stabilității în funcție și loc de muncă.
Și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct.5, 7 și 9 Cod pr.civilă.
La solicitarea recurentului reclamant, instanta de recurs a incuviintat proba cu inscrisuri, respectiv ancheta sociala intocmita de Primaria Vinju M., adeverente de venit, adeverinte medicale, raport de evaluare psihologica clinica, inscrisuri cu privire la debitele catre prestatorii de servicii de telefonie si bancare, caracterizari.
Analizând criticile formulate de recurentul reclamant, în raport de dispozițiile legale incidente, Curtea reține următoarele:
Prin Dispoziția Sefului Inspectoratului de Poliție Județean M. nr._/21.11.2011 s-a dispus că, începând cu data de 16.11.2011, reclamantului îi încetează raporturile de serviciu cu unitatea, cu drept la pensie de invaliditate
Dispozitia in litigiu este un act administrativ ce se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumția autenticității și veridicității. Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particulari, întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecție adecvată împotriva arbitrariului.
Tocmai de aceea, suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorității emitente sau a instanței de judecată, pentru a asigura respectarea principiului legalității, fiind echitabil ca atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu-și producă efectele asupra celor vizați.
În considerarea celor două principii incidente în materie - al legalității actului administrativ și al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie însă, o situație de excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.
Pentru a fi dispusă suspendarea executării actului administrativ, trebuie îndeplinite cumulativ două condiții, respectiv existența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente și o a treia, de ordin procedural, și anume condiția ca reclamantul să facă dovada declanșării unui proces având ca obiect anularea actului administrativ contestat, așa cum rezultă din dispozițiile art. 15 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
În speță, recurentul reclamant a solicitat prin cererea de chemare în judecată și anularea dispoziției, susținând că dispoziția este nelegală.
Conform art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, pentru suspendarea executării actelor administrative trebuie îndeplinite două condiții cumulative: cazul bine justificat, redat de împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ și paguba iminentă care ar justifica suspendarea actului ce implică existența unui prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidență, sau perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Îndeplinirea condițiilor se analizează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care ar trebui să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.
Necesitatea asigurării unei protecții jurisdicționale provizorii persoanelor ale căror drepturi pot fi lezate prin emiterea unor acte administrative este recunoscută și pe plan european, prin Recomandarea nr. R/89/8/13 septembrie 1989 adoptată de Consiliul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, aplicabilă și României.
Potrivit acesteia, instanța în calitate de autoritate jurisdicțională chemată să decidă măsura de protecție provizorie, trebuie să țină cont de ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente și să acorde asemenea măsuri atunci când executarea actului administrativ este de natură a crea pagube grave, dificil de reparat și când există un argument juridic, aparent valabil, față de nelegalitatea lui.
Așadar, trimiterea la normele comunitare în materie nu face ab initio admisibilă cererea de suspendare. Simpla referire la instrumentele juridice naționale și internaționale nu poate fundamenta însă, prin ea însăși, luarea unei măsuri provizorii, pentru că suspendarea nu intervine de drept.
Aprecierea existenței cazului bine justificat, definit de art. 2 alin. 1 lit. t din Legea 554/2004, implică analiza unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ.
Aprecierea existenței cazului bine justificat care să permită suspendarea executării actului administrativ se realizează de către instanța de judecată prin prisma analizei legalității sau nelegalității aparente a acestuia.
Trebuie menționat că judecătorul investit cu o cerere de suspendare a actului administrativ este chemat să realizeze o verificare sumară a motivelor de nelegalitate invocate de parte, legiuitorul neacordând instanței posibilitatea să rezolve pe această cale fondul pretenției.
Existența unui caz bine justificat nu poate fi reținută decât dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.
În legătură cu cazul bine justificat, recurentul a invocat în cererea adresată instanței motive care vizează fondul cauzei, referitoare la raporturile cu autoritatile administratiei locale si cu institutia la care a detinut functia de politist, la modul abuziv, instrumentat politic, in care a fost examinat si pensionst medical .
Aspectele invocate de reclamant ca afectând legalitatea Dispoziției in litigiu sunt aspecte ce țin de fondul cauzei și care nu pot fi analizate în cadrul unei cereri de suspendare, instanța având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului.
Aprecierile recurentului reclamant asupra nelegalității actului nu se pot subsuma condiției cazului bine justificat, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004. Acceptarea unui asemenea raționament nu este posibilă întrucât echivalează cu o prejudecare a fondului, care privește examinarea legalității, examinare care excede cadrului procesual de față.
Condiția cazului bine justificat poate fi reținută în ipoteza în care, la o privire sumară a actului, acesta apare ca fiind ilegal. Cu alte cuvinte, prezumția de legalitate este obturată, temporar, de aparența de ilegalitate.
Din analiza sumară a dispoziției contestate, se observă că sunt menționate actele care au stat la baza emiterii sale, dispozițiile legale și motivele pentru care respectivele acte au aplicabilitate, astfel că, cel puțin în aparență, în drept și în fapt, nu există o îndoială puternică asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul.
Potrivit art. 2 alin. 1 lit. ș din Legea nr. 554/2004 modificată, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Susținerea recurentului referitoare la paguba iminentă creată prin dispoziția in litigiu se referă la crearea unui prejudiciu de natură materială, ca urmare a suprimarii drepturilor salariale, nu este fondata, cata vreme acesta beneficiaza de pensie de invaliditate, astfel incat paguba invocată de către recurent ca fiind creată urmare a emiterii dispoziției in litigiu nu se circumscrie noțiunii de „pagubă iminentă” în înțelesul art. 2 alin. 1 lit. ș din Legea nr. 554/2004, respectiv de prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului.
Această concluzie se desprinde din faptul că, în cazul anulării actului administrativ, principalul efect este restabilirea situației anterioare și plata drepturilor bănești de care recurentul reclamant a fost lipsit pe perioada de până la anularea actului.
Curtea reține că instanța de fond a apreciat corect că nu sunt întrunite cumulativ cerințele legale obligatorii, suspendarea putând fi acordată de către instanță atunci când, în raport de ansamblul circumstanțelor cauzei, se apreciază că executarea actului ar fi de natură a crea pagube semnificative, dificil de reparat și când există argumente juridice valabile față de legalitatea actului emis.
Curtea apreciază că recurentul nu a furnizat instanței, în concret, suficiente elemente care, la o primă analiză sumară, specifică unui astfel de litigiu, să conducă la reținerea că în cauză ar exista un caz bine justificat, cu atât mai mult un caz bine justificat care să fie continuat de prefigurarea unei pagube iminente în înțelesul legii.
Pentru aceste considerente, criticile formulate sunt nefondate, astfel că în baza art. 312 alin. 1 raportat la art. 3041 C.proc.civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamantul C. I., împotriva sentinței nr.483/2013 din 21 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI M..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Martie 2013
Președinte, A. C. | Judecător, C. N. G. | Judecător, A. R. |
Grefier, M. F. |
RED. CNG/M.F/2 ex.
Jud. Fond. A.B.
| ← Pretentii. Decizia nr. 5121/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
