Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 2797/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2797/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 19-03-2013 în dosarul nr. 6694/101/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. C.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2797/2013
Ședința publică de la 19 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. C.
Judecător L. B.
Judecător A. R.
Grefier D. F.
x.x.x.
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 05 martie 2013 privind recursul declarat de pârâtul M. JUSTIȚIEI împotriva sentinței nr.4609 din 12 noiembrie 2012, pronunțată de T. M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă D. A. și intimații pârâți C. DE A. C. și T. M..
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din 05 martie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când C. a amânat pronunțarea, în temeiul art. 260 C. proc. civ., pentru data de 12 martie 2013.
C.
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 4609 din 12 noiembrie 2012, T. M. a respins excepția prescripției dreptului la acțiune.
A admis acțiunea formulată de reclamanta D. A., în contradictoriu cu M. Justiției, C. de A. C. și T. M..
A dispus obligarea pârâților la plata dobânzilor legale pentru suma datorată prin sentința 281/12.02.2012 a Tribunalului M. și decizia nr. 2670/27.05.2009 a Curții de A. C., pronunțată în dosarul_, de la data când hotărârea a devenit executorie, pe toată perioada de întârziere, atât pentru sumele plătite cu întârziere, cât și pentru cele rămase neachitate și până la data plății integrale a acestor sume.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin sentința Nr. 281/2009 T. M. a admis în parte acțiunea intentată de reclamanții D. A. ș.a., împotriva pârâților T. M., C. de A. C., M. Justiției și a obligat pârâții să plătească fiecărui reclamant și intervenientului pentru timpul efectiv lucrat ca funcționari publici în cadrul Tribunalului M. suplimentul corespunzător postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare de la 08.10.2005 până la pronunțare în cuantum actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
Prin decizia nr. 2670 / 27 mai 2009 C. de A. C. a respins recursul declarat de pârâtul M. JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței nr. 281 din 12 februarie 2009 pronunțată de T. M. în dosarul nr._ și a admis recursul declarat de reclamanții D. A. ș.a. împotriva aceleiași sentințe.
A modificat sentința în sensul că a obligat pârâții să plătească fiecărui reclamant și intervenientului suplimentul corespunzător postului și treptei de salarizare în procent de 25 % din salariul de bază pentru fiecare supliment începând cu 08.10.2005 până la pronunțare în cuantum actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
În baza art.137 Cod procedură civilă instanța s-a pronunțat cu prioritate asupra excepțiilor invocate și anume excepția prescripției dreptului la acțiune.
Legea aplicabilă, inclusiv în ceea ce privește prescripția extinctivă este cea de la data nașterii raportului juridic generator de drepturi și obligații, funcționând principiul activității legii civile în timp.
Potrivit art.3 din Decretul nr.167/1958 termenul prescripției este de 3 ani, iar potrivit art. 7 prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.(…) Dacă dreptul este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul.
Legea nr.53/2003 reglementează în art. 268 că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:
c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
De altfel pârâtul M. justiției arată că în speță creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență.
Cum prin OUG nr.71/2009 s-a dispus eșalonarea sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești, dreptul fiind afectate de termene se constată că excepția este neîntemeiată urmând a fi respinsă.
Astfel, prin aceste hotărâri judecătorești irevocabile reclamantei s-au recunoscut aceste drepturi salariale care nu au fost achitate integral, în speță însă pârâții M. Justiției și C. de A. C. făcând referire la O.U.G. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute și titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar prin care s-a dispus că acordarea acestor drepturi de natură salarială se va realiza eșalonat în trei tranșe între anii 2010-2012, apoi la O.U.G nr.45/2010 de modificare a O.U.G.71/2009 prin care s-au prorogat termenele de plată ale celor trei tranșe, pentru anii 2012, 2013, 2014, apoi la Legea nr. 230/2011 pentru aprobarea O.U.G. 71/2009 care a modificat termenele de plată a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31.12.2011 și a prevăzut o procedură de executare în 5 tranșe stabilite pentru anii 2012-2016, precum și faptul că sumele urmează a fi actualizate cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S..
Actele normative invocate de pârâți se referă la modul de plată a sumelor prevăzute în titlurile executorii, ori în speță, reclamanta solicită plata dobânzii legale pentru toată perioada întârzierii la plată, a drepturilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești irevocabile, atât pentru sumele plătite cu întârziere, cât și pentru cele rămase neachitate și până la data plății integrale a acestor sume, cu titlu de reparare a prejudiciului produs.
Reclamantei i-au fost plătite doar o parte din drepturile salariale cuvenite conform titlurilor salariale arătate și de altfel și acestea au fost executate și cu întârziere de către pârâți așa cum rezultă chiar din întâmpinările formulate ca atare sunt îndreptățiți la daune interese pentru repararea prejudiciului produs ca urmare a executării cu întârziere a obligațiilor ce incumbă pârâților, potrivit hotărârilor judecătorești susmenționate.
Pentru drepturile de natură salarială recunoscute prin aceste sentințe sunt aplicabile dispozițiile art.161 alin.4 Codul Muncii, potrivit cărora „Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului”.
Dreptul reclamantei la daune-interese s-a născut sub incidența vechiului cod civil, art. 1082 prevăzând că debitorul este obligat la plata de daune interese ca o consecință a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare ale obligației.
În reglementarea art. 1082 C.civ. se disting două categorii de daune interese, daune interese ce se cuvin pentru neexecutarea obligației –care vizează neexecutarea definitivă a obligației – daune compensatorii, iar cele din urmă – daune moratorii – cele datorate pentru întârzierea în executare, exact ceea ce solicită reclamanta în cazul de față.
Daunele interese moratorii se cuvin creditorului pentru o amânare a executării, pentru o executare târzie a obligației, deci executarea obligației mai este posibilă, prezintă interes pentru creditor, a fost sau va fi executată dar nu și la momentul la care ar fi trebuit, daunele interese moratorii fiind cauzate tocmai de întârzierea în îndeplinirea obligației.
Rolul lor fiind de a acoperii prejudiciul cauzat prin întârzierea executării se pot cumula întotdeauna cu executarea în natură a obligației, inclusiv cu executarea parțială.
În cazul obligației bănești, existența daunelor – interese moratorii este prezumată de lege, lipsa de folosință a sumei de bani datorată de debitor provoacă creditorului un prejudiciu care este egal cu dobânda legală, exact ceea ce solicită și reclamanții de față.
Totodată principiul reparării integrale a prejudiciului(cauzat prin neexecutare totală sau parțială, defectuoasă, ori cu întârziere) este preluat și în dispozițiile art.1531 N C.civ., alin.2 al textului de lege, arătat reglementând expres că acest prejudiciu cuprinde pierderea efectivă suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit.
Susținerea pârâților că reclamanta a obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea și de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, așa cum este reglementat și de disp. O.U.G 71/2009 sunt nefondate.
Dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință iar actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești, asigură conservarea valorii creanței susceptibilă de a fi afectată de deprecierile monetare, creanță a căror executare este îndepărtată de nașterea lor.
Prin actele normative invocate de pârâți s-a prevăzut faptul că sumele de bani plătite eșalonat se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S., întrucât ,dacă inițial s-a dispus ca plata drepturilor salariale prevăzute în titlul executoriu să se facă eșalonat până în 31.12.2009, ulterior termenele de plată s-au prelungit succesiv până în anul 2016, ca atare prin actualizarea sumelor de bani de la data când trebuia achitată, la data plății efective, creditorul primește suma inițială datorată și nu o valoare mai mare decât cea care trebuia achitată.
Actualizarea sumelor datorate în funcție de rata inflației nu reprezintă daune interese și nu acoperă integral prejudiciul suferit de reclamanți.
Or, în speță reclamanta solicită repararea prejudiciului produs, dobânda legală acoperind, potrivit dispozițiilor legale arătate, întârzierea la plata (pentru aceeași perioadă), astfel încât nu există dublă reparație și nu echivalează cu o îmbogățire fără just temei a reclamanților, așa cum s-a invocat.
Dreptul la dobânda legală chiar fără dovedirea unui prejudiciu, legea prezumându-l, este consacrat de dispozițiile art. 1088 vechiul cod civil - care se aplică tuturor obligațiilor monetare indiferent de proveniența lor, nu numai la regimul dobânzii moratorii în cazul întârzierii în executarea unei obligații bănești contractuale – ca atare, și pentru cele cu titlul de daune – interese pentru întârziere în executare, reglementate de dispozițiile 1082 vechiul Cod civil.
Diferența dintre instituțiile juridice invocate de pârâți și reclamantă este astfel evidentă, dobânda generată de neexecutarea la termen a obligației pecuniare reprezintă și fruct civil „ chiria banilor”, dacă creditorul și-ar fi executat la termen obligația de plată a sumei de bani, creditorul ar fi putut să fructifice acest capital într-un plasament .
Conform art.525 Cod civil dobânda se cuvine zi cu zi.
Nici în ceea ce privește susținerea pârâtului M. Justiției că în speță creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență invocând art. 1535 alin.1 și 2 NC.Civ. și O.G.nr..13/2011- texte de lege care reglementează tocmai dreptul la daune moratorii de la scadență până în momentul plății - nu au fost reținute de instanță.
Prin hotărârile judecătorești, care sunt titluri executorii, reclamantei i s-au recunoscut aceste drepturi salariale care nu le-au fost achitate, creanțele fiind certe, lichide și exigibile, obligația de plată fiind cu execuție imediată, ceea ce înseamnă că plata trebuie făcută la momentul nașterii raportului obligației, chiar la acel moment obligația a devenit exigibilă, la momentul când sentințele judecătorești au devenit executorii, obligația nefiind cu termen așa cum rezultă din hotărârile judecătorești pronunțate.
Totodată, chiar și în cazul obligațiilor cu termen, plata este exigibilă la momentul stabilit de ambele părți.
Or, pârâtul invocă O.U.G 71/2009 modificată prin O.U.G 45/2010 și Legea nr.230/2011, acte normative care nu neagă existența și întinderea drepturilor contestate și nici nu se refuză punerea în executare ci stabilește o modalitate de executare în tranșe a titlului executoriu, din 2012 în 2016.
În ceea ce privește dispozițiile art. 1489 NCod civil invocate tot de acest pârât,fila 14, potrivit căruia dobânzile curg de la data cererii de chemare în judecată, instanța reține că aceste dispoziții legale nu sunt incidente în speță, întrucât dispozițiile art. 1489 alin.2 N Cod civil se referă la dobânzile scadente care produc ele însele dobânzi – legiuitorul Noului Cod Civil admițând în condițiile prevăzute de text, chiar și anatocismul, în condițiile stipulate expres: pe cale legală, prin clauze contractuale exprese sau printr-o hotărâre judecătorească.
Or, reclamanta solicită în prezenta acțiune obligarea la plata dobânzilor legale pentru plata sumelor datorate cu titlul de drepturi salariale stabilite prin hotărâri executorii și nu dobânzi la aceste dobânzi.
Hotărârile sunt definitive și executorii de la data pronunțării, conform art.274 Codul Muncii republicat (fostul art.289 Codul Muncii) și ca atare de la această dată sunt puși pârâții în întârziere pentru acoperirea integrală a prejudiciului rezultat prin neachitarea drepturilor salariale, care fac obiectul titlului executoriu.
Astfel, aceste dobânzi nu pot curge de la data cererii de chemare în judecată, disp. art. 1088 alin.2 din vechiul Cod civil potrivit căruia daunele interese nu sunt debite decât în ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept, sunt aplicabile numai în materia neexecutării unei obligații contractuale, când este necesară punerea în întârziere a debitorului prin notificare prin intermediul executorilor judecătorești (art.1079 Cod civil) sau cererea de chemare în judecată a debitorului, nu și în materia titlurilor executorii.
Prin Hotărârea din 16.10.2007 în cauza Nadulișneac I. contra Moldovei (executare tardivă a hotărârii judecătorești, irevocabilă și executorie ), C. Europeană a Drepturilor Omului a statuat că unei persoane care a obținut o hotărâre judecătorească executorie împotriva statului, ca urmare a soluționării litigiului în favoarea sa nu i se poate cere să recurgă la proceduri de executare pentru a obține executarea sa (Metaxas vs. Greece, 27 mai 2004), în opinia Curții prejudiciul material fiind cauzat din cauza imposibilității de a se folosi de banii săi.
De altfel CEDO a condamnat în numeroase rânduri obligarea creditorului, titular al unei creanțe de a recurge la o procedură excesivă.
Mai mult dreptul reclamantei intră în noțiunea de „bun” proteguită și garantată prin art.1 din Protocolul Adițional nr.1 la Convenția E.D.O.
Totodată în temeiul art.1082 C.civ, debitorul va fi obligat la despăgubiri nu numai atunci când acționează cu intenția de a-l prejudicia pe creditor ci ori de câte ori nu va dovedi existența unei cauze străine, deci ori de câte ori nu –și execută obligația din vina sa, indiferent că aceasta a constat în intenție sau simplă culpă .
Cauza străină în sensul art.1082 C.civ. este intervenția cazului fortuit sau a cazului de forță majoră sau vina creditorului care îl exonerează de răspundere, or, apariția actelor normative menționate nu îmbracă forma acestor evenimente pe care partea nu le putea prevedea și ca atare nu a luat măsurile corespunzătoare pentru evitarea acestor neexecutări, titlurile executorii fiind din cursul anului 2007 și, chiar și fapta unui terț să aibă ca efect înlăturarea răspunderii debitorului, este necesar ca și aceasta să aibă caracteristicile forței majore sau cazului fortuit.
Actele normative menționate de pârâți nu înlătură și nici nu ar putea înlătura dreptul creditorilor la dobânda de întârziere.
În consecință, reclamanta este îndreptățită la acoperirea în totalitate a prejudiciului produs și se impune obligarea pârâților la plata dobânzii legale pentru toată perioada întârzierii la plată, atât pentru sumele plătite cu întârziere, acestea de la data când hotărârile au devenit executorii și până la momentul plății efectuate, cât și pentru cele datorate și rămase neachitate de la data când hotărârile au devenit executorii și până la data plății acestor sume.
Luând în considerare cele de mai sus, instanța a admis acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții și a dispus obligarea acestora la plata dobânzilor legale pentru suma datorată prin sentința 281/12.02.2012 a Tribunalului M. și decizia nr. 2670/27.05.2009 a Curții de A. C., pronunțată în dosarul_, de la data când hotărârea a devenit executorie, pe toată perioada de întârziere, atât pentru sumele plătite cu întârziere, cât și pentru cele rămase neachitate și până la data plății integrale a acestor sume.
Față de dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă a luat act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M. Justiției.
În motivarea recursului s-a arătat că reclamanta a obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea sumelor de bani reactualizate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
S-a arătat că și prin OUG 71/2009 s-a dispus plata sumelor de bani reactualizate, ceea ce nu mai justifică plata dobânzii.
S-au invocat dispozițiile art. 1489 alin 1 Cod civil și art. 1535 cod civil, OG 13/2011, arătându-se că sumele de bani acordate reclamantei prin hotărâri irevocabile nu sunt exigibile, legiuitorul stabilind termene suspensive de executare prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, fiind expuse prevederile OUG 71/2009 și ale Legii 230/2011. Recurentul a susținut că sumele reprezentând creanțe nu sunt ajunse la scadență, iar reclamanta avea posibilitatea de a solicita exclusiv dobânda legală din ziua cererii în judecată.
La data de 12.02.2013, intimata reclamantă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțată de T. M..
Recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente.
Prin sentința 281/12.02.2009 pronunțată de T. M. în dosar nr._, irevocabilă prin decizia nr. 2670/27.05.2009 pronunțată de C. de A. C., pârâții au fost obligați să plătească reclamantei suplimentul corespunzător postului și treptei de salarizare în procent de 25 % din salariul de bază pentru fiecare supliment începând cu 15.05.2008 până la pronunțare în cuantum actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
Prin OUG nr. 71/2009, s-a prevăzut ca plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, sa se realizeze după o procedura de executare eșalonata pe o perioada inițiala cuprinsa intre 2010 – 2012.
Prin acte normative ulterioare au fost aduse modificări sub aspectul perioadei si a procentelor de creanța aferente perioadelor respective.
Reclamanta a înaintat ordonatorului de credite titlurile executorii respective, pana in prezent efectuându-se plăti parțiale, potrivit eșalonărilor legale, așa cum a reținut prima instanță.
Pentru partea de creanța rămasa neachitata, reclamanta a solicitat acordarea de dobânzi in prezenta cauza.
Se retine totodată ca sumele prevăzute in titlu executoriu reprezintă drepturi salariale(sporuri), datorate de către angajator . de timp si neachitate de către acesta.
Potrivit art. 166 din Codul muncii republicat(anterior art.161) salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz.
Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Art. 171(1) din Codul muncii republicat(anterior art.166) stabilește că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
În speță sunt aplicabile sunt aplicabile dispozițiile art. 1082 cod civil, potrivit cărora debitorul este obligat la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată și dispozițiile art. 1088 cod civil care dispun că pentru obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare cuprind dobânda legală.
Cu privire la motivul de recurs potrivit căruia creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadenta, fiind afectate de un termen suspensiv, ca urmare a reglementarii unei proceduri speciale de executare, C. retine următoarele:
Reclamanta isi desfăsoară activitatea in cadrul autoritatilor parate, in baza unui raport de muncă, generator de drepturi si obligații, printre drepturile de care beneficiază fiind si dreptul la salariu cu toate componentele sale, reglementat legal si cu scadenta lunara.
Ca urmare a nerespectării parțiale a acestei obligații de către autoritatea angajatoare, in sensul neplății lunare a sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica, reclamanta a formulat acțiune in justiție in vederea valorificării dreptului de creanța respectiv.
Instanța de judecata investita cu aceasta acțiune, constatând ca reclamanta este titularul unui drept de creanța care îndeplinește condițiile de exercitare, printre care si cerința de a fi un drept actual, respectiv faptul ca exista o datorie ajunsa la scadenta, exigibila, a admis acțiunea si a obligat parații la plata sumelor respective.
Prin urmare drepturile salariale respective sunt ajunse la scadenta, exigibilitatea creanței fiind constata de către instanța de judecata prin hotărârea judecătoreasca respectiva.
Prin OUG 71/2009 si L.230/2011 a fost stabilita procedura de executare a titlurilor executorii, in sensul plații eșalonate a sumelor deja stabilite prin hotărâri judecătorești.
In concluzie, prin cele doua acte normative nu a fost afectata exigibilitatea creanțelor respective, ele devenind exigibile la momentul stabilit legal, respectiv in luna de plata a dreptului salarial, legiuitorul dispunând doar cu privire la eșalonarea la plata a unor titluri executorii.
Creanțele reclamantei constatate prin hotărâri judecătorești îsi păstrează caracterul exigibil, fiind eșalonata doar punerea in executarea a hotărârii judecătorești.
In consecința, acest motiv de recurs este neîntemeiat.
Cu privire la motivul de recurs potrivit căruia in condițiile in care a operat actualizarea in funcție de rata inflației, nu se mai justifica si dobânda legala, C. retine următoarele:
Prin neexecutarea integrală a creanței la data când erau datorate, adică atunci când au devenit certe lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul beneficiarului un prejudiciu care trebuie acoperit integral.
Acest prejudiciu constă atât în pierderea puterii de cumpărare a sumei de bani reprezentând aceste creanțe prin devalorizarea monedei naționale, cât și în daune interese la care sunt îndreptățite reclamantele pentru neexecutare integrală a creanțelor.
Prin acordarea creanței actualizate cu indicele de inflație, nu înseamnă că au fost obligați pârâții la plata unei sume de bani mai mari decât cea datorată, ci este vorba de aceeași sumă, însă la valoarea de circulație din momentul executării. Actualizarea cu indicele de inflație urmărește de fapt păstrarea valorii reale a obligației bănești la data efectivă a plații, având un caracter compensatoriu, ce rezidă în faptul că, repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobândă.
Dobânda legală reprezintă prejudiciul pentru beneficiul nerealizat (potrivit art.1084 Cod civil daunele interese cuprind în genere pierderea ce a suferit creditorul și beneficiul de care a fost lipsit) având natură juridică diferită de actualizarea cu indicele de inflație.
În raport de argumentele expuse mai sus, C. constată că, prin obligarea pârâților, la plata dobânzii legale aferente creanței rămase neexecutate, nu se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului ci se asigură repararea integrală a prejudiciului si acest motiv de recurs fiind neîntemeiat.
In ceea ce privește motivul de recurs privind data de la care se datorează dobânda, instanța îl apreciază ca fiind fondat, ceea ce justifică admiterea recursului.
Nu poate fi reținuta argumentarea reclamantei in sensul ca a operat o întrerupere a prescripției prin recunoașterea dreptului de către debitor a unor sume parțiale, in baza OUG. 71/2009.
Așa cum rezulta atât din OUG 71/2009, cat si din redactarea L230/2011, prin cele doua acte normative nu a operat o recunoaștere a dreptului a cărui acțiune se prescrie, ci s-a instituit o procedura de plata eșalonata a unor sume stabilite prin hotărâri judecătorești, ceea ce nu echivalează cu recunoașterea insasi a dreptului ce se prescrie.
Reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata dobânzilor legale pentru creanțele datorate cu titlu de drepturi salariale, stabilite prin hotărâri judecătorești, respectiv o despăgubire, care are ca obiect suma de bani ce reprezintă prejudiciul suferit de creditor, pentru executarea cu întârziere și neexecutarea integrală a creanțelor stabilite în titlu executoriu, obligație succesivă și distinctă de aceea de plata drepturilor salariale neachitate.
Deci pentru creanțele inițiale reprezentând drepturi salariale, stabilite prin hotărâre judecătorească, reclamanta are titluri executorii iar executarea acestor creanțe a fost eșalonată prin acte normative succesive. În raport de data la care creanțele au devenit scadente, prezentul litigiu nu cade sub incidența noului Cod civil, aplicabile în cauză fiind dispozițiile Codului civil vechi care reglementează efectele obligațiilor, respectiv art..1073 Cod civil și art.1082 Cod civil, care trebuie coroborate cu cele ale art.1088 Cod civil potrivit cărora la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală. Aceste daune interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă, dar nu sunt debite decât din ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.
În raport de aceste dispoziții C. reține că reclamanta în calitate de creditoare este beneficiara acestor daune interese – dobânzi legale, pentru neexecutarea integrală a obligației de plată a creanțelor, fiind evident prejudiciul suferit cu atât mai mult cu cât, potrivit disp.art.3711 Cod pr. civilă executarea trebuia adusă la îndeplinire de bună voie, iar reclamanta prin actele normative menționate mai sus a fost împiedicată să treacă la executarea silită a obligației stabilită prin hotărâre judecătorească.
În condițiile în care în speță debitorul nu este de drept în întârziere (neaflându-se în nici una din ipotezele prev.de art.1079 Cod civil) și nu este vorba de o creanță pentru care după lege să curgă dobânda de drept așa cum prevăd disp. art.1088 alin.2 Cod civil, aceste daune interese sunt datorate de la data când sunt solicitate prin cererea de chemare în judecată, și nu de la data când creanța a devenit certă, lichidă și exigibilă.
In consecința, invocarea de către recurenta a dreptului reclamantei de a cere plata dobânzii de la data introducerii prezentei acțiuni este întemeiata, sens în care urmează sa fie admis recursul, modificată in parte sentința sub acest aspect, in sensul ca dobânda legala se datorează începând cu data introducerii acțiunii, 23 iulie 2011.
Vor fi menținute restul dispozițiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul M. JUSTIȚIEI împotriva sentinței nr.4609 din 12 noiembrie 2012, pronunțată de T. M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă D. A. și intimații pârâți C. DE A. C. și T. M..
Modifică în parte sentința în sensul că obligă pârâții să plătească reclamantei dobânda legală începând cu data introducerii acțiunii, respectiv 23 iulie 2011.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Martie 2013.
Președinte, G. C. | Judecător, L. B. | Judecător, A. R. |
Grefier, D. F. |
Red. jud. G.C.
Jud. fond N.S.D.
Tehn. D.F. 2ex
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
