Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-09-2013 în dosarul nr. 16722/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 25 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. B.
Judecător C. P.
Judecător L. C. M. Z.
Grefier S. I.
_
Pe rol rezultatul dezbaterilor din data de 18 septembrie 2013 privind recursul declarat de reclamantul R. C.-C. împotriva sentinței nr.2925 din 01 martie 2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații pârâți P. M. C.-SERVICIUL TAXE ȘI IMPOZITE, M. C. PRIN PRIMAR.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din 18 septembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când Curtea a amânat pronunțarea, în temeiul art. 260 C. proc. civ., pentru pentru azi, 25 septembrie 2013, când, în aceeași componență, a hotărât următoarele:
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului D. la data de 03.10.2012, sub nr._ reclamantul R. C. C. în contradictoriu cu M. C. prin Primar și primăria M. C. - Serviciul Taxe și Impozite a formulat contestație împotriva deciziei de impunere nr._/06.03.2012 prin care s-a stabilit cuantumul impozitului datorat (față de declarația fiscală nr._/08.12.2011) pentru imobilele proprietatea reclamantei situate în C., .. 26, ., . cota de ½ din clădirea situată în ..
Prin sentința nr. 2925 din 01 martie 2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ a fost admisă excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată.
S-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul R. C. C. în contradictoriu cu pârâții M. C. - PRIN PRIMAR și P. C. – DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE, ca inadmisibilă.
Pentru a se pronunța, tribunalul, deliberând asupra excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată, a reținut următoarele:
Prin Decizia de Impunere nr._/2012, s-a stabilit în sarcina reclamantului o obligație de plată a sumei totale de 1280,01 lei, cu titlu de impozit datorat pentru 5 clădiri – atât pentru anul curent cât și diferențe pentru trecut -, în timp ce, prin Decizia de Impunere nr._/2012 pârâta a stabilit în sarcina reclamantului o obligație de plată a sumei totale de 30 lei, cu titlu de impozit datorat pentru 2 clădiri situate în mun. C., ..
Prin contestația înregistrată la P. M. C. – Direcția Impozite și Taxe sub nr._, din data de 06.04.2012, reclamantul a precizat că nu este de acord cu aplicarea majorării pentru a doua clădire în afara adresei de domiciliu, situată în ., întrucât acea clădire a fost dobândită prin moștenire legală de la mama sa R. C..
La termenul de judecată din data de 01.03.2013, pârâta P. M. C. – Direcția Impozite și Taxe a precizat că nu există o Deciziei de soluționare de către instituția pârâtă a contestațiilor formulate împotriva actelor a căror anulare s-a solicitat și a invocat excepția inadmisibilității acțiunii.
Referitor la excepția inadmisibilității, instanța a apreciat-o ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:
Conform prevederilor art. 210 alin. 1 din O.G. 92/2003 (Codul de procedură fiscală) că „În soluționarea contestației, organul competent se pronunță prin decizie sau dispoziție, după caz”, în timp ceart. 218 alin. 2 statuează că „Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii”.
Prin urmare, în materie fiscală ceea ce se atacă în fața instanței de contencios administrativ și fiscal nu este Decizia de impunere în sine ci Decizia de soluționare a contestației formulate împotriva Deciziei de impunere.
Este adevărat faptul că pârâta avea obligația legală de a emite Decizii prin care să soluționeze contestațiile formulate de reclamant în termen de 45 de zile de la înregistrare, așa cum statuează art. 70 al. 1 Cod pr. fiscală "Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare" și că, în lipsa emiterii unei astfel de Decizii, persoana care se consideră vătămată prin adoptarea respectivului act este privată de posibilitatea de a sesiza instanța de contencios administrativ competentă.
Însă, deși la momentul sesizării instanței – 03.10.2012 - fusese depășit termenul de 45 de zile în care pârâta ar fi trebuit să emită Decizia de soluționare a contestației formulate de reclamant - obligație conferită de prevederile Codului de procedură fiscală - reclamantul nu are deschisă calea unei acțiuni prin care să solicite instanței de contencios-administrativ anularea Deciziilor de impunere de care este nemulțumit, ci este îndreptățit să solicite aceleiași instanțe ca pârâta să fie obligată să emită și să-i comunice Decizii cu privire la contestațiile formulate, eventual sub sancțiunea obligării la plata daunelor cominatorii pentru fiecare zi de întârziere.
Pentru aceste considerentele, a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii și a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca inadmisibilă.
Împotriva sentinței nr.2925 din 01 martie 2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ a formulat recurs reclamantul R. C.-C..
În motivarea recursului se arată că excepția inadmisibilității acțiunii a fost formulată tardiv de pârât raportat la disp. art. 114ind1 și art. 115pct.1 și art.118 alin1 și 3 Cpr. Civ . Excepția este relativă și prin urmare, recurentul susține că nu putea fi invocată decât cel mai târziu la prima zi de înfățișare.
Pe de altă parte excepția inadmisibilității acțiunii este neântemeiată și nelegală întrucât disp. art. 209și art.218 din C.Fiscal vizează exclusiv dreptul de a formula contestație iar în speță, arată recurentul nu este vorba de un refuz nejustificat de a emite un act fiscal, ci nesoluționarea în termen legal a contestației nr._ din 06 04 2012 . Prin excepție, practic pârâta și-a invocat propria culpă.
Recurentul precizează din noul temeiul de drept al acțiunii și anume disp. art. 1 alin1 din legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 124 C pr, civilă.
Recurentul se prevalează și de disp. art. 126 alin.6 și respectiv art. 48 alin.1 din Constituția României.
Recurentul mai arată că în opinia sa Codul de procedură fiscală nu cuprinde reglementări referitoare la faza de judecată a contestațiilor, așa încât se aplică dreptul comun, legea nr. 554/2004 .
Examinând recursul prin prima motivelor invocate, a dispozițiilor legale incidente și sub toate aspectele conform art. 304 ind 1 C pr, civilă Curtea constată următoarele
O primă critică din recurs se referă la faptul ca excepția inadmisibilității acțiunii s-a invocat tardiv cu nerespectarea disp. art. 114 ind 1 alin2 și art. 115 pct1 C pr. civilă, fiind o excepție relativă.
Critica nu este fondată .
Întrucât excepția în discuție reprezintă în fapt o condiție de exercițiu a dreptului de a apela la contestația în fața instanței de contencios administrativ, condiție de exercițiu specială impusa de prevederile Codului fiscal, ea va fi privită ca o excepție absolută care poate împiedica însăși dreptul de a promova calea de atac prevăzută de art. 218 C pr. fiscală.
Pe de altă parte, excepția a fost, în mod corect ridicată părților din proces cu respectarea principiului contradictorialității iar recurentul, reprezentat legal prin apărător, nu a invocat problema tardivității, apărarea fiind formulată direct în recurs, ceea ce nu este admisibil.
O a doua categorie de critici din cererea de recurs vizează în esența faptul că nu este obligatoriu a se aștepta soluționarea recursului grațios în procedura prealabilă, când instanța constată nerespectarea termenului legal de soluționare a contestației fiscale prealabile .
Criticile nu sunt fondate .
Este adevărat cum susține recurentul că disp. art. 2 alin2 din legea nr. 554/2004 asimilează refuzul de soluționare cu un act administrativ ce poate fi cenzurat, însă obiectul acțiunii în contencios în acest caz este legalitatea ori nelegalitatea refuzului cu consecința pronunțării unei soluții eventuale d e obligare la emitere act în conformitate cu disp. art. 18 din legea nr. 554/2004 . Ori în speță nu se solicită emiterea unui act administrativ, ci se contestă în mod concret un alt act administrativ, respectiv Decizia de impunere inițiala. În aplicarea disp. art 2 alin 2 din legea nr. 554/2004 recurentul ar avea deschisă calea acțiunii în obligare la emitere act, în măsura în care s-ar reține un refuz nejustificat de emitere a deciziei de soluționare, fără a mai fi obligat să conteste din nou în procedura prealabila refuzul de a soluționa contestația.
În speță, însă recurentul a învestit instanța de contencios cu cerere având ca obiect analiza în mod direct a actului administrativ fiscal împotriva căruia s-a exercita plângerea prealabilă, nesoluționată în prezent.
Concluzia este în consesn cu jurisprudenta Curții Constituționale Decizia nr.116 din 5 martie 2013.
Față de considerentele expuse și potrivit dispozițiilor art. 3041 și art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantul R. C.-C. împotriva sentinței nr.2925 din 01 martie 2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații pârâți P. M. C.-SERVICIUL TAXE ȘI IMPOZITE, M. C. PRIN PRIMAR.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Septembrie 2013
Președinte, L. B. | Judecător, C. P. | Judecător, L. C. M. Z. |
Grefier, S. I. |
Red.jud.L.B./2ex./08.10.2013
S.I. 26 Septembrie 2013
Jud fond A.M.M.
| ← Pretentii. Decizia nr. 9866/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 3548/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
