Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 5965/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5965/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 20-05-2013 în dosarul nr. 10780/63/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 5965/2013
Ședința publică de la 20 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. R.
Judecător G. V.
Judecător C. N. G.
Grefier A. Coșei
S-au luat în examinare recursurile formulate de reclamantul I. E. și pârâtul P. C. împotriva sentinței nr. 1090 din 19 mai 2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații pârâți M. JUSTIȚIEI, M. FINANȚELOR PUBLICE și ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic V. V. pentru recurentul pârât P. C., lipsind recurentul reclamant I. E. și intimații pârâți M. JUSTIȚIEI, M. FINANȚELOR PUBLICE și ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, prin Serviciul arhivă, recurentul reclamant I. E. a depus înscris prin care arată că este de acord cu calculul efectuat de recurentul pârât P. C., după care,
Consilierul juridic V. V. pentru recurentul pârât P. C. depune la dosar calculul efectuat privind fracțiunile care au fost neglijate pentru orele lucrate în afara programului normal de lucru privind pe recurentul reclamant I. E..
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii.
Consilier juridic V. V. pentru recurentul pârât P. C. solicită admiterea recursului formulat conform motivelor de recurs. Cu privire la recursul formulat de recurentul reclamant pune concluzii de respingere a acestuia conform motivelor expuse în întâmpinare.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința nr. 1090 din 19 mai 2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ s-a respins excepția referitoare la lipsa semnăturii cererii de chemare în judecată, excepția necompetenței materiale a instanței, a netimbrării cererii și a lipsei procedurii prealabile.
S-a respins excepția prescripției ca rămasă fără obiect.
S-a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților M. Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Finanțelor Publice.
S-a respins acțiunea împotriva pârâților M. Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesual pasive.
S-a admis acțiunea reclamantului I. E. formulată împotriva pârâtului P. C., astfel cum a fost precizată.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1460,81 lei brut, actualizată la data plății efective, reprezentând contravaloarea orelor efectuate suplimentar și necompensate.
A fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 250 lei.
S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de Administrația Națională a Penitenciarelor, ca inadmisibilă.
S-a respins cererea de chemare în garanție, formulată de pârâtul P. C., ca lipsită de interes.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:
Excepția necompetenței materiale este neîntemeiată deoarece competența instanței de contencios administrativ se stabilește potrivit art. 10 alin. 1 din Legea 554/2004 și art. 2 pct. 1 lit. d cod procedură civilă în raport de partea ce are legitimare procesuală pasivă și calitate acesteia de instituție locală sau județeană sau instituție centrală; or, în speță P. C. nu are calitatea de autoritate sau instituție centrală, pentru a se putea reține necompetența tribunalului.
Neîntemeiate au fost reținute și excepția netimbrării acțiunii, față de faptul că cererea este scutită de plata taxei de timbru conform art. 15 din Legea nr. 146/1997, precum și a lipsei semnăturii cererii, constatând că cererea este semnată de avocat și are atașată împuternicirea avocațială.
Față de precizarea că este vizată doar perioada 1 ian. 2007 - 31 dec. 2009, excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente anului 2005 s-a reținut că rămas fără obiect.
În consecință aceste excepții au fost respinse.
De altfel, s-a argumentat că soluțiile date acestor excepții în primul ciclu procesual au fost menținute prin decizia de casare, iar art.315 C.pr.civ stabilește că dezlegările date de instanța de recurs asupra problemelor de drept sunt obligatorii pentru instanța de fond.
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive, s-a reținut, prin chiar decizia de casare, că, față de obiectul cauzei, legitimarea procesuală pasivă este justificată doar pentru instituția cu care reclamantul are un raport juridic de drept substanțial.
Prin urmare, dat fiind faptul că despăgubirile solicitate de reclamant sunt derivate din raportul de serviciu în care acesta este parte, calitatea procesuală pasivă aparține unității cu personalitate juridică ce este de asemenea parte a raportului de serviciu, în speță pârâtului P. C..
În consecință, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive în privința pârâților ANP, MJ și MFP.
Excepția lipsei procedurii prealabile, de asemenea a fost respinsă dat fiind faptul că reclamantul se plânge de refuzul pârâtei de a-i plăti orele suplimentare, caz în care, potrivit art.7 din legea 554/2004, nu este necesară parcurgerea procedurii plângerii prealabile.
Pe fondul cauzei, s-a constatat că reclamantul este funcționar public cu statut special în cadrul Penitenciarului C. desfășurând un program special de muncă, respectiv ture de 12 ore pe zi cu repaus de 24 de ore și 12 ore pe noapte cu repaus de 48 de ore.
Prin prezenta cerere a solicitat plata orelor prestate peste durata normală a timpului de lucru și în zilele de repaus săptămânal și în celelalte zile în care potrivit dispozițiilor legale nu se lucrează începând cu data de 1.01.2007 până la 31.12.2009, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
Regimul juridic al orelor suplimentare efectuate de categoria funcționarilor publici cu statut special din care face parte reclamantul este reglementat de art.16 din OG nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor cu statut special din Sistemul Administrației Penitenciarelor, care face trimitere expresă la art. 43 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul Funcționarilor Publici din ANP.
Astfel, potrivit art. 45 alin 3 din Legea 293/2004 republicată (în forma inițială, art.43), "Orele prestate de funcționarii publici din sistemul administrației penitenciare peste durata normală a timpului de lucru se compensează cu timp liber corespunzător. În cazul în care compensarea muncii suplimentare cu timp liber corespunzător nu a fost posibilă în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, orele suplimentare se vor plăti, în luna următoare, cu un spor din salariul de bază, după cum urmează:
a) 75% din salariul de bază pentru primele două ore de depășire a duratei normale a zilei de lucru;
b) 100% din salariul de bază pentru orele următoare. Cu un spor de 100% se plătesc și orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.
Munca peste durata normală a timpului de lucru poate fi prestată și sporurile prevăzute la alin. (4) se pot plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă în scris de șeful ierarhic, fără a se depăși 120 de ore anual, iar în cazuri cu totul deosebite se poate aproba efectuarea orelor suplimentare și peste acest plafon, dar nu mai mult de 360 de ore anual, cu aprobarea ordonatorului de credite și cu încadrarea în fondurile bugetare aprobate".
Iar art. 16 din OG 64/2006 prevede în mod explicit că pentru orele prestate de funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare peste durata normală a timpului de lucru, în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, potrivit legii, nu se lucrează, sunt aplicabile prevederile art. 43 din Legea nr. 293/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Aceste dispoziții se completează însă, conform art. 46 din Statut, cu regulamentele de ordine interioară elaborate de conducerea ANP și de unitățile aflate în subordinea acesteia în ceea ce privește modul de organizare a timpului de lucru, a pauzelor și evidența prezenței funcționarilor publici la serviciu, respectiv Ordinul nr. 399/2007 emis de M. Justiției pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OG nr.64/2006 și Decizia nr.307/25.01.2007 emisă de Directorului General al ANP dar și cu dispozițiile de drept comun, respectiv art.109, 110, 112 ,113 si art. 116,117 din Codul Muncii .
Ordinul nr.399/2007 și Decizia Directorului General ANP nr. 307/25.01.2007 care statuează, în esență aceleași reglementări ca și art. 45 din Statut, stabilind în același timp însă, distincția dintre orele suplimentare efectuate în cazul lucrului în ture și cele efectuate cazul programului normal.
Din interpretarea prevederilor cuprinse la pct. 11 din Ordinul nr.399/2007 și în art.4 alin.2 și 3 din Decizia nr. 307/2007 rezultă că programul în ture presupune și munca în zilele de repaus săptămânal sau în cele în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, astfel încât orele suplimentare se calculează raportat la durata normală a timpului de lucru, conform pontajului.
Așadar, faptul că efectuarea turei de lucru se realizează în zilele de repaus săptămânal sau în cele declarate nelucrătoare, nu justifică plata sporului.
În acest sens, s-a arătat că pronunțat și instanța de control în decizia de casare.
Prin urmare, la stabilirea orelor efectuate suplimentar, instanța de fond a avut în vedere doar orele efectuate în plus față de durata normală a timpului de lucru ( 40 ore/săptămânal, respectiv 160, 168, 176 sau 184 ore/lunar).
Potrivit disp. Ordinului 399/2007 plata orelor prestate peste durata normală a timpului de lucru, conform pontajului lunar, se face potrivit disp. art. 11.5: „a) total ore lucrate conform pontaj – total ore lucrate din lună = ore lucrate suplimentar; b) ore lucrate suplimentar /8 ore pe zi = număr de zile lucrate suplimentar; c) primele două ore din fiecare zi lucrată suplimentar se plătesc cu un spor de 75%, iar diferența până la 8 se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază. Fracțiunile rezultate ca lucrate suplimentar se neglijează”. Prin urmare, calculul orelor suplimentare se face avându-se în vedere orele efectiv prestate. Modalitatea de calcul este impusă prin Ordinul amintit, ordin ce nu a fost contestat.
S-a mai reținut că Decizia nr.307/2007 stabilește că "programul de lucru al personalului din compartimentele a căror activitate impune prezenta la serviciu mai mult de 8 ore, se stabilește la începutul anului, prin Decizie de zi pe unitate de către directori, în raport cu necesitățile operative, asigurându-se respectarea timpului de lucru legal". Se dispune că șefii de direcții sau servicii sau coordonatorii compartimentelor desemnează prin decizie de zi pe unitate, persoana cu atribuții de întocmire a fiselor individuale de evidență a orelor suplimentare, conform anexei 1 la Decizie. Pe baza fișelor individuale se întocmește o situație centralizatoare ce se comunică compartimentului financiar împreună cu fisele de pontaj. Se elaborează, la nivelul fiecărei unități un Raport anual privind orelor suplimentare.
Conform formularului anexa nr.1 la Decizia 307, Fișa individuală de evidențiere a orelor suplimentare și a timpului liber acordat în compensare, trebuie completată anterior efectuării orelor suplimentare, având în vedere obligația șefului ierarhic superior de a emite o dispoziție scrisă pentru efectuarea orelor suplimentare, exceptând categoriile de personal a căror activitate presupune efectuarea de ture și implicit ore suplimentare. Acordul funcționarului public este certificat de semnătura angajatului în ziua respectivă.
Pârâtul P. C. a depus la dosar fișele lunare privind prezența la serviciu a reclamantului precum și situație centralizatoare a pontajelor lunare, pentru perioada_ .
A susținut pârâtul că acele fișe individuale de evidență a orelor suplimentare nu au fost întocmite, întrucât orele suplimentare au fost compensate cu timp liber, iar fișele respective se impunea a fi întocmite doar în cazul în care ar fi fost plătite.
Cu toate acestea, înscrisurile depuse de pârât confirmă existența unor ore lucrate suplimentar care, așa cum a recunoscut în ședință publică, nu au fost plătite până în prezent.
Raportul de expertiză întocmit în cauză, de expert T. C., a concluzionat că reclamantul a efectuat ore suplimentare în anumite luni, situația centralizatoare fiind depusă în anexa 1 la raport; în această anexă expertul a avut în vedere orele suplimentare peste durata normală a timpului de lucru.
Expertul a stabilit orele efectuate suplimentar de reclamant, fara a avea in vedere orele suplimentare ce au fost compensate cu timp liber, dovada acestor compensări fiind făcuta de parat prin înscrisurile depuse la dosar, respectiv pontajele pe fiecare luna, înscrisuri ce au fost avute in vedere si de către expert.
Expertul a constatat efectuarea de ore suplimentare de către reclamant in 17 luni, pe parcursul celor 3 ani, luni care vor fi verificate in funcție de pontajele depuse la dosar.
În luna februarie 2007 petentul a lucrat efectiv 168 ore, potrivit pontajului, fata de 160 lucratoare ale lunii, efectuând 8 ore suplimentare, ce nu au fost compensate cu timp liber, așa cum reiese din pontajul depus la dosar, astfel ca reclamantul este îndreptățit la plata contravalorii a 8 ore suplimentare, de 153,528 lei brut, aspect evidențiat și în situația depusă la dosar de paratul P. C. (fila 35).
În luna aprilie 2007 petentul a lucrat efectiv 168 ore, potrivit pontajului, fata de 160 lucratoare ale lunii, efectuând 8 ore suplimentare, ce nu au fost compensate cu timp liber, așa cum reiese din pontajul depus la dosar, astfel ca reclamantul este îndreptățit la plata contravalorii a 8 ore suplimentare, de 153,528 lei brut, aspect evidențiat și în situația depusă la dosar de pârât (fila 35).
În luna iunie 2007 petentul a lucrat efectiv 192 ore, potrivit pontajului, fata de 168 lucratoare ale lunii, efectuând 24 ore suplimentare, ce nu au fost compensate cu timp liber, așa cum reiese din pontajul depus la dosar, astfel ca reclamantul este îndreptățit la plata contravalorii acestora, de 403,01 lei brut, aspect recunoscut si de parat în situația depusă la dosar (fila 35).
În luna septembrie 2007 reclamantul a lucrat, potrivit pontajului depus la dosar, 132 ore din 160 lucratoare ale lunii, având CO in perioada 03-12 septembrie, orele aferente zilelor de concediu nefiind luate in calculul orelor lucrate efectiv, potrivit art. 11.5 din Ordinul 399/2007. Prin urmare petentul nu a efectuat ore suplimentare.
În luna ianuarie 2008 reclamantul a lucrat, potrivit pontajului depus la dosar, 144 ore din 168 lucratoare ale lunii, având CO in perioada 01-07 ianuarie, orele aferente zilelor de concediu nefiind luate in calculul orelor lucrate efectiv, potrivit art. 11.5 din Ordinul 399/2007. Prin urmare petentul nu a efectuat ore suplimentare.
În luna februarie 2008 petentul a lucrat efectiv 180 ore, potrivit pontajului, fata de 168 lucratoare ale lunii, efectuand 12 ore suplimentare, ce nu au fost compensate cu timp liber, așa cum reiese din pontajul depus la dosar aferent lunii martie 2008, când a efectuat 168 ore din 168 lucratoare, astfel ca nu mai pot fi acordate ture recuperare peste durata normala a timpului de lucru. Prin urmare, reclamantul este îndreptățit la plata contravalorii celor 12 ore suplimentare necompensate, de 126,41 lei brut.
În luna aprilie 2008 petentul a lucrat efectiv 180 ore, potrivit pontajului, față de 168 lucratoare ale lunii, efectuând 12 ore suplimentare, ce nu au fost compensate cu timp liber, așa cum reiese din pontajul depus la dosar, astfel ca reclamantul este îndreptățit la plata contravalorii acestora, de 142,4 lei brut (calculate cu 100%), aspect evidențiat și în situația depusă la dosar de parat (fila 35).
În luna august 2008 reclamantul a lucrat, potrivit pontajului depus la dosar, 48 ore din 168 lucratoare ale lunii, având CO în perioada 01-24 august, orele aferente zilelor de concediu nefiind luate in calculul orelor lucrate efectiv, potrivit art. 11.5 din Ordinul 399/2007. Prin urmare petentul nu a efectuat ore suplimentare.
În luna octombrie 2008 petentul a lucrat efectiv 208 ore, potrivit pontajului, fata de 184 lucratoare ale lunii, efectuand 24 ore suplimentare, ce nu au fost compensate cu timp liber, așa cum reiese din pontajul depus la dosar aferent lunii noiembrie 2008, când a efectuat 169 ore fata de 160 lucratoare, astfel ca nu mai pot fi acordate ture recuperare peste durata normala a timpului de lucru. Prin urmare, reclamantul este îndreptățit la plata contravalorii celor 24 ore suplimentare necompensate, de 341,17 lei brut.
În luna noiembrie 2008 petentul a lucrat efectiv 169 ore, potrivit pontajului, fata de 160 lucratoare ale lunii, efectuând 9 ore suplimentare, ce au fost compensate cu timp liber, prin acordarea de ture recuperare in luna decembrie 2008, asa cum reiese din pontajul depus la dosar, astfel ca reclamantul nu are ore suplimentare necompensate.
În luna decembrie 2008 reclamantul a lucrat, potrivit pontajului depus la dosar, 130 ore din 160 lucratoare ale lunii, având CO in perioada 25-31 decembrie, orele aferente zilelor de concediu nefiind luate in calculul orelor lucrate efectiv, potrivit art. 11.5 din Ordinul 399/2007. Prin urmare petentul nu a efectuat ore suplimentare.
În luna ianuarie 2009 reclamantul a lucrat, potrivit pontajului depus la dosar, 130 ore din 160 lucratoare ale lunii, având CO în perioada 01-12 ianuarie, orele aferente zilelor de concediu nefiind luate in calculul orelor lucrate efectiv, potrivit art. 11.5 din Ordinul 399/2007. Prin urmare petentul nu a efectuat ore suplimentare.
În luna februarie 2009 petentul a lucrat efectiv 168 ore, potrivit pontajului, față de 160 lucratoare ale lunii, efectuând 8 ore suplimentare, ce nu au fost compensate cu timp liber, așa cum reiese din pontajul depus la dosar aferent lunii martie, când a lucrat efectiv 180 ore fata de 176 lucratoare, astfel ca reclamantul este îndreptățit la plata contravalorii acestora, de 140,78 lei brut.
În luna aprilie 2009 reclamantul a lucrat, potrivit pontajului depus la dosar, 156 ore din 168 lucratoare ale lunii, având CO în perioada 28-30, orele aferente zilelor de concediu nefiind luate in calculul orelor lucrate efectiv, potrivit art. 11.5 din Ordinul 399/2007. Prin urmare petentul nu a efectuat ore suplimentare.
În luna mai 2009 reclamantul a lucrat, potrivit pontajului depus la dosar, 156 ore din 160 lucratoare ale lunii, având CO in perioada 12-15, orele aferente zilelor de concediu nefiind luate in calculul orelor lucrate efectiv, potrivit art. 11.5 din Ordinul 399/2007. Prin urmare petentul nu a efectuat ore suplimentare.
In luna august 2009 reclamantul a lucrat, potrivit pontajului depus la dosar, 48 ore din 168 lucratoare ale lunii, avand CO in perioada 05-28, orele aferente zilelor de concediu nefiind luate in calculul orelor lucrate efectiv, potrivit art. 11.5 din Ordinul 399/2007. Prin urmare petentul nu a efectuat ore suplimentare.
În luna septembrie 2009 reclamantul a lucrat, potrivit pontajului depus la dosar, 152 ore din 168 lucratoare ale lunii, având CO în perioada 22-25, orele aferente zilelor de concediu nefiind luate in calculul orelor lucrate efectiv, potrivit art. 11.5 din Ordinul 399/2007. Prin urmare petentul nu a efectuat ore suplimentare.
În concluzie, acțiunea reclamantului a fost admisă și obligat pârâtul la plata sumei de 1460,81 lei brut, reprezentând ore efectuate suplimentar și necompensate in perioada 2007-2009, actualizată la data plății cu indicele de inflație corespunzător scadentei fiecărei sume.
În aplicarea art.274 C.pr.civ, a fost obligat pârâtul la pata cheltuielilor de judecată în cuantum de 250 lei, din care 150 lei reprezintă onorariul expertului in dos._ și 100 lei onorariul apărătorului in fata instanței de recurs.
Asupra cererii de chemare în garanție, instanța a constatat că, potrivit art. 60 C.pr.civ., poate fi chemat în garanție cel împotriva căruia poate să se îndrepte partea căzută în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubiri.
Prin urmare, numai persoana care devine parte într-un litigiu, deci justifică legitimarea procesuală, și mai mult, cade în pretenții, poate chema în garanție o altă persoană.
În speță, față de soluția ce s-a pronunțat asupra cererii de chemare în judecată a pârâtului ANP, de respingere pentru lipsa calității procesuale pasive, cererea de chemare în garanție formulată de acesta a fost respinsă ca inadmisibilă.
Referitor la cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul P. C., instanța a respins-o ca lipsită de interes:
Argumentul s-a arătat că este dat de dispozițiile O.G. nr.2.2/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, care înlătură necesitatea pronunțării unei hotărâri în contradictoriu și cu ordonatorii principali sau secundari de credite, pentru opozabilitate, și asta deoarece, legiuitorul, printr-o lege specială de care este ținută orice persoană care cade sub incidența acesteia, deci inclusiv ANP și M. Justiției, reglementează obligativitatea ordonatorilor principali de credite de a alimenta conturile instituțiilor din subordine, în ipoteza existenței unui titlu executoriu: art.4 din OG 22/2001"(1) Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
(2) Virările de credite bugetare prevăzute la alin. (1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale".
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamantul și pârâtul P. C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului, reclamantul a susținut că in mod greșit prima instanța a apreciat ca parații M. Justiției si Libertăților Cetățenești, M. Finanțelor si Administrația Națională a Penitenciarelor nu au calitate procesuală pasivă.
Astfel, a arătat că M. Finanțelor are calitate procesuală pasivă pentru rolul primordial și singular de alcătuire a bugetului statului, iar întrucât angajatorii s-au aparat de maniera ca nu au sumele de bani prinse în buget pentru aceste drepturi salariale este lipsita de temei admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a celorlalți doi parați M. Justiției si Libertăților Cetățenești si Administrația Naționala a Penitenciarelor.
Sentința este nelegală și prin prisma faptului ca obiectul acțiunii îl constituie orele suplimentare lucrate de reclamant peste programul normal de lucru conform art. 45 alin. 3 din Legea 293/2004 coroborat cu OG 64/2006.
Din aceste dispoziții legale rezultă că se face distincție între două categorii de sporuri de la litera a) si de la litera b). la litera a) unde se află primele sau orele se plătesc cu 75% și următoarele cu 100%, iar la litera b) sporul de 100% care se acordă pentru orele suplimentare lucrate in zilele de repaus săptămânal sau considerate libere.
Astfel, recurentul a arătat că instanța de fond, in mod nelegal, interpretând greșit actul dedus judecații a pronunțat o soluție greșită.
Se impunea a se identifica orele suplimentare lucrate peste programul normal de lucru, identificarea orelor lucrate în zilele de repaus săptămânal pentru a fi plătite diferit de litera a), conform literei b) din art. mai sus menționat sau, varianta în care le sunt plătite toate orele din zilele de repaus săptămânal si libere legal efectiv lucrate pe lângă orele lucrate peste programul normal de lucru.
Expertul a înțeles acest lucru si a făcut calculele chiar dacă numai parțial însă instanța nu a îmbrățișat nici una dintre modalitățile propuse de expert. Raportul de expertiză este incomplet acest lucru datorându-se instanței de fond prin respingerea obiecțiunilor.
Programul de lucru al reclamantului este unul atipic, iar dreptul la repausul săptămânal trebuie să îi fie respectat. Acesta este chemat la serviciu și zilele de repaus săptămânal, iar contrar legii nu esteremunerat in consecința
Prin acordul colectiv privind raporturile de serviciu încheiate între M. Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și reprezentanții salariaților în art. 31 se stipulează că repausul săptămânal este de 2 zile consecutive, de regulă sâmbăta si duminică.
Repausul săptămânal de 2 zile consecutive, indiferent că este sâmbăta și duminica, sau în alte zile din cursul săptămânii trebuie respectat, având dreptul la compensarea cu timp liber corespunzător, sau, după caz a drepturilor bănești, stipulate în lege.
Repausul săptămânal este altul decât timpul liber după tură. Se încearcă o creare a confuziei, potrivit căreia să se suprapună timpul liber după tura cu repausul săptămânal care este tot de 48 de ore consecutiv.
A menționat că prima instanță a refuzat să judece prin aceea că nu au luat în calcul nici una din cele două variante în care ar fi putut să acorde sporul pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămâni și libere legal.
A mai precizat că pârâtul P. C. a refuzat plata acestor ore suplimentare oferind un mod de calcul greșit al acestora un expert de specialitate a întocmit calculul drepturilor bănești ce i se cuvine parțial întrucât instanța de fond a respins obiecțiunile reclamantului în vederea completării raportului de expertiză, instanța de fond făcând calcule, pronunțându-se cu privire la o anumită sumă la care nu se știe dacă s-au aplicat reținerile legale privind sănătatea, etc, în plus fiind și eronată, în continuare reclamantul exemplificând modalitatea de calcul.
A mai arătat ca instanța de fond a invocat ca mod de calcul decizia 307/2007 a directorului general al ANP care, în anexa 2 unde scrie cum se întocmește evidenta orelor suplimentare sunt trecute mențiuni stricte și directe că acestea trebuie menționate pe categorii de zile: zile lucrătoare, zile de repaus săptămânal, zile în care conform legii nu se lucrează.
Nu s-a luat in calcul; nici aspectul că reclamantul putea efectua ore suplimentare într-o lună chiar dacă o perioadă din acea lună fusese în concediu medical sau de odihnă, după caz. Raționamentul pornește de la faptul că, cu titlu de exemplu, dacă 10 zile a fost în concediu mai rămân alte zile în care pot face multe ore suplimentare ținând cont chiar și de varianta că în zilele de concediu reclamantul este pontat și plătit opt ore. În modul de calcul reținut prin sentință, contrar raportului de expertiză s-a apreciat că dacă o perioadă de timp a fost în concediu într-o lună era imposibil ca reclamantul să mai fi putut efectua vreodată ore suplimentare.
În plus de evidențele orelor suplimentare care sunt depuse la dosarul cauzei, a evidentei privind prezenta reclamantului la serviciu a rezultat din actele contabile și ce ore s-au plătit sau nu, după caz.
A mai precizat că aceste calcule și obiecțiuni trebuiau clarificate de către expert în baza obiecțiunilor formulate de reclamant și pârât și instanța în baza rolului activ, putea să îi pună în vedere expertului de specialitate contabil să întocmească aceste calcule.
Un alt motiv de recurs vizează aspectul ca la momentul pronunțării, instanța a uitat de primul ciclu procesual și de cheltuielile efectuate de reclamant acolo, pronunțându-se decât parțial cu privire cheltuielile de judecată.
Dispozițiile Lg. 293/2004 au fost aplicabile și înaintea apariției Legii salarizării astfel că respingerea acțiunii pentru zilele de repaus săptămâni ca fiind lipsită de temei legal nu poate subzista, sentința pronunțata de instanța de fond sub acest aspect fiind nelegală.
S-au invocat în acest sens dispozițiile art. 53 din Constituție și s-a arătat că potrivit Legii 293/2004 s-a născut dreptul la plata orelor suplimentare ca drept subiectiv în virtutea căruia pot pretinde subiectului pasiv o contraprestație pozitivă, adică de a acorda suma de bani aferentă. Cu alte cuvinte s-a muncit peste programul normal de lucru în zilele considerate libere și de repaus săptămânal, Legea 293/2004 dispune ca se vor plați aceste ore suplimentare, iar pârâții nu s-au achitat de aceasta obligație.
Dreptul la plata orelor suplimentare a fost îngrădit în contradicție cu dispozițiile constituționale. Suspendarea prin acte normative al unui drept câștigat nu poate reprezenta nici un caz de restrângere a dreptului, operand ca o veritabilă privare de dreptul subiectiv, arbitrară și abuzivă.
Faptul că cei îndreptățiți nu au primit efectiv sumele de bani corespunzătoare art. 43 din Lg 293/2004, în speța de față raportat la termenul general de prescripție decembrie 2005, decembrie 2006, ci doar după emiterea legii salarizării nu înseamnă că dreptul a fost desființat, restrâns, ci doar îngrădit. După apariția legii salarizării aceasta lipsire de drept subiectiv a încetat astfel că toți cei care îndeplinesc condițiile instituite prin respectivele acte sunt îndreptățiți să beneficieze de acest drept de la data nașterii lui. Acordarea în concret a dreptului trebuie făcută de la momentul apariției acestuia.
A solicitat admiterea recursului și pe fond, admiterea în totalitate a acțiunii cu omologarea raportului de expertiză sau admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre judecare la instanța de fond în vederea completării și efectuării probatoriului. Solicită cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, pârâtul P. C. a susținut că sentința Tribunalului D. a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, motiv de modificare prevăzut de art. 304 punctul 9 din cod procedură civilă.
Instanța de fond, în rejudecare, nu a luat în considerare, la pronunțarea sentinței, cererea de chemare în garanție formulată și depusă în termen legal de P. C., înlăturând astfel un mijloc de apărare al pârâtului P. C..
Instanța de fond a reținut în mod greșit că cererea de chemare în judecată formulată de către instituția parata este lipsită de interes.
Or, dispozițiile legale invocate de către instanță (OG nr. 22/2002) prevăd la art. 1: „Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă”.A învederat că potrivit art. 6, cu VII, punctul 3, din HG nr. 652 din 27 mai 2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, acesta asigură fondurile necesare, fundamentează și elaborează proiectul bugetului pentru activitatea proprie, a instituțiilor publice din sistemul justiției pentru care ministrul justiției are calitatea de ordonator principal de credite și a unităților subordonate Ministerului; repartizează creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite și urmărește modul de utilizare a acestora.
Administrația Națională a Penitenciarelor, în calitatea sa de ordonator secundar de credite, elaborează și fundamentează proiectul de buget în funcție de solicitările penitenciarelor din subordine, care sunt ordonatori terțiari de credite, potrivit dispozițiilor HG . 1849/2004.
Cum repartizarea creditelor bugetare, aprobate de Ministerul Finanțelor Publice, pentru Administrația Națională a Penitenciarelor, se face de către M. Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, către instituțiile din subordinea sa, consideră că mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind lipsită de interes cererea de chemare formulată de P. C..
Mai mult, M. Justiției, în calitatea de ordonator principal de credite, are obligația, potrivit dispozițiilor OG nr. 22/2002 de a face propuneri pentru introducerea în buget a urnelor acordate prin titluri executorii, pentru a fi achitate.
În concluzie, recurenta pârât are interes în promovarea cererii de chemare în garanție.
Cu privire la extinderea cadrului procesual și pentru anul 2009, solicită să nu fie acordate sumele aferente acestui an, deoarece prevederile art. 315 alin. 1 din codul de procedură civilă sunt categorice și nerespectarea lor atrage nulitatea hotărârii pronunțate în ceea ce privește anul 2009. Decizia de casare stabilește în sarcina instanței de rejudecare, printre altele: "refacerea raportului de expertiză". Or, ținând cont că se află în situația unei casări parțiale unde hotărârea atacată își menține toate celelalte efecte ce au fost soluționate de instanța de fond și care nu au format obiectul recursului, apreciază că refacerea raportului de expertiză se limitează numai la anii 2007și 2008, așa cum a dispus instanța de fond în primul ciclu procesual. De aceea, a considerat că nu se poate lua în calcul contravaloarea orelor suplimentare pentru anul 2009.
În ceea ce privesc sumele reprezentând contravaloarea orelor efectuate suplimentar și necompensate în perioada 01.01._09, învederează că instanța de fond nu a ținut întru-totul cont de apărările Penitenciarului C., obligându-l și la plata unor ore suplimentare ce au fost compensate cu timp liber corespunzător, conform legislației specifice aplicabile sistemului penitenciar. P. C. a depus toate diligentele în a face dovada compensării corespunzătoare a orelor suplimentare efectuate și în a completa probatoriul din dosar în condițiile în care instanța de control a stabilit că această sarcină revine expertului contabil desemnat.
În temeiul art. 299, art. 304 punctul 9 cod procedură civilă coroborat cu art. 312 cod procedură civilă,a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței pronunțată de Tribunalul D. în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant.
În recurs, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art.11 pct.5 din Ordinul MJ nr.399/2007 și ale art. 4 alin. 3 și alin. 4 din Decizia nr. 307/2007 a Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Prin Decizia irevocabilă nr. 240/2012 pronunțata de ICCJ a fost admisă excepția de nelegalitate și s-a constatat nelegalitatea dispozițiilor art.11 pct. 5 din Ordinul MJ nr.399/2007 și ale art. 4 alin. 3 si alin. 4 din Decizia nr. 307/2007 a Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Pentru a se pronunța astfel, instanța suprema a reținut că dispozițiile cuprinse în Lg nr. 293/2004 reglementează modul de plată a muncii suplimentare necompensate cu timp liber, calculul raportându-se exclusiv ca unitate de timp la orele suplimentare, fără a distinge după cum este vorba de lucru in ture sau nu.
Contrar acestor prevederi legale, prin dispozițiile art.11 pct.5 din Ordinul MJ nr.399/2007 si ale art.4 alin.3 si alin.4 din Decizia nr. 307/2007 a Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor emise în baza și în aplicarea actelor normative cu forță juridică superioară, modalitatea de calcul a orelor lucrate suplimentar se raportează la altă unitate de timp, ziua lucrată suplimentar, transformându-se orele în zile suplimentare, cu neglijarea fracțiunilor de zile.
Aplicând acest mod de calcul se ajunge la situația în care funcționarii publici din sistemul administrației penitenciare sunt privați de drepturile salariale pentru o parte din orele suplimentare efectuate, respectiv cele ce reprezintă o fracțiune mai mică de o zi lucrată suplimentar.
S-a reținut astfel că excepția invocată este întemeiată, normele cuprinse în art.11 pct.5 din Ordinul MJ nr.399/2007 și art. 4 alin. 3 și alin. 4 din Decizia nr. 307/2007 a Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor adăugând la lege și stabilind un alt regim de calcul al sporurilor cuvenite pentru orele lucrate suplimentar.
Ca urmare a constatării irevocabile a nelegalitatii dispozițiilor art.11 pct.5 din Ordinul MJ nr.399/2007 și ale art. 4 alin. 3 și alin. 4 din Decizia nr. 307/2007 a Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor, în recurs, paratul P. C. a procedat la recalcularea drepturilor salariale cuvenite reclamantului pentru orele suplimentare efectuate si necompensate prin luarea în calcul și a fracțiunilor mai mici de o zi lucrată, în urma acestui calcul rezultând diferențe salariale față de cele acordate de instanța fond ca urmare a existentei unor astfel de fracțiuni în cazul concret al reclamantului, acest mod de calcul fiind însușit expres de reclamant conform înscrisului depus la dosar de acesta.
Conform acestui mod de calcul, reclamantul ar fi îndreptățit la plata sumei de 1683,32 lei, față de suma de 1460,81 lei acordată de instanța de fond.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor legale incidente, Curtea constata următoarele :
Prin acțiunea precizată la judecata în fond, în al doilea ciclu procesual, după casarea cu rejudecare, reclamantul a solicitat plata orelor suplimentare efectuate și necompensate cu timp liber sau în bani, ore efectuate în perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2009, sume actualizate cu indicele de inflație.
În ceea ce privește critica formulată de reclamant privind greșita admitere de către instanța de fond în rejudecare a excepției lipsei calității procesual pasive a pârâților M. Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Finanțelor Publice, Curtea constată că aceasta problemă de drept a fost dezlegată irevocabil în primul ciclu procesual prin decizia instanței de recurs care a reținut că aceste trei pârâte nu au legitimitate procesual pasivă în raportul juridic dedus judecății, astfel încât această dezlegare are putere de lucru judecat în al doilea ciclu procesual, nemaiputându-se pune în discuție, iar instanța nemaiputându-se pronunța asupra acestui aspect.
În ceea ce privește critica formulată de pârât privind greșita admitere a modificării cadrului procesual sub aspectul măririi perioadei pentru care s-au solicitat și s-au acordat drepturile în litigiu, Curtea constată că soluția de casare cu trimiterea cauzei spre rejudecare a provocat o nouă judecată pe fondul litigiului, devenind aplicabile dispozițiile procesual civile de la judecata în primă instanță, inclusiv cele privind modificarea și completarea acțiunii cuprinse în art.132 C.p.civ., dispoziții care însă nu au caracter de ordine publica, astfel încât reclamantul își poate modifica sau întregi acțiunea după prima zi de înfățișare daca paratul nu se opune.
Cum la judecata în primă instanță, după casare, reclamantul a precizat acțiunea arătând că drepturile salariale le solicită pentru perioada 01 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2009, iar pârâtul prezent în instanță prin reprezentant nu s-a opus acestei precizări, se constată că în mod legal instanța de rejudecare s-a pronunțat asupra drepturilor solicitate de reclamant prin precizare, respectiv și asupra drepturilor aferente anului 2009 și, în consecință, această critică formulată de pârât este nefondată.
În ceea ce privește critica formulată de pârât privind soluția de respingere ca lipsită de interes a cererii sale de chemare în garanție formulată împotriva MJ și ANP, Curtea constată că, instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente, respectiv a dispozițiilor art. 4 din O.G. nr. 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002.
Astfel, potrivit art. 4 din OG 22/2001 "(1) Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
(2) Virările de credite bugetare prevăzute la alin. (1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale".
Din interpretarea acestor dispoziții legale, rezultă că ordonatorii principali și secundari de credite, cum este cazul MJ și al ANP, în raport de P. C. care este ordonator terțiar de credite, au obligația legală de a alimenta conturile instituțiilor din subordine, în ipoteza existenței unui titlu executoriu, astfel încât pârâtul nu are interes în atragerea în proces a acestor două instituții prin intermediul cererii de chemare in garanție, soluția instanței de fond fiind legală, iar critica formulată de pârât fiind nefondată.
În ceea ce privește critica formulată de pârât pe fondul cauzei, Curtea o constată ca fiind nefondată, în condițiile în care, așa cum a reținut și prima instanță, din înscrisurile cauzei, respectiv din fisele de pontaj lunare, coroborate parțial cu raportul de expertiză efectuat în al doilea ciclu procesual, rezultă că în perioada 01 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2009 reclamantul a efectuat ore suplimentare ce nu i-au fost compensate în totalitate, potrivit dispozițiilor legale, cu timp liber corespunzător sau cu bani, astfel încât reclamantul este îndreptățit la despăgubirea aferentă.
În ceea ce privește criticile formulate de reclamant pe fondul cauzei, Curtea constată că regimul juridic al orelor suplimentare efectuate de funcționarii publici cu statut special din sistemul penitenciar, pentru perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2009, a fost reglementat de art. 16 din OG nr. 64/2006 privind salarizarea si alte drepturi ale funcționarilor cu statut special din Sistemul Administratei Penitenciarelor, care face trimitere expresa la art. 43( art.45 ) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul Funcționarilor Publici din ANP.
Aceste dispoziții se completează, conform art. 46 din Statut, cu regulamentele de ordine interioară elaborate de conducerea ANP și de unitățile aflate în subordinea acesteia în ceea ce privește modul de organizare a timpului de lucru, a pauzelor și evidența prezenței funcționarilor publici la serviciu, respectiv Ordinul nr. 399/2007 emis de M. Justiției pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OG nr.64/2006 și Decizia nr.307/25.01.2007 emisă de Directorului General al ANP dar și cu dispozițiile de drept comun, respectiv art.109 ,110, 112 ,113 si art. 116,117 din Codul Muncii .
Ordinul nr.399/2007 și Decizia Directorului General ANP nr. 307/25.01.2007 care statuează, în esență aceleași reglementari ca și art. 45 din Statut, stabilind în același timp, distincția dintre orele suplimentare efectuate în cazul lucrului în ture și cele efectuate cazul programului normal.
Din interpretarea prevederilor cuprinse la pct. 11 din Ordinul nr.399/2007 și în art. 4 alin. 2 și 3 din Decizia nr. 307/2007 rezultă că programul în ture presupune și munca în zilele de repaus săptămânal sau în cele în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, astfel încât orele suplimentare se calculează raportat la durata normală a timpului de lucru, conform pontajului.
Rezultă astfel că efectuarea turei de lucru în zilele de repaus săptămânal sau în cele declarate nelucrătoare, nu justifică plata sporului, cum greșit susține reclamantul, acesta având dreptul doar la plata orelor efectuate in aceste zile peste durata normala a unei ture și necompensate corespunzător.
De altfel, aceasta interpretare a dispozițiilor legale a fost reținută și de instanța de recurs din primul ciclu procesual, astfel încât aceasta problemă de drept a fost dezlegată irevocabil, cu putere de lucru judecat, nemaiputându-se pune in discuție, iar instanța nemaiputându-se pronunța asupra acestui aspect.
De asemenea, se retine că la pronunțarea soluției instanța de fond a interpretat corect probele cauzei, respectiv înscrisurile și raportul de expertiză si a aplicat corect dispozițiile legale, la stabilirea orelor suplimentare raportându-se corect la numărul de ore lucrătoare ale unei luni, la orele efectiv lucrate de reclamant, la incidența concediilor medicale și a celor de odihnă, la turele libere (timp liber acordat după programul de lucru) și la turele recuperare (timpul liber acordat în compensare pentru orele suplimentare lucrate peste programul de lucru), criticile formulate de reclamant sub aceste aspecte fiind nefondate.
În ceea ce privește modul de calcul al contravalorii despăgubirii cuvenite pentru orele efectuate suplimentar și necompensate, se constată că instanța de fond, prin raportare la dispozițiile art. 11 pct. 5 din Ordinul MJ nr. 399/2007 și ale art. 4 alin. 3 și alin. 4 din Decizia nr. 307/2007 a Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor, nu a ținut cont de orele suplimentare reprezentând fracțiuni de zile.
Cum prin Decizia irevocabilă nr. 240/2012 pronunțata de ICCJ a fost admisă excepția de nelegalitate și s-a constatat nelegalitatea dispozițiilor art.11 pct. 5 din Ordinul MJ nr.399/2007 și ale art.4 alin.3 si alin.4 din Decizia nr. 307/2007 a Directorului General al Administrației Nationale a Penitenciarelor, Curtea constată că în mod nelegal, la calculul contravalorii despăgubirii cuvenite pentru orele efectuate suplimentar și necompensate, instanța de fond nu a luat în considerare orele suplimentare reprezentând fracțiuni de zile, critica formulată de reclamant sub acest aspect fiind astfel fondată.
Întrucât potrivit calculului efectuat de pârâtul P. C. în recurs, calcul însușit expres de reclamant, au rezultat diferențe salariale fată de cele acordate de instanța fond ca urmare a existentei unor astfel de fracțiuni în cazul concret al reclamantului, se constată că despăgubirea acordată de instanța de fond nu este în cuantumul echivalent orelor suplimentare efectuate si necompensate corespunzător, rezultând astfel că este întemeiată critica formulată de reclamant sub acest aspect, acesta fiind îndreptățit la plata sumei de 1683,32 lei, față de suma de 1460,81 lei acordată de instanța de fond.
Nu poate fi reținută ca fondată critica vizând modul de acordare a cheltuielilor de judecată, în condițiile în care instanța de fond, în rejudecare, s-a raportat la cheltuielile efectuate de părți atât în primul ciclu procesual, în fond și recurs, cât și la cele efectuate în al doilea ciclu procesual, în fond.
Față de toate considerentele expuse mai sus, în raport de dispozițiile art. 304 ind.1 și art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de paratul P. C. ca nefondat, va admite recursul formulat de reclamantul B. T., va fi modificata sentința în sensul că se va admite acțiunea precizată formulată împotriva pârâtului P. C. si va fi obligat pârâtul P. C. către reclamant la plata sumei de 1683,32 lei brut, actualizată la data plății efectivă.
De asemenea, urmează a se menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul P. C. împotriva sentinței nr. 1090 din 19 mai 2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ în contradictoriu cu recurentul reclamant I. E. și intimații pârâți M. JUSTIȚIEI, M. FINANȚELOR PUBLICE și ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR.
Admite recursul formulat de reclamant împotriva aceleiași sentințe.
Modifică în parte sentința atacată în sensul că admite acțiunea precizată formulată împotriva pârâtului P. C..
Obligă pârâtul P. C. către reclamant la plata sumei de 1683,32 lei brut, actualizată la data plății efectivă.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Mai 2013.
Președinte, A. R. | Judecător, G. V. | Judecător, C. N. G. |
Grefier, A. Coșei |
Red. G.V.
2ex./A.C.
j. fond A.M.S.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 6903/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
