Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 6246/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Curtea de Apel CRAIOVA - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Decizia nr. 6246/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 22-05-2013 în dosarul nr. 10856/63/2010

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 6246/2013

Ședința publică de la 22 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. C. M. Z.

Judecător L. B.

Judecător A. C.

Grefier M. I.

S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâtul P. C. și reclamantul E. G., împotriva sentinței nr. 1016 din data de 10 mai 2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, M. JUSTIȚIEI și M. ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, având ca obiect „litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) plata orelor suplimentare”.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic V. V., pentru recurentul pârât P. C., lipsind recurentul reclamant E. G. și intimații pârâți ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, M. JUSTIȚIEI și M. ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Consilier juridic V. V. pentru recurentul pârât P. C., depune fișa de calcul a fracțiunilor ce au fost neglijate.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente asupra recursurilor de față.

Consilier juridic V. V., pentru recurentul pârât P. C., solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Cu privire la recursul declarat de reclamantul E. G. pune concluzii de respingere.

CURTEA

Asupra recursurilor de față;

Pe rolul Tribunalului D. – Secția C. Administrativ și Fiscal, a fost înregistrată acțiunea formulată de reclamanta(ul) E. G. , împotriva pârâților M. FINANȚELOR PUBLICE, M. JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR CETĂȚENEȘTI, ADMINISTRAȚIA N. A PENITENCIARELOR și P. C. prin care s-a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea în solidar a pârâților să plătească orele suplimentare efectuate începând cu data de 01.10.2005 până în prezent și în continuare, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este funcționar public cu statut special, salariat al Penitenciarului C. și lucrează într-un compartiment care efectuează paza și supravegherea interioară, cu un program de muncă de 12 ore pe zi cu 24 libere și 12 ore pe noapte cu 48 libere astfel că însumează lunar 168 de ore, 180 de ore, 192 de ore, în plus de aceasta lucrează și în zilele considerate libere sau sărbători legale.

Timpul de lucru legal este de 8 ore pe zi, 40 de ore pe săptămână, astfel că trebuie efectuate lunar 160, 168, 176 sau 184 de ore. Mai mult decât atât, repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este de regulă de 8 ore pe zi cu 2 zile de repaus, respectându-se zilele de sâmbătă și duminică ca zile de repaus și sărbătorile legale.

Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă este considerată muncă suplimentară care se compensează cu ore libere plătite, iar când compensarea nu este posibilă în următoarele 30 de zile după expirarea acestui timp orele suplimentare efectuate se plătesc prin adăugarea unui spor la salariu. Acest spor de muncă nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază. Repausul săptămânal este considerat în legislația română că se acorda 2 zile consecutiv, de regula sâmbăta și duminica.

Programul de lucru cuprinde și zilele de sărbătoare legală, în care în raport de dispozițiile art. 134 Codul muncii nu se lucrează și îi sunt încălcate astfel drepturile de a beneficia de un spor la salariu ce nu poate fi mai mic de 100%( art. 137, alin. 1 Codul muncii).

A formulat cerere în acest sens prin care a solicitat contravaloarea drepturilor bănești ce reprezintă compensarea orelor suplimentare efectuate și necompensate în zilele libere precum și contravaloarea drepturilor bănești ce reprezintă plata orelor efectuate în zilele considerate libere sau de repaus săptămânal.

I-a fost respinsă această cerere motivat de faptul că până la data de 1 ianuarie 2007 nu a existat temei legal și, în plus de aceasta, că ar exista un spor de 15% acordat la solda de bază pentru compensarea timpului prestat suplimentar, peste 10 ore pe zi, în situația în care nu s-a acordat timpul liber corespunzător.

Tot în motivarea respingerii cererii sale se află și motivul potrivit căruia ar fi necesar să se aloce fonduri bănești de către ordonatorul de credite pentru plata orelor suplimentare necompensate cu timp liber și că de la data de 1 ianuarie 2007 s-ar fi acordat timp liber corespunzător pentru orele lucrate suplimentar.

Față de primul motiv potrivit căruia până la data de 1 ianuarie 2007 nu a existat temei legal pentru plata orelor suplimentare, a învederat instanței că art. 43 și 44 din Legea nr.. 293/2004 privind statutul funcționarilor publici din ANP stabilește modalitatea de plată. Legea nr. 293 și-a produs și își produce efecte ca orice act juridic, ca orice lege, nefiindu-i abrogat conținutul în nici o altă lege ulterioară.

O.G. nr. 64/2006 privind salarizarea în articolul 16 se face trimitere la articolul 43 din Legea 293/2004, ceea ce înseamnă că se recunoaște puterea executorie a prevederilor din statut, chiar în lipsa unui act normativ de salarizare.

Prin Ordinul 399/2007, în art. 1, punctul 11 prevede aceste drepturi și modalități de plată făcând interpretarea art. 16.

Astfel că și înainte de apariția Legii privind salarizarea au existat norme juridice în baza cărora li se puteau acorda drepturile bănești solicitate de reclamanți. Legea 293 este un act normativ de aplicabilitate imediată, continuată de la apariția ei și până la momentul la care va fi abrogată sau modificată. Toate actele normative apărute după Legea 293/2004, se referă la O.G. nr. 64/2006, Ordinul 399/2007 prin care nu s-a abrogat nici unul dintre articolele privind salarizarea astfel încât chiar dacă nu era o lege a salarizării, era în vigoare Legea Privind Statutul -293/2004, care produce efecte juridice la fel ca orice altă lege. De asemenea arată că, în raport de dispozițiile Legii 293, art. 43 și 44 au fost plătiți zeci de mii de salariați din sistem și de altfel sunt plătiți și astăzi, întrucât pe rând celelalte două acte normative ulterioare acesteia fac trimitere la art. 43 și 44 din Legea 293.

Momentul final al unei legi este momentul în care încetează acțiunea legii, iar legea încetează să mai producă efecte juridice prin abrogare, ajungere la termen etc. In cazul de față art.. 43 din Legea 293/2004 nu este abrogat prin apariția celorlalte două acte normative ulterioare. Suntem practic în situația ultraactivității legii în sensul că legea nouă a consacrat situațiile guvernate de Legea 293/2004. A avut dreptul câștigat chiar prin dispozițiile Legii 293/2004 aspect reluat expres de O.G. nr. 64/2006 și Ordinul 399/2007.

S-a evitat să se țină cont de faptul că reclamantul muncește în zilele considerate libere și în zilele reținute de Legiuitor sărbători legale. I se recunoaște faptul că lucrează ore suplimentare între 12 și 48 de ore lunar, dar se uită că lucrează și vineri noaptea, și sâmbătă ziua, și sâmbătă noaptea și duminică ziua, și duminică noaptea. Se face vorbire de o indemnizație de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază care i s-ar acorda astfel că pachetul salarial ar trebui să acopere și eventualele eforturi depuse peste orele de program.

Indemnizația de dispozitiv este acordată tuturor salariaților și celor care lucrează 8 ore și celor care lucrează mai mult sau mai puțin de 8 ore, astfel că nu se face nici un fel de diferențiere între cei care lucrează 40 de ore pe săptămână și în medie 168 de ore pe lună față de cei care lucrează până la 192 de ore pe lună. Motivația potrivit căreia nu le pot fi plătite drepturile bănești solicitate, întrucât este necesară alocarea de fonduri bănești de către coordonatorul de credite nu are temei legal și nu constituie un motiv întemeiat pentru care nu le sunt acordate drepturile bănești pentru orele suplimentare efectuate.

De la 1 ianuarie 2007 s-a acordat parțial și necorespunzător timp liber pentru orele lucrate suplimentar, neținându-se cont de întreg numărul de ore lucrate suplimentar, neținându-se cont de zilele considerate repaus săptămânal și considerate libere.

In dovedirea acțiunii a solicitat încuviințarea probelor cu acte, martori, interogatorii, expertiză și orice alt mijloc de probă necesar.

În drept a invocat dispozițiile Legii 219/2004, OG 64/2006, OG 46/2007, Ordinul 399/2007, Codul Muncii, Legea 188/1999 precum și celelalte texte de lege invocate mai sus.

Prin sentința nr. 366 din data de 18 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ s-a respins excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești și Administrației Naționale a Penitenciarelor.

A fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Finanțelor Publice și excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile bănești aferente intervalului octombrie-noiembrie 2005.

S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta(ul) E. G., în contradictoriu cu pârâții M. FINANȚELOR PUBLICE, M. JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR CETĂȚENEȘTI, ADMINISTRAȚIA N. A PENITENCIARELOR și P. C..

Au fost obligați pârâții M. Justiției și Libertăților Cetățenești, Administrația Națională a Penitenciarelor și P. C. să plătească reclamantului suma de 14.609 lei, reprezentând contravaloarea orelor suplimentare și contravaloarea orelor efectuate în zilele de repaus săptămânal și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale, nu se lucrează, în intervalul ianuarie 2007- decembrie 2008, sumă actualizată potrivit indicelui de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.

S-a respins cererea privind acordarea drepturilor bănești pentru viitor.

A fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

S-a respins cererea privind plata drepturilor bănești pentru intervalul octombrie-noiembrie 2005 ca fiind prescrisă.

A fost respinsă cererea de chemare în garanție a Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești și Ministerului Finanțelor Publice formulată de Administrația Națională a Penitenciarelor.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut următoarele:

Reclamantul este funcționar public cu statut special în cadrul Penitenciarului C. desfășurând un program special de muncă, respectiv ture de 12 ore pe zi cu repaus de 24 de ore și 12 ore pe noapte cu repaus de 48 de ore.

Prin cererea formulată prin Sindicatul Național al Lucrătorilor de Penitenciare la data de 01.07.2008, reclamantul a solicitat Penitenciarului C. plata orelor prestate peste durata normală a timpului de lucru și în zilele de repaus săptămânal și în celelalte zile în care potrivit dispozițiilor legale nu se lucrează începând cu anul 2005, însă prin adresa nr.N217922/PCDJ/30.07.2008 pârâtul a comunicat refuzul său de a da curs acestei solicitări.

Așa cum a rezultat din adresa menționată și adresa nr._/ PCDJ/24.03.2009 emisă de P. C., refuzul pârâtului este fondat pe inexistența unui temei legal al cererii reclamantului până la data de 01.01.2007, precum și pe compensarea orelor suplimentare efectuate în anul 2008, și inexistența unui raport privind efectuarea unor astfel de ore în anul 2007.

Din raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză, instanța a reținut că în intervalul octombrie 2005 – decembrie 2008 reclamantul a efectuat mai multe ore suplimentare, peste durata normală a timpului e lucru, care nu i-au fost compensate cu timp liber în următoarele 30 de zile și în privința cărora nu i-au fost achitate drepturi salariale compensatorii. De asemenea, așa cum a rezultat din suplimentul la raportul de expertiză întocmit, reclamantul a prestat în intervalul menționat activitate în baza raporturilor de serviciu în zilele de repaus săptămânal și în celelalte zile în care potrivit dispozițiilor legale nu se lucrează, fără a beneficia modificarea drepturilor salariale prin aplicarea vreunui spor pentru munca prestată în aceste zile.

Acțiunea reclamantului a fost întemeiată în parte.

Astfel, potrivit art. 45 alin 3 din Legea 293/2004 republicată ( în forma inițială, art. 43 ), "Orele prestate de funcționarii publici din sistemul administrației penitenciare peste durata normală a timpului de lucru se compensează cu timp liber corespunzător. În cazul în care compensarea muncii suplimentare cu timp liber corespunzător nu a fost posibilă în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, orele suplimentare se vor plăti, în luna următoare, cu un spor din salariul de bază, după cum urmează:

a) 75% din salariul de bază pentru primele două ore de depășire a duratei normale a zilei de lucru;

b) 100% din salariul de bază pentru orele următoare. Cu un spor de 100% se plătesc și orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.

Munca peste durata normală a timpului de lucru poate fi prestată și sporurile prevăzute la alin. (4) se pot plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă în scris de șeful ierarhic, fără a se depăși 120 de ore anual, iar în cazuri cu totul deosebite se poate aproba efectuarea orelor suplimentare și peste acest plafon, dar nu mai mult de 360 de ore anual, cu aprobarea ordonatorului de credite și cu încadrarea în fondurile bugetare aprobate".

Dispozițiile legale citate anterior stabilesc dreptul categoriei profesionale din care face parte reclamantul la compensarea orelor suplimentare efectuate peste durata normală a timpului de lucru însă, prin art. 79 din același act normativ, aplicarea acestor dispoziții este amânată până la . legii privind salarizarea funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, dată până la care rămân aplicabile, în continuare, dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, respectiv Legea nr. 138/1999.

Așadar, până la . O.G 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor cu statut special din Sistemul Administrației Penitenciarelor, respectiv până la data de 10.01.2007, dispozițiile aplicabile reclamantului în ce privește salarizarea sunt cele ale Legii nr. 138/1999, modalitatea de plată a orelor suplimentare și orelor efectuate în zilele de repaus săptămânal și de sărbătoare legală urmând a fi stabilită până la această dată în raport de dispozițiile acestei legi.

Or, Legea nr. 138/1999 nu cuprinde dispoziții speciale pentru compensarea orelor suplimentare lucrate ori a muncii prestate în zilele de repaus săptămânal sau sărbătoare legală, plata muncii fiind concretizată în solda lunară compusă din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă, gradații și indemnizația de dispozitiv, apreciindu-se că pachetul salarial oferit acoperă și eventualele eforturi depuse peste orele de program, în condițiile în care indemnizația de dispozitiv este în cuantum de 25% din salariul de bază.

Numai o dată cu . dispozițiilor O.G. nr. 64/2006 s-a trecut la sistemul de plată sub forma salariului de bază, diferențiat potrivit art. 3 din acest act normativ pe funcții, nivel de studii și coeficienți de ierarhizare, așa încât de la 01.01.2007 au devenit aplicabile dispozițiile art. 43 alin. 3 din Legea nr. 293/2004, privind compensarea cu timp liber sau spor la salariul de bază pentru orele prestate peste durata normală a timpului de lucru ori în zilele de sărbătoare legală.

Este adevărat că, așa cum susțin reclamanții, dispozițiile citate din Legea 293/2004 nu au fost abrogate prin nicio altă reglementare legală însă inexistența unei abrogări nu poate echivala cu activitatea legii, atât timp cât, . a fost amânată până la adoptarea legii privind salarizarea funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare.

Nu este deci vorba de un vid legislativ, ci de aplicarea temporară a vechilor reglementări aplicabile personalului militar din care a făcut parte și această categorie de funcționari publici, până la adoptarea unor reglementări specifice, iar faptul că art. 16 din O.G. 64/2006 face trimitere la art. 43 din Legea nr. 293/2004, nu face decât să confirme acest lucru.

Ca atare, nefiind aplicabile pentru perioada decembrie 2005 – decembrie 2006 dispozițiile art. 43 din Legea 293/2004, cererea reclamanților privind plata drepturilor bănești pentru această perioadă nu prezintă un temei legal, aceasta fiind respinsă .

Cu totul alta este situația drepturilor bănești solicitate pentru intervalul ianuarie 2007 – decembrie 2008.

Astfel, art. 16 din O.G. 64/2006 prevede în mod explicit că pentru orele prestate de funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare peste durata normală a timpului de lucru, în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, potrivit legii, nu se lucrează, sunt aplicabile prevederile art. 43 din Legea nr. 293/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Dispozițiile art. 43 din forma inițială a Legii 293/2004, sensibil asemănătoare celor prevăzute de disp. rt. 117 și urm. din Codul Muncii, sunt preluate de asemenea de Decizia nr. 307/25.01.2007 a Directorului general al ANP, precum și în Ordinul nr. 399/C/06.02.2007 emis de Ministrul Justiției, ambele acte normative prevăzând durata normală a timpului de lucru, obligația compensării orelor suplimentare cu timp liber ori a acordării sporurilor pentru orele suplimentare necompensate și munca prestată în zilele de sărbătoare legală sau de repaus săptămânal.

În privința condițiilor pentru plata orelor suplimentare, actele normative menționate stabilesc obligativitatea existenței dispoziției scrise a șefului ierarhic pentru efectuarea acestor prestații, imposibilitatea compensării orelor suplimentare cu timp liber și înscrierea într-un plafon de 120 de ore și excepțional 360 de ore anual. Prin art. 4 alin. 3 din Decizia nr. 307/25.01.2007 a Directorului general al A.N.P. este prevăzut și algoritmul de calcul al orelor suplimentare, acestea reprezentând diferența dintre totalul orelor efectuate conform pontajului și totalul orelor lucrătoare din lună.

În speță, instanța a apreciat ca fiind îndeplinite aceste condiții.

Astfel, chiar stabilind, la începutul fiecărui an, potrivit art. 2 alin. 1 din Decizia nr. 307/25.01.2007 a Directorului general al ANP, programul de lucru al personalului din compartimentele a căror activitate impune prezența la serviciu mai mult de 8 ore, în raport cu necesitățile operative, directorul Penitenciarului C. a dispus în scris efectuarea de către reclamant a orelor peste programul de lucru, cunoscând de la început și independent de întocmirea unei evidențe în acest sens că, pe parcursul anului, din motive justificate de natura activității prestate, nu poate fi respectat timpul de lucru legal.

De asemenea, așa cum a rezultat din raportul de expertiză depus la dosar, expertul desemnat în cauză, verificând evidențele privind prezența reclamantului la serviciu, întocmite de Penitenciarului C., a stabilit pe baza algoritmului de calcul menționat anterior că reclamantul a efectuat în intervalul ianuarie 2007 – decembrie 2008 ore suplimentare care nu i-au fost compensate cu timp liber în următoarele 30 de zile.

Faptul că șeful serviciului sau compartimentului din care face parte reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de a întocmi fișa privind evidența orelor suplimentare și situația centralizatoare privind evidența orelor suplimentare și care urmează a fi plătite, așa cum pretinde pârâtul P. C. prin concluziile scrise formulate, a fost irelevant în cauză, cererii reclamantului neputându-i fi opusă propria culpă a unității în urmărirea îndeplinirii obligațiilor de către proprii angajați

Ca atare, instanța a constatat că pretențiile reclamantului privind plata orelor suplimentare efectuate în intervalul ianuarie 2007 – decembrie 2008 sunt fondate.

Fondată a fost și cererea privind plata sporului cuvenit pentru orele efectuate în zilele de repaus săptămânal și în celelalte zile în care potrivit reglementărilor legale nu se lucrează.

În acest sens, aș cum s-a reținut deja, conform dispozițiilor art. 45 alin. 4 din Legea 293/2004, la care face trimitere art. 16 din O.G. 64/2006, preluate de punctul 114 alin. 1 lit. b din Ordinul 399/C/2007, orele prestate de funcționarii publici din sistemul administrației penitenciare în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se plătesc cu un spor de 100% din salariul de bază.

Potrivit art. 132 din Codul muncii, dispoziții aplicabile în baza art. 89 din Legea 293/2004 și funcționarilor cu statut special din sistemul penitenciar, „ repaosul săptămânal se acordă în două zile consecutive, de regulă sâmbăta și duminica. În cazul în care repausul în zilele de sâmbătă și duminică ar prejudicia interesul public sau desfășurarea normală a activității, repaosul săptămânal poate fi acordat și în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern. În situația prevăzută la alin 2 salariații vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă”.

De asemenea, potrivit art. 137 alin. 2 coroborat cu art. 134 și 136 din Codul muncii, în cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală prevăzute de art. 134, salariații care lucrează în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită specificului activități, beneficiază de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

Așa cum rezultă din dispozițiile art. 132 din Codul muncii, în cazuri justificate de desfășurarea normală a activității, angajatorul poate decide acordarea repausului săptămânal în alte zile decât zilele de sâmbătă și duminică pe care legiuitorul le stabilește, ca regulă, zile de repaus săptămânal. În aceste situații însă, tocmai pentru a stabili o egalitate de tratament între această categorie de salariați și ceilalți cărora li se acordă repaosul săptămânal în zilele de sâmbătă și duminică, atât dispozițiile Codului muncii cât și dispozițiile Legii 293/2004 impun acordarea unui spor la salariul de bază pentru munca prestată în aceste zile. Altfel spus, indiferent de modalitatea de stabilire a celor două zile de repaus săptămânal, pentru munca prestată în zilele de sâmbătă și duminică, salariații au dreptul la un spor la salariul de bază.

Orice altă interpretare a dispozițiilor art. 132 alin. 3 din Codul muncii și art. 16 din O.G. 64/2006 plasează salariații în cazul cărora desfășurarea normală a activității împiedică efectuarea repaosului săptămânal în zilele de sâmbătă și duminică într-o situație de vădit dezavantaj în raport cu celelalte categorii de salariați, situație pe care, în mod evident legiuitorul a încercat tocmai să o evite.

De aceea instanța a apreciat nefondate argumentele invocate în apărare de pârâți, în sensul că acest spor se poate plăti doar funcționarilor publici cu statut special care lucrează în program normal de lucru și prestează muncă în zilele considerate libere sau în zilele de sărbători legale, nu și celor care au un program special de muncă, dat de specificul unității. Raționamentul propus este cu atât mai îndoielnic cu cât, așa cum pretinde pârâtul P. C. în concluziile scrise formulate, „ la nivelul Penitenciarului C. nu există un program de lucru care să prevadă repaosul săptămânal pentru cei ce prestează munca în ture”. În această interpretare ar însemna ca reclamantul să fie lipsit atât de dreptul de dreptul la repaus săptămânal ( căci cele 48 de ore libere consecutive urmează întotdeauna unei ture de 12 ore de noapte), cât și de sporul cuvenit pentru munca prestată în zilele în care, potrivit dispozițiilor legii, ar trebui să se afle în repaus săptămânal.

Tot astfel, în ce privește sporul pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, instanța a apreciat nefondate apărările pârâților.

Așa cum s-a reținut anterior, dispozițiile art. 137 alin. 2 din Codul muncii se aplică nu numai salariaților care lucrează în unitățile sanitare și cele de alimentație publică, ci și celor prevăzuți de art. 136, respectiv celor care lucrează în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită specificului activității cum este cazul în speța de față.

Ca atare, faptul că dispozițiile art. 134 din Codul muncii nu sunt aplicabile categoriei profesionale din care face parte reclamantul, în sensul că, datorită specificului activității, acesta poate presta muncă și în zilele de sărbătoare legală, nu înlătură și dreptul prevăzut în favoarea acestuia de art. 137 alin. 2 de a beneficia de timp liber în compensare, respectiv de sporul la salariul de bază. Altfel s-ar ajunge în situația în care ar fi lipsit atât de dreptul de a nu lucra în zilele de sărbătoare legală cât și de posibilitatea compensării acestei restrângeri a drepturilor prevăzute de legislația muncii.

Ori, în speța de față, având în vedere că, așa cum a rezultat din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, în intervalul ianuarie 2007 – decembrie 2008 reclamantul a prestat activitate în mai multe zile de repaus săptămânal și alte zile în care potrivit reglementărilor legale nu se lucrează, instanța constată că și cererea acestuia privind plata acestor drepturi bănești este fondată.

În aceste condiții instanța a admis cererea reclamantului și a obligat pârâții M. Justiției și Libertăților Cetățenești, Administrația Națională a Penitenciarelor și P. C. să-i achite acestuia sporul pentru orele suplimentare și pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale, nu se lucrează, în intervalul ianuarie 2007- decembrie 2008, sumele urmând a fi actualizate potrivit indicelui de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective pentru asigurarea unei reparații integrale a prejudiciului încercat de reclamant prin neplata acestor drepturi salariale.

Referitor la cererea privind acordarea drepturilor bănești solicitate și pentru viitor, instanța a respins-o reținând ca impedimente caracterul de „drept eventual” ( având în vedere inexistența, la momentul judecării cauzei, a unui criteriu de apreciere a drepturilor bănești ce pot fi acordate pentru viitor, influențele ulterioare ce pot ține de eventuale modificări legislative sau ale raporturilor de serviciu existente între părți ), astfel încât nu sunt îndeplinite în speță, disp. art. 110 C.pr.civ. De asemenea, în condițiile în care prezenta hotărâre judecătorească prezintă efectul tipic, constitutiv de drepturi, acordarea nediferențiată și cu caracter de principiu a drepturilor bănești pentru viitor, ar conduce la încălcarea disp. art. 4 C.civ. prin care este reglementată interdicția pronunțării unor dispoziții reglementare .

Asupra cererii de chemare în garanție, instanța a constatat că această cerere se grefează cadrului procesual, astfel cum este stabilit de către reclamant și care include ca intimați în cauză, chemații în garanție .

Cele două autorități publice chemate în garanție – Ministerul Finanțelor Publice și M. Justiției și Libertăților Cetățenești - au suspus analizei instanței de judecată, calitatea procesuală pasivă în cauză iar în analiza excepțiilor invocate, instanța de judecată a reținut deja existența unor obligații corelative și accesorii derivând din efectele raportului de funcție publică analizate în speță .

Cu alte cuvinte, pe lângă obligația principală privind plata drepturilor bănești opozabilă instituției penitenciare angajatoare, există, din punct de vedere legal și obligațiile ordonatorilor, atât secundari cât și primari de credite, de a propune alocarea fondurilor bugetare necesare și ulterior de a vira în conturile bugetare corespunzătoare sumele aprobate cu titlu de cheltuieli de judecată .

Analizând temeiurile cererii de chemare în garanție, instanța a constatat că, potrivit art. 60 C.pr.civ., poate fi chemat în garanție cel împotriva căruia poate să se îndrepte partea căzută în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubiri .

În speță, raporturile de subordonare și respectiv de supraveghere a exercițiului bugetar, proprii între părți, nu acordă posibilitatea promovării categoriilor de cereri reglementate de art. 60 alin. 1 C.pr.civ.

Pe de altă parte, reținând în mod direct calitatea de pârâți în cauză și obligarea acestora la plata drepturilor bănești alături de unitatea penitenciară angajatoare, fundamentată în raport de exercițiul atribuțiilor de ordonatori de credite, în speță, nu există interesul promovării cererii de chemare în garanție, așa încât aceasta a fost respinsă.

Împotriva acestei sentințe au declarat recursuri reclamantul și pârâții P. C., ANP și MJ.

În motivarea recursului reclamantul a criticat sentința recurată arătând că în mod greșit instanța de fond a constatat prescrierea acțiunii în perioada octombrie - noiembrie 2005 și faptul că M. Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă.

Pe fond, s-a susținut că în mod greșit instanța de fond a reținut că pentru perioada 2006-2007 nu au existat dispoziții speciale de acordare a acestor drepturi.

Un alt motiv de nelegalitate al sentinței recurate invocat de recurentul reclamant s-a arătat că este acela al nepronunțării instanței de fond asupra cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată, deși au fost cerute atât prin acțiunea principală, cât și la concluziile pe fond.

Prin motivele de recurs formulate de recurentul pârât M. Justiției s-a susținut că prima instanță a respins în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de acesta, deoarece nu are decât calitatea de ordonator principal de credite, calitate ce nu îi conferă și legitimare procesuală pasivă în litigiul dedus judecății, în condițiile în care conform prevederilor art. 2 alin. (4) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor și art. 1 și 7 din HG nr. 1849/2004 privind organizarea, funcționarea și atribuțiile A.N.P, Administrația Națională a Penitenciarelor este instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, conducere și patrimoniu propriu, iar finanțarea acesteia și a unităților subordonate se asigură în principal din venituri proprii și subsecvent din subvenții acordate de la bugetul de stat.

În aceste condiții s-a susținut că numai faptul că M. Justiției este ordonator principal de credite în raport cu Administrația Națională a Penitenciarelor nu poate duce la concluzia că acesta are calitate procesuală pasivă în cauză, atât cât între reclamant și M. Justiției nu există nici un raport juridic.

În motivarea recursului formulat de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor s-a criticat respingerea excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Naționale a Penitenciarelor.

În acest sens s-a susținut că, potrivit art. 10 alin. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1849/2004, unitățile aflate în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor au personalitate juridică și, în consecință, pot sta în judecată în nume propriu.

Întrucât reclamantul este încadrat la P. C., raporturile de serviciu în temeiul cărora a fost solicitat sporul pentru ore suplimentare, există între acesta și penitenciarul în cauză, motiv pentru care se impunea admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației Naționale a Penitenciarelor.

În cel de-al doilea motiv de recurs s-a invocat că instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 din codul de procedură civilă.

În acest sens s-a arătat că instanța a admis ca probă expertiza contabilă. Expertul a întocmit raportul de expertiză, iar reclamantul a formulat obiecțiuni la acesta. Instanța a admis obiecțiunile formulate și a dispus completarea raportului de expertiză, însă nu a pus în discuția tuturor părților din dosar și nici nu a dispus comunicarea către părțile care nu erau prezente a obiecțiunilor formulate.

În aceste condiții s-a susținut că raportul de expertiză este lovit de nulitate, fiind încălcat și principiul contradictorialității în administrarea acestei probe.

În următorul motiv de recurs s-a susținut că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut având în vedere petitul cererii, respectiv plata orelor suplimentare.

În argumentarea acestui motiv de recurs, invocându-se art. 129 alin. 6 din codul de procedură civilă s-a susținut că prin cererea introductivă nu se solicită și contravaloarea drepturilor bănești pentru orele efectuate în zilele considerate libere sau de repaus săptămânal. Având în vedere ca cererea reclamantului a fost formulată de către o persoană calificată în științe juridice, este inadmisibil a se considera că ar fi incidente în speță prevederile art. 138 punctul 4 din Cod de procedură civilă.

Mai mult, s-a arătat că din practicaua sentinței se poate observa că doar înaintea punerii concluziilor pe fondul cauzei, apărătorul reclamantului a înțeles să solicite și plata acestor drepturi. Or, la acest moment nu se mai putea modifica cererea introductivă, prima zi de înfățișare fiind demult depășită.

S-a susținut și că, din punctul de vedere al recurentei pârâtei plata orelor efectuate în zilele considerate libere sau de repaus săptămânal este un capăt de cerere bine definit căruia i se aplică un alt regim.

Invocându-se art. 45 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, republicată, s-a arătat că în cadrul sistemului penitenciar există funcționari publici cu statut special care își desfășoară activitatea într-un program de lucru normal (respectiv 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână) și alte categorii care lucrează după un program atipic, stabilit în raport cu necesitățile operative, asigurându-se însă respectarea timpului de lucru legal.

Astfel, s-a argumentat că, atunci când un funcționar își desfășoară activitatea într-un program de muncă atipic, spre exemplu în ture sau schimburi, programul de muncă normal al acestuia se consideră a fi cel stabilit pentru acest gen de activitate.

Dacă potrivit planificării turelor, un funcționar va lucra sâmbăta, duminica sau într-o zi care este declarată nelucrătoare prin lege, acestuia nu i se va aplica regimul stabilit prin art. 45 decât dacă prin însumarea orelor lucrate în întreaga lună se constată că a fost depășit timpul de muncă lunar, caz în care orele suplimentare îi vor fi plătite cu sporul corespunzător, așa cum se arată la punctul 11.5 din Anexa la Ordinul ministrului justiției nr. 399/2007.

Pentru prestarea activității de bază fără depășirea duratei lunare a timpului de muncă pentru care primește salariu, acestuia nu i se cuvine plata vreunui spor doar pentru faptul că, eventual, una sau mai multe ture au fost prestate într-o zi nelucrătoare.

În motivele de recurs recurentul pârâtul P. C., a criticat sentința recurată ca nelegală și netemeinică reiterând motivele de recurs detaliate mai sus în prezentarea recursului declarat de recurenta pârâtă Administrația Națională a Penitenciarelor privind acordarea plății orelor suplimentare extra petita, interpretarea greșită a actelor normative aplicabile în cauză în raport cu dreptul substanțial dedus judecății și aplicarea unei norme generale în locul unei norme speciale, referitor la dispozițiile din Codul muncii.

Prin Decizia nr. 1490 din data de 14 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ s-au admis recursurile declarate de pârâții ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, M. JUSTIȚIEI și P. C. și reclamantul D. D. F. împotriva sentinței numărul 366 din 18 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât M. FINANȚELOR PUBLICE.

S-a casat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

A reținut instanța de control că în mod corect s-a apreciat lipsa calității procesuale pasive pentru MFP, însă aceeași soluție se impunea și în privința pârâților ANP și MJ; în motivare, s-a arătat că obiectul litigiului îl constituie despăgubiri reprezentând drepturi bănești la care reclamantul susține că este îndreptățit; în litigiile în contencios administrativ cu acest obiect, este imperios necesar să figureze unitatea cu personalitate juridică în raport cu care reclamantul poate dobândi repararea prejudiciului invocat prin acțiune.

Această premisă nu conferă însă legitimare procesuală unor instituții cu care reclamantul nu are un raport juridic de drept substanțial ci numai persoanei juridice ce are un astfel de raport juridic cu reclamantul.

Prin urmare, dat fiind faptul că despăgubirile solicitate de reclamant sunt derivate din raportul de serviciu în care acesta este parte, calitatea procesuală pasivă aparține unității cu personalitate juridică ce este de asemenea parte a raportului de serviciu.

În speță, reclamantul este funcționar public cu statut special în cadrul Penitenciarului C., astfel că raportul său de serviciu se derulează cu unitatea mai sus precizată, care, potrivit art. 10 alin. 3 din HG 1849/2004 are personalitate juridică și patrimoniu propriu și astfel poate sta în judecată în nume propriu și poate acoperi prejudiciul invocat de reclamant în situația în care pretențiile acestuia sunt întemeiate.

Relevante sub acest sunt și dispozițiile art. 17 alin. 2 din Legea 293/2004, din care rezultă că decizia de numire a funcționarului public cu statut special definitiv este emisă de directorul unității în care acesta își desfășoară activitatea.

În acest context se impune a se reține ca întemeiată și excepția lipsei calității procesuale pasive referitor la pârâții M. Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor, deoarece între acești pârâți și reclamant nu există un raport de drept substanțial, respectiv un raport de serviciu.

A fost nerelevant sub aspectul calității procesuale pasive faptul că pârâții M. Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor au calitatea de ordonatori de credite, principal respectiv secundar, deoarece, așa cum s-a arătat mai sus legitimarea procesuală pasivă nu poate fi dată decât de existența unui raport de serviciu.

Reclamantul este în drept să atragă în judecată pentru opozabilitatea hotărârii și pe cei doi pârâți mai sus precizați în calitate acestora de ordonatori de credite principal și secundar, însă aceasta nu poate atrage calitatea de parte a lor în raportul obligațional, respectiv obligarea la despăgubiri direct către reclamant în situația în care pretențiile acestuia au fost reținute ca întemeiate.

În raport de cele mai sus constatate referitor la calitatea procesuală pasivă a pârâților M. Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor a fost reținută ca nefondată excepția necompetenței materiale a instanței de fond invocată de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, deoarece competența instanței de contencios administrativ se stabilește potrivit art. 10 alin. 1 din Legea 554/2004 și art. 2 pct. 1 lit. d cod procedură civilă în raport de partea ce are legitimare procesuală pasivă și calitate acesteia de instituție locală sau județeană sau instituție centrală, or, în speță P. C. nu are calitatea de autoritate sau instituție centrală, pentru a se putea reține că tribunalul a soluționat cauza cu încălcarea competenței materiale a altei instanțe.

Sunt reținute ca fondate apărările recurentelor pârâte referitoare la perioada pentru care drepturile solicitate de reclamant pot fi reținute ca existente.

În acest context se constată potrivit art. 86 alin. 1 din Legea 293/2004 în actuala numerotare a articolelor: „până la . legii privind salarizarea funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciare, rămân aplicabile în continuare, dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională”.

Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții a rămas astfel în vigoare până la . OG 64/2006, 1 ianuarie 2007, potrivit art. 62 din acest normativ, ce constituie „legea privind salarizarea funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciare” în accepțiunea art. 86 alin. 1 din Legea 293/2004.

Legea nr. 138/1999 nu cuprindea dispoziții privind plata orelor suplimentare sau a celor lucrate în zilele de repaus săptămânal sau sărbători legale. În acest context și dispozițiile art. 45 din Legea 293/2004, pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea nu au devenit aplicabile decât de la 1 ianuarie 2007, așa cum a reținut și instanța de fond.

Prin urmare, despăgubirile solicitate de reclamant nu au putut fi acordate pentru perioada anterioară datei de 1 ianuarie 2007.

Nu au putut fi reținute ca fondate susținerile recurentului reclamant în sensul că pentru perioada de la . Legii 293/2004 până la . OUG 64/2006, dreptul său la plata orelor lucrate suplimentar sau orelor lucrate în zilele de repaus săptămânal sau sărbători legale a fost doar suspendat similar dreptului la prima de vacanță, deoarece acest ultim drept prevăzut de asemenea în Legea 293/2004 a fost într-adevăr suspendat în mod expres și succesiv prin legile bugetului de stat, fapt ce nu s-a produs cu privire la dreptul ce face obiectul prezentului litigiu.

De asemenea, dreptul solicitat în prezentul litigiu este intrinsec legat de activitatea efectiv desfășurată de funcționarul public din sistemul administrației penitenciarelor, fiind inclus direct în sintagma „salarizare” în accepțiunea art. 86 alin. 1 din Legea 293/2004 pe când dreptul la prima de vacanță nu constituie un echivalent direct al activității desfășurate de funcționarul public.

De aceea și legiuitorul când a suspendat expres și succesiv dreptul la prima de vacanță al funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor prin legile bugetului de stat nu a considerat necesar să se refere și la dreptul acestora la plata orelor lucrate suplimentar sau orelor lucrate în zilele de repaus săptămânal sau sărbători legale, acestea nefiind aplicabile până la . OUG 64/2006, deci neputând fi nici suspendate.

Tot la această concluzie se ajunge și din interpretarea art. 16 din OG 64/2006.

În contextul în care se constată că reclamantul este îndreptățit la aplicarea dispozițiilor art. 45 din Legea 293/2004, numai după data de 1 ianuarie 2007, dată de la care salarizarea sa s-a făcut corespunzător statutului său de funcționar public iar nu potrivit statutului personalului militar, este nerelevantă în cauză soluționarea problemei prescripției dreptului la acțiune al reclamantului pentru perioada octombrie – noiembrie 2005, deoarece chiar dacă susținerile recurentului reclamant ar fi găsite ca fiind fondate, aceasta nu ar putea conduce la ideea admisibilității acțiunii sale pentru perioada mai sus precizată.

În ceea ce privește critica referitoare la nulitatea hotărârii rezultată din încălcarea principiului contradictorialității prin nepunerea în discuția părților a obiectivelor și obiecțiunilor încuviințate raportului de expertiză, Curtea a apreciat-o ca neîntemeiată și a respins-o, întrucât, pe de o parte, acestea au fost puse în discuția părților astfel cum rezultă din încheierile de ședință de la termenele de judecată respective iar pe de altă parte, aceste aspecte nu atrag sancțiunea nulității hotărârii ci eventual, dacă ar fi fost invocate în fața primei instanțe, ar fi fost pusă în discuție nulitatea raportului de expertiză.

În speță, reclamantul are calitatea de funcționar public cu statut special in cadrul ANP – P. C., cu atribuții specifice compartimentului paza si supraveghere interioara, a solicitat obligarea in solidar a pârâților MEF, MJ, ANP si P. C. la plata orelor suplimentare efectuate începând cu data de 01 10 2005 pana in prezent si in continuare .

Regimul juridic al orelor suplimentare efectuate de categoria funcționarilor publici cu statut special din care face parte reclamantul este reglementat de art. 16 din OG nr. 64/2006 privind salarizarea si alte drepturi ale funcționarilor cu statut special din Sistemul Administratei Penitenciarelor, care face trimitere expresa la art. 43 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul Funcționarilor Publici din ANP.

Aceste dispoziții se completează însă, conform art. 46 din Statut, cu regulamentele de ordine interioară elaborate de conducerea ANP și de unitățile aflate în subordinea acesteia în ceea ce privește modul de organizare a timpului de lucru, a pauzelor și evidența prezenței funcționarilor publici la serviciu, respectiv Ordinul nr. 399/2007 emis de M. Justiției pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OG nr.64/2006 și Decizia nr.307/25.01.2007 emisă de Directorului General al ANP dar și cu dispozițiile de drept comun, respectiv art.109, 110, 112 ,113 si art. 116,117 din Codul Muncii .

Ordinul nr.399/2007 și Decizia Directorului General ANP nr. 307/25.01.2007 care statuează, in esență aceleași reglementari ca si art. 45 din Statut, stabilind in același timp însă, distincția dintre orele suplimentare efectuate în cazul lucrului în ture și cele efectuate cazul programului normal.

Din interpretarea prevederilor cuprinse la pct. 11 din Ordinul nr.399/2007 și în art.4 alin.2 și 3 din Decizia nr. 307/2007 rezultă că programul în ture presupune și munca în zilele de repaus săptămânal sau în cele în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, astfel încât orele suplimentare se calculează raportat la durata normală a timpului de lucru, conform pontajului.

Așadar, faptul că efectuarea turei de lucru se realizează în zilele de repaus săptămânal sau în cele declarate nelucrătoare, nu justifică plata sporului.

Pe de altă parte, Decizia nr.307/2007 stabilește și metodologia programul de lucru al personalului din compartimentele a căror activitate impune prezenta la serviciu mai mult de 8 ore, se stabilește la începutul anului, prin decizie de zi pe unitate de către directori, in raport cu necesitățile operative, asigurându-se respectarea timpului de lucru legal. Se dispune ca șefii de direcții sau servicii sau coordonatorii compartimentelor desemnează prin decizie de zi pe unitate, persoana cu atribuții de întocmire a fiselor individuale de evidenta a orelor suplimentare conform anexei 1 la Decizie. Pe baza fiselor individuale se întocmește o situație centralizatoare ce se comunica compartimentului financiar împreună cu fisele de pontaj . Se elaborează, la nivelul fiecărei unități un Raport anual privind orelor suplimentare.

Conform formularului anexa nr.1 la Decizia- Fișa individuală de evidențiere a orelor suplimentare și a timpului liber acordat în compensare, trebuie completată anterior efectuării orelor suplimentare, având în vedere obligația șefului ierarhic superior de a emite o dispoziție scrisă pentru efectuarea orelor suplimentare, exceptând categoriile de personal a căror activitate presupune efectuarea de ture și implicit ore suplimentare. Acordul funcționarului public este certificat de semnătura angajatului în ziua respectivă.

Astfel la dosar a fost depus Raportului privind orele suplimentare efectuate la nivelul unității în anul 2008, Raport nr._/PC/27.01.2009, din care rezultă că în cadrul compartimentului pază și supraveghere unde este încadrat reclamantul s-au efectuat în cursul anului 2008 un număr de_ ore suplimentare care însă au fost compensate în totalitate cu timp liber.

Prin urmare, pentru a fi acordate aceste sporuri prevăzute de art.43 din L.293/2004 și reluate prin Decizia Directorului General al ANP nr.307/2007, se impune parcurgerea unei proceduri, întocmirea unor evidente si documente, proceduri si evidente asupra cărora instanța de fond nu a realizat o cercetare temeinica si care prin urmare nu au fost avute in vedere nici de către expert.

Soluția instanței de fond se întemeiază exclusiv pe Decizia nr.307/2007, cu caracter generic și pe Raportul de expertiză contabilă .

Din probatoriul administrat astfel în fața instanței de fond și din Raportul de expertiză contabilă nu a rezultat cu certitudine modalitatea de cuantificare a prejudiciului reclamat, respectiv modalitatea de calcul a numărului orelor suplimentare, perioada de referință la care s-a raportat expertul, luna sau săptămâna in funcție de programul de lucru în ture al reclamantului, modul in care a aplicat diferențiat procentul sporului pentru primele 2 ore si pentru următoarele in consens cu art. 4 alin.4 din Decizia nr. 307/2007. Expertiza nu cuprinde documentele pe care le-a avut in vedere referitoare la: programul de lucru specific compartimentului din care face parte reclamantul stabilit prin Decizie, Dispoziție, ori Regulament de Ordine Interioara, solda de baza, foile colective de prezenta ori pontaj, condica de prezenta, fise individuale de evidenta a orelor suplimentare ori in lipsa acestora documente de evidențiere a timpului liber acordat in compensare ,daca a fost cazul . Nu s–a cercetat de către instanța de fond care este perioada de referință in raport de specificul programului inegal repartizat in timpul unei săptămâni și în consecință eventuala incidență a dispozițiilor prevăzute in anexa 1 la Decizia nr. 307/2007 ce prevăd anumite exceptări de la obligația întocmirii acestor evidente.

Nu s-a explicat de către expert în ce măsură a ținut cont de Raportul anual pentru 2008 depus la dosar din care rezulta ca s-au compensat cu timp liber corespunzător orele suplimentare efectuate în anul 2008. Nu s-a cercetat de către instanța de fond documentația ce a stat la baza acestui Raport in măsura in care îl vizează pe reclamant si nici daca s-a întocmit un Raport similar si pentru anul 2007

Expertul nu a evidențiat detaliat nici în suplimentul raportului, pentru fiecare lună în parte și conform căror evidențe și documente câte zile de repaus săptămânal s-au lucrat efectiv de către reclamant, indicarea in concret a acestora si numărul de ore lucrătoare ce s-au suprapus cu ziua de repaus săptămânal. Se impuneau aceste precizări si clarificări întrucât programul inegal repartizat poate presupune ore de munca nu in toate, ci in anumite sau doar o parte din zilele de repaus săptămânal. In plus, instanța de fond nu a precizat si nu a motivat ce varianta dintre cele două expuse de expert a avut în vedere la stabilirea cuantumului total al despăgubirilor și pentru ce considerente .

Mai mult, reclamantul a precizat prin acțiune că după 1 ian. 2007 s-a acordat parțial timp liber in compensare, iar expertiza ajunge la o concluzie contrară, aspect ce nu a fost lămurit de către instanța de fond.

Față de cele arătate, Curtea a apreciat că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, motiv care a atras conform disp. art.312 C.p.c casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, în rejudecare impunându-se suplimentarea probatoriilor, în primul rând prin refacerea raportului de expertiză și atașarea la dosar a tuturor înscrisurilor necesare ce vor fi avute în vedere de expert la întocmirea raportului de expertiză.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat sub nr. _ .

La data de 11 octombrie 2010, pârâtul P. C. a formulat cerere de chemare în garanție a pârâților M. Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor, motivat de faptul că aceste instituții asigură fondurile necesare și au calitatea de ordonator principal respectiv secundar de credite.

Pârâtul M. Justiției a depus întâmpinare, la cererea de chemare în garanție, solicitând respingerea acesteia.

A motivat că M. Justiției are doar rolul de a centraliza proiectele de buget transmise de instituțiile aflate în subordinea sa și de a le înainta Ministerului Finanțelor Publice.

S-a dispus suplimentarea probatoriului; pârâtul P. C. a depus la dosar fișele de pontaj pentru perioada 2007/2009; s-a dispus refacerea raportului de expertiză cu luarea în considerare a înscrisurilor depuse în rejudecare, raportul întocmit de expert T. C. fiind depus la 28 martie 2011.

Prin sentința nr. 1016 din data de 10 mai 2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._ s-a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului D. și excepția netimbrării cererii.

A fost respinsă excepția prescripției ca lipsită de interes

S-a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților M. Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Finanțelor Publice.

S-a respins acțiunea împotriva pârâților M. Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă

A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul E. G. formulată împotriva pârâtului P. C., astfel cum a fost precizată.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 452,45 lei, actualizată la data plății efective, reprezentând contravaloarea orelor efectuate suplimentar și necompensate în perioada 1 ianuarie 2007/31 decembrie 2009.

A obligat pârâtul la plata sumei de 250 lei, cheltuieli de judecată.

S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de Administrația Națională a Penitenciarelor, ca inadmisibilă.

A fost respinsă cererea de chemare în garanție, formulată de pârâtul P. C., ca lipsită de interes.

Analizând actele și lucrările dosarului, cu prioritate asupra excepțiilor invocate, instanța a constatat:

Excepția necompetenței materiale a fost neîntemeiată deoarece competența instanței de contencios administrativ se stabilește potrivit art. 10 alin. 1 din Legea 554/2004 și art. 2 pct. 1 lit. d cod procedură civilă în raport de partea ce are legitimare procesuală pasivă și calitate acesteia de instituție locală sau județeană sau instituție centrală; or, în speță P. C. nu are calitatea de autoritate sau instituție centrală, pentru a se putea reține necompetența tribunalului.

Neîntemeiată a fost și excepția netimbrării acțiunii, față de faptul că cererea este scutită de plata taxei de timbru conform art. 15 din Legea nr. 146/1997.

Față de precizarea formulată, în sensul că este vizată doar perioada 1 ian.2007-31 dec.2009, excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente anului 2005 a fost lipsită de interes

În consecință aceste excepții au fost respinse.

De altfel, soluțiile date acestor excepții în primul ciclu procesual au fost menținute prin decizia de casare, iar art.315 C.pr.civ stabilește că dezlegările date de instanța de recurs asupra problemelor de drept sunt obligatorii pentru instanța de fond.

În privința excepției lipsei calității procesuale pasive, s-a reținut, prin chiar decizia de casare, că, față de obiectul cauzei, legitimarea procesuală pasivă este justificată doar pentru instituția cu care reclamantul are un raport juridic de drept substanțial.

În consecință, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive în privința pârâților ANP, MJ și MFP.

Pe fondul cauzei, s-a constatat că reclamantul este funcționar public cu statut special în cadrul Penitenciarului C. desfășurând un program special de muncă, respectiv ture de 12 ore pe zi cu repaus de 24 de ore și 12 ore pe noapte cu repaus de 48 de ore.

Prin prezenta cerere a solicitat plata orelor prestate peste durata normală a timpului de lucru și în zilele de repaus săptămânal și în celelalte zile în care potrivit dispozițiilor legale nu se lucrează începând cu data de 1.01.2007 până la 31.12.2009, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, cu cheltuieli de judecată

Regimul juridic al orelor suplimentare efectuate de categoria funcționarilor publici cu statut special din care face parte reclamantul este reglementat de art.16 din OG nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor cu statut special din Sistemul Administrației Penitenciarelor, care face trimitere expresă la art. 43 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul Funcționarilor Publici din ANP.

Astfel, potrivit art. 45 alin 3 din Legea 293/2004 republicată ( în forma inițială, art.43), "Orele prestate de funcționarii publici din sistemul administrației penitenciare peste durata normală a timpului de lucru se compensează cu timp liber corespunzător. În cazul în care compensarea muncii suplimentare cu timp liber corespunzător nu a fost posibilă în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, orele suplimentare se vor plăti, în luna următoare, cu un spor din salariul de bază, după cum urmează:

a) 75% din salariul de bază pentru primele două ore de depășire a duratei normale a zilei de lucru;

Iar art. 16 din OG 64/2006 prevede în mod explicit că pentru orele prestate de funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare peste durata normală a timpului de lucru, în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, potrivit legii, nu se lucrează, sunt aplicabile prevederile art. 43 din Legea nr. 293/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Aceste dispoziții se completează însă, conform art. 46 din Statut, cu regulamentele de ordine interioară elaborate de conducerea ANP și de unitățile aflate în subordinea acesteia în ceea ce privește modul de organizare a timpului de lucru, a pauzelor și evidența prezenței funcționarilor publici la serviciu, respectiv Ordinul nr. 399/2007 emis de M. Justiției pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OG nr.64/2006 și Decizia nr.307/25.01.2007 emisă de Directorului General al ANP dar și cu dispozițiile de drept comun, respectiv art.109, 110, 112 ,113 si art. 116,117 din Codul Muncii .

Ordinul nr.399/2007 și Decizia Directorului General ANP nr. 307/25.01.2007 care statuează, în esență aceleași reglementări ca și art. 45 din Statut, stabilind în același timp însă, distincția dintre orele suplimentare efectuate în cazul lucrului în ture și cele efectuate cazul programului normal.

Așadar, faptul că efectuarea turei de lucru se realizează în zilele de repaus săptămânal sau în cele declarate nelucrătoare, nu justifică plata sporului.

În acest sens, s-a pronunțat și instanța de control în decizia de casare.

Prin urmare, la stabilirea orelor efectuate suplimentar, instanța a avut în vedere doar orele efectuate în plus față de durata normală a timpului de lucru ( 40 ore/săptămânal, respectiv 160, 168, 176 sau 184 ore/lunar).

Potrivit disp. Ordinului 399/2007 plata orelor prestate peste durata normală a timpului de lucru, conform pontajului lunar, se face potrivit disp. art. 11.5: „a) total ore lucrate conform pontaj – total ore lucrate din lună = ore lucrate suplimentar; b) ore lucrate suplimentar /8 ore pe zi = număr de zile lucrate suplimentar; c) primele două ore din fiecare zi lucrată suplimentar se plătesc cu un spor de 75%, iar diferența până la 8 se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază. Fracțiunile rezultate ca lucrate suplimentar se neglijează”.

S-a mai reținut că Decizia nr.307/2007 stabilește că "programul de lucru al personalului din compartimentele a căror activitate impune prezenta la serviciu mai mult de 8 ore, se stabilește la începutul anului, prin Decizie de zi pe unitate de către directori, în raport cu necesitățile operative, asigurându-se respectarea timpului de lucru legal". Se dispune că șefii de direcții sau servicii sau coordonatorii compartimentelor desemnează prin decizie de zi pe unitate, persoana cu atribuții de întocmire a fiselor individuale de evidență a orelor suplimentare, conform anexei 1 la Decizie. Pe baza fișelor individuale se întocmește o situație centralizatoare ce se comunică compartimentului financiar împreună cu fisele de pontaj. Se elaborează, la nivelul fiecărei unități un Raport anual privind orelor suplimentare.

Conform formularului anexa nr.1 la Decizia 307, Fișa individuală de evidențiere a orelor suplimentare și a timpului liber acordat în compensare, trebuie completată anterior efectuării orelor suplimentare, având în vedere obligația șefului ierarhic superior de a emite o dispoziție scrisă pentru efectuarea orelor suplimentare, exceptând categoriile de personal a căror activitate presupune efectuarea de ture și implicit ore suplimentare. Acordul funcționarului public este certificat de semnătura angajatului în ziua respectivă.

Astfel la dosar a fost depus Raportul privind orele suplimentare efectuate la nivelul unității în anul 2008, nr._/PC/27.01.2009, din care a rezultat că în cadrul compartimentului pază și supraveghere unde este încadrat reclamantul s-au efectuat în cursul anului 2008 un număr de_ ore suplimentare care însă au fost compensate în totalitate cu timp liber.

De asemenea, pârâtul a recunoscut că pentru 2007 nu s-a întocmit un astfel de raport.

În ceea ce privește deciziile de zi, pârâtul s-a apărat în sensul că aceste înscrisuri conțin informații clasificate și nu pot fi depuse la dosar.

A depus însă fișele lunare privind prezența la serviciu a reclamantului precum și situație centralizatoare a pontajelor lunare, pentru perioada_, la solicitarea expresă a instanței

A susținut pârâtul că acele fișe individuale de evidență a orelor suplimentare nu au fost întocmite, întrucât orele suplimentare au fost compensate cu timp liber, iar fișele respective se impunea a fi întocmite doar în cazul în care ar fi fost plătite.

Raportul de expertiză întocmit în cauză, de expert T. C., a concluzionat că reclamantul a efectuat ore suplimentare în anumite luni, situația centralizatoare fiind depusă în anexa 1 la raport; în această anexă expertul a avut în vedere orele suplimentare peste durata normală a timpului de lucru.

Astfel, in privința lunilor aprilie 2007, iunie 2007, septembrie 2007, decembrie 2007 pârâtul a recunoscut efectuarea orelor suplimentare

În privința lunilor ianuarie 2008, februarie 2008, august 2008, octombrie 2008, noiembrie 2008, ianuarie 2009, februarie 2009, iunie 2009, septembrie 2009, noiembrie 2009 ;i decembrie 2009 pârâtul P. C. a contestat efectuarea orelor suplimentare, constate de expert

În luna ianuarie 2008, februarie 2008, august 2008, ianuarie 2009, septembrie și noiembrie 2009, pârâtul a susținut că reclamantul nu a efectuat ore suplimentare, însă expertul a reținut în mod corect că reclamantul a efectuat ore suplimentare .Pârâtul P. C. a interpretat eronat dispozițiile Deciziei nr 307/2007 și Ordinului nr. 399/2007 fără a ține seama de zilele de concediu de odihnă acordate reclamantului, care trebuie plătite și considerate ca lucrate pentru modul de calcul al orelor suplimentare. Astfel calculul” Numarul de ore lucrate efectiv-numarul de ore lucrătoare= nr ore suplimentare” nu trebuie interpretat in abstracto, fără a se ține seama de concediul de odihna, plătit. În modul de calcul indicat de pârâtul P. C., ar fi trebuit ca numărul de ore lucrătoare să fie stabilit proporțional cu numărul de ore lucrătoare corespunzătoare lunii, scăzându-se perioada aferentă concediului de odihnă. O altă interpretare ar duce la concluzia că reclamantul, în lunile în care beneficiază parțial de concediu de odihnă să facă ore suplimentare fără a fi plătite.

În lunile octombrie, noiembrie și decembrie 2008, februarie 2009 pârâtul recunoaște că reclamantul a efectuat ore suplimentare dar susține că au fost plătite în luna următoare, însă din înscrisurile depuse la dosar nu a rezultat plata corespunzătoare a acestor ore.

De altfel diferența între modul de calcul al orelor suplimentare indicat de pârât și cel indicat de expert, a fost explicată în mod corect de acesta din urmă la obiectivul nr 3 din raportul de expertiză. Astfel se compensează cu tura recuperare sau recuperare orele suplimentare în lunile în care numărul orelor lucrate este egal sau mai mare decât orele lucrătoare legale din luna respectivă, iar în lunile cu concediu de odihnă dacă se iau în considerare numarul de ore efectiv lucrate plus numărul de ore pe concediu de odihnă pontate și plătite acestea sunt egale sau depășesc numărul de ore lucrătoare aferente lunii respective.

În concluzie, acțiunea reclamantului a fost admisă în parte și a fost obligat pârâtul la plata sumei de 452, 45 lei, actualizată la data plății, reprezentând ore efectuate suplimentar și necompensate în perioada 1 ianuarie 2007/31 decembrie 2009.

Asupra cererii de chemare în garanție, instanța a constatat că, potrivit art. 60 C.pr.civ., poate fi chemat în garanție cel împotriva căruia poate să se îndrepte partea căzută în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubiri.

Prin urmare, numai persoana care devine parte într-un litigiu, deci justifică legitimarea procesuală, și mai mult, cade în pretenții, poate chema în garanție o altă persoană.

În speță, față de soluția ce urmează a se pronunța asupra cererii de chemare în judecată a pârâtului ANP, de respingere pentru lipsa calității procesuale pasive, cererea de chemare în garanție formulată de acesta a fost respinsă ca inadmisibilă.

Referitor la cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul P. C., instanța a respins-o ca lipsită de interes:

Argumentul este dat de dispozițiile O.G. nr.22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, care înlătură necesitatea pronunțării unei hotărâri în contradictoriu și cu ordonatorii principali sau secundari de credite, pentru opozabilitate, și asta deoarece, legiuitorul, printr-o lege specială de care este ținută orice persoană care cade sub incidența acesteia, deci inclusiv ANP și M. Justiției, reglementează obligativitatea ordonatorilor principali de credite de a alimenta conturile instituțiilor din subordine, în ipoteza existenței unui titlu executoriu: art.4 din OG 22/2001"(1) Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.

(2) Virările de credite bugetare prevăzute la alin. (1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale".

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamantul și pârâtul P. C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea recursului, reclamantul a susținut că in mod gresit prima instanta a apreciat ca paratii M. Justiției si Libertăților Cetățenești, M. Finanțelor si Administrația Naționala a Penitenciarelor nu au calitate procesuala pasiva.

Astfel, a aratat ca M. Finanțelor are calitate procesuala pasiva pentru rolul primordial si singular de alcătuire a bugetului statului, iar intrucât angajatorii s-au aparat de maniera ca nu au sumele de bani prinse în buget pentru aceste drepturi salariale este lipsita de temei admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a celorlalți doi parați M. Justiției si Libertăților Cetățenești si Administrația Naționala a Penitenciarelor.

Sentința este nelegala si prin prisma faptului ca obiectul acțiunii il constituie orele suplimentare lucrate de reclamant peste programul normal de lucru conform "art.45 alin 3 din Legea 293/2004 coroborat cu OG 64/2006.

Din lecturarea simpla a cestor dispoziții legale se face distincție intre doua categorii de sporuri de la litera a) si de la litera b). la litera a) unde avem primele sau orele se plătesc cu 75% si următoarele cu 100%, iar la litera b) sporul de % care se acorda pentru orele suplimentare lucrate in zilele de repaus săptămânal sau considerate libere.

Sunt doua modalități de rezolvare a acestui litigiu instanța de fond in mod |nelegal interpretând greșit actul dedus judecații a pronunțat o soluție greșita.

Una in care se identificau orele suplimentare lucrate peste programul normal de lucru, identificarea orelor lucrate in zilele de repaus săptămânal pentru a fi % diferit de litera a), conform literei b) din art. mai sus menționat sau, (varianta in care ne sunt plătite toate orele din zilele de repaus săptămânal si libere legal efectiv lucrate pe lângă orele lucrate peste programul normal de lucru.

Expertul a inteles acest lucru si a făcut calculele chiar daca numai parțial însă instanța nu a îmbrățișat nici una dintre modalitățile propuse de expert, porto! de expertiza este incomplet.

Raportul de expertiză este incomplet.

Programul de lucru al reclamantului este unul atipic, iar dreptul la repausul săptămânal trebuie sa ii fie respectat. Acesta este chemat la serviciu si zilele de repaus săptămânal, iar contrar legii nu este remunerat in consecința acest lucra datorându-se instanței de fond prin respingerea obiecțiunilor.

Prin acordul colectiv privind raporturile de serviciu încheiate intre austerul Justiției, Administrația Naționala a Penitenciarelor si reprezentanții tăiaților in art.31 se stipulează ca repausul săptămânal este de 2 zile consecutive, de regula sâmbăta si duminica.

Repausul săptămânal de 2 zile consecutive, indiferent ca este sâmbăta si duminica, sau in alte zile din cursul săptămânii trebuie respectat, având dreptul la compensarea cu timp liber corespunzător, sau, dupa caz a drepturilor bănești, stipulate in lege.

Repausul săptămânal este altul decât timpul liber dupa tura. Se încearcă o creare a confuziei, potrivit căreia sa se suprapună timpul liber dupa tura cu pausul săptămâni care este tot de 48 de ore consecutiv.

Zilele considerate libere sunt arhicunoscute cum de altfel si zilele de repaus săptămânal

Instanța refuza sa judece chiar daca având dispoziții legale privind un drept patrimonial in sensul ari. 1 CEDO prin aceea ca nu au luat in calcul nici una din fele doua variante in care ar fi putut sa acorde acest spor pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămâni si libere legal.

Pârâtul P. C. a refuzat plata si nu a efectuat plata, acestor ore suplimentare oferind un mod de calcul greșit, al acestora, un expert de specialitate a întocmit calculul drepturilor bănești ce i se cuvine parțial întrucât instanța de fond a respins obiecțiunile reclamantului in vederea completării raportului de expertiza, instanța de fond făcând calcule, pronunțându-se cu privire la o anumita suma la care nu știm daca s-au aplicat reținerile legale privind sănătatea, etc., in plus fiind si eronate, in continuare, reclamantul exemplificând modalitatea de calcul.

A mai arătat ca instanța de fond a invocat ca mod de calcul decizia 307/2007 a directorului general al ANP care culmea, in anexa 2 unde scrie cum se întocmește evidenta orelor suplimentare sunt trecute mențiuni stricte si directe ca acestea trebuie menționate pe categorii de zile: zile lucrătoare, zile de repaus săptămânal, zile in care conform legii nu se lucrează.

Nu s-a luat in calcul; nici aspectul ca reclamantul putea efectua ore suplimentare . daca o perioada din acea luna fusese in concediu medical sau de odihna, dupa caz. Raționamentul pornește prin prisma faptului ca, cu titlu de exemplu, daca 10 zile a fost in concediu mai rămân alte zile in care pot face multe ore suplimentare ținând cont chiar si de varianta ca in zilele de concediu reclamantul este pontat si plătit opt ore. În modul de calcul reținut prin sentință, contrar raportului de expertiza s-a apreciat daca o perioada de timp a fost în concediu într-o luna era imposibil ca reclamantul sa mai fi putut efectua vreodată ore suplimentare..

Expertul în plus de evidentele orelor suplimentare care sunt depuse la dosarul cauzei, a evidentei privind prezenta reclamantului la serviciu a rezultat din actele contabile si ce ore s-au plătit sau nu, după caz.

Regăsindu-ne pentru prima data in situația de a face obiecțiuni la o sentință. aceste calcule si obiecțiuni trebuiau clarificate de către expert in baza obiecțiunilor formulate de reclamant si parat si instanța in baza rolului activ, putea sa ii pună in vedere expertului de specialitate contabil sa întocmească aceste calcule.

Un alt motiv de recurs vizează aspectul ca la momentul pronunțării ,instanța a uitat de primul ciclu procesual si de cheltuielile efectuate de reclamant acolo, pronunțându-se decât parțial cu privire cheltuielile de judecata.

Dispozițiile Lg. 293/2004 au fost aplicabile si înaintea apariției Legii salarizării astfel ca respingerea acțiunii pentru zilele de repaus săptămâni ca fiind lipsită de temei legal nu poate subzista, astfel ca sentința pronunțata de instanța de fond sub acest aspect este nelegala.

Art. 53 din Constituție:

1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, unui! dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

2). Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, e aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.

Potrivit Legii 293/2004 s-a născut dreptul la plata orelor suplimentare ca drept subiectiv in virtutea căruia pot pretinde subiectului pasiv o contraprestatie pozitivă, adică de a acorda suma de bani aferenta. Cu alte cuvinte s-a muncit peste programul normal de lucru in zilele considerate libere si de repaus săptămânal, Legea 293/2004 dispune ca se vor plați aceste ore suplimentare, iar pârâții nu s-au achitat de aceasta obligație.

Dreptul la plata orelor suplimentare a fost îngrădit in contradicție cu dispozițiile constituționale. Suspendarea prin acte normative al unui drept câștigat nu poate reprezenta in nici un caz de restrângere a dreptului operand ca o veritabila privare de drepturi subiectiva, arbitrara si abuziva.

Art. 34 din Legea 293/2004 litera a) statuează ca funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare are dreptul la salariu lunar, compus din salariul de bază, indemnizații, sporuri, precum si premii si prime, ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege. Salariul de bază cuprinde salariul corespunzător funcției îndeplinite, gradului profesional deținut, gradațiile, sporurile pentru misiune permanentă si, după caz, indemnizația de conducere si salariul de merit".

Faptul ca cei îndreptățiți nu au primit efectiv sumele de bani corespunzătoare art. 43 din Lg. 293/2004, in speța de fata raportat la termenul general de prescripție decembrie 2005, decembrie 2006, ci doar după emiterea legii salarizării nu înseamnă ca dreptul a fost desființat, restrâns, ci doar îngrădit in sensul ca in "concret au operat o veritabila lipsire de dreptul subiectiv prin sentința pronunțata instanța de fond pentru respectiva perioada. După apariția legii salarizării ceasta lipsire de drept subiectiv a încetat astfel ca toți cei care îndeplinesc condițiile instituite prin respectivele acte sunt îndreptățiți sa beneficieze de acest drept de la data nașterii lui. Acordarea in concret a dreptului trebuie făcuta de la momentul apariției acestuia.

A solicitat admiterea recursului, si, pe fond, admiterea in totalitate a acțiunii cu omologarea raportului de expertiza sau admiterea recursului, casarea in tot a hotărârii atacate si trimiterea cauzei spre judecare la instanța de fond in vederea completării si efectuării probatoriului.

A solicitat cheltuieli de judecata.

În motivarea recursului, paratul P. C. a susținut că sentința Tribunalului D. a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, motiv de modificare prevăzut de art. 304 punctul 9 din cod procedură civilă.

Instanța de fond, în rejudecare, nu a luat în considerare, la pronunțarea sentinței,

cererea de chemare în garanție formulată și depusă în termen legal de P.

C., înlăturând astfel un mijloc de apărare al pârâtului P. C..

Instanța de fond a reținut în mod greșit că cererea de chemare în judecată formulată de către instituția parata este lipsită de interes.

Or, dispozițiile legale invocate de către instanță ( OG nr. 22/2002 ) prevăd la art. 1: Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația h plată respectivă." Învederează că potrivit art. 6, cu VII, punctul 3, din HG nr. 652 din 27 mai 2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, acesta asigură fondurile necesare, fundamentează și elaborează proiectul bugetului pentru activitatea proprie, a instituțiilor publice din sistemul justiției pentru care ministrul justiției are calitatea de ordonator principal de credite și a unităților subordonate Ministerului; repartizează creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite și urmărește modul de utilizare a acestora.

Administrația Națională a Penitenciarelor, în calitatea sa de ordonator secundar de credite, elaborează și fundamentează proiectul de buget în funcție de solicitările penitenciarelor din subordine, care sunt ordonatori terțiari de credite, potrivit dispozițiilor HG . 1849/2004.

Cum repartizarea creditelor bugetare, aprobate de Ministerul Finanțelor Publice, pentru Administrația Națională a Penitenciarelor, se face de către M. Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, către instituțiile din subordinea sa, consideră că mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind lipsită de interes cererea de chemare formulată de P. C..

Mai mult, M. Justiției, în calitatea de ordonator principal de credite, are obligația, potrivit dispozițiilor OG nr. 22/2002 de a face propuneri pentru introducerea în buget a urnelor acordate prin titluri executorii, pentru a fi achitate.

În concluzie, cererea de chemare în garanție are interes în condițiile în care a ratat, prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, că aceasta îndeplinește cumulativ condițiile cerute de legea procesuală, prin interes înțelegându-se folosul practic urmărit de ce a formulat cererea.

Cu privire la extinderea cadrului procesual și pentru anul 2009, solicita sa nu fie acordate sumele aferente acestui an, deoarece prevederile art.. 315 alin. 1 din codul de procedură civilă sunt categorice și nerespectarea lor atrage nulitatea hotărârii pronunțate în ceea ce privește anul 2009. Decizia de casare stabilește în sarcina instanței de rejudecare, printre altele,: "refacerea raportului de expertiză". Or, ținând cont că ne aflăm în situația unei casări parțiale unde hotărârea atacată își menține toate celelalte efecte ce au fost soluționate de instanța de fond și care nu au format obiectul recursului, apreciaza că refacerea raportului de expertiză se limitează numai la anii 2007 și 2008, așa cum a dispus instanța de fond in primul ciclu procesual. De aceea, consideră că nu se poate lua în calcul Contravaloarea orelor suplimentare pentru anul 2009.

În temeiul art. 299, art. 304 punctul 9 cod procedură civilă coroborat cu art. 312 cod procedură civilă, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței pronunțată de Tribunalul D. în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant(ă).

In recurs, reclamantul a invocat exceptia de nelegalitate a dispozitiilor art.11 pct.5 din Ordinul MJ nr.399/2007 si ale art.4 alin.3 si alin.4 din Decizia nr. 307/2007 a Directorului General al Administratiei Nationale a Penitenciarelor.

Prin sentința nr. 431/2012 pronuntata de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ s-a respins excepția de nelegalitate formulată de petentul E. G., în contradictoriu cu pârâții P. C., ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, M. ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, M. JUSTIȚIEI și DIRECTORUL GENERAL AL ANP .

Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut că dispozițiile art.11 pct.5 din O.M.J nr.399/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OG 64/2006 și art.4 alin.3 și 4 din Decizia nr.307/25.01.2007 emisă de Directorul General al A.N.P sunt nelegale, venind în contradicție și adăugând în mod nepermis la dispozițiile OUG 64/2006 și Legii 293/2004, acte normative cu forță superioară și în aplicarea cărora au fost emise.

Astfel, potrivit art. 16 din OG 64/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, pentru orele prestate de funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare peste durata normală a timpului de lucru, în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, potrivit legii, nu se lucrează, sunt aplicabile prevederile art. 43 din Legea nr. 293/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Dispozițiile art. 43 din Legea 293/2004 ( actual 45 alin 3) în redactarea de la data emiterii actelor normative a căror legalitate este contestată, reglementând durata și modul de determinare a programului de lucru pentru a această categorie de funcționari publici cu statut special, impune respectarea timpului de lucru legal, statuând în alin. 3, într-o manieră similară art. 119 din Legea 53/2003 privind Codul Muncii, că orele prestate peste durata normală a timpului de lucru se compensează cu timp liber corespunzător. Pentru situația în care compensarea cu timp liber corespunzător nu este posibilă în următoarele 30 de zile după efectuarea muncii suplimentare, același alineat impune plata orelor suplimentare cu un spor la salariul de bază de 75% pentru primele două ore de depășire a duratei normale a zilei de lucru, respectiv 100%din salariul de bază pentru orele următoare.

Emise în aplicarea OG 64/2006, Ordinul M.J. nr. 399/2007 și Decizia Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor, după ce reiau la art. 11 pct. 1-4, respectiv art. 4 alin 1 și 2, dispozițiile anterior citate ale art. 34 din Legea 293/2004, la punctul 5 al art. 11 din ordin și alin. 3 și 4 ale art. 4 din decizie, cele două acte normative stabilesc o modalitate sui generis de calcul a sporului cuvenit pentru munca suplimentară prestată în cazul lucrului în ture, modalitate de calcul în care este luat în considerare numărul de zile lucrate suplimentar, cu neglijarea orelor suplimentare efectuate în fiecare lună care nu însumează durata normală a programului de lucru de 8 ore pe zi – "Total ore lucrate conform pontaj-total ore lucrătoare din lună=ore lucrate suplimentar; Ore lucrate suplimentar/8 ore pe zi=număr zile lucrate suplimentar; Primele două ore din fiecare zi lucrată suplimentar se plătesc cu spor de 75% din salariul de bază, iar diferența până la 8 ore se plătește cu spor de 100% din salariul de bază. Fracțiunile de zile rezultate ca lucrate suplimentar se neglijează"

Așa cum se observă însă din dispozițiile legale anterior citate, reglementând modul de plată a muncii suplimentare necompensate cu timp liber în următoarele 30 de zile, art. 43 din Legea 293/2004, fără a distinge după cum este vorba de lucru în ture sau nu, se raportează exclusiv la orele suplimentare, ora fiind singura unitate de timp prevăzută de legiuitor pentru calculul sporului ce trebuie acordat pentru munca suplimentară.

În plus, o astfel de modalitate de calcul nu este prevăzută nici în legislația muncii cu care potrivit art. 81 ( actual art. 89) se completează Legea 293/2004, atât Codul muncii cât dispozițiile comunitare aplicabile ( în speță Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și al Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale timpului de lucru) având în vedere noțiunea de ore suplimentare, a căror compensare cu timp liber ori plată o reglementează, iar nu noțiunea de zile lucrate suplimentar.

Aplicând acest algoritm de calcul se ajunge practic la situația în care dispozițiile art. 43 alin 3 din Legea 293/2004, concepute de legiuitor ca o măsură de protecție pentru personalul ce prestează muncă peste durata normală a timpului de lucru, sunt deturnate de la scopul pentru care au fost edictate în cazul funcționarilor publici care își desfășoară activitatea în ture, funcționari care, din rațiuni lipsite de orice suport legal, sunt privați de drepturile salariale cuvenite pentru o parte din orele suplimentare efectuate pentru simplul motiv că acestea reprezintă o fracțiune mai mică decât durata normală a programului zilnic de 8 ore.

Ori, chiar dacă așa cum a susținut pârâtul M. Justiției și prevede art. 44 ( actual 46) din Legea 293/2004 modul de organizare a timpului de lucru este atributul conducerii Administrației Naționale a Penitenciarelor și a unităților din subordinea acestora, iar organizarea programului de lucru în ture reclamă o modalitate diferită de calcul a drepturilor salariale cuvenite pentru munca prestată peste durata normală a timpului de lucru, aceste împrejurări nu justifică derogarea de la principiul legalității, ca principiu de bază al statului de drept.

Legalitatea actelor administrative supuse cenzurii instanței s-a examinat prin raportare la actele normative cu forță juridică superioară, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative consacrat de art. 1 alin. 5 din Constituție și art. 4 alin. 3 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, iar nu la diversele împrejurări care, în opinia pârâților, din considerente de ordin pur tehnic, contabil, reclamă aplicarea unui tratament diferențiat și fără o justificare obiectivă pentru personalul din cadrul administrației penitenciare ce își desfășoară activitatea în ture, față de ceilalți salariați.

Prin urmare, chiar dacă nu poate fi negat rolul ordinelor, instrucțiunilor și celorlalte acte normative emise de conducătorii ministerelor și ai altor organe ale administrației publice centrale de specialitate, este de necontestat că prin norme metodologice ori decizii ale conducătorilor instituțiilor publice centrale date în aplicarea dispozițiilor unei legi sau ordonanțe nu se poate adăuga la lege prin instituirea unor dispoziții acolo unde textul nu o face, prin completări sau modificări ale acestuia în baza unei interpretări eronate care, in fapt, înlătură chiar și parțial aplicarea normei legale la situațiile pentru a căror reglementare a fost emisă.

Ca atare, constatând că pârâții M. JUSTIȚIEI și ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR au emis în mod nelegal cele două acte administrative care, deși cuprind norme de interpretare, adaugă la lege și stabilesc un alt sistem de calcul al sporului cuvenit personalului din sistemul administrației penitenciare pentru orele suplimentare decât cel prevăzut de ordonanța ce reglementează salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special și Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor, Curtea a constatat nelegalitatea disp. art.11 pct.5 din O.M.J nr.399/2007 și a dispozițiilor art.4 alin.3 și 4 din Decizia nr.307/25.01.2007 emisă de Directorul General al A.N.P. în raport de dispozițiile art. 16 din OG 62/2006 și 45 alin. 3 din Legea 293/2004.

Împotriva acestei sentințe au declarat recursuri pârâții ANP, MFP, MJ și P. C..

Prin decizia irevocabilă nr. 359 din data de 25 ianuarie 2013 pronunțată de ÎCCJ în dosarul nr._ s-a admis recursul reclamantului E. G., a modificat sentința atacată în sensul că a admis excepția de nelegalitate a dispozițiilor art.11 pct. 5 din OMJ nr. 399/2007 și a dispozițiilor art. 4 alin. 3 și 4 din Decizia nr. 307/25.01.2007 emisă de Directorul General al ANP în contradictoriu cu pârâții P. C., Ministerul Finanțelor Publice, M. Justiției și ANP.

A constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 11 pct. 5 din OMJ nr. 399/2007 și a dispozițiilor art. 4 alin. 3 și 4 din Decizia nr. 307/25.01.2007 emisă de Directorul General al ANP.

Examinand recursurile formulate de pârâtul P. C. și reclamantul E. G., prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea constata urmatoarele :

Prin acțiunea precizata la judecata in fond, in al doilea ciclu procesual, dupa casarea cu rejudecare, reclamantul a solicitat plata orelor suplimentare efectuate si necompensate cu timp liber sau in bani, ore efectuate in perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2009, sume actualizate cu indicele de inflație.

In ceea ce priveste critica formulata de reclamant privind gresita admitere de catre instanta de rejudecare in fond a exceptiei lipsei calității procesual pasive a pârâților M. Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Finanțelor Publice, Curtea constata ca aceasta problema de drept a fost dezlegata irevocabil in primul ciclu procesual prin decizia instantei de recurs care a retinut ca aceste trei parate nu au legitimitate procesual pasiva in raportul juridic dedus judecatii, astfel incat aceasta dezlegare se opune cu putere de lucru judecat in al doilea ciclu procesual, nemaiputandu-se pune in discutie, iar instanta nemaiputandu-se pronunta asupra acestui aspect.

In ceea ce priveste critica formulata de parat privind gresita admitere a modificarii cadrului procesual sub aspectul maririi perioadei pentru care s-au solicitat si s-au acordat drepturile in litigiu, Curtea constata ca solutia de casare cu trimiterea cauzei spre rejudecare a provocat o noua judecata pe fondul litigiului, devenind aplicabile dispozitiile procesual civile de la judecata in prima instanta, inclusiv cele privind modificarea si completarea actiunii cuprinse in art.132 C.p.civ., dispozitii care insa nu au caracter de ordine publica, astfel incat reclamantul isi poate modifica sau intregi actiunea dupa prima zi de infatisare daca paratul nu se opune.

Cum la judecata in prima instanta, dupa casare, reclamantul a precizat actiunea aratand ca drepturile salariale le solicita pentru perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2009, iar paratul prezent in instanta prin reprezentant nu s-a opus acestei precizari, se constata ca in mod legal instanta de rejudecare s-a pronuntat asupra drepturilor solicitate de reclamant prin precizare, respectiv si asupra drepturilor aferente anului 2009, si, in consecinta, aceasta critica formulata de parat este nefondata.

In ceea ce priveste critica formulata de parat privind solutia de respingere ca lipsita de interes a cererii sale de chemare in garantie formulata impotriva MJ si ANP, Curtea constata ca instanta de fond a facut o corecta interpretare si aplicare a dispozitiilor legale incidente, respectiv a dispozițiilor art.4 din O.G. nr.22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002.

Astfel, potrivit art.4 din OG 22/2001"(1) Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.

Din interpretarea acestor dispozitii legale, rezulta ca ordonatorii principali si secundari de credite, cum este cazul MJ si al ANP, in raport de P. C. care este ordonator tertiar de credite, au obligatia legala de a alimenta conturile instituțiilor din subordine, în ipoteza existenței unui titlu executoriu, astfel incat paratul nu are interes in atragerea in proces a acestor doua institutii prin intermediul cererii de chemare in garantie, solutia instantei de fond fiind legala, iar critica formulata de parat fiind nefondata.

In ceea ce priveste critica formulata de parat pe fondul cauzei, Curtea o constata ca fiind nefondata, in conditiile in care, asa cum a retinut si prima instanta, din inscrisurile cauzei, respectiv din fisele de pontaj lunare, coroborate partial cu raportul de expertiza efectuat in al doilea ciclu procesual, rezulta ca in perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2009 reclamantul a efectuat ore suplimentare ce nu i-au fost compensate, in totalitate, potrivit dispozitiilor legale, cu timp liber corespunzator sau cu bani, astfel incat reclamantul este indreptatit la despagubirea aferenta.

In ceea ce priveste criticile formulate de reclamant pe fondul cauzei, Curtea constata ca regimul juridic al orelor suplimentare efectuate de funcționarii publici cu statut special din sistemul penitenciar, pentru perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2009, a fost reglementat de art. 16 din OG nr. 64/2006 privind salarizarea si alte drepturi ale funcționarilor cu statut special din Sistemul Administratei Penitenciarelor, care face trimitere expresa la art. 43( art.45 ) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul Funcționarilor Publici din ANP.

Aceste dispoziții se completează, conform art. 46 din Statut, cu regulamentele de ordine interioară elaborate de conducerea ANP și de unitățile aflate în subordinea acesteia în ceea ce privește modul de organizare a timpului de lucru, a pauzelor și evidența prezenței funcționarilor publici la serviciu, respectiv Ordinul nr. 399/2007 emis de M. Justiției pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OG nr.64/2006 și Decizia nr.307/25.01.2007 emisă de Directorului General al ANP dar și cu dispozițiile de drept comun, respectiv art.109 ,110, 112 ,113 si art. 116,117 din Codul Muncii .

Ordinul nr.399/2007 și Decizia Directorului General ANP nr. 307/25.01.2007 care statuează, în esență aceleași reglementari ca și art. 45 din Statut, stabilind în același timp, distincția dintre orele suplimentare efectuate în cazul lucrului în ture și cele efectuate cazul programului normal.

Rezulta astfel că efectuarea turei de lucru în zilele de repaus săptămânal sau în cele declarate nelucrătoare, nu justifică plata sporului, cum gresit sustine reclamantul, acesta avand dreptul doar la plata orelor efectuate in aceste zile peste durata normala a unei ture si necompensate corespunzator.

De altfel, aceasta interpretare a dispozitiilor legale a fost retinuta si de instanta de recurs din primul ciclu procesual, astfel incat aceasta problema de drept a fost dezlegata irevocabil, cu putere de lucru judecat, nemaiputandu-se pune in discutie, iar instanta nemaiputandu-se pronunta asupra acestui aspect.

De asemenea, se retine ca la pronuntarea solutiei instanta de fond a interpretat corect probele cauzei, respectiv inscrisurile si raportul de expertiza, si a aplicat corect dispozitiile legale, la stabilirea orelor suplimentare raportandu-se corect la numarul de ore lucratoare ale unei luni, la orele efectiv lucrate de reclamant, la incidenta concediilor medicale si a celor de odihna, la turele libere(timp liber acordat dupa programul de lucru ) si la turele recuperare( timpul liber acordat in compensare pentru orele suplimentare lucrate peste programul de lucru), criticile formulate de reclamant sub aceste aspecte fiind nefondate.

In ceea ce priveste modul de calcul al contravalorii despagubirii cuvenite pentru orele efectuate suplimentar si necompensate, se constata ca instanta de fond, prin raportare la dispozitiile art.11 pct.5 din Ordinul MJ nr.399/2007 si ale art.4 alin.3 si alin.4 din Decizia nr. 307/2007 a Directorului General al Administratiei Nationale a Penitenciarelor, nu a tinut cont de orele suplimentare reprezentand fractiuni de zile.

Intrucat potrivit calculului efectuat de paratul P. C. in recurs, calcul insusit expres de reclamant, au rezultat diferente salariale fata de cele acordate de instanta fond ca urmare a existentei unor astfel de fractiuni in cazul concret al reclamantului, se constata ca despagubirea acordata de instanta de fond nu este in cuantumul echivalent orelor suplimentare efectuate si necompensate corespunzator, rezultand astfel ca este intemeiata critica formulata de reclamant sub acest aspect.

Nu poate fi retinuta ca fondata critica vizand modul de acordare a cheltuielilor de judecata, in conditiile in care instanta de fond, in rejudecare, s-a raportat la cheltuielile efectuate de parti atat in primul ciclu procesual, in fond si recurs, cat si la cele efectuate in al doilea ciclu procesual, in fond.

F. de toate considerentele expuse mai sus, în raport de dispozițiile art. 304¹ și art. 312 alin. 1 teza a II-a c.pr.civ., Curtea va respinge recursul declarat de pârâtul P. C., va admite recursul reclamantului, va modifica în parte sentința în sensul că va admite acțiunea precizată formulată împotriva pârâtului P. C. și va obliga pârâtul P. C. la plata către reclamant a sumei de 728,39 brut, actualizată la data plății. Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâtul P. C. împotriva sentinței nr. 1016 din data de 10 mai 2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, M. JUSTIȚIEI și M. ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, având ca obiect „litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) plata orelor suplimentare”.

Admite recursul reclamantului declarat împotriva aceleiași sentințe.

Modifică în parte sentința în sensul că admite acțiunea precizată formulată împotriva pârâtului P. C..

Obligă pârâtul P. C. la plata către reclamant a sumei de 728,39 lei brut, actualizată la data plății.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 22 Mai 2013.

Președinte,

L. C. M. Z.

Judecător,

L. B.

Judecător,

A. C.

Grefier,

M. I.

Red. LB

← Pretentii. Decizia nr. 3548/2013. Curtea de Apel CRAIOVA		Pretentii. Decizia nr. 4396/2013. Curtea de Apel CRAIOVA →

Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 6246/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 6246/2013. Curtea de Apel CRAIOVA