Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 4121/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4121/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-04-2013 în dosarul nr. 2829/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA Nr. 4121/2013
Ședința publică de la 10 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. C.
Judecător: C. N. G.
Judecător: A. R.
Grefier: M. F.
Pe rol soluționarea cauzei privind recursul formulat de recurentul reclamant D. C. - reprezentant al Biroului Parlamentar Deputat D. C., împotriva sentinței nr.1887 din data de 14.02.2013, pronunțată de Tribunalul D., în contradictoriu cu intimații pârâți C. L. al mun. C. și M. C. prin primar.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 08 aprilie_, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărârea, și când instanța, la solicitarea apărătorului recurentului, pentru a se depune concluzii scrise, în temeiul art. 146 C.pr.civ., a amânat pronunțarea pentru data de 10 aprilie 2013, când, în aceeași componență, a hotărât următoarele:
CURTEA
Asupra recursului de față, deliberând, constată următoarele:
Prin sentința nr.1887/2013 din 14.02.2013 pronunțată în dosarul nr._ , Tribunalul D. a respins cererea formulată de reclamantul D. C. - reprezentant al Biroului Parlamentar Deputat D. C., în contradictoriu cu pârâții C. L. al mun. C. și M. C. prin primar.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că prin Hotărârea nr. 27/31.01.2013, emisă de către C. local al Municipiului C., a fost aprobată repartizarea, în vederea închirierii fără licitație publică, a spațiului aparținând domeniului privat al municipiului C., situat în cartier Brazda lui N., . suprafață de 52,80 mp., către dl. V. N., deputat ales în Colegiul nr. 2 C., pentru organizarea biroului parlamentar.
Deși la termenul de judecată din data de 13.02.2013, instanța a pus în discuția părților lărgirea cadrului procesual prin introducerea în cauză a titularului beneficiari al actului administrativ atacat, reclamantul a precizat expres că nu înțelege să se judeca în contradictoriu cu acesta, așa cum rezultă din precizarea la cererea de chemare în judecată anexată la dosar..
Procedura contencioasă este guvernată de o . principii generale ale desfășurării procesului civil, între care se înscrie și principiul disponibilității, principiu în virtutea căruia părțile au dreptul de a dispune de obiectul procesului (dreptul subiectiv sau interesul născut din raportul de drept civil dedus judecății) și de mijloacele procesuale acordate de lege în acest scop.
Prin principiul disponibilității se înțelege faptul că părțile pot determina nu numai existența procesului, prin declanșarea procedurii judiciare și prin libertatea de a pune capăt procesului înainte de a interveni o hotărâre pe fondul pretenției deduse judecății, ci și conținutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual, în privința obiectului și a participanților la proces, precum și a fazelor și etapelor pe care procesul civil le-ar putea parcurge.
Dreptul părților de a determina limitele litigiului este, în principiu, neîngrădit.
Instanța nu poate introduce din oficiu o altă persoană în proces, posibilitate de a lărgi sfera procesului având-o numai părțile: reclamantul și pârâtul.
Instanța este obligată să se pronunțe numai cu privire la ceea ce s-a dedus judecății, în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. ultim cod procedură civilă.
Chemarea în proces a tuturor părților ce privesc actul administrativ atacat apare ca o necesitate juridică obiectivă, deoarece nu este de conceput ca același act să fie în același timp valabil față de o parte și nevalabil față de cealaltă parte, iar în situația în care acțiunea s-ar admite, hotărârea ar fi inopozabilă beneficiarului actului administrativ - V. N. (care ar fi prejudiciat prin anularea actului care îl privea), întrucât operează principiul relativității efectelor hotărârii judecătorești, adică acestea produc efecte numai între părțile în litigiu, pentru a nu fi încălcat dispozițiile legale precum și dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din CEDO.
Așadar, deși în conformitate cu dispozițiile art. 13 alin. 1 din Legea 554/2004, instanța are obligația de a cita toate părțile în cauza dedusă judecății (în speță, atât autoritatea emitentă – C. local al Municipiului C., terțul contestator – D. C. în reprezentant al Biroului parlamentar deputat D. C., cât și beneficiarul actului administrativ atacat - V. N.), ar fi nelegală însă introducerea în cauză a acestuia din urmă din inițiativa instanței și nu ar putea fi explicată în baza principiului rolului activ al judecătorului, dat fiind că s-ar încălca principiul disponibilității.
Față de toate aceste considerente, instanța a constatat că acțiunea formulată de către reclamantul D. C. în reprezentant al Biroului parlamentar deputat D. C. numai în contradictoriu cu autoritatea emitentă a actului administrativ atacat nu îndeplinește condițiile legale, fiind întemeiată excepția inadmisibilității invocată cu privire la aceste aspecte.
De altfel, instanța a apreciat și că nu sunt întemeiate nici susținerile pe fondul cererii de suspendare a actului administrativ, formulate de către reclamant.
Astfel, actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumțiile autenticității și veridicității, fiind el însuși titlu executoriu.
În procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat însă un anumit echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particulari, întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecție adecvată împotriva arbitrariului.
Tocmai de aceea suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind, în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorității emitente sau a instanței de judecată pentru a sigura respectarea principiului legalității, fiind echitabil ca atât timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu-și producă efecte asupra celor vizați.
În considerarea celor două principii incidente în materie – al legalității actului și al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie însă o situație de excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.
Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004 dispune că se poate suspenda executarea actului administrativ ,,în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente".
În speța de față, s-a apreciat că cele două condiții prevăzute de dispozițiile legale citate anterior nu sunt întrunite cumulativ.
Pentru a se putea dispune suspendarea unui act administrativ este necesară îndeplinirea condiției privind existența unui caz bine justificat, în sensul unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ, de natură a învinge principiul conform căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, ceea ce nu s-a dovedit în cauză.
Astfel, existența cazului bine justificat nu se poate considera îndeplinită în speță, în condițiile în care reclamantul a invocat faptul că avea contract de închiriere în vigoare.
Instanța a reținut că reclamantul fusese beneficiarul unui contract de închiriere nr. 628/19.12.2008 cu privire la suprafața de 52,80 mp., situată în municipiul C., ., . destinație birou parlamentar, durata închirierii fiind stabilită până la expirarea mandatului (filele 11 – 15 din dosar).
Instanța a constatat că nu este întemeiată susținerea reclamantului potrivit căreia actul prin care reclamantului i-a fost acordat dreptul de folosință a spațiului produce efecte juridice în continuare, dat fiind că în cuprinsul actului (art. 4 din contract) s-a prevăzut expres durata închirierii - până la expirarea mandatului – fiind vorba de mandatul exercitat de către reclamant la momentul semnării actului de închiriere.
Faptul că reclamantul a obținut un nou mandat de deputat nu duce la operarea automată a prelungirii contractului de închiriere pentru spațiul în litigiu, situație neprevăzută de părți la momentul încheierii contactului nr. 628/19.12.2008, în condițiile în care la art. 8.1 din contract s-a menționat drept cauză de încetare a contractului ,,expirarea termenului contractual, dacă nu s-a convenit asupra prelungirii contractului".
Acest aspect nu face ca autoritățile să fie absolvite de obligația de a respecta dispozițiile art. 39 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor, fiind obligate să sprijine organizarea și funcționarea birourilor parlamentare ale deputaților și senatorilor, prin asigurarea de spații pentru sedii, procurarea mobilierului necesar, inclusiv prin împrumut de folosință sau închiriere.
Nici faptul că reclamantul a înregistrat o cerere prin care a solicitat prelungirea contractului de închiriere pentru spațiul în speță nu este de natură să justifice cererea de suspendare a executării actului administrativ atacat, dat fiind că autonomia locală presupune astfel determinarea atribuțiilor autorității locale prin consacrarea plenitudinii de competență în soluționarea problemelor de interes local și exclude implicarea altor autorități în luarea acestor decizii.
C. local este organ deliberativ al autonomiei locale cu caracter colegial, prin modul de constituire fiind rezultat al sufragiului popular, iar din punct de vedere al competenței sale materiale (ratione materiae), acesta dispune de competență materială generală în unitatea administrativ-teritorială în care a fost ales și funcționează.
Oportunitatea actului administrativ atacat, ca element al legalității actului administrativ, derivă din capacitatea pe care o are organul care emite actul de a alege, dintre mai multe soluții posibile pe aceea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie ocrotit.
Oportunitatea relevă calitatea actului administrativ de a satisface atât rigorile stricte ale legii, cât și nevoia socială determinată, într-un anumit timp și loc date.
Instanța de judecată nu poate să cenzureze voința consiliului local, autoritățile locale dispunând de o putere de decizie proprie, atât în luarea hotărârilor care privesc gestionarea și administrarea treburilor, cât și transpunerea lor în practică, măsura dispusă prin actul atacat fiind luată în virtutea atribuțiilor prevăzute de art. 36 alin. 5 lit. b) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală.
S-a constatat, astfel, că reclamantul nu a dovedit în cauză existența cazului bine justificat.
Așadar, chiar dacă cea de-a doua condiție privind paguba iminentă ar fi îndeplinită în cauză, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 15 din Legea 554/2004 și a se dispune suspendarea actului administrativ contestat, trebuie îndeplinite cumulativ condițiile existenței unui caz bine justificat și paguba iminentă, lipsa vreuneia dintre acestea ducând la respingerea cererii de suspendare.
Față de toate aceste considerente, cererea formulată de reclamantul D. C. reprezentant al Biroului parlamentar deputat D. C. pentru suspendarea Hotărârii nr. 27/31.01.2013, emisă de către C. local al Municipiului C., s-a apreciat că nu este întemeiată, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, urmând a fi respinsă.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul D. C. - reprezentant al Biroului parlamentar deputat D. C..
În motivarea recursului acesta a susținut că instanța de fond în mod nefondat a respins cerea de suspendare a executării Hotărârii nr.27, emisă de către C. L. al Municipiului C. la data de 31.01.2013, în ciuda confirmării existenței unui drept în favoarea reclamantului, încălcat de către autoritatea administrativă locală și a unui prejudiciu iminent pe care punerea în executare a acestui act administrativ nelegal îl va genera, solicitând instanței de control judiciar să modifice în totalitate hotărârea, iar pe fond să dispună cu celeritate suspendarea executării actului administrativ.
În susținerea recursului a fost depus în copie contractul de închiriere nr. 1238/08.02._.
La termenul din 08 aprilie 2013, intimații, prin reprezentant, au invocat excepția nulității recursului, apreciind că acesta este nemotivat.
Curtea a pus în discuția părților excepția invocată, acordând părților prezente cuvântul asupra acesteia și asupra fondului cauzei.
Analizând cu prioritate, în raport de dispozițiile art. 137 alin. 1 C.proc.civ., excepția nulității recursului invocată de intimații pârâți, prin reprezentant, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 3021 alin. 1 lit. c C.proc.civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.
Potrivit art. 304 C.proc.civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în situațiile prevăzute expres și limitativ la punctele 1-9, ori în speță, Curtea apreciază că recurentul s-a conformat exigențelor art. 3021 alin. 1 lit.c C.proc.civ., indicând motivele de nelegalitate pe care își întemeiază recursul, recursul fiind încadrat în cazurile prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.proc.civ.
În cuprinsul cererii de recurs deduse judecății se regăsesc critici la adresa sentinței care face obiectul recursului, iar modalitatea de motivare a recursului adoptată de recurent constă în indicarea cazurilor de modificare a hotărârii, cu concluzia finală că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică, arătând în acest fel greșeala instanței de fond, a cărei hotărâre a atacat-o.
Având în vedere că recursul declarat de reclamant este încadrat în cazurile prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.proc.civ., Curtea, având în vedere și dispozițiile art. 3041 C.proc.civ., va respinge excepția nulității recursului invocată de intimați, întrucât în limita dispozițiilor legale invocate se poate exercita controlul judiciar.
În ceea ce privește fondului cauzei deduse judecății, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și 3041C.proc.civ. și față de motivele de recurs formulate, Curtea reține următoarele:
Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumția autenticității și veridicității. Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particulari, întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecție adecvată împotriva arbitrariului.
Tocmai de aceea, suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorității emitente sau a instanței de judecată, pentru a asigura respectarea principiului legalității, fiind echitabil ca atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu-și producă efectele asupra celor vizați.
În considerarea celor două principii incidente în materie - al legalității actului administrativ și al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie însă, o situație de excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.
Pentru a fi dispusă suspendarea executării actului administrativ, trebuie îndeplinite cumulativ două condiții, respectiv existența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente și o a treia, de ordin procedural, și anume condiția ca reclamantul să facă dovada declanșării unui proces având ca obiect anularea actului administrativ contestat, așa cum rezultă din dispozițiile art. 15 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
În speță, recurentul reclamant a solicitat prin cererea de chemare în judecată și anularea Hotărârii nr.27 din 31.01.2013 a Consiliului L. al municipiului C., susținând că aceasta este nelegală.
Conform art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, pentru suspendarea executării actelor administrative trebuie îndeplinite două condiții cumulative: cazul bine justificat, redat de împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ și paguba iminentă care ar justifica suspendarea actului ce implică existența unui prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidență, sau perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Îndeplinirea condițiilor se analizează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care ar trebui să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.
Aprecierea existenței cazului bine justificat, definit de art. 2 alin. 1 lit. t din Legea 554/2004, implică analiza unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ.
Aprecierea existenței cazului bine justificat care să permită suspendarea executării actului administrativ se realizează de către instanța de judecată prin prisma analizei legalității sau nelegalității aparente a acestuia.
Trebuie menționat că judecătorul investit cu o cerere de suspendare a actului administrativ este chemat să realizeze o verificare sumară a motivelor de nelegalitate invocate de parte, legiuitorul neacordând instanței posibilitatea să rezolve pe această cale fondul pretenției.
Existența unui caz bine justificat nu poate fi reținută decât dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.
În legătură cu cazul bine justificat, recurentul a invocat în cererea adresată instanței motive care vizează fondul cauzei, referitoare la oportunitatea adoptării actului contestat și la existența unui drept al său de folosință asupra spațiului anterior închiriat.
Aspectele invocate de recurentul reclamant ca afectând legalitatea HCL contestate sunt astfel aspecte ce țin de fondul cauzei și care nu pot fi analizate în cadrul unei cereri de suspendare, instanța având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului.
Ceea ce afirmă recurentul reclamant despre faptul că a fost împiedicat să își exercite activitatea în cadrul biroului său parlamentar și la faptul că ar fi fost beneficiarul unui contract de închiriere a cărui durată s-a prelungit ulterior expirării termenului său, excede analizei în cadrul procesual de față.
Aprecierile sale asupra nelegalității actului nu se pot subsuma condiției cazului bine justificat, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004. Acceptarea unui asemenea raționament nu este posibilă întrucât echivalează cu o prejudecare a fondului, care privește examinarea legalității, examinare care excede cadrului procesual de față.
Condiția cazului bine justificat poate fi reținută în ipoteza în care, la o privire sumară a actului, acesta apare ca fiind ilegal. Cu alte cuvinte, prezumția de legalitate este obturată, temporar, de aparența de ilegalitate.
Din analiza sumară a hotărârii contestate, se observă că în cuprinsul acesteia sunt menționate actele care au stat la baza emiterii sale, dispozițiile legale și motivele pentru care respectivele acte au aplicabilitate, astfel că, cel puțin în aparență, în drept și în fapt, nu există o îndoială puternică asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul.
Potrivit art. 2 alin. 1 lit. ș din Legea nr. 554/2004 modificată, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Susținerea recurentului referitoare la paguba iminentă creată prin hotărârea contestată se referă la crearea unui prejudiciu de imagine, susținere care nu este suficientă și concludentă pentru a se considera că este întrunită cerința legală pentru a se dispune suspendarea.
Paguba invocată de către recurent ca fiind creată urmare a emiterii hotărârii contestate nu se circumscrie noțiunii de „pagubă iminentă” în înțelesul art. 2 alin. 1 lit. ș din Legea nr. 554/2004, respectiv de prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului.
În aceste condiții, Curtea reține că instanța de fond a apreciat corect că nu sunt întrunite cumulativ cerințele legale obligatorii, suspendarea putând fi acordată de către instanță atunci când, în raport de ansamblul circumstanțelor cauzei, se apreciază că executarea actului ar fi de natură a crea pagube semnificative, dificil de reparat și când există argumente juridice valabile față de legalitatea actului emis.
Curtea apreciază că recurentul nu a furnizat instanței, în concret, suficiente elemente care, la o primă analiză sumară, specifică unui astfel de litigiu, să conducă la reținerea că în cauză ar exista un caz bine justificat, cu atât mai mult un caz bine justificat care să fie continuat de prefigurarea unei pagube iminente în înțelesul legii.
În consecință, apreciind că instanța de fond a stabilit corect situația de fapt dedusă judecății și a realizat o corectă aplicare a dispozițiilor art. 14 din Legea 554/2004, Curtea urmează să respingă prezentul recurs, acesta fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurentul reclamant D. C. - reprezentant al Biroului Parlamentar Deputat D. C., împotriva sentinței nr.1887 din data de 14.02.2013, pronunțată de Tribunalul D., în contradictoriu cu intimații pârâți C. L. al mun. C. și M. C. prin Primar.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Aprilie 2013
Președinte, A. C. | Judecător, C. N. G. | Judecător, A. R. |
Grefier, M. F. |
Red. jud. A. C.
2 ex./ 07 mai 2013
Jud. fond. N. S.
| ← Pretentii. Decizia nr. 3023/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 5121/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
